CURS 11

Creşterea în policultură a crapului şi ciprinidelor asiatice

Valorificarea optimă a potenţialului trofic natural al unui bazin piscicol (acumulare, iaz
sau heleşteu), a constituit o preocupare permanentă pentru piscicultori şi una din soluţii a fost
popularea habitatelor cu mai multe specii de peşti.
Creşterea în policultură a crapului cu specii de ciprinide asiatice adaptate la condiţiile
climatice şi de mediu din România, este practicată în sistemele extensive din lacuri şi iazuri,
sisteme semiintensive din iazuri şi heleştee şi sisteme intensive, în heleştee.
În sistemele de creştere extensiv, având ca principiu tehnologic, utilizarea potenţialului
trofic natural al unui ecosistem acvatic, popularea în policultură este necesară deoarece asigură
valorificarea intensificată echilibrat a nivelelor trofice din ecosistem.
În sistemele de creştere semiintensiv, practicat în iazuri şi heleştee, principiul tehnologic
de baza este constituit de intensificarea producţiei pe baza stimulării productivităţii piscicole
naturale şi administrării de hrană suplimentară. Desigur, specia de bază, beneficiară a stimulării
dezvoltării zoobentosului şi a furajelor administrate, este crapul. Speciile suplimentare sunt
crapul argintiu, consumator al excesului de fitoplancton, novacul, consumator de zooplancton,
cosaşul, în situaţia în care există macrofite acvatice sau posibilitatea administrării de culturi
furajere terestre şi scoicarul, în situaţia în care există o populaţie de moluşte bine constituita.
În sistemul de creştere intensiv, în heleştee, este interzisă stimularea productivităţii
piscicole naturale datorită cantităţii, şi aşa foarte mari, de dejecţii evacuate zilnic de către o
populaţie numeroasă sau foarte numeroasă (5-15 mii ex. / ha) de crap furajat, îndeosebi în cazul
folosirii furajelor proteinizate (proteina 32-38 %). Se recomandă popularea în policultură cu
crapul, a speciei crap argintiu, care va contribui la menţinerea unui echilibru ecologic necesar,
prin consumul fitoplanctonului şi scoaterea, astfel, din circuitul materiei din apă, a unei
importante cantităţi de nutrienţi şi transformarea în producţie piscicolă. Populaţia de crap
argintiu, trebuie dimensionată numeric, în funcţie de capacitatea biologică de producere a
fitoplanctonului în heleşteul populat cu crap şi furajat intensiv.
Formule de populare. Particularităţi ale creşterii ciprinidelor în poplicultură
Numărul de exemplare populate, pe unitatea de suprafaţă, din fiecare specie suplimentară
depinde în mod direct şi obligatoriu de potenţialul bazinului piscicol în veriga trofică specifică
fiecărei specii, iar numărul exemplarelor de crap, depinde în mod direct de cantitatea de hrană
artificială (furaje) programată. Se va avea în vedere efectul fertilizator al dejecţiilor evacuate
zilnic, de crapul furajat.
În bazinele piscicole (iazuri sau heleştee) furajate se acordă mare atenţie dimensionării
numerice a speciilor suplimentare (cosaş, crap argintiu, novac, scoicar) pentru ca acestea să nu
devină consumatoare de furaje în detrimentul crapului. În acest scop, trebuie evaluat cu mare
grijă potenţialul productiv al bazinului, în macrofite acvatice, fitoplancton, zooplancton şi
respectiv, moluşte, astfel încât aceste specii să se hrănească din abundenţă cu hrana naturală
specifică şi să consume episodic şi în cantităţi mici, furajele destinate crapului. Speciile
planctonofage nu trebuie să reprezinte mai mult de 10-15 % din producţia totală realizată, iar
cosaşul, 5-10 %. Populaţia de cosaş poate fi dimensionată şi în funcţie de posibilităţile de
administrare de vegetaţie acvatică din afara heleşteului (canale de evacuare, zone umede, etc.)
sau plante furajere terestre. În această situaţie, trebuie avut în vedere aportul mare de dejecţii
evacuate de cosaş. Consumul specific în cazul furajării cu macrofite acvatice, este de 30 kg/kg

1
spor de creştere; dejecţiile rezultate sunt în cantitate de 15-20 kg, repartizate în cantităţi mici, în
fiecare zi a perioadei de creştere.
Voi prezenta un studiu de caz privind posibilitatea realizării a 2.300 kg/ha ciprinide în
policultură, fără furaje cerealiere, având cosaşul, specie dominantă.
Populăm un bazin piscicol (iaz sau eleşteu), astfel :

