Egalitate de şanse şi nondiscriminare în mediul şcolar

“Noi credem şi declarăm că fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi fiecărui
copil trebuie să i se ofere şansa de a ajunge la un anumit nivel şi a se putea păstra la un nivel
acceptabil de învăţare. […] sistemele educaţionale ar trebui proiectate şi programele
educaţionale implementate în aşa fel încât să ţină seama de marea diversitate a copiilor.”
(declaraţia de la Salamanca, 1994)

Acest motto a fost preluat în 1994, la Salamanca, unde “educaţia pentru toţi“ a fost
definită ca “acces la educaţie şi calitate a acesteia pentru toţi copiii“, asigurarea posibilităţilor
participării la educaţie a tuturor copiilor.
Dreptul la educaţie al fiecarei persoane a fost decis încă din 1948, prin Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului.
Astfel, şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toţi copiii, fie ei cu handicap
sau supradotaţi, copii ai străzii sau copii provenind din alte zone sau grupuri dezavantajate.
Importanţa educaţiei este deosebită, sistemul educaţional trebuie să se bazeze pe premiza
ca fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta. Izvorul dezvoltării
psihice îl constituie, după cum se ştie, contradicţiile interne care apar ca urmare a solicitărilor
externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depăşirea şi rezolvarea acestor contradicţii revine,
în primul rând, educaţiei. Pe de o parte, educaţia oferă conţinuturile ce urmează să fie asimilate,
pe de altă parte ea se preocupă de modul în care să fie asimilate, de formarea capacităţilor. Rolul
conducător al educaţiei apare în intervenţia acesteia în crearea unui climat educaţional favorabil,
cu valenţe educative puternice asupra formării personalităţii umane. “ Educaţia este o artă “. În
cadrul procesului instructiv-educativ, misiunea cea mai importantă revine învățătorului, care
trebuie să realizeze accesibilizarea cunoştinţelor înainte de a fi transmise.
Dreptul fiecarui individ la educaţie trebuie conştientizat de societate, iar dacă sistemul
şcolar general nu vine în întâmpinarea necesităţilor tuturor persoanelor, trebuie avută în vedere
educaţia specială, care se referă la toţi acei copii ale căror cerinţe sunt generate de incapacităţi
sau dificultăţi în a se adapta cerinţelor educaţionale şi societale ca şi cei consideraţi “ normali “
de către societate. Totuşi, trebuie să se tindă la o pregătire a tuturor copiilor în sistemul şcolar
obişnuit. Calitatea educaţiei speciale trebuie să reflecte aceleaşi standarde şi ambiţii de calitate ca
şi educaţia obişnuită şi să fie strâns legată de aceasta.
Presupunând un demers intenţionat, educaţia are caracter teleologic, acţiunile
educaţionale derulate corelându-se cu o serie de reguli şi norme cunoscute şi aplicate de cadrele
didactice. Aceste norme sunt cunoscute sub numele de principii didactice.

1
 Diversitatea interindividuală este imensă, iar necesitatea luării în considerare a acestui
lucru şi accesibilizării conţinuturilor apare în didactica, ca teorie a procesului de predare-
învaţare, sub forma principiului accesibilităţii şi individualizării învăţământului.
Potrivit acestui principiu, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ trebuie să
se realizeze pe măsura posibilităţilor reale ale elevilor, ţinându-se seama de particularităţile de
vârstă, sex, nivelul pregătirii anterioare, precum şi de deosebirile individuale, de potenţialul
intelectual şi fizic al fiecărui elev. Aceste cerinţe se referă atât la obiectivele, conţinutul şi
volumul celor studiate în şcoală, cât şi la modalităţile de predare-învăţare.
Învăţătorul trebuie să pornească de la datele personale ale celui educat şi să nu forţeze
nepermis de mult peste limitele pe care le îngăduie vârsta şi caracteristicile individuale. Fiecare
copil e o individualitate irepetabilă care pretinde un tratament individualizat, pentru exploatarea
în mod diferenţiat a calităţilor psihoindividuale. Este necesară dimensionarea atentă a
conţinuturilor învăţării, în consens cu posibilităţile psihice de vârstă şi individuale ale copiilor.
Momentul principal când se realizează accesibilizarea cunoştinţelor este lecţia, pregătită şi
susţinută de învăţător, care este momentul cel mai important în acest sens.
Şcoala este “ obligată “ să creeze condiţii adecvate pentru a da posibilitate fiecărui elev “
să-şi realizeze propria lui dezvoltare optimă “. Această viziune optimistă asupra accesibilităţii
presupune încredere şi respect faţă de individualitatea elevului.
Activitățile din şcoală sunt orientate spre formarea personalităţii elevului în conformitate
cu cerinţele sociale ale vremii, scopul principal fiind integrarea socială.
Fiecare copil are un potenţial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit şi activizat.

