bibli­o­teca rao

DUMITRU POPESCU

SINGURĂTATEA
MĂRILOR
roman

editura rao
Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României
POPESCU, DUMITRU
Singur\tatea m\rilor / Dumitru Popescu ; Bucure[ti : Editura RAO, 2015
ISBN 978-606-776-066-8

821.135.1-31

Editura RAO
Str. Bârgăului nr. 9-11, Bucureşti, România
www.raobooks.com
www.rao.ro

DUMITRU POPESCU
Singurătatea mărilor

Toate drepturile rezervate

© Editura RAO, 2015

Ilustraţia copertei:
După tabloul lui Turner, Corăbii pe mare

2016

ISBN 978-606-776-066-8
 Capitolul 1

Era treaz, tocmai se trezise din somn, dar nu deschidea

ochii, cunoscând perfect tehnica protecţiei visului, a
reconstituirii lui integrale, a savurării momentelor sale
cheie şi a identificării miezului de foc, cel în care se
concentrează mesajul, pe care-l percepe de fiecare dată
altfel. Deoarece visul acesta de noapte, spre deosebire de cel
de dimineaţă, al deşteptării definitive, era mereu acelaşi.
De fiecare dată însă cu alte accente şi alt mesaj. Şi, după
decolare – acţiune imposibil de fixat în timp, neştiind
niciodată cât durase –, avionul pe care îl pilota continuase
să urce fără întrerupere. Aceasta era beatitudinea supremă
a zborului: urcuşul. Se afunda în tăriile cerului neîngrădit,
fără oprelişte, ca parte integrantă a acestuia, ca fiu şi în
acelaşi timp tată al lui. Înghiţea hulpav cerul ca un căpcăun,
devora spaţii incomensurabile, nemaisăturându-se, mereu
mai înfometat, înecându-se de plăcere, de extaz, aspirând
către inima imensităţii imateriale, spre lăcaşul acela al
sufletului universal în care ar fi vrut să se piardă. Îşi amintea
cum gâlgâia în el ceva greu şi rotund, un râs, un chiot, un
gângurit ca de prunc jucându-se cu sânul mamei în gură, cu
laptele ei dulce şi parfumat. Vedea un soare vesel şi tandru,
6  DUMITRU POPESCU

cu faţa şiroindu-i de iubire, zâmbindu-i, chemându-l din

privirile pline de dragoste. Şi el zbura şi zbura, nerăbdător
să ajungă acolo, sigur că, în sfârşit, se va contopi cu oceanul
albastru, transparent, pe care îl spinteca într-o libertate
absolută.
Ca în fiecare vis, s-a produs însă dezintegrarea, acesta fiind
singurul moment stereotip, fără variante, expresia unei
memorii tenace a inconştientului, pe care îl interpretează
mereu drept copie a Big Bang-ului – acea fantastică
extensiune a Universului, după explozia găurii negre de
care vorbesc astăzi savanţii cosmologi. Diseminarea în
infinite particule a aparatului de zbor pe care îl pilota, cu
întregul lui conţinut, inclusiv cu sine, i se părea a fi
capodopera fantasticului vis, pe care încearcă mereu să o
definească psihologic şi senzorial. N-a reuşit niciodată să o
facă şi, când, treaz fiind, vrea să dea forma lingvistică
senzaţiei respective, nu poate depăşi o formulă seacă,
antinomică în raport cu întâmplarea, precum „împlinirea
supremă a eului“.
Ţine minte din vis că impresia de urcuş nu numai că nu
dispare după explozie, dar se şi amplifică, în sensul că
mişcarea nu se mai produce într-o singură direcţie, ci în
toate direcţiile, probabil ca Universul când se dilatase,
creând spaţiul din sine însuşi. Visul se încheie de fiecare
dată cu momentul căderii. Se formează o ploaie de particule
îndreptată spre pământ, dar lină, nedominată de gravitaţie,
mai degrabă ca un nou zbor – de data aceasta spre maica
Terra, însă altfel decât acea atingere a bucuriei urcuşului şi
diseminării.
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   7

Visul nu conţinea nicio durere, nicio spaimă, fiind

străbătut de la un cap la altul de emoţii superioare şi de o
finală stare de glorie, ca după cea mai mare expediţie
victorioasă.
Nu putea numi acest vis coşmar, deşi se repeta obsedant,
pentru că nu era impregnat de urât şi de rău, iar scenele cu
adevărat coşmareşti în realitatea din care se inspira fuseseră
eliminate, amintirea purificându-se în inconştient de
conţinutul ei apocaliptic, ca şi de urmările morbide ale
întâmplării. În loc să-l streseze şi să-i răpească somnul,
aruncându-l în haosul amintirii conştiente, visul îl
predispunea la odihnă şi linişte psihică, şi-l cufunda din
nou în somn, ca într-o baie binefăcătoare. La în­ ceput,
imediat după accident, a fost bântuit, într-adevăr, de coşmar, iar
momentul diseminării în spaţiu fusese, de fapt, încărcat de
groază; el însuşi se transforma, în cădere, în fragmente
dispersate, într-o prăvălire de carne vie tocată. Acel coşmar
fusese pe punctul de a-l arunca în ghearele nebuniei şi, abia
la aproape un an de la accident, inconştientul îl expurgase
de reziduurile iadului, reuşind să facă din el un calmant
psihic regenerator.
Ca de fiecare dată, s-a trezit şi în acea dimineaţă cu
amintirea visului de noapte, odihnit, cu o stare de spirit
momentan tonică. Privirile i-au căzut pe sca­unul cu rotile
lipit de pat şi, fără să mai stea pe gân­duri, şi-a început
manevra, devenită din ce în ce mai scurtă şi mai puţin
chinuitoare. Cu ambele membre inferioare, de la şold şi
până la tălpi atrofiate, toată energia şi abilitatea lui
locomotorie se concentrau în acel moment în torace şi în
braţe. Antrenamentul de un an de zile din clinica
8  DUMITRU POPESCU

