Lozan NataliaCREDINTA SI MILOSTENIE IN DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI.

21 Decembrie 2014 la 15:32 ·

Să te străduiești să simți întotdeauna prezența lui Hristos, a Maicii Domnului, a Sfinților și să te miști ca și cum ar
fi de față. Căci, cu adevărat, chiar sunt de față, deși noi nu-i vedem cu ochii noștri cei trupești. Să le încredințezi
pe toate lui Dumnezeu și să spui: „Dumnezeu mă urmărește. Oare ceea ce fac acum este plăcut lui Dumnezeu?
Ce să fac ca să-I plac Lui? Ce trebuie să evit ca să nu-L mâhnesc?”.

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/sa-ne-deschidem-mainile-sa-ne-aruncam-bratele-lui-hristos

Costel BirceaMAESTRII LUMINII DIVINE

22 Decembrie 2014 la 09:24 ·

Credincioşii sunt epistole vii citite şi cunoscute de toţi oamenii, şi în

proporţia în care păcatul este permis în vieţile lor, în aceeaşi proporţie ei Îl
reprezintă greşit pe Hristos înaintea lumii. Ba mai mult, în proporţia în care
permitem păcatul în vieţile noastre, Hristos este astfel dezonorat şi aducem ocară
publică asupra Lui. O, dacă am reflecta mai mult la acest lucru! Biserica este Trupul
lui Hristos. La ce este de folos un trup? Trupul meu îmi serveşte drept locuinţa în
această lume. Trupul meu este ca un mijloc de comunicare, care îmi permite să vin
în contact cu alţi oameni. Trupul meu este ca un mijloc de transport, care mă
poartă dintr-un loc în altul. Este ca un instrument muzical prin care mă exprim şi
mă descopăr înaintea oamenilor; ochii mei sunt oglinda sufletului, limbajul este un
indicator al stării inimii mele, iar atitudinea mea reflectă caracterul meu. Şi prin tot
ceea ce trupul este şi face pentru mine, în mod similar Biserica face şi este pentru
Hristos. Iar ceea ce este adevărat despre Biserică la nivel colectiv este adevărat
despre sfinţi la nivel individual. Fiecare credincios este membru al Trupului lui
Hristos. Da, fiecare credincios este el însuşi în miniatură un trup al lui Hristos.
Trebuie să reflect la Hristos, să Îl descopăr pe Hristos, să Îl prezint pe Hristos
altora. Dar fac eu acestea? Nu, dacă fac loc păcatului în viaţa mea. Egoismul,
lumescul, limba mincinoasă, duhul neiertător – dacă vreunul din aceste lucruri se
văd în viaţa mea, prin acestea eu de fapt Îl reprezint în mod greşit pe Hristos
înaintea lumii.

Adevărul lui Hristos se numește ORTODOXIA !!!

Postat de Admin in Dec 22, 2014 in Invataturi, Slideshow | 428 view | 1 comentariu
“(…) Care este moştenirea pe care ne-o lasă ei (Sfinţii Mărturisitori Ardeleni) nouă? Să ne
păstrăm credinţa părinţilor şi strămoşilor noştri, fără să dispreţuim celelalte credinţe… Noi
ne-am adunat de curând, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei şi am dezbătut şi
această problemă: ce se întamplă cu ecumenismul? Mulţi cred că ecumenismul înseamnă pur
şi simplu să ridici mâinile şi să te predai! Că este tot un Dumnezeu pentru toţi, că adevarul este
parţial, că fiecare biserică are o parte din adevăr, dar nici una nu are adevărul întreg…

Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm
pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o
raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi
rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat
în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! Toate celelalte
biserici au adăugat ceva sau au ştirbit ceva. Noi l-am păstrat întreg! Conservatori? Dacă
vreţi, conservatori! Fundamentalişti? Bine, dacă vreţi, fundamentalişti! Păi Iisus Hristos a
fost primul fundamentalist.

Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi. Scurt pe doi!
Nu încape discuţie! Şi noi la fel. Nu avem certitudinea că cei de alte confesiuni se
mântuiesc. Dar noi o avem pe a noastră şi ne este de ajuns. Că suntem în Biserica cea
Adevarată, că suntem în interiorul Adevărului lui Hristos, că dragostea dintre fraţi nu este
completă şi adevărata decât în interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea,
Adevărul şi Viaţa. Mergem pe Calea Adevărului, trăim întru Adevăr şi aşteptăm Viaţa veşnică,
tot în interiorul acestui Adevăr.

Îndemnul martirilor pe care îi sărbătorim astazi este acela de a ne păstra credinţa noastră. Ştiti
din ce porneşte admiraţia mea personală cel puţin pentru Atanasie Todoran, dar şi pentru oricare
[martir]? Eu când mă uit la un altul care este de alta religie, care nu este creştină, mă întreb dacă
el în credinţa lui religioasa este şi de bună -credinţă. Dacă crede cu adevarat în credinţa lui, chiar
dacă nu este a mea, şi dacă va fi gata să moară pentru ea. Noi, în Transilvania, avem modele
de urmat în cei care au fost gata să moară pentru credinţa ortodoxă şi întru credinţa
ortodoxă. S-au mântuit, se roagă acolo pentru noi, şi ne rugăm şi noi ca ei să mijlocească pentru
noi şi aceasta ne dă şi garanţia că şi noi ne vom mântui dacă vom rămâne până la sfârşit şi
fără de clintire în Adevărul lui Hristos care se numeşte Ortodoxia, Amin!”

Predica despre ecumenism a Mitropolitului Bartolomeu Anania la Sfinţii Mărturisitori Ardeleni.

Adevărul lui Hristos se numeşte Ortodoxia!

Citeste si despre:

 Cuvintele Bătrânilor: HRISTOS ESTE TOTUL!

 O reţetă a Sfântului Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului

 Maica Domnului, Sfânta Sfintelor, cea mai înaltă decât toți sfinții

 Pacatul se plateste cat de tarziu

 Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…

http://www.pelerinortodox.com/adevarul-lui-hristos-se-numeste-ortodoxia/

De ce Dumnezeu nu vrea să-mi dea această bucurie? 11:46, miercuri, 10 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutorul sfinţilor, copii,
copil, domnul, femeie, Ioan Rusul, minune, rugăciune, trecut Au trecut opt ani de la ziua nunţii lor. În zadar au aşteptat însă domnul
Ghlorgos K. şi soţia sa să le vina pe lume un copil. Inima lor este arsă de o tristeţe adâncă şi de nevindecat. Ce jalnică este viaţa
pentru o femeie care nu are copii, care nu este mamă! Soţul, întristat şi el, încearcă să-i dea curaj: „Ai răbdare, îi spune, asta-i voia
Domnului; cu lacrimi şi supărare nu poţi să schimbi nimic. Scopul nunţii nu este numai dobândirea copiilor, ci şi creşterea noastră
duhovnicească, unirea aici şi în veşnicie cu Dumnezeu”. Doamna Arhondula stăruia însă să se roage, să se roage din toată puterea
sufletului ei. De mică, mama o învăţase să se roage totdeauna pentru că, spunea ea, adevăraţii oameni se roagă din toată inima şi
rugăciunea îi înarmează cu răbdare şi perseverenţă în luptele grele ale vieţii. Mersese de multe ori cu familia şi la biserica Sfântului
Ioan. După căsătorie se ruga adesea: “Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceşte către Domnul nostru şi roagă-L să mă
învrednicească să devin şi eu mamă. Oamenii şi ştiinţa lor mi-au spus că eu nu voi fi niciodată mamă. Braţele mele vor rămâne
goale, casa întunecoasă, inima mea îndurerată. Eu, Sfinte Ioane, voi aştepta răspunsul din Ceruri, să-mi dăruiască Dumnezeu un
copilaş, să-mi umple casa, inima şi viaţa întreagă de bucurie. O să aştept, Mare Sfinte Ioane…” * Iarna lui 1979. Posomorâtă,
doamna Arhondula încearcă să-şi adune gândurile şi să se roage. Nu poate însă, este istovită şi simte ceva urât înăuntrul ei. Ar
vrea să plângă, să strige, să ameninţe. Se întoarce, vede pe perete icoana Sfântului loan şi izbucneşte în lacrimi: “Ce ți-am făcut
Eu, Sfinte Ioane, de ce mă urăşti? De ce Dumnezeu nu vrea să-mi dea această bucurie? Sfinte Ioane, mă urăşti?”. Noaptea
următoare se aud paşi urcând scările ce duc către casa lor şi cineva bate la uşă. S-au trezit amândoi, ea, şi soţul. A ieşit doamna
să deschidă. În întunericul de afară vede o lumină având chipul Sfântului Ioan: “Arhondula, ce rugăciune a fost aceea pe care ai
făcut-o aseară? Sfinţii nu urăsc pe nimeni. Nu este însă voia lui Dumnezeu să dobândeşti acum copii. Vor mai trece doi ani şi va
veni şi această bucurie”. A dispărut lumina, s-a stins şi ecoul glasului Sfântului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit şi bucuria de la
Dumnezeu: primul, al doilea şi al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut acum de fericire casa şi inimile părinţilor. Extras din
Sfântul Ioan Rusul, mărturii contemporane ale iubirii lui Dumnezeu, Editată de Mănăstirea Crasna, jud. Prahova, 2004, p. 49-50

