Sunteți pe pagina 1din 21

Încrederea si ascultarea

''Increderea si ascultarea sunt regulile principale ale relatiei dintre crestinul ortodox si
parintele sau duhovnic. Desigur ca nu fata de oricare duhovnic poti face deplina ascultare.
Intr-adevar, asemenea duhovnici sunt rari! Aceasta, in realitate, nu-i o problema simpla. Se
intampla tragedii cand unii preoti nesabuiti incep sa se creada stareti si poruncesc cu ingamfare
si, in cele din urma, savarsesc un lucru total nepermis in viata duhovniceasca – ingradirea
libertatii fiilor lor duhovnicesti.
Parintele Ioan (Krestiankin) niciodata nu poruncea si nu isi impunea voia sa. El pretuia la
nesfarsit libertatea omeneasca si o respecta intotdeauna. Parintele era gata sa indemne, sa
induplece, sa implore, ca sa se implineasca ceea ce, dupa cum stia el, era necesar pentru omul
care venea la el. Dar, daca acesta staruia cu incapatanare in parerea sa, parintele, de obicei, ofta
si spunea:
-- Ei bine, incercati. Faceti cum stiti…
Şi intotdeauna, dupa cate stiu eu, cei ce nu implineau sfaturile parintelui Ioan, in cele din urma se
caiau amarnic. Iar dupa aceea, de obicei, ei veneau la parintele cu hotararea ferma de a implini
ceea ce le va spune el. Iar el ii primea pe acei oameni cu aceeasi mila si dragoste, nu-si cruta
pentru ei nici timpul, nici puterile, ci se straduia din rasputeri sa indrepte greselile lor.''

(''Nesfintii Sfinti Si Alte Povestiri'

''Gândiţi-vă la aceasta: că vom da răspuns pentru orice cuvânt nefolositor ce ne iese din
gură (Mt. 12, 36); va fi teribil să dăm socoteală de Cuvântul lui Dumnezeu propovăduit
cu mândrie şi din motiv de slavă deşartă!
“Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. Pe cei ce au
zis: cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?”
(Ps. 11,3-4).
Domnul va pierde pe cei ce caută propria lor mărire şi nu mărirea lui Dumnezeu. Să ne
temem de ameninţarea lui Dumnezeu. Să spunem un cuvânt ziditor când este de
neapărată trebuinţă, nu ca nişte învăţători, ci ca oamenii care au ei înşişi nevoie să fie
învăţaţi şi care se străduiesc să se lase pătrunşi de învăţătura dată de către Dumnezeu
în Cuvântul său preasfânt.''

1
Parintele Serafim Rose: FORMAREA SUFLETELOR TINERE. “Daca nu
vei deprinde simtaminte firesti, atunci toate scrierile ortodoxe nu-
ti vor fi de niciun folos”. CUM E AFECTATA VIATA DUHOVNICEASCA
DE NEVOILE PSIHOLOGICE SI DE IMATURITATEA EMOTIONALA A
TINERILOR?

“Educatia contemporana din scoli accentueaza asprimea,


raceala si incapacitatea de a judeca ce e mai bun si ce e mai
rau – relativitatea totala, care il zapaceste pe om si-l ajuta sa
se acomodeze cu lumea apostaziei…”
***

Formarea sufletelor tinere


Nici un izvor de invatatura nu trebuie trecut cu vederea in pregatirea
pentru marea batalie a vietii, si se poate dobandi ceva bun si de la
scriitorii pagani, daca ii folosim cum se cuvine. Despre vestitul Moise se
spune ca a deprins intelepciunea din stiinta egiptenilor si astfel a ajuns la
contemplarea Celui Ce Este. Mai apoi si Daniil, la Vavilon, s-a inteleptit intru
filosofia haldeilor, ajungand a pricepe Dumnezeiasca invatatura. […] [Dar] nu
trebuie sa luam toate fara osebire, ci numai cele ce ne sunt de folos. Ar fi
spre rusinarea noastra daca, in privinta mancarii, am lepada cele vatamatoare,
iar cele ce tin de invatatura nu ne-am griji de cele ce tin sufletul viu, ci, asemenea
paraielor de munte, am matura tot ce se intampla sa iasa in cale. (Sf. Vasile cel
Mare, †379[1] )
Nu cu foarte multi ani in urma, un tanar doritor sa imbratiseze viata monahala s-
a dus la Muntele Athos. Aici, stand de vorba cu cinstitul igumen al manastirii in
care voia sa stea, i-a spus:

„Cuvioase parinte, inima mea arde dupa viata duhovniceasca, dupa


nevointa, dupa neintrerupta partasie cu Dumnezeu, dupa ascultarea de
un Batran! Invata-ma, te rog, cuvioase parinte, cum sa sporesc
duhovniceste!”

2
Indreptandu-se spre raftul cu carti, igumenul a scos un exemplar din… David
Copperfield de Charles Dickens:
„Citeste asta, fiule!”
„Dar, parinte“, obiecta tanarul tulburat, „cartea asta nu este decat
sentimentalism victorian heterodox, un produs al robiei apusene! Nu
este ceva duhovnicesc; nu este nici macar ortodoxa! Eu am nevoie de
scrieri care sa ma inveteduhovniceste!“
Igumenul a zambit si a spus:

„Daca nu vei deprinde simtaminte firesti, omenesti si


crestinesti, si nu vei invata sa privesti viata la fel cu micul David
– cu simplitate, bunatate, caldura si iertare – atunci toate
scrierile duhovnicesti ortodoxe nu-ti vor fi de nici un folos”[2].
Parintele Gherman spunea cu placere aceasta poveste, intemeiata pe o
intamplare adevarata, mai ales cand statea impreuna cu fratii in jurul mesei din
trapeza. El insusi traise ceva asemanator cand, pe la nouasprezece ani,
Parintele Adrian i-a spus sa citeasca romanele rusesti clasice. El tanjea
dupa convorbiri „duhovnicesti”, insa Parintele Adrian aducea mereu vorba despre
un anume personaj sau despre o idee din operele lui Dostoievski, Goncearev etc.
Din experienta sa cu tinerii, Parintele Serafim a inteles cata intelepciune
era in spatele purtarii Parintelui Adrian si a igumenului athonit pomenit
mai sus. Intr-un eseu intitulat „Formarea sufletului“, el articula cu grija filosofia
ortodoxa din spatele acesteia:
„Este bine stiut faptul ca educatia tinerilor de astazi, mai ales in America, nu
reuseste sa provoace un raspuns adecvat fata de cele mai inalte expresii ale artei,
literaturii si muzicii umane. Ca urmare, tinerii se formeaza la intamplare, sub
infuenta televiziunii, a muzicii rock si a altor manifestari ale culturii
(sau— mai degraba ale anticulturii) actuale; din pricina acestei stari de fapt,
dar si ca urmare a ei – si mai ales din pricina absentei oricarei idei constiente la
parinti si profesori despre ceea ce este viata crestina si despre cum ar trebui sa
fie crescut un tanar din acest punct de vedere – sufletul celor ce
supravietuiesc anilor tineretii este cel mai adesea un desert emotional,
vadind in cel mai bun caz lipsuri in ce priveste atitudinile fundamentale
fata de viata, socotite odinioara firesti si indispensabile.
Putini mai sunt in stare astazi sa-si exprime limpede emotiile si ideile si
sa se confrunte cu ele in mod matur: cei mai multi nu stiu nici macar ce
se intampla inlauntrul lor. Viata lor se imparte in mod artificial intre munca
(si prea putini sunt in stare sa puna partea lor cea mai buna, sa-si puna
inima in ea, fiindca este «doar pentru bani»), joaca [distractie, n.n.] (in

