Drept civil

Curs 1
Actul juridic civil

Fara 428-444 manual

Raportul juridic civil:

a) Evenimente
b) Fapte juridice: 1) licite
2) Ilicite
c) Acte juridice

Rap juridice au ca sursa fie un eveniment, fie un act, fie un act juridic. Din perspectiva
structurii lor, faptele juridice, respectiv evenimentele, nu sunt decat simple actiuni umane exterioare
omului carora legea le atribuie unele consecinte juridice. In schimb, actele juridice sunt actiuni
omenesti facute cu intentia de a produce anumite efecte juridice. Prin urmare, daca in cazul faptelor
juridice efectele de drept sunt survenite si neintentionate de cel care le-a savarsit, efectele de drept
constituie chiar ratiunea, scopul pentru care sunt incheiate actele juridice.
Actul juridic, in general, si contractul, in special, reprezinta instrumente prin care se manifesta
libertatea subiectilor de drept, aceasta deoarece orice act juridic presupune exprimarea vointei in scopul
de a se produce efectele juridice dorite de aurorul actului ceea ce ii confera acestuia exercitiul
drepturilor sale. Actul juridic este important pentru ca el este fie o sursa concreta de drepturi si
obligatii, fie un mijloc prin care se modifica raporturi juridice preexistente.
NCC a preferat sa nu defineasca actul civil ci o specie de act, cea mai importanta, contractul.
Legea il defineste ca acordul de vointa dintre 2 sau mai multe persoane cu intentia de a constitui,
modifica sau stinge un raport juridic. In consecinta, se poate defini actul juridic in general ca o
manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice.
Primul element al definitiei actului consta in manifestarea de vointa facuta cu intentie. Se poate
lesne observa ca actul juridic este rezultatul unei vointe exteriorizata facuta cu scopul de a produce
anumite efecte juridice. Elementul definitoriu al actului juridic este vointa declarata, vointa interna
ramane cunoscuta doar autorului sau, in timp ce vointa declarata, consimtamantul, semnifica vointa
exteriorizata si cunoscuta ca fiind produsa cu scopul de a genera efecte juridice. Vointa trebuie sa
tinteasca spre producerea unui anumit scop juridic, in caz contrar, neavand valoare juridica de
consimtamant.
Al doilea element al definitiei actului ciivl se refera la efectele sale juridice, Prin acestea trebuie
sa intelegem raporturile, relatiile de drept civil care, de cele mai multe ori, sunt de natura obligationala.
Printr-un act juridic se urmareste atingerea unui tel, la realizarea caruia concureaza drepturile si
obligatiile ce compun raportul juridic general.
V <-----------------------------> C
vanzare
V --------> <--------C
incasarea pretului plata pretului
------------> <-------------
transfer proprietatea drept de proprietate

Terminologie
Intr-un prim sens, actul juridic civil privit din punct de vedere substantial se manifesta, in
primul rand, in plan intelectual ca o exteriorizare a vointei produsa cu intentia de a genera efecte de
drept. In acest sens, contractul e sinonim cu conventia, iar actul poate fi desemnat si prin expresia
negotium iuris sau prin operatiune juridica.
In al doilea sens, termenul de act juridic este privit in plan formal si desemneaza documentul,
inscrisul care constata operatiunea juridica. In acest sens se vorbeste despre act ca inscris, document
sau titlu, adica instrumentum probationes. Pentru a face diferenta intre act ca operatiune juridica si
inscrisul care il constata se foloseste binomul negotium, respectiv instrumentum.

Act juridic:
1) Plan intelectual: negotium –> operaiunea juridica
2) Plan formal: instrumentum –> inscrisul doveditor

Sediul materiei
NCC cuprinde un capitol distinct (1166-1323) care reglementeaza regimul juridic al contractului
si art. 1324-1329 care reglementeaza actul juridic unilateral. Alaturi de aceste norme generale, exista
diferite norme speciale aplicate diferitelor categorii de contracte (vanzare, locatiune, arenda,
antrepriza).
Norme generale → toate contractele
Norme speciale → vanzare, antrepriza...
Contract nenumit →reglementat de normele generale si de normele speciale ale contractului cu care se
aseamana cel mai mult

Clasificarea actelor juridice:

1. Actul de conservare, de administrare si de dispozitie
Act juridic:
a) de conservare → preintampina o pierdere
b) de administrare → punerea in valoare a unui bun → reprezinta regula
c) de dispozitie → iesirea unui drept din patrimoniu
2. Acte unilaterale, bilaterale, multilaterale → criteriul este numarul partilor

Act juridic:
a) unilateral → o vointa → testament
b) bilateral → doua vointe
v <-----------> c
c) multilateral → 3 sau mai multe vointe → pentru un scop comun exista mai multe vointe care
conlucreaza
Actele juridice bilaterale sau multilaterale sunt contracte. Contractele pot fi unilaterale sau bilaterale.

Curs 2
3. Actul civil poate fi clasificat, in functie de modul sau de incheiere, in act consensual
solemn sau real.
Regula: consensualism act solemn
acord de vointa acord de vointa in plan intelectual
<----------------------------> <-----------------------------------------> +
in plan intelectual o forma

-----> <-------- efecte prevazute

-----> <-------- de legi solemnitate formalitate

act autentic <---------

-----> efecte
-----> <---------

Act real

acord de vointe in plan intelectual

<------------------------------------------>
Traditiune
--------> <-------------------
obligatia de a restitui

(imprumut – contract unilateral)

4. In functie de scopul urmarit prin intermediul actelor juridice, acestea pot fi clasificate in acte
juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit. In cazul actelor oneroase, fiecare parte
urmareste sa obtina un folos concret de pe urma incheierii actului.

Acte oneroase

comutative aleatorii

prestatiile sunt determinate prestatia uneia dintre parti → intinderea

(ca intindere) Variabila
<------------------------> intretinere
casa 100.000 lei <----------------------->
 --------> <--------- => intinderea contractului depinde de hazard
intretinere casa

Acte gratuite

liberalitati dezinteresate
<--------------> <----------------->
→ →
transmiterea unui drept fara serviciu
contraprestatie (patrimoniul nu este insaracit)
(patrimoniu insaracit)

5. Acte constitutive, translative si declarative

criteriu: modul de raportare la actului la situatiile juridice preexistente incheierii

Acte constitutive
P<--------------------------------------->uzufructuar/chirias

nastere drept
---------------> - dreptul nu exista anterior
usufruct => efectele actului se produc doar pentru viitor
creanta
---------------->
folosinta

Acte translative
----------> - dreptul exista anterior
V<---------------------->C - dreptul trece in patrimoniul C, in baza contractului
-----------> => efecte pentru viitoar

Acte declarative
M1 (1000 metri patrati) M2(1000 metri patrati) - nu dau nastere la situatii juridice noi
tranzactie => efecte retroactive + viitor
<----------------------------------------> - lamuresc situatiile juridice preexistente

500 500

Elementele esentiale de valabilitate ale actului juridic civil

Conform NCC (1179) sunt considerate elemente structurale ale actului juridic capacitatea,
consimtamantul, obiectul si cauza, normal avand un caracter imperativ. Alaturi de aceste conditii
esentiale pentru valabilitatea oricarui act juridic, pentru diferite categorii de acte legea poate impune si
cerinte speciale, cum ar fi forma, in cazul actelor solemne.
Traditional, conditiile de validitate pot fi opuse conditiilor de eficacitate. Astfel, daca primele
privesc nasterea valabila a unei operatiuni juridice, celelalte vizeaza efectele actului civil, mai precis
existenta lor fata de alte persoane decat autorii actului. Prin urmare, chiar daca la incheierea unui act
juridic sunt respectate toate conditiile de valabilitate, se poate ca actul in cauza sa-si limiteze efectele
doar la partile sale, fiind lipsit de orice forta juridica fata de terti, daca nu au fost indeplinite si alte
conditii.

CAPACITATEA
O conditie preliminara oricarui act juridic este capacitatea de a contracta. Astfel, analiza unei
operatiuni juridice, pentru a-i aprecia …..valida trebuie sa debuteze cu cercetarea capacitatii juridice a
celor care l-au incheiat.
Regula in materie, atat pentru persoana fizica, cat si pentru persoana juridica este capacitatea
(art 29, 206, 1180 NCC), iar exceptia, incapacitatea. In toate cazurile datorita caracterului legal al
capacitatii, interdictiile speciale sunt opera legii si nu pot constitui oboectul unui act juridic.
Incapacitatile, dupa natura lor, pot fi de folosinta sau de exercitiu, iar dupa intinderea lor,
incapacitatile sunt generale sau speciale. Incapacitatile speciale sunt consacrate de texte legale speciale
si privesc anumite acte juridice care nu pot fi incheiate valid de unele persoane majore. In acest caz, nu
mai este vorba de interdictii generale care sa interzica de plano orice act civil anumitor categorii de
persoane, ci de prohibirea incheierii unor acte juridice de persoanele vizate expres de lege.

Incapabil general 14 18
…................................./.......................................... /..................................................................>

minorii, interzsii capacitate restransa capacitate deplina

incapacitate speciala → major/ani

→ bunuri litigioase

OBIECTUL
Un element esential al oricarui act civil este un obiect determinat si licit. Obiectul contractului il
reprezinta operaiunea juridica convenita de parti, conventia numita (vanzarea) sau nenumita (1225
NCC). Apoi obiectul obligatiei este prestatia la care este tinut debitorul care este una de a da, a face sau
a nu face ceva concret.