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-dumnezeu-nu-vrea-sa-mi-dea-aceasta-

bucurie/?fb_action_ids=1550034261889905&fb_action_types=og.likes
Moldova Ortodoxă
http://ortodox.md/articole/de-ce-dumnezeu-nu-vrea-sa-mi-dea-aceasta-
bucurie/?fb_action_ids=1550034261889905&fb_action_types=og.likes

Ori de câte ori omul zice „am păcătuit”, Dumnezeu răspunde: „Iertat să fii!”. 20:34, luni, 22 decembrie, 2014 |
Cuvinte-cheie: amintirea păcatului, avort, Efrem Filotheitul, pocăinţă, sfaturi duhovnicești, tristeţea Cu toţii, să luăm
aminte că trebuie să ajutăm la oprirea acestei crime. Când cineva se afla într-o asemenea situaţie şi are de gând să
facă avort, pe loc să luăm o poziţie dură, dar şi sfătuitoare. De obicei, femeia care face avort nu vede şi nu ştie ce s-a
întâmplat din punct de vedere medical în trupul ei. La cea mai mică dificultate – este şi la modă – merge la medic şi
face avort de parcă ar trebui să lepede un câine sau un pisoi. Să o convingem să-şi schimbe părerea, să o povăţuim,
spunându-i că este cea mai mare crimă. Ca duhovnic, vă recomand celor ce aţi făcut acest păcat, o dată sau de mai
multe ori, să vă străduiţi prin lacrimi să vă vindecaţi sufleteşte şi, folosind o expresie omenească, să ştergeţi din
„inima” lui Dumnezeu toată tristeţea şi amărăciunea. Desigur, omul pocăit care plânge, se nevoieşte, se trudeşte în
multe feluri prin asceza îmblânzeşte inima Acestuia, o face să devină mai îngăduitoare faţă de el. Sfinţii Părinţi ai
Bisericii noastre ne descoperă că pocăinţa valorează atât de mult, încât ajunge să şteargă cu desăvârşire din inima lui
Dumnezeu amintirea păcatului, existenta acestuia în om. Vedeţi cât de mare este pocăinţa! Ea este necesară tuturor
şi, în primul rând, mie. Ori de câte ori omul zice „am păcătuit”, Dumnezeu răspunde: „Iertat să fii!”. Din Ne vorbeşte
Stareţul Efrem Filotheitul. Meşteşugul mântuirii, Editura Egumeniţa, Galaţi

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/ori-de-cate-ori-omul-zice-am-pacatuit-

dumnezeu-raspunde-iertat-sa-fii/

http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/dumnezeu-lucreaza-prin-noi-spre-folosul-altora
Cinstirea Maicii Domnului
23 Decembrie 2014 la 09:45 ·

Maica Domnului – femeia prin excelenţă

Fiinţa care-L naşte pe Hristos nu este o femeie oarecare, ci este femeia prin excelenţă, care a fost binecuvântată
de Dumnezeu cu o demnitate neînchipuită. Iar Iisus nu este fiul dreptului Iosif, ci numai al Mariei, zămislit fiind
„de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Legătura aceasta între zămislirea feciorelnică şi opera de răscumpărare a
neamului omenesc a fost surprinsă şi în versetele în care se spune că „ea va naşte Fiu” (Matei 1, 20) şi că „El va
mântui pe poporul Său de păcate” (Matei 1, 21). O asemenea mărturie este unică în istorie, pentru că numai prin
Hristos s-a dat poporului drept credincios Împărăţia lui Dumnezeu, care „este Împărăţie veşnică”; El este Cel
căruia „toate stăpâniile îi vor sluji (…) şi pe El îl vor asculta”, cum arată prorocul Daniel.
(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a
Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, p. 62)

http://schitulclosca.ro/2014/12/23/apostolul-si-evanghelia-zilei-23-decembrie-2014/

Oriunde ai fi, să fii cu Hristos și El îți va da putere să

le faci pe toate
Articol

Fotografii

RSS

Dacă eşti într-o ocupaţie profesională, îţi faci datoria acolo, şi pentru că îţi faci
datoria, eşti un om al lui Hristos, că în numele Lui eşti cinstit tu acolo. Poţi zice o
rugăciune: „Doamne, Iisuse!” sau: „Doamne, Doamne, Doamne!”. Dumnezeu ştie că
ai fost în imposibilitate să te rogi, dar tu, totuşi, pe undeva, te recunoşti omul Lui.
- Noi trăim în aglomeraţiile urbane, învăţăm, ne plimbăm, cum putem să facem paza minţii şi
rugăciunea?

- Dragă, oriunde ai fi, nu te detesta pe tine. Ca un slujitor al lui Hristos, oriunde ai fi, să fii cu
Hristos! Dacă eşti într-o ocupaţie profesională, îţi faci datoria acolo, şi pentru că îţi faci datoria,
eşti un om al lui Hristos, că în numele Lui eşti cinstit tu acolo, în acte, şi într-o serie întreagă de
alte operaţiuni. Iar dacă eşti liber, poţi zice o rugăciune: „Doamne, Iisuse!” sau: „Doamne,
Doamne, Doamne!”. Dumnezeu ştie că ai fost în imposibilitate să te rogi, dar tu, totuşi, pe undeva,
te recunoşti omul Lui.

Chiar la rugăciune o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme.
Dumnezeu ştie dinainte ce ai să ceri tu, dar îi place ca tu să lupţi. Nu ceda, nu abandona viaţa ta,
din cauza ispitelor care vin! Şi dacă te găseşti în Bucureşti sau într-un sat, cine ştie pe unde,
Hristos este Acelaşi peste tot. Pentru că nu se pune atât de mult problema lumii care împiedică, ci a
diavolului; el te împiedică. Tu eşti singur şi nu poţi să faci rugăciunea, pentru că te împiedică
diavolul, că noi nu luptăm cu carnea şi cu sângele, ci cu puterile întunericului, pe viaţă şi pe
moarte!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p.
115)

9 septembrie 2014
Mântuitorul a întemeiat numai o singură Biserică, nu
800
Articol

Fotografii

RSS

Diavolul umblă pe valurile acestei lumi, are peste 800 de corăbii sau hristoşi
mincinoşi, ca să atragă lumea.
 Calea mântuirii este calea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca Om adevărat ca să ne dea nouă
îndrăzneală. Ceea ce era odinioară corabia lui Noe, astăzi este Biserica lui Hristos Cel cu Crucea. Ea
umblă pe valurile acestei lumi şi cheamă pe cei prigoniţi. Arca lui Noe avea uşile încuiate pe
dinafară, Biserica, însă, le are deschise. Diavolul umblă pe valurile acestei lumi, are peste 800 de
corăbii sau hristoşi mincinoşi, ca să atragă lumea.

Cum ajunge cineva pradă înşelăciunii? Aici răspund celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi.
E destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut jidovii, ucigătorii drepţilor, primii
călători la iad cu Scriptura în mână. Nu după Scripturi au răstignit ei pe Dumnezeu? Scriptura e de
vină? Mintea lor cea strâmbă care nu-i lasă să creadă şi nici să înţeleagă Scriptura!

Mântuitorul a întemeiat numai o singură Biserică, nu 800... Unii s-au învrednicit încă de aici să
petreacă nevăzut cu Sfinţii, să fie cercetaţi de Maica Domnului şi de puteri cereşti şi chiar pe
Domnul să-L vadă.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită,
Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 21)

http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/mantuitorul-intemeiat-numai-o-singura-biserica-nu-800

Preot Octavian Moșin

Viața-i muncă și rugăciune îmbibate de dragoste

 PAGINA PRINCIPALĂ

 EVENIMENTE

 EDITORIALE

 ACTIVITĂȚI

 MEDIA

 BIOGRAFIE

 CONTACTE
Comunicarea cu Domnul preschimbă sufletul
Un creştin adevărat este însetat de comunicarea cu Dumnezeu. Aceasta-i cea mai firească stare a omului.
Cunoaşterea realităţilor divine nu este rezervată sfârşitului vieţii, dar este un proces continuu al trăirii pământeşti. Comunicarea cu
Domnul este o necesitate permanentă. Fără această împărtăşire din dumnezeire omul este mort duhovniceşte (Filipeni 1, 23).
Pentru a ajunge la o astfel de stare, creştinul trebuie să-şi cureţe inima, să iubească doar adevărul, să dobândească smerenie şi să
ducă o viaţă de jertfă pentru aproapele şi Cel de Sus.
Comunicarea cu Domnul preschimbă sufletul. Viaţa exterioară capătă înţeles prin cea interioară, păcatul este înlocuit cu virtutea.
Sufletul atinge culmea bucuriei desăvârşite.
Dar care ar fi treptele acestei reciproce comuniuni? Probabil, ar trebui să pornim de la împlinirea poruncilor lui Hristos după
cuvintele Apostolului Pavel: „rugaţi-vă neîncetat”, „mulţumiţi pentru toate”, „întodeauna bucuraţi-vă” (I Tesaloniceni 5,16-18).
Uitaţi de voi şi vedeţi doar frumosul din fiecare om. Tocmai comunicarea cu Domnul îl face pe om cu adevărat om.
Viaţa departe de Dumnezeu îl face pe om nimic mai mult decât o necuvântătoare, îl face mort sufleteşte şi orb faţă de lumea
nevăzută. Fără a-L cunoaşte pe Domnul, renunţăm la viaţa într-un „pământ” şi „cer nou”.
Preot Octavian MOŞIN
« Primim cât dăruim

Bucuria şi frumuseţea milosteniei creştine »

http://octavianmosin.info/comunicarea-cu-domnul-prechimba-sufletul/

Biserica Ortodoxă Sârbă împreună cu Securitatea Belgradului vor să

împiedice participarea Părintelui Boian Alexandrovic la întronizarea
lui IPS Ioan ca mitropolit al Banatului. Va accepta BOR umilinţa?

