CONTABILITATEA TREZORERIEI

a. disponibilităţi băneşti în casierie şi în conturile de la bancă, acreditivele şi

avansurile de trezorerie;
b. echivalentele de numerar pe care entitatea intenţionează să le deţină pe termen
mai mic de 1 an: investiţii financiare pe termen scurt; valori de încasat (efecte
comerciale, cecuri); alte valori (timbre fiscale şi poştale, tichete de masă).
c. creditele bancare pe termen scurt, adică angajamentele generate de operaţiuni
financiare asimilate trezoreriei.
Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar
Plăţile/încasările în numerar se efectuează imediat, fără intermediere, prin
mişcarea directă a sumelor băneşti. Documentul utilizat pentru înregistrarea operativă a
încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate prin casieria entităţii este registrul de casă.
Acesta serveşte ca document centralizator în care se înregistrează zilnic încasările şi
plăţile în numerar efectuate prin casieria entităţii pe baza documentelor justificative,
stabilindu-se astfel soldul de casă la finele fiecărei zile, care în principal sunt
următoarele:
- chitanţa se întocmeşte cu ocazia încasării în numerar a sumelor datorate de terţi;
- chitanţa pentru operaţiuni în valută se întocmeşte în cazul depunerii la casieria
entităţii a sumelor în valută, întocmindu-se la entităţile care efectuează operaţiuni în
valută;
- dispoziţia de plată/încasare către casierie este documentul prin care
compartimentul financiar-contabil dă dispoziţie casieriei fie să plătească, fie să încaseze
în numerar anumite sume potrivit dispoziţiilor legale;
- lista de avans chenzinal şi statul de salarii justifică plăţile efectuate către
salariaţi;
- foaia de vărsământ se întocmeşte în cazul depunerii la bancă a numerarului din
casieria entităţii;
Operaţiunile de încasări şi plăţi fără numerar. În acest caz există un decalaj
între momentul iniţierii şi cel al finalizării decontării, care se face de regulă prin
intermediul băncilor. Încasările şi plăţile fără numerar se înregistrează în extrasul de cont
emis de către bancă şi care cuprinde: data emiterii, numărul documentelor justificative,
soldul precedent, încasările, plăţile, soldul final. Principalele instrumente de plată ce se
utilizează sunt: cambia, biletul la ordin, ordinul de plată şi cecul.
Ordinul de plată este instrumentul emis de către plătitor pentru a-şi achita o
datorie faţă de o altă persoană (beneficiar) dând dispoziţie unei bănci să plătească
beneficiarului suma înscrisă pe formularul întocmit în 3 exemplare. Ordinul de plată va
ajunge ulterior la banca beneficiarului, care va pune suma respectivă la dispoziţia
clientului său.
Cecul este un instrument de plată folosit de titularii de conturi bancare, la
utilizarea lui participând 3 persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Trăgătorul este
entitatea care întocmeşte cecul, îl depune la banca unde are deschis contul de
disponibilităţi şi îi dă ordin acesteia, în calitatea sa de tras, să plătească suma înscrisă în
cec unei terţe persoane (beneficiarului). Banca (trasul) efectuează plata numai în
momentul prezentării cecului.
Biletul la ordin este o promisiune prin care debitorul (subsriptorul) se obligă faţă
de o altă persoană (beneficiar) să plătească la un anumit termen o sumă de bani.
Cambia este un instrument cu ajutorul căruia o persoană în calitate de creditor dă
ordin unui debitor de a plăti o anumită sumă unei persoane numită beneficiar.
Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt şi a dobânzilor aferente
disponibilităţilor băneşti şi creditelor bancare pe termen scurt
Entităţile care nu dispun de suficiente disponibilităţi pentru a-şi desfăşura în mod
normal activitatea apelează la bănci cărora le solicită credite pe termen scurt (sub 1 an).
Acordarea creditelor de către bancă entităţilor se poate realiza prin una din următoarele
modalităţi:
- acordarea creditelor în limita unor plafoane de creditare (limita de creditare),
banca achitând obligaţiile entităţii chiar şi în situaţia în care nu există în contul curent
suficiente disponibilităţi la momentul efectuării plăţilor; această modalitate de creditare
determină existenţa soldului creditor al contului de disponibilităţi 512;
- acordarea creditelor prin virarea de către bancă a sumei respective în contul de
disponibil al entităţii, adică alimentarea contului de disponibil cu suma creditului bancar,
situaţie în care se impune utilizarea contului 519 „Credite bancare pe termen scurt”
(contul se dezvoltă pe conturi sintetice de gradul II, iar creditele se pot acorda în lei sau în
devize). Se creditează cu creditele bancare pe termen scurt acordate entităţilor şi se
debitează cu creditele pe termen scurt rambursate, precum şi cu cele nerambursate la
scadenţă şi trecute la categoria creditelor pe termen scurt nerambursate la scadenţă.