recuperatorie elveţiană reuşise să asigure transmiterea

funcţiilor fizice exclusiv în partea superioară a trupului.
Încordându-şi braţele musculoase, devenite adevăraţi
scripeţi, începea să se mişte. Dintr-un salt s-a plasat în con­
fortabilul scaun electric de ultimă generaţie, pe care firma
plătitoare a despăgubirilor se angajase să-l schimbe la
fiecare nouă promoţie. Destinaţia acestor prime matinale
deplasări era baia, unde toate instalaţiile fuseseră adaptate
condiţiei lui (cu ajutorul unui tehnician elveţian trimis de
firmă). După toaleta executată într-un tempo milităresc,
trecu în mica sală de gimnastică (o debara transformată),
unde-şi ţinea ustensilele necesare păstrării condiţiei fizice.
Dădu drumul casetofonului cu muzica preferată. Ca durată,
antrenamentul oscila în jurul unei ore, variaţia de­pinzând de
fluxul energetic al zilei respective, determinat, după impresia
sa, de oculţi factori astrali. Înviorat de rigurosul program
matinal, trecu în bu­cătărie, unde micul dejun şi-l pregătea
singur. De data aceasta apelă la sucul făcut în ajun (grep,
portocală, chivi, mango şi gem de măceşe), pe care-l asezonă
cu o tabletă de ciocolată şi un pumn de sâmburi mediteraneeni.
Îşi schimbă apoi veşmintele, îm­brăcând treningul de casă şi se
instală în camera de zi, unde un ceas de perete indica ora
venirii menajerei, care, aşa cum se aştepta, nu întârzie să apară.
Chichi, acesta era numele mic al femeii (nu îndrăznise
să întrebe de la ce deriva), intră cu un mătăhălos nimb de
frig aproape vizibil. După ce dădu bineţe, primul lucru pe
care voi să-l ştie, ca de fiecare dată de altfel, fu starea
sănătăţii lui.
– Cum vă simţiţi în dimineaţa asta?
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   9

– Bine, Chichi, o asigură el zâmbind. Ai îngheţat, nu e

aşa? Dar de ce nu-ţi pui ceva pe cap?
Într-adevăr, femeia nu-şi acoperea părul negru-corb, în
schimb, la gât avea încolăcit de câteva ori un enorm şal din
lână, larg împletit. Ea râse, flatată de grija lui, explicând că
poartă sub scurta cu căptuşeală dublă două flanele şi că, în
principal, nu e friguroasă. Se scuză şi fugi în bucătărie să se
schimbe, de unde reveni în costumul de lucru, destul de
subţire, şi în care avea să iasă mereu pe terasă, confirmând
ce pretinsese despre sine.
– Spune-mi noutăţile, Chichi! o luă el în primire, ca de
fiecare dată, aşteptând cu nerăbdare şi real interes măruntele şi
destul de asemănătoarele ei informaţii.
Conştientă că era pentru el prima mesageră a
cotidianului, Chichi nu se prea ştia totuşi conectată la acest
„nou“. Ceea ce-i putea spune asculta şi el la televizor. Nardi
preciza însă că nu voia ştiri generale, ci elemente de viaţă
din mediul ei profesional (Chichi mai lucra la câteva case,
dar nu-şi permitea să col­porteze informaţii despre cliente)
şi din cel familial. Se baza pe faptul că din când în când ea
însăşi simţea nevoia să comenteze cu el întâmplări de-ale
copiilor, absolvenţi proaspeţi de liceu, în poziţia de a face
primii paşi în viaţă. Chichi îi dădu raportul despre starea
vremii; cum era pe afară, pe străzile înzăpezite, în tramvai,
cum fusese noaptea în bloc, cum funcţionau caloriferele, şi
el o asculta cu ochi curioşi. Şi despre fiica şi fiul ei adăugase
câteva cuvinte, după care se uită la ceas speriată.
– Vai, domnu’ Leonard, ce trece timpul! Acu’ vine
prânzul! Lumea zice că s-au micşorat zilele, că nu mai au 24
de ore.
10  DUMITRU POPESCU

Îi mai vorbise de câteva ori de zvonul respectiv, în care

ea, personal, ezita să creadă, dar pe care îl ţinea în rezervă
în cazuri de genul ăsta. Ştia, de asemenea, că numele mic al
domnului comandor (cunoştea că fusese comandor de navă
aeriană) era Nardi, însă i se părea prea familiar. Acela de
comandor era prea oficial şi, folosindu-l, ar fi fost ca şi când
ea însăşi ar fi făcut parte din categoria gradaţilor.
În felul acesta protocolul de dimineaţă fu încheiat.
Chichi îşi strânse ustensilele şi trecu la treabă, începând cu
dormitorul, unde închise uşa pentru amortizarea zgomotelor,
iar el, înarmându-se cu volumul la care citea, se aşeză lângă
uşa din sticlă dinspre terasă. Acolo avea vizibilitate asupra
curţii din spate a altor locuinţe, a străzii din aceeaşi parte, şi
acolo primea un val dens de lumină care scălda filele cărţii,
dând textului o anumită strălucire ciudată.
Un timp nu deschise cartea, lăsându-şi privirile să se
plimbe pe micul peisaj oferit de acel colţ ascuns al
oraşului. În spate, la nu mai mult de zece metri de locul
unde se afla, trona o gigantică, gârbovită şi tristă clădire,
pe care se străduia mereu să o clasifice în ordinea
străvechilor case boiereşti ale Bucureştiului. Era de
înălţimea unui bloc cu patru-cinci etaje şi nu avea decât
două rânduri de ferestre. Unele, foarte înalte la un fel de
mezanin, unde se afla, probabil, marele salon de festivităţi
de odinioară, cu o uşă din cristal pe măsură dând într-un
balcon în care ieşeau perechile încinse de dans să se
răcorească. Şi altele, deasupra, spre acoperiş, pitice, ca de
mansardă. Neîndoios, fusese un palat de aristocraţi, dar
cu o asemenea arhitectură părea mai degrabă hărăzit
petrecerilor decât locuirii. Bucureştenii fuseseră cu
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   11

adevărat nişte hedonişti rafinaţi? Şi atât de discreţi, încât

să se ascundă într-o citadelă dosnică? Zăpada căzuse pe
palat, ca pe o ruină, acoperind unele părţi degradate ale
construcţiei şi împrumutând ansam­ blului ceva din
luminozitatea cerului, dar scoţând în evidenţă şi moartea
cuibărită acolo. Nardi avea impresia că interiorul întunecat
aparţinea unor mumii rămase pe scaunele cu spătare înalte,
din vremuri imemoriale, aşteptând să se prăvale peste ele
zidurile odinioară sclipind de bogăţie şi frumuseţe.
Zăpada imacula şi alte câteva acoperişuri de vile care nu
aveau însă nimic glorios sau măcar distins, unele fiind
locuite, altele pustii ca palatul, generând o tăcere şi o
imobilitate ca a cimitirelor mărginaşe, ninse. Sfârşi prin
a-şi odihni ochii pe străduţa rar circulată, purtând numele
unui poet ce cântase toate epocile istorice româneşti cărora
le fusese con­tem­poran. Pe la câteva porţi dormitau maşini
cu mărci de reputaţie medie, iar dincolo de grilajuri lătrau
obosiţi şi decepţionaţi câini, şi ei bătrâni, şi care renunţaseră
de mult să mai bată caldarâmul cu propriile lăbuţe.
A deschis cartea la care citea de câteva zile. Ceva literar
despre istoria Indiei, nu chiar roman, fiindcă mijloacele
artistice ale autoarei erau destul de modeste, însă instructive.
Insurecţia indiană de la mijlocul secolului al XIX-lea, care
a zguduit Imperiul Britanic şi, deşi înfrântă până la urmă, a
anunţat implacabil cucerirea definitivă a independenţei
acestui popor, făcând parte din una dintre cele mai vechi
civilizaţii. În centrul cărţii se află figura unei femei cum
Europa nu a avut, în afara legendarei Ioana d’Arc, jucând
concomitent roluri de regină, şef al guvernului, comandant
de oşti şi pătimaşă iubită.
12  DUMITRU POPESCU