Dacă există un simbol al luptei pentru credință și identitate ale românilor/vlahilor din Timoc acela nu este altul decât
Părintele Boian Alexandrovic. Amenințat cu moartea el și familia sa pentru faptul că după 200 de ani, readuce în
Timoc Biserica Ortodoxă Română, apărând cu propria viață bisericuțele românești construite cu jertfă de
românii/vlahii timoceni, Părintele Boian a făcut demonstrația existenței mărturisirii creștine și românești cu orice
preț, asemeni altor duhovnici creștini pentru care prețul vieții nu a fost pus în balanță atunci când a fost vorba de
Credință și Neam.

Numai că Părintele este în viață și continuă lupta pentru a duce mesajului Sfintei Liturghii în limba română acolo
unde aceasta a fost alungată de 200 de ani. Adică acolo unde românii/vlahii din Timoc alungați din Biserică de o
limbă străină lor, s-au dus și au ținut slujbele lângă copaci sfințiți de câte o cruce scrijelită pe scoarța lor. Dumnezeu a
rânduit ca în drumul său către mântuire părintele Boian să întâlnească încă un duhovnic care asemeni lui s-a bătut cu
puterea dată de rugăciune pentru readucerea Bisericii Ortodoxe Române acolo unde fusese distrusă cu tunul sau arsă
cu aruncătorul de flăcări și acolo unde credincioșilor români, asemeni românilor/vlahilor din Timoc, le fusese luată
nu numai Biserica ci și limba română, adică identitatea. Întâlnirea dintre Episcopul Ioan al Harghitei și Covasnei și
Părintele Boian a fost una care a zidit o legătură ce avea ca liant Credința și jertfa pentru ea și pentru Neam.

Întâlnirea lor prin Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului a Românilor de Pretutindeni a fost doar împlinirea
voinței lui Dumnezeu. Tot Dumnezeu, lucrând prin oameni, a fost cel care a făcut ca Înaltul Ioan să devină Mitropolit
al Banatului. O răspundere mare, dar și o bucurie pentru credincioșii care au făcut tot ce au putut pentru a împlini
voia lui Dumnezeu.

A fost bucurie mare și în Timoc. Venirea unui prieten în Credință mai aproape, la Timișoara, oraș de care
românii/vlahii din Timoc s-au simțit mereu legați și în care unul dintre ei, Sandu Timoc a luptat o viață întreagă
pentru drepturile lor, le-a crescut speranța că va fi mai greu să fie uitați de acum încolo.

Prezența lor la întronizarea lui IPS Ioan al Carpaților ca Mitropolit al Banatului este nu numai o datorie față de
Credință și Neam ci și o proiecție a speranțelor lor . Prezența Părintelui Boian, simbolul luptei și a jertfei lor, în altarul
Catredalei Mitropolitane din Timișoara la întronizarea IPS Ioan este dorită nu numai de noul Mitropolit al Banatului,
dar credem noi, și de Preafericirea Sa Părintele Patriarh Daniel, sprijinul permanent al Părintelui Boian în lupta sa
pentru readucerea Bisericii Ortodoxe Române în Timoc.

Evident că lucrul bun, duhovnicesc nu place necuratului și nici serviciilor secrete sârbe și ciudat, nici bisericii surori,
Biserica Ortodoxă Sârbă. Bine informați de legătura trainică care a legat Timocul de Harghita și Covasna, servicile
sârbe și Biserica Ortodoxă Sârbă (BOS) și-au activat deja agentura pentru a împiedica cu orice preț ca Părintele Boian
să slujească în cadrul slujbei de întronizare a IPS Ioan. Ecouri ale influenței sârbe se aud și printre unii ierarhi ai BOR
legați de fire nevăzute (cred ei!) de interese sârbești.

Pentru agentura sârbă, slujirea Părintelui Boian și intrarea lui în Altarul Catedralei Mitropolitane este ceea ce
reprezintă și pentru românii/vlahii din Timoc, adică un simbol al recunoșterii românilor/vlahilor din Timoc, alături
de ceilalți reprezentanți ai altor eparhii românești care vor sluji acolo, ca parte egală și importantă a Bisericii
Ortodoxe Române. O recunoaștere simbolică a jertfei lor de 200 de ani și de acum, pe altarul Credinței și Neamului.

Speranța românilo/vlahilor din Timoc, ca și cea a milioanelor de români aparținând de Biserica Ortodoxă Română, ca
Biserică a Neamului, este aceea că, BOR, prin puterea dată de credință va anihila răul ce încearcă să umbrească
Întronizarea IPS Ioan ca Mitropolit al Banatului și prezența PF Daniel la Timișoara, iar Părintele Boian se va regăsi
printre acei zeci de preoți care vor avea onoarea de a sluji în cadrul slujbei de întronizare.
Este un gest de normalitate și de afirmare a Bisericii Neamului care are deasupra doar pe Dumnezeu. Este un gest pe
care cu sfiască ascultare îl așteptăm de la Părintele Patriarh, PF Daniel, cel care a fost întodeauna, ca și noi, alături de
românii/vlahii din Timoc și de jertfa făcută de ei. Jertfă regăsită în fiecare bisericuță construită și în care Dumnezeu a
reînceput să le vorbească în limba moșilor și strămoșilor lor, limba română.

Eugen Popescu

Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni

Lumea Credintei
23 Decembrie 2014 la 21:42 ·

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele de grau ramas la vedere.
In schimb, fratele sau, aflat sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte de grau, a iesit din pamant
un spic de grau frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu
vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.
Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe
primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta
noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a
caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru
speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.
"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."

Ortodox in lume

O zi binecuvantata cu pace si bucurie in suflete!

Rugăciunea cu care părintele Paisie îi binecuvânta pe pelerini

"Domnul să te ierte. Domnul să te audă. Domnul să te vadă. Domnul să te iubească. Domnul să te însoţească. Domnul să te apere.
Domnul să te călăuzească. Domnul să te mângâie. Domnul să te ajute. Domnul să te apere de vrăjmaşi. Domnul să-i
îmblânzească. Domnul să-ţi moaie inima. Domnul să te facă să nu ţii minte răul. Domnul să te ajute să nu faci rău. Domnul să te
călăuzească să faci binele. Domnul să te facă milostiv. Domnul să-ţi dea putere să ierţi. Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea
bună.”

Iisus Mântuitorul

CUVÂNT LA NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

Arhimandrit Cleopa Ilie

Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Naşterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, m-am gândit să spun câteva
cuvinte în legătură cu acest prealuminat şi dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Aţi văzut că atunci când vine primăvara - fiecare din noi am apucat atâtea primăveri câţi ani avem -, mai întâi începe să se
încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale până la noi. Apoi începe a încolţi iarba,
pământul se umple de iarbă verde şi de flori; neamul păsărilor începe să cânte frumos în codri, în dumbrăvi, în câmpii şi pe dealuri.

Dobitoacele ies la păşune, păstorii cântă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii şi livezi, codrii
înfrunzesc şi toată podoaba pământului se schimbă spre înnoire şi se face un fel de rai pe pământ. Şi fiecare are o mulţumire
sufletească ajungând să vadă această împodobire şi înnoire a stihiilor vremii, şi de bucurie şi mulţumire dă slavă lui Dumnezeu.
Aşa s-a întâmplat şi când a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a naşterii Domnului, Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă binevestesc vouă
bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul şi pământul de această primăvară şi înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi această primăvară? Încă de când a zis Dumnezeu către şarpe despre Eva: Aceasta îţi va zdrobi
capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, şi tot prin femeie, la plinirea
vremii, se va zdrobi capul şarpelui, adică al satanei.

Dar de ce se cheamă Hristos sămânţa femeii? Apostolii spun că Hristos din sămânţa femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu
este sămânţă de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în "Cuvânt teologic" la întruparea lui Dumnezeu
sau în capetele cunoştinţei: "Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele
Preasfintei şi Preacuratei Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în ţara cea dintre două râuri, Tigru şi
Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită
Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, şi ajunsese în pământul amoreilor.
După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, şi mare groază
a băgat în popoarele de dincolo de Iordan şi din pământul lui Moab, care era dincoace de Iordan, deşi poporul încă nu trecuse
Iordanul. Împărăţia lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel şi lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.

