Valorile educației contemporane

,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte om: ,, tot
ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu trece în
organismul noului născut”- fără educaţie. Menirea educaţiei este aceea ,,de a înălţa pe culmi mai nobile de
viaţă omul, comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”. Educaţia este unul dintre
fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluţiei sale, modificări
esenţiale. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii pentru viaţa socială, educaţia a parcurs
un drum lung, devenind o adevărată ştiinţă cu statut propriu. Epoca actuală a informatizării, a călătoriilor
interplanetare, a interdependenţelor culturale, economice sau de altă natură, pune probleme cu care
omenirea nu s-a confruntat niciodată în istoria sa. Obiectivată în cele trei ipostaze (formală, nonformală şi
informală), educaţia este chemată să formeze personalităţi uşor adaptabile la nou, creative şi responsabile.
Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai
complex. Ideile libertăţii şi descătuşării, umanismului şi creativităţii în educaţie ne îndeamnă să distrugem
zidul de nepătruns al gândirii materialiste care ani în şir a creat stereotipii eronate. În actualul context,
avem nevoie de o educaţie dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice. Se afirmă pe bună dreptate,
că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care
păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi politice, care, deşi au marcat în mare măsură
ultima jumătate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. Dintre aceste probleme menţionăm:
terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor, etc.
Analfabeţi nu sunt doar cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în cunoştinţele de
bază, vorbindu-se de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel computerial. Educaţia caută să
contribuie la ameliorarea acestor probleme prin acţiuni specifice de prevenţie. Datorită eşuării în a găsi
soluţii putem spune că educaţia se află în situaţie de criză. Prin criză se înţelege decalajul dintre
rezultatele învăţământului şi aşteptările societăţii. Dintre soluţiile specifice şi generale găsite enumerăm:

- inovaţii în conceperea şi desfăşurarea proceselor educative;

- introducerea noilor tipuri de educaţie în programele şcolare;

- întărirea legăturilor dintre acţiunile şcolare şi cele extracurriculare;

- formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice;

- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, părinţi şi responsabili de la nivel local;

 - organizarea de schimburi de informaţii între statele europene;

- regândirea procesului de educaţie în vederea integrării cu succes a tinerilor în viaţa profesională

şi socială.

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educaţie dintre care: educaţia
relativă la mediu (educaţia ecologică); educaţia pentru pace şi cooperare; educaţia pentru participare
şi democraţie; educaţia pentru sănătate; educaţia interculturală; educaţia în materie de populaţie sau
demografică; educaţia economică şi casnică modernă; educaţia pentru drepturile omului; educaţia
pentru schimbare şi dezvoltare; educaţia pentru comunicare şi mass-media; educaţia nutriţională;
educaţia pentru timp liber.

Noile educaţii s-au impus într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele corespund unor trebuinţe de
ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate. În ciuda situaţiei paradoxale în care se găseşte, în
pofida obstacolelor cu care se confruntă, educaţia este invitată să pregătească într-o manieră activă, mai
constructivă şi dinamică, generaţia viitoare. În aceste condiţii, noile educaţii vin să pregătească un
comportament adecvat, adică raţional, care să atenueze în parte şocul viitorului.

„Noile educații” sunt definite in programele UNESCO, adoptate in ultimele decenii, „ca raspunsuri ale
sistemelor educationale la imperativele lumii contemporane” de natura politica,
economica,ecologica,demografica,sanitara,eic.
Conținuturile specifice, propuse din aceasta perspectivă, sunt integrabile la toate nivelurile, dimensiunile
și formele educației.

„Noile educații” sunt adaptabile la nivelul fiecărei dimensiuni a educației, în funcție de particularitățile
acestora dar și de 'ciclurile vieții' si de condițiile sociale specifice fiecărui sistem educațional. De
exemplu, educația ecologică sau educația relativă la mediu, clar poate fi integrată la nivelul educației
morale (în învățământul general), educației intelectuale (în învățământul liceal), educației tehnologice (în
învățământul profesional), ridică probleme specifice în anumite zone sau țări ale lumii, respectiv în cadrul
diferitelor sisteme sociale și educaționale.

