COMPOZIȚIA

CORPORALĂ
COMPONENTELE MASEI CORPORALE
STRUCTURA COMPOZIŢIEI CORPORALE ŞI NIVELURILE
DE ORGANIZARE

• Compoziţia corporală = suma diferitelor

componente ale organismului uman, exprimată
prin greutatea coporală.
• Ponderea şi distribuţia acestor componente =
structura corpului (se exprimă în valori absolute,
relative sau procentual).
• Aceste valori exprimă caracteristicile fizice ale
corpului şi furnizează informaţii privind funcţiile
organismului.
Determinarea compoziţiei corporale
permite:
• a) aprecierea corectă a stării de nutriţie
• b) analiza variaţiilor fiziologice (în perioada de
creştere, îmbătrânire, la sportiv)
• c) interpretarea metabolismului energetic
• d) monitorizarea tratamentului dezechilibrelor
nutriţionale şi hidrice (deshidratări sau edeme)
• e) elaborarea unor indicaţii terapeutice adecvate
NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE
COMPOZIŢIEI CORPORALE
• Corpul uman este un sistem dinamic complex,
alcătuit din subsisteme cu:
• structură
• compoziţie chimică
• densitate foarte diferită (proteine, apă, os,
grăsimi etc.)
• Acestea sunt menţinute în proporţii constante şi
integrate funcţional.
• Orice perturbare în repartiţia lor va determina
dezechilibre funcţionale, care:
• vor creşte riscul de îmbolnăvire
• vor genera patologii specifice (obezitate,
denutriţie, edeme sau stări de deshidratare).
• Compoziţia corporală este o stuctură organică
descrisă pe 5 niveluri de subsisteme:
1. atomic;
2. molecular;
3. celular;
4. ţesuturi şi sisteme;
5. organismul în totalitate
1.Subsistemul atomic
• cuprinde suma maselor a aproximativ 50 elemente
chimice indispensabile vieţii:
• oxigen
• carbon
• hidrogen
• azot
• calciu şi fosfor
• combinaţiile lor reprezintă 98% din masa corporală
• celelalte 44 de elemente reprezintă mai puţin de 2% din
masa corporală.
2.Subsistemul molecular
• se bazează pe aprox. 100. 000 de compuşi chimici, care
pot fi sistematizaţi în 5 grupe:
• lipide;
• proteine;
• apă;
• carbohidraţi;
• minerale.
3.Subsistemul celular
• este format din:
• masa celulară totală, compusă din diferite tipuri
de celule;
• lichidul extracelular, reprezentat de:
• lichid interstiţial,
• plasmă,
• limfă;
• substanţe solide extracelulare:
• substanţe organice (colagenul şi fibrele elastice)
• substanţe anorganice (de exemplu calciul şi
fosforul din os).
Apa totală
• Lichidele corpului (apa totală) reprezintă 60% din G şi se
distribuie în:
• lichidul extracelular, care are un volum de 20% din G
(16% reprezintă lichidul interstiţial şi 4% plasma)
• lichidul intracelular, care are un volum de 40% din G
• Conţinutul în apă nu este uniform repartizat şi depinde de:
vârstă, sex, stare de nutriţie, efortul prestat, ţesutul
considerat.
• Exemplu: masa musculară conţine 1/2 din apa totală,
pielea 1/5, iar sângele 1/10.
4.Subsistemul ţesuturi şi sisteme
anatomo-funcţionale.
• Ţesuturile sunt în număr de patru:
• conjunctiv
• epitelial
• muscular
• nervos
• Ţesutul osos şi adipos fac parte din ţesutul conjunctiv;
împreună cu ţesutul muscular reprezintă 75% din greutatea
corporală.
• Ţesutul adipos are cea mai mică densitate: 0,92-0,96g/cm³
• Țesuturile și organele contribuie în proporție dieferită la masa
corporală în funcție de vârstă, de ex.:
• Țesutul muscular: nou născut: 25%; adult: 43%
• Creierul: nou născut: 13%; adult: 2%
5. organismul ca un întreg – este caracterizat
prin:
• statură (talie sau înălțime)
• masă corporală
• volum
• suprafață corporală
→ care se modifică de-a lungul ontogenezei
 COMPONENTELE MASEI CORPORALE
• Masa corporală reflectă compoziţia organismului, ale cărui
componente sunt sistematizate pe diverse criterii:
• anatomic
• biochimic
• funcţional
• Astfel s-au descris mai multe modele.
Modelul fiziologic, cel mai clar de înțeles și mai utilizat, a permis
introducerea noţiunii de compartiment.
• Compartimentul grupează toate componentele
corporale legate între ele din punct de vedere funcţional,
independent de localizarea anatomică sau de natura lor
chimică.
Modele ale
compoziției
cororale
modelul
bicompartimental și
modele
multicompartimentale
(utilizând cele 5 niveluri
de organizare) ale
compoziției corporale
ECS = extracellular
solids=masa solidă
extracelulară; ECF =
Extracellular fluid=lichid
extracelular
(Wang et al., 1998;
Wang et al., 1992)
Modelul bicompartimental:

• Modelul fiziologic sistematizează componentele masei

corporale în două compartimente (model
bicompartimental):
1. masa grasă: inactivă metabolic sau cu activitate
foarte redusă (fat mass, FM)
2. masa non-grasă: activă metabolic, impropriu numită
masa slabă (lean body mass, LBM sau fat free mass,
FFM)
Procentul de masă grasă
Masa grasă
• este formată din țesut adipos
• este un țesut conjunctiv lax care se găsește în diferite
zone ale corpului și care este compus din celule numite
adipocite.
• rolul adipocitului este de a stoca și, la nevoie, de a
elibera grăsimi sub acțiunea hormonilor.
Țesutul adipos
• Țesutul adipos se găsește sub 2 forme având două funcții
distincte:
1. Țesutul adipos alb
2. Țesutul adipos brun
Țesutul adipos alb
• Când se vorbește la om de țesut gras, grăsime sau masa
grasă ne referim la țesutul adipos alb, care se găsește în
cantitate crescută în corpul nostru.
• El este străbătut de vase de sânge și se găsește aproape
peste tot în organism, fiind însă concentrat mai mult în
anumite zone
• Adipocitul are o vacuolă mare de grăsime în citoplasmă,
nucleul fiind împins la periferie (univacuolară)
Adipocit – grăsime albă
A. Țesutul adipos alb
• Țesutul adipos alb sau masa grasă îndeplinește
2 funcții principale și se clasifică în:
1. Grăsimea (masa grasă)de rezervă sau de depozit
2. Grăsimea constituțională
1.Grăsimea (masa grasă) de rezervă sau
de depozit
a. Lipidele sunt surse de energie. Ele ajung, de exemplu,
ca sursă de energie pentru aprox. 40 zile în lipsa unui aport
alimentar
b.Este dispus: subcutanat (abdomen, fese),
intraabdominal (peritoneu), ficat, mușchi
c.Cantitatea variază în funcție de sex, individ: 10% la
sportivi, indivizi supli, 15-25% la cei normoponderali și
poate ajunge la 50% la cei supraponderali și obezi.
d.Grăsimea izolantă termic: grăsimea este un prost
conducător de căldură, astfel încât ne protejează față de
pierderile de căldură, mai ales grăsimea subcutanată unde
se găsește aprox. 65% din totalul grăsimii din corp.
1.Grăsimea (masa grasă)de rezervă
2.Grăsimea constituțională
• Este grăsimea necesară funcționării anumitor organe
și/sau are rol de protecției. De exemplu:
• grăsimea infrapatelară a genunchiului (Corpus
adiposum infrapatellare) = grăsimea Hoffa
• grăsimea periorbitală care fixează ochiul în orbită și îl
protejează,
• grăsimea din măduva oaselor, sistemul nervos central,
inimă, plămâni, ficat, splină şi rinichi. În caz de inaniție
ea dispare ultima.
- conține acizi grași esențiali
grăsimea Hoffa grăsimea periorbitală
• Depozitarea grăsimilor se realizează sub
acțiunea insulinei, iar eliberarea de acizi grași
liberi sub influența adrenalinei și noradrenalinei
(catecolamine).
• De asemenea și alți hormoni intervin în
depozitarea și mobilizarea de grăsimi (ACTH, h.
corticosuprarenali, h. tiroidien, sexuali).
• Numărul adipocitelor este de ordinul milioanelor.
Grăsimile se acumulează în adipocite sub formă
de trigliceride.
• Creşterea ţesutului adipos se produce prin două
mecanisme:
• hiperplazie (creşterea numărului de adipocite)
• hipertrofie (acumularea intracelulară de lipide).
• Lipidele reprezintă pentru organism cea mai
importantă rezervă energetică mobilizabilă (poate
atinge 120 000-140 000 kcal).
• Creşterea numărului adipocitelor se produce în
următoarele perioade:
• copilărie
• prepubertară
• postpubertară
• Odată formate, adipocitele persistă de-a lungul
vieţii, consecinţele asupra sănătăţii fiind negative,
dacă în perioada de creștere s-a format un
număr mare de adipocite.
Celule adipoase
• Ca urmare, menţinerea constantă a greutăţii şi a
compoziţiei corporale optime în aceste „perioade
critice” este foarte importantă şi oferă posibilitatea
unor predicţii pe termen lung.
• S-a constatat o creştere rapidă a ţesutului adipos
către vârsta de 6 ani.
• Constatarea are valoare predictivă: dacă ţesutul
adipos creşte către vârsta de 5 ani şi jumătate,
riscul de obezitate la vârsta adultă este major.
B. Țesutul adipos brun