Începuse să ningă abundent şi, deşi luminozitatea zilei,

filtrată prin uşa din sticlă, nu scăzu, aerul căpătă ceva
spectral, ca într-un balon de Crăciun răsturnat, unde
spaţiul saturat de materia albă se tulbură înfricoşător.
Închise cartea din care apucase să parcurgă doar câteva
pagini şi-şi afundă privirile în vânzoleala, pentru moment
veselă, de afară. Ce joc nostim, copilăros, dar în acelaşi timp
ameninţător, chiar sinistru! Într-adevăr, debordând de
puritate, însă suferind o invazie cotropitoare şi invincibilă,
Terra, luată prin surprindere, a surâs la început, cucerită de
farmecul prăvălirii infantile, ca o imaculată concepţie.
Incontinentă şi necuprinsă, venind dintr-un izvor inepuizabil,
această prăvălire a început apoi să o sperie. Totul în jur,
până de curând impasibil, părea că se strângea în sine
înfricoşat, încercând să găsească un mod de apărare, de
autoprotecţie.
Aşa fusese şi atunci, îşi aminti Nardi, când decolase pentru
ultima oară din staţiunea de munte elveţiană – unde îi dusese
pe preşedintele companiei şi familia lui compusă dintr-o
fermecătoare soţie şi trei copii – pe o ninsoare asemănătoare.
Parcă avusese atunci o pre­simţire, de care nu-şi amintise
până în acel moment. Spărsese cu avionul de familie
ultramodern masa albă, pufoasă, dar neliniştită. Aceasta se
încâlcea şi se înnoda în jurul aparatului, năpustindu-se spre
geamul carlingii cu o ferocitate stranie pentru o formă atât
de suavă a materiei. Fusese străbătut de un fior pe care şi-l
reprimase, neînţelegându-l. „Ce naiba, bieţii fulgişori,
cugetase el, sunt neliniştiţi şi torturaţi.“ Se transformau în
harapnice furioase, izbind avionul ca vechi războinici
călăreţi asiatici. Avusese pentru o secundă reprezentarea
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   13

nebuniei astrale în care totul îşi iese din ţâţâni, a

neîndurătoarei dezlănţuiri cosmice, în care energiile
transformă chiar şi îngerii în demoni. Ca să se smulgă din
haosul alb, din fur­tuna fulgilor de zăpadă, ridicase botul
avionului mai repede şi mai pronunţat decât de obicei şi în
câteva minute scăpase din ghearele rele, plonjând în
imensitatea azurie, sclipitoare şi tihnită. „În fond, îşi zisese
el, iată, compartimentele cerului sunt ames­tecate, nu cum
ne sugerase fantezia unui mare poet. Doar printr-un singur
pas, treci din iad în paradis.“
Pilotase mai departe plin de încântare, comunicându-i
câte ceva din gândurile lui copilotului, un tânăr german
pragmatic, excelent profesionist, prea puţin atras de reflecţii
lirice. Mai avea în spate câţiva pasageri, funcţionari ai
firmei, ce-şi făcuseră weekendul, împreună cu soţiile lor, în
staţiune, şi beneficiaseră de această ocazie pentru
întoarcerea rapidă la Zürich. Parcă niciodată nu se bucurase
mai mult de splendoarea cerului curat, liber şi ospitalier, în
care ai fi putut face orice ai fi vrut, ca o fiinţă scăpată de
tirania gravitaţiei şi de inevitabilele obstacole ale materiei.
Ca şi când ceva sau cineva în el, în adâncurile de nepătruns
ale fiinţei, ar fi ştiut că era ultima cochetărie cu infinitul.
Apoi s-a blocat motorul, aparatul a început să se încline, iar
el a căutat cu disperare un mod de evadare inversă, spre
Terra. De data aceasta cerul nu-i mai dăduse răgaz să
savureze până la sfârşit beatitudinea libertăţii, să se îmbete
cu acea ambrozie a infinitului. Şi-a fixat până la urmă ca
punct de aterizare o pajişte elveţiană curată, punând în
manevrele cerute de o astfel de operațiune toată experienţa
şi tot talentul de as recunoscut al aviaţiei civile europene. A
14  DUMITRU POPESCU

golit în zbor rezervorul, astfel că atunci când aparatul, la

contactul cu pământul (acesta prezentând ondulaţii
inobservabile de sus), s-a dat peste cap, cel mai mare rău cu
putinţă, explozia, nu s-a mai produs. N-a murit nimeni, dar
toţi s-au rănit, chiar s-au betegit, şi el cel mai grav dintre toţi.
Inundat de aceste amintiri, Nardi s-a surprins iar
scuturându-se de groază. Cel mai mult s-a simţit marcat de
spital, cu morbiditatea lui depersonalizată, dar în acele
clipe îl cutremura clipa căderii. Un Icar prăbuşit nu fiindcă
s-ar fi apropiat prea mult de soare, ci fiindcă a încăput pe
mâna rea a hazardului. Se gândeşte că orice ar fi făcut şi
orice s-ar fi întâmplat, era pândit inexorabil de fatalitate.
Expertiza acci­dentului şi a aparatului a dus la concluzia
certă că oprirea motorului a fost cauzată de defecţiuni de
construcţie. E drept, uzina livratoare a suportat con­
secinţele, şi în primul rând cheltuielile necesitate de
tratamentul victimelor, precum şi unele despăgubiri, în
cazul lui şi pensia viageră. Pe el l-a costat însă un an de
spitalizare, încheierea definitivă a carierei şi, mai ales,
ultragiul suprem adus fiinţei, schingiuirea, transformarea
în invalid, abolirea ireversibilă a mas­culinităţii, nimicirea
întregii vieţi.
Chichi trecuse de mai multe ori pe lângă el călcând în
vârful picioarelor, fără să scoată un cuvânt. Terminase în
modul cel mai silenţios două odăi şi se pregătea să înceapă
în camera de zi, ceea ce impunea evacuarea lui Nardi.
Aceasta îl scoase din izolarea fizică şi psihică în care se
adâncise întunecat, inert, ca o mască de gips.
– O să vă deranjez, domnu’ Leonard, îi surâse ea mie­
ros. Unde vreţi să treceţi, în dormitor sau în bibliotecă?
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   15

