Sunteți pe pagina 1din 2

Abraham Lincoln i/ˈeɪbrəhæm ˈlɪŋkən/ (n.

12
februarie 1809,[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][11][11][12][13] Hodgenville, Kentucky, SUA[8] – d. 15
aprilie 1865,[2][3][14][15][16][5][9][10][11][11][11][12][13] Petersen House[*], SUA) a fost un avocat si om
politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a
exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a
condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai
mare criză morală, constituțională și politică.[17][18]Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit
sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.
Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact
în Illinois, lider al Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat⁠(en) în anii
1830, apoi congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă
a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin
impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus
războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri intens mediatizate⁠(en) din 1858, în cadrul
cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în
fața arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas.
În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA,
fiind recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert.
Deși avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în
Nord și a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud
să își declare despărțirea de SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-
a găsit niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia.
Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma atacului confederat asupra Fortului
Sumter la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile militară și politică ale efortului
de război. Scopul său primordial a fost reunificarea națiunii. El a suspendat unilateral dreptul
de habeas corpus, arestând și încarcerând temporar fără proces mii de persoane cu opinii
secesioniste și anti-război din statele de graniță, ignorând decizia⁠(en) judecătorului-șef al Curții
Supreme a SUA, Roger Taney⁠(en), conform căreia suspendarea acestui drept de către președinte
este neconstituțională (doar Congresul avea această prerogativă). Lincoln a evitat potențiala
intervenție britanică dezamorsând Afacerea Trent la sfârșitul lui 1861. Manevrele sale complexe
către interzicerea sclaviei s-au centrat pe Proclamația de Emancipare din 1863, folosind armata
pentru a proteja sclavii evadați, încurajând statele de graniță să interzică sclavia și contribuind la
promovarea în Congres a celui de al treisprezecelea amendament la Constituție⁠(en), prin care
sclavia era desființată definitiv. Lincoln a supravegheat îndeaproape efortul de război, în special
numirile generalilor din funcțiile cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al
său, Ulysses S. Grant. A luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui
Lincoln a instituit o blocadă navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea
controlului asupra statelor Kentucky și Tennessee, și a preluat controlul asupra principalelor căi
fluviale din Sud folosind ambarcațiuni înarmate cu tunuri. Lincoln a încercat în mod repetat să
captureze capitala Confederației, Richmond; de fiecare dată când un general eșua, Lincoln îl
înlocuia, până când Grant a reușit în cele din urmă în 1865.
Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui stat,
Lincoln a fost deschis față de așa-numiții „Democrați ai Războiului”⁠(en) (care susțineau Nordul
împotriva Sudului), și a reușit să fie reales la alegerile din 1864. Ca lider al facțiunii moderate a
Partidului Republican, Lincoln s-a confruntat cu republicanii radicali care cereau un tratament mai
dur aplicat Sudului, cu Democrații Războiului care cereau mai mult compromis, cu democrații ce
se opuneau războiului, denumiți Copperheads⁠(en) care îl disprețuiau, și cu secesioniștii
ireconciliabili care îi puneau la cale moartea. Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii
împotriva altora, făcând apel la poporul american prin calitățile sale de orator, și printr-un patronaj
politic atent plănuit.[19] Discursul său de la Gettysburg din 1863 a devenit o declarație
emblematică a dedicației Americii față de principiile republicanismului, egalității în drepturi,
libertății personale și democrației. Lincoln avea o perspectivă moderată asupra Reconstrucției,
dorind să reunifice țara printr-o politică de generoasă reconciliere în fața diviziunilor dure și
persistente. La șase zile după capitularea generalului comandant al Confederației, Robert E. Lee,
Lincoln a fost asasinat de John Wilkes Booth, actor și simpatizant al Confederației.
Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici[20] cât și de public[21] între cei mai mari
președinți ai SUA.