Sunteți pe pagina 1din 3

Primul act al piesei se deschide cu imaginea unor tunete și fulgere, în mijlocul cărora se află trei

vrăjitoare ce hotărăsc să se întâlnească cu Macbeth. În scena următoare intră un căpitan ce îl


anunță pe Duncan, regele Scoției, faptul că generalii săi Macbeth – Nobil de Glamis și Banco au
învins forțele aliate ale Norvegiei și Irlandei, conduse de trădătorul McDonwald. În următoarea
scenă apare armata scoțiană în frunte cu Macbeth și Banco se întorc victorioși din lupta cu
rebelii. În drum, întâlnesc un grup de vrăjitoare care le prezic viitorul. Ele i se adresează lui
Macbeth cu titulatura de Nobil de Cawdor și apoi rege al Scoției, iar pe Banco îl numesc tată al
viitorilor conducători, fără ca el însuși să fie unul din ei. Cei doi încearcă să afle mai multe despre
aceste profeții, dar vrăjitoarele dispar. Prima profeție se adeverește foarte repede, deoarece un
mesager aduce vestea că Duncan tocmai l-a numit pe Macbeth Nobil de Cawdor. Imediat
Macbeth începe să creadă în profeții și să aspire la tron. Macbeth îi scrie soției sale despre
profețiile vrăjitoarelor. Când Duncan hotărăște să petreacă o noapte in castelul lui Macbeth din
Inverness, Lady Macbeth pune la cale un plan diabolic, pentru a grabi împlinirea profeției.
Macbeth ezită să ducă planul la bun sfârșit, însă, la insistențele soției, săvârșește crima. Terifiat,
Macbeth intră într-un delir halucinant și privește îngrozit pumnalul cu care l-a ucis pe Duncan.
Lady Macbeth, cu sânge rece, ascunde pumnalul în camera regelui asasinat. A doua zi cadavrul
regelui este decoperit de nobilul Macduff si Banco. Soții criminali pretind că sunt oripilați de cele
întâmplate, dar devin suspectați de Macduff care ia decizia de a-i îndepărta pe fii regelui,
temendu-se pentru viața lor. Astfel Malcom , fiul cel mare este trimis în Anglia, iar Donalbain ,
fiul cel mic în Irlanda. Macbeth devine rege, dar fiind îngrijorat de cea de-a doua profeție
(conform căreia copiii lui Banco vor urma la domnie), el și soția sa pun la cale uciderea lui Banco
și a fiului acestuia, Fleanzio. Astfel el organizează o petrecere în cinstea proclămrii sale. El
angajează doi ucigași pentru a scăpa de cei care îi amenință tronul. Banco are un presentiment și
îi cere copilului să se salveze. Între timp, Lady Macbeth se simte din ce în ce mai încrezătoare,
convinsă fiind că, o dată cu această crimă, nimeni nu mai amenință tronul soțului ei. Banco este
omorât, dar nu și Fleanzio, care izbutește să scape. În timpul balului de la palat, asasinul lui
Banco îl informează pe Macbeth că misiunea a fost îndeplinită. Toata lumea se simte bine, mai
puțin proaspătul înscăunat Macbeth, care este urmărit de fantoma lui Banco. Îngrozit de
imaginea celui ucis, noul rege reușește să-și contrarieze oaspeții prin comportamentul bizar. El
decide să consulte vrajitoarele pentru a afla ce-i mai rezervă viitorul. Vrajitoarele se întâlnesc din
nou pentru a profeți. Spiritele invocate de ele îi spun lui Macbeth ca „Nici un om nascut din
femeie nu te va omorî" și „Vei fi învins doar când pădurea Birnam va prinde viață și va veni
contra ta", avertizându-l, în același timp, să se ferească de nobilul Macduff. Oripilată Lady
Macbeth își îndeamnă soțul să-i ucidă familia lui Macduff, cel care, împreuna cu Malcolm,
strânge armata pentru a ataca Scoția. Astfel soția și copiii lui Macduff sunt uciși. La granița
engleză, Macduff se alătură refugiaților scoțieni. Malcolm apare în fruntea trupelor engleze,
pentru a invada Scoția. Ascunși în pădurea Birnam, soldații, acoperiți cu frunze și crengi spre a se
camufla, înaintează către bătălia finală, creând impresia că pădurea se mișcă și împlinind, astfel,
profeția. Bântuită de crimele înfăptuite, Lady Macbeth își pierde mințile, imaginându-și mâinile
pline de sângele vărsat. Macbeth așteaptă sosirea dușmanilor, conștient fiind că nu va avea
niciodată o domnie liniștită. Un mesager aduce vestea că Lady Macbeth s-a sinucis și că pădurea
Birnam a prins viață și vine contra sa. În momentul întâlnirii dintre Macduff și Macbeth, cel din
urmă afirmă cu aroganță că el nu poate fi ucis de nici un om născut din femeie. Atunci Macduff îl
ucide în duel pe Macbeth, nu înainte de a-i mărturisi taina nașterii sale, și anume că nu s-a
născut pe cale naturală. Astfel Malcolm devine noul rege al Scoției, împlinind profețiile
vrăjitoarelor.

Personaje[modificare | modificare sursă]

Duncan – Regele Scoției

Malcolm – fiul cel mare al lui Duncan

Donalbain – fiul cel mic al lui Duncan

Macbeth – Un general în armata regelui Duncan, baron de Cawdor, baron de Glamis, și mai târziu
regele Scoției

Lady Macbeth – soția lui Macbeth, și apoi regina Scoției

Banquo – prietenul lui Macbeth și general în armata regelui Duncan

Fleance – fiul lui Banquo

Macduff – baronul de Fife

Lady Macduff – soția lui Macduff

Fiul lui Macduff

Ross, Lennox, Angus, Menteith, Caithness – cavaleri scoțieni

Siward – Conte de Northumberland, General al armatei engleze

Young Siward – fiul lui Siward

Seyton – servitorul lui Macbeth

Hecate – vrăjitoarea șefă

trei vrăjitoare

trei criminali

un portar la castelul lui Macbeth

un medic scoțian

S-ar putea să vă placă și