Şi acesta, când a văzut că poporul lui Israel - căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina
adevăratului Dumnezeu - ia ţară după ţară şi popor după popor, şi a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă şi grijă.
De aceea împăratul Balac a strâns boierii curţii sale din Madiam şi a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru,
cum mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfătuindu-se ei şi socotind că nu vor putea ţine piept unui popor care se arată aşa de puternic, au hotărât că nu este altceva
mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credinţă în acest vrăjitor pe
vremea aceea. Atâta credinţă aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Şi a trimis Balac împăratul o delegaţie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri şi cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină
să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, ţara lor va fi pierdută.

Şi l-a dus pe vârful muntelui Peor şi acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam, după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să
blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre Naşterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălaşurile tale,
Iacove, corturile tale, Israele!... o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui
Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere... (Numerii 24, 5, 17-19).

Şi astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea naşterii Mântuitorului, şi
că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne şi idolatre şi va împărăţi peste toate popoarele lumii, până în veac. Apoi, sculându-
se, s-a înapoiat în ţara sa.

Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.

Băgaţi de seamă că acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac,
împăratul Moabului. De atunci tradiţia aceasta era în tot pământul Persiei şi în pământul unde se află astăzi Irakul şi Iranul.

Şi aşa, din tradiţie în tradiţie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseşte dumnezeiasca Scriptură, până în vremea naşterii lui
Iisus Hristos. Şi s-a arătat steaua în Egipt, în Persia şi în alte părţi cu doi ani mai înainte.

Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-şi mai făcea drumul ca şi celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la
miazănoapte -, ştiind şi proorocia lui Valaam -, au putut cunoaşte despre steaua care va răsări din Iacov, din Israel, din
protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate împărăţiile lumii şi va împărăţi în veac în împărăţia cea
duhovnicească şi fără de sfârşit (conf. Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeţi că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia,
magi se numeau cei mai mari filozofi şi astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărţi vechi rămase de la Valaam şi de la
alţi înaintaşi şi ştiau, din tradiţia de un mileniu şi jumătate, că se va arăta o stea neobişnuită, o stea făcându-şi drumul altfel, nu aşa
cum i-a zis Ziditorul de la început, şi atunci Se va naşte un Împărat care va împărăţi toată lumea. Şi pândeau, că erau astronomi, să
vadă când va apărea steaua care să-şi facă drumul ei, nu aşa ca toate celelalte.
Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele,
dar atunci nu erau sateliţi. Deci se ştia că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua
despre care a spus Valaam din Petor!"

Şi de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de naştere? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca
să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă peste 1000 de km, şi pe
atunci nu era atât de uşor ca acum.

Şi cei trei mari filosofi şi magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană şi cu daruri, să-L găsească pe Împăratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavolul, n-a putut să vină să se închine
Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce.

Iubiţi credincioşi,

Dar cum s-a săvârşit această taină duhovnicească? Nouă ne istoriseşte Evanghelistul Matei aşa: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a
fost: că logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei
1, 18).

Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă şi Preacurată Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfânt şi a fost
cămara plină de toate darurile Sfântului Duh?

După cum arată dumnezeieştii Părinţi, Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie minţit
satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7,
versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieşte, cu noi este
Dumnezeu.

Satana a înţeles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, şi
din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fata pământului, să afle care din ele va naşte fără bărbat,
ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu
pietre, după legea lui Moise.

Dar satana s-a înşelat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu şi să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul
Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni... El prinde pe înţelepţi în isteţimea lor şi sfatul celor înşelători ies prost (Iov 5,
12-13).

De aceea Dumnezeu Şi-a arătat înţelepciunea şi prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea şi însuşi
satana că este femeie ca toate femeile, şi el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci aşteptată şi aleasă să nască
pe Mesia.

Iar a doua pricină a fost şi mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul şi Marele Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva
satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 şi Sfântul
Grigorie Teologul, Cuvânt la Naşterea Domnului).

Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit şi la urmă să fie omorât, şi satana ştia că noi prin
rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele
noastre S-a împovărat... şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat (53, 4-5).

Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Şi dacă ar fi ştiut satana că această fecioară are să nască pe
Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât şi batjocorit şi omorât, ca să nu se
plinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.

Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici
la Irod, să-L prigonească. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos şi să ne mântuim noi! Dar aşa, necunoscând taina, a început
să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.

Că auzi ce-I spune satana în muntele Carantaniei, căci nu ştia sigur cine este: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea
să se facă pâini (Matei 4, 1). Iar altădată, când duhul necurat a strigat din îndrăcitul din ţinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse,
Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).
A spus acestea pentru că diavolul ştia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6).
Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemeni proorocilor şi drepţilor către care a fost
cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), neştiind că este Fiul lui Dumnezeu după fiinţă, Cel care va prăda iadul şi va omorî moartea.

Dar cu câţi oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câţi patriarhi, cu câţi drepţi, cu câţi făcători de minuni, care au înviat şi
morţii? El ştia că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu ştia că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două
pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângă Preacurata Fecioară Maria.

Iubiţi credincioşi,

Dar să mergem cu Evanghelia mai departe. Şi Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pântece, s-a întristat. El ştia că a luat
pe această fecioară din mâna proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată şi s-o păzească cu totul în învăţătura Sfintelor
Scripturi. Şi când a văzut-o grea, a început a se spăimânta, a se mâhni cu gândul, cum cântă Biserica: "Spăimântatu-sa Iosif..." şi
"Nu te mâhni, Iosife...".

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată şi preasfântă, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a
hrănit-o Arhanghelul Gavriil 12 ani, încredinţată lui ca unui om bătrân şi văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor,
această floare a raiului şi a cerului, să fie acum grea? Cine a înşelat-o pe Maria? Cine a greşit cu dânsa? Cum de s-a încumetat
cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebările pe care bietul şi dreptul Iosif şi le punea, mâhnindu-se după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească,
fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. "Mă tem - gândea el - că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre, că de ce n-
am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da - îşi zicea el -, mai bine am s-o las în taină şi mă duc".

Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta,
că ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca şi cum Însuşi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu
te teme că a înşelat-o cineva! Nu te teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ti-o fure! Nu. Este preasfântă,
preacurată! Pentru dânsa am făcut cerul şi pământul şi am zidit toată făptura! Ia-o, şi nu te teme!"

Şi aşa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Şi zice mai încolo Scriptura: Şi n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său cel Unul-
Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt până când, pornesc neoprotestanţii de tot felul şi nu voiesc s-
o laude şi s-o cinstească pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Şi n-a cunoscut-o pe ea până când..., ca şi cum ar da
a înţelege că după aceea, după ce a născut pe Cel Unul-Născut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt şi slabi la minte toţi cei care cugetă asemenea cu dânşii. Să cerceteze Scriptura mai întâi şi să vadă ce înseamnă
cuvântul până când. Şi atunci să vadă adevărul, care străluceşte mai mult decât soarele în Evanghelie şi în toate dumnezeieştile
Scripturi.

Cuvântul "până când" înseamnă veşnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Şi citind în scrierile dumnezeieştilor
Părinţi, vedem tâlcuit că, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale, să nu înţelegi că de la judecată înainte, de când va zdrobi Hristos toată vrăjmăşia şi pe diavolul şi pe cei
potrivnici, nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăţi cu El peste toate veacurile, deoarece ştim bine şi este scris, că
Împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de soţia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mică, se zice că n-a avut copii până în ziua morţii ei (II Regi 6, 23).
Înseamnă că a născut după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o?! Deci a arătat veşnicia, că
niciodată nu a mai născut.

Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Şi nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe până ce a secat apa de pe pământ (Facerea 8, 7).
Dar s-a întors vreodată, sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul până când înseamnă veşnicie! Aşa şi despre Maica Domnului. Când auzi că n-a cunoscut-o pe ea până când
înseamnă că în vecii vecilor n-a cunoscut bărbat şi n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai departe? Şi a luat pe Maria, logodnica sa, că a venit poruncă de la cezarul August, când
domnea în Siria Quirinius, să meargă fiecare să se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Şi a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, căci Aţi auzit mai sus ce i-a
spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Şi fiindcă şi Iosif şi Maica Domnului se trăgeau din neamul şi din
casa lui David, după dreptate au venit în Betleem să se înscrie, cu toate că acum locuiau în altă parte.
Betleemul, numit în vechime şi Efrata, se mai chema şi cetatea lui David, căci într-însa s-a născut şi s-a uns ca împărat marele
strămoş al Mântuitorului, după trup. Dar s-a mai numit şi "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele
oilor sale pe acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să se pogoare şi să Se nască Pâinea cea vie care S-a
pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii între Ierusalim şi Hebron, unde s-a născut Sfântul
Ioan Botezătorul şi unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul va fi locul de naştere al lui Iisus Hristos? Era.
Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda,
nicidecum nu eşti mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va ieşi Povătuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia
5, 1; Matei 2, 6).