<------------------------------------------------------------------------>
operaiunea juridica (obiectul contractului)
efecte (obiectul obligatiei) => prestatia
----------------> <------------------
transfera proprietate plateste pretul (obligatie de a da)
preda bunul (obligatie de a face)
 Din economia articolelor 1226-1234 se poate deduce ca obiectul obligatiei are o dubla
semnificatie, fiecare dintre cele doua sensuri fiind folosite de legiuitor sub aceeasi denumire. Primul
sens al obiectului obligatiei se refera la prestatia debitorului ( a da, a face sau a nu face), iar cel de-al
doilea sens se refera la obiectul derivat al obligatiei, adica la obiectul prestatiei, de a da, care este
intotdeauna un bun.

Curs 3
Obiectul trebuie sa fie determinat sau macar determinabil, altfel sanctiunea va fi nulitatea
absoluta (art 1226 (2) Cod Civil). Aceasta inseamna ca trebuie stabilit cu precizie sensul si continutul
prestatiei. Daca actul juridic nu are stabilit continutul prestatiei, ea nu va exista cu consecinta
inexistentei obiectului actului juridic. Daca obiectul nu poate fi determinat la epoca incheierii actului
juridic, el trebuie sa fie cel putin determinabil pentru a putea vorbi despre existenta efectiva a
obiectului. Pentru prestatii, din contract trebuie cel putin sa reiasa la ce s-au obligat in mod efectiv
partile atunci cand acest lucru nu este expres si detaliat. Daca conventia nu contine suficiente elemente
pentru a se determina obiectul, aceasta este nula absoluta.

Vanzare
<------------------------------------------------------------------------------------------------------->
------------> <---------------------------------------------------------------------------
Bun Pret

determinat \determinabil Determinat determinabil determinat de un tert pret intre

profesionisti

un teren Viitor 5000 lei factori externi

identificat pretul pietei

pretul cerealelor de la bursa

Exceprie la pretul dintre profesionisti

ex: vanzarea → pret obisnuit al vanzatorului (care vinde curent)

Desi in mod firesc partile sunt acelea care determina obiectul obligatie pe care urmeaza sa le
execute, NCC reglementeaza expres posibilitatea ca acestea sa fie precizate de un tert care trebuie sa
actioneze diligent, corect si echidistant (1232 NCC).
Pentru ca obiectul sa fie licit, operaiunea juridica, dar si prestatia trebuie sa fie conforme cu
ordinea publica si bunele moravuri. Desi subiectii de drept au libertatea sa incheie actele juridice pe
care le doresc, ei trebuie sa respecte regulile imperative ale legii, dar si ordinea publica existenta si
bunele moravuri sub sanctiunea nulitatii absolute a actului respectiv.
Pentru ca obiectul obligatiei sa existe, trebuie ca bunul, obiect derivat al acestei sa existe la
momentul incheierii actului juridic, in caz contrar actul juridic nu se formeaza valabil (ex.1659 NCC)
Prestatia la care se obliga debitorul trebuie sa fie posibil de executat in viata reala, posibilitatea
de executare fiind apreciata in mod abstract si absolut in sensul ca ese imposibil de realizat pentru
oricine. Daca prestatia este imposibil de realizat doar pentru debitor, obiectul actului exista, iar
debitorul poate fi tinut sa raspunda contractual.

CAUZA
Codul civil actual defineste cauza contractului ca fiind motivul care determina fiecare parte sa
incheie contractul (art 1235 NCC). Cauza pe care legea o ia in considerare in materia actului juridic se
exprima prin scopul urmarit de cei care incheie un act civil. Nu trebuie confundata cu obiectivul sau
tinta vizata deoarece acestea sunt exprimate de efectele actului juridic, ci exprima imaginarea
intelectuala a acestor efecte.
Consimtamant ↔ cauza
<------------------------------------------------------->
obiect

<---->
<----> efecte juridice
<---->

Uneori se mai face distinctia intre cauza finala a obligatiei civile si cauza finala a contractului.
Disocierea poate avea importanta practica atunci cand se cerceteaza daca cauza este licita si morala. In
acest caz, judecatorul va cerceta motivul concret pentru care un contractant s-a angajat juridic, adica v-
a aprecia cauza obligatiei fiecarei parti a contractului.
Inteleasa ca motiv, cauza actului civil se poate disocia intr-o cauza abstracta si una concreta.
Cauza abstracta se reduce la scopul operatiunii juridice, motiv pentru care se mai numeste si cauza
imediata, tocmai pentru a se sublinia ideea ca scopul concretizat de ea se produce imediat, nemijlocit si
identic in toate contractele de acelasi tip.
Vanzare donatie
<-----------------------------> <------------------------------------->
--------> <------------ ------------>
bun pret bun
cauza: vointa de a gratifica

A1+ A2 +A3 => PJ lucrativa

Cauza abstracta se completeaza cu cauza concreta in cazul oricarei operatiuni juridice civile.
Cauza concreta mai este denumita si cauza mediata fiind reprezentata de scopul concret al actului
incheiat, adica de motivul subiectiv si variabil, de la caz la caz, care determina fiecare parte sa incheie
contractul si care poate reiesi din continutul actului incheiat sau poate fi exterior acestuia.

<----------------------------------------------->

scopul imediat scopul mediat => strain contractantului

abstract subiectiv, variabil

 1. Realitatea cauzei
Cauza trebuie sa existe si sa fie reala, adica trebuie sa fie efectiva si serioasa. Prin efectivitate trebuie
inteles ca elementul cauza exista in mod real si nu doar se creeaza impresia ca ar exista. NCC dispune
ca lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului ( art 1238 NCC) spre deosebire de vechea
reglementare unde sanctiunea se considera a fi nulitatea absoluta.
2. Liceitatea cauzei
Cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice (art 1235 (2) NCC). In toate cazurile
liceitatea exprima o idee larga in sensul de a fi conforma atat cu norma de drept obiectiv ( lege in sens
larg), cat si cu ordinea publica si bunele moravuri. Cauza imorala sau ilicita atrage nulitatea absoluta a
contractului daca este comuna partilor sau daca cealalta parte cunostea sau ar fi trebuit sa cunoasca
acest caracter.
Cauza abstracta trebuie sa fie confroma cu ordinea de drept si, deci, in cazul actelor
numite este intotdeauna licita, insa cauza concreta poate fi contrara ordinii juridice. In cazul
actelor nenumite, poate fi ilicita si cauza abstracta. O specie aparte de ilicit al cauzei este frauda
la alegere sanctionata cu nulitatea absoluta a intregii operatiuni juridice. NCC dispune expres ca
o cauza este ilicita si atunci cand contractul este doar mijloc pentru a eluda aplicarea unei norme
legale imperative ( art 1237 NCC).

Proba cauzei actului juridic

Art 1239 NCC dispune ca o conventie este valabila desi cauza acesteia nu este expres prevazuta,
aceasta fiind prezumata pana la proba contrarie, Legea instituie o prezumtie (presupunere) potrivit
careia orice contract are o cauza juridica, drept consecinta se rastoarna sarcina probei de la acel care se
prevaleaza de act in justificarea pretentiillor sale, la cel care invoca inexistenta sau caracterul ilicit al
cauzei. Prezumtia de liceitate a cauzei opereaza si in baza prezumtiei de buna credinat ( art 14 NCC).

R-------------------------------------------> P R=reclamant P=parat

sarcina
sarcina probei
probei → dovedeste existenta
contractului
<----------> cauza
ilicita
prezumtia

cauza: exista si este licita

Curs 4
CONSIMTAMANTUL
 Consimtamantul, inteles ca o conditie esentiala a actului civil, poate fi definit ca vointa
exteriorizata in sensul de a genera efectele unui anume act juridic. Altfel spus, prin consimtamant se
intelege vointa manifestata in sens juridic.
Consimtamant

act unilateral contract

manifestre de vointa ----------> <------------
-------------------> <---------------------------------->
exteriorizata manifestre de vointa exteriorizata

1. Principiul libertatii contractuale (art 1169)

NCC isi sprijina dispozitiile in materie de contract pe teoria autonimiei de vointa. Unul din
efectele juridice ale autonimiei de vointa este tocmai recunoasterea libertatii contractuale. Efectul sau
in plan juridic este acela ca oricine poate incheia orice act juridic doreste, inclusiv in ceea ce priveste
continutul sau daca respecta cerintele minimale ale legii, respectiv nimeni nu poate fi obligat sa incheie
vreun act civil. Aceasta libertate de fond are ca efect ca este suficient un simplu consimtamant pentru a
se genera efecte juridice, fara ca exprimarea vointei sa fie conditionata si de ceva exterior siesi.
Inteleasa astfel, libertatea contractuala se concretizeaza in consensualism, care reprezinta regula in
materie de acte juridice (art 1178 NCC).

2. Regula preeminentei vointei reale

Vointa juridica poate fi privita atat in forma ei exteriorizata (consimtamantul), cat si in
manifestarea ei interna, aceasta din urma mai este denumita si vointa interna sau reala. Pentru a
sublinia, in discutie este vointa care cuprinde hotararea intima de a incheia un anumit act civil
generator de efecte juridice dorite. Daca exista neconcordante intre vointa interna si cea declarata,
regula care se poate deduce din textele articolelor 1266 (1) si 1289(1) NCC este cea e preeminentei
vointei reale, insa aplicarea sa este conditionata de posibilitatea de a dovedi intentia comuna a partilor,
vointa declarata fiind prezumata a corespunde vointei reale.

vointa interna vointa interna

----------> <-------------
<------------------------------>

exteriorizare
inscris

Calitatile juridice ale vointei reale

NCC dispune expres ca pentru a fi valabil consimtamantul partilor unui contract trebuie sa fie
serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza. In situatia in care vointa interna exista, dar nu e libera si
constienta, ne situam in campul de aplicare al viciilor de consimtamant. Ele desemneaza anumite
deficiente ale vointei inerne care atrag sanctiunea nulitatii relative.

