Biserica Ortodoxă Albaneză

Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei (în albaneză: Kisha Orthodhokse Autoqefale e

Shqipërisë) este una din cele paisprezece Biserici Ortodoxe existente. Este alcătuită din
Arhiepiscopia de Tirana-Durrës și eparhiile din Berat, Gjirokastra, Korça, Apollonia și Kruja.
Majoritatea creștinilor ortodocși din Albania trăiesc în sudul țării și în marile orașe Tirana și
Durrës. Deși limba liturgică este albaneza, în regiunea Saranda din sudul Albaniei se mai
folosește și limba greacă datorită minorității grecești din această zonă.
Informațiile referitoare la numărul credincioșilor ortodocși din Albania sunt aproximative, întrucât
surse diferite susțin că numărul acestora ar varia între 170.000[1] și 700.000.[2] Numărul total al
albanezilor creștini ortodocși este de fapt mult mai mare, deoarece comunității din Albania i se
adaugă și comunitatea albaneză din Grecia (în număr de aprox. 400.000 persoane), comunitate
subordonată Bisercii Ortodoxe Elene. În 1967 partidul comunist a interzis orice cult religios pe
teritoriul Albaniei. Mitropolitul de atunci, Damian Kokonesi (1966-1973), a decedat în perioada
detenției politice.[3] Înainte de această interdicție circa 20% din populația țării era ortodoxă.
Mitropolitul Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscop al Tiranei, Durrës-ului și al întregii Albanii, este
din 1992 întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Albania. Alegerea unui mitropolit grec a fost o
decizie provizorie deoarece în urma prigoanei comuniste nu mai exista nici un albanez care să fi
împlinit cerințele formale pentru alegerea și hirotonirea ca episcop.
În SUA trăiesc circa 15.000 de albanezi care s-au organizat începând cu 1950 în două eparhii:
una din eparhii depinde canonic de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar cealaltă de
Biserica Ortodoxă Albaneză.
Albanezii din România sunt de asemenea în cea mai mare parte creștini ortodocși, cei mai mulți
dintre ei refugiindu-se din sudul Albaniei de azi în perioada otomană.

Cuprins

 1Istoric
o 1.1Antichitate și Evul Mediu
o 1.2Perioada Otomană
o 1.3Secolul XX
 2Situația actuală
o 2.1Refacerea ierarhiei bisericești
o 2.2Extinderea creștinismului ortodox
o 2.3Construirea unor noi biserici
o 2.4Educație, massmedia, monahism și activitate social-diaconală
 3Liturghia
 4Relațiile ecumenice
 5Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Albaneze
 6Personalități
 7Referințe
 8Bibliografie
 9Legături externe
Istoric[modificare | modificare sursă]
Antichitate și Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Resturile bazilicii din Butrint din sec. VI

Biserica bizantină din Berat Fotografie din 1993

Creștinismul s-a răspândit încă de timpuriu pe actualul teritoriu al Albaniei. Conform tradiției
bisericești apostolul Pavel a răspândit creștinismul până în Iliria[4], iar
în Durrës (grec. Dyrrachion / lat. Dyrrachium) a înscăunat un episcop. Primul episcop cu
reședința la Dyrrachion al cărui nume e cunoscut este Asteios (sau Asterios). Sfântul Asteios a
primit martiriul în timpul împăratului Traian, în jurul anului 100.[5]

Ruinele baptisteriului din Butrint

Biserica Sfânta Maria din Labova e Kryqit (citorită de împăratul Iustinian în sec. VI. Construcția actuală
datează din sec. X.

