Curtea de Apel -, Partaj succesoral. Ieşire din in diviziune.

Stabilirea echivalentului
bănesc al cotei părţi. Recalcularea sultei
Publicaţie: Pandectele Romane 4 din 2006

Autor:
Curtea de Apel -
Tip:
Jurisprudenta

 Partaj succesoral. Ieşire din in diviziune. Stabilirea echivalentului bănesc al

cotei părţi. Recalcularea sultei
Partajul, ca modalitate de sistare a indiviziunii constă în împărţirea masei partajabile, în loturi
de bunuri, în raport cu numărul coindivizărilor şi cotele ce li se cuvin, pentru a fi apoi
atribuite acestora. Loturile se alcătuiesc după regulile expres prevăzute de legiuitor în scopul
asigurărilor deplinei egalităţi a părţilor.
Egalitatea loturilor în valoare se exprimă prin echivalentul bănesc al bunurilor conţinute,
stabilit pe bază de expertiză (sau alt mijloc de probă), la valoarea reală de circulaţie de la data
partajului.
În cazul în care, în apel, se efectuează o expertiză prin care se stabileşte o valoare de
circulaţie a imobilului mult superioară celei stabilite la fond, se impune, în virtutea
principiului echităţii partajului, recalcularea sultei în raport de valoarea de circulaţie reală a
bunului, întrucât instituţia reactualizării nu este incidentă în atare situaţie. [3712 alin. (3) C.
pr. civ. ]
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr.
230 din 31 ianuarie 2006)
Deliberând, Curtea constată că prin sentinţa civilă nr. 5028 din 3 octombrie 2003, pronunţată
de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta
- pârâtă T.M. şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă M. (fostă T.) M., a
constatat deschisă succesiunea defunctului T.H., compunerea masei succesorale, creanţele
părţilor asupra succesiunii, calitatea de moştenitoare legale a părţilor, în calitate de soţie
supravieţuitoare şi respectiv fiică, a dispus ieşirea lor din indiviziune prin atribuirea
imobilului către reclamanta - pârâtă, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către pârâta -
reclamantă, şi a acesteia din urmă la plata a 50% din ratele achitate din preţ de reclamanta
pârâtă, după data deschiderii succesiunii.
Împotriva soluţiei primei instanţe, în termen legal a declarat apel pârâta - reclamantă M.M.,
criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, apelanta arată, în primul rând, că hotărârea apelată este pronunţată cu
aplicarea greşită a legii, susţinând în acest sens că, în lumina dispoziţiilor art. 67310 alin. (1)
teza IC. pr. civ. şi art. 67310 teza a III-a C. pr. civ., atribuirea bunurilor ca urmare a împărţelii
judiciare are un caracter provizoriu, iar atribuirea provizorie este obligatorie, motiv pentru
care instanţa trebuia să o dispună prin încheiere şi nu prin hotărâre asupra fondului.
În al doilea rând, arată apelanta că hotărârea nu este motivată sub aspectul atribuirii definitive
a imobilului, este dată fără a se ţine seama de faptul că ambele părţi au solicitat atribuirea în
natură şi nu doar reclamanta-pârâtă şi de asemenea, este dată fără a se stabili termenul în
cadrul căruia urmează a se achita sulta.
În al treilea rând, arată apelanta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind dovedite
pretenţiile sale numai în parte, sub aspectul obli9gării intimatei la plata cotei ce-i revine din
impozitul pe clădire pentru anul 2001, după cum greşit s-a reţinut că nu a făcut dovada
punerii în executare a sentinţei civile nr. 10303/1999 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, cu
consecinţa respingerii cererii reconvenţionale.
În al patrulea rând, apelanta a arătat că orice împărţeală este guvernată de principiul echităţii,
al asigurării egalităţii dintre coproprietari şi cum desăvârşirea împărţelii se produce la data
rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de partaj şi cum de la data stabilirii valorii de
circulaţie a imobilului în litigiu, valoarea imobilului a crescut, se impune reevaluarea
acestuia.
Prin încheierea pronunţată la data de 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a
IV-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti,
cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la 12 ianuarie 2005.
Prin decizia civilă nr. 182 din 7 martie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis
apelul formulat, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit termen pentru plata
sultei către apelanta - pârâtă - reclamantă, respectiv 3 luni de la data prezentei hotărâri; a
obligat intimata - reclamantă - pârâtă la cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă-
reclamantă, în cuantum de 76.500 lei.
A reţinut tribunalul că atribuirea imobilului către intimata - reclamantă direct prin hotărâre
asupra fondului este impusă de motive temeinice, aceasta având o cotă mai mare din imobil şi
un drept de creanţă asupra succesiunii, reprezentând 1/4 din valoarea bunului, şi permisă de
dispoziţiile legale în materie.
