Teză semestrială la matematică în clasa a XII – a , profil real

Rezumat teoretic

§ 1. Primitive şi integrale nedefinite

Definiţie: Funcţia F se numeşte primitivă a funcţiei f, definită pe un interval, dacă F este ofuncţie
derivabilă pe acest interval şi pentru orice x din interval , F ( x)  f ( x) .
Dacă funcţia F este o primitivă a funcţiei f, atunci orice altă primitivă a funcţiei f se deosebeşte de funcţia F
numai printr-o constantă.
Definiţie: Operaţia inversă diferenţierii unei funcţii se numeşte integrare.
Definiţie: Mulţimea primitivelor funcţiei f se numeşte integrală nedefinită a funcţiei f.
Definiţie: Funcţia care admite primitive se numeşte funcţie integrabilă.
Numai funcţiile continue pe un interval sunt integrabile

1.  dF ( x)  F ( x)  C 2.  kf ( x)dx  k  f ( x)dx 3.  [ f ( x)  g ( x)]dx   f ( x)dx   g ( x)dx

§ 2. Tabelul integralelor nedefinite uzuale

1.
 0dx  C , x  R
2.
 dx  x  C ,x  R
3. x  1
 x dx    1 , x  R ,  R \  1
 *

4. 1
 x dx  2 x  C, x  R
*

5. ax
   C, x  R
x
a dx
ln a
6.
 e dx  e  C , x  R
x x

7. 1
 x dx  ln x  C , x  R
*

8.
 ln xdx  x(ln x  1)  C, x  R
*


9.
 sin xdx   cos x  C, x  R
10.
 cos xdx  sin x  C , , x  R
11.  
 tgxdx   ln cos x  C , , x  R \  2  n / n  Z 
12.
 ctgxdx  ln sin x  C , x  R \ n / n  Z 

dx  ctgx  C , x  R \ n / n  Z 
13. 1
 sin 2
x
14. 1  
 cos 2
x
dx  tgx  C , x  R \   n / n  Z 
2 

15.  arcsin xdx  x arcsin x  1  x 2  C , x  [1;1]

 1
 arctgxdx  xarctgx  2 ln( x  1)  C , x  R
2
16.
1 1 ax
17. a 2
x 2
dx  ln
2a a  x
 C, x  a

1 1 x
18.  a 2  x 2 dx  a arctg a  C , x  R, a  0
1 x
19.  a 2  x 2 dx  arcsin a  C, x  (a; a), a  0
x 2 a2 x
     arcsin  C , x  [ a; a], a  0
2 2 2
20. a x dx a x
2 2 a
21. x 2 a 2

 x  a dx  2 x  a  2 ln x  x  a  C
2 2 2 2 2

22. dx
 x 2  a 2  ln x  x  a  C , x  R sau x  a
2 2

23. e ax
 e sin bxdx  (a sin bx  b cos bx)  C , x  R
ax

a2 b2 § 3. Metode de calcul

ale 24. e ax integralelor nedefinite
e cos bxdx  (a sin bx  b cos bx)  C , x  R
ax

a2 b2
Metoda substituţiei. 1. Dacă
efectuăm substituţia x = g( t ), unde g( t )este derivabilă pe un interval, atunci
 f ( x)dx   f [ g (t )]  g (t )dt
2. Dacă efectuăm substituţia  ( x)  t , unde  (x ) este o funcţie monotonă şi derivabilă pe un interval,
 f ( x)dx  f [ (t )]  [ 1 (t )]dt
1
cu derivata nenulă în orice punct al intervalului, atunci
Formula integrării prin părţi.  udv  uv   vdu
§ 4. Proprietăţile poliedrelor