Această proorocie au cunoscut-o şi arhiereii şi cărturarii, căci atunci când i-a întrebat Irod: "Unde va să se nască Hristosul", ei au
răspuns: "În Betleemul Iudeii". Şi i-au spus proorocia aceasta.

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de naştere. Şi
atunci, aflându-se în Betleem, căutau un loc unde să poată naşte.

Iubiţi fraţi, poate şi dumneavoastră şi noi am stat în una din nopţi afară, când cerul era înstelat şi stelele aşa de frumoase şi de
strălucitoare, ca în timpul de iarnă de acum. Ce aţi face dacă aţi vedea deodată că stelele şi cerul tot vin şi vin şi vin spre pământ şi
se apropie? Şi din ce se apropie mai tare, mai tare luminează; şi de atâta orbire şi de frică, negreşit, mai că v-ar ieşi sufletul! Ce s-
ar întâmpla? Câtă spaimă ar fi!

Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi şi tot vine şi orbeşte lumea şi arde lumea cu razele
sale şi miliarde de raze străpung văzduhul, arzând toate şi luminând toate! Câtă frică ar fi atunci şi cât cutremur să vezi stelele şi
soarele venind spre pământ.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta faţă de ce s-a întâmplat la naşterea lui Hristos. Că nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci
Ziditorul cerului şi al pământului. Cel ce a zidit soarele şi a pus lumina, razele şi căldura în el, şi a pus luminători pe tăria cerului.
Acela a venit!

Câtă spaimă, cât cutremur n-ar trebui să ne cuprindă pe noi gândind că Cel Care a făcut toate din nimic, a venit până la firea
noastră. Şi n-a voit să vină să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle
simplă, într-o peşteră. Era o peşteră cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lăţime, unde se adăposteau vitele de
căldura mare. Era peştera unde David închidea oile când era păstor.

Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în peştera unde David, strămoşul Său după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici
pe cele din Persia, ci peştera lui David, ca să-şi arate smerenia chiar de la început, de la naştere.

Dar de ce S-a născut într-o peşteră? Pentru că ea este simbolul întunericului. El a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului şi în
lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum şi mai ales cel până la
Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stătea în întunericul slujirii de idoli şi al păcatului.

Şi S-a născut Hristos noaptea, la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul.
Unde? La peşterile de care a spus Isaia, căci zice: peşterile lor - vorbeşte de peşterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Şi a
venit să risipească întunericul din peşterile iadului şi întunericul păcatului de pe faţa pământului.

Dar de ce S-a născut Iisus Hristos la miezul nopţii? A venit să lumineze peşterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea
mii de ani, pentru că Hristos era Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era
Lumina lumii şi a venit să lumineze şi să strălucească în toate părţile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar ştiţi în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? Poate vă întreabă cineva. Adu-ţi aminte din Sfânta Scriptură ziua în care a făcut
Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" şi a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica sau "Ziua
soarelui"!

Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfinţii Părinţi de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morţi
(Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici şi Apostoli. Duminica Sfinţii Apostoli făceau Sfânta
Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit şi Apocalipsa, că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată
dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!
De aceea a sfinţit Dumnezeu ziua Duminicii şi cu naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta, cum v-am spus, a făcut Dumnezeu
lumina. Parcă ne-ar fi spus Mântuitorul: "Eu Însumi am făcut lumina cea zidită atunci, şi am venit să aduc lumina cea sfinţită şi
duhovnicească la toată lumea.

Eu am adus lumină peste tot omul şi voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfinţită. Eu am făcut lumina atunci când
am făcut soarele şi lumina zilei, şi Eu am venit acum cu lumină gândită, ca lumină duhovnicească". Iată pentru care pricină Hristos
S-a născut Duminica şi la miezul nopţii.

Iubiţi credincioşi,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod şi au întrebat unde este Împăratul care S-a născut. Şi înţelegând Irod
că în Iudeea şi anume în Betleem se va naşte Hristos, cu mare vicleşug le-a spus magilor: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul
despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând să-L cinstească, ci voia numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu
nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înaintează veşnic cum este rânduit de
Dumnezeu.

S-au dus deci magii, după cum ştiţi, şi au aflat steaua deasupra peşterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie şi cinste
Domnului nostru Iisus Hristos, şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu şi smirnă
ca unui mort (muritor). Şi luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.

Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie şi de mare tulburare. Şi aducându-şi aminte de cele spuse de magi, că
steaua s-a arătat cu doi ani mai înainte, a trimis ostaşi în Betleemul Iudeii şi în jur, să taie toţi pruncii de doi ani şi mai jos, că numai
aşa va fi sigur de uciderea acelui Împărat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arătă lui Iosif în vis şi-i spuse: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi
stai acolo până ce-ti voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).

Aţi văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său? Dar de ce i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge
Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereşte! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut să-L
prindă?

Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă, ca să fugim din calea primejdiei când vedem că vine asupra noastră; pentru că zice
Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanţa şi mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai,
va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimeşti martiriul şi să te încununeze, te
găseşte duşmanul. Dar tu eşti dator să te păzeşti, să nu crezi că eşti mai tare decât Petru şi Pavel şi să stai în calea primejdiei".

Dar câţi din drepţi n-au fugit şi nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei,
douăzeci şi opt; Ilarion cel Nou a stat la o văduvă bătrână şapte ani într-o grădină, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul
Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul mării la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul iconoclast; Sfântul Teodor
Studitul douăzeci de ani a fost fugar şi de asemenea ucenicul său, Nicolae Mărturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit creştinii şi sfinţii, ca să nu aibă mândria să spună: "Mă duc la moarte!" Pentru că
nu suntem pregătiţi de moarte, şi Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui, îi ia darul.

Este mai bine să zicem: "Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios şi fricos, de aceea fug. Dacă vrei să mă întăreşti Tu, scoate-mă;
dacă nu, fug!" Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie uşa ta, ascunde-te puţin, câtuşi de puţin,
până va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Să ne ascundem puţin, câtuşi de puţin, până va trece mânia Domnului. Nu avem poruncă să ieşim în vileag, dar nici să ne
lepădăm de Hristos când suntem descoperiţi.

Şi Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi către sfârşitul lumii pentru toată Biserica
de pe fata pământului, zice: "În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită şi cea simţită". Pustia cea gândită este
atunci când omul va tine credinţa în taină şi se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie şi pentru
moarte.

Iar pustia cea simţită vor fi codrii, munţii, dealurile, văile adânci, desişurile, care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu şi îi vor acoperi.
Aşa trebuie să facem. Negreşit, în toată vremea şi în tot locul, creştinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viata sa că
este cu adevărat lumina lumii şi sarea pământului, să aibă mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar
cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar şi aceasta să o învăţăm din Evanghelia de azi: că este bine, şi după Sfinţii Prooroci şi după Sfinţii Apostoli, să te fereşti din
calea primejdiei când poţi. Când nu, stăm înaintea Domnului şi El va întări pe cele neputincioase şi va plini cele cu lipsă ale
noastre.

Iubiţi credincioşi,

Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul şi pe mama Lui şi au fugit în Egipt. Şi au stat acolo, după mărturia unor sfinţi
şi a unor mari istorici, şapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Şi S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu
(Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia să plinească la vreme şi proorocia despre răstignire, hrănirea cu oţet, trestia şi toate
celelalte.

Dar şi pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos au ieşit nişte erezii numite gnostice: montaniştii, arienii şi
altele. Şi o seamă din ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire. Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, aceşti
eretici ar fi nălucit că El nu ar fi fost şi om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.

Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă şi fire omenească şi că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut
aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că din Egipt am chemat pe
Fiul Meu şi ca să arate că purta trup şi S-a ferit cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.

Iar după ce au stat ei şapte ani în Egipt, Ioşif, primind poruncă în vis, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în părţile Galileii, în
pământul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Şi ducându-se în Galileea, s-au aşezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura,
care zice: ...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfinţii Părinţi aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Atunci de
ce se zice: Şi a venit şi a locuit în oraşul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema
(Matei 2, 23).

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care ştim prin tradiţie? Iudeii au fost strămutaţi din locul lor şi o mulţime de cărţi
canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost şi Cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui Tobie şi altele care au intrat în canonul
cărţilor Scripturii. Aşa se înţelege proorocia aceasta de "Nazarinean".

Se bănuieşte că se află în cărţile lui Enoh, care a scris 19 cărţi, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se ştia şi
după potop de proorocia lui Enoh, de care aminteşte Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa sobornicească şi în cea de a doua a
Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l găseşti în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin tradiţie, din proorociile lui Enoh. Aşa spun
dumnezeieştii Părinţi.

Dar mai avem oare şi altele din prorociile care s-au păstrat numai prin tradiţie şi nu sunt scrise? Da, avem. Iată ce spune Epistola a
doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei: După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva
adevărului... şi celelalte (3, 8).

Aţi văzut? Dar căutaţi la Numerii şi la Levitic, să vedeţi, găsiţi pe Iannes şi Iambres în Scriptură?

Am avut o discuţie cu adventiştii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred numai ce este scris. "Dacă voi credeţi numai ce este
scris, vă rog să-mi arătaţi unde se scrie de Iannes şi Iambres în Scriptură?" Au zis: "Nu este scris". "Şi de unde ştie Pavel, care nu
spune minciuni? Voi credeţi în toate cele 14 epistole ale lui.