În mod corect prima instanţă a reţinut că intimata
- reclamantă a solicitat atribuirea bunului, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că apelanta -
pârâtă a formulat, deopotrivă, cerere de atribuire, din moment ce a solicitat atribuirea bunului
către intimata-reclamantă.
Principiul asigurării egalităţii între copărtaşi a fost respectat stabilindu-se echivalentul bănesc
al cotei părţi ce se cuvine apelantei-pârâte în raport cu valoarea de circulaţie stabilită prin
raportul de expertiză.
Împrejurarea că de la data pronunţării hotărârii apelate, valoarea imobilelor a crescut, pe piaţa
imobiliară, nu reprezintă un motiv de netemeinicie şi nelegalitate.
Reactualizarea sultei datorate apelantei-pârâte, urmare a creşterii preţurilor, implică şi
reactualizarea sumei datorate de aceasta intimatei-reclamante, creanţa acesteia din urmă fiind
stabilită tot în raport de valoarea de circulaţie a imobilului la data pronunţării.
Nu numai valoarea activului, dar şi valoarea pasivului succesiunii ar trebui să fie recalculate
în raport de valoarea de circulaţie a imobilului, stabilită prin raportul de expertiză întocmit în
faza apelului.
În raport de prevederile art. 294 alin. (2) C. pr. civ., tribunalul a apreciat că reactualizarea
sumelor pe care părţile şi le datorează reciproc se va putea realiza potrivit art. 3712 alin. (3)
C. pr. civ.
În legătură cu sumele achitate cu titlu de impozit, s-a apreciat că nu au fost administrate
dovezi din care să rezulte că plata s-a efectuat exclusiv de apelanta-pârâtă, iar în privinţa
cheltuielilor de judecată rezultate dintr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că organul de
executare poate să actualizeze valoarea obligaţiei, cererea reconvenţională fiind corect
soluţionată.
S-a apreciat că apelul este fondat exclusiv în lumina dispoziţiilor art. 67310 alin. (4) C. pr.
civ., prima instanţă soluţionând pricina fără a stabili termenul în care cel căruia i s-a atribuit
bunul este ţinut să plătească sulta.
Împotriva deciziei civile, a declarat recurs pârâta
- reclamantă M.M. (fostă T.) invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
- Susţine recurenta că echivalentul bănesc al cotei-părţi ce se cuvine coproprietarului căruia
nu i s-a atribuit bunul se face la valoarea reală de circulaţie, astfel încât în mod greşit instanţa
a reţinut că nu se impune recalcularea sultei în raport de valoarea de circulaţie a imobilului,
astfel cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză, în apel; ipoteza în care nu s-ar
proceda la recalcularea sultei s-ar produce o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei-
reclamante.
În cazul partajului, nu sunt incidente dispoziţiile art. 31712 alin. (3) C. pr. civ. privind
reactualizarea sumelor pe care părţile şi le datorează, deoarece prin reactualizarea sultei cu
ocazia executării nu se respectă principiul asigurării egalităţii între copărtaşi.
- Acţiunea intimatei-reclamante prin care valorifică dreptul său de creanţă este o acţiune
personală, supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, aşa încât, dat fiind principiul
potrivit căruia datoriile şi sarcinile moştenirii se împart de drept între succesori, chiar din data
deschiderii succesiunii, dreptul la acţiune al acesteia s-a stins prin prescripţie, reactualizarea
creanţei sale fiind lipsită de interes.
- În sfârşit, în raport de împrejurarea că intimata-reclamantă nu a făcut dovada depunerii
sultei, greşit a reţinut instanţa de apel că este lipsită de relevanţă cererea pe care pârâta a
formulat-o cu privire la atribuirea provizorie a imobilului în litigiu.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului pentru declararea
peste termenul legal, potrivit art. 301 şi art. 306 C. pr. civ.
Se arată că sunt nefondate criticile aduse deciziei, deoarece reactualizarea sultei implică în
mod necesar şi reactualizarea creanţei reclamantei stabilită tot în raport de valoarea de
circulaţie a imobilului în litigiu, iar atribuirea bunului prin hotărâre către reclamantă a fost
justificată de motive temeinice.
Recurenta - pârâtă a depus la dosar precizări referitoare la calculul valorii sultei în raport de
valoarea de circulaţie stabilită prin expertiza efectuată în faza apelului şi concluzii scrise.
Excepţia nulităţii recursului a fost soluţionată în sensul respingerii pentru motivele cuprinse
în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând legalitatea deciziei din perspectiva criticilor invocate, Curtea apreciază că
recursul este fondat.
- În faza procesuală a apelului, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică de
specialitate, având ca obiect stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, apreciind astfel
asupra necesităţii şi utilităţii unei atare dovezi în soluţionarea pricinii.
