Analizatorii

Analizatorii (organele de simt) sunt formatiuni anatomo-functionale complexe

prin care sistemul nervos central receptioneaza informatiile din mediul extern sau
intern, le conduce si le transforma in senzatii specifice; astfel ei reprezinta
canaleleinformationale ale sistemului nervos, ei contribuie la realizarea integrarii
organismului intr-un tot unitar si in acelasi timp, in mediul inconjurator.
Analizatorul este alcatuit din trei segmente: periferic, de conducere si central.
 Segmentul periferic (receptorul) este o structura specializata cu proprietatea de a
receptiona stimuli fizici sau chimici, de a-i transforma in excitatii-impuls nervos si
de a-i transmite pe caile de conducere; dupa criteriul topografic, receptorii sunt
clasificati in:exteroceptori, interoceptori si proprioceptori.
 Segmentul de conducere este alcatuit din caile nervoase respective (aferente) care
au rolul de a transmite impulsurile nervoase aparute in receptori, pana la centrii
nervosi superiori. Caile ascendente sunt directe sau indirecte. Pe calea directa
(spino-talamo-corticala), impulsurile ajung rapid datorita unor sinapse reduse,
intr-o arie corticala senzitiva specifica. Pe calea indirecta (sistemul reticulat
ascendent, activator), impulsurile sunt conduse lent si proiectate cortical in mod
difuz si nespecific.
 Segmentul central este reprezentat de zona corticala specifica, in care se opereaza
analiza si sinteza informatiei primite prin stimulii nervosi, in urma carora vor
rezulta senzatii specifice (vizuale, auditive, ) si constiente.
EXTEROCEPTORII
Analizatorul cutanat (somestezic) este un analizator fizic de contact; se
receptioneaza si se analizeaza simtul tactil, de presiune si sensibilitatea vibratorie,
termica si dureroasa. Stimulul comun este deformarea tegumentului superficial - in
cazul tactului, profunda - in cazul presiunii si repetata rapid - in cazul vibratiilor.
Cand excitantul este slab, avem o sensibilitate de atingere (de contact).
Fibrele nervoase de la nivelul pielii reprezinta dendritele neuronilor senzitivi
din ganglionii spinali ai nervilor rahidieni si din ganglionii senzitivi de pe traiectul
nervilor cranieni: fibrele nervoase de la nivelul pielii sunt de doua tipuri:
 Terminatii nervoase libere, cu aspect arborescent, care se gasesc in derm si
epiderm. In epiderm patrund sub forma unor firisoare ramificate butonate,
amielinice, printre celulele stratului granulos, in jurul foliculilor pilosi, sau
formeaza meniscurile Merkel; ele au rolul de a receptiona excitatiile dureroase,
tactile, ale miscarii firelor de par.In derm se gasesc terminatii nervoase libere,
amielinice, care formeaza arborizatii in jurul vaselor sanguine si in papilele
dermice. Aceste fibre receptioneaza excitatiile tactile foarte fine.
 Terminatii nervoase senzitive incapsulate; sunt formatiuni conjunctivo-nervoase,
situate in derm si hipoderm; se mai numesc corpusculi senzitivi.
Corpusculii Meissner - formati dintr-o stroma conjunctiva si o fibra nervoasa
eliptica, elicoidala, cu terminatiuni latite; la exterior, corpusculul este invelit intr-o
capsula conjunctiva lamelara. Acesti corpusculi se gasesc in tesutul conjunctiv al
papilelor dermice si au rol in receptionarea excitatiilor tactile.
 Corpusculii Krause au forma cilindrica, sferoidala, in care o fibra nervoasa
amielinica se ramifica in interiorul unei substante granuloase centrale delimitate de 1-2
lamele conjunctive. Se gasesc in dermul pielii, dar si in mucoasa conjunctiva bucala; au
rolul de a receptiona excitatiile termice - reci.