El păru bucuros că a fost extras din lumea tenebroasă în

care căzuse din nou, ba obţinu şi o presupusă compensaţie:
o mică şi regeneratoare conversaţie cu Chichi.
Ea îi vorbi iarăşi de idila fiicei cu un fost coleg de liceu
şi, uitând de graba ce o stăpânea mereu, dădu glas unor
temeri referitoare la alegerea făcută de aceasta, în care
întrevedea riscuri. Deşi, conversând, îşi întrerupea lucrul
de bază, nu stătea cu braţele încrucişate, strângea cearşafuri,
înfăşa perne, ştergea clanţe, culegea de pe jos şi stivuia cărţi
uitate de Nardi, dându-şi astfel ei însăşi impresia că nu
pierdea timpul. Telefonul mobil îl ţinea cu abilitate între
claviculă şi maxilar. Era un moment în care Nardi se simţea
din nou conectat la motorul lumii, când obsesia că era dat
uitării se estompa. Se încărca de un sentiment al
recunoştinţei pentru fraţii şi surorile lui, oamenii, care
continuau să-l ţină aproape de ei.
 Capitolul 24

Nardi îl puse la curent pe Robert cu moartea Manuelei,

făcându-i un rezumat al întâmplărilor, neomiţând nici
suspiciunea referitoare la sinucidere. În final, îi comunică
opinia lui că, din exces de zel moral, a greşit impardonabil
faţă de Manuela. Într-un fel, o are pe conştiinţă. Robert
se străduia să-i împrăştie această optică, după el eronată,
pripită, exgerat de zeloasă.
– Cât să târăşti după tine, într-o relaţie afectivă, o
minciună capitală? îl întrebă psihiatrul. Aceasta intoxică
încet-încet substanţa afectivităţii, o falsifică. Dacă ai
greşit cândva, a fost la început, când te-ai hotărât să treci
sub tăcere adevărata ta condiţie, alimentându-i femeii o
reprezentare cvasiidilică. Al doilea, să nu-ţi închipui că
viaţa se constituie, în asemenea cazuri, în complice al
mincinosului. Nu, tendinţa ei e de a da totul în vileag. Şi
cu cât întârzie mai mult, cu atât se agravează culpa, iar
denunţul va fi mai brutal, mai nemilos. Viaţa nu operează
cu menajamente în misiunile ei justiţiare.
– Şi psihiatria poate tolera, se împotrivi Nardi, un
asemenea mod grosolan de înfruntare a omului slab, a
omului vulnerabil, ajuns astfel nu din vina lui? Greşeala
mea e că nu mi-am dat seama cât de slabă şi vulnerabilă e
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   211

Manuela – din cauze străine de voinţa ei – şi că prin

demersul meu de stegar al devizei kantiene „Cerul înstelat
deasupra noastră şi legea morală din noi“ îi distrugeam şi
puţinul moral ce-i mai rămăsese. Nu aplici teza asta, atât
de elegantă în aparenţă, la orice boală umană, ca pe un
panaceu. Doar că în dialogurile noastre, ea părea mai tare.
Săraca, ascundea adevărul ei cel mai crud.
– Redevenise femeie, Nardi! Uza de toată gama sub-
tilelor arme de seducţie ale sexului ei. Nu le mai enumăr,
le ştii. Deşi era conştientă că e condamnată. În asemenea
resurecţii psihice rezidă superioritatea femeilor. Era însă
cu adevărat condamnată. Nu tu i-ai dat sentinţa, n-ai fost
decât un biet pion în destinul ei inexorabil.
Nardi nu mai insistă, ştia că n-o s-o scoată la capăt cu
psihiatrul, blindat cu argumente profesionale îndelung
exersate.
Îi dezvălui o idee care-l bântuia în ultimele zile. Se
simţea nedreptăţit de depărtarea locului ales de Manuela
pentru odihna de veci. Dacă ar fi fost mai aproape, pe-aici
printr-un cimitir bucureştean, cu chiu cu vai s-ar mai fi
putut duce la mormânt. Avea impresia că morţii se
recompun, se reconstituie în ce au fost, acolo, la locul de
veci. Şi dacă vrei să refaci legătura cu ei, să reiei dialogul,
o poţi face numai în locul acela, unde viul din ei se
re­constituie într-un fel, cel puţin în mintea ta. Robert
ascultă cu indulgenţă, însă îi spuse că morţii sunt pre-
tutindeni. În asta constă noua atitudine faţă de vii. Îi
găseşti unde-i cauţi, dacă-i cauţi. Multora dintre noi le e
frică de morţi. E o prostie. Morţii sunt cei mai blânzi şi cei
212  DUMITRU POPESCU

mai dezinteresaţi. Jung ne învaţă să ne obişnuim printre

morţi, să trăim cu ei în noi.
– Ştii ce spune Jung, Leonard? Că pe el, personal, con-
templarea morţii l-a ajutat să trăiască. Şi că după ce ai
acceptat moartea, înveţi să te bucuri şi de cele mai mici
lucruri. Prin răceala ei vezi totul mai limpede. Adică,
adevărul.
Psihiatrul insistă asupra ideii că, familiarizându-te cu
moartea, nu te simţi chemat de ea, dimpotrivă, capeţi
harul de a preţui viaţa. Şi pe tine, ca om viu. Lui Nardi i
se păru ciudată această ambiţie de a-l convinge că viaţa
devine mai conştientă de sine şi mai tare printre morţi.
„Probabil, chibzui el, Robert se gândeşte la varianta sinu-
ciderii Manuelei şi la efectul acesteia asupra mea. El
consideră că sinucigaşii sunt contagioşi şi chiar fac
prozeliţi printre cei care ar avea, la rândul lor, motive.“ Îi
fu dat să audă de la psihiatru şi următoarea supoziţie:
– Ce-ai zice, Leonard, dacă aş propune ca pentru un
timp oarecare să revii în clinică? În perioada aceasta de
tranziţie. De criză totuşi...
– Te bate gândul că aş fi mai expus acum tentaţiilor de
suicid? Am fost mai expus atunci, după... Şi am depăşit
momentul. Probabil că mai am în mine, ascunsă pe undeva,
o doză de optimism. Şi iese învingătoare printre chemările
surde, oricare ar fi...
Nardi simţea că ar fi trebuit să ia un aer mai vesel. Dar
asta nu mai reuşi să facă. Orice prefăcătorie devenise
zadarnică şi imposibilă. „De aia suferinţa ne face mai puri,
adică mai umani“, îşi zise el.
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   213

– Fiindcă atunci ne atinge aripa zădărniciei, îşi

continuă Nardi gândul cu voce tare, neglijând că nu avea
nicio legătură cu ce vorbeau. Cât priveşte propunerea ta,
Robert, îmi e deajuns dialogul nostru săptămânal. E ca şi
când aş fi acolo, la voi. E pentru mine nu numai trata-
ment, ci şi o formă de continuare a dialogului cu lumea.
Robert parcă se înveseli.
– Mă bucură ce aud. E mare lucru să te poţi bizui pe
tine însuţi. Chiar numai şi numai pe tine. Fiindcă eşti cel
mai bun prieten al tău. Marele tău salvator...
 Epilog