De unde ştie el că Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise?" Au răspuns: "Poate din tradiţie". "Nu "poate". Eu vă aduc vouă şi
altele din Scriptură, care arată că tradiţia este mai veche decât Scriptura. Şi Scriptura nu este altceva decât o tradiţie veche
întreagă, scrisă.

V-am dat pilda cu Iannes şi Iambres. Unde vedeţi în Scriptură că aşa i-a chemat? În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au
împotrivit lui Moise până la a treia plagă (Ieşire 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul muşiţă, dar nu spune cum îi
chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.
Aşadar, fraţii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori să ne ferim în vreme
de primejdie, după a noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfinţii Evanghelişti din Sfânta
Tradiţie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Aşa este aceasta care zice că Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".

Aceasta s-o ştiţi despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate să daţi slavă milostivirii şi bunătăţii celei negrăite
a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei şi Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Naşterea Lui, că ne-a învrednicit pe
toţi să mai ajungem încă o dată Naşterea Domnului şi să prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui
Dumnezeu-Cuvântul.

Cu aceasta închei şi rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am spus şi cele ce aţi auzit. Amin!

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Cleopa

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Îmi place · · Distribuie

Biblia si Sfintii Parinti

"Iată îngerii cerului vestesc făpturii minunea: astăzi Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Nu în vijelie distrugătoare, nici în tunetul
nimicitor al mâniei Sale. Nu în prezenţa atotputerniciei, nici în focul mistuitor care topeşte zidirea. Astăzi cerul se uneşte cu
pământul, nemărginirea se toarnă în mărginire, veşnicia se îmbracă cu vremelnicia, atotputernicia se îmbracă cu neputinţa, Cel
nevăzut e purtat în braţe de o fecioară. Astăzi, Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se învăluie întru smerenie, Cel ce
cuprinde cu palma marginile lumii, se face prunc; Cel ce împodobeşte cerul cu stele, se culcă într-o iesle de dobitoace." Pr. Arsenie
Boca

Împărtăşirea cu Sfintele Taine ne face sănătoşi,

împăcaţi, înnoiţi
Articol

Fotografii

RSS

Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulţumim Domnului,
Care ne dă viaţă prin minunatele Sale taine!
Împărtăşirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoşi, împăcaţi, înnoiţi. Câte daruri
din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulţumim Domnului, Care ne dă viaţă prin
minunatele Sale taine!

Creştini dreptslăvitori, închinaţi-vă Liturghiei, care ne îndumnezeieşte pe noi prin mila lui
Dumnezeu!

Preoţi şi mireni, înnoiţi-vă prin ea în fiecare zi!

Slavă îndurărilor lui Dumnezeu, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu, Editura Sophia, București, 2009, p. 73)

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/impartasirea-cu-sfintele-taine-ne-face-sanatosi-impacati-innoiti

Ce este aghiazma? Mãrimea textului: Mic |Mare |Normal Ce înseamnă cuvântul

“Aghiasmă” (Aiasmă)? Αγιασμα (-ατος, το) Apa care a fost sfinţită / binecuvântată de
Biserică prin slujba numită αγιασμος. La plural, τα Αγιασματα : lucrurile / obiectele
sfinţite, adică toate cele ce au fost consacrate şi binecuvântate de Biserică, cum ar fi
Sfânta Împărtăşanie, apa sfinţită, pâinea sfinţită etc. Scriptura spune “că pământul s-a
închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă” (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei
“şi prin apă”, care e şi materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care
s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, “din apă şi din Duh” (Ioan, 3, 3, 5). Aşadar
apa, ca element fundamental al Creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea
fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de cură-
ţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Lucra-
rea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, şi apoi prin aghiazmă. De câte
feluri e Aghiasma în înţelesul ei de slujbă? De doua feluri: mare şi mica. Cea mica se
mai numeste in popor şi sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru
ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Bobo-
teaza, sarbatoare numita şi ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau
catehumenii. Când se săvârşeşte Sfinţirea cea mică a apei? In biserica, de regula la
fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri
şi vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele
credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie şi cu dragoste,
deoarece preotii aduc binecuvantarea şi ajutorul lui Dumnezeu asupra casei şi a fami-
liei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc. Care sunt roadele şi folosul acestei slujbe?
«Stiut sa fie ca prea bun obicei este şi folositor de suflet sa se facă in biserici, in
manastiri şi in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii şi a stropi pe oameni in
manastiri şi in chilii, asisderea şi in casele mirenilor şi toate ale lor. Aceasta apa sfintita
pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, pre-
cum insasi ectenia Sfintirii şi rugaciunea marturisesc. Ca prin stropirea ei, duhurile cele
viclene din tot locul se gonesc şi se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele,
adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele
spurcate şi indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului şi
indestulare; bolile goneste şi da sanatate trupeasca şi sufleteasca. Și mai in scurt sa
zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie şi binecuvantare. Pentru aceasta
dar, datori sunteti şi voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea
cu credinta, spre marele folos al lor»562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei
Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167). Dar Sfinţirea cea mare a apei când se face? La
Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele cres-
tinilor, cantand troparul Botezului: «In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne…», cat şi in
insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau cresti-
nii pe la casele lor pentru tot anul. De ce se spune “Sfinţirea cea mare a apei”? Pentru
ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a
Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantui-
torul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea şi slujba Aghiasmei mari este
mai lunga şi mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile şi rugaciunile ei
pomenesc şi preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan. Temeiuri scripturistice
Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte
la sfeştanie (Ioan, 5, 1–4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de
38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care
cobora o dată în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe
care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin
apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt
asupra ei. Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa
Apostolului care se citeşte atunci (Evr., 2, 11–18), ca şi de ectenia şi rugăciunea de
sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) “Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc (credin-
cioşii), dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi” (2, 11).
Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile
noastre (Gal., 4, 6), ne-a facut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului cu Mântui-
torul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14). De
asemenea, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a
apei, care reproduc ideea Apostolului şi Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat
sfinţeste apa, care devine sfinţitoare, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga
demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: “Pentru ca să se zdrobească
satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noas-
tră” (Molitfelnic). Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte –
şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care
alungă şi diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul şi
apostolii. Sfinţirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenţei Bisericii,
curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creştini
(Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci aşa citim la sfinţirea apei la botez : “şi-i dă ei (apei) darul izbă-
virii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie,
dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească…”.
Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi
de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3–11), cum a amintit Domnul în convorbirea
Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5). Aghiazma Cea mai importanta şi mai frecventa ierurgie
este sfintirea apei, sau aghiazma. Termenul este grec, insemnand deopotriva : şi lucra-
rea de sfintire a apei, şi rezultatul ei, apa sfintita. Scriptura spune “ca pamantul s-a
inchegat, la cuvantul Domnului, din apa şi prin apa” (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei
“şi prin apa” care e şi materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care
s-a regenerat, s-a nascut de sus, din nou “din apa şi din Duh” (Ioan, 3, 3, 5). Pentru
aceea aghiazma, ca slujba de sfintire a apei, este slujba cel mai des savarsita şi cea
mai frecventa ierurgie in Biserica şi in activitatea pastoral-liturgica a preotului. Aghia-
zma este de doua feluri : mica şi mare. Cel mai des savasita şi folosita este aghiazma
mica, sau sfintirea mica a apei, care se numeste “sfestanie”. Ea se numeste şi “lumi-
nare” sau “slujba luminilor”, pentru ca la inceput se intelegea prin ea aghiazma cea
mare care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita şi “ziua luminilor, sau a lumi-
narii”, deoarece atunci se botezau catehumenii. Temeiul scripturistic al aghiazmei se
afla in insasi pericopa Evangheliei care se citeste la sfestanie (Ioan, 5, 1–4). Aci se
aminteste de vindecarea slabanogului care zacea de 38 de ani, asteptand la scaldatoa-
rea Vitezda tulburarea apei de ingerul Domnului care cobora o dată in an ; acolo l-a
gasit Mantuitorul Hristos şi l-a tamaduit. Lucrarea pe care o facea ingerul atunci o face
de atunci incoace necontenit harul Domnului, prin apa sfintita de preotii Bisericii, ori de
cate ori este nevoie, dupa invocarea Duhului Sfant asupra ei. Puterea lucratoare a
aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului, care se citeste
atunci (Evr., 2, 11–18), ca şi de ectenia şi rugaciunea de sfintire. In Apostol se spune
ca (Hristos) “Cel ce sfinteste, şi cei ce se sfintesc (credinciosii), dintr-Unul sunt toti; de
aceea nu se rusineaza sa-i numeasca pe ei frati” (2, 11). Aceasta inseamna ca Dumne-
zeu ne-a infiat prin Duhul Fiului Sau revarsat in inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a facut
fratii Lui, ne-a infratit prin harul apei botezului cu Mantuitorul pentru ca astfel sa biruim
pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14). De asemenea, şi din ectenia care
urmeaza citirii Evangheliei şi din rugaciunea de sfintire a apei, care reproduc ideea
Apostolului şi Evangheliei, se intelege ca Duhul Sfant invocat sfinteste apa, care devine
sfintitoare, tamaduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Caci rostim in ectenia
de la Aghiazma mare: “Pentru ca sa se zdrobeasca satana sub picioarele noastre şi sa
se risipeasca tot sfatul viclean pornit asupra noastra” (Molitfelnic). Apa sfintita, din care
beau credinciosii şi cu care preotul ii stropeste-şi apoi merge şi boteaza şi casele lor,
capata acea putere tamaduitoare de boli, care alunga şi diavoli, stricand lucrarile lor (cf.
I Ioan,. 3, 8), cum au facut Mantuitorul şi apostolii. Sfintirea apei s-a practicat de la ince-
put, din prima zi a existentei Bisericii, curatindu-i de toate pacatele cand s-au botezat
un mare numar de crestini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Caci aşa citim la sfintirea apei la botez :
“Și-i da ei (apei) darul izbavirii, binecuvantarea Iordanului, fa-o (Doamne) izvor de
nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, dracilor pierire,
plina de putere ingereasca…”. Apostolul Pavel vorbeste chiar de moartea şi invierea
tainica cu Hristos şi de innoirea vietii şi de infiere prin apa botezului (Rom., 6, 3–11),
cum a amintit Domnul in convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5). Aghiazma sau sfes-
tania se face adesea in casele credinciosilor, de regula miercurea, şi vinerea şi in tim-
pul postului ; ea poate fi facuta in orice zi, fie la punerea temeliei unei case, şi la termi-
narea ei; ori la saparea unei fantini şi la terminarea ei ; la caz de boala, ori la o onomas-
tica etc. Sfestania se face şi pentru alte nevoi obstesti: la vreme de seceta sau la alte
calamitati. Aghiazma mare sau sfintirea cea mare a apei se face la Boboteaza (6 ianua-
rie) ; este o slujba mai lunga precedata de cantari şi paremii – urmand dupa Sfanta
Liturghie. De obicei Aghiazma mare se bea o saptamana de la Boboteaza şi apoi
numai la zile mari, iar celor care dupa spovedanie n-au voie sa se impartaseasca li se
ingaduie ca o mangiiere sa bea Aghiazma mare. Cei ce se impartasesc o pot lua dupa
Sfanta impartasanie.
Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/ce-este-
aghiazma.html