Corpusculii Vater-Pacini sunt cei mai voluminosi; au o forma ovoida si sunt
alcatuiti dintr-o capsula conjunctiva din 30-60 lamele concentrice, in interiorul careia
se gaseste portiunea axiala din tesut conjunctiv fibrilar. In aceasta portiune
patrunde fibra nervoasa senzitiva lunga, care se termina printr-o umflatura sau gamalie
bifurcata. Acesti corpusculi se gasesc indeosebi in hipodermul regiunii palmare si
plantare, dar mai ales in pulpa degetelor; au rol de mecanoreceptori ai presiunii si
tractiunii exercitate asupra pielii.
Corpusculii Golgi-Mazzoni au forma ovoida, fusiforma, mai mult sau mai putin
cilindrica, iar din punct de vedere structural se aseamana cu corpusculii Vater-Pacini,
insa nu in intregime; astfel, lamele capsulei sunt mai putin numeroase, iar portiunea
centrala este mult mai voluminoasa. Din punct de vedere functional, corpusculii
Golgi-Mazzoni receptioneaza presiuni mai slabe decat corpusculii Vater-Pacini; se
gasesc in hipodermul pulpei degetelor.
Corpusculii Ruffini au o forma cilindrica mai mult sau mai putin fusiforma, cu
o lungime de 2 mm; din punct de vedere structural ei sunt constituiti dintr-o capsula
conjunctiva din 4-5 lamele care contin fibre elastice de colagen si celule conjunctive; in
interior patrunde o fibra nervoasa cu numeroase ramificatii fine in retea. Acesti
corpusculi localizati in structurile superficiale ale hipodermului si profunde ale
dermului au rol de a receptiona excitatiile pentru senzatia de cald si cele de tractiune si
deformare care se exercita asupra tesuturilor in care se gasesc.
Caile de transmitere - prezentate la functiile maduvei - sensibilitatea exteroceptiva
(curs nr. 7). La acestea se mai adauga fibrele senzitive ale nervilor cranieni
(trigemenul-V; intermediarul Wrisberg din nervul facial VII; glosofaringianul-IX;
vagul-X).
Segmentul central al analizatorului tegumentar este girul postcentral al lobului
parietal (ariile 1, 2 si 3, dar si 5, 7) - zona somestezica I.
Analizatorul gustativ este un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
Segmentul periferic este reprezentat prin mugurii gustativi din papilele gustative,
situate in mucoasa linguala, peretii obrajilor, valul palatin si peretele posterior al
faringelui. Cele mai numeroase papile se gasesc in mucoasa linguala; se cunosc:
 papile caliciforme (circumvalate), in numar de 7-11, dispuse in "V" cu varful spre
baza limbii, inaintea santului terminal;
 papile foliate, asezate pe partea posterioara, pe marginile limbii;
 papile fungiforme, de forma unor ciuperci, raspandite pe varful si marginile limbii
 papile filiforme, care nu contin muguri gustativi, deci au rol in sensibilitatea tactila,
presiune si durere; se gasesc pe toata intinderea mucoasei linguale.
Mugurii gustativi sunt de forma mai mult sau mai putin ovala, formati din celule de
suport (sustinere) si celule receptoare - senzoriale gustative care au la polul apical un cil
gustativ; cilii sunt in contact direct cu suprafata limbii (saliva) prin porul gustativ. La
polul bazal, celulele senzoriale sunt inconjurate de terminatiunile fibrelor nervoase
aferente ale nervilor gustativi (IX-glosofaringian, VII-facial si X-vag); ele sunt
dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii nervosi situati pe traiectul nervilor
cranieni care inerveaza mucoasa linguala si care fac sinapse cu celulele senzitive
gustative.
Segmentul intermediar (calea aferenta, gustativa) este format din trei neuroni -
fibrele nervoase aferente ale nervilor cranieni VII, IX si X, - se proiecteaza
in segmentul central al cortexului cerebral, in partea inferioara a girului postcentral
(aria 43), in vecinatatea sensibilitatii cutanate a fetei.
Receptorii gustativi sunt stimulati de substantele dizolvate in apa si saliva,
numite substante sapide; substantele care nu excita receptorii gustativi se
numesc insipide.
