Tema și viziunea despre lume în „Hanu’ Ancuţei”, de Mihail Sadoveanu

„Hanu Ancuţei” are forma povestirii în ramă, deoarece nouă naraţiuni de sine
stătătoare sunt încadrate într-o altă naraţiune, prin procedeul inserţiei, care utilizează formule
specifice.

Povestirea este o specie a genului epic în prozăa, limitatăa la relatarea unui singur fapt.
Povestirile se situează într-un plan al trecutului, principala lor caracteristică fiind amimtirea
unei lumi apuse, a „celeilalte Ancuţe".

„Fântâna dintre plopi” este a patra povestire a ciclului, avându-l ca narator pe

căpitanul Neculai Isac, de asemenea personajul principal al întâmplării evocate. Introducerea
acestei a patra povestiri se realizează, în ramă, graţie intervenţiei comisului Ioniţă, personaj-
liant al întregului ciclu de naraţiuni, care tocmai se pregătea să rostească povestirea veşnic
promisă şi niciodată spusă, ca o metaforă a „povestirii perfecte”, pretext narativ şi adevărat
ritual de Şeherezadăa, prin care se întreţine tensiunea epică şi atenţia auditorului.

Prima imagine a căpitanului Isac este învăluită „în pulbere”, în sensul că acesta se
apropie călare de han, pe fundalul luminii în amurg, într-un tablou ce amestecă pictural
prezentul cu trecutul, durerea cu nostalgia. Ajuns la han, este uşor repede recunoscut de
comisul Ioniţă, prietenul său din tinereţe, astfel încât poate fi introdus şi pretextul naraţiunii:
de când nu s-au mai văzut, căpitanul „şi-a pierdut o lumină”.

Desfăşurarea acţiunii cuprinde relatarea aventurii spectaculoase în care sunt implicate,

în principal, cele două personaje, căpitanul şi Marga. Bărbatul îi oferă fetei un ban de argint,
din care aceasta îşi cumpără o pereche de cizmuliţe roşii, pe care i le arată la han. După ce îi
promite fetei că-i va aduce din drumurile sale o scurteică de vulpe, căpitanul pleacă, dându-i
întâlnire, sub umbrele nopţii, la fântâna dintre plopi, loc de taină, unde aveau să-şi
mărturisească iubirea reciprocă.

Punctul culminant coincide cu tragica revelaţie a protagonistului, care află de la Marga

de planurile şatrei sale de a-l prăda. Apar ţiganii, se iscă o luptă în care căpitanul îşi pierde un
ochi, iar fata este ucisă şi aruncată în fântână.

Deznodământul arată ecourile dureroase ale întâmplării nocturne, sângele de pe

fântână fiind dovada de necontestat a dispariţiei fetei.

Tematica povestirii îmbină dual iubirea şi moartea, cei doi tineri aparţin unor clase
sociale diferite, astfel încât iubirea lor se dovedeşte a fi imposibilă.