Eroarea (art 1207-1213)

Prin eroare se intelege, in general, ignorarea sau cunoastearea gresita a realitatii. In materia
actului civil, eroarea prezinta interes pentru ca actul e o manifestre de vointa, iar perceptia corecta a
realitatii este o premisa pentru o vointa libera si constienta. NCC mentioneaza eroarea esentiala care
atrage anulabilitatea contractului si eroarea neesentiala care nu afecteaza valabilitatea actului. In
sistemul NCC, indiferent de forma erorii, sanctiunea aplicata este nulitatea relativa.
Vechiul Cod Civil

eoarea obstacol eroarea viciul eroarea indiferenta

nulitatea absoluta sustanta bunului in sens larg fara sanctiune

nulitatea relativa

NCC

eroare esentiala eroarea neesentiala

(obstacol/viciu)

nulitatea relativa nu atrage sanctiuni

Forme ale erorii

Eroarea poate sa cada asupra naturii operatiunii juridice atunci cand fiecare partener de
negocieri traieste cu ideea ca va incheia un alt act juridic decat crede celalalt.
O alta specie concreata de eroare obstacol e aceea care poarta asupra identitatii obiectului
prestatiei; in acest caz, desi partile s-au inteles asupra naturii juridice a actului, fiecare vorbeste despre
un alt obiect al prestatiei.
Eroarea poate sa cada si asupra unei calitati a bunului obiect al prestatiei sau asupra unei alte
imprejurari considerata esentiala de catre parti, in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat. NCC
extinde mult campul de aplicare al acestei forme de eroare de o maniera subiectiva, notiunea de calitate
esentiala fiind determinata in functie de vointa concordanta a partilor si de perspectiva lor asupra
operatiunii juridice. Eroarea poate viza orice tip de prestatie si orice imprejurare esentiala pentru
incheierea contractului.
Eroarea asurpa identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia
contractul nu s-ar fi incheiat este limitata doar la actele civile intuitum personae.

Conditiile juridice ale erorii

Pentru a putea vorbi despre o eroare care atrage anulabilitatea contractului este necesar ca:
1. eroarea sa fie esentiala in sensul art. 1207 NCC asa cum am dezvoltat anterior
 2. eroarea sa fie scuzabila
3. eroarea sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic
4. eroarea sa fie comuna contractantilor

2.Eroarea scuzabila este cea care nu poate fi reprosata celui aflat in eroare, anume lipsei sale de
informare. Pentru a exista un viciu de consimtamant, eroarea trebuie sa fie scuzabila, aceasta implicand
ca persoana a actionat diligent, culegand informatiile de care avea nevoie pentru a lua o decizie si a
exprima o vointa juridica in cunostinta de cauza. Aprecierea caracterului scuzabil al erorii este o
chestiune de fapt carae se apreciaza in concret pornind de la diligenta medie a omului obisnuit care se
poate ingriji singur de propriile interese.

3. Caracterul determinant al erorii se refera la intensitatea juridica a acesteia; eroarea esentiala trebuie
sa fie una suficient de serioasa incat sa determine pe cineva sa nu incheie acel act daca ar fi stiut de
existenta ei.
4. La contractele oneroase se mai cere in mod special ca eroarea sa fie cunoscuta sau sa poata fi
cunoscuta de ambii contractanti sau, altfel spus, eroarea sa fie comuna. Eroarea comuna n
u inseamna ca ambele parti trebuie sa fie simultan in eroare, ci trebuie inteles ca cealalta parte
a cunoscut sau trebuia sa cunoasca ca elementul sau imprejurarea asupra caruia cade eroarea
este determinant pentru co-contractantul sau la incheierea contractului.

Eroarea

esentiala determinanta scuzabila comuna

importanta elementului intensitatea cu care a fost cel aflat in eroare are cunoaste/trebuie sa
in economia contractului afectat consimtamantul datoria de a se informa cunoasca motivul erorii

Eroarea poate sa vizeze: element esential

element sub comunicat
calitatea co-contractantului → la contractele intutu personae
motiv esential necunoscut
element neesential

Curs 5
Dolul ca viciu se defineste ca o eroare provocata cu rea credinta unei alte persoane cu scopul de
a o determina sa incheie un act civil pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Dolul, viciu de consimtamant,
poate fi legat juridic de frauda intereselor particularilor atunci cand el imbraca forma unui delict civil
sau chiar penal, dar si de vinovatia intentionata.
-----------------------> -------------> DOL
A <------------------------------------------->B X<------------------------------->Y
-------------------> -------------------> provocata
consimtamant consimtamant
eroare eroare

De principiu, dolul poate afecta consimtamantul in cazul oricarui act juridic, fie unilateral, fie bilateral,
iar pentru liberalitati se mai foloseste pentru dol denumirea de captatie si sugestie datorita particularilor
acestui domeniu.

Structura dolului
Spre deosebire de eroare care are doar un element subiectiv, dolul are o structura duala, alaturi
de elementul subiectiv, acest viciu mai cuprinde si un element obiectiv.
Elementul subiectiv al dolului se concretizeaza in inducerea in eroare, cu intentie, a celuilalt
contractant. Din acest punct de vedere, nu va exista dol decat daca se actioneaza cu intentia de a
provoca o eroare, adica cu rea intentie si nu cu simpla neglijenta sau imprudenta.
Elementul obiectiv al dolului este circumscris la manoperele frauduloase intrebuintate de una
dintre parti pentru inselarea celeilalte; acestea pot fi fapte comisive ce se pot concretiza in orice actiuni
materiale facute cu scopul de a induce in eroare, dar si fapte omisive ce se concretizeaza in trecerea sub
tacere a unor imprejurari care ar fi trebuit sa fie communicate celeilalte parti.
Trebuie insa subliniat ca o parte nu este obligata sa transmita orice fel de informatii celeilalte
parti, ci doar acele informatii pe care cealalta parte nu le poate obtine cu diligente rezonabile.
Conditiile juridice ale dolului
1. Caracterul determinant al dolului – desi NCC prevede ca dolul poate sa poarte asupra oricarui
element al actului juridic, nu numai asupra elementelor esentiale, din natura reglementarii si din
interpretarea art 1206 NCC se poate trage concluzia ca nu exista viciu de consimtamant decat
daca in lipsa dolului cel inselat nu ar fi contractat. Altfel spus, elementul determinant al dolului
se regasestein scopul inselatoriei, aceasta fiind intreprinsa pentru a incheia un act juridic care
altfel nu s-ar fi incheiat.
Eroare → element esential dol → orice element

2. Dolul, pentru a atrage anularea contractului, trebuie sa fie imputabil celuilalt contractant; in
masura in care manoperele dolozive sunt savarsite de un tert nu exista dol decat daca
constractantul care profita de inselatorie a stiut sau trebuia sa fi stiut de manevrele tertului. In
acest caz, contractantul fie este de convenienta cu tertul, fie stie si accepta inducerea in eroare
de catre tert a celuilalt contractant, putand fi vorba despre un dol prin reticenta sau de
complicitate la dol
X<------------------------------->Y
inducere in /dol prin reticenta
eroare convenienta frauduloasa
T complicitate

Proba dolului – se poate face prin orice mijloc de dovada intrucat avem de-a face cu un fapt
juridic. Art 1214 (4) NCC prevede ca dolul nu se presupune, adica nu poate fi prezumat. In consecinta,
cel care sustine vicierea consimtamantului prin dol va trebui sa o dovedeasca.
 Sanctiunea dolului
Daca sunt intrunite conditiile dolului, viciu de consimtamant, sanctiunea este nulitatea relativa.
In principiu, anulabilitatea loveste contractul in ansamblul sau, insa in situatii exceptionale, atunci cand
anumite clauze nu sunt organic legate de ansamblul contractual, poate opera si o nulitate partiala care
sa afecteze doare aceste clauze.
Victima dolului are un drept de optiune intre a cere anularea ori mentinerea contractului, in
ultimul caz fiind indreptatit sa solicite reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor interese la care ar
fi indreptatit. In plus, dolul, privit ca delict civil, constituie si un fapt ilicit in sensul art 1348 NCC, caz
in care daca se probeaza o dauna se deschide posibilitatea unei actiuni in raspundere delictuala cu
acordarea de daune interese.
Dol
A <---------------------------------> B

1. anulare contract + eventuale daune

2. reducerea prestatiei
3. doar daune interese

X <-----------------------------------------------> Y
dol
complice
T

Adaptarea
Daca la eroare legiuitorul a prevazut expres ca actul civil poate fi adaptat din initiativa celui
care nu a fost in eroare (art 1213 NCC), in cazul dolului nu exista o prevedere expresa in acest sens,
In opinia noastra, de principiu adaptarea nu este compatibila cu dolul deoarece la dol eroare a fost
prvocata cu rea credinta de catre co-contractant, iar prin mecanismul adaptarii aflat la dispozitia celui
de rea credinta, s-ar putea ajunge ca acesta sa profite de propriul delict ceea ce este inacceptabil.

Adaptarea

eroare dol
V1 V1+2
----> <----------
A <------------> B (buna credinta) A <------------------------> B (rea credinta)
-----> -------------->
eroare eroare provocata
adaptare NU se poate face adaptarea

VIOLENTA ( art 1216-1220 NCC)

Violenta este o constrangere exercitata asupra vointei unei persoane pentru a o determina sa-si
exprime vointa intr-un anumit sens.
Viciul de consimtamant denumit violenta consta in frica insuflata unui contractant prin
amenintarea cu un rau, inteles ca pericol grav si iminent, de care nu poate scapa decat daca incheie un
anumit act. Violenta in sine consta in amenintarea cu un rau, dar ceea ce viciaza consimtamantul este
temerea pe care pericolul o poate inspira si care determina persoana sa consimta la un act civil pe care
altfel nu l-ar fi incheiat.

