Teză semestrială de iarnă la matematică în clasa a XI – a, profil real

Rezumat teoretic

§1. Şiruri numerice

Definţie: Intervalul (𝑎 − 𝜀; 𝑎 + 𝜀) se numeşte 𝜀 − vrcinătate a numărului a.

Definţie: Numărul a se numeşte punct de acumulare al mulţimii A, dacă 𝑎 ∈ 𝐴 şi în orice vecinătate a
numărului a se conţine cel puţin un element al mulţimii A.
1. În orice vecinătate a unui punct de acumulare al mulţimii se conţin o infinitate de termeni ai şirului.
Definţie: Dacă numărul a ∈ 𝐴, insă nu este punct de acumulare al mulţimii A, atunci numărul a se numeşte
punct izolat al mulţimii A.
Definţie: Dacă numărul a ∉ 𝐴, însă în orice vecinătate a numărului a se conţine cel puţin un element al
mulţimii A, atunci numărul a se numeşte punct de acumulare izolat al mulţimii A.
Definţie: Mulţimea, toate elementele căreia sunt nu sunt puncte de acumulare, se numeşte mulţime discretă.
Definţie: Dacă fiecare element al mulţimii discrete are un loc bine determinat (numit rang) atunci se spune
că mulţimea este ordonată.
Definţie: Elementele unei mulţimi numerice ordonate discrete de determină un şir numeric.
Definiţie: Dacă se cunoaşte o relaţie dintre oricare câţiva termeni ai unui şir, atunci se spune că şirul este
definit în mod recurent, iar relaţia dintre termeni se numeşte formulă de recurenţă a şirului.
Definiţie: Dacă termenul de rangul n al unui şir numeric este reprezentat printr-o funcşie de variabilă
naturală, atunci se spune că şirul este definit prin formula termenului de rangul n.
Definţie: Dacă orice element al mulţimii A nu e mai mare(mai mic) decât numărul M (m), atunci numărul M
se numeşte majorant (minorant) al mulţimii A.
Definţie: Cel mai mic majorant al şirului numeric se numeşte margine superioară a şirului, (supremum),
iar cel mai mare minorant se numeşte margine inferioară a şirului (infimum).
Definţie: Şirul numeric care posedă şi minoranţi, şi majoranţi, se numeşte şir mărginit.
Definţie: Şirul numeric, în care fiecare termen, începând cu al doilea, nu este mai mic (nu este mai mare)
Decât termenul precedent, se numeşte şir monoton crescător (monoton descrescător).
Definţie: Punctul de acumulare a unui şir numeric, în orice vecinătate a căruia se conţin o mulţime infinită
de termeni ai şirului, iar în exteriorul acestei vecinătăţi – o mulţime finită de termeni, se numeşte
limită a şirului numeric.
Definţie: Şirul numeric care are (nu are) limită se numeşte şir convergent (divergent).
Definiţia limitei şirului numeric în stil Cauchy: lim 𝑎𝑛 = 𝑎, dacă pentru orice 𝜀 > 0, exzistă aşa un
𝑛→∞
număr 𝑚 ∈ 𝑁 ∗, astfel că pentru orice 𝑛 > 𝑚 are loc relaţia |𝑎𝑛 − 𝑎| < 𝜀
Teorema I a lui Weierstrass: Orice şir convergent este mărginit.
Teorema II a lui Weierstrass: Orice şir monoton şi mărginit este convergent.
Definiţie: Şirul numeric, limita căruia este egală cu 0 (tinde spre∞) se numeşte infinit mic (infinit mare)
2. Termenul de rangul n unui şir numeric convergent poate fi scris sub formă de sumă dintre limita acestui
şir şi un infinit mic.
3. Limita unei sume (diferenţe, produs) de şiruri numerice convergente este egală cu suma (diferenţa,
produsul) limitelor acestor şiruri.
n
 1
4. lim 1    e = 2,718281828459045 …
n 
 n