Tot ce am scris mi-a povestit, seară de seară, Nardi în

persoană (numele lui adevărat e altul, acesta e produsul
botezului literar). Am brodat pe marginea naraţiunii care
a lăsat totuşi şi timpi neacoperiţi, ca de obicei într-o sin-
copă. Altele le-am dedus din tăcerile lui, devenite pentru
mine elocvente. M-am împrietenit cu el imediat ce ne-am
cunoscut, când am închiriat la parterul vilei unde locuia.
Nu l-am găsit singur. Se combinase de mai mulţi ani cu o
femeie mai tânără.
Era aşa cum l-am descris. Încă vârtos, doar cu pielea
obrazului foarte palidă, ca un strat subţire de var. Şi cu
părul alb – rar şi uşor, câteodată fluturând ca un voal
transparent. Ea, slabă, puţină la trup, cu un torace plat, de
fetişcană. Şi, de asemeni, foarte palidă, o blondă refuzată
soarelui.
Ciudat, obrazul îi e rotund, ca o Lună rece. Are privi-
rea melancolică, parcă avizată şi uşor neîncrezătoare,
gesturi leneşe şi o vorbire înceată, fără rezonanţă. Iradiază
bunătate şi, deşi nu arată, se vede că îi poartă lui Nardi un
enorm respect. O vedeam cumva gata să intervină decisiv,
dacă ar fi apărut cea mai mică primejdie. E de undeva din
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   215

nord-vestul ţării. Abia şi-a terminat liceul, din cauza unei

boli grele. Intrase la o fabrică, dar nu rezistase şi i s-a acor-
dat pensie de boală. Făcea crize de epilepsie. De o bucată de
vreme, datorită tratamentului recomandat de un medic
elveţian, adus de Nardi în cadrul contractului cu firma
care-i garanta asistenţa sanitară până la moarte, acestea
încetaseră. Îl îngrijea pe Nardi cu ceva tăinuit, dar sesiza-
bil, o iubire solemnă şi pioasă, nu precum cea pentru
Dumnezeu, ci pentru un zeu antic trimis să-i dea şi ei un
sens în viaţă. Vedeam că pe Nardi îl impresionau ochii ei
largi, plini de mistere stinse.
Jucam şah amândoi, seara, pe terasă, iar după ce termi-
nam, Nardi povestea. Îşi reprima orice însufleţire, corec-
tându-şi accentele subiectiviste, preocupat de adevăr. Ca
un om conştient că dă mărturie. Uitând că, şi aşa, eu voi
transforma trecutul lui în literatură...
Uneori, femeia venea la noi pe terasă, fie cu sucuri
sau apă, fie fără nimic, aşezându-se pe un taburet aflat
acolo şi folosit numai de ea. Rareori vorbea şi atunci
Nardi o privea cu o expresie pe care n-am înţeles-o la
început – era chiar greu de descifrat –, de curiozitate
pură şi luminoasă. Ea pronunţa cuvintele încet, răzleţin-
du-le, dar păstrându-le legate printr-un fir invizibil.
Simţeai că vorbea aşa nu fiindcă n-ar fi avut ce spune, ci
pentru că strunea cuvintele cum noi ceilalţi nu ştim s-o
facem. Suntem într-un fel lacheii vorbelor noastre, le
purtăm pe o tavă şi ne grăbim să le ducem unde vor ele,
sau ne oprim dacă simţim că ele nu mai doresc să mear-
gă. Femeia aceasta a lui Nardi nu le ducea pe nicio tavă,
216  DUMITRU POPESCU

le manipula leneş, cu gesturi mici, parcă într-un fel de

subsol al spaţiului, şi de-abia le dădea o vagă atenţie.
Nardi îşi îndrepta privirile spre ea cu mirare şi aşteptare.
Ca atunci, mă gândeam eu, când vine spre tine, fâlfâind
uşor din aripi, ca să ţi se aşeze pe umăr, un porumbel.
Ce-i stârnea lui această curiozitate curată şi dezinteresa-
tă la femeia cu care trăia? Într-adevăr, ea degaja un mis-
ter. Era validă, mobilă şi harnică, deşi înceată în toate,
însă întrezăreai în ea un reziduu de suferinţă (de care nu
făcea caz, pe care îl domina) ce o impregnase definitiv
(poate fără ştirea ei), a cărui amprentă nimic n-o mai
putea şterge. Venea de la boală? Din faza crizelor, de
care se părea că scăpase? Sau din alte necunoscute drame
ale copilăriei şi tinereţii? Curios, acel reziduu de dure-
roasă amărăciune era combinat organic şi cu mari resturi
din copilăria şi tinereţea propriu-zise – acestea două,
probabil, nefiind consumate la timpul lor, dar nici anu-
late prin ce trăise apoi. Rămăseseră în personalitatea ei
pentru totdeauna, stârnind acea nedumerire şi curiozi-
tate care, observam eu, îl animau pe Nardi.
Cel mai mult m-a frapat însă altceva: venea şi stătea
lângă noi când Nardi îşi depăna povestea singurătăţii de
după accident, şi a straniilor lui nenumărate randevuuri în
eter, a acelei dragoste chinuite, retezate brutal de fatalita-
te. Şi nu doar că asculta, ci din când în când intervenea cu
acea voce stăpânită şi acea lene autoritară a vorbirii, pen-
tru a face completări şi mici retuşuri, constatând că Nardi
a sărit ceva din grabă, neatenţie sau subapreciere a detali-
ilor. O făcea cu o anumită rigoare de reconstituire inte-
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   217

