Terapia stărilor de greaţă şi vomă la femeia însărcinată

În concordanţă cu ghidurile terapeutice publicate de ACOG (American College of

Obstetricians and Gynecologists) şi de SOGC (Society of Obstetricians and
Gynaecologists of Canada), au fost descrise numeroase strategii privind tratamentul
stărilor de greaţă şi vomă din timpul sarcinii.

Aproximativ 50% dintre femei prezintă greaţă şi vomă în prima perioadă a sarcinii şi
25% prezintă doar greaţă; pentru 35% dintre acestea, fenomenele au semnificaţie clinică
influenţând activitaţile zilnice. La unele paciente, deshidratarea intensă şi scăderea în
greutate au dus la spitalizare. Incidenţa raportată a hiperemezei (hyperemesis
gravidarum) este de 0.3-1.0%, afecţiune ce se manifestă prin vomismente persistente,
scăderea greutatii corporale cu mai mult de 5%, cetonurie, hipopotasemie si deshidratare.

Greaţa şi voma din prima perioadă a sarcinii nu au o cauzalitate bine definită, însă
durerile de cap şi tulburările gastrointestinale pot fi luate în considerare în diagnosticul
diferenţial. Analizele de laborator ar trebui să includă nivelele serice ale azotului ureic,
creatininei, alanin aminotransferazei (ALAT), aspartat aminotransferazei (ASAT),
electroliţilor şi amilazei.

Pentru prevenirea evenimentelor emetice se poate recomanda ingerarea unor mici

cantităţi de alimente de mai multe ori pe zi (de preferat alimente uşoare, necondimentate,
bogate în proteine), evitarea expunerii la mirosuri sau evitarea suplimentelor orale cu fier
ce pot sa declanşeze starea de greaţă; nu există studii privind diferitele tipuri de diete în
controlul stărilor de greaţă şi vomă din timpul sarcinii. La unele femei, remediile
terapeutice alternative precum utilizarea ghimbirului şi acupuncturii pot fi eficiente,
putându-se administra în orice perioadă a sarcinii.

Pentru greata şi voma însoţite de pierderea în greutate în primul trimestru al sarcinii se

indică terapie farmacologică; aproximativ 10% dintre femei necesită medicaţie. Studii
randomizate susţin utilizarea vitaminei B6 (10-25 mg la 8 ore) şi a doxilaminei (12,5 mg
dimineaţa şi 12,5 mg la amiază, 25 mg la culcare); combinaţia a dus la o reducere cu 70%
a fenomenelor de greaţă şi vomă, ACOG (American College of Obstetricians and
Gynecologists) recomandând această asociere ca terapie de primă intenţie. Asocierea
vitaminei B6 cu doxilamina a fost studiata la peste 6000 de pacienţi caz şi pacienţi
control, fără evidenţierea teratogenităţii.

Pentru femeile refractare la acest tratament se pot încerca: fenotiazine, metoclopramid

sau ondasetron. Proclorperazina sub formă de tablete bucale cauzează efecte adverse
(somnolenţă, sedare) de intensitate mai scăzută decât tabletele orale. Tratamentul cu
metoclopramid nu trebuie să depăşească 12 săptămâni datorită posibilităţii declanşării
diskineziei tardive.
Metilprednisolonul nu poate fi administrat în primele 10 săptămâni de sarcină, utilizarea
acestuia fiind asociată cu un risc crescut de apariţie a cheiloschizisului cu sau fără
palatoschizis la făt.
În cazul în care femeia însărcinată prezintă deshidratare şi concentraţii crescute de corpi
cetonici, este indicată administrarea intravenoasă de fluide cu multivitamine (în special
tiamină). Acestor paciente trebuie să li se administreze agenţi antiemetici (dacă este
necesar, intravenos) şi apoi să li se monitorizeze nivelul corpilor cetonici urinari şi a
electroliţilor. Pentru femeile ce prezintă vomismente, chiar şi după 12 ore de la
administrarea intravenoasă a fluidelor, se recomandă spitalizarea.

Pentru pacientele ce continuă să scadă în greutate în ciuda farmacoterapiei, poate fi

necesară nutriţia parenterală sau enterală. Din cauza riscurilor (infecţii, steatohepatită la
administrarea de emulsii lipidice), nutriţia parenterală este indicată doar pacientelor cu o
scădere în greutate semnificativă (mai mult de 5%), care nu răspund altor terapii
antiemetice şi a căror stare de sănătate nu poate fi îmbunătăţită cu ajutorul nutriţiei
enterale.

N Engl J Med. 2010;363:1544-1550.