§2. Progresii aritmetice

Definiţie: Şirul numeric în care fiecare termen, începând cu al doilea, este egal cu suma dintre termenul
precedent şi un număr constant pentru acest şir (numit raţie), se numeşte progresie aritmetică.
1. Formula termenului de rangul n al unei progresii aritmetice: 𝑎𝑛 = 𝑎1 + (𝑛 − 1)𝑟.
 𝑎1 +𝑎𝑛
2. Suma primilor termeni ai unei progresii aritmetice se determină după formula 𝑆𝑛 = ∙𝑛
2
3. Fiecare termen al unei progresii aritmetice, începând cu al doilea termen, este egal cu media aritmetică a
𝑎𝑘+𝑙 +𝑎𝑘−𝑙
termenilor egal depărtaţi de el. 𝑎𝑘 =
2

§3. Progresii geometrice

Definiţie: Şirul numeric în care fiecare termen, începând cu al doilea, este egal cu produsul dintre termenul
precedent şi un număr nenul, constant pentru acest şir (numit raţie), se numeşte
progresie geometrică.
1. Formula termenului de rangul n al unei progresii geometric: 𝑏𝑛 = 𝑏1 𝑞 𝑛−1
𝑏𝑛 𝑞−𝑏1
2. Suma primilor termeni ai unei progresii geometrice se determină după formulele 𝑆𝑛 = (𝑞 ≠ 1);
𝑞−1
𝑞 𝑛 −1
𝑆𝑛 = 𝑏1 (𝑞 ≠ 1); 𝑆𝑛 = 𝑏1 ∙ 𝑛 (𝑞 = 1).
𝑞−1
𝑏1
3. Suma termenilor unei progresii infinite descrescătoare se determină după formula 𝑆 =
1−𝑞
4. Fiecare termen al unei progresii geometrice cu termeni pozitivi, începând cu al doilea termen, este egal cu
media geometrică a termenilor egal depărtaţi de el. 𝑏𝑘 = √𝑏𝑘+𝑙 ∙ 𝑏𝑘−𝑙

§4. Limite de funcţii

Definiţie: lim f ( x )  b , dacă pentru orice valori ale variabilei x dintr-o vecinătate mică a numărului a,
xa

valoarea respectivă 𝑓(𝑥) se conţine într-o vecinătate mică a numărului b.

Definiţie: lim f ( x )  b , dacă pentru orice 0 < 𝜀 ≪ 1, există aşa un număr 𝛿 > 0, care depinde numai de 𝜀,
xa

astfel că pentru ∀𝑥 ∈ (𝑎 − 𝛿; 𝑎 + 𝛿) rezultă că 𝑓(𝑥) ∈ (𝑏 − 𝜀; 𝑏 + 𝜀).

Definiţia limitei şirului numeric în stil Cauchy: lim f ( x )  b , dacă pentru orice x care satisface inegalitatea
xa

|𝑥 − 𝑎| < 𝛿 valoarea funcţiei 𝑓(𝑥) satisface inegalitatea |𝑓(𝑥) − 𝑏| < 𝜀.

Definiţia limitei şirului numeric în stil Heine: lim f ( x )  b , dacă pentru orice şir {𝑥𝑛 }+∞
𝑛≥1 care converge spre
xa

numărul a, şirul {𝑓(𝑥𝑛 )}+∞

𝑛≥1 converge spre numărul b.
1. Funcţia care poate fi definită în mod analitic printr-o expresie cu un număr finit de operaţii cu funcţii
elementare este la fel o funcţie elementară.
2. Limita unei funcţii elementare, când argumentul tinde la un punct de acumulare al domeniului de definiţie
al funcţiei, este egală cu valoarea funcţiei în acest punct.
3. Limita unei funcţii elementare, când argumentul tinde la un punct de acumulare izolat al domeniului de
0 ∞
definiţie al funcţiei,este limita unei nedeterminări de tipul 0 ; ∞ ; ∞ − ∞; 0 ∙ ∞; 1∞ ; ∞0 ; 00 .
Definiţie: Limita funcţiei 𝑓(𝑥), când 𝑥 → 𝑎, 𝑥 < 𝑎 (𝑥 > 𝑎) se numeşte limita laterală de stânga
(de dreapta) a funcţiei.
4. Limita funcţiei într-un punct există dacă şi numai dacă limitele laterale ale funcţiei există şi sunt egale.