La om se deosebesc patru tipuri de senzatii gustative (gusturi): acru, sarat, dulce si
amar; gustul variat al diferitelor alimente rezulta din combinatiile complexe ale
substantelor sapide acre, sarate, dulci si amare. Gustul amar este perceput de fata
dorsala a limbii, cel acru pe marginile ei, cel dulce la varf si cel sarat - in partea
anterioara a fetei dorsale; mucoasa palatului percepe gusturile amar si acid (in mod
deosebit), iar faringele si epiglota percep toate gusturile fundamentale.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa poate sa dispara
chiar daca stimulul persista.
Analizatorul olfactiv este, ca si cel gustativ, un analizator chimic de contact
(chemoreceptor).
Segmentul periferic este reprezentat prin prelungirile dendritice ale celulelor
olfactive (neuroni bipolari) din mucoasa nazala olfactiva, care captuseste partea
superioara a cavitatii nazale, pe o suprafata de cca 2,40 cm2/fosa.
Mucoasa nazala olfactiva este formata dintr-un epiteliu si un corion.
Epiteliul este alcatuit din celule olfactive, celule de sustinere si celule bazale.
Celulele olfactive (neuronii olfactivi periferici) au spre exterior o prelungire dendritica
cu o umflatura (buton olfactiv) de la care pleaca o arborizatie din 5-6 cili olfactivi; spre
interior ele prezinta cate o prelungire axonica, care, dupa ce strabate corionul, intra in
structura nervului olfactiv; celulele olfactive (= neuroni bipolari) reprezinta receptorii
olfactivi.
Corionul este o patura conjunctiva in care se gasesc glande mucoase ce produc
mucusul, cu rol in umezirea mucoasei nazale pentru intretinerea starii ei functionale.
Segmentul intermediar, de conducere a analizatorului olfactiv, este format din
doua portiuni:
 nervul olfactiv (= axonii celulelor olfactive, receptorii) care va strabate lama
ciuruita a etmoidului si va intra in bulbul olfactiv al rinencefalului; celulele
olfactive reprezinta protoneuronii caii olfactive - axonii lor vor face sinapse cu
dendritele celulelor mitrale din bulbul olfactiv;
 a doua portiune a segmentului intermediar se afla in rinencefal si este reprezentata
de axonii celulelor mitrale (= deuteroneuronii caii olfactive), care vor constitui
tractusul olfactiv.
 Segmentul central al analizatorului este reprezentat de girusul hipocampic,
trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara si girusul subcalos.
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 de mirosuri diferite; el este considerat
microsmatic ca majoritatea primatelor. Mecanismul discriminarii olfactive nu este inca
bine cunoscut, dar este dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici. Cercetarile
au aratat ca prin tractul olfactiv exista un flux continuu de impulsuri, iar sub influenta
substantelor odorante se modifica frecventa si gruparea in serii a acestor impulsuri.
Analizatorul vizual. Simtul vazului, alaturi de simtul auditiv si cel kinestezic, are
rol important in orientarea constienta in spatiu si in mentinerea echilibrului corpului.
Vederea furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator si are o
importanta fiziologica considerabila nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si
culorilor obiectelor, dar si in mentinerea tonusului cortical, atentiei.
Analizatorul optic este alcatuit din receptorul vizual, calea optica si centrii corticali
de analiza si sinteza a informatiilor vizuale.
Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular si organele
anexe globului ocular; el este asezat in orbita si are o forma mai mult sau mai putin
sferica, putin turtit de sus in jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel
antero-posterior este de 25 mm - acesta numit si axul anatomic al ochiului, poate avea
variatii mai mici sau mai mari si poate influenta functionarea ochiului.
Globul ocular este invelit, de la locul de patrundere a nervului optic pana aproape
de cornee, de o membrana conjunctiva, fibroasa, numita capsula Tenon; intre aceasta
si peretele osos orbitar exista o masa de tesut adipos cu rol protector.