Teritoriile albaneze se aflau deci la granița dintre Imperiul Roman de Apus și cel de
Răsărit implicit la granița dintre biserica greacă și cea latină. Primul Sinod Ecumenic de la
Niceea a hotărât, în anul 325, subordonarea canonică a Iliriei față de patriarhatul Romei. În
anul 431 Eucarius participă, ca arhiepiscop al Durrës-ului, la Sinodul al III-lea Ecumenic, în Efes.
Prin împărțirea administrativă a Imperiului Roman de la sfârșitul secolului al V-lea, partea cea mai
mare a provinciei Iliria, partea sudică, a revenit în sfera de influență a Imperiului Roman de
Răsărit și a Bisericii din Constantinopol, chiar dacă mitropolitul Durrës-ului a rămas în mod oficial
subordonat canonic până în secolul al VIII-lea patriarhului Romei. În acea perioadă, liturghia în
Iliria era impregnată de ritul bizantin. Doar în partea nordică, respectiv în Praevalitana, influența
romană era mai mare, și de aceea această zonă a fost cea care, mai târziu, a intrat în
subordinea arhiepiscopiei din Bar (astăzi în Muntenegru).
În plină criză iconoclastă, în anul 731, împăratul iconoclast Leon al III-lea a subordonat canonic
mitropolia din Durrës patriarhului din Constantinopol. În perioada domniei lui Leon al VI-lea (886 -
912) sunt menționate în izvoarele bizantine 15 scaune episcopale care depindeau de mitropolia
din Durrës.[6]
În 927 este recunoscut patriarhatul bulgar de către administrația imperială bizantină; prin această
recunoaștere majoritatea episcopiilor din interiorul Albaniei au intrat sub controlul noului
patriarhat. Durrës-ul a rămas însă în jurisdicția canonică a patriarhatului ecumenic din
Constantinopol. Această situație a luat sfârșit o dată cu victoria bizantinilor asupra bulgarilor, în
anul 1018. O parte a episcopiilor ortodoxe din sudul Albaniei de astăzi, de
exemplu Butrint sau Berat au fost subordonate atunci arhiepiscopiei autocefale din Ohrida.
Marea Schismă din 1054 și-a făcut treptat efectul și în Albania. La început, unitatea teritorial-
canonică a mitropoliei din Durrës s-a păstrat. Separarea a avut loc abia în secolul al XII-lea când
și Roma și Constantinopolul au instalat ierarhii bisericești paralele în același teritoriul canonic.
După cucerirea Constantinopolului de către Cruciada a IV-a, partea nordică a Albaniei a fost
administrată de Veneția.[7] Aceasta a impus episcopi numiți de patriarhatul Romei. Primul dintre
aceștia este numit în 1209 pentru localitatea Durrës.[8] Partea sudică rămâne sub influența
bisericii grecești din despotatul Epirului.[9]
Perioada Otomană[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Ardenica (sec. XIII). Aici a fost oficiată cununia religioasă a lui Skanderbeg, eroul național
albanez

Ca urmare a cuceririi Albaniei de către Imperiul Otoman în 1478, islamul s-a răspândit rapid și a
devenit a treia religie a provinciei. Musulmanii au ajuns foarte rapid majoritari. Administrația
islamică a subordonat toate episcopiile ortodoxe din Albania arhiepiscopiei autocefale din Ohrid,
care a fost protejată pentru mult timp de musulmani. În secolele al XV-lea și al XVI-lea foarte
mulți creștini din sudul Albaniei au emigrat în sudul Italiei unde au dat naștere așa numitelor
biserici italo-albaneze (biserci unite cu Roma, dar care au păstrat ritul bizantin). În secolul al XVII-
lea a avut loc o așa numită renaștere a Bisericii Ortodoxe Albaneze, care nu a mai fost prigonită
de către turci în aceeași măsură ca Biserica Romano-Catolică. Multe lăcașuri de cult din secolele
al XIV-lea și al XV-lea ajunse în paragină au fost restaurate. În 1787 a fost reconstruită
și catedrala din Berat, care a fost dinamitată din dispoziția partidului comunist albanez.[10]
Între 1660 și 1765 a existat și o misiune catolică, luând ființă Biserica Albaneză Unită cu Roma,
Greco-Catolică, care numără astăzi 3.200 membri și deține 11 biserici.
La începutul secolului al XVII-lea a fost înființată mitropolia de la Korça, care cuprindea
episcopiile de Kolonia, Deabolis (Devoll) și Selasphoro (Sevdas). Prin aceasta s-a întărit poziția
Bisericii Ortodoxe în regiunile Korça și Moscopole (albaneză Voskopojë, Voskopoja). După
ce sultanul a retras autocefalia arhiepiscopiei din Ohrid, în 1766, ortodocșii albanezi au revenit
sub jurisdicția canonică a patriarhului ecumenic.
Creștinii ortodocși de pe teritoriul statului albanez de astăzi erau în secolul al XIX-lea strâns legați
de Biserica Ortodoxă Greacă. Clerul era în majoritate grec. Spre deosebire de musulmanii sau
catolicii din regiune, între ortodocșii de acolo existau numeroase minorități naționale care au
influențat regiunea: în primul rând greci, aromâni și macedoneni. Mișcarea națională
albaneză Rilindija (română: Renașterea) formată din musulmani și catolici a dorit independența
Albaniei față de Imperiul Otoman, iar mulți ortodocși au dorit alipirea sudului provinciei la statul
grec. În 1912 Albania devine independentă.
Secolul XX[modificare | modificare sursă]