http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/ce-este-aghiazma.html

Pierdem mult atunci când întârziem la biserică

Durerea unui preot

Se cuvine să știm că în fiecare dimineață la biserici se săvârșește Utrenia și în

continuare Dumnezeiasca Liturghie, dacă este Duminică sau sărbătoare, iar în fiecare
după-amiază se săvârșește Vecernia, iar la unele biserici și Paraclisul. Sună clopotul în
fiecare dimineață, sună și în fiecare după amiază, ca să ne aducă aminte că începe o
rugăciune de obște și ne cheamă la ea. Mulți cred că aceste slujbe îi privesc pe preoți sau pe
monahi și se săvârșesc pentru ei. Nu, frații mei, slujbele nu-i privesc numai pe preoți și pe
monahi, ci ne privesc pe toți. De aceea toți, dacă este cu putință, suntem datori să mergem
în biserici la aceste ore.

Aici vă rog să-mi îngăduiți să fac o observație și, totodată, să formulez și o rugăminte. În
fiecare Duminică și sărbătoare cei mai mulți veniți la biserică în ultima jumătate de oră sau
chiar sfert de oră, adică cu puțin înainte de a se sfârși Dumnezeiasca Liturghie, și vă simțiți
satisfăcuți că v-ați împlinit „îndatorirea” de a merge la biserică. Unii treceți pe la biserică
după terminarea Dumnezeieștii Liturghii, aprindeți o lumânare și vă simțiți mulțumiți.

Sună clopotul prima dată și ne spune: „Veniți, că începem slujba!”. Sună a doua oară,
atunci când se cântă imnul Maicii Domnului: „Ceea ce ești mai cinstită…” și ne silește să ne
grăbim. Sună și a treia oară, la Doxologie, ca să ne spună: „Întrăm în Dumnezeiasca
Liturghie, ați întârziat”. Cu toate acestea noi încă mai întârziem.

La teatru, după ce a început reprezentația, se închid ușile, și chiar un minut de

întârziem, rămânem afară. La programele de la televizor nu pierdem nici un minut, la
serviciu trebuie să-ți marchezi cartela la ora stabilită, la întâlnirile noastre, la
cumpărăturile noastre, peste tot ne străduim să fim punctuali și vai de cel care nu-și ține
orarul cu exactitate. Numai într-un lucru nu ne respectăm orarul, în mersul la biserică.
 Dumnezeu așteaptă, Dumnezeu nu pedepsește, Dumnezeu nu are ceas. Dar v-ați gândit
vreodată câte pierdeți atunci când nu veniți din timp la biserică? Mă refer mai ales la
slujbele de Duminică, în timpul cărora premerge Utrenia și urmează Dumnezeiasca
Liturghie. Utrenia este pregătirea preotului și a credincioșilor pentru Dumnezeiasca
Liturghie. Din păcate, puțini creștini vin la Utrenie, dar aceștia dobândesc mult. Cei mai
mulți nici nu știu ce înseamnă Utrenie, dar nici Dumnezeiasca Liturghie nu știu ce este, de
vreme ce vin în ultima clipă, chiar și atunci când vor să se împărtășească.

Fraților, să învățăm ce înseamnă cultul dumnezeiesc, să aflăm ce importanță are el

pentru viața noastră, pentru a participa cu o dorință arzătoare la el, și astfel să ne bucurăm
de foloasele lui. Și să considerăm o mare pagubă, atunci când pierdem chiar și câteva
minute, iar nu ceasuri, din slujba dumnezeiască.
http://www.marturieathonita.ro/pierdem-mult-atunci-cand-intarziem-la-biserica/

http://schitulsfilie.blogspot.ro/2015/01/taierea-imprejur-domnului-nostru-iisus.html
Lumea Credintei
21 ore ·

–Doamne, am păzit legea ta, n-am făcut nuci-un rău, nici-o nedreptate. Priveşte mâinile mele, sunt curate!
–Fără îndoială că sunt curate, dar sunt şi goale!

Lumea Credintei
22 ore ·

La marginea unui sat era un câmp. Acolo creşteau tot felul de plante sălbatice cu flori minunate: ghiocei,
brânduşe, clopoţei albaştri, garofiţe, margarete, sunătoare, mentă plăcut mirositoare, traista-ciobanului,
panseluţe sălbatice. Vântul jucăuş aducea până pe prispe minunata mireasmă a plantelor înflorite de primăvara,
până toamna târziu. Măceşul, cătina, porumbarul, murul, zmeurul se acopereau primăvara de flori albe, iar
toamna crengile se aplecau de greutatea fructelor negre, roşii, portocalii, gălbioare. Îndrăgostiţii se sărutau
printre tufele acestea rămuroase. Într-o parte, creşteau un măr şi un cireş sălbatic, în care păsările şi copiii
găseau mici fructe bine mirositoare.
Poiana vorbea despre puterea vieţii şi splendoarea naturii şi toţi ţăranii din sat credeau că ceva mai frumos nu
poate exista.
Într-o zi, veni un om, ară, semănă, greblă, plantă, puse îngrăşăminte, altoi pomii şi arbuştii şi în câţiva ani locul
deveni o grădină bogată şi frumoasă, despre care ţăranii spuneau că este un adevărat colţ de Rai.
Boala tristeţii
Articol

Fotografii

RSS

Această boală, după cum ştiu din experienţă personală, provine din puţina credinţă,
din trândăvie şi din îndelungă vorbire, şi se vindecă prin rugăciune, stăruinţă în
lucrarea rucodeliei, studiul cuvântului lui Dumnezeu, răbdare şi evitarea îndelungii
vorbiri.

Tristeţea, după cum spun Părinţii, se apropie de monah mai ales în timpul amiezii. Îi provoacă o
asemenea tulburare, încât nu mai suportă nici locaşul său, nici pe fraţii care-l înconjoară. Renunţă
la studiu, cască des şi este cuprins de o puternică poftă de mâncare.

Demonul tristeţii, după săturarea pântecelui, îi şopteşte monahului să iasă din chilie şi să discute
cu cineva, fiindcă doar aşa va scăpa de asta. Şi monahul, când este biruit, seamănă cu o frunză
pălită care se linişteşte pentru puţin şi începe iar să se clatine într-o parte şi în alta. Dacă demonul
acesta nu reuşeşte să-l scoată pe monah din chilie, se străduieşte să-i risipească mintea în ceasul
rugăciunii şi studiului. „Asta, îi zice, nu e bine aici, cealaltă nu e la locul ei. Trebuie să faci ordine!”.
Şi îi impune toate acestea pentru ca mintea lui să se ocupe cu lucruri nefolositoare.
Această boală, după cum ştiu din experienţă personală, provine din puţina credinţă, din trândăvie
şi din îndelungă vorbire, şi se vindecă prin rugăciune, stăruinţă în lucrarea rucodeliei, studiul
cuvântului lui Dumnezeu, răbdare şi evitarea îndelungii vorbiri.