3
care multi vad «adevaratul sens al vietii») religie (de obicei, nu mai mult
de un ceas sau doua pe saptamana) si asa mai departe, fara vreo unitate care
sa dea sens intregii vieti. Foarte multi, gasind ca viata de zi cu zi este
nesatisfacatoare, incearca sa traiasca intr-o lume fantastica pe care si-o
creaza singuri (si in care cauta sa faca loc si religiei). Iarunificatorul intregii
culturi moderne este numitorul comun al adorarii sinelui si al cultului
confortului, care ucide orice gen de viata duhovniceasca.
Aceasta este doar o parte din «bagajul cultural» pe care omul de astazi il aduce
cu sine atunci cand devine ortodox. Desigur, multi supravietuiesc ca
ortodocsi, in ciuda trecutului lor; altii ajung la un adevarat dezastru
duhovnicesc din pricina lui;multi insa raman infirmi sau cel putin
nedezvoltati duhovniceste, pur si simplu fiindca nu sunt constienti si nu
sunt pregatiti pentru cerintele reale ale unei vieti duhovnicesti.
Ca inceput pentru a face fata problemei (si, eventual, pentru a-i ajuta pe unii
dintre cei ce au dificultati), sa cercetam pe scurt invatatura ortodoxa despre
firea omeneasca, asa cum a fost ea formulata de catre un profund scriitor
ortodox din veacul al XIX-lea, un adevarat Sfant Parinte al vremurilor de pe urma
– Episcopul Teofan Zavoratul († 1894). In lucrarea sa intitulata Ce este viata
duhovniceasca si cum sa ne pregatim pentru ea, acesta scrie:
Viata omului este complicata si cu multe laturi. […] Fiecare latura are propriile
facultati si trebuinte, propriile metode, lucrari si impliniri. Omul traieste
doar atunci cand toate facultatile ii sunt in miscare si cand toate nevoile
ii sunt implinite. Insa atunci cand doar o mica parte din aceste facultati este in
miscare si doar o mica parte din nevoi ii sunt implinite – o asemenea viata nu mai
este viata. […] Omul nu traieste omeneste pana ce totul in el nu este in
miscare. […] Omul trebuie sa traiasca asa cum l-a zidit Dumnezeu, iar
atunci cand nu traieste astfel, poate zice cu indrazneala ca nu traieste
defel. […][3]
In aceste cuvinte ale Episcopului Teofan putem deja identifica una dintre erorile
comune cautatorilor vietii duhovnicesti de astazi: nu toate laturile firii lor sunt in
miscare; ei cauta doar sa-si satisfaca anumite nevoi religioase
[…] fara a fi ajuns la pace cu unele dintre celelalte nevoi ale
lor (in special psihologice si emotionale) sau, mai rau: se
folosesc de religie in chip nelegitim pentru a-si implini aceste
nevoi psihologice. La astfel de oameni, religia este un lucru
artificial, care nu a atins inca partea cea mai adanca din ei si,

4
adeseori, un eveniment neplacut din viata lor sau chiar atractia
fireasca fata de lume sunt de ajuns pentru a le spulbera
universul de plastic si pentru a-i indeparta de religie. Uneori
astfel de oameni, dupa o amara experienta de viata, revin la religie;
insa cel mai adesea se pierd sau, in cel mai bun caz, raman infirmi
sau sterpi“[4] .
Parintele Serafim a vazut aceasta traire religioasa de „plastic” in mod cat se
poate de graitor atunci cand un tanar inchinator, care statuse o vreme la o alta
manastire din America, a venit la Platina vorbind mereu despre Stareti,
isihasm, Rugaciunea lui Iisus, adevaratul monahism, intelepciunea
ascetica a Sfintilor Parinti. Intr-o zi, Parintele Serafim l-a vazut plimbandu-se
prin imprejurimile manastirii si fredonand cantece rock, pocnind din degete
si sarind in ritmul muzicii. Surprins, Parintele Serafim l-a intrebat daca nu vede
vreo contradictie intre aceste lucruri si interesul sau pentru spiritualitate, dar
tanarul a ridicat din umeri si a raspuns: „Nu, nu este nici un fel de
contradictie. Cand vreau spiritualitate, il pun pe Staret” – vrand sa spuna
ca putea scoate oricand caseta cu muzica rock si sa puna o caseta cu Staretul sau
tinand un cuvant duhovnicesc.
Parintele Serafim a inteles un lucru: faptul ca tanarul cu pricina putea sa-si
compartimenteze viata in acest fel arata ca ceva lipseste din alcatuirea
de temei a sufletului sau. Pentru a explica ce se intelege prin aceasta alcatuire
facea referire din noula un fragment din Sf. Teofan Zavoratul:
Nu toate nevoile omului au aceeasi valoare, ci unele sunt mai inalte, iar
altele mai joase; iar implinirea cumpanita a lor aduce omului
pacea. Nevoile duhovnicesti sunt cele mai inalte, iar cand acestea sunt
implinite, atunci este pace chiar daca celelalte raman neimplinite. Insa
cand nevoile duhovnicesti raman neimplinite, atunci, chiar daca celelalte
sunt implinite cu varf si indesat, pacea nu este cu putinta. Iata pentru ce
implinirea lor este numita singurul lucru care trebuieste.
Atunci cand trebuintele duhovnicesti sunt implinite, ele il invata pe om
cum sa puna in armonie cu ele si implinirea celorlalte nevoi, astfel incat
nici ceea ce implineste sufletul, nici ceea ce implineste trupul sa nu
ajunga potrivnic vietii duhovnicesti, ci sa o ajute; si atunci este o deplina
armonie in om a tuturor miscarilor si descoperirilor vietii sale, o armonie a
gandurilor, simtirilor, lucrarilor, legaturilor si placerilor. Si acesta este Raiul![5]

„In zilele noastre”, sublinia Parintele Serafim, „principalul


ingredient care lipseste din aceasta armonie ideala a vietii
omenesti este ceea ce s-ar putea numi dezvoltarea emotionala