§5. Limite remarcabile

1
lim 1  x  x  e ( lim [1 + 𝑓(𝑥)]𝑓(𝑥) = 𝑒)
sin x 𝑠𝑖𝑛𝑓(𝑥) 1
1. lim  1 ( lim = 1) 2.
x 0 x 𝑓(𝑥)→0 𝑓(𝑥) x 0 𝑓(𝑥)→0

3. lim
a 1
x
 ln a ( lim
𝑎𝑓(𝑥) −1
= 𝑙𝑛𝑎) 4. lim
1  x   1   ( lim [1+𝑓(𝑥)]𝛼−1 = 𝛼)


x 0 x 𝑓(𝑥)→0 𝑓(𝑥) x 0 x 𝑓(𝑥)→0 𝑓(𝑥)

ln( 1  kx) 𝑙𝑛[1+𝑘𝑓(𝑥)] 1  cos ax a 2

1−𝑐𝑜𝑠[𝑎𝑓(𝑥)] 𝑎2
5. lim  k ( lim = 𝑘) 6. lim  ( lim 2
= )
x 0 x 𝑓(𝑥)→0 𝑓(𝑥) x 0 x2 2 𝑓(𝑥)→0 [𝑓(𝑥)] 2
 §6. Funcţii continue

Definiţie: O funcţie se numeşte continuă într-un punct dacă limita funcţiei în acest punct este egală cu
valoarea funcţiei în acest punct.
1. O funcţie este continuă într-un punct dacă şi numai dacă limitele laterale de stânga şi de dreapta ale
funcţiei în acest punct există şi dunt egale.
Definiţie: Dacă limitele laterale de stânga şi de dreapta ale funcţiei într-un punct există, sunt finite, dar
diferite, atunci acest punct se numeşte punct de discontinuitate al funcţiei de speţa I, iar dacă
cel puţin una din limitele laterale ale funcţiei într-un punct este egală cu ±∞ , acest punct se
numeşte punct de discontinuitate al funcţiei de speţa II.
Definiţie: Diferenţa 𝑓(𝑥0 + 𝛥𝑥) − 𝑓(𝑥0 ) = 𝛥𝑓(𝑥0 ) se numeşte variaţia funcţiei 𝒇(𝒙) în punctul 𝒙𝟎 .
2. Funcţia 𝑓(𝑥) este contiunuă în punctul 𝑥0 dacă şi numai dacă lim f  x0   0
x 0

3. Funcţia continuă pe un segment este mărginită şi atinge margina superioară şi cea inferioară.
4. Proprietatea lui Darboux:Dacă funcţia 𝑓(𝑥) este continuă pe un interval I, 𝑎, 𝑏 ∈ 𝐼şi 𝑓(𝑎) ≠ 𝑓(𝑏), atunci
pentru orice număr 𝜆 situat între numerele 𝑓(𝑎) şi 𝑓(𝑏) există cel puţin un număr c situat între numerele
a şi b, astfel încât 𝑓(𝑐) = 𝜆
5. Teorema lui Bolzano – Cauchy: Dacă funcţia 𝑓: [𝑎; 𝑏] → 𝑅 este continuă şi 𝑓(𝑎) ∙ 𝑓(𝑏) < 0 atunci
ecuaţia 𝑓(𝑥) = 0 are cel puţin o soluţie pe [𝑎; 𝑏].

§7. Asimptotele graficului funcţiei

Definiţie: Dreapta din planul de coordonate, de care graficul funcţiei se apropie nemărginit, fără a o
intersecta, se numeşte asimptotă a graficului funcţiei.
1. Dacă lim 𝑓(𝑥) = 𝑎, 𝑎 ∈ 𝑅, atunci dreapta de ecuaţie 𝑦 = 𝑎 este asimptotă orizontală a graficului
𝑥→∞
funcţiei 𝒇(𝒙).
2. Funcţia definită pe un interval mărginit nu poate avea asimptotă orizontală.
3. O funcţie poate avea asimptote orizontale şi spre +∞ şi spre −∞.
4. Dacă numărul b este un punct de acumulare izolat al domeniului de definiţie al funcţiei şi cel puţin una
din limitele laterale ale funcţiei în acet punct este egală cu±∞, atunci dreapta de ecuaţie 𝑥 = 𝑏 este
asimptotă verticală a graficului funcţiei.
5. Funcţia definită pe un segment sau pe mulţimea R nu poate avea asimptote verticale.
f(x)
6. Dacă lim 𝑥 = 𝑘 ≠ 0, iar lim [𝑓(𝑥) − 𝑘𝑥] = 𝑙, atunci dreapta de ecuaţie 𝑦 = 𝑘𝑥 + 𝑙 este asimptotă
𝑥→1 𝑥→1
oblică a graficului funcşiei 𝒇(𝒙).
7. Funcţia definită pe un interval mărginit nu poate avea asimptotă oblică.
8. În aceeaşi direcţie graficul funcţiei nu poate avea şi asimptotă oblică, şi asimptotă orizontală.