1. Cosaş 1500 ex / ha 200 g / ex 300 kg / ha

2. Crap 500 200 100
3. Crap argintiu 500 200 100
4. Novac 200 200 40
TOTAL 2.800 ex / ha 540 kg / ha

Furajăm în perioada vegetativă cu cantitatea totală de 34,2 t vegetaţie acvatică şi/sau

terestră; raţia zilnică se va dimensiona în funcţie de nivelul consumului vegetaţiei.
Fertilizarea zilnica medie cu dejecţii este de cca. 100 kg/ha/zi, ceea ce va induce o
dezvoltare accelerată a bacteriilor, fitoplanctonului, zooplanctonului şi zoobentosului. Consumul
zilnic de oxigen solvit va fi mare şi este necesar să urmărim permanent concentraţia oxigenului
solvit şi să luăm măsuri de menţinere a valorii acestuia la cel puţin 5 mg/l prin folosirea
aeratoarelor. Nu se recomandă înlocuirea volumului de apă, doar un debit de alimentare de
compensare a pierderilor prin infiltraţie şi evaporaţie.
Supravieţuirea este de 80 % la speciile cosaş şi crap şi 90 % la speciile crap argintiu şi
novac.
Rezultatele obţinute la sfârşitul perioadei vegetative, sunt:

Producţie
brută netă
1. Cosaş 1.200 ex / ha 1.200 g / ex 1.440 kg/ha 1.140 kg / ha
2. Crap 400 1.000 400 300
3. Crap arg. 450 1.600 720 620
4. Novac 180 1.600 290 250
TOTAL 2.310 kg / ha

În concluzie, formulele de populare în policultură prezintă avantaje:

 valorificarea optimizată a potenţialului biologic productiv natural sau stimulat prin

administrarea de îngrăşăminte, macrofite, furaje;
 reducerea riscului de înflorire a apei;
 combaterea (biologică) a macrofitelor acvatice;
 diversificarea sortimentală a producţiei,
şi dezavantaje :
 consumatori suplimentari şi nevaloroşi de furaje;
 manoperă suplimentară pentru sortarea diferitelor specii.

2
 Creşterea crapului în policultură cu alte specii de peşti

Creşterea linului
Tinca tinca (Linnaeus)
D III – IV 8-9, A III- IV 6-8, P I 15-17, V II (8) 9, linia lat. masculi 90 30-32 / 19-21
110, linia lat. femele : 87 30-35 / 20-23 115, dinţi faringieni 4 (5) – (5) 4, vertebre 37-
41
Corpul uşor comprimat lateral, înalt şi scurt, secţiune ovală, profilul dorsal şi profilul
ventral convex, înveliş complet de solzi mici şi un strat consistent de mucus.
Capul comprimat lateral, ochi mici, nările apropiate de ochi, gura terminală, uşor oblică,
buze groase, o pereche de mustăţi scurte.
Înotătoarele sunt rotunjite, pedunculul caudal foarte înalt, caudala uşor scobită.
Înotătoarele ventrale a masculilor depăşesc evident orificiul anal şi ating înotătoarea anală.
Culoarea este galben-ruginiu, mai închisă dorsal (verde-măsliniu) şi mai deschisă, ventral.
Coloarea este mult influenţată de mediul de viaţă.
Dimensiuni obişnuite la maturitate deplină, 20-30 cm şi 0,5-1,0 kg
Trăieşte exclusiv în ape stătătoare, eventual cu mult mîl şi vegetaţie acvatică . Ajunge la
maturitate sexuală la 3-4 ani.
Reproducerea are loc la temperatura de 19-20 oC, durează 6-8 săptămâni , timp în care
femela de lin depune icrele în porţii, la fiecare 7-8 zile. Icrele se depun pe vegetaţie. Prolificitatea
totală este de 400-600 mii boabe icre şi diametrul acestora, 0,8-1,0 mm. Incubaţia durează 3-4
zile la temperatura apei de 21-23oC. După eclozare, larvele rămân lipite de vegetaţie, câteva zile.
Sacul vitelin se resoarbe după 15-16 zile de la eclozare.
În primele zile, larvele se hrănesc cu infuzori, forme zooplanctonice mici şi mai târziu cu
zooplancton. Hrana specifică puilor şi exemplarelor mature este constituită din zoobentos, plante
acvatice vii şi moarte, moluşte, crustacee şi detritus organic.
Suporta scăderea oxigenului solvit până la 0,5-1,0 mg / l şi se dezvoltă normal la 3 mg / l.
Este sensibil la poluanţi industriali.
Iernează, îngropat în mâl, fără a forma cârduri mari. În timpul iernării nu se hrăneşte.
Linul este rezistent, foarte rar îmbolnăvindu-se. Este parazitat de: Tripanosoma,
Myxobolus, Diplostomum, Dactylogyrus, Piscicola, Ergasilus şi Argulus.
Creşterea linului în policultură cu crapul şi alte specii de peşti, s-a practicat de mult timp
in iazuri şi râmnice. În sec XX s-au elaborat tehnologii privind reproducerea şi creşterea linului;
ca activitate practică nu a cunoscut o dezvoltare importantă datorită ritmului de creştere (mic) şi
cererii limitate. Linul trebuie crescut în policultură cu crapul şi alte specii, deoarece valorifică
bine resturile de hrană, rezultă o producţie suplimentară de peşte, mai ales în sistemele de creştere
extensive şi semiintensive şi diversifică sortimentele produselor oferite pe piaţă.
În trecut, linului i se atribuiau puteri miraculoase în tratarea unor boli: dureri de cap, boli
de ochi, hepatite şi paraziţi intestinali. A fost numit şi ,,doctorul peştilor” deoarece peştii bolnavi
(răniţi) se vindecau, frecându-se de mucusul lor (S. CĂRĂUŞU, 1952, pag. 412).
Reproducătorii de lin au vârsta de 5-10 ani, greutatea individuală de 0,5-1,5 kg / ex şi sunt
crescuţi în heleştee lipsite de peşti răpitori (mai ales somn şi ştiucă).
Reproducerea se organizează în două moduri:
1. În heleştee de reproducere cu suprafaţa de 100-200 mp, lipsite complet de
vegetaţie şi populate cu 4-8 familii (o familie este formată dintr-o femelă şi doi
masculi, de aceeaşi vârstă). Pentru depunerea icrelor se instalează cuiburi de