Structura globului ocular
Globul ocular este format din trei tunici suprapuse (tunica externa, mijlocie si
interna), care intregescperetele globului, si trei medii transparente cuprinse in
interiorul acestuia: umoarea apoasa, cristalinul sicorpul vitros.
 Tunica externa este fibroasa si alcatuita din sclerotica si cornee; prima este o
membrana alba, dura si opaca, care prezinta in partea sa posterioara o regiune
perforata, prin care ies fibrele nervului optic, numita lama ciuruita, iar in partea
anterioara se continua cu corneea - o membrana epitelial-conjunctiva transparenta.
 Tunica mijlocie (tunica vasculara) este reprezentata de coroida, corpul
ciliar si iris. Coroida, de culoare bruna-negricioasa, in structura sa predomina
vase sanguine si celule pigmentare; are rol trofic in special pentru retina si
contribuie la formarea camerei obscure. Coroida captuseste jumatatea posterioara
si mediana a scleroticii si se continua cu corpul ciliar, spre partea anterioara a
globului ocular. Corpul ciliar (zona ciliara) se compune din muschiul ciliar si
procesele ciliare. Muschiul ciliar este o formatiune musculara constituita din mai
multe unitati, intervine in acomodarea vizuala la distanta, iar procesele ciliare, in
numar de 70-80, din tesut conjunctiv elastic, produc printr-o filtrare a plasmei
sanguine, umoarea apoasa si umoarea sticloasa. Irisul este o membrana circulara
care continua tunica mijlocie in partea anterioara a globului ocular; el prezinta la
mijloc un orificiu circular - pupila.
Rolul irisului se manifesta prin:
 dozarea luminii care va ajunge la retina (similar diafragmei unui aparat de
fotografiat);
 impiedica patrunderea luminii prin partile periferice ale cristalinului si
 prin micsorarea pupilei, creste adancimea focarului ocular.
 Tunica interna - retina este cunoscuta ca tunica nervoasa; ea captuseste tunica
mijlocie pe toata intinderea ei; din punct de vedere topografic prezinta trei regiuni:
retina propriu-zisa, ciliara si iridiana.
 Regiunea posterioara, retina propriu-zisa sau retina optica, prezinta pata
galbena exact la capatul posterior al axului vizual al ochiului, unde se formeaza
imaginile cele mai clare, si papila optica (punctul orb) - o regiune circulara asezata mai
jos, unde se afla punctul de convergenta al tuturor fibrelor nervoase care formeaza
nervul optic. Retina optica fotoreceptoare, acopera 2/3 din suprafata posterioara a
coroidei. Retina optica are o structura complexa, formata din zece straturi de celule,
dintre care stratul al doilea (extern) este structurat din celulele vizuale cu con si cu
bastonas, denumite astfel dupa forma conica sau cilindrica a segmentului lor extern.
Celulele cu con, in numar de 5-7 milioane, sunt raspunzatoare de vederea in lumina
puternica; ele au un prag de sensibilitate mai performant in perceptia culorilor si a
formelor. Conul contine un numar mare de pigmenti fotosensibili, dintre
care iodopsina este cel mai important; el se descompune sub influenta luminii si se
recompune in prezenta vitaminei A. Celulele cu con se intalnesc in numar foarte mare
la nivelul petei galbene.
Celulele cu bastonas, mai numeroase (125-130 milioane), sunt raspunzatoare de
vederea la lumina slaba (nocturna); bastonasul contine rodopsina (purpura vizuala) -
pigment fotolabil care la intuneric are o culoare rosie purpurie, iar in prezenta luminii
se transforma intr-un derivat alb constituit dintr-o proteina - opsina (scotopsina) si un
pigment - retinen. Acesti receptori ai vederii nu pot decela detalii asupra culorii sau
formei exacte a obiectelor.
Celelalte regiuni ale retinei: regiunea mijlocie (retina ciliara) si anterioara (retina
iridiana) sunt membrane epiteliale, au o structura foarte simpla, fara o functie speciala;
ele alcatuiesc retina oarba.
