1.

Igiena, sanitarie, profilaxie - notiuni, metodele de studii aplicate in igiena

Igiena studiaza influenta factorilor mediului ambiant asupra sanatatii omului si elaboreaza masuri de asanare,
normative si legi sanitare menite sa fundamenteze un mediu igienic optim de viata si de munca. Igiena este stiinta
medicala care are ca obiect de studiu sanatatea si factorii ce o conditioneaza. Scopul igienei fiind pastrarea si
promovarea sanatatii.
Masurile de asanare, normativele, legile sanitare elaborate in domeniul igienei au ca scop:
• prevenirea imbolnavirilor si depistarea lor in stadii incipiente, reducerea morbiditatii, mortalitatii, marirea
longevitatii si a duratei vietii biologic active
• mentinerea si fortificarea sanatatii
• sporirea capacitatii de munca si aportului social in colective
Sanitaria (sanitatia) – (lat. Sanitas - sanatate) activitatea practica in care se supravegheaza respectarea
normativelor, regulilor si realizarea masurilor de igiena; igiena in practica. Hlopin spunea ca igiena este stiinta
despre mentinerea si imbunatatirea sanatatii, iar sanitaria constituie activitatea practica cu ajutorul careia se
realizeaza exigentele acestei stiinte.

Profilaxia – in intelesul deplin al cuvintelor este ansamblul masurilor orientate spre promovarea sanatatii, ocrotirea
sanatatii, prevenirea bolilor, reducerea consecintelor in caz de boala si evitarea deceselor premature. Etapele
profilaxiei:
• preventia primara – include prevenirea aparitiei bolilor prin cresterea rezistentei specifice si nespecifice a
organismului, prin combaterea f. de risc. Ea corespunde medicinii preventive si fiind promovata de serviciul
sanitaro-epidemiologic, dar realizata de toata societatea.
• p. secundara – este prezentata de masurile ce se iau in momentul declansarii starii morbide, la aparitia
starilor prepatologice sau dupa aparitia bolii.
• p. tertiara – reprezinta masurile de recuperare, de reabilitare biologica, sociala si profesionala a bolnavului.
Corespunde in plan aplicativ medicinii de recuperare.
Metodele de cercetare folosite in igiena se impart in 2 clase:
I.Met. a factorilor de mediu
1)observatia sanitara (descrierea, avertizarea sanitara). O descriere a obiectului de fata.
2) metodele organoleptice, ce depind de acuitatea organelor de simt a cercetatorilor, care ne dau precis date despre
starea obiectelor, dar nu si cantitatea.
3)metodele de laborator, incepind cu metodele fizice, ca determinarea temperaturii, umeditatii etc.
4)metodele chimice, pentru determinarea componentei chimice a substantelor.
5) metodele biologice – cercetarile microbiologice, parazitologice etc.

II.Met. a reactiei organismului la actiunea acestor factori:

1)m. fiziologice, care se folosesc la manifestarile functionale ca raspuns la modificarile mediului
2)m. clinice si de laborator pentru aprecierea dereglarilor ce se produc in organism sub actiunea factorilor nocivi
3)m. epidemiologice la cercetarea fenomenelor morbide care au un caracter de masa cu scopul de a indica mijloacele
de combatere si profilaxie
4)m. statistice – se folosesc la studierea structurii si stadii dinamice a sanatatii
5)m. experimentale – pentru stabilirea normelor sanitare si mai ales a concentratiilor maximal admisibile a
substantelor. Normarea igienica trebuie sa asigure un nivel al factorilor nocivi in limitele inofensive pentru
organism, iar concentratia maximal admisibila (CMA) de poluanti reprezinta acea concentratie determinata prin
metode moderne si care nu exercita efecte directe sau indirecte asupra sanatatii, nu produce senzatii subiective si nu
afecteaza capacitatea de munca a omului.