Episcopiile Bisericii Ortodoxe din Albania

Primele încercări de organizare a unei biserici autonome albaneze au fost făcute de către
emigranții albanezi din SUA, care se simțeau asupriți de conducerea bisericească. Fan Noli - mai
târziu episcop de Korça, a fost hirotonit preot în anul 1908 de către arhiepiscopul rus Platon
al New York-ului. În același an preotul Fan Noli celebrează în Boston pentru prima dată Sfânta
Liturghie în limba albaneză. În anul 1919 Noli a fost numit episcop al Bisericii Ortodoxe Albaneze
din America, care a devenit o eparhie de sine stătătoare a Patriarhatului Ecumenic.
Icoana Domnului Iisus Hristos din Labova e Kryqit

După încheierea primului război mondial ideile naționaliste au câștigat o importanță crucială în
interiorul ortodoxiei albaneze. Proclamarea unei Biserici ortodoxe autocefale albaneze dorită
foarte mult și de statul albanez a fost însă respinsă de patriarhii ecumenici Grigorie al VII-
lea și Constantin al VI-lea.[11] În 1921 cei patru episcopi ortodocși greci ai țării au fost expulzați
din Albania, și s-a refuzat în mod oficial folosirea limbii grecești în cultul divin. O întrunire
a clericilor și laicilor din Albania, care a avut loc la Berat în 1922 a hotărât introducerea limbii
albaneze în slujbele bisericii. De aici până la proclamarea independenței a mai fost doar un pas.
În 1929 Biserica Ortodoxă din Albania s-a declarat autocefală iar arhimandritul Visarion Iuvani a
fost declarat mitropolit. Numeroși preoți greci și diverși reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice au
fost expulzați din Albania după ce Patriarhia Ecumenică a suspendat toți episcopii albanezi
inițiatori ai proclamării autocefaliei. Abia în 1937, prin patriarhul Veniamin, independența i-a fost
recunoscută. În același an a fost înființat un seminar teologic la Korça.
Administrația militară italiană care a condus Albania în perioada celui de al doilea război
mondial a încercat să-i convingă pe ierarhii Bisericii Ortodoxe din Albania să consimtă la o uniune
cu Biserica Romano-Catolică în cadrul episcopiilor italiano-albaneze existente. Ortodocșii au
refuzat această ofertă până la prăbușirea ocupației italiene în 1943. În această perioadă în clerul
albanez activau 440 de preoți.
După ce comuniștii au preluat puterea în 1944 iar la conducerea statului albanez a ajuns Enver
Hoxha, Biserica Ortodoxă din Albania a devenit din nou o țintă a represiunilor. Ortodocșii mai
sperau în anii '40 să poată încheia un compromis cu puterea comunistă. Această iluzie a încetat
o dată cu arestarea arhiepiscopului Kristofor Kisi în anul 1949. Conducerea comunistă albaneză
l-a ales apoi pe Paisios Vodica drept întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Albania. Patriarhia
Ecumenică nu a recunoscut acest amestec statal în treburile interne ale bisericii decât în 1958,
după moartea arhiepiscopului Kisi. Începând cu 1950 a crescut presiunea politică asupra Bisericii
ortodoxe. Clădirile bisericilor au fost închise de către autoritățile comuniste, iar serviciile divine și
posibilitatea de a celebra Sfintele Taine, îngrădite. Preoții au fost aruncați în închisori.
Arhiepiscopul Damian Kokonesi a fost arestat în 1967, la doar un an după alegerea sa și a murit
într-una din închisorile comuniste în noiembrie 1973, la vârsta de 80 de ani.[12] Când Albania a
fost declarat stat ateu în 1967, instituțiile bisericești fuseseră deja distruse de prigoana
comunistă. În 1967 au fost închise ultimele biserici, iar ultimii preoți care nu fuseseră încă arestați
au fost închiși, majoritatea în lagărul de la Borsh pe țărmul Mării Ionice. Orice activitate religioasă