§8. Paralelism şi perpendicularitate în spaţiu

Definiţie. Două drepte se numesc paralele în spaţiu dacă ele sunt situate în acelaşi plan şi nu au puncte
comune sau coincid.
Definiţie. Două plane se numesc paralele dacă ele nu au puncte comune sau coincid.
Definiţie. O dreaptă se numeşte paralelă cu un plan dacă ea nu are puncte comune cu acest plan sau este
inclusă în acest plan.
Criteriul de paralelism a dreptei cu planul. Pentru ca o dreaptă să fie paralelă cu un plan este necesar şi
suficient ca dreapta să fie paralelă cu o dreaptă din acest plan.
Criteriul de paralelism a două plane. Dacă două drepte concurente dintr-un plan sunt paralele cu un alt
plan, atunci planele sunt paralele.
Teorema lui Thales.Un fascicol de plane paralele taie pe două drepte ce nu se conţin nici în unul din planele
fascicolului segmente proporţionale.
Definiţie Dreapta perpendiculară pe orice dreaptă dintr-un plan se numeşte perpendiculară pe acest plan, iar
planul se numeşte perpendicular pe dreaptă.
Criteriul de perpendicularitate a dreptei cu planul. Dacă o dreaptă este perpendiculară pe două drepte
concurente situate într-un plan, atunci dreapta este perpendiculară pe acest plan.
Teoremă. Dreptele perpendiculare pe acelaşi plan sunt paralele.
Teoremă. Planele perpendiculare pe aceiaşi dreaptă sunt paralele.
Teorema celor trei perpendiculare. O oblică este perpendiculară pe o dreaptă ce se conţine într-un plan,
dacă şi numai dacă proiecţia ortogonală a oblicei pe acest plan este perpendiculară pe această
dreaptă.
Definiţie. Distanţa dintre două figuri geometrice este cea mai mică lungime a segmentului care uneşte două
puncte luate pe figuri diferite.
Distanţa de la un punct până la un plan este lungimea segmentului de perpendiculară, coborâtă din acest
punct pe plan.
Distanţa dintre două drepte neconcurente este lungimea segmentului de perpendiculară comună a acestor
drepte.
Teoremă. Dacă un punct în spaţiu este egal depărtat de la vârfurile unui poligon, atunci
a)poligonul este inscriptibil
b) proiecţia ortogonală a punctului pe planul poligonului este centrul cercului circumscris poligonului.
Teoremă. Dacă un punct în spaţiu este egal depărtat de la laturile unui poligon, atunci
a) poligonul este circumscriptibil
b) proiecţia ortogonală a punctului pe planul poligonului este centrul cercului înscris în poligon.
Definiţie. Prin unghi dintre oblică şi plan înţelegem unghiul de cea mai mică măsură, format de oblică cu o
dreaptă din acest plan.
Unghiul dintre oblică şi plan este unghiul format de oblică cu proiecţia ei ortogonală pe plan.
Definiţie. Partea spaţiului mărginită de două semiplane cu frontieră comună se numeşte unghi diedru.
Definiţie. Unghiul, laturile căruia se conţin pe feţele unghiului diedru şi sunt perpendiculare pe muchia lui,
se numeşte unghi liniar (unghi plan) al unghiului diedru.
Definiţie. Două plane ce formează la intersecţie un unghi diedru drept, se numesc plane reciproc
perpendiculare.
Criteriul de perpendicularitate a două plane. Două plane sunt perpendiculare dacă şi numai dacă unul
dintre ele conţine o perpendiculară pe celălalt plan.
Teoremă. Valoarea raportului dintre aria proiecţiei ortogonale a unui poligon pe un plan şi aria poligonului
este egală cu cosinusul unghiului diedru, format de planul poligonului cu planul proiecţiei lui.