2. Factorii studiati de igiena, grupurile lor. FActorii de risc pentru sanatate.

Influienta factorilor de mediu asupra organismului poate fi diversa si depinde de gradul de nocivitate si de durata
actiunii acestora.
Factorii de mediu:
1. externi – factorii ce actioneaza asupra organismului din exterior
a) fizici
b) chimici – elemente si substante chimice naturale sau sintetizate de om
c) biologici – bacteriile, virusii
d) sociali – rezultatul actiunii omului asupra mediului sau al interrealatiilor dintre oameni
2. interni – factorii genetici,consitutionali care determina afectiunile genetice. Indiferent de originea si felul
lor se impart in:
a) sanogeni – acei care au actiune benefica asupra organismului, contribuind la mentinerea si fortificarea
sanatatii. Cunoasterea lor are o importanta deosebita in mentinerea si ameliorarea sanatatii.
b) patogeni – acei care au actiune nefavorabila asupra organismului si duc la alterarea starii sanatatii.
Cunoasterea lor ofera posibilitatea de a-i inlatura si a limita actiunea lor asupra organismului. Profesorul roman
Manescu considera f. patogeni f. de risc sau capabili de a produce imbolnavirea.
Dupa gradul de influenta asupra organismului f. de risc au fost clasificati in:
1) modul de viata nesanatos – supraalimentatia, fumatul, folosirea drogurilor, alcoolizarea, abuzul de
medicamente, modul de viata sedentar
2) f. biologici – ereditari si predispunerea personala
3) mediul ambiant nefavorabil, conditiile climaterice nefavorabile, poluarea intensa a aerului, schimbari ale
conditiilor climaterice, expunerea excesiva la razele solare etc.
4) f. de risc legati de asistenta medicala – incompetenta profesionala, asistenta medicala tirzie
Cunoasterea si determinarea factorilor de risc constituie, poate cea mai valoroaasa contributie pentru mentinerea si
promovarea sanatatii.
3. Necesitatea cunoasterii igienei de catre medicii curativi, domeniile de aplicare a acestor cunostinte
Igiena este stiinta medicala care are ca obiect de studiu sanatatea si factorii ce o conditioneaza. Scopul final al
igienei este pastrarea si promovarea sanatatii.
Inca din antichitate, omul a realizat o serie de masuri igienice elementare pentru a-si mentine sanatatea. Cunostintele
despre igiena sunt foarte importante pentru toti oamenii si obligatorii pentru medici. Cu ajutorul lor, putem sa
planificam si sa efectuam corect toate masurile obligatorii la studierea specificului bolilor contagioase si
necontagioase intr-o regiune concreta.
Cunoasterea igienei contribuie la daignosticarea corecte a bolilor. Cunoscind particularitatile conditiilor de munca,
influenta lor aupra sanatatii, medicul poate face deductii despre etiologia bolii, el poate lua masurile eficace de
tratament si de profilaxie a bolii.
Cunoasterea igienei ii va permite medicului sa poata selecta pentru fiecare bbolnav i parte regimul potrivit de
alimentatie, tratament, sa-i recomande exercitiile fizice si masurile corespunzatoare cu efect de calire a
organismului.
Medicul va putea sa-i recomande pacientului profesia si modul de viata potrivit pentru mentinarea sanatatii.
Cunostintele igienice sunt necesare medicilor pentru activitatea de iluminare sanitara in masa.
Masurile de asanare, normativele, legile sanitare elaborate in domeniul igienei au ca scop:
1) prevenirea imbolnavirilor si depistarea lor in stadii incipiente, reducerea morbiditatii, mortalitatii, marirea
longevitatii si a duratei vietii biologic active
2) mentinerea si fortificarea sanatatii
3) sporirea capacitatii de munca si aportului social in colective