Partajul, ca modalitate de sistare a indiviziunii constă în împărţirea masei partajabile, în loturi
de bunuri, în raport cu numărul coindivizărilor şi cotele ce li se cuvin, pentru a fi apoi
atribuite acestora.
Loturile se alcătuiesc după regulile expres prevăzute de legiuitor în scopul asigurărilor
deplinei egalităţi a părţilor.
Egalitatea loturilor în valoare se exprimă prin echivalentul bănesc al bunurilor conţinute,
stabilit pe bază de expertiză (sau alt mijloc de probă), la valoarea reală de circulaţie de la data
partajului.
Aşa fiind, cum prin expertiza efectuată în apel s-a determinat o valoare de circulaţie a
imobilului mult superioară celei stabilite la fond, se impunea, în virtutea principiului echităţii
partajului, recalcularea sultei datorate de intimata - reclamantă recurentei, instituţia
reactualizării, la care a făcut trimitere instanţa de apel nefiind incidentă în atare situaţie. [3712
alin. (3) C. pr. civ.]
Pe de altă parte, este adevărat că, potrivit aceloraşi reguli ce guvernează materia partajului,
cuantificarea valorii creanţei intimatei asupra moştenirii, constând în valoarea ratelor achitate
de aceasta în contul preţului imobilului, după decesul soţului său, se realizează deopotrivă
prin raportare la valoarea reală de circulaţie a bunului.
În speţă, însă, reclamanta nu a formulat o atare solicitare pe calea unui apel incident, mijloc
pus la îndemână de legiuitor prin dispoziţiile art. 293 C. pr. civ., tocmai pentru
preîntâmpinarea unor astfel de situaţii, generatoare de prejudiciu, deşi, în raport de motivele
apelului declarat de pârâtă era în măsură a-şi prefigura consecinţele constatărilor expertizei
dispuse cu privire la valoarea de circulaţie a bunului, având datoria de a acţiona pentru
conservarea şi realizarea pretenţiilor în condiţii de echitate.
În atare împrejurare, Curtea apreciază întemeiată critica ce vizează recalcularea sultei în
raport de valoarea de circulaţie reală a bunului în scopul asigurării deplinei egalităţi al
părţilor, aşa cum se prevede în economia dispoziţiilor art. 6735 şi urm. C. pr. civ.
- Într-adevăr, aşa cum susţine recurenta, cererea prin care intimata - reclamantă urmăreşte
valorificarea dreptului său de creanţă este supusă termenului general de prescripţie, de 3 ani,
prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, însă în cauză, având în vedere şi obiectul
judecăţii, se pune problema stabilirii momentului de la care acest termen începe să curgă.
Potrivit legii civile, coerezii contribuie şi plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în
proporţie cu partea sa ereditară (art. 774 şi art. 777 C. civ.).
Cu ocazia eliberării certificatului de moştenitor nr. 929 din 28 noiembrie 1980, de pe urma
defunctului despre a cărui succesiune se discută, s-au stabilit masa succesorală, calitatea de
moştenitori a părţilor şi cotele succesorale, nefiind supuse dezbaterii datoriile şi sarcinile
moştenirii.
Acest din urmă aspect formează neîndoielnic obiectul prezentei cereri şi se soluţionează odată
cu ieşirea din indiviziune a comoştenitorilor, moment în raport de care se analizează,
deopotrivă, interesul în promovarea cererii ce vizează valorificarea dreptului de creanţă.
Aşa fiind, o atare cerere nu poate fi privită ca prescrisă, de vreme ce contestarea dreptului
afirmat de reclamantă sub acest aspect s-a obiectivat la momentul promovării acţiunii, dată de
la care curge şi termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune.
Prin urmare, este nefondată critica formulată pe acest aspect.
- Este nefondată şi critica referitoare la interpretarea pe care instanţa de apel a atribuit-o
cererii de atribuire a bunului, formulată de pârâtă, apreciind asupra lipsei sale de relevanţă,
dat fiind că, pe de o parte temeiurile ce au justificat măsura atribuirii au fost corect evaluate şi
valorificate de tribunale iar, pe de altă parte, că termenul în interiorul căruia urma a fi
îndeplinită obligaţia de plată a sultei a fost stabilit abia în apel, astfel cum reiese din
dispozitivul deciziei atacate, aspect ce conduce la imposibilitatea stabilirii limitelor ce
configurează caracterul provizoriu al măsurii dispuse.
În consecinţă, în temeiul consideraţiilor arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin.
(1) C. pr. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va admite recursul, va modifica
în parte decizia atacată, în sensul că stabileşte valoarea imobilului ce compune masa de partaj
la suma de 1.056.253.130 lei, cuantumul sultei datorate de reclamanta-pârâtă la suma de
396.094 924 lei, iar termenul de plată a acesteia va fi de trei luni de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi ale sentinţei.
Publicat în "REVISTA PANDECTELE ROMÂNE" cu numărul 4 din data de 31
august 2006