Materie informativă extracurriculară

§1. Limite uzuale
nk
1. lim na n  0 dacă 𝑎 ∈ (0; 1) 2. lim n
n  1 3. lim n
a  1 , dacă 𝑎 > 0 4. lim  0, 𝑘 ∈ 𝑁
n n  n  n  n!
1
𝑘 1 𝛼
5. lim 𝑛 (𝑎 − 1) = 𝑙𝑛𝑎
𝑛 6. lim [𝑛𝑙𝑛 (1 + 𝑛)] = 𝑘 7. lim 𝑛 [(1 + 𝑛) − 1] = 𝛼
n n n
1 1 1 1 1 1 1
8. lim (𝑛 + 𝑛+1 + 𝑛+2 + ⋯ + 2𝑛) = 𝑙𝑛2 9. lim (1 + 2 + 3 + ⋯ + 𝑛 − 𝑙𝑛𝑛) = 𝑐 = 0,5744 ….
n n

§2. Proprietăţi ale limitei şirului numeric

Definiţie: Dacă pentru orice 0 < 𝜀 ≪ 1 , există aşa un număr natural m, care depinde numai de 𝜀, astfel încât
pentru ∀𝑛 > 𝑚 şi ∀𝑝 ∈ 𝑁 ∗ termenii şirului {𝑎𝑛 }∞
𝑛≥1 satisfac relaţia |𝑎𝑛+𝑝 − 𝑎𝑛 | < 𝜀, atunci acest
 şir se numeşte şir fundamental.
Teorema lui Euler: Pentru ca un şir să fie convergent, este necesar şi suficient ca acest şir să fie
fundamental.
Teorema cleştelui: Dacă şirurile {𝑎𝑛 }∞ ∞ ∞
𝑛≥1 {𝑏𝑛 }𝑛≥1 {𝑐𝑛 }𝑛≥1 satisfac pentru ∀𝑛 ∈ 𝑁 relaţia 𝑎𝑛 ≤ 𝑏𝑛 ≤ 𝑐𝑛
∞ ∞
iar şirurile {𝑎𝑛 }𝑛≥1 {𝑎𝑛 }𝑛≥1 sunt convergente şi lim 𝑎𝑛 = lim 𝑐𝑛 = 𝑏, atunci şirul
n n

{𝑏}∞
𝑛≥1 este convergent şi lim 𝑏𝑛 = 𝑏 .
n

Lema lui Stolz - Cezaro: Dacă şirul {𝑎𝑛 }∞ ∞

𝑛≥1 este arbitrar, iar şirul {𝑏𝑛 }𝑛≥1 este strict crescător şi
𝑎𝑛+1 −𝑎𝑛 𝑎𝑛 𝑎𝑛+1 −𝑎𝑛
divergent, şi lim = 𝐴, atunci lim = lim = 𝐴.
n 𝑏𝑛+1 −𝑏𝑛 n 𝑏𝑛
n 𝑏𝑛+1 −𝑏𝑛
𝑎1 +𝑎2 +𝑎3 +⋯+𝑎𝑛 ∞
Consecinţa 1: Dacă şirul {𝑎𝑛 }∞
𝑛≥1 este convergent, atunci şi şirul { } la fel este
𝑛 𝑛≥1
convergent şi tinde către aceeaşi limită.
𝑛 ∞
Consecinţa 2: Dacă şirul {𝑏𝑛 }∞
𝑛≥1 este convergent, atunci şi şirul { √𝑏1 ∙ 𝑏2 ∙ 𝑏3 ∙ ⋯ ∙ 𝑏𝑛 }𝑛≥1 la fel este
convergent şi tinde către aceeaşi limită.
𝑎𝑛+1
Teorema lui D’Alembert: Dacă termenii şirului {𝑎𝑛 }∞ 𝑛≥1 saticfac relaţia lim = 𝛼 , atunci
n 𝑎𝑛
𝑛 ∞ 𝑛
şirul { √𝑎𝑛 } este convergent şi lim √𝑎𝑛 = 𝛼
𝑛≥1 n