Adolescenţa este o etapă marcată de schimbări şi provocări majore, atât pentru cel care o

experientează, cât şi pentru familie. Este perioada din viaţa fiinţei umane în care se structurează
identitatea, fiind caracterizată de fragilitate emoţională şi de tendinţa de căutare a limitelor.
Schimbările care apar pe parcursul acestor ani sunt de multe ori derutante. Este important ca atât
adolescentul, cât şi adulţii din jurul lui să înţeleagă ce se întâmplă la nivel fizic, cognitiv, social, emoţional
etc. în această perioadă care debutează de la vârsta de 10-11 ani.

Generaţiile actuale de adolescenţi şi tineri reprezintă viitoarea generaţie de adulţi iar modul în care
aceştia îşi încheie adolescenţa şi încep tranziţia spre viaţa de adult, are un impact semnificativ atât la
nivel personal cât și la nivel social.

Agresivitatea este o trăsătură generală a fiinţei umane, o stare psihică potenţială, care se poate
manifesta în majoritatea domeniilor de activitate. Poate fi fizică, emoțională, verbală sau non-
verbală. În funcţie de modul de gestionare şi manifestare, ea poate avea valori distructive sau
adaptative. Agresivitatea poate fi îndreptată asupra oamenilor, asupra obiectelor, cât şi a
ambelor.

Freud considera că agresivitatea este înnăscută, că oamenii se nasc cu instinctul de agresivitate,

cu dorinţa de a-şi manifesta violenţa. Freud împreună cu Jung au încercat să emită o serie întreagă de
teorii cu privire la problema agresivităţii umane considerând că nimic nu este mai distructiv decât
reprimarea cu violenţă a instinctului morţii. Atunci când societatea nu-i permite omului să-şi exprime
întreaga libertate, chiar şi pe cea a instinctelor, energiile negative pe care le acumulează omul vor
exploda, producând numeroase pagube morale şi materiale.

Copiii încep să-și manifeste comportamentul agresiv destul de timpuriu și dacă acest comportament nu
este luat în serios el va continua în perioada adolescenței și, în cele din urmă, va deveni parte integrantă
a personalității lor. Ori de câte ori un individ prezintă un astfel de comportament, focalizarea trebuie să
fie mereu asupra factorilor predispozanți care conduc în mod direct sau indirect la agresivitate, factori
care pot fi legați de problemele familiale,de genetică, de schimbările biologice, de problemele legate de
școală și comunitate...

“Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor. În acest creuzet intim, învăţăm sărecunoaştem atât
emoţiile proprii, cât şi reacţiile celorlalţi la emoţiile noastre; cum să gândimaceste emoţii şi cum să
alegem reacţiile; cum să citim şi să ne exprimăm speranţele şi
temerile.”(D. Goleman, 2001, p. 11). Din păcate, familia actuală nu mai oferă nici modelul, nici“creuzetul
” cel mai potrivit pentru dezvoltarea coeficientului de inteligenţă emoţională, unuldintre factorii
esenţiali în prevenirea şi/sau limitarea manifestărilor necontrolate ale agresivităţii.

Spectrul agresivităţii umane a devenit mai larg, aşa cum preciza etologul I. Eibl – Eibesfeldt (I. Eibl –
Eibesfeldt, 1995, p. 108), variind de la manifestarea directă asupra unuiobiect sau fiinţă (prin lovire,
jignire verbală sau ironizare) până la cea indirectă (prin a vorbi derău pe cineva sau chiar a refuza
comunicarea sau contactul social)
 Mai multe studii (Ram şi Hou, 2005; Verona, Reed, Curtin & Pole, 2007; Côté, 2007) au
arătat că băieţii au o agresivitate fizică semnificativ mai dezvoltată decât fetele şi că fetele au o
agresivitate indirectă, relaţională semnificativ mai mare. Avelaşi studiu arată că există diferenţe
de gen în ceea ce priveşte unele forme de manifestare ale agresivităţii: fetele par să fie înclinate
spre iritabilitate (reacţia brutală la cel mai mic stimul) şi resentiment (sentimente de nemulţumire
faţă de atitudinea celorlalţi, faţă de experienţe trăite sau imaginate), iar băieţii folosesc mai
degrabă reacţia fizică la factorii declanşatori ai comportamentelor agresive (atentatul). O altă
concluzie este reprezentată de influenţa semnificativă a mediului familial dezorganizat şi a
coeficientului emoţional sub medie asupra apariţiei unor forme grave de manifestare a ostilităţii
la adolescenţi (ostilitate verbală, ostilitate indirectă, atentat).

Agresivitatea adolescenţilor poate fi influenţată de agresivitatea colegilor lor, de tipurile de

relaţii pe care le au cu aceştia, de conflictele existente şi de felul în care acestea sunt gestionate.
Atunci când mediul şcolar este încărcat de agresivitate, aceasta poate fi contagioasă, fie prin
imitarea şi asimilarea comportamentelor necesare adaptării la un astfel de cadru, fie prin
creşterea gradului de frustrare, de ameninţare, de nesiguranţă şi traumă a celui care nu reuşeşte să
se adapteze şi care astfel devine victimă.

