Sunteți pe pagina 1din 3

FURIA NU FUNCȚIONEAZĂ NICIODATĂ

Textul pe care îl citești există pentru a te invita să renunți la a mai


considera furia o soluție potrivită pentru diversele situații de viață pe
care le experimentezi.

Tuturor oamenilor li s-a întâmplat cel puțin odată în viață să se înfurie


foarte rău, să simtă cum sângele le curge dintr-o dată mai violent prin
vene, pulsul le crește și sunt gata să atace, să zbiere sau să devină
violenți, indiferent de natura specifică a manifestării violenței.

Ce este mai rar și puțin probabil să fi auzit este afirmația clară și


scrisă negru pe alb care spune că: Furia nu funcționează niciodată.
Odată însă ce un om ia contact cu această informație, cresc
semnificativ șansele data viitoare când simte că furia pune stăpânire
pe el, să găsească capacitatea de a alege altceva și de a ieși astfel
din acest tipar lipsit de armonie și care uneori ar putea fi considerat
de-a dreptul distructiv.

Spunem așadar despre furie că nu funcționează niciodată. Cu alte


cuvinte, atunci când experimentezi o situație încurcată, orice altă
variantă s-ar putea să se dovedească mai bună decât furia, fiindcă
furia pur și simplu nu are niciodată un efect armonios asupra realității
experimentate.

Înainte de a povesti despre ce poți face atunci când te înfurii pentru a


nu te mai lăsa păcălit de soluționarea prin înfuriere, hai să povestim
puțin despre de ce nu funcționează furia.

1. În primul rând furia este o emoție de vibrație joasă. Ori tot ceea
ce este jos vibrațional vorbind, nu are cum să meargă mână în
mână cu ceea ce este vibrațional sus. Numai vibrațiile
asemănătoare se atrag respectând una din legile fundamentale
ale Universului. Prin urmare, furia fiind de vibrație joasă va atrage
gânduri, emoții și situații de o vibrație asemănătoare.
2. Mai apoi, furia este o emoție. Fiind o emoție este experimentată
în minte. Fiindcă emoția nu este altceva decât cumul de gânduri.
Știm despre gânduri că sunt uneltele cu ajutorul cărora se
configurează materia. Și cu cât mai multă armonie este în minte,
cu atât realitatea fizică experimentată este una mai armonioasă.
Atunci când experimentezi emoția păcii de exemplu, gândurile
din minte rulează coerent și reflectă o oarecare disciplinare.
Atunci când un om experimentează însă furie, toate gândurile din
minte tind să vibreze și să aibă un comportament dezordonat. Ori
acest comportament dezordonat al gândurilor nu poate decât să
conducă la experimentarea unei realități dezordonate.
3. Dincolo de primele două explicații care sunt mai mult ancorate în
invizibil, mai avem astăzi și confirmarea cât se poate de vizibilă și
măsurabilă ale efectelor furiei asupra creierului și trupului fizic în
ansamblu. Conform lui Andrew Newberg: „…furia deteriorează
serios importante părți ale creierului”. Ori de faptul că avem
nevoie de un creier sănătos pentru a experimenta o realitate
sănătoasă și armonioasă nu cred că se mai îndoiește nimeni.

Motive pentru care furia nu este o soluție și nu funcționează niciodată


ar mai putea fi adăugate și detaliate, dar cam toate celelalte motive
derivă din cele trei detaliate mai sus. Furia afectează creierul,
schimbă biochimia trupului și nu o face într-un mod armonios, agită și
scoate mintea din coerență și are o vibrație joasă.

Faptul că furia nu funcționează, dincolo de cele prezentate până acum


în articol este văzută de majoritatea oamenilor asemeni unei idei de
bun simț. În ciuda faptului că ideea este acceptată conștient, foarte
mulți oameni continuă să intre în niște tipare încetățenite și distructive
ale furiei. Se experimentează cumva o pierdere a controlului, chiar
dacă atunci când se află într-o stare de calm și-ar dori să nu se
întâmple așa lucrurile, iar ulterior, după ce acționează sau spun lucruri
la furie, oamenii regretă ce au făcut.

De aceea în continuare vor fi oferite câteva recomandări care te vor


ajuta să îți armonizezi experiența de viață și să te înfurii din ce în ce
mai rar amintindu-ți că: Furia nu este niciodată soluția și nu
funcționează niciodată. Dacă ai vrea să experimentezi o realitate
lipsită de armonie, atunci furia funcționează. Dar cum tu îți dorești să
experimentezi armonie, furia nu funcționează absolut niciodată. Și
acum hai să vedem câteva posibile direcții:

1. În primul rând, propune-ți acum în timp ce citești acest articol ca


atunci când simți că furia se instalează să îți amintești că furia nu
funcționează niciodată. Alegând această intenție acum, sunt
șanse mult mai mari să îți amintești de acest articol într-o situație
cheie. Altfel s-ar putea să informațiile să rămână informații și să
nu le aplici niciodată rămânând ascunse într-un sertar al
subconștientului. Deci alege intenție ca atunci când furia apare,
să îți amintești ce ai citit astăzi.
2. Mai apoi, între timp, antrenează-te în a-ți observa gândurile.
Același Andrew Newberg despre care pomeneam mai sus afirmă
așa: „Observându-și pur și simplu gândurile și sentimentele,
oamenii simt mai puțină anxietate față de ceea ce simt că nu
pot controla, iar aceasta le îngăduie de fapt să aibă un
control mai mare asupra propriilor vieți.” Așadar, antrenându-
te ca doar să observi gândurile, vei experimenta o stare de
prezență sporită în care dacă alegi să nu te înfurii, nu te vei mai
înfuria.
3. Există o obiecție foarte des întâlnită generată de programele
mentale gunoi care spune cam așa: „Păi dacă mă înfurii ce să
fac? Să nu exprim acea furie? Asta mă va distruge și măcina pe
interior. Nu este sănătos să nu exprim furia atunci când apare”.
Și într-adevăr așa este. Numai că fix de asta ești invitat la punctul
doi să te antrenezi în a-ți observa gândurile. Fiindcă ulterior, dat
fiind faptul că emoțiile sunt cumul de gânduri, vei putea să te
antrenezi în observarea emoțiilor. Iar orice emoție care este doar
observată se evaporă în cel mai armonios mod cu putință fără a
lăsa în urmă stricăciuni și fără a fi reprimată. Deci pe undeva,
pasul 3 ar fi să îți observi emoțiile spre evaporare.
4. Ultima recomandare ar fi să te ții de primii 3 pași continuu, cu
răbdare și blândețe până când observi că furia nu prea mai apare
din capul locului. Atunci vei ști că tocmai ai pășit într-o altă
realitate, într-o realitate în care nu mai vezi furia drept soluție,
într-o realitate mai armonioasă și mai plină de iubire.

În concluzie, ține minte ideea de bază a articolului care este: Furia nu


funcționează niciodată, și ia informațiile pe care le-ai citit și aplică-le în
realitatea ta pentru a confirma funcționarea și eficiența lor.

S-ar putea să vă placă și