Barometru de empatie în

tulburările de spectru autist

14 iulie 2016Editorialautism, terapieAna Dragu
Iată zece lucruri pe care elevul cu autism ar dori ca profesorul să le știe:

1. Comportamentul este comunicare. Fiecare

comportament are o cauză. Comportamentul meu îți arată, chiar și atunci când eu nu mă pot
exprima, cum percep ceea ce se petrece în jurul meu. Comportamentele negative interferează cu
procesul de învățare. Însă, doar întreruperea acestor comportamente nu este suficientă; învață-mă
în schimb alternative comportamentale potrivite pentru ca să pot învăța în mod real.

Începe prin a crede asta: îmi doresc cu adevărat să învăț să interacționez normal. Nici un copil din
lume nu își dorește feedbackul negativ pe care îl primește ca reacție la comportamentele sale
”rele”. Comportamentele negative înseamnă adesea că sunt copleșit de sistemele mele senzoriale
distorsionate, nu îmi pot comunica nevoile și dorințele sau nu înțeleg ce aștepți de la mine.
Privește dincolo de comportamentul meu pentru a vedea care e sursa rezistenței mele. Ține
evidența a ceea ce s-a întâmplat imediat înainte de comportamentul meu nepotrivit: persoanele
implicate, momentul din zi, activitățile, mediul. În timp, ar putea apărea un tipar care să te facă să
înțelegi de ce reacționez într-un anume fel.

2. Nu presupune niciodată nimic. Fără dovezi factuale, o asumpție e doar o bănuială. Poate nu
cunosc sau nu înțeleg regulile. Poate am auzit instrucțiunea, dar nu am înțeles-o. Poate am știut
să o rezolv ieri, dar azi mi-e greu să îmi amintesc. Întreabă-te! Ești sigur că știu cum să fac ceea
ce îmi ceri? Dacă mă cer la baie de fiecare dată când trebuie să completez o fișă la matematică,
poate înseamnă că nu știu să o rezolv sau nu mă simt în stare. Poate am nevoie să exersez mai
mult decât alți copii ca să învăț să rezolv o cerință. Ești absolut sigur că cunosc regulile clasei? Că
înțeleg de ce există aceste reguli (rațiuni de siguranță, economie, sănătate)? Încalc o regulă dintr-
o anumită cauză? Poate mi-am scos sandvișul din geantă în timpul orei deoarece în pauză am fost
ocupat să îmi termin proiectul la științele naturii, nu am apucat să mănânc și acum sunt mort de
foame.

3. Caută cauza senzorială înainte de a-ți face o părere. Majoritatea comportamentelor mele
opozante au la bază discomfortul senzorial. Un exemplu poate fi lumina neonului, despre care s-a
demonstrat în repetate rânduri că are un efect negativ asupra copiilor cu autism ca mine. Bâzâitul
pe care îl produce și pe care doar eu îl aud datorită hipersensibilității mele auditive îmi distrage
atenția, iar natura pulsională a becului îmi afectează percepția vizuală, făcând obiectele din
cameră să pară într-o continuă mișcare. Un bec incandescent pe birou va elimina aceste
probleme. Sau poate am nevoie să stau mai aproape de tine; nu înțeleg ce spui, pentru că între
noi sunt prea multe zgomote de fond – claxoanele de pe stradă, clopotul de la biserică, șoaptele
Cristinei către colega ei de bancă, scrijelitul creionului Taniei, scaunele scârțâitoare, zgomotul
ascuțitorii. Caută soluții pentru o clasă prietenoasă senzorial. Le face bine tuturor copiilor, nu doar
mie.

4. Dă-mi o pauză de autoreglare înainte să am nevoie de una. Un colț de încăpere cu câteva

perne, cărți și căști de urechi care să îmi permită să mă regrupez când mă simt copleșit, dar care
nu este atât de departe de ceilalți încât să nu îmi pot relua activitatea fără să îi deranjez.

5. Spune-mi ce vrei de la mine într-o manieră pozitivă nu imperativă. ”Ai lăsat mizerie pe
bancă!” este pentru mine mai degrabă o declarație. Nu sunt capabil să deduc că ceea ce vrei să
spui de fapt este: ”te rog, fă-ți curățenie în bancă și aruncă gunoiul la coș”. Nu mă pune în situația
de a ghici sau deduce ce aștepți să fac.

6. Ai așteptări rezonabile. Întrunirile școlare numeroase cu sute de copii și un om care le explică

despre cât de nocive sunt acadelele sunt lipsite de importanță pentru mine. Poate i-aș fi mai de
ajutor secretarei, arhivând ziarele după dată.

7. Ajută-mă să trec de la o activitate la alta. Îmi ia puțin mai mult timp să planific tranziția de la o
activitate la următoarea. Avertizează-mă cu cinci minute și apoi cu două minute înainte de a trece
de la o activitate la alta. Un simplu ceas sau timer vizual pe biroul meu mă poate ajuta să estimez
corect când va avea loc tranziția la activitatea următoare și mi-ar crește nivelul de independență.