a fost declarată ilegală.[13]
Persecuțiile au încetat o dată cu prăbușirea regimului comunist din Albania în toamna
anului 1990. De atunci se pot celebra din nou slujbe în spațiul public.
Situația actuală[modificare | modificare sursă]
Refacerea ierarhiei bisericești[modificare | modificare sursă]
Revigorarea Bisericii Ortodoxe din Albania a început o dată cu venirea la conducere a
lui Anastasios Yannoulatos - episcopul ortodox grec din Nairobi - în iulie 1991. Ca trimis al
Patriarhiei Ecumenice, acesta a început prin a evalua condiția Bisericii la ieșirea de sub regimul
comunist. Alegerea unui prelat grec în loc de albanez trebuie pusă în legătură cu faptul că din cei
440 de preoți ortodocși albanezi existenți la venirea comunismului în 1949 mai supraviețuiseră
persecuției în 1991 doar 22, demoralizați și foarte bătrâni, chinuiți de decenii de cruntă detenție.
Episcopul Anastasios Yannoulatos a convocat în august 1991 o Adunare Națională Bisericească
la care să participe preoți și laici din toate episcopiile albaneze și care să pregătească refacerea
instituțională a Bisericii Ortodoxe din Albania. În același an, episcopul Anastasios a fost numit și
înscăunat de către sinodul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol și cu aprobarea clerului
albanez drept arhiepiscop al Albaniei. Conducerea politică a Albaniei, care actualmente afirmă și
garantează neamestecul statului în viața comunităților religioase, a recunoscut această numire.
În iulie 1992 a avut loc ceremonia de înscăunare a noului mitropolit și preluarea oficială a
atribuțiilor legate de această responsabilitate.
Conducerea spirituală a Bisericii Ortodoxe din Albania revine Arhiepiscopului Tiranei și Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe din Albania. Pe lângă sinod funcționează un consiliu bisericesc format
din laici și clerici care răspunde de problematica economico-administrativă. Baza juridică a
organizării bisericești din Albania este statutul din 1950, care a fost reanalizat și ajustat cerințelor
societății moderne de către Adunarea Națională Bisericească din 1993.[14]
În 1997/1998 au existat tensiuni politice în interiorul Bisericii Ortodoxe din Albania, deoarece pe
atunci toate eparhiile albaneze aveau în fruntea lor câte un episcop grec, iar albanezii nu aveau
nici un reprezentant în sinodul din Tirana. Conducerea politică a Albaniei dorea reprezentarea
etnică a albanezilor în sinod prin numirea unor noi episcopi din partea locului. În iunie 1998 s-a
ajuns la un compromis: cu aprobarea Patriarhiei din Constantinopol s-au retras doi episcopi greci
din slujirea lor, unul dintre ei, Ignatios, a primit eparhia din Berat. Doi albanezi au fost hirotoniți
drept episcopi: arhimandritul John Pelushi, care provenea dintr-o familie musulmană, a devenit
mitropolit în localitatea Korça, iar Kosma Qirjo a fost sfințit pentru episcopia din
Apollonia.[15] Acești trei episcopi, împreună cu arhiepiscopul Anastasios Yannoulatos au alcătuit
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Albania.
În noiembrie 1998 Biserica Ortodoxă din Albania este vizitată oficial pentru prima oară de
patriarhul ecumenic Bartolomeu, care a cercetat personal fiecare eparhie.
În 2006 au fost hirotoniți încă trei episcopi albanezi: Dhimitri Sinaiti pentru episcopia
din Gjirokastra, Nikolla Hyka ca urmaș al episcopului Kosma Qirjo din Apollonia (decedat
în 2000), și Andon Merdani ca episcop al eparhiei Kruja.[16] De atunci Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe din Albania are șase membri. La 12 aprilie 2007 a fost sărbătorită printr-o liturghie
arhierească cea de-a 70 aniversare a recunoașterii autocefaliei.