Sarcinile concrete sunt:

supravegherea respectarii normelor de igiena si antiepidemice privind conditiile de trai, de munca, de
aprovizionare cu apa potabila, de alimentatie si altor factori de mediu care influenteaza sanatatea populatiei si
recomandarea masurilor necesare
aplicarea masurilor antiepidemice cu caracter preventiv privind asanarea factorilor de mediu
aplicarea masurilor de combatere in focarele de boli infectioase
desfasurarea activitatii medicale preventive in timpul si la locul de munca in intreprinderile industriale si
institutiile de invatamint, precum si in unitatile care asigura cazarea si alimentatia pentru aceste colectivitati
urmarirea adaptarii elevilor si studentilor la procesul de invatamint si a muncitorilor in procesul de munca
desfasurarea activitatii de educatie sanitara si de protectie a muncii, antrenarea activului sanitar obstesc si a
intregii populatii la realizarea masurilor profilactice

4. Alimentatia rationala. Principiile. Factorii care se vor lua in consideratie la recomandarea alimentatiei
rationale.
Alimentatia rationala consta in asigurarea optima a necesitatilor energetice si de substante nutritve in diferite stari
fizologice a organismului si conditii de mediu, atit cantitatv, cit si calitativ.
Principiile alimentatie rationale:
alimentatia trebuie sa fie suficienta cantitativ, adica sa asigure cantitatea necesara de energie prin
respectarea conditiilor sanitare in timpul transportarii, pastrarii si preparari culinare a produselor alimentare
prevenirea nocivizarii alimentelor si evitarea consumului alimentar insalubru
produsul trebuie sa aiba o calitate adecvata, adica sa contina toate sustantele nutritive (proteine, lipide,
glucide, vitamine, saruri minerale) in cantitati bine echilibrate si sa se respecte o proportie justa a alimentelor si a
substantelor nutritive
sa se respecte regimul alimentar care consta in aceea, ca alimentatia sa fie la anumite intervaluri de timp si
strict respectata
asigurarea unei bune stari de nutritie – sa se asigure folosirea folosirea maxima a sustantelor nutritive prin
prepararea culinara a alimentelor
asigurarea varietatii bucatelor
deplina digestie a alimentelor
propritetatile organoleptice ale produselor alimentare sa corespunda deprinderilor consumatorului
sa se respecte moderatia, adica sa nu contina un exces de zahar, sare, grasime

Necesarul energetic al organismului

pentru sinteza de substante, pentru cresterea si dezvoltarea organismului
 pentru activitatea respiratorie a muschilor respiratorii si a inimii
pentru contractiile voluntare si involuntare ale musculaturii striate si netede
pentru activitatea de secretie de excretie
pentru mentinerea temperaturii constante a corpului
pentru repararea uzurilor
Traditional consumul de energie se masoara in kcal. O kcal reprezinta cantitatea de caldura necesara pentru cresterea
temperaturi a unui litru de apa cu un grad Celsius si este primit de la 15 la 16 grade.
In anii 1940 a fost primita o alta unitate de masura – Joule. Un kJ este cantitatea de energie cheltuita pentru
deplasarea unei mase de un kg pe o distanta de un metru cu o forta de un Newton.
Pentru a determina echilibrul energic este necesar de a cunoaste anumiti factori:
1. valoarea calorica a alimentelor ingerate
La oxidarea:
1 gr proteine = 4,1 kcal
1 gr lipide = 9 kcal
1 gr glucide = 4,1 kcal
Exemple (100 gr):
ulei vegetal – 929 kcal
piinea – 239 kcal
varza – 30 kcal
castrevetii – 16 kcal
2. consumul de energie
Cantitatea de energie utilizata de organism in repaus este numita metabolismul bazal.
Activitatea dinamica specifica – folosirea alimentelor pentru energie. Daca ne vom alimenta doar cu:
• Proteine – MB va creste cu 20-40%
• Glucide – MB va creste cu 7-8%
• Lipide - MB va creste cu 2-5%
• Hrana mixta – MB creste cu 10% - norma
Norma – 1780 kcal – la alimentatie.
Factorii care actioneaza asupra MB:
3. virsta (in tinerete MB este mai ridicat)
4. inaltimea (persoanele inalte au MB mai inalt)
5. cresterea
6. grasimea scade MB iar tesutul slab face sa fie mai ridicat
7. febra creste MB
8. stresul creste MB
9. temperatura mediului (caldura si frigul cresc MB)
10. malnutritia scade MB
11. sexul (la femei cu 8-10% mai scazut decit la barbati cu aceeasi greutate corporala)

