COMPORTAMENT – REGLARE – AUTOREGLARE.

EFICIENȚA ACTIVITĂȚII ȘI
LEGEA COSTURI-BENEFICII

În accepţiunea cea mai largă, comportamentul reprezintă ansamblul răspunsurilor adaptative1,

obiectiv-observabile pe care un sistem le dezvoltă la stimulii din ambianță, precum şi ansamblul efectelor
acestei interacţiuni asupra coordonatelor de definiţie ale celor doi termeni S R.

S R
INPUT – uri OUTPUT-uri
(mulţimea mărimilor de intrare) SISTEMUL PSIHIC (mulţimea mărimilor de ieşire)
UMAN

FEED-BACK
Fig. 1. – Comportament și feed-back

Parametrii de definire ai comportamentului din punct de vedere operaţional sunt starea2 şi

transformarea:
Caseta 4 – Stările psihice
Fiind un paramentru principal de definire al comportamentului psihic, starea psihică are o importanță
deosebită asupra eficienței activității și asupra performanței.
Starea psihică este funcție de timp și spațiu:
Starea psihică (Si) este dată de mulţimea valorilor coordonatelor fundamentale de definiţie ale sistemului
psihic uman la un moment dat.

În Programarea Neurolingvistică starea este definită ca fenomen holistic ce cuprinde ansamblul minte-
corp-emoții, dispoziție, condiție emoțională; suma totală a tuturor proceselor fizice și neuropsihice
experimentate de o persoană la un anumit moment dat.
Pentru cunoașterea și evaluarea stării psihice , acest moment (Mi) trebuie strict delimitat din punct de vedere
(Continuare)
al circumstanţelor: condiții de timp şi condiții de spaţiu, acestea având o importanță deosebită asupra sistemului.
Evoluția sistemului poate fi privită ca o succesiune de stări, care s-au manifestat succesiv şi s-au “fixat” prin
procesarea informaţiei formând structuri. Fiecare experiență de viață trăită și depășită contribuie la creșterea
capacității adaptative a subiectului.

Exemplu:
Mihai Epuran (1985) consideră că ”în jocurile cu miză se manifestă stări psihice de limită, care
variază între cei 2 poli ai eficienței și ineficienței” 3. Astfel, o serie de stări psihie pot genera comportamente
foarte eficiente (exemplu: luciditatea, atenția trează, vigilența, entuziasmul, siguranța și stăpânirea de sine,
optimum motivațional etc) iar altele pot perturba activitatea și pot provoca comportamente inficiente și eșec
(exemplu: anxietatea, confuzia, apatia, teama de succes sau de eșec, ezitarea nehotărârea, hiper sau
hipomotivația etc).

1
”Orice comportament este întredreptat către adaptarea la mediul ambiant” este o afirmație care, pentru unele metode și tehnici
psihoterapeutice este de fapt o axiomă (precum în cazul NLP - Programării neuro-lingvistice)
2
Corelarea şi integrarea într-o expresie unitară a valorilor tuturor coordonatelor fundamentale ale sistemului ne dau profilul de
stare generalizat, care caracterizează sistemul ca tot unitar în relaţiile sale cu mediul la momentul dat. Dacă studiul nu se extinde
asupra întregului sistem, ci rămâne să se efectueze asupra unor subsisteme ale lui, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori,
rezultatele investigaţiilor se vor cuprinde, în formă sintetică, într-un profil de stare parţial. Atributul de parţial introduce, dintr-o
dată, ca restricţie metodologică, limitarea funcţiei explicative a profilului dat doar la subsistemul cercetat, fără a se extinde asupra
sistemului totalitar” (Golu, M., “Principii de psihologie cibernetică”, 1975).
3
Epuran Mihai, Horn Egon, Mecanisme de influențare a comportamentului în fotbal. București, Editura Sport-Turism, 1985.
 Transformarea (T), este considerată ca fiind imaginea unui operand obţinută prin intermediul unui
operator. Astfel, pornind de la starea iniţială A, prin lanţuri cauzale de tipul A  B  C  …  F , se
poate ajunge la o stare finală F, atât prin fixarea de invarianţi (fenomene ce prezintă un caracter durabil în
timp), precum şi prin reglaje prospective.
Legea exclusivităţii pune în evidenţă o serie de caracteristici ale comportamentului uman: -
Comportamentul este orientat, focalizat, sistemul psihic uman având capacitatea de a subordona toate
componentele atingerii obiectivului ales în acel moment; - Comportamentul este rezultatul unui proces
decizional care antrenează întregul sistem psihic uman;- Manifestarea comportamentală este controlată prin
complexe mecanisme de activare – blocare a diverselor verigi ale acesteia (M. Golu, 2000). (De exemplu:
Legea interesului- orice conduita e dictata de un interes).

Ca urmare, un alt parametru ce ajută la descrierea comportametului sistemului este finalitatea (F)4 –
care exprimă scopul (obiectivul) acțiunii reglatoare.
Reglarea și autoreglarea comportamentului presupune acțiunea sinergică a tuturor
componentelor sistemului psihic uman.
Sistemul activator – dinamizator al psihicului condiţionează sub aspect energetic activitatea.
Reglarea energetică este cea care determină organismul să se deschidă către exterior, pe cale
informaţională (T. Caba, M. Caba, 1986), împinge către acţiune.