Clasificare
1. Violenta fizica vizeaza integritatea fizica a persoanei sau a bunurilor sale. Pentru a fi viciu de
consimtamant nu este neaparat nevoie sa se exercite acte de violenta, este suficient sa existe o
amenintare serioasa asupra persoanei contractantului, asupra rudelor sale ori chiar a bunurilor
sale.
2. Violenta morala se concretizeaza in agresiuni care induc un disconfort psihic prin luarea ca tinta
a unor valori precum onoarea, reputatia sau sentimentele persoanei respective. Poate constitui
violenta si a profita de starea de necesitate in care se afla celalalta parte, adica un pericol grav si
iminent care provine de la un element strain de partile actului. Pentru a exista viciu de
consimtamant trebuie sa se fi profitat de starea de necesitate in care se afla cel care a fost
constrans de pericol sa incheie actul respectiv.
-------------> element extern/stare de necesitate
pericol/violenta
A <---------------------> B
temerea

viciu de consimtamant

Curs 6+7
Violenta ilegitima si constrangerea ilegitima
Dupa natura pericolului sau a raului care ameninta, violenta poate fi legitima sau ilegitima.
Violenta fizica este intotdeauna ilegitima fiindca nu e admisibil ca o persoana, corpul sau bunurile sale
sa fie supuse vreodata constrangerilor fizice.
Consttrangerea morala legitima inseamna amenintarea cu forta coercitiva a statului, respectiv
amenintarea cu recursul la aceasta, ceea ce face ca o amenintare sa constituie o constrangere legitima
este faptul ca ea se bazeaza pe exercitiul unui drept care permite in mod legitim un asemenea
comportament, doar aparent amenintator.
Insa, abuzul de drept facut cu scopul de a obtine avantaje injuste constituie violenta daca abuzul
insufla o temere care il determina pe cel amenintat cu exrcitiul abuziv al dreptului sa incheie actul civil
( art. 1217 NCC)
Constrangerea morala ilegitima este o manifestre a relei credinte care nu are o justificare legala
sau morala fiind indreptata impotriva altuia cu scopul de a-i face rau si de a profita de acest rau.

Structura violentei
 Violenta are 2 elemente, unul subiectiv si unul obiectivul
1. Elementul subiectiv sau psihologic al violentei consta in temerea insuflata care determina
exprimarea consimtamantului intr-un anumit sens si nu in altul ( art 1216 (1) NCC). Temerea nu poate
fi inlaturata decat prin incheierea unui act juridic care insa nu corespunde interesului victimei si
dorintei ei de a pune capat constrangerilor care se exercita asupra sa. De unde rezulta ca amenintarea
sau constrangerea trebuie sa aiba o anumita gravitate pentru a insufla frica contractantului, adica sa fie
vorba de temeri justificate induse.
Temerea e de regula direct proportionala cu gravitatea pericolului iminent cu care se ameninta.
Frica generata contractantului, respectiv raul cu care acesta este amenintat sunt chestiuni de fapt care se
apreciaza in concret in functie de persoana celui amenintat, de varsta, starea sociala, sanatatea sau
caracterul acestuia. Simpla temere reverentioasa nu poate anula conventia deoarece nu este o violenta
viciu de consimtamant. Temerea reverentioasa poate fi inteleasa ca o conduita izvorata din bunul simt
care se materializeaza in stanjeneala care impiedica un contractant sa se opuna incheierii contractului.
2. Elementul obiectiv al violentei se materializeaza in pericolul grav si iminent care afecteaza
rationamentul si consimtamantul persoanei, pericol care genereaza temerea contractantului timorat.
Daca raul nu e plauzibil sa se produca sau e foarte imprecisa ameninatarea, pericolul nu este prezent.
Elementul obiectiv al violentei poate fi inteles si ca un delict civil, adica o fapta prejudiciabila care sa
justifice daca si celelalte conditii sunt indeplinite si angajarea raspunderii civile delictuale a celui care a
savarsit faptele de amenintare ( art 1220 NCC).

Conditiile juridice ale violentei

1. Violenta trebuie sa fie determinanta pentru incheierea contractului, in sensul ca in lipsa violentei
cel inspaimantat nu ar fi incheiat actul juridic respectiv.
2. Violenta trebuie sa fie o violenta ilegitima.
3. Violenta sa provina de la cealalta parte sau sa fie cunoscuta de cealalta parte. Desi sursa
violentei poate fi si un tert si chiar un pericol personal reprezentat de starea de necesitate,
pentru a fi anulat contractul trebuie ca cealalta parte sa fi cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca
de existenta violentei.

Sanctiunea violentei viciu de consimtamant este nulitatea relativa, in principiu nulitatea totala,
in situatii de exceptie fiind posibila si o nulitate partiala.
Victima violentei are un drept de optiune intre a cere anularea contractului si a cere mentinerea
acestuia, solicitand instantei doar reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor interese la care ar fi
indreptatit ( art 1257 NCC)

Leziunea

Daca intr-un contract echilibrul valorii intre prestatiile reciproce nu exista, o parte a contractului
va suferi un prejudiciu patrimonial rezultat din disproportia valorica dintre contraprestatii existent chiar
la momentul incheierii contractului oneros, care poarta numele de leziune. Aceasta poate fi analizata ca
viciu de consimtamant doar in contractele oneroase comutative nesupuse unor reglementari legale
aparte care sa ofere mijloace speciale de inlaturare a pagubei rezultate din dezechilibrul intre prestatii.
Actualul Cod Civil marcheaza o importanta schimbare de optica relativa la leziune care este
formal introdusa intre viciile de consimtamant si poate fi aplicata si in cazul majorilor in anumite
conditii.

Leziune

obiectiva element obiectiv + subiectiv

minori disproportie profita

>½

Structura leziunii
1.In primul rand leziunea cuprinde un element obiectiv care se materializeaza intr-o paguba
patrimonialace determina dezechilibrul prestatiilor datorate intre parti. In acest sens. Intre majori NCC
impune ca o prestatie sa fie vadit disproportionata fata de cealalta, iar disproportia sa depaseasca
jumatate din valoarea acestei prestatii. Intre persoanele majore disproportia trebuie sa subziste pana la
data introducerii cererii de chemare in judecata. Cand cel lezat este un minor, paguba suferita de acesta
se calculeaza prin raportarea si la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori
la ansamblul circumstantelor.
In toate cazurile natura si scopul contractului trebuie luate in considerare pentru aprecierea concreta a
leziunii.
2. NCC introduce in structura leziunii la majori si un element subiectiv, astfel leziunea exista doar
atunci cand dispropportia rezulta din faptul ca o parte a profitat de starea de nevoie, de lipsa de
experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti. Aceasta conditie subiectiva constituie mai ales un
criteriu care permite sa inlaturam din campul leziunii ipotezele in care disproportia a fost asumata de
catre parti fie in considerarea celeilalte persoane, fie datorita vointei concordante a partilor.

NU se pune problema de a provoca necunoasterea contactantului chiar si prin omnisiunea de informa

pentru ca atunci ne-am afla in prezenta unui dol. Pentru a ne afla in prezenta leziunii trebuie ca partea
care se afla in avantaj sa fi realizat sau sa fi trebuit sa realizeze ca profita de cealalta parte de o maniera
excesiva si neloiala.

Sanctiunea
Partea afectata de leziune poate cere fie anularea contractului lezionar, fie reducerea obligatiilor celui
lezat cu valoarea daunelor interese la care ar fi indreptatit ( art 1222 NCC). In cea din urma situatie,
daunele se pot acorda doar in ipoteza in care disproportia dintre prestatii e mai mare decat jumatate, in
caz contrar interpretarea riscand sa afecteze grav circuitul civil.

Viciu Eroare Dol Violenta Leziune

Elementele Subiectiv Subiectiv + Subiectiv + Obiectiv +
obiectiv obiectiv subiectiv (majori)
Situatia Ignorant sau Rea-credinta Rea-credinta Profita de situatie
cocontractantului neglijent
Raspundere civila Nu e delict Delict civil Delict civil Nu e delict
(daune)
Sanctiune Nulitate relativa Nulitate relativa + Nuliatate relativa + Nulitate relativa
daune daune sau daune
Adaptarea Da Nu Nu Da

Modalitatile actului juridic

Modalitatile actului ciivl pot fi intelese ca fiind acele imprejurari care afecteaza fie
exigibilitatea raporturilor juridice generate de act, fie chiar existenta acestor raporturi ( art 1296-1420
NCC).

Termenul este o modalitate a actului civil definita ca o data viitoare de care depinde executarea sau
desfasurarea efectelor actului juridic. Textul legal ne spune ca obligatia este afectata de un termen
atunci cand executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor si sigur ca se va produce.

Ex. Termen suspensiv amana

executarea eveniment sigur

executare sfarsitul
Termen extinsiv
contract executarii (al anumitor efecte)

Calculul termenelor ( art 2551-2556 NCC) – partile contractului sunt, in principiu, libere sa determine
modul de calcul al termenului. Daca nu o fac, in cazul termenelor stabilite pe zile sau pe ore, acestea se
calculeaza dupa sistemul zilelor sau orelor libere, adica fara a se lua in considerare prima sau ultima zi
a termenului.
ex. T- 3 zile

Mi, J, V, Sa

MARTI

Pentru temenele stabilite pe saptamani, luni sau ani, calculul se face pe unitatea de timp stabilita, iar
termenul se implineste in ziua corespunzatoare din ultima saptamana ori luna ori an.
Ma 7 saptamani Ma
23 iulie 6 luni 23 decembrie

In ipoteza in care luna sau anul respectiv nu are o zi corespunzatoare celei in care termenul a inceput sa
curga, termenul se considera implinit in ultima zi a a celei luni sau a acelui an.
Cand termenul este stabilit pe o luna si jumatate sau mai multe luni si jumatate, cele 15 zile se vor
socoti la sfarsitul temenului intrucat mijlocul lunii se considera a fi a 15-a zi.
X luni si jumatate X luni + 15 zile
2 iunie 6 luni si jumatate 2 dec +15 zile =17 decembrie
In toate cazurile, daca ultima zi a termenul este o zi nelucratoare, termenul se consideara implinit la
sfarsitul primei zile lucratoare care ii urmeaza.