grală a adevărului – ştiut de ea dinainte, din alte istorisiri

ale lui Nardi sau din confesiuni speciale făcute ei anume.
Dacă el schiţa un gest din care ar fi putut reieşi că dina-
dins a neglijat un amănunt, schiţa şi ea un semn de retra-
gere. În cazuri dintr-astea apărea pe fața ei palidă,
aproape gălbuie, un fragment de zâmbet înţelegător care
nu se transforma niciodată într-o expresie precis defini-
tă şi concludentă. Dacă el marşa la intervenţie, ea mai
adăuga ceva, ca un corector de carte care urmăreşte cu
degetul textul manuscrisului şi ţine până şi la ultima
virgulă. „N-o afectează, mă întrebam eu, acele trăiri sen-
timentale intense ale bărbatului pentru altă femeie?“
Nu, dimpotrivă. Se arăta preocupată doar de aspectul
istoric al naraţiunii. Un fel de mit pe care nimeni, nici
chiar trăitorul său, nu avea voie să-l ciuntească sau să-l
deformeze chiar şi cu un milimetru.
La început, când i-am cunoscut, m-am reţinut să dau
atenţie şi femeii. Era chiar prea mult deodată, protagonis-
tul tabloului care mi se înfăţişa rămânând aviatorul, inva-
lidul, cu trena lui de suferinţe. Şi atât mi se părea excesiv
de complicat, mai ales după ce mi-am propus să extrapo-
lez într-un roman acel ultim fragment sentimental al
vieţii lui. Însă încet-încet şi ea a început să se insinueze în
sfera atenţiei mele, involuntar desigur, mai ales prin rolul
de tandem, de tandem terapeutic, mi-am zis eu, al lui
Nardi. Dar, contabilizând presupusele ei proprietăţi,
m-am găsit în faţa unui mare semn de întrebare: cu ce pu­­
tea umple ea golul din existenţa acestui bărbat, cu ce i-ar
218  DUMITRU POPESCU

fi alungat singurătatea atroce, pe care uneori o imaginam

ca o fiară însetată de sânge?
În primul rând, vorbea puţin şi, aşa cum am spus, rare-
le ei vocabule erau moi, rostite într-un registru coborât,
unele aproape inaudibile, şi nu numai lipsite de nerv, de
orice patos şi dorinţă de a convinge, ci şi parcă adresate
doar ei înseşi, nu unui interlocutor. N-am surprins nicio-
dată un dialog adevărat între cei doi şi-mi era greu să-mi
imaginez unul, poate doar făcând apel la un plan suprare-
alist al desfăşurării lucrurilor. (Şi atunci, plecând de la
premisa că el era cel care provoca sau întreţinea dialogul,
gândindu-mă la faptul că îi făcuse totuşi cunoscute cele
mai zbuciumate antecedente biografice.)
Da, acesta rămânea un mister! Deoarece, mă gândeam
eu, doi oameni nu se pot influenţa decât comunicând,
adică, prin intermediul verbului. Or, dacă ea nu făcea uz
de acesta, pe ce altceva se baza?
Cu timpul, mi s-a părut că încep să dezleg misterul. Ea
nu excela, într-adevăr, în arta cuvântului, unul dintre atu-
urile de totdeauna ale femeii, dar reuşea altceva. Îl făcea
pe Nardi să simtă, ca de altfel pe oricine i-ar fi privit, că el
devenise centrul vital al întregii sale fiinţe. Tot sinele,
sensibilitatea şi forţa ei spirituală concentrate gravitau în
jurul lui Nardi ca o masă de particule energetice împreju-
rul Soarelui. Toate funcţiile biologice şi sufleteşti ale
femeii se puseseră în slujba lui Nardi, devenit idol. Era o
vestală lângă altarul zeului adorat, întreţinând focul de
jertfă printr-o uriaşă iradiaţie sentimentală şi mentală.
 SINGURĂTATEA MĂRILOR   219

Femeia era tăcută, însă fermă în tăcerea ei, iar cuvinte-

le, puţine şi anemice, căpătau o rezonanţă neobişnuită
tocmai datorită acestei muţenii. Ceea ce spunea, oricât de
mărunt, dobândea caracterul unei peceţi definitive, a unei
siguranţe de nezdruncinat. Prin urmare, senzaţia pe care
ţi-o lăsa era aceea că trăia exclusiv pentru bărbatul de
lângă ea, că era un arhanghel ataşat personal, un scut
care-l făcea invulnerabil până şi la singurătate.
Nu-i găseam niciuna dintre datele fizice ale feminită-
ţii, dar era feminină prin proporţiile sufletului dedicat lui.
Nu impresiona prin vreo forţă materială, dimpotrivă, însă
fragilitatea fizică îi era compensată cu prisosinţă de infle-
xibilitatea şi durabilitatea voinţei ce răzbătea, fără nicio
ostentaţie, dintr-un mare calm invincibil.
N-am putut să aflu dacă reuşise, cu adevărat, să umple
golul care-l tortura de ani de zile pe Nardi. Sau doar îl
ajuta să-l afunde mai adânc în sinele lui, care-şi cicatriza
încet teribila ulceraţie? Adică, să-l mute din lumea reală
în tărâmul fantasmelor.
 De acela[i autor:

Romane: Memorialistică:
Pumnul și palma Cioplitor de himere
1. Cifrul Ciclul „Cronos autodevorându-se“
2. Soldaţii 1. Aburul halucinogen al cernelii
3. Cariatidele 2. Panorama răsturnată a
Muzeul de ceară mirajului politic
Vitralii incolore 3. Artele în mecenatul etatist
Cenușa din ornic 4. Angoasa putrefacției
Focul de paie 5. Reducționismul celular
Pasajul 6. Disperarea libertății
Omul zăpezilor
Eseuri:
Atelierul de vară
Cândva, după izgonirea din Paradis Biletul la control
Artemis sau uzurparea sentimentului Ieșirea din labirint
Eclipsă în Cetatea Soarelui
Spaţiile între negru şi alb
Poezie: Diformitatea liniilor în portret
Pentru cel Ales
Reportaj:
Un om în Agora
Gustul Sâmburelui Note de drum din Egipt, Irak, Cuba.
Rază de cobalt Drumuri Europene
Insomnia dragonului
Ieslea minotaurului
Proză scurtă:
Timpul lepros
Elefanţii de porţelan
 biblioteca rao

FICÅIUNE
CLASICI
Diderot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nepotul lui Rameau
Johann Wolfgang Goethe . . . . . . . . . . . . Opere alese (vol. 15) u Poezii (vol. 1)

CLASICI CONTEMPORANI
Anita Albus . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Paradis æi paradox
James Agee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Un deces `n familie
William Blake . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cântece ale inocen]ei
Charles Bukowski . . . . . . . . . . . . . . . .
Cea mai frumoas\ femeie din ora[ [i alte povestiri
Georges Bataille . . . . . . . . . . . . . . . . .
Literatura æi rãul
Albert Camus . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Carnete u Teatru
Albert Camus & René Char . . . . . . . . .
Corespondenåã 1946–1959
Miguel Delibes . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ereticul
William Faulkner . . . . . . . . . . . . . . . .
C\tunul u Ora[ul u Casa cu coloane u Steaguri în ]\rân\
u Sanctuar u Sartoris u Nuvele reg\site u Ne`nfrân]ii u Povestiri

inedite u Recviem pentru o c\lug\ri]\ u Iscoadã `n åãrânã

u Hoåomanii u O parabolã u Pe patul de moarte

Michel Foucault . . . . . . . . . . . . . . . . . Cuvintele [i lucrurile

Andre Gide . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amintiri de la curtea cu juri
Witold Gombrowicz . . . . . . . . . . . . . . . Ferdydurke u Trans-Atlantic u Pornografie u Cosmos
u Bakakai u Jurnal (vol. 1, vol. 2) u Teatru

John O’Hara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . BUtterfield 8 u ~ntâlnire `n Samarra

Hermann Hesse . . . . . . . . . . . . . . . . . Knulp. Demian u Narcis [i Gur\-de-Aur
u Cele mai frumoase povestiri (2 vol.)