5
a sufletului. Este un lucru nu direct duhovnicesc, dar care
adeseori impiedica dezvoltarea duhovniceasca. Este starea
omului care, crezand ca inseteaza dupa nevointe si dupa o
inalta viata de rugaciune, abia daca este in stare sa raspunda
la dragostea si prietenia omeneasca normala; caci de va zice
cineva: Iubesc pre Dumnezeu, iara pre fratele sau uraste, mincinos
este; ca cela ce nu iubeste pre fratele sau, pre carele l-a vazut, pre
Dumnezeu, pre Carele nu L-a vazut, cum poate sa-L iubeasca?(1 In.
4, 20).
La unii oameni defectul acesta exista in forma extrema; insa,
ca tendinta generala, el este prezent intr-o oarecare masura
la toti cei ce am fost crescuti in desertul emotional si
duhovnicesc al vremurilor noastre.
Asa stand lucrurile, este nevoie adeseori sa ne smerim
impulsurile si nevointele aparent duhovnicesti pentru a le
testa prin disponibilitatea noastra umana si emotionala pentru
ele. Asa se face ca, uneori, un duhovnic poate sa-si opreasca
ucenicul de la citirea unor carti duhovnicesti si sa-i dea in
schimb un roman de Dostoievski sau de Dickens ori sa-l
indemne sa se familiarizeze cu anumite genuri de muzica
clasica – si aceasta fara vreun scop «estetic» (caci poti fi
«expert» in aceste domenii si chiar «bine dezvoltat emotional» fara a
avea nici cel mai mic interes pentru nevointa duhovniceasca, ceea ce
este tot o stare de dezechilibru), ci numai pentru a-i subtia si
forma sufletul, facandu-l sa fie mai pregatit pentru intelegerea
adevaratelor scrieri duhovnicesti”[6].
Cele spuse aici de Parintele Serafim despre duhovnici sunt si mai adevarate
pentru parintii naturali, caci „formarea sufletului” trebuie sa inceapa din
frageda pruncie. Cu prilejul unei prelegeri sustinute la pelerinajul Sf. Gherman
din 1982, Parintele Serafim a dat parintilor cateva sfaturi practice despre
cum sa foloseasca tot ce este pozitiv in lume spre binele copiilor lor:
„Copilul care, inca din primii sai ani de viata, a ascultat muzica clasica de
buna calitate si si-a vazut sufletul sporit de ea, nu va mai fi atat de ispitit
de ritmurile crude si de mesajul muzicii rock sau al altor forme
contemporane pseudo-muzica, pe cat sunt copii crescuti fara o educatie
muzicala. O astfel de educatie muzicala, asa cum au spus unii dintre

6
Staretii de la Optina, subtiaza sufletul si il pregateste pentru primirea
intiparirilor duhovnicesti[7]. Copilul educat cu literatura, dramaturgie si
poezie buna si care a simtit efectul lor asupra sufletului – adica au ajuns
sa-i placa – nu va cadea usor prada filmelor si programelor de televiziune
contemporane sau romanelor de duzina care pustiesc sufletul si il abat
de la calea crestina. Copilul deprins sa vada frumosul in pictura si
sculptura clasica nu va fi atras cu usurinta de perversitatea artei
contemporane si nici de stridentele produse ale publicitatii moderne si
pornografiei.
Copilul care stie cate ceva din istoria lumii, mai ales din epoca crestina, si cum
anume au trait si au gandit alti oameni, in ce greseli si capcane au cazut oamenii
care s-au indepartat de Dumnezeu si de poruncile Sale, precum si ce viata slavita
si plina de inraurire au dus atunci cand au fost credinciosi Lui – va discerne in
privinta vietii si filosofiei vremurilor noastre, fara a se simti inclinat sa se ia dupa
prima filosofie sau primul nou mod de viata pe care il intalneste. Una dintre
problemele fundamentale cu care se confrunta educatia copiilor astazi
este faptul ca in scoli nu li se mai da un sens al istoriei. Este primejdios
si fatal sa lipsesti un copil de sensul istoriei. Aceasta inseamna ca el nu mai
are capacitatea de a lua exemplu de la oamenii care au trait in trecut. De fapt,
istoria se repeta mereu. O data ce iti dai seama de aceasta, devine foarte
interesant de observat cum au raspuns oamenii la probleme, cum au fost
unii oameni care au mers impotriva lui Dumnezeu si care au fost urmarile
si cum unii oameni si-au schimbat viata si au devenit exceptii, dand o
pilda care este traita pana zilele noastre. Sensul acesta al istoriei este un
lucru deosebit de important si trebuie transmis copiilor.
In general, omul familiarizat cu cele mai bune produse ale culturii
seculare – care in Occident au aproape intotdeauna clare nuante
religioase crestine – are mult mai multe sanse de a duce o viata ortodoxa
normala si rodnica decat cineva care cunoaste doar cultura populara de
astazi. Cel ce s-a convertit la Ortodoxie direct din cultura rock si, in
general, oricine crede ca poate combina Ortodoxia cu acel fel de cultura
– va trebui sa treaca prin multa suferinta si va avea un drum greu in viata
inainte de a ajunge un crestin ortodox cu adevarat serios, capabil de a-si
impartasi credinta si altora. Fara aceasta suferinta, fara aceasta
constientizare, parintii ortodocsi isi vor creste copiii doar pentru a-i lasa
sa fie devorati de lumea contemporana. Cultura lumeasca de buna

7
calitate, daca este primita cum se cuvine, subtiaza si dezvolta sufletul;
cultura contemporana de masa nu face decat sa deformeze sufletul, sa-l
faca infirm, impiedicandu-l de a avea un raspuns deplin si firesc la
mesajul Ortodoxiei.

Astfel, in lupta noastra impotriva duhului acestei lumi, putem folosi


cele mai bune lucruri pe care lumea ni le ofera, tocmai pentru a trece
dincolo de ele; orice lucru bun din lume, daca suntem destul de
intelepti ca sa vedem, ne indreapta catre Dumnezeu si catre
Ortodoxie, si tocmai de aceea trebuie sa ne folosim de el“[8].
Cu ani in urma, atunci cand a tinut pentru prima data „Cursul de supravietuire
ortodoxa“, in 1975, Parintele Serafim a vorbit anume despre felul in care
produsele superioare ale culturii pot ajuta copiii sa creasca cu o atitudine morala
fata de sexualitate:
„In societatea prezenta, baietii, pe la varsta de 14-15 ani, stiu totul
despre pacatele trupesti, mult mai mult decat stiau inainte chiar oamenii
casatoriti. Ei stiu exact ce se petrece in filme, vad totul, iar atmosfera generala
in care traiesc este una de ingaduinta. «De ce sa te lupti cu acest lucru?» se
spune astazi. «Este ceva natural». Evident, sunt pregatiti pentru o viata de
ingaduinta fata de pacat.
Unui asemenea baiat i se poate da dreptarul adevarului, care este castitatea,
fecioria; insa aceasta este o masura foarte inalta si greu de atins, daca el
nu are la dispozitie decat ideea abstracta a castitatii cu care sa se
impotriveasca la toata atmosfera de senzualitate ce ii ataca nu doar
mintea, ci si inima – iar trupul in mod direct. El vede pretutindeni panouri
publicitare care il duc in ispita, iar revistele la care se poate uita sunt ingrozitoare;
si toate acestea la un loc sunt mult mai puternice decat ideea singulara de a
ramane curat. De fapt, toata lumea va rade de o asemenea idee, iar bietului
baiat ii va fi foarte greu nu numai sa reziste, dar si sa vada ca trebuie sa
reziste ispitelor, fiindca totul ii arata contrariul, cu exceptia acelui mic
adevar abstract ca trebuie sa fie curat. Ei bine, aici i-ar putea veni in ajutor
literatura. […]
Baiatul poate citi o carte precum David Copperfield, care descrie felul cum creste
un baiat: nu este vorba despre vreun calugar sau un campion al nevointei, ci
despre un baiat obisnuit care creste intr-o alta epoca. […] Este intr-adevar o carte
lumeasca, despre oameni care traiesc in lume – insa intr-o lume destul de diferita
[de cea de azi]. Dintr-o data ai o alta perspectiva asupra lucrurilor: lumea

