Adam si Eva
Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n
cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau
promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre
fraţi.
Dar i-a ieşit cam somnoros şi
cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul
meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe
noroi,
Că, de urât, scuipând în patru
zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.
Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi
zbanghiu.
Nu-i vorbă, nici o poză nu ne-
nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la
faţă.
Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai
trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.
Mai poţi căsca de lene, iarăşi,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi-au
cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.
Să nu te miri că, şovăind şi
mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.
Pedeapsa
Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat,
Că n-avea doară fluturii iscoade
La fieştecare soi de roade.
Ea, cam neroadă, dânsul, cam
netot,
Nu se-aşteptau că Domnul vede
tot:
Că ochiul lui deschis, într-
adevăr,
Şi depărtările le vede în răspăr.
Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură
C-au fost şi prinşi cu ea în gură,
Şi cel puţin nu apucase
Să puie poame în sân, vreo cinci
sau şase.
El, Dumnezeu, venind în
rotogoale,
În supărarea Prea Sfinţiei Sale
I-a luat din scurt, poruncile
ştiute
Cum le-au călcat aşa de iute.
Adam pe Eva lui o a pârât
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Nici unul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupra-şi vina lui
întreagă.
De mişelie, nu atât de furt,
Răspunsul aspru fu şi scurt;
Că Dumnezeu loveşte-
ntotdeauna
Mai tare decât faptele minciuna.
Din Raiul dulce şi din tihna
bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.
Paradisul
-„Gradina se chemase Paradis si
Rai.
Acolo totdeauna-i mai,
Ofteaza Eva a pustiu,
Cand povesteste, mai tarziu,
Copiilor tinuti in poala
De cate ori ii culca si ii spala,
Acolo anul tine, fara gres,
De la caise pana la ciresi,
De la cirese pana la caise.
De doua luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atat.
Nu-i viscol, ger si timp urat,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cat e gradina si cat tine anul.
Un rau de miere si un rau de
lapte
Se-mpreunau in miazanoapte.
Si am vazut si altceva:
Bomboane-n flori si garle de
cafea.
Zahar movili si cornuri mari cu
mac,
Stafide, nuci cu cozonac.
Puneai o chifla si ieseau o mie,
Crescute cate cinci pe-o
farfurie,
Cu frisca si muiate in sirop,
Cu rom o picatura ori un strop.
Ziceai in gand si, tavi, nu mai
tin minte,
Veneau pe fuga cu placinte,
Frigari cu pui intrau pe usi
Aduse de baieti si de papusi.
Pestii ieseau, sa intrebati pe
tata,
Din iazuri, la dorinta, copti de-a
gata,
Si alegeai, pe sus, orice friptura,
Si se prajea prin aer, pan’ la
gura.
Orice ai fi vrut si jinduit
Era de ajuns sa fi ravnit.
Tata misca numai spranceana
Si vinul alerga cu damigeana.
Asa era in Paradis. Pacat
Ca l-am pierdut si nu am
ascultat!”.