1. Diagonalele paralelipipedului dreptunghic sunt congruente şi se împart una pe alta în jumătăţi.

2. Pătratul lungimii diagonalei paralelipipedului dreptunghic este egal cu suma pătratelor dimensiunilor lui.
3. Aria suprafeţei laterale a paralelipipedului dreptunghic ( drept ), prismei drepte este egală cu produsul
dintre perimetrul bazei şi lungimea muchiei laterale.
4. Volumul paralelipipedului dreptunghic este egal cu produsul dimensiunilor lui.
5. Oricărui paralelipiped dreptunghic i se poate circumscrie o sferă, centrul căreia este punctul de intersecţie
al diagonalelor lui.
6. Din toate paralelipipedele dreptunghice numai în cub se poate înscrie o sferă, centrul căreia este punctul
de intersecţie al diagonalelor lui.
7. Diagonalele paralelipipedului drept ( oblic ) sunt concurente în acelaşi punct şi se împart una pe alta în
jumătăţi.
8. Volumul paralelipipedului drept ( prismei drepte, prismei oblice ) este egal cu produsul dintre aria
bazei şi înălţime.
9. Aria suprafeţei laterale a unei prisme este egală cu produsul dintre perimetrul secţiunii perpendiculare şi
lungimea unei muchii laterale.
10. Volumul unei prisme este egal cu produsul dintre lungimea muchiei laterale şi aria secţiunii
perpendiculare pe latura laterală a prismei.
11. Volumul unui paralelipiped cu trei muchii concurente de lungimile a, b, c şi măsurile unghiurilor
 formate de aceste muchii două câte două egale cu 𝛼, 𝛽, 𝛾 se determină după formula
𝑉 = 𝑎𝑏𝑐√1 + 2𝑐𝑜𝑠𝛼𝑐𝑜𝑠𝛽𝑐𝑜𝑠𝛾 − 𝑐𝑜𝑠 2 𝛼 − 𝑐𝑜𝑠 2 𝛽−𝑐𝑜𝑠 2 𝛾
11. Unui paralelipiped drept , unui paralelipiped oblic, unei prisme oblice nu i e poate circumscrie o sferă.
12. Într-un paralelipiped drept se poate înscrie o sferă, numai dacă baza lui este un romb, iar muchia lui
laterală este congruentă cu înălţimea bazei lui.
13. Într-un paralelipiped oblic se poate înscrie o sferă, numai dacă secţiunea lui perpendiculară pe muchia
laterală este un romb, înălţimea lui este egală cu înălţimea secţiunii perpendiculare, iar proiecţia
ortogonală a unui vârf de pe o bază se conţine în domeniul interior al celeilalte baze.
14. Dacă toate muchiile laterale ale unei piramide sunt congruente, atunci
a) toate muchiile laterale sunt la fel înclinate faţă de planul bazei;
b) baza este un poligon inscriptibil;
c) vârful piramidei se proiectează ortogonal pe centrul cercului circumscris bazei;
d) piramidei i se poate circumscrie o sferă, centrul căreia este punctul de intersecţie a dreptei ce conţine
înălţimea piramidei cu planul mediator al unei muchii laterale.
15. Dacă toate unghiurile diedre de la baza unei piramide sunt congruente, atunci
a) toate apotemele piramidei sunt congruente;
b) baza piramidei este un poligon circumscriptibil;
c) vârful piramidei se proiectează ortogonal pe centrul cercului înscris în bază;
d) valoarea raportului dintre aria bazei şi aria suprafeţei laterale este egal cu cosinusul unghiului diedru de
de la bază;
e) în piramidă de poate înscrie o sferă, centrul căreia este punctul de intersecţie a înălţimii piramidei cu
planul bisector al unui unghi diedru de la bază.
16. Volumul unei piramide este egal cu produsul dintre aria bazei ei cu o treime din înălţime.
17. Volumul unei piramide cu trei muchii concurente de lungimile a, b, c şi măsurile unghiurilor formate de
aceste muchii două câte două egale cu 𝛼, 𝛽, 𝛾 se determină după formula
1
𝑉 = 6 𝑎𝑏𝑐√1 + 2𝑐𝑜𝑠𝛼𝑐𝑜𝑠𝛽𝑐𝑜𝑠𝛾 − 𝑐𝑜𝑠 2 𝛼 − 𝑐𝑜𝑠 2 𝛽−𝑐𝑜𝑠 2 𝛾
18. Dacă toate muchiile laterale ale unui trunchi de piramidă sunt congruente, atunci
a) toate muchiile laterale sunt la fel înclinate faţă de planul unei baze;
b) bazele sunt poligoane inscriptibile;
c) trunchiului de piramidă i se poate circumscrie o sferă, centrul căreia este punctul de intersecţie a
dreptei ce conţine centrele cercurilor circumscrise bazelor cu planul mediator al unei muchii laterale.