John Irving . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Lumea v\zut\ de Garp u Pân\ te voi g\si u Vãduvã pentru un an
James Joyce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stephen Eroul
Ilf æi Petrov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vi]elul de aur u Dou\sprezece scaune
Franz Kafka . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Coresponden]\ (vol. I) u Coresponden]\ (vol. II)
u Coresponden]\ (vol. III)

Claudio Magris . . . . . . . . . . . . . . . . . La voia `ntâmpl\riiu C\l\torie nesfâr[it\

André Malraux . . . . . . . . . . . . . . . . . Cuceritorii. Calea regal\ u Speran]a u Muzeul imaginar u
Carnet din URSS 1934
Thomas Mann . . . . . . . . . . . . . . . . . . Alte]\ regal\ u Povestiri u Lotte la Weimar
u Casa Buddenbrook

Gabriel García Márquez . . . . . . . . . . . . Vijelia u Ceas r\u u Ochi de câine albastru u N-am venit sã åin
un discurs
Marcel Proust . . . . . . . . . . . . . . . . . . Eseuri u Carnete
Antoine de Saint-Exupéry . . . . . . . . . . . Scrisori cãtre o necunoscutã
Ernesto Sabato . . . . . . . . . . . . . . . . . . Eseuri (vol. 1) u Eseuri (vol. 2)
William Saroyan . . . . . . . . . . . . . . . . Comedia uman\ u Nebunie `n familie u Aventurile lui Wesley
Jackson
Claude Simon . . . . . . . . . . . . . . . . . . Drumul Flandrei u Georgicele
John Steinbeck . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . P\[unile Raiului u Cartierul Tortilla u Nop]i f\r\ lun\ u Perla
u Jurnal rusesc u Joia dulce u C\l\torii cu Charley

Stefan Zweig . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Suflete zbuciumate u Amoc. Obsedatul

AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI

Vartan Arachelian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Noaptea bastarzilor u Numele æi umbra
Rãzvan Ioan Boanchiæ . . . . . . . . . . . . . . . . . Departe de Eritreea
Augustin Buzura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Absenåii u Recviem pentru nebuni æi bestii u Refugii
u Nici vii, nici mor]i u Drumul cenu[ii

Eugen Ovidiu Chirovici . . . . . . . . . . . . Suflete la pre] redus u La Broasca Le[inat\ u Labyrinth.com

u A doua moarte u Voodoo u Pulbere neagr\ u Hoodoo Creek
 u Cine a ucis-o pe Nora Jones u Misterele istoriei
u O amintire de la Paris u Puterea u Sanitarium
Vanessa D. Mariæ . . . . . . . . . . . . . . . . Imagini de Fado
Ætefan Mitroi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Biblia pentru furnici u Guantanamo
Dafin Mureæan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sosia
Adrian Onciu . . . . . . . . . . . . . . . . . . Afacerea Alzira u Cercul Kagan u Templul negru
Dumitru Popescu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cândva, dup\ izgonirea din Paradis... u Artemis sau uzurparea
sentimentului
Dinu Sãraru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Trilogia ]\r\neasc\ (3 vol.) u Ciocoii noi cu bodyguard
u Clipa

Aurelian Silvestru . . . . . . . . . . . . . . . . Cel rãtãcit

Alex Mihai Stoenescu . . . . . . . . . . . . . . Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino

THRILLER, AVENTURI, AC}IUNE

Mitch Albom . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Măsura timpului
Pierr Assouline . . . . . . . . . . . . . . . . . . Portretul
David Baldacci . . . . . . . . . . . . . . . . . Jocul orelor u Colec]ionarii u Clubul Camel u Un simplu
geniu u Rece ca piatra
Josh Bazell . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Târgul cu moartea
Bernard Beckett . . . . . . . . . . . . . . . . . Geneza
Steve Berry . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tezaurul împ\ratului u Afacerea Columb
Mark Benecke . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe urmele crimelor
Ian Caldwell &Dustin Thomason . . . . . . Misterul manuscrisului
Mireille Calmel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cântul vr\jitoarelor (3 vol.)
Carol Cassela . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Oxigen
John le Carré . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prietenie absolut\ u Cel mai vânat om din lume u Genul
nostru de tr\d\tor
Richard Clarke . . . . . . . . . . . . . . . . . . Poarta scorpionului
Susanna Clarke . . . . . . . . . . . . . . . . . Doamnele din Grace Adieu u Cartea lucrurilor pierdute
John Connolly . . . . . . . . . . . . . . . . . . R\zbun\torii
Michael Connelly . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Avocatul din limuzin\ u Verdictul
Robin Cook . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . {ocul
Michael Cox . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sensul nop]ii
Clive Cussler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . {arpele u Aurul albastru u Urm\rirea u Ghea]a de foc
u Comoara Marelui Han u Moarte în Arctica

Richard Dübell . . . . . . . . . . . . . . . . . . Biblia diavolului

Louise Erdrich . . . . . . . . . . . . . . . . . . Toba pictat\
Joseph Finder . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Paranoia u Omul companiei
Colin Forbes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Conspira]ia u Valul uciga[
Karin Fossum . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nu privi înapoi!
Ulla Fröhling . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fiin]a din oglind\
Adele Geras . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Taina pictorului
David Gibbins . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aurul crucia]ilor
Lawrence Goldstone . . . . . . . . . . . . . . . Anatomia minciunii
Olivia Goldsmith . . . . . . . . . . . . . . . . Pre]ul libert\]ii u Via]a dup\ Billy
Javier Gonzales . . . . . . . . . . . . . . . . . A cincea coroan\
Will Landay . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În apărarea lui Jacob
Scott Lynch . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Minciunile lui Locke Lamora u Piraåii mãrilor roæii
Kathleen McGowan . . . . . . . . . . . . . . . Cartea iubirii u Prinåul poet
Benjamin Mee . . . . . . . . . . . . . . . . . . Avem un Zoo
John Grisham . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Campionul din Arkansas u Mediatorul u Fotbal [i pizza
u Ford County u Theodore Boone: puætiul avocat u Litigiul

u M\rturisirea u {antajul u Theodore Boone: r\pirea

u Theodore Boone: acuzatul u Theodore Boone: amenin]area

u Calico Joe u Șirul de platani

Xiaolu Guo . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mic dic]ionar pentru `ndr\gosti]i