Soldul creditor reprezintă creditele pe termen scurt nerambursate, dar neajunse la
scadenţă.
Întreprinderile primesc de la bănci dobânzi pentru păstrarea disponibilităţilor în
conturile deschise la bănci. Aceste dobânzi reprezintă pentru întreprinderile în cauză
venituri financiare şi se reflectă (dobânzile) în contabilitate cu ajutorul contului 5187
„Dobânzi de încasat”, cont de active. Se debitează cu dobânda de încasat şi se
creditează cu dobânda efectiv încasată. Soldul debitor reprezintă dobânda neîncasată.
Entităţile care primesc de la bancă credite curente (credite de plăţi), precum şi
entităţile care contractează credite bancare pe termen scurt datorează băncii dobânzi
pentru aceste credite. Dobânzile aferente creditelor de plăţi se reflectă în contabilitate cu
ajutorul contului 5186 „Dobânzi de plătit”, iar dobânzile aferente creditelor bancare pe
termen scurt se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 5198 „Dobânzi aferente
creditelor bancare pe termen scurt”. Cele două categorii de dobânzi reprezintă pentru
entităţi cheltuieli financiare. Conturile 5186 şi 5198 sunt conturi de datorii. Se creditează
cu dobânzile de plătit pentru creditele menţionate şi se debitează cu dobânzile plătite
băncii. Soldul creditor exprimă dobânzile încă neplătite.
Notă: conturile 5186, 5187, 5198 se utilizează în cazurile în care dobânzile de
primit sau de plătit aparţin unui exerciţiu financiar, dar încasarea sau plata lor se face în
exerciţiul financiar următor, asigurându-se astfel delimitarea în timp, pe exerciţii
financiare a cheltuielilor şi a veniturilor din dobânzile încasate sau plătite.
Contabilitatea acreditivelor şi a avansurilor de trezorerie
Acreditivul este o formă de decontare solicitată de furnizor pentru a avea
certitudinea că îşi încasează de la client contravaloarea bunurilor livrate, a lucrărilor
executate şi a serviciilor prestate în contul acestuia. Se constituie la bancă prin virarea
unei sume de bani din contul de disponibilităţi băneşti al cumpărătorului într-un cont
distinct, deschis la dispoziţia furnizorului din care urmează a se efectua plata acestuia.
Această operaţie (plata) se face pe măsură ce furnizorul face băncii dovada că şi-a realizat
obiectul prevăzut în contractul dintre părţi. După deschiderea acreditivului (în lei sau în
valută), banca cumpărătorului comunică acest lucru băncii furnizorului, împreună cu
condiţiile în care el se realizează.
Sintetizând, etapele privind derularea decontărilor pe bază de acreditive sunt:
1.încheierea unui contract comercial prin care partenerii au convenit decontarea pe bază
de acreditiv; 2. deschiderea acreditivului în lei sau în valută pe baza ordinului dat de către
client băncii sale; 3. livrarea bunurilor şi efectuarea plăţilor prin acreditiv; 4. închiderea
acreditivului la expirarea perioadei de timp înscrisă în contractul încheiat între părţi.
Înregistrarea în contabilitate a operaţiilor de constituire şi utilizare a acreditivului
se realizează cu ajutorul contului 541 „Acreditive”, cont de active. Se debitează la
constituire, cu sumele preluate din contul de disponibilităţi băneşti şi se creditează cu
sumele plătite furnizorilor din acreditive, precum şi cu sumele virate în conturile de unde
au provenit în cazul neutilizării lor până la data expirării acreditivului (se deschide pentru
o anumită perioadă de timp înscrisă în contractul încheiat între partenerii de afaceri).
Soldul debitor reprezintă acreditivele neconsumate până la expirarea termenului stipulat
în contract.
Avansurile de trezorerie (în lei sau în valută) sunt sume puse la dispoziţia
administratorilor sau altor salariaţi din entitate în vederea aprovizionării cu materiale,
efectuării unor cheltuieli de transport, servicii de poştă etc. Justificarea avansului are loc
pe baza unui decont de cheltuieli. Contabilitatea acestor avansuri se realizează cu ajutorul
contului 542 „Avansuri de trezorerie”, cont de active care se debitează cu avansurile
acordate şi se creditează cu avansurile justificate sau restituite ca neutilizate. Soldul
debitor reflectă avansurile nejustificate.