Sunteți pe pagina 1din 1

- COM 2019/274 FINAL - Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind

situația actuală a politicii comune în domeniul pescuitului și consultarea referitoare la


posibilitățile de pescuit pentru 2020

Comunicare a Comisiei pe tema progreselor înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare


a Politicii Comune pentru Pescuit, astfel: 1. Progresele către realizarea nivelului înalt de producție
(Fmsy); 2. Progrese în privința tendințelor biomasei - dezvoltarea în mod pozitiv a volumului
global al biomasei, crescand cu aprox 36%; 3. Situația flotei în UE - scăderea capacității flotei și,
pe de ltă parte, o performanță economică în creștere a flotei UE; îmbunătățirea condițiilor de
muncă; 4. Progresele în privința gestionării descentralizate a pescuitului; 5. Îmbunătățirea
stocurilor din Marea Neagră. 6. Guvernanța internațională a oceanelor - problema deșeurilor
marine, pentru care UE a adoptat Directiva privind materialele plastice de unică folosință,
precum și Directiva privind instalațiile portuare de preluare.

- COM 2019/394 FINAL - Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European,
Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor
și Banca Europeană de Investiții - Finalizarea pregătirilor pentru retragerea Regatului Unit din
Uniunea Europeană la 1 noiembrie 2019

Comunicare a Comisie Europene cu privire la finalizara pregătirilor pentru retragerea UK din


Uniune până la 1 noiembrie 2019. Aceste pregătiri au fost efectuate de către Comisia Europeană
pentru situația în care Brexitul nu se va desfășura în temeiul unui acord dintre UK și Uniune,
avândîn vedere că, deocamdată, UK nu a ratificat Acordul de retragere, ceea ce ar trebui să se
întâmple până la 31 octombrie 2019 sau mai târziu, doar în baza unei a treia prelungiri, dacă o
vor solicita și dacă li se va acorda de către Consiliul European. Regulamentul adoptat de Comisie
va fi aplicat în situația unei ieșiri fără acord. El privește aspecte importante, precum drepturile
cetățenilor, pescuitul, formalitățile de frontieră și comerțul, medicamentele, dispozitivele
medicale și substanțele chimice, serviciile financiare, transportul, bugetul UE.

S-ar putea să vă placă și