Aspecte specifice privind transportul fluidelor

incompresibile si compresibile in conducte

Viscozitatea- caracteristica fluidelor de a se opune curgerii datorita frecarii

interne tangentiale intre straturile de fluid. Se definesc doua tipuri de viscozitate :

viscozitate dinamica  (Ns/m2; Pas) si viscozitate cinematica  (m2/s).

Legatura dintre ele o constituie densitatea fluidului  (kg/m3):

 = /. (1)

Regimul de curgere, al unui fluid se caracterizeaza de un criteriu adimensional

Reynolds (Re) ce reprezinta raportul dintre fortele de inertie si cele datorate viscozitatii:

Re = w d/  = w d  / , (2)

unde: w este viteza fluidului, in (m/s), iar d este dimensiunea preponderenta a curgerii, in
(m). Pentru conducte circulare "d" coincide cu diametrul interior, iar pentru sectiuni diferite
de cele circulare acesta se inlocuieste cu diametrul echivalent dech.:

dech = 4S / P (m) (.3)

unde S si P sunt sectiunea transversala a curgerii, si respectiv perimetrul udat de fluid.

Se deosebesc urmatoarele regimuri de curgere:

- regim laminar, pentru Re < 2320 ;

- regim tranzitoriu, pentr 2320 < Re < 4000 (10000) ;
- regim turbulent, pentru Re > 4000 (10000).

Profil de viteza (fig.2.1) Tipul miscarii influienteaza distributia de viteze in

sectiunea transversala de curgere. In regim tranzitoriu repartitia de viteze este
parabolica, dupa expresia:

wx = wmax [1 -(x2/r2)], cu valoarea medie: wmed = 0.5 wmax (m/s), (4)

unde : wmax este viteza maxima in axa conductei, x este coordonata curenta fata de axa
conductei unde se calculeaza viteza wx si r este raza interioara a conductei. In regim
turbulent profilul de viteze este aplatisat, iar distibutia de viteze dupa Altsul este :
wx = wmax i1 -(x/r)s0,9 f, cu valoarea medie: wmed = wmax/(1+1,35f), (m/s), (5)

unde: f este coeficientul de pierderi liniare de presiune.

 Fig. 1. Distributia de viteze intr-o conducta: a - regim laminar ; b - regim turbulent

Stratul limita reprezinta zona (filmul) de fluid din vecinatatea peretelui care mai
pastreaza regimul laminar de curgere, indiferent de regimul de curgere al restului masei
de fluid si se datoreaza fortelor de frecare cu peretele si al celor de viscozitate. Grosimea
stratului limita δ scade cu cresterea vitezei medii a fluidului si a rugozitatii peretelui si cu
reducerea viscozitatii fluidului. Pentru conductele cilindrice de diametru d (mm), grosimea
srtatului limita se determina cu relatia aproximativa :

δ = 30d/Re f (mm), (6)

unde f este coeficientul de frecare liniara.

Lungimea hidrodinamica de intrare Lh este distanta masurata intre sectiunea de

intrare in canal si sectiunea in care stratul limita si profilul vitezei au ajuns la forma finala,
stabilizata. Pentru curgerea laminara Lh = 50 d, iar pentru curgerea turbulenta:
Lh = (10-15)d.

Legea lui Bernoulli este practic legea conservarii energiei in hidraulica (lege
conform careia energia totala a unui fluid in miscare este constanta). Astfel pentru
curgerea unui fluid incompresibil, in regim stationar si izoterm suma dintre presiunile,
statica, dinamica si de pozitie este constanta (fig.2) :

p + ρw2/2 + ρgz = ct (7)

Fig.2.2. Reprezentarea liniilor energetice pentru un tub de curent

(explicitarea legii lui Bernoulli)

O aplicatie tehnica importanta a legii lui Bernoulli o constituie determinarea

pierderilor de presiune intre doua puncte, in curgerea unui fluid :

w12  w22
p    g  h  z1  z 2     g   p1  p 2     [ Pa] (8)
2

Puterea de pompare a unui fluid se determina cu relatia :