Interpretarea termenului poate pune probleme numai daca din actul juridic nu reiese limpede in
beneficiul cui s-a stabilit termenului. De principiu, in caz de dubiu, termenul trebuie considerat a fi
stipulat in favoarea celui care se obliga ( art 1413 NCC).
Ex: Art 2161 NCC
Importanta practica a determinarii partii in beneficiul careia curge termenul este data de faptul ca
beneficiarul termenului poate renunta la el dupa cum, in anumite conditii, poate fi sanctionat prin
decaderea din termen.

Conditia
Conditia poate fi definita ca un eveniment viitor si nesigur de realizare de care
depinde chiar eficacitatea sau defintarea actului. Spre deosebire de termen care este intotdeauna sigur si
produce efecte pentru viitor, conditia este intotdeauna un eveniment incert si produce efecte si pentru
trecut. In plus, termenul afecteaza numai executarea contractului, in timp ce conditia se rasfrange
asupra insasi operatiunii juridice.

Clasificare
In functie de natura evenimentului care constituie conditia actului juridic, se poate destinge intre
conditiile cauzale, cele mixte si conditiile potestative.
1. Conditia cauzala cuprinde un eveniment care depinde doar de hazard si nu este afectat de vointa
vreuneia dintre parti.
2. Conditia este mixta cand rezulta din combinarea a doua vointe distincte: o vointa exprimata de
una din partile contractante, cealalta apartinand unui tert determinat.
3. Conditia este potestativa cand producerea evenimentului viitor depinde de comportamentul
uneia dintre partile contractului. Daca conditia depinde numai de vointa creditorului, contractul
va fi valabil. Daca conditia potestativa depinde insa exclusiv de vointa debitorului, se considera
ca lipseste vointa de a te angaja juridic, iar actul nu produce nici un efect. In materie de donatie,
orice conditie a carei indeplinire atarna numai de vointa donatorului este nula absolut.

Conditia potestativa

pur potestativa simpla

exclusiv vointa partii vointa partii + un context extern

Conditia suspensiva si conditia rezolutorie

Conditia suspensiva suspenda nasterea efectelor contractului desi actul civil exista si
este valid incheiat. In cazul creantelor generate de act, o astfel de conditie suspenda, pana la realizarea
evenimentului, chiar nasterea raportului obligational. In cazul actelor translative de proprietate, conditia
va suspenda efectul translativ pana la realizarea ei.

Conditia suspensiva
 <---------------------------------------------------->

suspendat

eveniment viitor
nesigur

realizeaza nu se realizeaza

Conditia este rezolutoirie atunci cand implinirea ei determina desfintarea obligatiilor.

Prin urmare, pana la implinirea conditiei rezolutorii, contractul se executa ca si cand ar fi un act simplu,
iar la momentul implinirii acestei conditii operatiunea se va desfinta ca si cand nu ar fi existat, cu
exceptia contractelor cu executare succesiva.

Conditia rezolutorie
<----------------------------------------------->
---------------> executare <-----------
---------------> <-----------

Efectele conditiei
Conditia este o modalitate care afecteaza chiar existenta efectelor actului juridic civil,
iar nu numai exigibilitatea acestora. In plus, efectele conditiei se produc, de principiu, si pentru trecut,
adica acestea retroactiveaza pana la momentul la care operatiunea juridica a fost incheiata, daca partile
nu au prevazut altfel sau daca natura contractului exclude retroactivarea

Conditia suspensiva
Anterior implinirii conditiei, efectele actului juridic civil nu se produc inca, iar
obligatiile nu exista inca, nefiind nici certe, nici exigibile. Din acest motiv plata nu poate fi ceruta, iar
daca ea a fost efectuata reprezinta o plata nedatorata. Daca conditia suspensiva se realizeaza, se
considera actul juridic ca si cum ar fi fost pur si simplu, iar efectele se vor produce chiar de la data
incheierii lui.
Daca conditia suspensiva nu se mai realizeaza, operatiunea juridica trebuie considerata
ca nu s-a incheiat niciodata, cu efectul ca intre partile contractante nu se datoreaza nimic.

Conditia rezolutorie
Pe durata in care contractul depinde inca de conditia rezolutorie, efectele actului civil se
produc ca si cand el ar fi pur si simplu deoarece conditia determina aneantizarea efectelor contractului.
La implinirea conditiei, efectul rezolutoriu intra in actiune, iar operatiunea juridica se va desfinta cu
efect retroactiv, in cazul contractelor cu executare dintr-odata, sau doar pentu viitor in cazul
contractelor cu executare succesiva.

Pentru ca a o conditie sa isi produca efectele trebuie ca ea sa fie posibila, licita si morala
. In cazul in care aceste cerinte nu sunt respectate, conditia va fi considerata ca fiind nescrisa si nu va
afecta existenta contractului. Daca insa aceasta conditie reprezinta chiar cauza obligatiei, atunci
sanctiunea este nulitatea absoluta a contractului.
Curs 8
Nulitate
Fara 1.4, 3

In cazul in care se constata o nerespectare a conditiilor de formare ale unui act juriidc, acesta va
putea fi desfiintat. Sanctiunea se numeste nulitate si ea afecteaza atat sursa (Actul), cat si efectele sale
juridice. Ca definitie, nulitatea este o sanctiune care consta in desfiintarea retroactiva a efectelor unui
act civil pe motiv ca nu s-au respectat conditiile sale legale de formare (art 1246 NCC).

=> prezumtia de valabilitate

actul isi produce efectele
nuliatate
efect retroactiv

Actul juridic

cauze anterioare sau concomitent cu incheierea actului

Exista si situatii de exceptie: fiducia (art 780 NCC)

Domeniul de aplicare al nulitatii este actul juridc, indiferent de modalitatea lui de formare, de
efectele sale sau de regimul sau concret. Se poate spune ca sanctiunea nulitatii are un caracter de
universalitate, ea extinzandu-se din materia civila propriu-zisa in toate domeniile dreptului privat,
precum si la actele de drept public.
Nerespectarea conditiilor legale se poate concretiza fie prin lipsa unor elemente de validitate ale
actului civil, fie prin vicierea acestora. Modul concret in care au fost incalcate conditiile legale pentru
incheierea actului va influenta tipul de nulitate si intinderea sa.

Delimitarea dintre nulitate si celelalte cauze de ineficacitate a actului juridic civil

1. Caducitatea – afecteaza intotdeauna o operatiune juridica valabila pe care o impiedica sa isi

producaa efectele datorita survenirii unor imprejurari care nu depind de vointa partilor
contractului ( art 1557(1) NCC). In cazul nulitatii operatiunea juridica este de principiu
nevalida, iar cauzele care determina nulitatea sunt anterioare sau concomitente incheierii
actului. De principiu, cauzele de nulitate sunt imputabile partilor actului juridic. Caducitatea, de
principiu, este generala de un element strain care nu depinde de vointa partilor. In ceea ce
prinveste sanctiunea, nulitatea are efecte retroactive, iar caducitatea produce, in principiu, efecte
numai pentru viitor, ea nedesfiintand contractul, ci doar determinand incetarea sa.

Cauza caducitate Neimputabila partilor

 incetare →
Act juridic valabil fara efecte retroactive

2. Rezolutiunea – consta in desfiintarea unui contract sinalagmatic ca urmare a neexecutarii sale

culpabile de catre o parte. Rezilierea este un caz particular de rezolutiune aplicabil contractelor
sinalagmatice cu executare succesiva. Prin urmare, spre deosebire de nulitate care poate afecta
orice act juridic, rezolutiunea afecteaza doar contractele cu executare dintr-odata, iar rezilierea
doar contractele cu executare succesiva. Daca in cazul nulitatii cauzele sunt anterioare sau
concomitente incheierii actului, cauzele care atrag rezolutiunea sau rezilierea sunt intotdeauna
ulterioare incheierii contractului, fiind legate de executarea acestuia. In fine, atat rezolutiunea,
cat si nulitatea produc efecte retroactive, in timp ce rezilierea, datorita particularilatilor
contractelor la care se aplica, produce efecte doar pentru viitor.

Rezolutiune Reziliere

contr. Sinalag.

---------> <----------- --------------> <-------------------

---------------------------------------> reziliere
-------------> <------------------ neexec. a
-------------> <----------------- oblig.
neexecutarea culpabila a oblig.
Rezolutiune
Act juridic valabil
efect retroactiv

Efecte pentru viitor

3. Inopozabilitatea poate fi inteleasa ca reversul opozabilitatii unui act juridic (art 22 si Art 1221
NCC). Daca opozabilitatea poate fi inteleasa ca respectul datorat de terti unei situatii juridice
generate de un contract, inopozabilitatea se concretizeaza in autorizarea tertilor de a ignora
efectele acestui act civil. Prima consecinta va fi ca un act inopozabil produce efecte, insa
acestea exista numai intre parti si cei asimilati lor, dar fara consecinte fata de ceilalti (terti). In
schimb, in cazul nulitatii, actul nu poate produce efecte nici intre parti si nici fata de terti. De
aceea, inopozabilitatea este o sanctiune aplicabila doar unor contracte valabil incheiate, impusa
de cauze aparute ulterior incheierii actului.

