Sunteți pe pagina 1din 2

Proxima Centauri

Proxima Centauri (în latină "proxima" însemnând lângă sau cea mai apropiată de) este o stea
pitică roșie ce se află la o distanță de aproximativ 4,2 ani lumină (4,0×1013 km) de Terra, în constelația
Centaurului. A fost descoperită în 1915 de către Robert Innes, directorul Union Observatory din Africa de
Sud și este steaua cea mai apropiată de Sistemul Solar, deși este prea puțin strălucitoare pentru a putea
fi văzută cu ochiul liber. Distanța sa față de a doua și a treia cea mai apropiată stea de Sistemul Solar, ce
formează luminosul Alfa Centauri, este de 0,237 ± 0,011 a.l. (15.000 ± 700 unități astronomice [UA]).
Proxima Centauri poate face parte dintr-un sistem triplu de stele împreună cu Alfa Centauri A și B.

Din cauza apropierii acestei stele, diametrul unghiular al său poate fi măsurat în mod direct.
Valoarea acestuia reprezintă o șeptime din cel al Soarelui. Masa stelei este de aproximativ opt ori mai
mică decât cea a Soarelui, iar densitatea medie este de 40 de ori mai mare ca a acestuia. Deși are o
medie a luminozității foarte scăzută, Proxima Centauri este o „stea eruptivă fulgurantă” (engleză: flare
star) și prezintă fluctuații mari și aleatorii ale luminozității, datorate activității magnetice. Câmpul
magnetic al acestei stele este creat de către convecția de pe cuprinsul corpului stelar, iar activitatea
rezultantă generează un total de Raze X similar cu cel al Soarelui. Amestecul constant de combustibili din
centrul stelei, prin intermediul convecției, și producția relativ scăzută de energie a stelei sugerează că
Proxima Centauri va mai fi o stea de secvență-principală pentru următorii patru trilioane de ani, adică de
vreo 300 de ori vârsta actuală a Universului.

Căutările pentru eventuale alte corpuri ce ar orbita în jurul acestei stele nu au avut rezultate,
excluzând astfel prezența unor planete supermasive. Studiile de precizie ale vitezei radiale au exclus, de
asemenea, existența în „zona vieții” a acestei stele a unor planete mai mari și mai masive decât
Pământul. Deoarece Proxima Centauri este o stea variabilă și o pitică roșie, este încă incert dacă o
planetă ce orbitează în jurul acestei stele poate găzdui forme de viață, fie ele indigene sau colonii. Cu
toate acestea, datorită apropierii stelei față de Pământ, Proxima Centauri a fost propusă ca destinație
pentru viitoare călătorii inter-stelare.
Proxima Centauri, deși este cea mai apropiată stea de Sistemul Solar, se află la 4,22 ani-lumină
(3,99 x 1013 km) distanță de către Pământ (Terra), raportul dintre diametru și distanță fiind de 1 :
28.700.000. Micșorat la scară, dacă Soarele ar avea doar un centimetru în diametru, Proxima Centauri
încă s-ar afla la 287 km distanță. Diametrul Soarelui este de cca 1.390.000 km.

S-ar putea să vă placă și