CAPITOLUL 6

SISTEME DE TELEVIZIUNE TRIDIMENSIONALĂ (3DTV)

6.1 Captarea imaginilor tridimensionale

Captarea imaginilor tridimensionale necesită plasarea a 2 senzori de

imagine și a sistemelor optice corespunzătoare la o distanță care să corespundă
cu distanța dintre axele optice ale ochilor. Se consideră că aceasta este 2,5 inch
(aproximativ 65 mm) deși unele mici diferențe pot exista de la o persoană la
alta. Efectul cel mai convingător se obține dacă distanța dintre camera video și
scena captată este egală cu distanța dintre telespectator și ecranul televizorului.

Rezoluția imaginilor este HDTV sau, în perspectivă UHDTV.

Există probleme de reglare a camerei diferite față de situația utilizării unei

camere bidimensionale, deoarece reglajul trebuie efectuat pentru senzorul stânga
și pentru senzorul dreapta. Un reglaj de focalizare efectuat pentru o anumită
distanță poate să nu mai însemne că la altă distanță cei doi senzori captează
identic imaginea.

Există și posibilitatea de a face o captură video multiview cu arii camere

video plasate în poziții diferite în plan orizontal.

6.2 Transmisia semnalului video 3DTV

După captarea semnalului 3DTV rezultă 2 semnale video corespunzătoare

imaginii L (stânga) și respectiv R (dreapta). Fluxul de date video digital se
comprimă utilizând extensia MVC (Multiview Video Coding) a standardului
MPEG-4 AVC. Rezultă o viteză de transmisie cam de 1,5 ori mai mare față de
transmisia unui semnal bidimensional cu aceeași rezoluție prin exploatarea
corelației ce există între imaginea L și R.

Pentru conexiunea între echipamente ce utilizează semnale 3DTV s-a

standardizat conexiunea HDMI 1.4a (High Definition Multimedia Interface) pe
care se utilizează semnale video și audio digitale necomprimate.
 Formatul de transmisie 3DTV plano-stereoscopic compatibil pe cadre
elaborat de către DVB pentru transmisia fluxului de transport MPEG-2
utilizează tehnica SbS (Side by Side) sau TaB (Top and Bottom).

În cazul tehnicii SbS imaginea L ocupă prima jumătate a fiecărei linii, iar
imaginea R a doua jumătate a fiecărei linii din cadrul unui cadru.

În tehnica TaB imaginea L ocupă jumătatea de sus a uni cadru iar

imaginea R jumătatea de jos a cadrului.

În ambele variante un receptor compatibil poate separa imaginea L și cea

R pentru a le afișa pe un ecran 3DTV. Dacă receptorul este HDTV
(bidimensional) și compatibil cu formatul plano-stereoscopic compatibil pe
cadre, se va afișa doar imaginea L pe tot ecranul.

6.3 Receptoare de televiziune 3DTV

Receptoarele 3DTV sau 3D Ready sunt capabile să extragă informația

despre imaginea L și R (cadrele L și R) din fluxul de transport sau din semnalul
livrat la mufa HDMI 1.4a și să afișeze imaginea tridimensională.

Cele mai uzuale metode de afișare 3D sunt metoda eclipsei și metoda cu

polarizarea luminii.

Metoda eclipsei presupune afișarea secvențială a cadrelor L și R și

utilizarea unor ochelari activi sincronizați cu receptorul TV care deschid lentila
stângă și blochează lentila dreaptă când se afișează pe ecran imaginea L și
deschid lentila dreaptă și blochează lentila stângă când se afișează pe ecran
imaginea R. Sincronizarea s-a făcut inițial în infraroșu iar acum se face prin
legătură radio. În acest caz fiecare ochi vede jumătate din numărul total de cadre
și, pentru ca imaginea să nu pâlpâie, este necesară o frevență de cadre de minim
120 Hz. Pentru comanda lentilelor ochelarilor se utilizează dispozitive cu
cristale lichide (LCD).

Metoda cu polarizarea luminii utilizează filtre de polarizare la +45 grade

și respectiv -45 grade (polarizare liniară ortogonală) pe linii succesive i mpare
respectiv pare de pe ecran. Pe liniile impare se afișează imaginea L, iar pe liniile
pare se afișează imaginea R. Ochelarii sunt pasivi (mai ușori și mai ieftini decât
cei activi) și au lentila stângă cu filtru de polarizare la +45 grade iar lentila
dreaptă cu filtru de polarizare a luminii la -45 grade.
 În acest caz fiecare ochi vede toate cadrele dar cu rezoluție pe jumătate pe
verticală față de imaginea HDTV bidimensională.

Există în lucru un sistem cu afișare 3D autostereoscopic în care să nu se

utlizeze ochelari de către telespectator.

6.4 Sistem de transmisie 3DTV

Schema bloc a unui sistem de transmisie 3DTV este prezentată în figura

6.1. Semnalul poate să fie nativ 3DTV sau convertit 2D-3D. La recepție, dacă
receptorul este 3DTV poate afișa imaginea 3D, iar dacă receptorul este 2D va
afișa doar o imagine bidimensioanlă.

Fig. 6.1

Cu toate că o stfel de compatibilitate 3D – 2D este posibilă, producătorii

de programe 3D susțin că doar aproximativ o treime din producțiile 3D pot fi
convertite cu o bună calitate artistică în producții 2D.
6.5 Perspective de dezvoltare a sistemelor 3DTV

Trecerea la tranmisia HDTV la cea 3DTV a avut loc pentru programele

TV care justifică utilizarea 3DTV cu investiții suplimentare semnificative pentru
studiourile de televiziune. Ea nu a avut însă aceeași evoluție și același impact ca
trecerea de la SDTV la HDTV.

Producția 3DTV insuficientă la început și existența în arhive a unor

materiale video în format HDTV 2D a făcut necesarea introducerii unor
echipamente de conversie de la HDTV 2D la 3DTV prin crearea unor imagini
decalate pe orizontală din imaginea 2D HDTV. Chiar dacă nu este o imagine
reală 3DTV și nu se obține un semnal identic cu cel nativ 3DTV (captat 3DTV),
se obțin semnale video compatibile cu producția 3DTV a studioului.

Multe studiouri stau în expectativă și așteaptă să vadă dacă publicul va

accepta cu entuziasm noul sistem. Pe măsura reducerii prețului receptoarelor
3DTV Ready și a eventualei treceri la vizualizarea 3D fără ochelari este posibil
ca publicul să privească cu mai mult interes acest nou sistem. Probabil că și
combinarea 3DTV cu UHDTV ar putea avea un impact mai mare.