Richard Hains . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cameleonul de pe Wall Street
A. S. A. Harrison . . . . . . . . . . . . . . . . . . . So]ia t\cut\
Michael Harvey . . . . . . . . . . . . . . . . . Crima `n Chicago
Jack Higgins . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Atac la pre[edinte u R\zbunarea
Vittoria Haziel . . . . . . . . . . . . . . . . . . Patimile dup\ Leonardo
Howard Johnson . . . . . . . . . . . . . . . . . Chestiunea Finkler
Cristian Jacq . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fugarul (vol. 1) / Divina Adoratoare (vol. 2)
(seria R\zbunarea zeilor)
Jane Johnson . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Al zecelea dar
Karen Mack, Jennifer Kaufman . . . . . . . . . . Amanta lui Freud
Dean Koontz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Chipul u În puterea nop]ii u Tr\ie[te noaptea u Invazia
u Odd Thomas u Odd pentru vecie u Fratele Odd

u Noaptea lui Odd u Cursa

Manuel De Lope . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Perlele călătoare

Brad Meltzer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cartea sor]ii u Milionarii u Jocul zero u Cercul asasinilor
Nelson DeMille . . . . . . . . . . . . . . . . . C\derea nop]ii u ~ntoarcerea la Coasta de Aur
u Coasta de aur

David Park . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Comisarul adevãrului

Patrick Rothfuss . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Numele vântului u Teama înțeleptului
Brian Ruckley . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nașterea iernii
Clara Sanchez . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Misterul numelui t\u
John Saul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Clubul Manhattan u Vocile u Co[marul u Vocile r\ului
Wilbur Smith . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În pericol
Jose Carlos Somoza . . . . . . . . . . . . . . . Cheia Adâncului
Olen Steinhauer . . . . . . . . . . . . . . . . . Turistul
Anne Sward . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu sufletul la gur\
Scarlett Thomas . . . . . . . . . . . . . . . . . Sfâr[itul domnului Y
Brad Thor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Lista neagră
J.R.R. Tolkien . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cele douã turnuri u Întoarcerea Regelui u Hobbitul
u Silmarillion u Copiii lui Hurin u Legenda lui Sigurd

æi a lui Gudrun
Nicola Upson . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un expert în crimă
Simon Urban . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Planul D
Ignacio Garcia Valino . . . . . . . . . . . . . Iubite Cain
Philipp Vandenberg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Al optulea păcat
Timur Vermes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ia uite cine s-a întors
Michael White . . . . . . . . . . . . . . . . . . Secretul Medici
Mark Winegardner . . . . . . . . . . . . . . . ~ntoarcerea na[ului u R\zbunarea na[ului
David Wroblewski . . . . . . . . . . . . . . . Povestea lui Edgar Sawtelle
Javier Yanez . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stãpânul savanelor

ROMAN ISTORIC
Francisco Asensit . . . . . . . . . . . . . . . . Sângele u Secretul de la Castel Sant’ Angelo
Paula Cifuentes . . . . . . . . . . . . . . . . . Vremea bastarzilor
Catherine Delores . . . . . . . . . . . . . . . . Iubire æi sânge
Ildefonso Falcones . . . . . . . . . . . . . . . . Mâna Fatimei u Regina descul]\
Antonio Garrido . . . . . . . . . . . . . . . . Cititorul de cadavre
Javier Gonzales . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Insula sfâræitului timpului
Juan Tafur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . P\timirile Mariei Magdalena
Leon Leyson . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un b\iat pe lista lui Schindler
Su Tong . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Eu sunt `mp\ratul Chinei

RAO CONTEMPORAN
Chimamanda Ngozi Adichie . . . . . . . . . Jum\tate de soare galben u Hibiscus purpuriu
Aravind Adiga . . . . . . . . . . . . . . . . . Tigrul Alb
Carlos Franz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Deæertul u Locul în care a fost Paradisul
Jonas Karlsson . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Camera
Nikita Lalwani . . . . . . . . . . . . . . . . . Harul
Siegfried Lenz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un moment de reculegere
Manuel de Lopez . . . . . . . . . . . . . . . . Frumoasa din cea]\
Javier Marias . . . . . . . . . . . . . . . . . . Inim\ atât de alb\
Colum McCann . . . . . . . . . . . . . . . . . Goana nebun\ a lumii
Patrick Modiano . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dora Bruder
Azar Nafisi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind Lolita `n Teheran
DRAM|
Àngela Becerra . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ella
Alice Hoffman . . . . . . . . . . . . . . . . . . Al treilea înger
Tea Obreht . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Soåia tigrului
Helen Oyeyemi . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fiica lui Icar
Jodi Picoult . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . O via]\ de rezerv\ u Dispari]ii
Indra Sinha . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Oamenii lui Animal

ROMAN BIOGRAFIC
Ruy Câmara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cântece de toamn\

PENTRU TINE
John Burnham Schwartz . . . . . . . . . . . . ~mpãrãteasa u O singurã clipã
Anthony Capella . . . . . . . . . . . . . . . . Ofi]erul st\rii civile
Lan Samantha Chang . . . . . . . . . . . . . Mo[tenire
Sophie Dahl . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ~n jocul celor mari
Laura Dave . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Londra este cel mai frumos ora[ din America
Anne Fine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cenu[a unei iubiri
Rina Frank . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Toate casele au nevoie de un balcon
V.V. Ganeshnanthan . . . . . . . . . . . . . . Cãsãtorie din dragoste
Gloria Goldreich . . . . . . . . . . . . . . . . . Cin\ cu Anna Karenina
Victoria Hislop . . . . . . . . . . . . . . . . . . Insula
Stephanie Kallos . . . . . . . . . . . . . . . . . Vie]i `n mozaic
Sarah Lark . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cântecul maorilor
Santa Montefiore . . . . . . . . . . . . . . . . Marea iubirii pierdute
Linda Newbery . . . . . . . . . . . . . . . . . Fata s\lbatic\
Francine Prose . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prima iubire
Ambra Radaelli . . . . . . . . . . . . . . . . . Casa de vacan]\
Daniele Sallènave . . . . . . . . . . . . . . . . La Fraga
Heather Skyler . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vârsta perfect\
Ayelet Waldman . . . . . . . . . . . . . . . . . Dragostea [i alte lucruri imposibile

ICEBERG FICTION
Henning Mankell . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Creierul lui Kennedy u Omul din Beijing
u Pantofi italiene[ti u Uciga[i f\r\ chip

Anders de la Motte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Jocul

Jo NesbØ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fantoma trecutului u C\l\ul u Steaua diavolului
u Omul de z\pad\ u Mântuitorul

Jussi Adler Olsen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Camera groazei u Vân\torii de oameni

Dan T. Sehlberg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mona. Virus mortal
Erik Axl Sund . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Persona. Sl\biciunea Victoriei Bergman

www.raobooks.com l www.facebook.com/rao.editura
office@rao.ro l libraria.rao@rao.ro