19. Dacă toate unghiurile diedre de la o bază a unui trunchi de piramidă sunt congruente, atunci
a) toate apotemele trunchiului sunt congruente;
b) aria suprafeţei laterale a trunchiului de piramidă este egală cu produsul dintre semisuma perimetrelor
bazelor cu apotema lui.
c) în trunchiul de piramidă se poate înscrie o sferă, dacă lungimea apotemei este egală cu suma razelor
cercurilor înscrise în baze.
1
20. Volumul trunchiului de piramidă se determină după formula Vtr. pir.  H ( S  Ss  s ) , unde S, s sunt
3
ariile bazelor trunchiului, iar H este înălţimea lui.

§ 10. Proprietăţile corpurilor rotunde

1. Oricărui cilindru, con, trunchi de con i se poate circumscrie o sferă.

2. Numai în cilindru echilateral se poate înscrie o sferă.
3. În orice con se poate înscrie o sferă.
4. Într-un trunchi de con se poate înscrie o sferă, numai dacă lungimea generatoarei trunchiului este egală cu
suma razelor bazelor lui.

Denumirea Aria Aria suprafeţei Volumul Notaţii

 corpului (suprafeţei) bazei laterale
Cilindru circular R 2 2RH R 2 H R – raza bazei
drept H – înălţimea
Con circular drept 1 R – raza bazei
R 2 H
R 2
RG 3 H – înălţimea
G - generatoarea
Trunchi de con R 2 + r 2  ( R  r )G 1 R ,r – razele bazelor
 ( R 2  Rr  r 2 ) H H – înălţimea
3
G - generatoarea
Sfera 4R 2 R – raza sferei

Corp sferic 4 3 R – raza corpului

R sferic
3

Calotă sferică 2RH R – raza sferei

H – înălţimea calotei
 H R – raza sferei
Segment sferic 2RH H 2  R   H – înălţimea calotei
 3
Zonă sferică 2RH R – raza sferei
H – înălţimea zonei
Sector sferic 2 2 R – raza sferei
R H H – înălţimea calotei
3

Materie informativă extracurriculară

§ 1. Polinoame cu coeficienţi complecşi

Definiţie. Un produs de factori numerici şi literali se numeşte monom.