8
nu a fost intotdeauna asa cum este acum; normele care predomina astazi
tin de o anumita lume, dar mai exista si altele; si exista o alta lume, normala,
in care desi sexualitatea este prezenta, ea are un rol bine definit. Parca te intaresti
vazand ce era normal pe atunci si cum descrie Dickens cresterea acelui baiat si
felul in care el se indragosteste. […] Se simte stanjenit ori de cate ori se afla
in prezenta fetei si nu-i trec defel prin cap ganduri murdare, pentru ca nu
se petrece nimic de genul acesta; pe cand in romanele de astazi nu dai
decat de asa ceva. Cartea prezinta o perspectiva mult mai inalta asupra iubirii,
care este, fireste, indreptata spre casatorie, spre copii. Intreaga viata se leaga
de aceasta si nicaieri in carte nu apare gandul ca ai putea avea o oarecare
satisfactie de moment, pentru ca apoi sa treci la urmatoarea fata. David
Copperfield viseaza tot timpul la aceasta femeie, cum va trai impreuna cu ea si
cum va ajunge om mare in lume. Se intelege ca dupa casatorie va avea si
legaturi trupesti, insa acasta se leaga de ceea ce urmeaza sa faca cu
intreaga sa viata.
Repet, aceasta il intareste pe baiatul supus el insusi acelorasi ispite. Cand isi pune
intrebarea: «Cum anume sa ma port cu o fata?» – o norma abstracta nu-l ajuta
prea mult. Insa daca vede cum acest personaj fictiv, care insa ilustreaza
cat se poate de autentic viata dintr-o alta epoca, era atat de stanjenit, de
preocupat, de politicos, de idealist si de tandru, aceasta il inspira sa se
poarte mai normal, dupa pilda trecutului. Pe de alta parte, intr-un asemenea
roman vedem cat de multe fatete are intreaga problema a dragostei si sexualitatii,
cat de complicat se impleteste ea cu intreaga fire omeneasca. Si chiar daca nu
se propovaduieste Ortodoxia, totusi atmosfera cartii este imbibata de o
suficient de mare cantitate de valori crestine, iar aceasta poate fi de mare
ajutor baiatului la nivelul lui, nu la un nivel duhovnicesc, ci la nivelul vietii
de zi cu zi in lume.
Totodata, Dickens transmite un simtamant extrem de cald al vietii, al
legaturilor dintre oameni, simtamant care nu se mai da in scoala de
azi. Si tocmai acest simtamant al legaturilor calde dintre oameni ar putea
fi mai eficient in a-l pastra curat pe un baiat, decat a-i da dreptarul
abstract al Ortodoxiei.
Caldura lui Dickens te poate ajuta sa-ti depasesti rationalismul marginit,
mult mai mult decat ani intregi de argumentari, caci, chiar daca accepti
adevarul, poti sa ramai la fel de rece, rationalist si insensibil cum erai si
mai inainte. Simpla lectura a lui Dickens te poate face sa izbucnesti in

9
lacrimi de recunostinta pentru ca ai adevarata religie a dragostei.
Fervoarea si compasiunea lui Dostoievski te pot ajuta sa-ti
depasesti iubirea de sine si suficienta. Chiar si un scriitor ca Thomas Mann,
care nu are prea multa caldura si compasiune, te poate face sa intuiesti mai
profund cat de ratacita este calea pe care a apucat viata occidentala”.
Cu acelasi prilej, Parintele Serafim a evocat un incident din tineretea sa, in care
sufletul sau s-a format dupa dreptarul adevarului:

„Eram la colegiu si, inainte de a avea vreo sensibilitate fata de arhitectura,


profesorul de germana[9] ne-a tinut intr-o zi o lectie, in timp ce ne plimbam
printre doua cladiri construite la interval de vreo treizeci de ani, cam in acelasi
stil spaniol. El ne-a intrebat: «Care este deosebirea dintre aceste doua
cladiri? Priviti cu atentie: una are caramizi, are linii; cealalta este din
beton, este plata, nimic. Una este calda, cealalta rece; una are in ea un
simtamant omenesc, cealalta nu are nimic, este abstracta; prima este
potrivita spre a fi locuita de oameni…» De aici am invatat o lectie importanta,
si anume ca pana si un lucru mic, cum ar fi prezenta unor linii sau a unor mici
ornamente la arhitectura victoriana, care nu au nici o utilitate – da o oarecare
calitate. Astazi, ideea de a face ceva mai mult decat este strict necesar s-
a pierdut. Utilitarismul, obsesia de a face lucruri practice sunt
ucigatoare.Desigur, este mult mai ieftin sa faci lucrurile pur utilitarist,
deci este cat se poate de logic; dar am pierdut foarte mult. Daca parintii
sunt capabili macar sa arate unui copil ca: «Aceasta cladire este buna; cealalta
nu este buna, este mai curand moarta» – o astfel de educatie de temelie il va
ajuta sa nu mai creada ca tot ceea ce este modern, tot ce este recent este
mai bun. Nu este vorba de un curs de arta, ci de un curs de viata, parte a
cresterii pe care parintii si profesorii o pot da copiilor printre randurile educatiei
oficiale. Aceasta cere un anume simt artistic. Dimpotriva, educatia
contemporana din scoli accentueaza asprimea, raceala si
incapacitatea de a judeca ce e mai bun si ce e mai rau
– relativitatea totala, care il zapaceste pe om si-l ajuta sa se
acomodeze cu lumea apostaziei. Trebuie sa existe o minima lupta
constienta pentru a-l ajuta pe copil sa creasca cu altfel de influente”.
Din toate cele spuse mai sus ne putem face o impresie referitoare la seriozitatea
cu care privea Parintele Serafim educatia copiilor si a tinerilor pe care
Dumnezeu i-a incredintat lui spre purtare de grija.

10
In anul scolar 1981-1982, Theofil era in clasa a XII-a, iar Parintele Serafim se
straduia sa-l invete gramatica engleza, gramatica rusa, literatura universala,
cultura muzicala, istoria, muzica bisericeasca si tipicul bisericesc.