Elevii cu rezultate şcolare foarte bune au o agresivitate semnificativ mai redusă decât cei cu
rezultate şcolare slabe. Pe lângă acest aspect, (Stemate, 2009) demonstrează că agresivitatea
adolescenţilor nu este influenţată de divorţul, decesul sau abandonul părinţilor, rezultat contrar
datelor obţinute de (Ram & Hou, 2005) care au arătat că acei copii crescuţi în familii cu un
singur părinte sau cu părinte vitreg au agresivitatea mult mai mare decât cei din familii cu ambii
părinţi naturali. În (Stemate, 2009) s-a demonstrat ipoteza conform căreia cu cât un adolescent
estimează relaţia lui cu părinţii a fi mai problematică şi mai nesatisfăcătoare, cu atât el are un
nivel mai ridicat de agresivitate. Aceste rezultate sunt concordante cu cele obţinute de (Aceves &
Cookston, 2007). Mediul familial poate fi o sursă de modele comportamentale pozitive, cum ar fi
siguranţa şi confortul emoţional, dar şi o sursă de modele negative de comportament, de
anxietate şi intoleranţă la frustrare. Este vorba de hrana emoţională şi încrederea în sine pe care
adolescenţii o câştigă prin intermediul unei relaţii apropiate, satisfăcătoare cu părinţii. (Stemate,
2009)

Nivelul ridicat al agresivităţii adolescenţilor, mai ales al celei emoţionale, este în directă legătură
cu fragilitatea imaginii de sine specifică la această vârstă, fapt evidenţiat de numărul foarte
ridicat de reacţii agresive de apărare a sinelui. Vulnerabilitatea resimţită datorată crizei identitare
şi a multiplelor transformări din această perioadă îşi aduce cu siguranţă aportul la acumularea
unei tensiuni agresive. (Stemate, 2009)

(Stemate, 2009) a realizat un profil de personalitate al adolescenţilor agresivi, care cuprinde:

• Control scăzut al reacţiilor, emoţiilor şi comportamentelor, ceea ce descrie o viaţă emoţională
zbuciumată şi un comportament foarte impulsiv, necenzurat, spontan;

• Dispoziţie de a percepe un volum mare de situaţii ca fiind supărătoare şi frustrante, o

sensibilitate crescută la frustrare, generată de o mare fragilitate a Eului;

• Orientare către exterior, către oameni şi obiecte;

• Nevoie de sprijin afectiv, lipsă de siguranţă în sine, vulnerabilitate emoţională;

• Ambivalenţă emoţională, valori şi credinţe conflictuale;

• Dispoziţie de exprimare fizică şi verbală nediscriminată a vieţii emoţionale instinctuale;

• Lipsă de conformare faţă de regulile celorlalţi, neconvenţionalism, indiferenţă faţă de opiniile

sau normele celor din jur;

• Tendinţă de implicare în activităţi periculoase, lipsă de autoconservare.

Agresivitatea în timpul adolescenţei a fost asociată cu rezultate slabe în mai multe domenii ale
vieţii de adult, cum ar fi riscuri ridicate de comportament criminal, niveluri mai scăzute ale
prestigiului la locul de muncă, mai multe probleme în căsnicie, dar şi probleme de sănătate.

În concluzie, agresivitatea este una dintre problemele majore de comportament în perioada

adolescenței care poate cauza nu doar auto-vătămarea ci și rănirea altora iar cauzele ei pot fi
datorate multor factori cum ar fi factorii genetici, problemele familiale, condițiile de viață,
presiunile societății... În prezența oricăror factori prezentați anterior, apare agresivitatea care este
un comportament violent și dificil de controlat. Sunt aplicate diferite strategii cum ar fi terapia
cognitivă comportamentală, terapia psihofarmacologică și multe alte intervenții pentru a reduce
sau depăși asemenea comportamente care sunt de neacceptat din punct de vedere social și etic.
Agresivitatea rămâne o preocupare pe cât de veche, pe atât de actuală pentru specialişti.Subiectul
este inepuizabil, cauzele sunt de fapt complexe cauzale, formele de manifestare suntvariate, aşa
încât şi măsurile de prevenire şi/sau limitare sunt greu de prescris atât pentru situaţiigenerale cât
şi pentru cazuri particulare.
Strategii de intervenţie

Pentru elevii agresaţi

-Ce poţi face când eşti agresat:

-Nu reacţiona;

-Consideră ca agresiunea este problema lui nu a ta;

-Fii categoric şi calm;

-Dă-i agresorului impresia că eşti de acord cu el, spune-i că are dreptate şi îndepărtează-te;

- Mergi cu capul sus, arată prin poziţia corpului că nu eşti vulnerabil şi că nu te afectează atacul
lui;

-Încearcă să ai umor, încearcă să glumeşti pe seama ta pentru a nu răspunde agresorului aşa

cum doreşte;

- Nu răspunde la violenţă cu violenţă, nu folosi forţa fizică, violenţa nu rezolvă niciodată

problema, nu ştii niciodată ce va face agresorul;

- Cere ajutor dacă eşti urmărit şi depăşit de situaţie: discută cu profesorii, părinţii, psihologul
şcolii.

Pentru adolescentul agresiv

- Pentru a reduce situațiile de agresiune:

-Învață să vorbești despre ceea ce simți; dacă nu poți, descrie prin ce treci. Exersează mai întâi
cu un prieten/prietenă sau cu părinții;

- Exprimă-ți clar nemulțumirile, neplăcerile sau supărarea, fără să te bați;

- Asculă-l atent pe celălalt, încearcă să îl înțelegi și răspunde-i fără să te superi;

- Negociază - rezolvă problemele, căutând soluții alternative și compromisuri. Time- out;

- Evită situațiile sau circumstanțele care sporesc agresivitatea (căldura, aglomerația, consumul
de alcool).
 - Sublimă-ți instinctul agresiv prin sport, artă și creație.

Bibliografie

Aniţei, M. (2010). Fundamentele Psihologiei. Bucureşti: Editura Universitară.

Stemate, R. (2009). Agresivitatea în adolescenţă – Implicaţii şi intervenţie terapeutică. Teză de doctorat

nepublicată.

Sohail A. (2014) Aggression in adolescents, Aga Khan University

Ulete, F., Problemele adolescenților, necazurile părinților, Editura Atelier Didactic, București, 2010.