A <----------------------------------> B

situatie juridica
respecta T
Simulatie
vanzare revanzare
A <-------------------> B (printr-un act public) A <----------------------> B (act secret)
4. Revocarea – este un termen utilizat cu diferite acceptiuni. Uneori, prin revocare se desemneaza
 razgandirea sau retragerea consimtamantului initial. In masura in care prin vointa partilor sau in
virtutea legii este permisa revocarea, aceasta desemneaza incetarea pentru viitor a efectelor unui
act valid incheiat. Daca vorbim de un acord de vointa vizand revocarea unui act juridic ne aflam
practic in situatia incetatii efectelor actului prin acordul partilor ( art 1270(1) NCC). In fine,
revocarea poate fi o sanctiune specifica donatiilor si testamentului.

1. Testament (act revocabil)

----------------------------> Efecte
act valabil incheiat Revocare

2. clauza de dezicere

Efecte

3.
act valabil act nou

Efecte

revocare mutuala/de comun acord

Cauze ineficacitate Cauze Efecte Obiect Conduita partilor

Nulitate Anterioare sau Retroactivitate Orice act juridic In principiu, o
concomitente parte in culpa
Rezolutiunea Ulterioare Retroactivitate Contracte cu Cel putin o parte
incheierii executare dintr- in culpa
odata
Rezilierea Ulterioare Pentru viitor Contracte cu Cel putin o parte
incheierii executare in culpa
succesiva
Caducitatea Ulterioare In principiu, Orice act juridic Exclude culpa
incheierii pentru viito
Inpozabilitatea Ulterioare Lipssa efecte Contracte supuse Neindeplinirea
fata de terti publicitatii formelor de
publicitate

Nulitatea totala si nulitatea partiala

Dupa intinderea efectelor asupra actului juridic, nulitatea poate fi totala sau partiala. In cazul
operatiunilor juridice complexe care pot fi compuse din operatiuni de sine statatoare, nulitatea poate
afecta doar una sau unele din aceste cauze. In acest context, se impune si analiza unor sanctiuni nou
introduse de actualul Cod, cum sunt clauzele considerate nescrise, respectiv clauzele care nu produc
efecte. Astfel, potrivit art 1255 NCC, clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri care
nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului in intregul sau numai daca sunt prin natura lor
esentiale sau daca in lipsa acestora contractul nu s-ar fi incheiat. Aceste clauze sunt inlocuite de drept
cu dispozitiile legale imperative, mecanism care opereaza similar si in cazul clauzelor considerate de
lege ca fiind nescrise.

Regula: nulitatea partiala – clauze esentiale

NU produc efecte(art 1203 NCC)

nule nescrise

instanta/partile constata nulitatea instanta/partile/alte autoritati/notar public...

Curs 9
Nulitatea judiciara si nulitatea amiabila
Ca regula, nuliatatea este una judiciara stabilita printr-o hotarare judecatoreasca, functia
sanctionatoare a nulitatii, ratiunea sa si efectele sale fata de terti reclama o hotarare judecatoreasca. Un
contract afectat de nulitate poate fi desfiintat fie printr-o miscare ofensiva, caz in care se promoveaza o
actiune in nulitate, fie printr-o miscare defensiva, caz in care se indica o exceptie de nulitate.

JUDICIARA <-----------------------------NULITATE ----------------------------> AMIABILA

acord de vointe
A <--------------------------> B
actiune(declarare/constatare) Exceptie

Cerere principala R ------------------------> P declarare nulitate

executare act (de comun acord)
<-------------------
repunerea daune aparare → exceptia de
partilor in interese nuliatate
situatia anterioara

Nulitatea amiabila este un contract care trebuie respectat de catre terti, dar nu are aceleasi efecte
juridice (ca o hot judecatoreasca).
Tinand cont ca a existat un act presupus valabil si dupa un acord de vointe care a desfiintat actul.

Prezumtie de valabilitate nulitate judiciara

-------------------------------------------------------------------------------------------->
incheiere efecte retroactive pentru parti ← nulitate amiabila → efectele pentru terti se
act prodcu numai pentru viitor

Actiunea in nulitate are un caracter principal si autonom deoarece prin intermediul ei se cere
instantei sa pronunte o hotarare prin care se desfiinteaza actul juridic invalid, fara ca aceasta actiune sa
depinda de admiterea unei alte actiuni sau cerei.
Exceptia de nulitate – in ipoteza in care unei parti I se cere de catre cealalta parte executarea
contractului, paratul se poate apara in proces invocand pe cale de exceptie nulitatea actului care a
generat obligatia a carei executare se solicita.
Nulitatea amiabila – NCC reglementeaza si nulitatea amiabila care este un contract prin care
partile declara sau constata cauza de nuliatate dintr-un alt act incheiat anterior intre ei si stabilesc
regimul acestuia. Principala problema legata de nulitatea amiabila o reprezinta interesul tertilor. De
principiu, nulitatea conventionala nu va putea retroactiva impotriva acestora in sensul de a le fi afectate
drepturile deja dobandite.

Nulitatea absoluta si nulitatea relativa

Cea mai importanta clasificare, folosind criteriul interesului aparat, imparte nulitatea in absoluta
si relativa. Nulitatea absolua sanctioneaza incalcarea unor dispozitii legale instituite pentru ocrotirea
unui interes general la momentul incheierii contractului. In schimb, nulitatea relativa sanctioneaza
incalcarea unor dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular, de aceea nulitatea
relativa este considerata o nulitate de protectie pentru o parte a actului juridic sau pentru un tert.

ABSOLUTA <-------------------------NULITATE ----------------------> RELATIVA

(interes general) (interes particular)
1. Poate fi invocata de orice persoana interesata 1. Poate fi invocata doar de cel
ocrotit
2. NU poate fi confirmata 2. Poate fi confirmata de cel ocrotit
3. Este, de principiu, imprescriptibila 3. Este prescriptibila pe cale de
actiune (imprescriptibila pe cale de
exceptie)
Regim juridic = conditiile

Desi regimul juridic al nulitatii relative, respectiv absolute este diferit, efectele nulitatii sunt
identice in ambele cazuri: desfiintarea retroactiva a efectelor juridice ale actului lovit de nulitate.

Modalitati de indreptarea a cauzelor de nulitate

Partile unui contract atins de o cauz de nulitate mai au si varianta de a repara actul juridic incercand sa
il inlocuiasca cu unul valid sau sa valorifice manifestarea de vointa intr-o maniera legala. In primul caz,
vorbim despre refacerea operatiunii juridice, iar in cel de-al doilea caz poate fi vorba despre
confirmarea actului civil sau despre conversiunea acestuia.
Refacerea se concretizeaza prin incheierea unui nou act juridic identic cu cel invalid din care s-a
inlaturat cauza de nulitate initiala. Acest din urma act civil nu mai pastreaza nici o legatura cu actul
juridic intial.
Refacerea
actului (negotium) instrumentum ( act → probatiune)
Act initial nul Act initial valabil (negotium) + un inscris autentic
Partile refac actul, fiind valabil, invalid ca inscris autentic
insa produce efecte doar pentru viitor actul ramane valabil, dar daca refac incrisul constata actu initial

Refacerea se poate referi si numai la inscrisul doveditor al actului juridic, in acest caz actul initial
(negotium) ramane valabil fiind refacut doar inscrisul doveditor al acestuia.

Confirmarea
Un act juridic anulabil poate fi confirmat printr-un act unilateral de catre persoana ocrotita prin
norma imperativa. Ea trebuie sa provina de la cel ocrotit fara a fi necesara acceptarea celeilalte parti.
Confirmarea inteleasa ca operatiune juridica, trebuie sa respecte conditiile de valabilittae ale unui act
unilateral si conditiile de forma impunse de lege pentru actul initial datorita caracterului accesoriu al
confirmarii. Trebuie subliniat faptul ca actul de confirmare poate surveni numai dupa ce cauza de
nulitate a incetat sa se manifeste si este cunoscuta de catre cel ocrotit.

Confirmarea
<----act initial-------------->
---->nulitate relativa
-----------> consolideaza
act unilateral cu efect retroactiv
(confirmarea) actul initial
Pentru actele consensuale anulabile, confirmarea poate fi atat expresa, cat si tacita, daca poate fi dedusa
cert din alte imprejurari decat o declaratie de vointa expresa in acest sens.
NCC permite si o actiune provocatoare de confirmare ( art 1263(6) NCC), in sensul ca cel care trebuie
sa confirme actul poate fi pus in interziere printr-o notificare pentru a exrcita actiunea in anulare in
termen de 6 luni.

Conversiunea (1260 NCC)

Conversiunea este o modalitate de salvare fragmentara a unui act juridic nul prin aceea ca el este
transfromat sau schimbat intr-un alt act juridic.