In acelasi an, Parintele Serafim a predat si un curs despre „Cum sa traim dupa
conceptia ortodoxa“. O versiune mai extinsa a „Cursului de supravietuire” din
1975, acesta presupunea teste si lucrari. Primul indemn de a preda acest curs a
venit in august 1981, cand un seminarist de la Jordanville, in varsta de 18 ani, a
vizitat manastirea insotit de parintii sai. Parintii, care erau prieteni ai Fratiei de
multa vreme, erau ingrijorati de viitorul fiului lor. Asemenea multor tineri de
varsta lui, crescuti in societatea noastra moderna fragmentata,
seminaristul era incapabil de a-si exprima si de a-si infrunta propriile
emotii si idei si era foarte nesigur pe sine. Parintele Serafim nota:
„Nu vrea sa faca nimic altceva, decat sa se pregateasca pentru slujirea in Biserica;
dar in acelasi timp este destul de speriat de depresia ce l-a afectat anul trecut la
Jordanville (si care a tinut cateva luni), bazata pe inactivitate, pe neputinta de
a aplica ceea ce citeste in cartile duhovnicesti la realitatea vietii
sale etc. In momentul de fata este intr-o stare de «lehamite» si se teme
(iar noi ii dam dreptate) ca fara o supraveghere stricta isi va pierde tot
interesul pentru slujirea Bisericii”[10].
Afland aceste lucruri de la acel seminarist si de la parintii lui, parintii de la
Platina avura o idee: sa-l lase sa stea la manastire si-si faca studiile
acolo, sub indrumarea si calauzirea Parintelui Serafim. Dupa ce s-a rugat
pentru aceasta si a primit Sfanta Impartasanie a doua zi, tanarul a acceptat
propunerea. Parintele Serafim i-a scris Episcopului Lavru din Jordanville,
intrebandu-l daca mai poate sa-si ia diploma de absolvire a seminarului in aceste
conditii.
„Din cate stim noi despre el in ultimii ani“, scria Parintele Serafim, „pare a fi un
baiat foarte inzestrat si motivat, care ar putea cu usurinta sa indeplineasca munca
necesara; iar sub o supraveghere stricta, credem ca si problemele lui emotionale
(legate probabil de imaturitate) se pot rezolva” [11].
Dupa unele discutii, profesorii de la Jordanville au acceptat propunerea Parintelui
Serafim.

Curand, un alt seminarist de 18 ani de la Jordanville, George, a venit si el


manastireaPlatina ca sa-si faca studiile aici. George provenea dintr-un
mediu protestant si era din Redding. Fusese botezat chiar de catre
Parintele Serafim. Familia lui facuse cunostinta cu Ortodoxia de la barbatul
intalnit de Parintele Gherman la libraria din Redding.
Cu prilejul pelerinajului de vara din anul 1981, inca un tanar a venit sa stea la
manastire: era un student pe nume Grigorie, care facea parte din asociatia
ortodoxa de la Universitatea California din Santa Cruz. (In apartamentul lui

11
Grigorie statuse Parintele Serafim cand fusese la Santa Cruz, in luna mai a ace-
luiasi an.) Grigorie, un tanar serios, cu ochi albastri stralucitori si o claie de par
roscat, se convertise recent la Ortodoxie de la Anglicanism si de la ceea ce numea
acum „harismanie“. Jinduise totdeauna dupa o viata de jertfelnicie si de apropiere
de natura, iar cand a dat de Ortodoxie a indragit ideea retragerii monahale in
pustie. La colegiu ducea cu el Thebaida Nordului pretutindeni ca pe un manual de
scoala. Cand a venit la manastire, in august, hotarat sa ramana, parintii au
observat ca se ingrijea mereu de ceilalti si era foarte saritor, si de atunci au stiut
ca dorinta lui pentru nevointa pustniceasca era una adevarata, nu doar o fuga
egoista de lume. Grigorie avea si o minte nespus de agera. Era limpede ca
aveau de a face cu inca un suflet tanar, gata de a fi umplut, de a primi o
formatie ortodoxa. Grigorie a fost imbracat ca frate si a inceput noul an
scolar la cursul Parintelui Serafim, „Cum sa traim dupa conceptia
ortodoxa“.
La curs au participat in total sapte oameni, atat frati de manastire, cat si studenti
mireni, dar au mai fost si alti tineri si tinere care veneau cu regularitate la
prelegeri in week-end. In noua luni de zile s-a parcurs un material imens. Pa-
rintele Serafim a dedicat destul de mult timp teologiei dogmatice si
istoriei Bisericii, familiarizandu-si studentii cu viata si gandirea unui
mare numar de Sfinti Parinti. In acelasi timp le-a predat mult din ceea ce
ar fi invatat in mod normal in universitati, insa cu o perspectiva foarte
clara, care dadea sens intregului. Intre personalitatile discutate la curs s-au
numarat ganditori religiosi precum Gioachino da Fiore, Martin Luther, Teilhard de
Chardin; filosofii occidentali: Toma d’Aquino, Kant, Voltaire, Hegel, Marx,
Rousseau si Proudhon; oameni de stiinta precum Copernic, Kepler, Lamarck,
Lyell, Darwin si Haeckel; personalitati literare ca Homer, Dante, Milton, Samuel
Richardson, Oliver Goldsmith, Henry Fielding, Daniel Defoe, Jonathan Swift, Jane
Austin, Diderot, Byron, Puskin, Leontiev, Tolstoi, Cehov, Gogol, Poe, Dickens si
Wordsworth; precum si politicieni si ganditori ca Iulian Apostatul, Oliver
Cromwell, Boris Godunov, Petru I, Nicolae I (Ţarul favorit al Parintelui Serafim),
Weishaupt, Babeuf, Bakunin, Fourier, Burke, Pobedonostev, Owen, Napoleon,
Hitler, Donoso Cortes, Saint-Simon, Metternich si de Maistre. Parintele Serafim
a discutat si despre operele multor pictori si sculptori, din antichitate
pana la ultramoderni. A vorbit si despre muzica Renasterii, Barocului,
Clasicismului si Romantismului, ca si despre noile canoane muzicale ce
au urmat dupa aceea; pana si fenomenul contemporan Beatles a fost
examinat dintr-o perspectiva ortodoxa.
Studentii Parintelui Serafim nici nu-si dadeau seama cat sunt de norocosi. Acesta
era, de departe, cel mai profund curs pe care l-a sustinut vreodata Parintele
Serafim si, din pacate, nu avea sa mai traiasca pentru a sustine un altul. Asa cum
prea bine stia el insusi, o educatie atat de vasta asupra cunostintelor si
experientei mondiale, intemeiata pe principii ortodoxe, a disparut practic
in vremea noastra.
Pe langa cursul despre „Conceptia ortodoxa“, Parintele Serafim mai preda un curs
de gramatica, poezie si compozitie engleza, iar Parintele Gherman preda un curs
de istorie si literatura bisericeasca. Studentii faceau cam douasprezece ore de

12
curs pe saptamana. In plus, cei doi seminaristi mai aveau alte zece ore de studiu
supravegheat, pentru anul doi de seminar, folosind materialele trimise de parintii
si profesorii de la Jordanville.

