15. 1. Evoluţia societăţii occidentale în secolul al XVII​-lea.

O nouă etapă în istoria civilizaţiei umane a fost sec. al XVII​-​lea, care a jucat rolul
hotărâtor în procesul de trecere de la feudalism la capitalism. Această trecere
începută încă în epoca Renaşterii s​-​a manifestat prin dezvoltarea producţiei
capitaliste, acumularea de capital, apariţia ​noii clase – ​burghezia şi intensificarea
civilizaţiei statelor europene. Toate aceste procese au ​complicat situaţia din
interiorul multor state. Dacă în Anglia, Franţa, Olanda relaţiile capitaliste se
dezvoltau mai intensiv, apoi în ţările Europei Centrale şi de Est ​– Germania, Italia,
Spania –​orânduirea feudală s​-​a dovedit a fi mai stabilă.

Dezvoltarea neuniformă a ţărilor europene şi apariţia în unele d​in ele a noilor

clase – au adus la înăsprirea contradicţiilor de clasă care la rândul său au dat
naştere revoluţiilor burgheze, ce au transformat complect aspectul civilizaţiei
umane.

În sec. al XVII-​lea după numeroase războaie religioase apar noi form​e de

organizare politico-​statale. Se stabileşte monarhia absolută în Franţa, ţările
Scandinave, statul rus. Absolutismul devine drept formă dominantă de
guvernare ce a contribuit la dezvoltarea capitalismului, deşi clasa dominantă
mai rămânea dvorenimea. C​u toate acestea sec. al XVII-lea a demonstrat civilizaţiei
europene legităţile istorice universale şi ireversibilitatea lor în procesul de
trecere a omenirii spre civilizaţia industrială.

Schimbările produse în sfera politică s​-​au manifestat şi în sfer​a

cultural-​spirituală. Cardinal s​-a schimbat mentalitatea omului, modul lui de
cugetare şi de interpretare a realităţii. Se formează o nouă cultură, care va
substitui concepţia teologică, afirmând concepţia teoretico​-​ştiinţifică. ​Vechiul
sistem, cel teolog​ic este înlocuit prin cunoştinţe noi care pot fi verificate pe baza
experimentului.

Omul a început să înţeleagă locul său în Univers, capabil cu ajutorul raţiunii să​-l
dirijeze. Omul în anumită măsură se considera capabil să dirijeze natura, să fie
stăp​ân al lumii.
 Sec. al XVII-lea s-a remarcat printr-​o adevărată revoluţie a mentalităţilor,
devenind primul​​secol al ştiinţei în sensul contemporan al cuvântului.

Sistemul capitalist de producție avea necesitate de a cunoaşte legile naturii,

alte sfere ​de activitate intelectuală. Ştiinţa avea menirea să ilumineze raţiunea
umană şi să asigure dezvoltarea progresivă a societăţii. După cum spunea
savantul german F. Bacon „Ştiinţa este putere”, îl face ​pe om mai activ, mai
puternic.

Revoluţia intelectuală caracteristică pentru epoca modernă, se eliberează de vechile

dogme. După cum s​-a exprimat în epoca luminilor savantul german F. Nietzsche „Dumnezeu

a murit”, dar aceasta a introdus în mentalitatea omului unele îndoieli, nesiguranţă, deşi

se aprecia mai ​bine pe sine. Omul a fost lăsat singur în imensul univers, aceasta a dat

naştere la un sentiment tragic, de disperare. Ştiinţa, pretinzând la rolul lui Dumnezeu,

n​-​a fost în stare să ocupe locul lui.

Omul european îşi creează activ viaţa sa. Procesul dezvoltării istorice a
societăţii se înteţeşte, apare ideea dominantă a mişcării şi progresului. Dacă
Renaşterea pune la bază ideile trecutului, a antichităţii, apoi epoca modernă se
avântă spre viitor. Omul încearcă de a fi stăpân al propriului ​destin, f​iind inspirat
de credinţa în raţiune ca forţă reformatoare a istoriei. Acestea sunt
particularitățile culturii sec. al XVII​-lea.