In afara de cornee, globul ocular mai prezinta trei medii refringente:
 Cristalinul - un organ lenticular biconvex, situat inapoia irisului; este cel mai
important in mecanismul dioptric. El este alcatuit din fibre conjunctive elastice,
drept pentru care se poate deforma usor si permite astfel clarificarea imaginii prin
procesul de acomodare.
 Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect transparent, care umple camerele
anterioara si posterioara ale ochiului, delimitate de fata posterioara a corneei, de
iris si cristalin.
 Corpul vitros este reprezentat de o substanta gelatinoasa care ocupa tot spatiul
cuprins intre partea posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Aceasta
substanta gelatinoasa prezinta la exterior membrana hialoida, iar la
interior umoarea sticloasa.
ORGANELE ANEXE GLOBULUI OCULAR sunt organele de
miscare si organele de protectie.
Organele de miscare sau muschii globului ocular sunt in numar de sase: muschiul
drept superior, drept inferior, drept intern, drept extern, muschiul oblic mare si oblic
mic.
Organele de protectie sunt reprezentate prin sprancene, pleoape si aparat lacrimal.
Segmentul de conducere al analizatorului vizual (calea optica) este format din
doua parti:
 calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care ajung
pana la corpii geniculati externi din metatalamus si
 calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii geniculati
externi (drept si stang) = al III-lea neuron, care va proiecta informatiile de la retina
pe scoarta cerebrala.
Segmentul central, cortical se afla in lobul occipital, de o parte si alta a scizurii
(ariile 17, 18 si 19); aici are loc procesul de transformare a excitatiei luminoase in
senzatie vizuala.
Analizatorul auditiv
Segmentul periferic al analizatorului acustic este reprezentat de ureche.
Vibratiile sonore sunt captate, transmise si amplificate de un sistem de structuri
care compun urechea externa, medie si interna.
Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern,
care capteaza si dirijeaza undele sonore spre membrana timpanului; ea se interpune
intre urechea externa si cea interna si functioneaza ca un rezonator al undelor sonore
din conduct.
Urechea medie este compusa din cavitatea timpanica sapata in osul temporal,
plina cu aer, care are aceeasi presiune atmosferica datorita trompei lui Eustachio (tuba
faringotimpanica). Spre urechea interna se gasesc cele doua ferestre: ovala si rotunda.
In urechea medie se afla un lant articulat din trei oscioare (ciocanul, nicovala si scarita),
care se intinde intre timpan si fereastra ovala. Oscioarele, muschii si ligamentele care se
gasesc in casa timpanului au rolul de a transmite lichidului din urechea interna
vibratiile timpanului, induse de undele sonore culese de urechea externa.
Urechea interna este alcatuita dintr-un sistem de canalicule, numit labirint. Se
deosebeste un labirint osos in interiorul caruia exista un labirint membranos; intre cele
doua labirinte se afla un spatiu umplut cu perilimfa (un lichid asemanator lichidului
cefalorahidian), iar in labirintul membranos se afla endolimfa.
Labirintul osos este format din vestibul, canale semicirculare si melcul osos
(cohlee osoasa).
Labirintul membranos cuprinde aceleasi formatiuni: vestibul membranos (cu
utricula si sacula), canale semicirculare membranoase si melcul membranos (canalul
cohlear). In interiorul canalului cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul lui
Corti (= receptorul acustic).
Organul lui Corti este constituit din celule senzoriale auditive, celule de sustinere
si doi stalpi (intern si extern) care subinscriu tunelul lui Corti; deasupra organului lui
Corti se afla membrana tectoria (m. Corti), care pluteste in endolimfa. Toate
formatiunile organului lui Corti se spiralizeaza de doua ori si jumatate de o parte si alta
a columelei melcului osos si de-a lungul melcului membranos. Medial de stalpul intern
se gasesc celule auditive interne, dispuse pe un singur rand si intercalate de celule de
sustinere, iar lateral de stalpul extern sunt celulele auditive externe, asezate pe trei
randuri, si celule de sustinere.
Celulele auditive sunt mici, prevazute la polul apical cu cili; acestia sunt in contact
(inclavati) cu membrana tectoria. La baza celulelor auditive vin dendritele neuronilor
senzitivi din ganglionul spiralat (ganglionul Corti).