Conversiunea
vointe ----------> <------------
<---------------------------> act initial

NUL

preiau vointele intiale

revalorific

<------------------------->
alt act

Curs 10
Probe si mijloace de probe

examen: art 249, 250, 256-258, 264-291, 309-310, 327-330, 318-350 NCPC
Probele constituie, practic, o completare a drepturilor subiective civile fara de care valorificarea lor
ramane indecisa. Pe langa rorlul de a duce o hotarare judecatoreasca legala si temeinica, probele mai au
si un rol preventiv, un drept a carui existenta este indoielnica deoarece izvoraste dintr-un fapt juridic ca
poate fi usor stabilit prin probe usoare si convingatoare va fi de cele mai multe ori si respectat de
bunavoie, deoarece sansele de a-l contesta sau de a dovedi contrarul sunt minime.
In prezent, reglementarea probelor e cuprinsa in NCPC, art 249-365
Norma tranzitorie prevede ca dispozitiile NCPC se aplica doar proceselor incepute ulterior
intrarii sale in vigoare; cele incepute anterior fiind guvernate de VCPC, de asemenea, art 26 din NCPC
prevede ca in ceea ce priveste conditiile de adminisibilitate si puterea doveditoare a probelor
preconstituite si a prevederilor legale, vor fi guvernate de dispozitiile in vigoare la data producerii
faptelor juridice care fac obiectul probatiunii. In consecinta, probele preconstituite pana la data de 14
feb 2013, inclusiv, vor fi guvernate de vechile dispozitii legale, de CC 1864 su Codul Comercial.
Atat in legislatia romanam cat si in doctrina si jurisprudenta, termenul de proba are mai multe
acceptiuni. Uneori, este folosit in sensul de mijloc de convingere, alteori in sensul de operatiune de
predare in justitie a mijloacelor de proba si, in fine, in sensul de rezultat obtinut in urma administrarii
lor.
Proces → administrare probe → mijloace de proba (preconstituite/nepreconstituite) → analiza
probelor → dovada (rezultat)

Obiectul probei - toate elementele de fapt si, in mod exceptional, de drept care trebuie dovedite in
instanta pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv si a obligatiei corelative. In mod obisnuit si
necesar, constituie obiect al probei faptele juridice (lato senso) care dau nastere/modifica/ sting sau
antreneaza ineficacitatea raportului juridic civil. Pentru a se putea prevala de consecintele juridice pe
care norma de drept sau vionta partilor le ataseaza acestor fapte, cel interesat trebuind sa dovedeasca in
instanta existenta lor. Obiectul probei formeaza asadar, ansamblul de fapte care formeaza situatia
juridica litigioasa. Aceste fapte genereaza/afecteaza drepturile si obligatiile partilor si trebuie dovedite
prin intermediul mijloacelor de proba si cu respectarea conditiilor de adminisibilitatate.

Conditiile de adminibilitate ale probei

In doctrina se considera ca urmatoarele conditii trebuie indeplinite pentru orice fel de proba pentru ca
aceasta sa fie admisa in dovedirea sustinerilor partilor.
1. Proba sa fie legala – adica sa nu fie prohibita de legea materiala sau procesuala. Astfel, de exemplu,
legea interzice proba cu martori in contra sau peste cuprinsul unui inscris precum si, in principiu, proba
cu martori si prezumtii pentru dovada actelor juridice in valoare de peste 250 lei.
Acte juridice

inscrisul marturisire

exceptie/completare Evenimente
martori sau prezumtie

Fapte juridice expertize/acte de constatare/

probe materiale/cercetarea la
fata locului
marrturisire/martoti/expertize
acte de constatare/cercetare la fata
locului/probe materiale

2. Proba sa fie verosimila – sa nu contravina legilor naturii, sa nu tinda la dovedirea unor fapte
imposibile in mod absolut, ci la dovedirea unor fapte reale si posibile.
3.Proba sa fie pertinenta – sa aiba legatura cu obiectul procesului si sa fie concludenta, adica sa vizeze
dovedirea unor fapte sau imprejurari de natura sa duca la solutionarea litigiului.
 O problema mai dificila, din punctul de vedere al aplicarii in practica, este cea privitoare la
chestiunea obiectului probei daca acesta trebuie sau nu sa fie contestat de catre una din partile litigiului.
Faptele necontestate sunt acele fapte cu privire la care toate partile litigiului sunt de acord. Art. 237 (4)
Cod Procedura Civila prevede faptul ca la inceputul procesului judecatorul stabileste care sunt
pretentiile recunoscute si care sunt cele contestate; cu toate acestea, judecatorul va administra si alte
probe decat cele solicitate de catre parti, pe care le considera necesare,. Astfel, desi dispozitiile
procedurale privitoare permit judecatorului sa administreze probe si cu privire la fapte necontestate de
catre parti, apreciem ca fiind rezonabila si utila administrarea unei astfel de probe doar in ipoteza in
care hotararea pronuntata pe baza realitatii juridice rezultate din acel fapt ar putea afecta interesele
publice sau pe cele ale altor particulari decat partile din proces.

Sarcina probei
O regula fundamentala in materie de probatiune care se regaseste atat in noua reglementare, la
art 249 Cod de procedura civila, cat si in vechea relglemntare (art 1869), vizeaza faptul ca cel care face
o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedesca, in afara de cazurile anume prevazute de lege. In
baza acestei reguli, sarcina probei poate sa treaca de la o parte la alta; daca o proba este imposibil sau
dificil de administrat sau este apreciata ca fiind neconvingatoare, partea care nu si-a dovedit sustinerile
va pierde procesul.
R -------------------------> P
pret

contract aparare
-----------> <-----------
plata pret plata trebuie dovedita de catre parat

R ------------------> P
daune
fapta ilicita
trebuie sa
dovedeasca fapta
ilicita si prejudiciul

Uneori, legea scuteste pe una dintre parti de sarcina probei (554/2004 legea conteniosului administrativ,
art 13)
Conventiile asupra probelor
La fel ca in vechea reglementare, se mentine pentru parti posibilitatea de a incheia o conventie asupra
probelor, expresa sau tacita. Aceste conventii sunt acorduri de vointa prin care partile deroga de la
normele legale privitoare la probe, in cadrul unui proces sau anterior inceperii lui. Conform art 256 Cod
de procedura civila, conventiile asupra admisibilitatii obiectului sau sarcinii probei sunt valabile cu
exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor care fac imposibila ori
dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa caz, contravin ordinii publice si bunelor moravuri.

Curs 11+12
Prescriptia extinctiva
Fara 1.1 si 1.2;
Dreptul subiectuv se caracterizeaza, printre altele, si prin aceea ca atunci cand o alta persoana il
nesocoteste intr-un fel oarecare, titularul sau se poate adresa instantei sau altui organ de jurisdictie cu o
actiune pentru a i se asigura protectia dreptului respectiv.
Prescriptia extinctiva se defineste ca mijlocul de stingere a dreptului la actiune in sens material,
ca urmare a neexercitarii lui in termenul prevazut de lege. Art 2500(2) NCC precizeaza ca prin drept la
actiune se intelege dreptul de a constrange o persoana cu ajutorul fortei fizice sa execute o anumita
prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune ciivla, dupa caz. Asa
cum arata definitia, presriptia extinctiva are ca efect stingerea dreptului material la actiunea in justitie
prin care se urmareste si se realizeaza apararea unui drept, si nu stingerea dreptului subiectiv propriu-
zis.
Scopul acestei institutii este, pe de-o parte, de a sanctiona pasivitatea titularului dreptului
subiectiv sau al unei situatii juridice ocrotite de lege, relativ la realizarea prerogativelor conferite si, pe
de alta parte, de a inlatura dificultatile legate de dovedirea pretentiilor datorata trecerii timpului.

Drept

real creanta

uzufruct datorie

Interes legitim => posesie

Obligatie corelativa → in caz de nerespectare:

1. Forta de constrangere a statului
------perioada de timp ----------------------drept imperfect--- => se pierde dreptul de a uza forta de
constrangere a statului
 Odata cu implinirea prescriptiei extinctive, dr subiectiv si obligatiile corelative devin
imperfecte, ceea ce inseamna ca titulaul dreptului subiectiv suporta riscul de a nu mai beneficia de
posibilitatea obtinerii in justitie prestatia sa, in cazul in care partea adversa invoca in terme prespriptia.
Dreptul subiectiv ramane in continuare ocrotit pe cale de exceptie, in cazul in care obligatia este
executata de buna voiede catre debitor. Art 2506 NCC precizeaza ca cel care a facut o plata dupa
implinirea termenului de prescriptie, nu mai poate cere restituirea ei.

Principiu
Prescriptia extinctiva nu mai este o chestiune de ordine publica, asa cum era in veche
reglementare, ci doar o chestiune de interes public, dar de ordin privata; drept consecinta, prescriptia nu
mai este aplicata de instanta din oficiu, ci doar la cererea partii interesate, iar normele care
reglementeaza prescriptia nu mai sunt exclusiv norme imperative, exista si norme supletive aplicabile.

Decretul 167/1958 NCC

- instanta trebuie sa invoce prescriptia - doar partea interesata poate invoca prescriptia
- putea fi invocata oricand - poate fi invocata doar prin intampinare sau la
- numai norme imperative prima zi de judecata
- norme imperative si supletive

Art 201 din Legea de punere in aplicare a NCC precizeaza ca prescriptiile incepute si neimplinite la
data intrarii in vigoare a NCC sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.

Domeniul prescriptiei
Din prevederile art 2501 NCC rezulta ca actiunile care au un obiect patrimonial sunt, de regula,
prescriptibile; prin exceptie, astfel de actiuni, pot fi declarate imprescriptibile printr-o dispozitie
expresa a legii, precum si ori de cate ori prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiu
sau nu poate fi limitat in timp (ex: dr de proprietate este imprescriptibil).
In materia drepturilor napatrimoniale, regula este imprescriptibilitatea, iar exceptia o constituie situatia
in care legea declara anumite actiuni prescriptibile.
Drepturi

patrimoniale nepatrimoniale
Reg. Prescriptibilitatea Reg. Imprescriptibilitatea
Ex. Imprescriptibilitatea Ex. Prescriptibilitatea

In ceea ce priveste drepturile potestative, de principiu, acestea sunt considerate a fi

imprescriptibile, dar exercitarea lor poate fi afectata de implinirea prescriptiei pentru drepturile
principale la care se refera.