E cu neputinţă ca monahul începător să evite războiul cu ea, pentru că mai întâi aceea se va grăbi
să-l atace. Şi pentru ca cineva să nu apuce să fie atacat de ea, trebuie mai întâi de toate să
îndeplinească ascultările care-i sunt încredinţate, cu precizie şi fără vorbe de împotrivire. Când
preocupările lui vor intra în ordine, atunci tristeţea nu va mai găsi loc în inima sa. Se întristează
doar aceia ale căror lucrări nu au o ordine. Aşadar, ascultarea este cel mai bun leac pentru această
boală.

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura
Egumeniţa, 2005, pp. 348-349)

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/boala-tristetii

Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate

Articol

Fotografii

RSS

Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi

mereu cu Tine, să-mi găsesc mereu pacea în Tine!
Cât ești de bun, Doamne al meu, și cât ne ești de apropiat; atât de aproape încât putem vorbi
oricând cu Tine, putem să ne mângâiem cu Tine, să respirăm și să ne înțelepțim prin Tine, să ne
aflăm pacea, să dobândim prin Tine larg orizont sufletesc. Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu
simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi mereu cu Tine, să-mi găsesc mereu pacea în Tine!
Dă-mi, Doamne, să nu cad în păcat cu prea nemernicul și prea hainul meu vrăjmaș – diavolul -,
prin răutate, trufie, invidie, avariție, iubire de arginți, lăcomie, gânduri desfrânate, blasfemie,
deznădejde, minciună, prin niciun alt păcat. Fă-mă să fiu mereu al Tău!

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sofia, București, 2005, p

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/de-ce-postim-ajun-de-boboteaza

Frumoasa tema si sa fim mai atenti la persoanele din jur - Domnul Isus sa te binecuvinteze Dumitru-Tania Budac

"Atunci când așteptăm un oaspete de seamă, curățim odăile și le aerisim, le punem în rânduială - și apoi, cu
bucurie, chemăm oaspetele. Cu atât mai mult trebuie să ne îngrijim a ne găti sufletele atunci când ne pregătim
să-L întâmpinăm pe Oaspetele cel mai de seamă din ceruri, Iisus Hristos. Cel ce se spovedește înainte de a
primi Sfânta Împărtășanie Îl poftește pe Domnul într-un ungher liniștit, plăcut și plin de bucurie al inimii sale."
(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de
Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 120)
A citi cat mai des Scriptura este un lucru placut lui Dumnezeu! BIBLIA ~ Cartea care cuprinde ansamblul tuturor
gandurilor lui Dumnezeu sa al cailor Lui cu privire la om, in lumina planului Sau alcatuit inainte de intemeierea
lumii pentru Hristos si pentru omul in Hristos!

Rugăciunea lui Iisus este bine să o spunem cu toţii, dar să nu o lucrăm cu scopul de a dobândi rugăciunea
neîncetată, ci scopul rugăciunii trebuie să fie unul singur: iertarea păcatelor şi preamărirea numelui lui
Dumnezeu.Dacă eu rostesc rugăciunea lui Iisus, să o fac în chip smerit, să pun accentul pe păcătoşenia mea
când cer “miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, şi când am zis lucrul acesta să cred că eu sunt cel mai păcătos.
Frumos cugeta părintele Sofian Boghiu când era torturat în temniţă de potrivnicii lui, de potrivnicii adevărului:
“Aceştia se comportă astfel din cauza păcatelor mele. Eu, cu păcatele mele, îi influenţez negativ pe ei şi ei se
comportă aşa din cauza păcatelor mele“. Aceasta este cugetarea cea mai smerită. Smerita cugetare, aşa cum
ne învaţă Părinţii şi cum ne putem da bine seama, este un dar de la Dumnezeu pe care omul îl dobândeşte în
lupta sa pentru a căpăta smerenia. Omul trebuie să se lupte să câştige smerenia; pe ea o cerem şi în
rugăciunea de dimineaţă, în care găsim cererea pentru ceasurile zilei: “Doamne, dă-mi smerenie, ascultare,
blândeţe…” Dacă-I cerem lui Dumnezeu sincer, Dumnezeu ne dă, şi când dă, nu mai ia înapoi. Numai că noi nu
ştim să păstrăm. Rugăciunea să o rostim cu toţii, dar numai cu scopul de a obţine iertarea păcatelor şi de a slăvi
numele lui Dumnezeu. Pentru că Hristos Domnul a spus că vor veni ispite şi încercări, dar şi că tot cel ce va
chema numele Domnului se va mântui. Chemând numele Lui, aşa ne vom mântui.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/…/parintele-melchisedec-st…/…
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/01/04/parintele-melchisedec-staret-putna-sfaturi-
mantuire/#more-80464

Ştiri și evenimenteBisericaCulturaBibliotecaIstorieSectologieSocietateVideoFotoAudioColinde Degeaba ai postit, degeaba ai

tăcut… 8:35, luni, 5 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: ascultarea de duhovnic, canon, duhovnic, mandrie, pilde ortodoxe, psaltirea

O femeie a venit la duhovnic si i-a spus: - Părinte, anul trecut, de Crăciun, mi-ati dat canon să învăt câtiva psalmi si să îi rostesc ori
de câte ori pot. Si mi-ati dat binecuvântare ca în fiecare zi de vineri să ajunez, si să încerc să nu mai clevetesc si să nu mai vorbesc
fără rost. Am învătat pe de rost toată Psaltirea, am ajunat nu numai vinerea, ci si lunea si miercurea. Iar de vorbit, am început să
vorbesc din ce în ce mai putin, si la serviciu toti mă lasă în pace, mă privesc ca pe o ciudată. Tac aproape tot timpul. Îi salut pe
colegi când vin si când plec, iar în rest nu am nimic de împărtit cu nimeni. Am citit o carte despre marii pustnici yoghini si m-am
gândit că trebuie să duc si eu o viată mai aspră. – Ti-am spus eu să înveti toti psalmii? – Nu. – Ai zis psalmi? – În fiecare zi spun o
Psaltire întreagă. – Trebuia să vii să îmi ceri binecuvântare pentru asa un canon. Spune-mi, îti dai seama când te ispiteste
mândria? – Părinte, asta este singura mea patimă. Că mă tot compar cu altii, si îmi dau seama că nimeni nu e ca mine. Nu zic că
sunt sfântă, dar, dacă nu as fi mândră, poate că as ajunge la sfintenie. – Eu nu ti-am spus nici să ajunezi lunea, miercurea si nici să
taci tot timpul. Ai făcut astea de capul tău si, prin mândrie, ai pierdut plata ostenelii tale. Nu esti la măsura la care să postesti atât si
nici la cea la care să taci atât. Îl iubesti mai mult pe aproapele tău? – Părinte, dar am încercat să mă ocup doar de desăvârsirea
mea. Nu am mai avut timp să mă gândesc la altii sau să mă rog pentru ei. – Degeaba ai postit, degeaba ai tăcut. Dacă vrei să
dobândesti raiul, fă ceea ce îti spune duhovnicul. Eu stiu mai bine cum trebuie să urci pe scara virtutilor. Dar, dacă modelele tale
sunt pustnicii yoghini, care erau înselati de puterile întunericului, cazi la rândul tău în înselare. Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru
secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/degeaba-ai-postit-degeaba-ai-tacut/

Moldova Ortodoxă

http://ortodox.md/articole/degeaba-ai-postit-degeaba-ai-tacut/ââ

Schitul Sf Ilie Berzunti

18 ore ·

Nu trece săptămână fără ca Adina Halas să ne împărtăşească din reţetele făcute în casă şi încercate mai întâi
de ea. Ultima recomandare este crema magică de mâini pentru iarnă pe care şi tu o poţi face uşor acasă.
Pentru prepararea cremei de mâini pentru iarnă aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 4 linguri ulei din nucă
de cocos, 4 linguri unt de cacao, 2 linguri ceară de albine. Toate aceste ingrediente se pun într-un pahar
termorezistent şi se amestecă, în bain-marie, până se topesc. După 10 minute, adăugaţi un sfert de linguriţă de
extract uleios de gălbenele, o linguriţă de ulei de migdale dulci, o linguriţă de ulei de avocado şi o linguriţă
extract uleios de morcov şi amestecaţi din nou. După ce amestecul ajunge la temperatura corpului, încorporaţi şi
două capsule de vitamina E.
Într-un alt vas se pun două linguri de gel de aloe vera, două linguri apă de trandafiri şi jumătate de linguriţă de
glicerină, apoi se scufundă recipientul într-un vas cu apă caldă pentr a-l aduce la temperatura corpului. La final,
se mixează într-un vas cele două amestecuri obţinute, apoi rezultatul îl turnaţi într-un borcănel, pe care îl ţineţi
24 de ore la frigider.
Veţi avea la final o cremă super hidratantă, care rezolvă cu succes şi problemele mai grave ale mâinilor în
sezonul rece, cum ar fi înroşirea şi mâncărimea acestora, pe lângă uscarea excesivă a epidermei.