5. Tipurile de cheltuieli de energie ale organismului. metodele de determinare. Normativele fiziologice de

consum de energie pentru diferite grupuri de populatie
Viata intotdeauna cere un consumde energie, pentru satisfacerea mai multor necesitati :
sinteza de substante, pentru cresterea si dezvoltarea organismului
activitatea permanenta a muschilor respiratorii si a inimii
contractiile voluntare si involuntare ale musculaturii striate si netede
activitatea de secretie de excretie
mentinerea temperaturii constante a corpului
repararea uzurilor
Traditional consumul de energie se masoara in kcal. O kcal reprezinta cantitatea de caldura necesara pentru cresterea
temperaturi a unui litru de apa cu un grad Celsius si este primit de la 15 la 16 grade. In anii 1940 a fost primita o
alta unitate de masura – Joule. Un kJ este cantitatea de energie cheltuita pentru deplasarea unei mase de un kg pe o
distanta de un metru cu o forta de un Newton. 1 kcal = 4184 kJ 1 kJ = 0,239 kcal Pentru a determina echilibrul
energic este necesar de a cunoaste anumiti factori:
2. valoarea calorica a alimentelor ingerate
metoda de calcul La oxidarea:
1 gr proteine = 4,1 kcal 1 gr lipide = 9 kcal 1 gr glucide = 4,1 kcal
3. consumul de energie
Cantitatea de energie utilizata de organism in repaus este numita metabolismul bazal. Pentru o persoana apta de
munca (25-45 ani) este o 1 kcal/1 kg/1 ora, deci 1700 kcal. MB la copii este ceva mai accentuat – la virsta de 3 ani
este de 2-2,5 kcal/kg/ora. Adolescentii au MB 1,5-1,7/kcal/ora. Cu virsta MB scade, spre 60 ani scade cu 15-20%, la
80 ani – cu 30%.
Metodele de determinare a MB:
5) calorimetria directa – avem nevoie de o camera speciala cu pereti dubli. Printre pereti vircula apa. Energia
degajata sub forma de caldura se determina prin aprecierea volumului de apa care circula in sistem si a gradului de
incalzire a ei in procesul experimentului.
6) calorimetria indirecta – analiza chimica completa a gazelor. Avem nevoie de un sac Douglas si un rezervor
Holdane. Se determina coeficientul caloric.
Cunoastem consumul de energie nedirijat (MB+actiunea dinamica specifica) si dirijat (bazat pe activitatea
musculara, lucrul fizic si depinde de activitatea profesionala, de intensitatea muncii, de virsta, de inaltime, de
greutatea corporala, de starea fiziologica a organismului, de actiunea factorilor externi).
Metodele de determinare a consumului de energie de organism:
I. metoda de calcul – trebuie sa determinam MB, la aceasta valoare se adauga 10% a actiunii specifice a
alimentelor si consumul de energie la activitatea profesionala (cronometrajul activitatii persoanei).
II. calorimetri directa
III. calorimetria indirect