Definiţie. Monomul scris sub formă de produs dintre un factor numeric( numit coeficientul monomului ) şi
puteri cu exponenţi literali, în care fiecare bază apare o singură dată, se numeşte monom în
formă canonică.
Definiţie. O sumă algebrică de monoame se numeşte polinom, iar monoamele din care este format polinomul
se numesc termeni ai polinomului.
Definiţie. Două monoame care se deosebesc numai prin coeficienţi sau nu se deosebesc prin nimic, se
numesc termeni asemenea ai ploinomului.
Definiţie. Polinomul în care sunt reduşi toţi termenii asemenea, şi toţi temenii sunt aranjaţi în ordine
descrescătoare ( crescătoare ) a exponenţilor unei nedeterminate, se numeşte polinom în formă
canonică.
Două polinoame se numesc egale dacă au toţi termenii respectivi egali.
Definiţie. Numărul a se numeşte rădăcină a polinomului P(X), dacă P( a ) = 0.
Teorema împărţirii cu rest. Dacă în rezultatul împărţirii polinomului P(X) la polinomul H(X) obţinem câtul
Q(X) şi restul R(X), atunci P(X)=H(X)Q(X)+R(X), unde gradR(X) < gradQ(X).
Teorema lui Bézout. Restul împărţirii polinomului P(X) la binomul X-a este egal cu P(a).
Consecinţă din teorema lui Bézout. Dacă a este o rădăcină a polinomului P(X), atunci P(X) este divizibil la
binomul X-a.
Definiţie. Numărul a se numeşte rădăcină de multplicitatea m a polinomului P(X), dacă P(X) exte divizibil
la ( X  a) m , dar nu este divizibil la ( X  a) m1 , m  N * .
Teoremă. Dacă a este o rădăcină de multiplicitatea m a polinomului P(X), atunci P(a) = 0, P (a )  0;
 P(a)  0;, P ( m1) (a)  0; iar P ( m ) (a)  0 ,
Teorema lui d' Alembert – Gauss. Orice polinom cu coeficienţi complecşi de grad cel puţin 1 are cel puţin o
rădăcină complexă.
Consecinţă. Orice polinom P(X) de gradul n cu coeficienţi complecşi are exact n rădăcini, reale sau
complexe, simple sau de o anumită multiplicitate, 1 ,  2 , n , iar
P( X )  a0 ( X  1 )( X   2 )( X   n ) , unde a 0 este coeficientul termenului dominant al
polinomului P(X).
Teorma lui Viète. Dacă 1 ,  2 , n sunt rădăcinile polinomului
P( X )  a0 X n  a1 X n 1  a 2 X n 2    a n 1 X  a n şi fiecare rădăcină multiplă e considerată
 a1
 1   2     n   a
 0

 a2
 1 2   1 3   1 n   2 3     n 1 n  a
 0

 a3
 1 2 3   1 2 4     n  2 n 1 n  
de numărul respectiv de ori, atunci  a0


 n 1 a n 1
 1 2  n 1   1 2  n  2 n   2 3  n  (1) a0

 n an
 1 2  n  (1)
 a0
Teoremă. Dacă polinomul cu toţi coeficienţii numere reale are o rădăcină complexă   a  bi de
multiplicitatea m, atunci acest polinom mai are încă o rădăcină   a  bi , de aceeaşi
multiplicitate m.
Consecinţă. Orice polinom de grad impar are cel puţin o rădăcină reală.
Consecinţă. Orice polinom cu coeficienţi reali poate fi descompus într-un produs de puteri ai unor factori
liniari şi a unor trinoame de gradul al doilea cu discriminanţi negativi.
Teoremă. Dacă toţi coeficienţii unui polinom sunt numere raţionale şi polinomul are o rădăcină iraţională de
forma   a  b c , a, b  Q, c  Q , atunci polinomul mai are o rădăcină iraţională   a  b c .
Teoremă. Dacă toţi coeficienţii unui polinom sunt numere întregi şi polinomul are o rădăcină raţională de
p p
forma   , unde este o fracţie ireductibilă, atunci p este un divizor al termenului liber,
q q
iar q este un divizor al termenului dominant al polinomului.
Consecinţă. Dacă toţi coeficienţii unui polinom sunt numere întregi şi polinomul are o rădăcină număr
întreg, atunci această rădăcină este un divizor al termenului liber.