Extinderea creștinismului ortodox[modificare | modificare sursă]

În mod tradițional creștinii ortodocși locuiau în jumătatea sudică a Albaniei. Râul Shkumbin din
centrul Albaniei era granița geografică a extinderii creștinismului ortodox în nord (creștinii
albanezi de la nord de acest râu erau/sunt preponderent romano-catolici). Această situație nu s-a
schimbat prea mult până astăzi. Ortodocșii albanezi sunt aproape în totalitate de origine toskă.
Acest lucru s-a făcut remarcat în limba liturgică ale cărei texte au fost aproape în întregime
redactate în dialectul toskan. Prin migrația internă deosebit de puternică din ultimele decenii s-a
ajuns la o creștere remarcabilă a elementului ortodox la nord de râul Shkumbin, în deosebi în
Tirana. Centre ortodoxe importante au apărut și în alte orașe mari din nordul Albaniei
ca Lezha, Kruja, Laç.
În pofida acestei dezvoltări se poate remarca situația minoritară a ortodocșilor chiar și în regiunile
tradițional ortodoxe. Încă din secolul al XVII-lea numărul ortodocșii s-a redus drastic, majoritatea
albanezilor îmbrățișând din diverse motive islamul. Doar în localități izolate mai predomină o
majoritate ortodoxă, de exemplu în Himara, Saranda, Labova, Kryqit sau Voskopoja.
Minoritățile etnice din sudul Albaniei - Grecii din regiunea Saranda, Țiganii, Macedonenii din lurul
lacului Prespa și aromânii risipiți în tot sudul Albaniei - sunt ortodoxe. Macedonenii au o singură
biserică în Liqenas, iar aromânii una în Korça. Un rol important în politica bisericească îl poate
juca însă doar minoritatea greacă, care numără circa 60 000 de credincioși doar în regiunea
dintre orașele Gjirokastra, Himara și Saranda. În anumite parohii din această regiune slujbele
bisericești se celebrează în limba greacă. În parohiile mixte au existat în anii trecuți disensiuni
puternice legate de limba liturgică.

Construirea unor noi biserici[modificare | modificare sursă]

Construirea unei biserici ortodoxe noi în localitatea Tepelena (Fotografie din August 2006). Este prima
biserică ortodoxă din localitate după ce vechea biserică a fost distrusă în sec. XVII (în
urma islamizării forțate a locuitorilor de către otomani). Astăzi, creștinismul ortodox se află într-un proces de
puternică revigorare în sudul Albaniei.

Între 1991 și 2001 Biserica Ortodoxă din Albania a inaugurat circa 300 de biserici. Dintre vechile
construcții, la prăbușirea comunismului mai existau doar 70 care au putut fi rapid reactivate. S-au
făcut 80 de biserici noi și circa 140 sunt în diverse stadii de construcție.[17] Aceste lucrări care au
necesitat anual un buget de circa 5 milioane de dolari (SUA) au făcut ca Biserica Ortodoxă
Albaneză să devină un factor esențial al dezvoltării economice din anumite regiuni. În satele din
sudul Albaniei există nenumărate Biserici într-un stadiu avansat de degradare. Unele dintre
acestea au valoare de patrimoniu cultural. Ortodocșii nu reușesc însă să celebreze sfintele slujbe
în toate bisericile deoarece nu există suficienți preoți, iar unele parohii sunt mult prea mici.

Educație, massmedia, monahism și activitate social-

diaconală[modificare | modificare sursă]
În 1992 a fost inaugurat un Institut Teologic de rang universitar. Acesta a fost transformat
în 1996 în Academie Teologică care este accesibilă și femeilor. Locația acestei instituții a fost
stabilită într-un nou corp de clădiri construit pe lângă mănăstirea Shën Vlash în apropierea
localității Durrës.[18] Între anii 1996 și 2001 au fost hirotoniți 120 de preoți. Au fost reactivate cinci
mănăstiri albaneze, s-au pus, în 1997, bazele unui gimnaziu bisericesc în Durrës[19] și s-a deschis
o tipografie. Biserica publică din 1992 un periodic lunar Ngjallja (Învierea), un periodic pentru
copii Gëzohu, unul pentru studenți Fjala și o pagină de știri în limba engleză News from
Orthodoxy in Albania. Ea are din 1998 o stație de radio proprie Ngjallja (Învierea), o fabrică de
prelucrare a lemnului și o manufactură pentru lumânări.
Biserica Ortodoxă din Albania acționează conform principiilor nescrise ale doctrinei sociale
ortodoxe și susține numeroase activități caritabile. Majoritatea acestora sunt organizate și
susținute de fundația bisericească Diaconia Agapes. Biserica susține spitale, policlinici, o
clinică stomatologică mobilă, școli și grădinițe. Oferă asistență spirituală în închisori și
organizează ajutorarea celor lipsiți de adăpost. Clinica "Propovăduirii" din Tirana este considerată
a fi unul dintre cele mai bune spitale ale Albaniei. Serviciile bisericești sunt accesibile tuturor
locuitorilor Albaniei: creștini ortodocși sau catolici, musulmani sau atei. În criza din 1997 Biserica
Ortodoxă a oferit ajutor și adăpost provizoriu pentru 25 000 de persoane, iar în 1999 a oferit cele
necesare la peste 50 000 de refugiați din Kosovo, chiar dacă pentru aceasta a fost necesară
închiderea temporară a seminarului teologic pentru mobilizarea studenților la munca de susținere
a refugiaților.