Citirea literaturii clasice era o parte insemnata din programul de


pregatire. In septembrie 1981, Parintele Serafim consemna:
„Cei doi seminaristi ai nostri si-au inceput studiile «pre-teologice». Theofil isi da
seama in sfarsit de importanta unei educatii nereligioase ca pregatire pentru
teologie (in momentul de fata il citeste pe Platon); iar – , dupa ce a citit doua
piese de Puskin, a descoperit ca elementul lipsa din educatia lui era tocmai
literatura lumeasca! Sindromul «saltului direct in teologie» pare a fi pricina
multora probleme, atat in plan individual, cat si in Biserica luata ca
intreg“[12].
Unul dintre tinerii seminaristi era incapabil de a se concentra sa citeasca
mai mult de o pagina o data sau de a retine ceea ce a citit. Pentru el,
Parintele Serafim a trebuit sa-si faca timp si sa-l puna in fiecare zi sa-i
citeasca cu voce tare carti interesante precum Crima si
pedeapsa, urmand apoi o scurta discutie. Aceasta, consemna el, „a avut
imediat rezultate pozitive atat la nivelul intelegerii, cat si al interesului”.
Intr-alta parte remarca despre acest curs de lectura orala: „Chestiunea
«trezirii» ortodoxe pare a tine, uneori, de lucruri simple precum
acesta“[13].
Parintele Serafim a alcatuit un plan pentru al treilea, al patrulea si al cincilea an
de cursuri de seminar pentru cei doi baieti de la Jordanville, ce urma sa includa
toate materiile principale ce se studiau atunci la Seminarul Sfanta Treime; dar a
murit chiar inainte de a incepe al treilea an de studii.

Am pomenit deja cum parintii de la Platina si-au facut timp pentru formarea
sufletelor noii generatii punandu-i pe studenti sa asculte muzica clasica.
Insa astazi nu numai tinerii au trebuinta de o asemenea formare:
majoritatea parintilor de astazi s-au format ascultand cele mai
rudimentare forme de muzica. De aceea, cu prilejul pelerinajelor Sf. Gherman,
toata lumea putea sa guste din cea mai rafinata cultura crestina prin intermediul
auditiilor muzicalei ale parintilor. La pelerinajul din 1979, cand Parintele
Serafim a tinut un curs despre prorociile lui Daniil, le-a pus participantilor
un disc cu Banchetul luiBelsatar de Handel, inspirat din cartea lui Daniil.
Iar in 1981, cand a tinut cursul despre Cartea Facerii, a pus Oratoriul
Creatiei de Haydn. Parintele Gherman punea alte piese muzicale, mai
ales de compozitorul sau favorit, Mozart, si apoi vorbea despre ele.
Chiar si forma moderna a artei filmului era folosita de Parintele Serafim
ca mijloc de formare sufleteasca. Odata, explica el:
„Unii parinti spun: «Vai, lumea este atat de rea; refuz sa-mi las copiii sa
mearga la filme, nu vreau sa aiba nimic de-a face cu lumea, vreau sa

13
ramana curati». Dar oricum ar fi, acesti copii vor intra candva in lume,
iar faptul ca sunt lipsiti de orice fel de dieta duşevni – adica de ceea ce
hraneste partea de mijloc a sufletului – inseamna ca este foarte probabil
ca ei sa ia tot ce le sta in fata, la intamplare. De aceea este mult mai bine
sa alegem acele filme care cel putin nu au lucruri rele si nu provoaca
inclinare spre pacat”[14].
In perioada de dupa Craciun, in anii 1980 si 1981, Parintele Gherman si Parintele
Serafim au inchiriat un aparat de proiectie si au selectat cu grija pentru tineri
cateva filme clasice, intre care Hamlet (dupa Shakespeare), Nicholas Nickleby,
Colinda de Craciun[15] , Documentele Clubului Pickwick si Anii de scoala ai lui
Tom Brown (dupa Dickens).

In ciuda celor spuse mai sus de catre Parintele Serafim despre Charles Dickens,
trebuie mentionat ca in primii sai ani de ravna ortodoxa fusese si el ca tanarul
aspirant la monahism de la Muntele Athos, socotind lucrarile lui Dickens drept
„sentimentalism victorian“. Acum insa, dupa ani de incalzire a inimii si
redobandire a inocentei prin Ortodoxie, era liber sa
aprecieze Documentele Clubului Pickwick asa cum le apreciase si in
adolescenta, cand statea pana tarziu in noapte si le citea pe sub
plapuma. Cand a vazut si ecranizarea englezeasca a romanului cu un an inainte
de a muri, s-a bucurat ca un copil, razand la umorul nevinovat al lui Dickens si
plangand cand Dickens revenea la mesajul crestin.
Parintele Serafim a fost intrebat odata in legatura cu filmele care ilustreaza
virtuti crestine.
„Sunt foarte multe”, a raspuns el, „dar acum nu se mai fac. Poate doar din
cand in cand, dar sunt foarte rare. Filmele vechi, mai ales ecranizarile
unor romane sau piese clasice, sunt adeseori foarte bine facute si au un
sens. La Dickens totul este asa; este impregnat de crestinism. Nu vorbeste
direct despre Hristos, dar este plin de dragoste. De pilda, in Documentele Clubului
Pickwick, eroul, dl. Pickwick, este o persoana care refuza sa renunte la
inocenta de a avea incredere in oameni. Pana la urma ajunge la
inchisoarea datornicilor pentru ca avusese incredere in cineva. Acolo vine
la el omul care il facuse sa intre in inchisoare si ii sedusese o ruda si care ajunsese
acum el insusi in inchisoare. Dl. Pickwick plange pentru acel om si ii da
bani ca sa-si cumpere de mancare, pentru ca omul nu avea cu ce sa-si ia
hrana in inchisoarea datornicilor. Il vedem pe acest om, pe acest borfas
care a profitat de toti, si o lacrima ne apare in ochi. In final, dl. Pickwick
triumfa, tocmai pentru ca a avut incredere in oameni; si castiga pentru
ca inimile oamenilor s-au schimbat.

14
Sunt multe filme vechi la fel ca acesta, care arata fie patimile oamenilor,
fie inocenta lor sau felurite virtuti crestine. De fapt, romanele acestea din
veacul al XIX-lea pe care se bazeaza filmele sunt cat se poate de aievea, de
realiste. Ele ne arata cum sa traim o viata crestineasca normala, cum sa
ne tinem in frau patimile care apar. Nu ne dau aceste lucruri la nivel
duhovnicesc, dar prin ilustrarea lor in viata si prin faptul ca au o
intelegere a vietii fundamental crestina, sunt deosebit de benefice. Nu
stiu nici un film facut astazi care sa fie la fel. Poate ca pe ici pe colo se mai gaseste
cate unul, insa toate au devenit asa de ciudate. […] De exemplu, Dickens te face
sa te induiosezi fata de viata normala, de fiecare zi, pe cand un film recent precum
E. T. te face sa te induiosezi fata de o ciudatenie care devine un fel de mantuitor.
Cred ca ar trebui sa cautam mai multe filme vechi. Pentru un grup – sa
zicem un grup de la o biserica – ar fi foarte bine sa se adune la un loc si
sa priveasca aceste filme vechi si ar fi bine mai ales pentru tineri“[16].
Pe langa proiectiile de filme la ocazii speciale, Parintele Serafim isi facea timp sa-
i duca pe tinerii mireni aflati la manastire la spectacole de teatru clasic. Observand
incercarile Parintelui Serafim de a forma tinerele suflete, Parintele Alexei Young
isi aminteste:

„Uneori Parintele Serafim trecea pe la noi, in drum spre Ashland (Oregon) unde
ii ducea pe fratii mireni sa vada felurite piese de teatru la Festivalul Shakespeare
de acolo. Odata – sunt aproape sigur ca era la inceputul verii cand a murit – i-a
dus pe baieti sa vada Romeo si Julieta, dupa ce mai intai o citisera si o studiasera.
Cand mi-am exprimat surpriza ca ii ducea pe tinerii studenti sa vada o astfel de
piesa, mi-a raspuns: «Dar de ce nu? Sunt si ei oameni si au sentimente si
pasiuni la fel ca toata lumea. Este mai bine pentru ei sa vada asemenea
lucruri in mod supravegheat si controlat, decat sa se chinuie singuri».
Aceasta era in deplina concordanta cu instructiunile pe care mi le dadea ori de
cate ori venea Theofil la noi peste vara. «Lasa-l sa se uite la televizor, chiar si la
telenovele, daca vrea, si du-l la filme. Theofil este fascinat de lume si este mai
bine sa o scoata din sistemul sau acum. Dar ai grija sa vezi totul impreuna cu
el si apoi sa discutati in amanunt astfel incat sa puna lucrurile intr-un
context duhovnicesc corect». Atitudinea aceasta mi s-a parut si mie plina de
intelepciune. El credea ca o mica doza regulata de lumesc poate actiona
asemenea unui vaccin care sa duca in cele din urma la „imunitate” fata
de atractiile lumesti.

15
Intr-un rand m-a rugat sa-l duc pe Theofil sa vada Don Giovanni de
Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am facut. Altadata m-a rugat
sa-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunostea foarte bine
aceste opere si chiar mi-a dat indicatii ce «lectii» se pot invata din ele,
ca sa le impartasesc lui Theofil. De fiecare data imi cerea un raport
amanuntit despre cum a reactionat Theofil (sau altii), daca au «prins»
esentialul.
Imi amintesc si cum il incuraja Parintele Serafim pe Michael Anderson [17] sa
citeasca Platon si alti filosofi, discutand totul cu el in amanunt, pe masura ce
Michael isi croia drum cu multa truda prin textele cu pricina. Parintele Serafim ii
arata cum toate acestea se legau de Ortodoxie si de patristica. […]. La fel era si
cu muzica: destul de devreme ii spusesem ca mi se pare ca va trebui sa
renuntam la Mozart etc, daca vrem sa luam in serios cresterea
duhovniceasca. El mi-a raspuns: «Bietul de tine!» Parca il mai aud si
astazi. Apoi mi-a explicat locul frumosului in lumea duhovniceasca si cum
marea arta de orice fel lucreaza cu totalitatea firii duhovnicesti a
omului.Era pentru prima data cand faceam cunostinta cu o asemenea idee. Mai
tarziu am descoperit-o si eu la unii Sfinti Parinti si am impartasit-o
adeseori si altora in anii urmatori. Insa pana atunci avusesem un punct
de vedere cam «puritan»cu privire la aceste lucruri. […]
“Multi ani dupa ce Parintele Serafim ne-a parasit am dat peste stihul acesta (2
Tim. 1, 7) si indata m-am gandit la el, caci imi parea ca rezuma chiar conceptia
lui – sau, cel putin, ceea ce am trait eu: «Ca nu au dat noua Dumnezeu duhul
temerii, ci al puterii si al dragostei si al intregii-cugetari». […] in general, as zice
ca oricine se deschidea fata de el – si, din nefericire, nu au fost prea multi –
primea o adevarata comoara de intelepciune de la el. Insa toate acestea nu au
fost prea mult pretuite inainte de a fi murit“[18].
Asemenea oricarui parinte, si Parintele Serafim suferea pentru copii aflati in grija
sa. Fiecare suflet tanar pe care l-a ajutat sa se formeze, inclusiv ale celor
nepomeniti in aceasta carte, avea propriile rani si cicatrice tainice. Unul
dintre ei a fost un copil nedorit, crescut intr-o atmosfera lipsita de dragoste, fara
tata, cu o mama dezechilibrata din punct de vedere religios; altul, chiar daca
provenea dintr-o familie iubitoare, avea greutati in a se gasi pe sine pe masura
ce se maturiza si nu-i mai avea pe parinti alaturi ca sa-l protejeze de durele
realitati ale vietii; un alt tanar, care venea dintr-o familie dezorganizata si fusese
mereu mutat cand la tata, cand la mama, avea rani inca nevindecate; iar un alt
frate venise la manastire din iadul intunecat al drogurilor, crimei si magiei negre,
de pe urma carora inca mai avea de suferit.

16
Adeseori, noaptea tarziu se intampla ca Parintele Gherman sa-l vada pe
Parintele Serafim rugandu-se pentru tinerii acestia si pentru toti oamenii
necajiti ce au intrat in viata sa: victime ale societatii moderne nihiliste, a
carei esenta o identificase cu multi ani in urma. Baietii dormeau adanc in
paturile lor, in vreme ce Parintele Serafim, in biserica rece si intunecata,
luminata doar de o lumanare, se prosterna in fata Sfintei Mese. Plangand,
implora pe Dumnezeu sa-i binecuvanteze, sa-i ocroteasca si sa-
itamaduiasca.
Fratii nu au stiut nimic de aceasta decat dupa ce Parintele Serafim a
adormit: abia atunci si-au dat seama ce parinte adevarat avusesera in
Parintele Serafim.

Cele şapte beneficii ale


postului asupra sănătății
noastre, confirmate chiar de
oamenii de ştiinţă
Au mai existat studii care au scos în evidenţă faptul că postul e departe de a fi ceva
negativ pentru sănătate, aşa cum învăţau ateii comunişti. O cercetare recent realizată
in SUA a venit cu o sumedenie de dovezi. Conform studiului, a posti doar două zile
din patru, fără ca acestea să fie consecutive, dublează speranţa de viaţă!

În plus după cum a arătat cercetarea o astfel de alimentaţie creşte şi performanțele


creierului, protejându-l de Alzheimer.

S-a observat că în general bolile degenerative erau prevenite, a explicat Mark


Mattson, profesor la Universitatea Hopkins din Baltimore. În plus, subiecţii care au
testat acest regim alimentar au avut și inima mai sănătoasă și circulația mai buna,
relateaza Daily Mail.

Cercetări anterioare au aratat și că a posti cateva zile ajuta în lupta cu cancerul.


Practic, a înfometa celulele sanatoase face ca acestea sa lupte mai asiduu pentru

17
supraviețuire, făcîndu-le mai rezistente la stres și la răul făcut de chimioterapie, de
exemplu. Postul este cumva similar hibernării, la animale, au concluzionat oamenii de
știință.