3
 reproducere, confecţionate din plante acvatice, mustăţi de salcie sau resturi de
plasă pescărească. Pentru fiecare familie se instalează 1-2 cuiburi. După
reproducere, cuiburile cu icre embrionate se mută în heleşteul de creştere a
puilor de lin în vara I şi sunt înlocuite cu alte cuiburi pentru reproducerea a 2-
a. Nu recomand folosirea tuturor seriilor de ponte depuse, deoarece puii
rezultaţi nu au timpul necesar până în toamnă, să crească suficient de mari
pentru a rezista la iernare şi în plus, diferenţele de vârstă vor da o populaţie de
lini foarte neuniformă ca şi mărime. Transferul cuiburilor de icre embrionate
trebuie făcut ,deoarece puii de lin pot fi pescuiţi târziu, la cca 30 de zile de la
eclozarea ultimei serii şi în plus, fiind foarte mici se pescuiesc greu.
2. În heleşteele de creştere a puilor de lin în vara I. Acest procedeu tehnologic
este cel mai simplu şi eficient. Heleşteul trebuie să îndeplinească o condiţie
esenţială: pregătirea corespunzătoare în vederea unui pescuit eficient, fără
pierderi mai mari de pui de lin (aceştia, când se simt în pericol, se îngroapă în
sedimente). Platforma heleşteului trebuie amenajată într-o pantă accentuată
spre un canal drenor care se scurge total. Evacuarea apei, în vederea
pescuitului, se face într-o perioadă mare de timp astfel încât puii să nu sesizeze
scăderea nivelului apei şi să se concentreze în drenor. Se recomandă instalarea
unui prinzător (capcană) la ieşirea din călugăr. Pregătirea heleşteelor în
vederea populării cu reproducători de lin constă în fertilizarea cu îngrăşăminte
organice mineralizate complet (20-30 to ha) asigurarea unei suprafeţe înierbate
(100-200) mp şi filtrarea riguroasă a apei de alimentare Heleşteul se populează
cu cinci familii / ha, fiecare familie fiind constituită dintr-o femelă şi doi
masculi de aceeaşi vârstă în deplină maturitate biologică (5-10 ani) .
Pregătirea heleşteului în vederea creşterii puilor constă în: administrarea de fân (200-400
kg / ha) imediat după inundare, administrarea de drojdie de panificaţie (0,2 g / mc / zi) timp de 15
zile după inundare şi administrarea de făină de peşte (0,5 g / mc / zi) timp de 15 zile după
eclozarea puilor. Se recomandă şi administrarea de culturi de zooplancton.
În perioada iunie-iulie, dacă stratul vegetal s-a degradat se recomandă confecţionarea şi
instalarea de cuiburi de reproducere care să asigure suportul necesar depunerii pontelor.
În perioada de creştere, puii de lin se furajează zilnic cu o raţie stabilită la nivelul
consumului maxim.
Producţiile realizate la creşterea în vara I în monocultuă pot fi de 40-60 mii ex. / ha.
Creşterea linului în anii următorii în policultură cu crapul (şi alte ciprinide) în iazuri sau
heleştee lipsite răpitori (în special somn şi ştiucă) la densităţi de 100-200 ex / ha asigură un spor
de producţie de 12-24 kg / ha fără costuri suplimentare.