Amvonul din Labova e Kryqit

Liturghia[modificare | modificare sursă]

În Biserica Ortodoxă Albaneză se săvârșește Sfânta Liturghie la fel ca în toate celelalte biserici
de rit bizantin. Duminica și de sărbători se folosește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la unele
praznice Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în Postul Mare Liturghia darurilor mai înainte
sfințite a Sfântului Grigorie Dialogul. Limba liturgică este albaneza modernă. Toate textele
liturgice au fost traduse din greacă la începutul secolului al XX-lea de către Fan
Noli.[20] Actualmente se întrebuințează o traducere din anul 1995 a Liturghiei Sfantului Ioan Gură
de Aur. Ortodocșii albanezi din Statele Unite ale Americii folosesc astăzi limba engleză pentru
oficierea cultului divin.

Relațiile ecumenice[modificare | modificare sursă]

Biserica Ortodoxă Albaneză este singura structură religioasă creștină din Albania care este, din
1994, membră a Consiliului Mondial al Bisericilor.[21] Această participare externă nu are o
importanță deosebită pe plan intern. Există însă contacte și întâlniri permanente între episcopii
ortodocși și catolici din Albania. Se organizează vizite reciproce la marile sărbători și se transmit
mesaje oficiale de felicitare membrilor celorlalte comunități. În activitatea zilnică a parohiilor
ortodoxe contactele cu formele de organizare ale celorlalte confesiuni sau religii sunt aproape
inexistente. Programul Fundației Diaconia Agapes este sprijinit financiar de Biserica
Evanghelică din Germania.[22]
Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Albaneze[modificare | modificare sursă]

 Basilios (1922 - 1928)

 Bessarion Juvani (1928 – 1936)
 Kristofor Kisi (1937 – 1948)
 Paisios (Paisi) Vodica (1949 – 1966)
 Damian Kokonesi (1966 – 1973)
 Anastasios Yannoulatos (1991 - ...)

Personalități[modificare | modificare sursă]

Personalități albaneze sau de origine etnică albaneză, de religie creștină ortodoxă:

 Asdreni (Aleks Stavri Drenova), scriitor, poetul național albanez

 Lasgush Poradeci, poet
 Idhomene Kosturi, cleric și fost premier al Albaniei
 Pandeli Evangjeli, fost premier al Albaniei
 Andon Zako Çajupi, scriitor
 Alfred Moisiu, fost președinte al Albaniei
 Naum Veqilhargi, scriitor
 Agim Kaba, actor american
 Fan Noli, scriitor, cleric și politician albanez
 Skanderbeg, principe albanez medieval; eroul național al albanezilor
 John Belushi, actor american, fratele lui James Belushi
 James Belushi, actor american, fratele lui John Belushi
 Eliza Dushku, actriță americană
 Inva Mula, cântăreață de operă
 Thomas Simaku, compozitor
 Familia Gjika (Ghica/Ghika), familie de principi fanarioți din Muntenia și Moldova
 Jani Vreto, editor
 Nikolla Nacio, publicist albanez
 Onufri, pictor de icoane din secolul XVI

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ Evaluare propusă de REMID (Religionwissenschaftlicher Medien- Informationsdienst e.V. -

