Cum a decis ÎCCJ că se execută hotărârile instanțelor de contencios

administrativ?

Apr 11, 2016 Postat De Mădălina Moceanu In Juridic Etichete Administrativ, Contencios, Hotarari, ICCJ Comentarii 0
Având în vedere faptul că legiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură civilă un nou
instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie (denumită în continuare ÎCCJ) în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Încheierea din 15.10.2015, pronunţată în Dosarul
nr. 2.434/118/2012*, Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi
fiscal a solicitat ÎCCJ pronunţarea unei astfel de hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei
chestiuni de drept:
“Dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/20041, introduse prin Legea
nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, se aplică şi în ipoteza executării
obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.
138/2014?”
Care a fost obiectul litigiului cu care a fost învestită instanţa care a solicitat pronunţarea
unei hotărâri prealabile?
Prin Sentinţa civilă nr. 4.555/29.11.2012 a Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi
fiscal a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Turbatu Marian, în contradictoriu
cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi a fost obligat pârâtul la comunicarea către
reclamant a informaţiilor publice solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 2.689/14.02.2012 la Consiliul
Judeţean Constanţa, în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei menţionate. În conformitate
cu dispoziţiile art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările şi
completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 554/2004), s-a stabilit o amendă în cuantum de
20% din salariul minim brut pe economie în sarcina pârâtului, în cazul nerespectării termenului de
executare stabilit prin sentinţă.
Prin sesizarea formulată la data de 27.02.2015 de către Biroul de executări civile din cadrul instanţei de
fond s-a solicitat stabilirea amenzii definitive conform prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,
pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 4.555/29.11.2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de
contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit referatului ataşat, Sentinţa civilă nr. 4.555/29.11.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia
de contencios administrativ şi fiscal a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 502/25.03.2013 pronunţată de
Curtea de Apel Constanţa, obligaţia stabilită în sarcina pârâtului fiind îndeplinită la data de 28.10.2014.

Prin Încheierea nr. 740/29.04.2015, Tribunalul Constanţa a respins sesizarea formulată de Biroul
executări civile având ca obiect stabilirea cuantumului amenzii definitive, ca nefondată, reţinând că
prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, intrate în vigoare la data de 19.10.2014, nu sunt
incidente în privinţa executării Sentinţei civile nr. 4.555/29.11.2012, hotărârea fiind supusă cadrului legal
de executare în vigoare la data pronunţării acesteia.
Împotriva Încheierii nr. 740/29.04.2015 a Tribunalului Constanţa a declarat recurs reclamantul, criticând-o
pentru nelegalitate, în raport cu reţinerea, greşită în opinia recurentului, a inaplicabilităţii în cauză a
dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative conexe (denumită, în continuare, Legea nr. 138/2014).
În motivarea recursului s-a aratat, în esenţă, că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 sunt de
imediată aplicare, fiind o normă de procedură cuprinsă într-o dispoziţie specială, iar sesizarea
compartimentului de executări civile al instanţei de executare cu stabilirea amenzii civile datorate în
temeiul sentinţei pronunţate în cauză s-a formulat după data intrării în vigoare a normei de modificare.

Aceeaşi afirmaţie este susţinută şi prin referire la prevederile art. 6 alin. (5) din Codul civil, art. 11
din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu
modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 76/2012), art. 28 alin. (1) din

1
Legea nr. 554/2004, precum şi prin raportare la principiul nediscriminării, dreptul la un proces echitabil,
principiul efectivităţii şi principiul echivalenţei.
În aceste condiții, instanţa de trimitere (Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal) a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură
civilă pentru a sesiza ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept, reţinând următoarele: de lămurirea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea
nr. 554/2004 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât obiectul cererii constă în sesizarea din oficiu
a Biroului executări civile din cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal,
pentru stabilirea de către instanţa de executare a sumei definitive datorată statului pentru neexecutarea
obligaţiei cuprinse în Sentinţa civilă nr. 4.555/29.11.2012 a aceleiaşi instanţe.
Ce a decis ÎCCJ în cazul sesizării mai sus menţionate?
ÎCCJ a decis prin Decizia nr. 3/29.02.2016 că:
“Dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, introduse prin Legea nr.
138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum
şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, se aplică şi în ipoteza executării
obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.
138/2014”.
De dată relativ recentă, Decizia nr. 3/29.02.2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I
nr. 243/01.04.2016 și menţionăm faptul că, potrivit art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data
pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al
României, Partea I (adică de la data de 01.04.2016).

Cum a argumentat ÎCCJ -în esență- Decizia nr. 3/29.02.2016?

(…) Pentru identificarea sferei hotărârilor judecătoreşti supuse procedurii reglementate de art. 24 alin. (5)
din Legea nr. 554/2004, se impune stabilirea legii după care se efectuează executarea silită.
S-a constatat, în acest sens, că în lipsa unor dispoziţii exprese în Legea nr. 554/2004 şi a unor norme
tranzitorii în Legea nr. 138/2014, care a introdus în corpul legii organice a contenciosului administrativ
prevederea legală analizată, devin incidente dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 care trimit la
prevederile Codului de procedură civilă “în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor
de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor
legitime, pe de altă parte”.

Or, din cuprinsul art. 24 şi art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă cu claritate că executarea
silită este guvernată de legea în vigoare la momentul declanşării acestei etape a procesului civil.
Ca urmare, indiferent de momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei de contencios
administrativ, care constituie titlul executoriu, dacă executarea silită a debutat după data intrării în
vigoare a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, această prevedere legală este aplicabilă.
În doctrina procesual-civilă s-a arătat cu claritate că, chiar dacă hotărârea (sau un alt titlu executoriu) ce
urmează a fi pusă în executare a fost obţinută pe vechea reglementare, în cazul în care cererea de
executare silită a fost înregistrată după intrarea în vigoare a unei noi reglementări, executării silite îi vor
fi aplicabile dispoziţiile noii reglementări.
De asemenea, analizându-se modificările aduse de Legea nr. 138/2014 prevederilor art. 24 şi 25 din Legea
nr. 554/2004, în doctrina de drept administrativ s-a concluzionat că procedura de executare a hotărârilor
de contencios administrativ, în cazurile în care instanţa de executare a fost deja sesizată la data intrării în
vigoare a legii de modificare a noului Cod de procedură civilă, va fi cea prevăzută de legea veche. Art. 24
şi 25 din Legea nr. 554/2004, în forma modificată prin Legea nr. 138/2014, se vor aplica numai în cazul în
care instanţa de executare în materia contenciosului administrativ a fost sesizată ulterior datei intrării în
vigoare a modificărilor, respectiv începând cu data de 19.10.2014.
Nu în ultimul rând, această soluţie este de natură să contribuie la restabilirea principiului legalităţii şi la
asigurarea dreptului la un proces echitabil, în sensul configurat de CEDO printr-o bogată jurisprudenţă,
făcând aplicabil noul instrument creat prin art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, menit să determine
autorităţile publice să aducă la îndeplinire obligaţia cuprinsă în titlul executoriu, şi în privinţa hotărârilor
judecătoreşti pronunţate sub imperiul vechii reglementări (….).

2
__________________________________________________________________________

1
Art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 – Obligaţia executării
(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să
modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative,
executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa
unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin
executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.
(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge
de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin
încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz,
persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face
venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură
civilă.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a
penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea
creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de
penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în
condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului
pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări
civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei
cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare
va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.”