Segmentul intermediar este format din nervul cohlear, care are o parte periferica
(= protoneuronul din ganglionul spiralat Corti) si o parte centrala (deutoneuronul din
nucleii cohleari ventral si dorsal din trunchiul cerebral si al III-lea neuron din corpul
geniculat medial metatalamic).
 Excitatiile transmise de acest nerv acusticovestibular (VIII) vor ajunge in centrul
auditiv din scoarta - segmentul central; acesta este reprezentat in profunzimea scizurii
laterale - Sylvius si pe fata superioara a lobului temporal (aria 41). Segmentul central al
analizatorului acustic are multiple conexiuni cu ariile 6, 8 (lobul frontal) si 44 (lobul
temporal) in care se afla centrii vorbirii.
Analizatorul vestibular face parte dintr-un sistem care receptioneaza, transmite si
analizeaza pozitia si miscarea in spatiu a corpului omenesc.
Segmentul periferic se gaseste in ampulele canalelor semicirculare, utricula si
sacula. Canalele semicirculare membranoase, care prin ambele extremitati comunica
cu utricula, sunt orientate in cele trei planuri ale spatiului. Fiecare canal semicircular
prezinta la baza sa cate o dilatatie - ampula , in care se gasesc crestele ampulare. O
creasta ampulara este formata din celule epiteliale de sustinere si celule senzoriale
(receptoare) ciliate, cufundate intr-o masa gelatinoasa. In utricula si in sacula se afla de
asemenea cate o proeminenta - macula(pata auditiva), formate si ele din celule
epiteliale de sustinere si celule senzoriale ciliate acoperite de o substanta gelatinoasa
- membrana otolitica, care contine granulatii calcaroase - otolite.
Partea bazala a celulelor senzoriale ciliate este inconjurata de arborizatii dendritice
ale neuronilor dinganglionul lui Scarpa.
Segmentul intermediar. Partea periferica a caii vestibulare o formeaza nervul
vestibular sau vestibulocohlear (VIII) alcatuit din axonii protoneuronilor din
ganglionul vestibular (Scarpa) situat in urechea interna. Partea centrala este constituita
din deutoneuronii caii vestibulare din nucleii vestibulari (4) ai trunchiului cerebral
(bulb). Axonii acestora merg in mai multe directii (centrii subcorticali si corticali):
 unele fibre urca la nucleul ventral-lateral talamic (fasciculele vestibulotalamice),
unde fac sinapse cu al III-lea neuron si de la care pleaca fibrele talamocorticale;
 o parte merg la cerebel (cortexul arhicerebelos), contribuind la coordonarea
echilibrului static si dinamic;
 alte fibre merg la substanta reticulata (fasciculele vestibuloreticulare);
 altele merg la nucleii motori ai nervilor cranieni III, IV si VI, care coordoneaza
miscarile globilor oculari, iar
 alte fibre merg la neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii
(fasciculele vestibulospinale).
Segmentul central al analizatorului vestibular este mai putin cunoscut; se pare ca
sunt localizati in scoarta cerebrala a lobului temporal. La activitatea corticala legata de
functiunile echilibrului participa insa si alti analizatori: optic, auditiv, proprioceptorii
din muschi si receptorii cutanati.

PROPRIOCEPTORII
Analizatorul motor (kinestezic) primeste excitatiile in legatura cu pozitia si miscarile
diferitelor segmente ale corpului, transmise din muschi, tendoane, aponefroze,
ligamente, periost, articulatii.
Segmentul periferic al acestui analizator este reprezentat de proprioceptorii din
aparatul locomotor. Excitantii acestor receptori sunt agenti mecanici ca: vibratia,
presiunea, extensia, contractia etc. La nivelul diferitelor organe se gasesc receptorii
specifici ai acestui analizator: fusurile neuromusculare - la nivelul muschilor,
corpusculii Golgi - in tendoane, corpusculii Vater-Pacini - in articulatii si tendoane,
terminatii nervoase libere - in muschi, tendoane, articulatii, periost etc.