8. Nu înrăutăți o situație deja neplăcută. Știu că deși

ești adult poți lua uneori decizii greșite în febra evenimentelor. Chiar nu îmi doresc să fac o criză,
să fiu furios sau să întrerup activitatea clasei. Mă poți ajuta să depășesc momentul mai repede
nereacționând cu comportamente inflamatorii la rândul tău. Acordă atenție acestor reacții care
prelungesc o criză în loc să o oprească:

– Ridicarea tonului sau volumului vocii. Aud țipetele, dar nu și cuvintele pe care le țipi.
– Să râzi sau să mă imiți. Sarcasmul, insulta, sau poreclele nu mă vor rușina în așa fel încât să mă
opresc din criză.

– Să faci acuze nejustificate. De multe ori pot fi țapul ispășitor al celorlalți colegi care pot profita de
naivitatea mea.

– Să aplici standarde duble

– Să mă compari cu alți colegi sau cu frații mei

– Să amintești de evenimente anterioare nerelaționate cu cel prezent

– Să mă bagi într-o categorie generală: copiii ca tine sunt toți la fel.

9. Critică-mă cu blândețe!” Fii sincer – cât ești de bun la acceptarea criticii ”constructive” la
rândul tău? Maturitatea și încrederea în sine necesare pentru a accepta critica pot fi la ani lumină
de abilitățile mele actuale. Nu trebuie să mă corectezi? Ba sigur că da, însă fă-o cu blândețe,
astfel încât să te aud și să te înțeleg.

Te rog! Nu încerca niciodată să mă disciplinezi sau să mă corectezi când sunt nervos, distras,
suprastimulat, absent, anxios sau incapabil emoțional să interacționez cu tine. Amintește-ți în
schimb că voi reacționa la fel de tare, dacă nu chiar mai tare la calitățile vocii tale decât la
cuvintele efective pe care le spui. Voi auzi strigătele și răstelile, dar nu voi înțelege cuvintele, astfel
încât nu voi putea înțelege ce am greșit. Utilizarea unui ton jos, calm și coboârea la nivelul meu
vizual pot fi de foarte mare ajutor.

Ajută-mă să înțeleg ce comportamente sunt nepotrivite de o manieră suportivă, remedială, mai

degrabă decât să mă pedepsești și să mă cerți. Ajută-mă să îmi exprim sentimentele care mi-au
declanșat comportamentul. Poare spun că am fost furios, dar poate mi-a fost frică, am fost frustrat,
trist sau gelos. Cântărește primul meu răspuns.

Exersează cu mine jocul de rol – arată-mi o modalitate mai bună de a face față situației pe viitor. O
poveste socială sau un eseu foto pot ajuta. Așteaptă-te la multe jocuri de rol. Nu există reparații
unice, de moment. Și data viitoare când îmi iese și mă port adecvat, spune-mi acest lucru imediat.

Mă ajută dacă tu însăți modelezi comportamentul adecvat pentru a răspunde la critici.

10. Oferă-mi alegeri reale – și numai alegeri reale. Nu-mi oferi o singură opțiune întrebând:
”Vrei să…?” decât dacă ești pregătit să îl accepți pe NU ca răspuns. NU poate fi răspunsul meu
sincer la întrebarea ”Vrei să citești cu voce tare următorul paragraf?” sau ”Vrei să pictezi cu
Raluca?” Îmi e greu să am încredere în tine când alegerile pe care mi le oferi nu sunt de fapt
alegeri reale.

Tu iei de bun numărul uimitor de alegeri pe care le poți face zilnic. Alegi în fiecare moment o
opțiune în defavoarea alteia, știind că atât a avea dreptul la opțiune cât și a fi capabil să faci o
alegere îți asigură control asupra vieții și viitorului. Pentru mine, opțiunile sunt mult mai limitate, de
asta îmi poate fi mai greu să mă simt încrezător în forțele proprii. Oferindu-mi frecvent alegeri mă
ajută să devin mai activ și mai angajat în viața școlară.

Ori de câte ori e posibil oferă-mi alegeri în afara registrului ”trebuie”. În loc să spui ”Scrie-ți numele
și data la începutul primei pagini” spune ”Vrei să scrii întâi numele sau data?” sau “Ce ți-ar plăcea
să scrii mai întâi, cifre sau litere?” Continuă prin a-mi arăta: ”Vezi cum își scrie Andrei numele pe
hârtie?”

Oferindu-mi posibilitatea să aleg mă ajuți să învăț comportamente adecvate, dar trebuie să și

înțeleg că vor exista momente în care nu pot alege. Când se întâmplă asta, nu voi fi frustrat dacă
voi înțelege de ce:

“Nu te pot lăsa să alegi în situația asta pentru că poate fi periculos, te-ai putea răni.”

“Nu îți pot oferi o alegere pentru că l-ar afecta negativ pe colegul tău, Dani”

“Îți ofer multe opțiuni, însă de data asta decizia trebuie să aparțină adultului.”

Nu în ultimul rând: crede în mine. Cum spunea Henry Ford, ”Dacă crezi că ești în stare sau dacă
crezi că nu ești în stare, de obicei ai dreptate”. Crede că poți să faci diferența pentru mine.
Necesită acomodări și adaptări, dar autismul este o dizabilitate cu final deschis. Nu există limite
sau realizări superioare. Simt mult mai mult decât pot comunica și primul lucru pe care îl simt e
dacă Tu crezi că pot reuși. Așteaptă-te la mai mult de la mine și vei primi mai mult. Încurajează-mă
să devin tot ceea ce pot deveni astfel încât să continui să progresez mult după ce nu îmi vei mai fi
profesor.