Şcolile prietenoase copilului

UNICEF a elaborat un cadru conceptual pentru şcolile şi sistemele educaţionale

prietenoase copilului, în care drepturile acestuia sunt respectate. Respectivele şcoli sunt
„incluzive, cu un mediu sănătos şi protector pentru toţi copiii, eficiente în ce priveşte modul de
activitate cu copiii şi implică atât familia, cât şi întreaga comunitate” (Shaeffer, 1999).

Conform acestui cadru conceptual:

 Şcoala este un mediu personal şi social important pentru elevi. O şcoală prietenoasă oferă un
mediu sigur din punct de vedere fizic, emoţional şi psihologic fiecărui elev.
 Cadrele didactice reprezintă singurul şi cel mai important factor în crearea unui mediu
eficient penru incluziunea şcolară.
 Copiii sunt înzestraţi de la natură cu darul de a învăţa. O şcoală prietenoasă copilului
recunoaşte, încurajează şi sprijină dezvoltarea capacităţii de a învăţa a elevilor săi prin
cultură şcolară, modalităţi de predare adecvate şi conţinuturi curriculare axate pe învăţare
continuă şi pe cel ce învaţă.
 Școală este şi se poate numi prietenoasă copilului în măsura în care dispune de sprijinul şi
colaborarea cu părinţii şi familiile elevilor.

2
 Şcolile prietenoase au scopul de a dezvolta un mediu în care copiii să fie motivaţi şi capabili
să înveţe.
 Colectivul pedagogic este prietenos şi binevoitor cu copiii, având grijă de sănătatea şi
siguranţa acestora.

Cadrul conceptual privind şcolile prietenoase copilului

Toate sistemele şi instituţiile sociale care, într-un fel sau altul, vizează copilul ar trebui să
se bazeze pe principiile Convenţiei privind Drepturile Copilului.
Şcoala prietenoasă copilului nu trebuie doar să-l ajute pe acesta să îşi realizeze dreptul la
educaţie de calitate.
În sarcina unei asemenea şcoli intră şi multe altele:
 să îi înveţe pe copii cum să facă faţă provocărilor noului mileniu;
 să le ofere spaţii de studiu sigure şi protectoare, lipsite de violenţă;
 să ridice moralul şi să sporească motivaţia profesorilor;
 să mobilizeze societatea în sprijinul învăţămîntului.

O asemenea şcoală este în căutarea copilului

O asemenea școlă:
 identifică copiii excluşi cu scopul de a-i include în procesul de învăţare;
 tratează copilul ca subiect al educaţiei cu responsabilităţi şi drepturi, asumându-şi obligaţia
de a i le respecta;
 contribuie la monitorizarea respectării drepturilor şi asigurării bunăstării tuturor copiilor din
comunitate;

Este centrată pe copil:

 acţionează pentru apărarea intereselor acestuia, ajutându-l să îşi realizeze la maximum
potenţialul;
 este interesată atât de copil în integritatea sa, cât şi de ceea ce i se întâmplă acestuia în
familie şi în comunitate;

O şcoală incluzivă:
 nu exclude, nu discriminează pe nimeni şi nu creează stereotipuri pe baza diferenţelor de
orice tip;
 prestează servicii educaţionale obligatorii gratuite, accesibile în special pentru familiile şi
copiii din grupurile de risc;
 respectă diversitatea şi asigură accesul egal la educaţie pentru toţi copiii;
 răspunde diversităţii, făcând faţă diferitelor circumstanţe şi nevoi ale copiilor, indiferent de
gen, clasă socială, grup etnic, grad de abilitate.