• se formează în viaţa intrauterină,

• este mai bine reprezentat la nou-născut 5% (el nu poate
produce caldură prin activitate musculară - frison,
”tremurat”).
• el se găsește la nou născut mai ales la nivelul spatelui și
pe lângă vasele mari din torace.
• rolul lui este de a produce căldură (termogeneză) direct
din grăsime
• regresează rapid, la adult cantitatea lui nu depăşeşte 1%
din greutarea corporală (periaortic, supraclavicular,
paravertebral, gât, perirenal, în axile)
• este bogat reprezentat la animalele care hibernează
Distribuția țesutului adipos brun și alb
• adipocitul din grăsimea brună conține mai multe vacuole
cu grăsime în citoplasmă (plurivacuolar) și multe
mitocondrii (care dau culoarea brună a țesutului) și care
sunt capabile să transforme grăsimea direct în căldură
fară a trece prin sinteza de ATP.
• Este inervat direct de sistemul nervos simpatic care prin
stimulare induce direct lipoliza.
Țesutul adipos - variaţii
• Țesutul adipos prezintă variaţii
semnificative în funcţie de:
• sex
• vârstă
• dietă
• tip de activitate (sportivă sau sedentară).
Variaţii ale țesutului adipos în funcție de sex

• La femeie:
Hormonul feminin estrogen stimulează crearea
depozitelor de grăsime în special la nivelul: sânilor,
șoldurilor, feselor și coapselor.
Datorită prezenței acestui hormon tendința la
îngrășare este mai mare la femeie decât la bărbat.
Această acumulare de grăsime este programată
genetic și indusă de hormonii feminini, ca o
rezervă energetică necesară perioadei de sarcină
și alăptare.
• Distribuţia periferică a ţesutului adipos este caracteristică
sexului feminin şi numeşte ”de tip ginoid”
• diametrul biacromial redus şi excesul de ţesut adipos din
partea inferioară a corpului imprimă configuraţiei somatice
a femeilor un aspect particular “de pară”
Obezitate ginoidă
• Complicaţii ale obezității la femei:
• metabolice – mai rare
• de tip mecanic – suprasolicitarea articulațiilor
(artroze)
• fenomene de insuficienţă venoasă periferică
(varice)
• + prejudiciul de ordin estetic.
La bărbat:
• Bărbații acumulează mai mult ţesut adipos la nivelul feţei,
gâtului şi abdomenului (supraombilical) comparativ cu
membrele.
• distribuţia centripetă a ţesutului adipos este caracteristică
bărbaţilor = obezitate de tip android
• diametrul biacromial mare şi excesul de ţesut adipos
supraombilical imprimă configuraţiei somatice a bărbaţilor
un aspect particular “de măr”
Obezitate androidă:
Obezitatea de tip android
• = factor major de risc pentru:
• boli cardio-vasculare
• neoplasme (cancer)
• diabet zaharat etc.
Procentul minim de ţesut adipos
• absolut necesar menţinerii stării de
sănătate (lipide esenţiale) este de :
- 5% pentru bărbaţi
- 12% pentru femei (rezervă mare, necesară în
perioada sarcinii şi alăptării).
Valorile medii optime
• Valorile medii optime ale ţesutului adipos sunt :
- 12-18% (10-25%) pentru bărbaţi
- 16-25% (18-30%) pentru femei.
• Reducerea exagerată a ţesutului adipos la femei
poate produce:
- amenoree (lipsa menstruației)
- osteoporoză
- hipovitaminoze etc.
La sportivi
• La sportivi compoziţia corporală diferă în funcţie de:
- biotipul constituţional (caracteristic diferitelor ramuri sau
probe sportive)
- starea de antrenament
- perioada de pregătire
- dietă.
• Valorile medii optime ale ţesutului adipos sunt de 11-12%
- 6-13% la bărbaţi
- 12-19% la femei
Valori medii optime ţesut adipos (%)

Sex Sedentari Sportivi

Femei 16-25 (18-30) 12-19

Bărbaţi 12-18 (10-25) 6-13

Bibliografie
1. Cordun, M. (2009) - Kinantropometrie, Ed.CD Press,
Bucureşti
2. Drăgan, I. (sub red.), (2002) Medicină Sportivă. Ed.
Medicală, Bucureşti