§ 2. Ecuaţia dreptei în plan

1. Ecuaţia ax  by  c  0, a, b, c  R unde cel puţin unul din coeficienţii a şi b este nenul, se numeşte
ecuaţie canonică a dreptei în plan.
x  x1 y  y1
2. Ecuaţia dreptei ce conţine punctele A( x1 , y1 ) şi B( x2 , y2 ) are forma  .
x2  x1 y1  y 2
3. Ecuaţia dreptei ce conţine punctul A( x0 , y 0 ) şi are panta k, are forma y  y0  k ( x  x0 )
4. Ecuaţia dreptei ce conţine punctul A( x0 , y 0 ) şi este paralelă cu vectorul r  a; b are forma
 x  x0 y  y 0
 .
a b
x y
5.   1, p, q  R * se numeşte ecuaţia dreptei în tăieturi.
p q
a1 b1
6. Dreptele de ecuaţii a1 x  b1  c1  0 şi a2 x  b2 y  c2  0 a) sunt concurente, dacă  ; b) sunt
a2 b2
a1 b1 c1 a b c
paralele, dacă   ; c) coincid, dacă 1  1  1 , d) sunt reciproc perpendiculare, dacă
a 2 b2 c2 a 2 b2 c2
a1a2  b1b2  0 .
7. Dreptele de ecuaţii y  k1 x  l1 şi y  k 2 x  l 2 a) sunt paralele, dacă k1  k 2 ;
b) coincid dacă 𝑘1 = 𝑘2 , 𝑙1 = 𝑙2 ; c) sunt reciproc perpendiculare, dacă k1k 2  1 .
8. y  kx  l este ecuaţia explicită a dreptei, unde panta k este numeric egală cu tangenta unghiului, format
de dreaptă cu direcţia pozitivă a axei Ox, iar l este lungimea segmentului tăiat de dreaptă pe axa Oy.
9. Măsura unghiului ascuţit, format la intersecţia dreptelor de ecuaţii y  k1 x  l1 şi y  k 2 x  l 2 este egală cu
k1  k 2
arctg
1  k1k 2
AM x1  x2 y  y 2
10. Dacă A( x1 , y1 ) şi B( x2 , y2 ) , iar M ( x, y )  [ AB] şi   , atunci x  ,y  1 ,  0
MB 1  1 
11. Dacă A( x1 , y1 ) , B( x2 , y2 ) , C ( x3 , y3 ) sunt vârfurile ∆ ABC ,atunci coordonatele centrului de greutate al
x1  x2  x3 y  y 2  y3
∆ ABC sunt xG  ; yG  1 .
3 3
12. Distanţa de la punctul M ( x0 , y0 ) până la dreapta de ecuaţie ax  by  c  0 este determinată de formula
ax0  by0  c
 (M , d ) 
a2  b2
13. Distanţa dintre dreptele paralele de ecuaţii ax  by  c  0 şi ax  by  d  0 este egală cu
cd

a2  b2
14. Dacă A( x1 , y1 ) , B( x2 , y2 ) , C ( x3 , y3 ) sunt vârfurile ∆ ABC ,atunci aria ∆ ABC este determinată de
x1 y1 1
1
formula S  mod x2 y2 1
2
x3 y3 1
x1 y1 1
15. Punctele A( x1 , y1 ) , B( x2 , y2 ) , C ( x3 , y3 ) sunt coliniare dacă şi numai dacă x2 y2 1  0
x3 y3 1
§ 3. Cercul

1. ( x  a) 2  ( y  b) 2  R 2 este ecuaţia canonică a cercului de rază R cu centrul M(a,b).

2. Ecuaţia tangentei trasate la cercul de ecuaţie ( x  a) 2  ( y  b) 2  R 2 prin punctul P( x0 , y 0 ) de pe cerc are
forma ( x0  a)( x  x0 )  ( y0  b)( y  y0 )  0 sau ( x0  a)( x  a)  ( y 0  b)( y  b)  R 2
Teoremele lui Guldin. Dacă o figură plană se roteşte în jurul unei axe coplanare cu figura şi axa nu are puncte
comune cu domeniul interior al figurii, atunci
a)aria corpului de rotaţie este egală cu produsul dintre perimetrul figurii cu lungimea cercului descris la rotaţie
de centrul de greutate al figurii;
b)volumul corpului de rotaţie este egală cu produsul dintre aria figurii cu lungimea cercului descris la rotaţie de
centrul de greutate al figurii;