Care sunt cele şapte beneficii ale postului:

Postul ajuta la detoxifierea organismului

În mod normal organismul are capacitatea de a se detoxifia singur, insa o dieta bogata
in carne si slaba in legume si fructe ingreuneaza aceasta functie naturala a lui. Atunci
cand exista un astfel de dezechilibru, reziduriile se acumuleaza in organism, putrezesc
si devin surse ale bolilor ucigase precum cancerul. Tocmai de aceea postul,
echivalentul unei diete bazate pe legume, fructe, seminte etc., este benefic pentru
intreg organismul pentru ca are rolul de a-l detoxifia. Astfel, cu ajutorul postului,
ficatul, rinichii, sangele etc. trec prin procesul de detoxifiere. Este interesant de
observat cum sunt pozitionate posturile mari: primavara, inainte de Paste, dupa iarna
in care alimentatia este bazata pe alimente conservate si de origine animala si iarna,
inainte de Craciun, dupa o toamna bogata in produse care ne ajuta sa ne pregatim
pentru sezonul rece.

Postul, o dieta pentru a slabi

Fructele si legumele au un numar mai mic de calorii, iar consumul lor timp
indelungat, pe langa detoxifiere, poate ajuta la scaparea de kilogramele in plus. De
asemenea, pentru ca aportul de calorii scade, organismul este fortat sa consume din
depozitele de grasimi pentru a-si asigura necesarul zilnic. Rezervele de grasimi sunt
create de organism din cauza excesului de glucoza si carbohidrati care sunt in mod
normal folositi ca sursa de energie. In timpul postului, aceste rezerve de grasimi devin
sursa de energie a organismului.

Perioada de post ne fereste de bolile cardiovasculare

Studii recente au demonstrat ca perioada de post reduce aparitia bolilor


cardiovasculare. Oamenii de stiinta au descoperit ca acest tip de regim ajuta la
scaderea trigiceridelor, a greutatii si a glicemiei si, astfel, tine departe bolile de inima.

18
In post organismul se vindeca

Din cauza efortului mai mic pe care organismul nostru il depune pentru a procesa
mancarea ingerata in timpul perioadei de post, corpul nostru incepe sa isi canalizeze
energia inspre metabolism si sistemul imunitar. Astfel, procesul de vindecare naturala
incepe. Organismul declanseaza o procedura prin care proteinele pe care le produce
ajuta la regenerarea sistemului. De exemplu, atunci cand suntem bolnavi, pofta de
mancare ni se taie. Explicatia pentru acest fenomen este ca organismul isi canalizeaza
energia alocata sistemului digestiv catre sistemul imunitar pentru a se vindeca.

Glicemia scade in timpul perioadei de post

Datorita faptului ca organismul isi canalizeaza energia in alta directie decat inspre
sistemul digestiv, metabolismul bazal este incetinit pentru a conserva energia cat mai
mult timp iar nivelul glicemiei din organism scade, fiind folosite depozitele de
glucoza existente in ficat. De asemenea, nivelul de eliberare a hormonilor se mareste.

Postul ne intinereste si ne prelungeste viata

Aceste doua rezultate sunt, de fapt, urmari ale tuturor procelor mentionate mai sus.
Aceste doua fenomene sunt sustinute de scaderea ratei metabolismului, de canalizarea
diferita a energiei, un sistem imunitar mai puternic si o stimulare a productiei de
hormoni, printre care si cei de autoconservare. Aparent, organismul nostru nu are
nevoie de foarte multe surse pentru a se mentine viu si sanatos, iar studiile sustin acest
lucru.

Alte beneficii ale postului asupra sanatatii noastre

Datorita faptul ca organismul nostru se curata de tot felul de reziduri, pielea noastra
capata stralucire, este mai sanatoasa, corpul nostru este mai plin de energie, calitatea
somnului se creste, scapam de anxietate, tensiune, starea de sanatate ni se
imbunatateste, durerile musculare si starile de disconfort dispar si digestia se
imbunatateste.

19
„Femeie, te duci la biserică?”. „Păi, eu am
timp să mă duc la biserică cu 10 copii?”

Atunci când Dumnezeu spune ceva, cere un lucru, el asigură şi condiţiile. Noi doar să
credem şi să îndrăznim să mergem pe calea cea strâmtă. Dar noi nu mai credem pentru
că „am văzut” cu ochii noştri familii cu zece copii care nu „se descurcă” şi ne este
teama. Dar ştiţi de ce nu se „descurcă”? Pentru că se încurcă în situaţii care nu au ieşire
sau soluţii fără Dumnezeu.

Am întâlnit o femeie amărâtă şi am întrebat-o: „Femeie, te duci la biserică?”. „Păi, eu


am timp să mă duc la biserică cu 10 copii?”. „Păi ia-i pe toţi şi-i pui acolo pe scări, nu
afară, înăuntru, şi îi înveţi să facă rugăciune. Te duci la părinte şi-i spui: «Părinte, sunt
amărâtă, am 10 copii … Câţi din parohia asta poartă un pantof de-un fel şi unul de alt
fel! Dar dacă vrei să fii în „rând cu lumea” şi „lumea” pentru tine este nu ştiu care mare
bancher, sigur că riscul este mare. Sunt multe oraşe în care sunt oameni care au mulţi
copii. Cunosc un Părinte care are 13 copii. Copiii nu beau Coca-cola, n-au televizor,
dar nu mor de foame, ci, dimpotrivă, se bucură de viaţa lor, sunt deştepţi, frumoşi şi
bucuroşi. Câţi copii nu au tot ce le trebuie (jucării de tot felul) şi sunt nefericiţi!

Am asistat la o „ceartă” între două surioare (în jur de 8 ani) din familia de care vă
vorbeam pentru o catismă: „Ba nu, e rândul meu, tu nu ştii că ai citit înainte?”. Cum să
nu fie bucurie în casa aceea? Cum să te temi ca nu vei avea ce să mănânci? Şi unde este
bucuria sfântă a copiilor care la vârsta aceasta folosesc cuvinte triviale, se uită la
emisiuni distructive şi se Joacă” pe calculator cu ficţiuni îngrozitoare?

Trăim în plin coşmar: căutăm fericirea acolo unde nu este şi apoi ne plângem! Să ne
trezim şi să cercetăm dacă bucuria pe care o trăim este sfântă sau nu. Şi, ca să fie sfântă,
trebuie să o luăm de la Dumnezeu. Cred şi mărturisesc că în orice condiţii este posibilă
bucuria, pentru că bucuria e de la Dumnezeu, nu e de la oameni şi ce poate să-mi facă
mie omul? Pentru asta nu-mi trebuie decât un dram de credinţă. Şi să-L pun pe

20
Dumnezeu la treabă, să nu fac eu în locul Lui. Când fac eu iese prost. Eu să fac voia
Lui şi El face restul. Voi căutaţi împărăţia şi restul se adaugă, făgăduieşte Domnul.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce


nimeni n-o va lua de la noi

21