3
Aceasta este o şcoală care asigură o învăţare eficientă:
 promovează o instruire de calitate, individualizată, adecvată nivelului de dezvoltare şi
stilurilor de învăţare ale fiecărui copil;
 aplică metode de învăţare active, de colaborare, în stil democratic;
 oferă conţinuturi bine structurate, materiale şi resurse didactice de calitate;
 îmbunătăţeşte competenţele învăţătorilor, îi susţine moral şi material, oferindu-le posibilităţi
de creştere profesională şi salarială și obţinerea de rezultate.

Oferă un climat sănătos şi protector pentru copii:

Asigură un mediu de învăţare prielnic, igienic şi sigur, cu facilităţi sanitare şi săli de clasă
adecvate, cu politici şi practici ce promovează un mod de viaţă sănătos, cu servicii medicale şi de
consiliere;
 formează elevilor deprinderi de viaţă necesare;
 promovează sănătatea fizică, psihică şi socioemoţională a profesorilor şi elevilor;
 contribuie la protecţia copiilor de abuz şi violenţă;
 oferă experienţe pozitive.
 Această şcoală implică activ copiii, familiile şi comunităţile:
 este centrată pe copil, promovând participarea acestuia la viaţa şcolară;
 este axată pe familie, urmărind să contribuie la consolidarea familiilor în calitatea lor de
factor primordial de creştere, educaţie şi îngrijire a copilului şi la stabilirea unor relaţii
armonioase între elevi, părinţi şi profesori;
 se bazează pe colaborarea cu întreaga comunitate, stimulând parteneriatele educaţionale şi
colaborând cu alţi oficiali pentru a asigura respectarea drepturilor copilului.

Experienţa demonstrează că un asemenea cadru conceptual al şcolii prietenoase copilului

constituie un instrument eficient de asigurare a drepturilor copiilor şi de oferire a unei educaţii de
calitate.
La nivel naţional, ministerele de resort, agenţiile de dezvoltare şi organizaţiile,
reprezentînd societatea civilă, pot folosi acest cadru în calitate de ghiduri normative pentru
politici şi programe care să vizeze crearea de sisteme şi medii de învăţare prietenoase copilului,
rezultând atât în sporirea alocaţiilor pentru învăţământ, cât şi în modernizarea programelor de
formare continuă a cadrelor didactice.
La nivel local, pentru profesori, manageri şcolari, părinţi şi alţi membri ai comunităţii,
cadrul poate constitui un scop de realizat, un instrument pentru autoevaluare, planificare şi
management eficient, precum şi un mijloc de mobilizare a comunităţii în vederea realizării unei
educaţii de calitate şi respectării drepturilor copilului.

4
 PROGRAME PROPUSE PENTRU EDUCAŢIE
Perioada 2013-2016

Şanse egale de acces la educație pentru fiecare copil din românia

Finalizarea până la finalul anului 2016 a programului de campusuri şcolare adaptate

nevoilor educaţionale specifice zonei (internat, cantină, ateliere, burse, îmbrăcăminte, rechizite
şcolare).
Finalizarea programului de investiţii în infrastructura şcolară până în anul 2016.
În fiecare comună va exista cel puţin o şcoală la standarde europene, dotată cu mijloace
didactice moderne şi microbuze şcolare.

O şcoală inovativă

Motivarea cadrelor didactice, recunoaşterea rolului social prin salariu, respectarea

demnităţii şi autonomiei profesionale;
Integrarea, de urgenţă, a cadrelor didactice în programe de formare continuă, prin
proiecte finanţate din fonduri structurale.
Formarea continuă a cadrelor didactice va fi centrată pe:
 învăţământ digitalizat;
 curriculum adecvat formării inovative, creative şi formării de competenţe;
 pedagogie modernă, optimizarea relaţiei cu părinţii, elevii şi cu autorităţile
locale;
 actualizarea cunoaşterii în aria curriculară a disciplinei.