Segmentul de conducere este reprezentat de fibrele senzitive ale nervilor spinali;
protoneuronii acestor fibre se gasesc in ganglionii spinali, iar axonii lor patrund in
maduva spinarii, apoi spre centrii superiori pe doua cai:
 caile sensibilitatii proprioceptive constiente (fasciculele Goll-Burdach) si
 caile sensibilitatii proprioceptive inconstiente (fasciculele spinocerebeloase
anterioare - Gowers si posterioare - Flechsig).
Caile proprioceptive constiente, dupa un releu in bulb (al II-lea neuron senzitiv),
strabat lemniscul si ajung la talamus (al III-lea neuron), dupa care se proiecteaza pe
scoarta.Caile proprioceptive inconstiente se proiecteaza pe cortexul cerebelos.
Segmentul central se afla in zona senzitivo-motorie parieto-frontala (ariile 1, 2, 3,
4 si 6). Aici are loc analiza informatiilor aduse de caile sensibilitatii proprioceptive
constiente si transformarea lor in senzatii.
Rolul fiziologic al analizatorului kinestezic consta in participarea lui la
desfasurarea normala a activitatii motorii a diferitelor grupe musculare scheletice, a
aparatului locomotor in general.
Analizatorul motor al vorbirii are receptori asemanatori celor kinestezici si se
gasesc in aparatul fonator (faringe).
Fibrele senzitive ale nervilor cranieni V, VII, IX si X culeg excitatiile de la
receptorii respectivi si le conduc la scoarta cerebrala, in centrul miscarilor voluntare
(aria promotorie = centrul Broca) ale vorbirii.
INTEROCEPTORII
Pentru mentinerea functionarii normale a organelor interne si a constantei mediului
intern exista asa-numitul analizator intern. Din punct de vedere fiziologic acest
analizator este destul de bine studiat, insa cunoasterea lui morfologica este deficitara.
In toate organele interne se gasesc receptori specializati (interoceptori) de tipul
terminatiilor nervoase libere, corpusculi Vater-Pacini, Krause etc.
Interoceptorii se clasifica in functie de natura stimulilor care ii excita: mecano- sau
presoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori, termoreceptori,
Caile de conducere si localizarile corticale sunt insuficient precizate.
Protoneuronii sensibilitatii interne se afla de cele mai multe ori in ganglionii
spinali, dar uneori isi au sediul in simpaticul laterovertebral.
Deuteroneuronii, cu care fac sinapsa protoneuronii veniti prin radacina posterioara,
se gasesc in cornul posterior al maduvei, iar axonii lor iau cai ascendente diferite:
 unii urmeaza cai spino-talamice;
 altii se intrerup in substanta reticulata mezencefalica, de unde vor ajunge in
talamus sau hipotalamus.
Sensibilitatea durerii profunde poate fi perceputa si la nivelul unor viscere, la
distensia acestora (vezica, rect) prin visceroceptori. Protoneuronul pentru durerea
profunda se gaseste in ganglionul spinal, iar deuteroneuronul, in coarnele posterioare.
Axonii acestora vor face sinapse in talamus cu al III-lea neuron senzitiv care se va
proiecta pe calea talamocorticala pe scoarta in centrul senzatiei de durere - aria 7 din
locul parietal superior.
In transmiterea excitatiilor dureroase de la nivelul organelor interne catre centrii
nervosi ai nevraxului, un rol important revine fibrelor nervoase vegetative. De cele mai
multe ori calea durerii viscerale se realizeaza prin formatiunile reticulate. De obicei
senzatiile de durere profunda sunt insotite de greata, transpiratie, hipotensiune etc.
Uneori imbolnavirea organelor interne este perceputa si sub forma unor senzatii
dureroase care apar la nivelul anumitor regiuni ale pielii; aceasta se explica prin faptul
ca in nevrax exista anumite legaturi intre fibrele nervoase aferente pentru durere
profunda si fibrele regiunilor tegumentare respective.