Quintus Horatius Flaccus

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d.
27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din
"perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană",
cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului
Augustus)Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din
provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor
argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la
Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de
retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de
filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor
republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După
înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius
și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o
amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată,
Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice
poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al
Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas.
Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr.,
Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma.
Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale
literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește
distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27
noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina EsquiCele două cărți cu Satire
(Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise în
hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui
dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple,
ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-
un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la
slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit
prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe
preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi
denique fines,Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu,
drumul drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th.
Măinescu)
Epodele
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de
Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile,
cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele politica ale
epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.
Odele
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme
civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei
sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au
fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din
literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de
predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe
muzică.

Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene,
încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande
aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația
asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe
diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:Spem longam reseces. Dum
loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE DIEM, quam minimum credula postero!
("Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim /
CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu știm!” - Carmina, I,11: Ad
Leuconoen)În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a
motivului autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30).
Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de
împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei
Romei.