Termenele de prescriptie
Termenul general de prescriptie este de 3 ani. Legea prevede si o serie de termene speciale. Termenul
de 10 ani aplicabil anumitor drepturi reale. Termenul de 2 ani aplicabil in materie de asigurari si de
contracte de intermediere. Termenul de un an aplicabil dreptului la actiune privind plata remuneratiei
anumitor categorii de liber profesionisti (avocati, arhitecti etc) sau profesionistilor din anumite domenii
(transport, alimentatie publica etc).
O prevedere importanta este cuprinsa la art 1394 NCC. In toate cazurile in care despagubirea deriva
dintr-un fapt supus de legea penala unei precriptii mai lungi decat cea civila, termenul de prescriptie a
raspunderii penale se aplica si dreptului la actiune in raspunderea civila.
Regula: 3 ani
Exceptii: 10 ani (termen general cu aplicabilitate speciale la drepturile reale)
2 ani ( asigurari/intermediere)
1 an (liber profesionisti si anumite domenii de activitate)
Exceptie generala: prescriptia penala mai lunga

Cursul prescriptiei extinctive

Regula de principiu cuprinsa la art 2523 NCC este in sensul ca prescriptia incepe sa curga de la data
cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca nasterea lui.
Trebuie remarcata o modificare subtila a conceptiei anterioare care lega automat inceputul cursului
prescriptiei de momentul nasterii dreptului la actiune, regula nuantata de noua reglementare care
adauga un corector subiectiv, momentul la care titularul actiunii a cunoscut sau trebuia sa cunoasca
nasterea dreptului sau la actiune,
incalcare + cunoastere
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------->
drept la actiune ------------------------->
curge prescriptia

Totusi, momentul cunoasterii dreptului la actiune nu trebuie confundat cu acela la care titularul
dreptului la actiune a aflat efectiv de nasterea dreptului sau, ci momentul in care un titular care depune
toate diligentele necesare ar fi fost in masura sa afle nasterea dreptului la actiune. Astfel spus, ignoranta
sau neglijenta titularului dreptului la actiu nu poate constitui motiv legal de amanare a momentului la
care incepe sa curga termenul de prescriptie.
In cazul in care un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare
dintre aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita, chiar daca debitorul continua sa execute
una sau alta dintre prestatiile datorate.
Ex. <------contract de inchiriere-------->
 ----folosinta--> <--------chirie lunara--

De la aceasta regula exista insa o importanta exceptie care nu exista in veche reglementare, in sensul ca
nu curg prescriptii deosebite in cazul in care prestatiile succesive alcatuiesc, prin finalitatea lor,
rezultate din lege sau conventie, un tot unitar.
Tot unitar
<--------------------------->
--propr---> <-----pret-------
<------pret------ ==> plata succesiva a pretului
<-----pret-------

Regula isi are sorgintea in caracterul unitar al obligatiei, chiar daca executarea sa se face esalonat. Daca
prestatiile succesive au caracter individual (penalitati, dobanzi, chirii), prespcriptia incepe sa curga
separat, iar daca formeaza un tot unitar, prescriptia curge de la data ultimei rate.
O atentie particulara trebuie acordata situatiilor in care momentul in care prescriptia poate incepe sa
curga este limitat in timp de un termen special de la care, obligatoriu, prescriptia incepe sa curga.
Ex. Violenta
incheiere act ----------------------------curge prescriptia-------------->
inceterea
violentei

Eroare ------------------------------------------------>
descoperirea erorii ------------curge prescriptia pentru 18 luni (3 ani + 18 luni)--------------->

Curs 13
Suspendarea prescriptiei
Pe parcursul termenului de prescriptie pot sa se iveasca o seama de incidente care afecteaza
cursul firesc al acestuia. Este cu putinta ca in anumite imprejurari, exceptionale, sa-l impiedice pe
titularul dreptului la actiune sa introduca o cerere inauntrul termenului de prescriptie; intr-o atare
situatie, nu exista o pasivitate culpabila a titularului dreptului de natura sa justifice sanctionarea lui.
Prin stingerea dreptului la actiune, ca efet al implinirii prescriptiei, legiuitorul a tinut seama de aceste
posibile impedimente de natura materiala, juridica sau morala si a reglementat suspendarea cursului
prescriptiei extinctive.
Cauzele de suspendarea prevazute de lege pot fi grupate in cateva categorii:
1. Cazul de imposibilitate morala sau juridica de a actiona, adica de a efectua un act de intrerupere
a cursului prescriptiei ( art 2532 NCC – intre soti, pct 8 situatia de mobilizare si razboi si
 punctul 9 forta majora, art 2533 NCC)
2. Cazul de protectia a incapabilului sau a celui ale carui bunuri sunt administrate (art 2532 (2) (4)
NCC)
3. Suspendarea cu titlu de sanctiune pentru conduita de rea credinta a debitorului cand acesta, in
mod deliberat, ascunde creditotrului existenta datoriei sau exigibilitatea acesteia. Pentru a opera
acest caz de suspendare trebuie ca motivul pentru care creditorul nu cunoaste existenta creantei
sa nu-i fie imputabil.
4. Cazul de prevalenta a unor proceduri alternative de solutionare a litigiului (art 2532 (6)(7)
NCC). Cursul presriptiei se suspenda pe intreaga durata a negocierilor purtate in ultimele 6 luni
inainte de implinirea cursului prescriptiei, in scopul rezolvarii pe cale amiabila a diferendelor
dintre parti. Rolul acestei prevederi este de a da sansa unei intelegeri amiabile, fara ca durata
negocierilor sa fie afectata de implinirea termenului de prescriptie. Negocierile trebuie insa sa
fie efective si nu doar simple tatonari sau incercari unilaterale de solutionare amiabila. De
asemenea, in cazul in care cel indreptatit la actiune trebuie sa poarte, potrivit legii ori
contractului, o procedura amiabila sau sa foloseasca o anumita procedura prealabila, cum sunt
reclamatia administrativa sau incercarea de impacare si alte asemenea; cursul prescriptiei este
suspendat cat timp nu a cunoscut si nici nu trebuia sa cunoasca rezultatul acelei proceduri, insa
nu mai mult de 3 luni de la declansarea procedurii.

O precizare suplimentara se impune in ceea ce priveste suspendarea cursului prescriptiei

extinctive pentru caz de forta majora, Spre deosebire de vechea reglementare, efectul suspensiv
produce numai daca forta majora survine in ultimele 6 luni inainte de implinirea termenului de
prescriptie. Formularea textului legal este uor deficitara deoarece, urmand ratiunea reglementarii,
suspendarea opereaza si in ipoteza in care cazul de forta majora s-a ivit anterior termenului de 6 luni,
dar subzista inclusiv in perioada de 6 luni inainte de implinirea termenului de prescriptie, insa efect
suspensiv va avea doar perioada de timp care se suprapune cu ultimele 6 luni inainte de impinirea
termenului de prescriptie.
Efectul suspendarii cursului prescriptiei prevazut de art 2534 NCC coroborat cu art 2532 (1)
NCC poate fi explicat mai usor facand o perioadizare a cursului acesteia in raport cu cauza de
suspendare.
O ipoteza aparte este aceea in care s-a ivit cauza de suspendare anterior momentului in care
incepe sa curga termenul de prescriptie, intr-o astfel de ipoteza, fiind amanat momentul in care incepe
sa curga prescriptia. Alaturi de fectul general, suspendarea genereaza si un efect special care consta in
prelungirea timpului ramas din termenul de prescriptie si, implicit, a termenului de prescriptie. Rolul
acestei prevederi, care opereaza de drept, este acela de a oferi partii afectate o perioada de timp
considerata rezonabila pentru a putea introduce cererea de chemare in judecata.

Intreruperea prescriptiei
Intreruperea cursului prescriptiei poate fi definita ca acea modificare a cursului prescriptiei care
survine atunci cand starea de pasivitate a titularului dreptului la actiune este justificata de atitudinea
celeilalte parti, cat si atunci cand titularul dreptului la actiune a iesit din pasivitate cu consecinta
inlaturarii prescriptiei incepute si curgerea unei noi prespriptii. Atitudinea celeilalte parti duce la
intreruperea cursului prescriptiei atunci cand debitorul recunoaste dreptul, existenta datoriei sau face un
act de executare, chiar si partial, a obligatiei (art 2537 NCC). Recunoasterea poate fi expresa sau tacita,
conditia principala a textului de lege fiind ca aceasta sa aiba un caracter neechivoc. In aceasta situatie,
incepe sa curga un nou termen de prescriptie de natura identica cu cel a carui curs a fost intrerupt.
Aceleasi reguli sunt aplicabile si in cazul renuntarii la beneficiul termenului scurs ( art 2510 NCC),
precum si in cazul recunoasterii dreptului sau constituirii de garantii facuta ulterior implinirii
termenului prescriptiei (art 2506(4) NCC).
Iesirea din pasivitate a titularului dreptului prin introducerea unei cereri de chemare in judecata sau a
unei alte cereri cu efect echivalent determina, in cazul admiterii actiunii, nasterea unei prescriptii de
natura diferita de cea anterioara, prescriptia dreptului de a cere executarea silita pe intreaga durata a
procesului, indiferent de fazele procesuale prin care trece, este oprita curgerea oricarei forme de
prescriptie.
Un element de noutate adus NCC il reprezinta posibilitatea intreruperii cursului prescriptiei extinctive
prin intermediul unei puneri in intarziere a debitorului in conditiile art 1521 si 1523 NCC printr-o
notificare cu confirmare de primire, efectul intreruptiv este conditionat de introducerea unei cereri de
chemare in judecata in termen de 6 luni de la data expedierii notficarii.
Legea permite in noua reglementare partilor sa modifice cauzele legale de suspendare sau de
intrerupere a cursului prescriptiei extinctive, fara insa a putea suprima aceste cauze.