P    g  h  Qs /  p  m  Qs  ptot /  p   m [W], (9)

unde Qs (m3/s) este debitul volumic de fluid; ρ (kg/m3) este densitatea fluidului; Δh (m) ,
este inaltimea de pompare ; ηp, ηm sunt randamentele pompei si respectiv al motorului de
antrenare.
 Pierderea liniara de presiune pe o conducta orizontala dreapta de lungime l (m)
si diametru interior d (m), prin care circula un fluid in regim izoterm cu viteza w (m/s) se
determina cu relatia lui Darcy – Weisbach:

l w2
plin    g  hlin  f  [ Pa ] ,
d 2
unde: f este coeficientul de pierderi liniare de presiune si care depinde de criteriul
Reynolds (Re) si de starea peretilor conductei prin rugozitatea relativa a acestuia (ε):
ε = k/d (k fiind rugozitatea absoluta a peretelui conductei (m) ). (10)

In cazul curgerii laminare (Re < 2320) coeficientul de frecare f se detrmina

analitic cu relatia lui Stokes : f = 64/Re , depinzind exclusiv de criteriul Re indiferent de
starea peretilor conductei.
In cazul curgerii turbulente coeficientul de frecare f depinde atit de criteriul de
curgere Re cat si de starea suprafetelor interioare ale conductei prin rugozitatea relativa
 = k/d. Astfel se calculeaza doua numere Reynolds limita (dupa Altsul):

Re1  10 / si Re2  500 / =50 Re1 (11)

care imparte domeniul de analiza in trei domenii :

a) Cazul 2320 < Re < Re1, conducta se numeste neteda hidraulic si
coeficientul de frecare depinde numai de criteriul Re: f = f(Re). In acest caz rugozitatea
absoluta a peretelui este mai mica decit grosimea stratului limita (k<).
b) Cazul Re1 < Re < Re2, conducta este semirugoasa hidraulic, iar
coeficientul de frecare depinde atit de Re cit si de  , f = f(Re,), rugozitatea absoluta fiind
comparabila cu grosimea stratului limita, (k).
c) Cazul Re > Re2, conducta se numeste rugoasa hidraulic, pentru care k
>, iar coeficientul de frecare depinde numai de rugozitatea relativa , f = f( ).
Pentru determinarea coeficientului de frecare f in cele trei cazuri se poate apela la
relatii exprimentale (tabel 2.1), sau la diagrama Colebrook - White (fig. 2.3).

Tabel 1. Determinarea coeficientului de frecare f la curgerea izoterma a fluidelor

 Fig.3. Diagrama pentru determinarea coeficientului de pierderi de presiune liniare
(dupa relatii Colebrook-White)

Pierderile locale de presiune apar in asa numitele rezistente locale : coturi,

curbe, armaturi, compensatoare de dilatatii, reductii, elemente de asamblare, aparate de
masura, etc. Aceste pierderi sunt create ca si la cele liniare de frecarea cu peretii, dar
mai ales datorita turbulentelor suplimentare din zona rezistentelor locale. Weisbach
recomanda relatia :
w2
ploc    g  h    [ Pa] (15)
2
in care: ξ este coeficientul de pierderi locale de presiune, specific rezistentei locale
respective. In cazul a ‚n’ rezistente locale ξ se inlocuieste cu ξ i.

Suma pierderilor liniare si a celor locale de presiune de pe intreg traseul analizat :

l w2 2
ptot = plin + ploc = f  +  w  (Pa), (16)
d 2 2
Lungimea echivalenta a conductei se stabileste prin echivalarea tuturor pierderiolr
de presiune ale conductei analizate cu pierderile de presiune liniare pentru o conducta
dreapta virtuala de acelasi diametru si de lungime lech , prin care circula acelasi debit de
fluid :
 l ech w 2 l w2 2
f  f  +  w  , (17)
d 2 d 2 2

d
din care rezulta : l ech  l  
f