Caseta 5 - Autoreglare – Învățare

Autoreglarea (capacitate ce are rol esenţial pentru adaptare) la nivelul fiinţei umane se realizează prin
acţiunea sinergică a tuturor componentelor; ea presupune modificări adaptative ale conduitei prin prelucrarea efectelor
(realizate sau doar anticipate) pe care le produc reacţiile sistemului, deci presupune învățare. Specific fiinţelor umane
este ”rafinarea” mecanismelor de autoreglare prin implicarea mecanismelor cognitive logice şi a limbajului, a
mecanismelor comunicaţionale. Un rol deosebit în autoreglare îl are subsistemul activator-dinamizator. Acesta uneşte
ierarhic afectivitatea – cu mecanisme neurohormonale sub comandă vegetativă (automată-inconştientă), cu motivaţia -
care are şi componente, pulsiuni inconştiente, în majoritatea fenomenelor de natură motivaţională fiind însă conştiente
şi cu cele voluntare (voinţa), care sunt sub control exclusiv conştient.
Învăţarea, acumularea de experienţă (nouă) socială şi individuală, formarea de structuri psihice, reprezintă
una dintre formele fundamentale de activitate umană care, alături de modificările adaptative, asigură supravieţuirea
sistemelor vii. M. Epuran (1976), consideră că învăţarea este un fenomen psiho-comportamental, de ameliorare a
adaptării individului la situaţiile vieţii.
Se poate spune că toate structurile de care dispune un sistem viu la un moment dat (cunoştinţe, instrumente de
operare, algoritmi etc.) şi care nu sunt înnăscute reprezintă rezultatul învăţării. Încă de la naştere, fiinţa umană este
capabilă să înveţe.
Ca sistem cibernetic de natură energetic-informaţională, omul este “programat” din momentul naşterii pentru
astfel de procesări ale informaţiei. Astfel, mecanismele de învăţare, ca şi cele adaptative, se bazează pe achiziţie de
informaţie şi energie, pe reglajele cu reacţie negativă, pozitivă, corective şi prospective (P. Constantinescu, 1986),
fiind baza structurilor psihice. Din acest punct de vedere învăţarea reprezintă organizarea internă pe criterii
genetice şi particular personale a experienţei individuale, în vederea unei adaptări superioare la mediu (Şt.
Tudos, 2000).
Perfecţionarea mecanismelor învăţării se face în paralel cu creşterea capacităţii de selectare a informaţiei
esenţiale şi îmbunătăţirea reglajelor adaptative. Specific uman este faptul că învăţarea poartă pecetea culturii. Tranziţia
de la palierul biologic la cel cultural, ce defineşte omul, (operarea cu concepte, mecanismele anticipative şi
prospective, reglarea acţiunii pe baza programului mental etc), presupune realizarea triadei “concept – obiect –
semn” şi apariţia limbajului. Faptul că, la om, învăţarea este mediată verbal, determină accesul subiectului la
tezaurul cultural al umanităţii. Specific uman este, de asemenea, prezenţa intenţiei, a scopului şi anticiparea
rezultatului (ceea ce înseamnă organizare logică, sistematizare, integrare).

4
P. Constantinescu (1990) consideră că, luându-se în discuţie cazul particular al nivelelor superioare de organizare a materiei
(cazul sistemului psihic uman), finalitatea se poate manifesta ca echifinalitate, ca efect neliniar, conform căruia stările sistemului
sunt determinate nu numai de stările iniţiale, pe baza determinismului dinamic, ci si de proprietăţile de organizare a sistemului,
sau în mod aleator (perturbaţii), independent de modificarea stărilor iniţiale. Caracteristica autoreglării este dată de existenţa
verigilor conexiunii inverse, corelarea dinamică şi multilaterală a "intrărilor" (Mi), şi "ieşirilor" (Mo), sistemului pe baza
principiului conexiunii inverse şi întregirea operaţională a cauzalităţii "deschise" cu cea "circulară".
 Învăţarea, ca activitate fundamentală umană, este controlată de societate, are o suprastructură adecvată şi este
orientată “în direcţia asimilării sistemelor de cunoştinţe şi de deprinderi elaborate social-istoric şi de utilitate pe acest
plan, în vederea formării, dezvoltării şi consolidării structurilor psihice particulare (cognitive, afective, motivaţionale,
volitive ale personalităţii angajate social)”- Şchiopu,U., Verza,E., În :” Dicţionar de psihologie” (coordonator Şchiopu
Ursula), Bucureşti, Editura Babel, 1997.
“Eficienţa ridicată, sub raport energetic, se datorează însă, exploatării judicioase de către sistemele vii
a informaţiei disponibile”5 (prin intermediul sistemului cognitiv).

5
Caba T., Caba, M., “Acupunctura şi sistemul informaţional energetic”, 1986.