Marburg Germania). Fundația Pro Oriente din Viena evaluează numărul credincioșilor orrtodocși
din Albania la 250 000 vezi Kirche von Albanien
2. ^ CNEWA vezi și EKD: Evangelische Kontakte und Partnerbeziehungen zu Kirchen in Mittel- und
Osteuropa. Länderinformation Albanien / Bulgarien. (pdf)
3. ^ Die Orthodoxie und ihr Engagement im Ökumenischen Dialog - Institut für Theologie und
Geschichte des Christlichen Ostens
4. ^ Romani 15,9:
5. ^ Sinaxarele creștine pomenesc memoria mucenicului Asteios, episcop de Dyrrachium, la 6 iulie.
Acesta ar fi fost martirizat în capitala Noului Epir (Durrës / Dyrrachium), sub domnia împăratului
Traian, în jurul anului 100, pentru vina de a fi refuzat cererea conducătorilor cetății de a aduce
sacrificii zeului Dionysos (Bacchus). De asemenea, creștinii care au recuperat trupul martirului
Asteios - italieni creștini refugiați de la Roma din cauza persecuțiilor: Peregrin, Lucian, Pompei,
Isichie, Pappias, Saturnin și Gherman - au fost interpelați de gărzi și dați la moarte în ziua
următoare, 7 iulie (cf. Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de
l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ).
6. ^ George A. Christopoulos, The Splendour of Orthodoxy. 2000 Years: History, Monuments, Art,
Vol. II, Patriarchates and Autocephalous Churches, Ekdotike Athenon, Athena, 2000. vezi
șiwww.orthodoxalbania.org
 7. ^ Detalii la Oliver Jens Schmitt, Das venezianische Albanien (1392-1479). Wissenschaftsverlag
Oldenburg 2001, 675 p.
8. ^ Catholic Encyclopedia: Art. Durazzo
9. ^ Brief History of Albanian Orthodox Church
10. ^ Kirche von Albanien
11. ^ Kirche in Albanien
12. ^ Spuler, Bertold, Albanien II, în Theologische Realenzyklopädie vol. II, Walter de Gruyter 1978, p.
165. vezi și Pro Oriente
13. ^ Die Orthodoxie und ihr Engagement im Ökumenischen Dialog - Institut für Theologie und
Geschichte des Christlichen Ostens
14. ^ Statuti i KOASh-it (1950), me shtesat e vitit 1993
15. ^ CNEWA, compară cu The voice of Metropolitan John Pelushi, vezi și Orthodox Albania
16. ^ Lista episcopilor hirotoniți în 2006.
17. ^ CNEWA
18. ^ Orthodox Albania
19. ^ Pro Oriente
20. ^ Foti Cici, Ideological aspects of Bishop Noli’s liturgical Translations into Albanian and English, în
Illyrja, June 28 – 8 iulie 2002. vezi și Eleuterio F. Fortino, Kostandin Kristoforidhi e la Bibblia in
albanese, în Revista BESA, Nr. 5, An 2007, p. 2-7. online.
21. ^ Pagina oficială a Consiliului Mondial al Bisericilor
22. ^ EKD: Evangelische Kontakte und Partnerbeziehungen zu Kirchen in Mittel- und Osteuropa.
Länderinformation Albanien / Bulgarien. (pdf)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Bata, Josef: Albanien Die Lage der Glaubensgemeinschaften der 90er. În: Hauptmann, P.,
Schulz, G.: Kirche im Osten: Studien zur osteuropäischen Kirchengeschichte und
Kirchenkunde. Vandenhoeck & Ruprecht, 2000, 192-205. ISBN 3-525-56396-5, ISBN 978-3-
525-56396-0
 Dh. Beduli: Kisha Orthodhokse Autoqefale e Shqiperisë. Gjer në vitin 1944. Tirana 1992.
 Konrad Clewing: Nationalität und Glaube. Stimmen für und wider die Autokephalie in
Albanien 1922–1937. În: Krishtërimi ndër Shqiptarë, hrsg. v. N. Ukgjini, W. Kamsi u. R.
Gurakuqi. Shkodër 2000. S. 303–316.
 Jim Forest: The resurrection of the church in Albania. Voices of Orthodox Christians. Geneva
2002. ISBN 2-8254-1359-3 (Imagini și rezumate din conținutul cărții se pot accesa
la inCommunion.org și orthodoxalbania.org
 George A. Christopoulos, The Splendour of Orthodoxy. 2000 Years: History, Monuments, Art,
Vol. II, Patriarchates and Autocephalous Churches, Ekdotike Athenon, Athena, 2000.
 Fan Noli: Mesha dhe Katekizma e kishës orthodokse lindore. Shqip edhe Inglisht. Boston
1955.