Metodologia valorificării „noilor educații” vizează toate dimensiunile (intelectuală, morală,

tehnologică, estetică, fizică) și formele (formală, nonformală, informală) educației. Procesul declanșat
stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordările globale, interdisciplinare, care permit
aprofundarea unor probleme sociale care cer soluții concrete: pacea, democrația, justiția socială,
dezvoltarea, mediul, alimentația, sănătatea, protejarea copiilor și a tinerilor, promovarea învățământului și
a cercetarii științifice.

Implementarea „noilor educații” presupune elaborarea și aplicarea unor strategii pedagogice și sociale
speciale. Ele vizează:

- pătrunderea „noilor educații” în programele școlare și universitare sub forma unor recomandări sau
module de studiu independente, difuzate și prin sistemele de comunicare moderne: televiziune, radio,
rețele de calculatoare etc;

- implicarea ,,noilor educații,, în programele educaționale ca alternative proiectate în diferite formule

pedagogice: module de instruire complementara (formală-nonformală), ghiduri, îndrumari metodologice,
lucrări fundamentale centrate asupra problemelor mari ale lumii contemporane (dezvoltarea economică,
tehnologia societății informatizate, educația permanentă, democratizarea școlii, reforma educației) ;

- regândirea sistemelor de selectare și de organizare a informației în cadrul unui curriculum care, fie
„introduce module specifice”- pentru „noilor educații”- integrate ca discipline distincte în planul de
învățământ (educația ecologică, educația pentru o nouă ordine economică internațională), fie introduce
conținuturile specifice unei „noi educații”în sfera mai multor discipline, printr-o 'abordare infuzională' (
Văideanu, George,).

Aceste strategii pot dezvolta și o altă tendință tipică proiectelor transdisciplinare: abordarea unei
probleme sau chiar a unei discipline de învățământ cu contribuția unor cunoștinte metodologice provenite
din direcția tuturor conținuturilor integrate generic în formula „noilor educații”.

Evoluția „noilor educații” răspunde provocărilor „emergente, grave și de anvergură planetară”

înregistrate mai ales sub genericul „problematicii lumii contemporane”(JP.L.C.) - Vaideanu, George,

„Noile educații” reprezintă, într-un fel, o continure a curentului pedagogic afirmat la începutul secolului
XX, sub numele de „Educația nouă”.

„Educația nouă” era centrată îndeosebi asupra înnoirii raportului metodologic educator- educat.

„Noile educații” sunt centrate, mai ales, asupra unor obiective și mesaje noi, care determină
conținuturile și strategiile educației în condițiile lumii contemporane.
„Noile educații” evoluează în funcție de procesarea realizată la nivelul obiectivelor propuse care dau și
„denumirea” fiecărei structuri de conținut, care poate fi proiectat ca modul sau disciplină de studiu
conceput strategic în plan disciplinar, dar mai ales în plan interdisciplinar și transdisciplinar.

Educația ecologică sau educația relativă la mediu vizează formarea și cultivarea capacităților de
rezolvare a problemelor declanșate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale și postindustriale la scară
socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii și al existenței umane.

Educația pentru schimbare și dezvoltare vizează formarea și cultivarea capacităților de adaptare rapidă
și responsabilă a personalității umane la condițiile inovațiilor și ale reformelor sociale înregistrate în
ultimele decenii ale secolului XX, în perspectiva secolului XX.

Educația pentru tehnologie și progres vizează formarea și cultivarea aptitudinilor generale și speciale și
a atitudinilor afective, motivaționale și caracteriale, deschise în direcția aplicării sociale a cuceririlor
științifice în condiții economice, politice și culturale specifice modelului societății postindustriale de tip
informational.

Educația față de mass-media vizează formarea și cultivarea capacității de valorificare culturală a

informației furnizată de presă, radio, televiziune etc, în condiții de diversificare și de individualizare care
solicită o evaluare pedagogică responsabilă la scara valorilor sociale.

Educația demografică sau educația în materie de populație vizează cultivarea

responsabilității civice a personalității și a comunităților umane în raport cu problemele specifice
populației, exprimate la nivelul unor fenomene: creștere, scădere; densitate, migrație; structura
profesională, pe vârste, sex; condiții de dezvoltare naturale, sociale (economice, politice, culturale,
religioase etc.) - situate în context global, regional, național, teritorial, zonal, local.