In dependenta de gradul de intensitate a muncii si cantitatea necesara de substante nutritive, populatia adulta este
repartizata in 5 grupuri:
1. persoanele a caror activitate este indeosebi intelectuala (educatori, profesori, colaboratori stiintifici,
lucratori medicali cu exceptia de infermiere, asistenti medicali si chirurgi)
La barbati 2550-2800kcal, Femei 2200-2400kcal (variaza in dependenta de virsta). Coeficientul activitatii fizice este
de 1,4. CAF - raportul dintre cheltuielile generale de energie si cheltuielile de energie pentru MB.
2. persoanele a caror munca necesita eforturi fizice usoare (zootehnicienii, veterinarii, asistentele medicale si
infermieri, lucratori din sfera de deservire) B 2750-300kcal, F 2350-2700kal, CAF = 1,6
3. Persoanele a caror munca necesita eforturi fizice medii (lucratorii de la intreprinderile de prelucrare a
metalelor, lemnului, industria alimentara, lucratorii transportului feroviar, chirurgii) B 2950-3200kcal, F 2500-
2700kal, CAF = 1,9.
4. Persoanele care indeplinesc munci fizice grele (muncitorii de la constructie, industria petrolului si a
gazelor, agricultura) B 3450-3700, F 2900-3150, CAF = 2,2.
5. Persoanele care indeplinesc munci fizice foarte grele (minerii, otelarii, hamalii, taietorii de lemne)
B 3800-4000, F 3300-3500, CAF = 2,5.

6.Importanta biologica a proteinelor. Alimente surse de P (dupa valoarea biologica). Necesarul in proteine,
echilibrul proteic.
Proteinele sunt substante nutritive cu o strucura complexa, care se prezinta ca macromolecule, formate din lantul de
AA legati intre ei prin leg peptidice. Proteinele au in componenta lor atomi de C, H, O, N, S, cantitati mici de Fe,
Cu, Zn. P ce se contin in diferite alimente, nimerind in tubul digestiv se descompun in AA, care se resorb in
intestine, apoi nimernd in tesuturi, acesti AA se transforma in P noi, specifice organismului. Clasificarea P:
1. P simple (haloproteine) – intra in compozitia hemoglobinei si mioglobinei,
2. P conjugate (heteroproteine) – contin in plus, fata de cele simple, o componenta neproteica
Din punct de vedere al valorii biologice P se clasifica:
P de clasa I (complete), cu valoarea biologica superioara, care au caracteristic in componenta lor toti AA
esentiali si care se gasesc in proportii optime pentru organism: P de origine animaliera: oua, carne, lapte si brinzeturi
P de clasa II (partial complete), contin in molecula lor toti AA esentiali, dar nu se afla in proportii optime
pentru organism – se gasesc in alimentele de origine vegetala: legume, fructe, leguminoasele uscate, cerealele.
P de clasa III (incomplete) – val bio inferioara, nu contin toti AA si nu se afla in raport optim.
Rolul sau functiile P pentru organism
P constituie comp de baza al protoplasmei celulare si al structurii intercelulare
efectueaza un rol plastic
participa la formarea unor enzime, care intervin in desfasurarea tututor proceselor vitale ale organismului
influenteaza activitatea glandelor endocrine
influenteaza rezistenta organismului fata de infectii
au functii structurale specifice tesuturilor
indeplinesc functia de transport a hemoglobinei si plasmei sangvine
participa la mentinerea echilibrului osmotic
au functie genetica
functie de detoxicare a toxicelor industriale si medicamentelor, care se realizeaza prin mai multe cai
prin mentinerea troficitatii normale a tesuturilor si organelor pe care actioneaza substantele nocive,
marindu-le rezistenta
prn asigurarea ecipamentului enzimatic, necesar metabolizari noxelor, transformindu-le in substante lipsite
de nocivitate
indeplinesc rol energetic secundar – la arderea unui gram de proteine se elibereaza 4,1 kcal.
Necesitatea de P: se recomanda ca proteinele sa constituie 11-13% din valoarea energetica diurna. Necesitatea de P
variaza la diferite grupe profesionale intre 80-120g pe zi. Pentru mentinerea ehilibrului azotic este necesar de 40-60
g, ce se socoate ca normativ fiziologic.
Carenta de proteine conditioneaza dereglarea sistemelor fermentative, scaderea MB si termogenezei, reducerea
cantitatii de P (albumine) in serul sanguin. Una din cele mai preoce manifestariale insuficientei proteice este
reducerea rezistentei, functiilor protectoare a orgnismului. Concomitent apar dereglari ale functiei sistemului
endocrin.
Surplusul de proteine se include in Mb, ceea ce se reflecta direct asupra ficatului, unde se obtin produsele finale ale
descompunerii proteinelor si asupra functiei rinichilor, prin care se elimina aceste produse. Excesul de proteine
provoaca o reactie nefavorabila a sist cardiovasc si a celui nervos.