Dezvoltarea creativităţii elevilor şi a capacităţii lor de inovare, punerea accentului pe

achiziţii culturale, de cunoştinţe tehnologice, formarea deprinderilor pentru o viaţă sănătoasă,
pentru sport, pentru mediu, în spiritul principiilor democratice, cunoaşterea a cel puţin două
limbi străine;
Promovarea, prin educaţie, a unui sistem de valori de referinţă în societate;
Fundamentarea actului educaţional pe baza nevoilor de dezvoltare personală din
perspectiva obiectivelor din „Strategia Europa 2020” prin:
 Creşterea contribuţiei şcolii şi familiei în personalizarea educaţiei copilului;
 Orientarea şcolară prin cabinetele psihopedagogice;
 Dezvoltarea deprinderilor de învăţare permanentă pentru creşterea capacităţii de adaptare
la noi locuri de muncă.
Informatizarea şi asigurarea accesului la internet rapid în toate unităţile şi instituţiile de
învăţământ prin:
 Creare de noi oportunităţi de învăţare cu mijloace informatice, sisteme multimedia,
softuri educaţionale şi reţele de date;

5
  Multiplicarea canalelor de comunicare şi a noi forme de socializare;
 Dezvoltarea informaticii de gestiune în administrarea şcolii;
 Introducerea manualelor electronice;
 Realizarea de reţele pilot pentru unităţi de învăţământ situate în zone defavorizate.

Creşterea capacităţii de inovare şi de creativitate din perspectiva dezvoltării durabile prin:

 Educaţie complementară extracurriculară şi extraşcolară;
 Răspuns la nevoile educaţionale de formare ale elevilor şi părinţilor acestora pentru
dezvoltarea creativităţii şi inovării;
 Susţinerea elevilor capabili de inovare şi creaţie.

Asigurarea educaţiei complementare pentru creşterea capacităţii de adaptare şi pentru refacerea

coeziunii sociale, prin:
 Dezvoltarea de alternative educaţionale;
 Formarea tinerilor prin activităţi sportive;
 Refacerea taberelor pentru elevi şi studenţi;
 Instituţionalizarea participării în proiecte şi programe cu teme care sunt complementare
faţă de curriculum.

Susţinerea programelor „Şansa a doua prin educaţie”, în vederea eliminării analfabetismului şi

integrării pe piaţa muncii, prin:
 Garantarea egalităţii de şanse şi eliminarea oricăror forme de discriminare;
 Facilităţi, politici şi programe adecvate grupurilor vulnerabile;
 Programe suport pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala.

Garantarea autonomiei şcolilor şi a autonomiei profesionale a cadrelor didactice, prin:

 Instituţionalizarea autonomiei şcolilor cu asumarea responsabilităţii publice faţă de
performanţele şcolii;
 Autonomia profesională a cadrelor didactice în transpunerea personalizată a
programelor şcolare;
 Încurajarea formării consorţiilor şcolare şi asociaţiilor profesionale;
 Instituirea cadrului legal pentru parteneriatul şcolii cu autorităţile locale şi cu agenţii
economici interesaţi;
 Participarea şcolilor şi a cadrelor didactice în programe şi proiecte care aduc beneficii
procesului didactic;
 Realizarea de parteneriate pentru schimbul de bune practici cu unităţi şcolare din ţară şi
din străinătate;
 Participarea la programe de formare profesională pentru dezvoltarea personală şi
creşterea performanţei în cariera didactică;

6
Bibliografie:

Educaţia pentru toţi, Declaraţia de la Salamanca, 1994

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948
Jonathan Shaeffer: Teoria cunoaşterii, 1999
Ecaterina Vrăşmaş - ,,Introducere în educaţia cerinţelor speciale”, Editura Credis,
Bucureşti, 2004
Programe propuse pentru educaţie pe perioada 2013-2016