Regele Mihai I

Născut la 25 octombrie 1921, în Castelul Foişor de la Sinaia şi botezat în rit ortodox

după numele voievodului Mihai Viteazul, Mihai I descoperă foarte devreme valoarea
cuvintelor datorie, credinţă şi patrie, valori care înnobilaseră domnia bunicului său, Ferdinand
cel Loial (1914 – 1927). El a domnit ca Rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930,
precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi
de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al
principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României
și principe de Hohenzollern-Sigmaringen.
Fiu al principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena a Greciei
(Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, iar din partea mamei
nepot al regelui Constantin al Greciei) Mihai al României este descendentul celor mai
importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale
britanică, rusă și habsburgică.
La numai şase ani, copilul precoce, care vorbea româna şi engleza, studia pianul şi
şahul, călărea un ponei, fotografia şi conducea o maşinuţă, sub atenta supraveghere a mamei
sale, Principesa – mamă Elena, este aruncat în vâltoarea istoriei. După a treia renunţare la
tron a tatălui său, Principele Carol, îi revine sarcina ingrată de a cârmui o ţară aflată în derivă
(1927 – 1930). Detronat după revenirea din exil a Regelui Carol al II-lea, la 8 iunie 1930,
primeşte titlul simbolic de Mare Voievod de Alba – Iulia, urmează cursurile unei şcoli
particulare stricte cu sediul la Palatul Regal şi începe instrucţia militară. La numai şaisprezece
ani, este ridicat la gradul de sublocotenent al Batalionului I de Vânători de munte şi depune
jurământul de credinţă faţă de Rege. Totodată, Mihai I a fost cel mai tânăr mareşal al Armatei
române.
Mama lui Mihai a fost exilată la Florența, impunându-se de către Carol al II-lea un
regim draconic de vizitare, care permitea întâlnirea mamei cu fiul doar pentru o vacanță de
câteva săptămâni, o dată pe an. Ţinut departe de tumultul vieţii politice, dominate de figura
autoritară a Regelui, Mihai asistă neputincios la evenimentele zbuciumate din România
interbelică, marcate de ascensiunea mişcărilor extremiste, culminând cu asasinate politice,
schimbarea Constituţiei, interzicerea tuturor partidelor şi dictatura carlistă.
Pactul Ribentropp – Molotov, din 23 august 1939 şi Dictatul de la Viena, din 30
august 1940, cu consecinţe dezastruoase asupra României, grăbesc sfârşitul domniei
controversate a lui Carol al II-lea. Obligat să părăsească ţara la 6 septembrie 1940, Carol lasă
în mâinile fiului său, Mihai I, destinele unei Românii ciuntite de provinciile istorice,
Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Pus în faţa faptului împlinit, la aproape nouasprezece
ani, Mihai depune pentru a doua oară jurământul de credinţă faţă de naţiune şi Parlament,
asumându-şi un rol istoric pe care a ştiut, fără îndoială, să-l joace cu demnitate şi curaj.
Marcată de duplicitatea Occidentului, soarta României părea pecetluită: prin voinţa
mareşalului Antonescu, autointitulat ,,Conducătorul”, România intră în război de partea Axei
contra voinţei Regelui pe tron. Antonescu proclamă Statul legionar (14 septembrie 1940 –
ianuarie 1941), declară război Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 şi acţionează peste
autoritatea de drept a Regelui. Conştient de consecinţele dezastruoase ale politicii lui
Antonescu, Regele Mihai decide să schimbe cursul istoriei.
Actul curajos de la 23 august 1944, prin care România se alătură aliaţilor tradiţionali,
determinând scurtarea războiului cu şase luni şi cruţarea a zeci de mii de vieţi omeneşti, a fost
opera tânărului Mihai I. La orele 22.00, Radio România transmitea mesajul Regelui, prin care
armata română întorcea armele împotriva Germaniei naziste, iar Constituţia din 1923 era
repusă în drepturi. Pentru serviciile aduse umanităţii prin gestul istoric de la 23 august,
Regele Mihai a fost onorat de preşedintele Statelor Unite cu ,,Legiunea de merit” şi de către
U.R.S.S., cu ,,Ordinul Victoria”.
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația
Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită
pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la
guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest
față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să
semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
Regele Mihai I este obligat – în absenţa unui suport extern – să recunoască alegerile măsluite
din noiembrie 1946. La 30 decembrie 1947, Mihai I este forţat să semneze actul de abdicare.
Cu ultimul Rege, se încheia un capitol de realizări remarcabile pe plan cultural, economic şi
social, măturate cu brutalitate de tăvălugul comunist.
În iunie 1948 s-a căsătorit cu Regina Ana a României, principesă de Bourbon-Parma,
cu care a avut cinci fiice. Autoritățile române comuniste i-au retras cetățenia română în
același an. Până la sfârșitul anului 1948, cei doi au locuit la Vila Sparta lângă Florența,
locuința Reginei mame Elena, iar din 1949 la Lausanne, unde se naște prima fiică, principesa
Margareta. Tot la Lausanne se nasc principesele Elena, în 1951, și Irina, în 1953.
Între timp, familia se stabilește în Marea Britanie, unde va locui timp de șase ani, până
în 1956, la Bramshill House în Hampshire și la Ayot St-Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-
și câștiga existența, Regele si Regina au înființat o fermă de pui și au construit un mic atelier
de tâmplărie. Regele a păstrat încă de atunci legătura cu evenimentele din țară, primind
săptămânal rapoarte, analize și noutăți de la generalul Lazăr, pe care îl vedea in fiecare
săptămână la Londra. De asemenea, familia a păstrat contacte strânse cu Familia Regală
britanică, în special cu regina Elisabeta a II-a și cu principesa Marina, ducesă de Kent.
După căderea comunismului, Regele Mihai a revenit în România şi a contribuit prin
prestigiul personal la aderarea ţării noastre la NATO. A militat cauza României în lume prin
vizite, conferinţe, apariţii în presă şi televiziune, alături de Alteţa Sa Regală, Ana de Bourbon
– Parma şi de Principesa Margareta, desemnată succesoare în anul 1997.
În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața
publică. Iar in data de 5 decembrie 2017, la ora 13:00, fostul suveran s-a stins din viață în
urma unei suferințe îndelungate (leucemie și cancer de piele), în locuința particulară din
Aubonne, Elveția. A fost înmormântat la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală
și Regală, în ziua de 16 decembrie 2017.

Bibliografie

1. Ciobanu, Mircea, Nimic fără Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al României,

București, Editura Humanitas, 1992.
2. Principele Radu al României, Anul regelui, București, Editura Curtea Veche, 2012.