Sunteți pe pagina 1din 2

ARGUMENT

Cred, că lucrarea oferă istoriei pedagogiei româneşti, câteva repere încă


necunoscute, pentru o lungă perioadă de timp învăţământul muzical fiind principal,
dacă uneori nu chiar şi unica formă şcolară.
De asemenea, mulţi dintre reprezentanţii de seamă ai pedagogie muzicale –
uni având dreptul de a – şi ocupa un loc de cinste în istoria pedagogie muzicale.
Principiul enunţat de un exponent al pedagogiei muzicale europene conform
căruia„a asculta muzică, nu este o recreaţie,ci o recreare” a fost anticipat cu cel
puţin o jumătate de secol, de George Breazul, în forme reiterate în mai multe
articole necunoscute însă Occidentului.
Conform principiilor enunţate, am încercat să considerăm şi acest istoric,unul
al reflexiunilor asupra educaţiei muzicale, al idealurilor şi mijloacelor pentru
cultivarea omului, al figurilor de cărturari, idei şi fapte, experienţe pedagogice şi
muzicale,concepţii,baze epistemologice ,ale contribuţiilor şi soluţiilor practice,al
cercetătorilor şi constatărilor în acest sector al pedagogiei, al legislaţiei şi cadrul
organizatoric al desfăşurării activităţii,al personalităţilor mai mici sau mai mari
care au contribuit la suişul educaţiei muzicale,al vieţii artistice şcolare etc.
Am întins şi problemele de interferenţă pedagogie – muzică, pedagogie –
etnomuzicologie, pedagogie – componistică, istoria acestor laturi ale educaţiei fiind
strâns legată nu numai de cea a pedagogiei generale, ci şi cea a etnomuzicologiei şi a
muzicii româneşti.
Îmi exprim speranţa că lucrarea va stârni profesorilor şi învăţătorilor, al
animatorilor şi oamenilor de cultură,al viitorilor autori de manuale şi de curriculum
în domeniul educaţiei muzicale dar şi al pedagogilor şi specialiştilor în istoria
pedagogiei româneşti, precum şi al tuturor celor preocupaţi de istoria culturii
româneşti. Ea ne oferă nouă,datele de bază ale unei pedagogii estetice cum conchide
teoreticiana poloneză, citată comparând arta cu o „sinteză a binelui şi frumosului”.
Din variatatea cercetariilor întreprinse şi a realizăriilor ştiinţifice obţinute,
rezultă că, George Breazul a fost un muzicolog complet cum rar se întâlneşte.
Pentru aceasta pledează şi lucrările pe care le-a elaborat, loc de frunte
ocupând între acestea Patrium Carmen. Mare parte din studiile mai restrânse,
apărute în diferite reviste şi publicaţii, au fost republicate – unele totuşi publicate
pentru prima dată – în volumele anterioare intitulate, Pagini din istoria muzicii
româneşti. Primul şi al doilea din aceste volume conţin studii cu caracter istoric, iar
al treilea şi al patrulea cuprind cronici, articole critice, preyentări la radio,etc.
Volumul al cincilea, cuprinde un amplu studiu la care autorul a lucrat
aproape două decenii , fără să reuşească să-l vadă tipărit.
După concepţia muzicologului Aurel Stroe, el spunea: „George Breazul are
meritul de a fi contribuit in mare măsură la punerea fundamentului muzicologiei
româneşti. Prin cercetările sale, el a reuşit să depăşească cadrul strămt al
începuturilor, făurindu – şi o viziune proprie asupra muzicii noastre şi a plasării
acesteia întru-un context cultural larg. Ipostazele sale privind gamele
prepentatonice şi pentatonice precum şi observaţiile sale, pline de subtilitate, asupra
ethosului folclorului nostru, l-au condus la stabilirea unor legături profunde ce
există între cîntul nostru popular şi străvechiul melos al lumii antice”.