7. Importanta biologica a lipidelor, alimentele surse, necesarul, echilibrul lipidic.

Lipidele sunt o grupa de substante organice insolubile in apa si solubille in solventi organici, ca eterul, acetona.
Clasificarea lipidelor:
12. L simple
a) glicerol (gliceride)
b) steride – contin sterol, dupa origine pot fi zoosteroli, fitosteroli, micosteroli. Steridele se concentreaza in
ficat, creier, MS, grasimile din lapte, galbenus de ou.
13. L complexe – contin in plus acid fosforic, aminoalcooli, AA si glucide. Se impart in:
a) fosfatide, care intra in structura lipidelor, a membranelor celulare. Sursele – galbenus de ou, ficat, lapte,
mai putin in uleiuri vegetale.
b) sfingolipide – nu contin glicerol, si in locul lui este luata sfingozina.
Functiile L:
IV. L reprezinta o sursa de energie concentrata – prin arderea unui de L se elibereaza 9 kcal.
V. L nu consttituie numai o sursa energetica, ci aduc si un aport de material de material plastic
VI. influenteza procesele de termoliza
VII. functia necesara a organelor interne “de rotunjire a formelor corpului”
VIII. aport de vitaminele liposubile A, D, E, K si contribuie la asimilarea lor
IX. influienteaza functia tubului digestiv
X. inhiba secretia HCl
XI. au o importanta din punct de vedere culinar
XII. influenteaza asimilarea sarurilor minerale
XIII. infuenteaza functia sistemului nervos central, endocrin; inhiba functia pancreasului, a glandei tiroide,
micsoreaza motilitatea stomacului si a intestinelor, dau senxatii indelungate de sat
XIV. formeaza apa endogena
XV. sporeste rezistenta organismului la sete
Alimentele surse care acopera 60-65% din necesitatea de grasimi sunt cele propriu-zise: unt, margarina, slanina.
In lipsa L are loc micsorarea duratei vietii a lipidelor, slabirea rezistentei la actiunea factorilor nefavorabili, aparitia
pe piele a exzemei, hemoragii in organele interne.
Consumul exagerat de lipide pot creste rezervele adipoase, ceea ce duce la aparitia unei boli metabolice –
obezitatea. De asemenea, consumul excesiv de grasimi bogate in AG saturati, are drept consecinta cresterea
colesterolului in singe, depunerea lui pe peretii arterelor si sclerozarea acestora – ateroscleroza. Aceasta sta la baza
unor complicatii deosebit de grave: infarctul miocardic, hemoragia cerebrala, hipertensiunea arteriala.
Necesarul de L:
3. 0,7-1 g/kg corp/zi – la adulti sedentari
4. 1-1,5 g – la adulti
5. 2 g – copii, adolescenti
Ratia de lipide nu trebuie sa depaseasca 30-33% din numarul total de calorii in 24 ore. Necesitatea diferitor grupuri
profesionale variaza intre 70-154 g pe zi. In alimenatia echilibrata grasmile ingerate trebuie sa contina 25-30 g
uleiuri vegetale, 3-6 g AG polinesaturati, 1 g colesterol, 5 g fosfolipide.