Îngrijirea pacienților cu insuficiență

respiratorie

Scurt istoric.
Aerul pe care-l respirăm este un amestec de 21 % oxigen, 78 % azot și 1
% gaze rare. Proporția acestor gaze variind cu altitudinea, adică există mai
puțin oxigen la 1500 m față de nivelul mării. Oxigenul poate fi clasificat drept
element chimic, gaz și medicament. A fost descoperit în 1772 de către Carl
Wilhelm Scheele (oxidarea fierului) iar Antoine- Laurent Lavoisier, părintele
chimiei moderne , a fost cel care a recunoscut și denumit oxigenul (1778) şi
hidrogenul (1783). El a fost utilizat ca tratament medical din timpul primului
război mondial iar după ani 70 şi în tratamentul insuficienţei respiratorii
cronice ca terapie de lungă durată. Prin insuficiență respiratorie înțelegem
incapacitatea plămânilor de a face față schimburilor normale de gaze, în
condiții re repaus și efort.
I. Anatomia şi fiziologia aparatului respirator – Plămânii.
Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii și plămânii. Căile
respiratorii sunt reprezentate de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și
bronhii. Organul principal ȋn insuficiența respiratorie este plămânul.
I.1. Anatomia plămânilor.
Plămânii sunt principalele organe ale respirației. Sunt situați în cavitatea
toracică, având o capacitate totală de 5 800 cm³ de aer, cu variații individuale.
Consistența este elastică și buretoasă. Fața externă este convexă și vine în
raport cu coastele, iar fața internă este plană și vine în raport cu organele din
mediastin. Baza este concavă și vine în raport cu diafragma.
Structura plămânilor. Plămânii sunt alcătuiți din arborele bronșic, lobuli,
ramificațiile vaselor pulmonare și bronșice, nervi și vase limfatice.
Arborele bronșic. Bronhia principală pătrunde în hil, se împarte în bronhii
lobare, iar acestea în bronhii segmentare, care la rândul lor se divid în
bronhiole lobulare, care deservesc lobulii pulmonari. Bronhiolele respiratorii,
împreună cu formațiunile derivate din ele – ducte alveolare, săculeți alveolari
și alveole pulmonare, formează acinii pulmonari, acinul este unitatea morfo-
funcțională a plămânului. Plămânii au o dublă vascularizație: nutritivă și
funcțională. Trunchiul arterei pulmonare aduce la plămân sânge încărcat cu
CO₂. El se împarte în arterele pulmonare dreaptă și stângă, care, prin ramurile
terminale, ajung în jurul alveolelor, cedând CO₂. Sângele oxigenat este preluat
de venele pulmonare și transportat în atriul stâng.
I.2. Fiziologia respirației. Respirația reprezintă schimbul de oxigen și
dioxid de carbon dintre organism și mediu. Din punct de vedere funcțional,
respirația prezintă:
 Ventilația pulmonară – deplasarea aerului în ambele sensuri între
alveolele pulmonare și atmosferă;
 Difuziunea între O₂ și CO₂ între alveolele pulmonare și sânge;
 Transportul O₂ și CO₂ prin sânge și lichidele organismului și de la
celule;
 Reglarea ventilației.
II.1 . Insuficiența respiratorie – definiție
Insuficiența respiratorie este o gravă tulburare a funcțiilor respiratorii,
caracterizată prin scăderea saturației în O₂ a hemoglobinei din sângele arterial
– hipoxemie, și prin creșterea presiunii parțiale a CO₂ în sângele arterial –
hipercapnie. Pe scurt incapacitatea plămânilor de a face față schimburilor
normale de gaze, în condiții re repaus și efort.
II.2. Insuficiență respiratorie – clasificare
Modificările patologice pot apărea brusc, insuficiență respiratorie
acută, sau treptat insuficiență respiratorie cronică. După etapa respirației
pulmonare afectate, se deosebesc următoarele fenomene:
 Insuficiență respiratorie prin tulburarea ventilației;
 Insuficiență respiratorie prin tulburarea distribuției aerului inspirat;
 Insuficiență respiratorie prin tulburarea difuziunii gazelor prin
membrana alveolo-capilară;
 Insuficiență respiratorie prin amestecul sângelui arterial cu cel venos.
II.3. Investigații.
Ca și investigații, se recomandă determinarea gazelor respiratorii.
  Determinarea O₂ în sângele arterial se realizează măsurând gradul de
saturație procentuală a O₂ din hemoglobină prin metode chimice sau
fizice- oximetrie directă sau indirectă.
 Determinarea presiunii parțiale a CO₂ în sângele arterial se face cu
ajutorul metodei ASTRUP.
Probele funcționale respiratorii : explorarea ventilației pulmonare permite
stabilirea tipului de disfuncție ventilatorie. Explorările funcționale respiratorii și
determinarea gazelor sanguine sunt singurele mijloace care permit punerea
diagnosticului, a insuficienței respiratorii. Imaginea radioscopică este fixată pe
un document, ce poate fi examinat oride câte ori este nevoie, reprezintă o
imagine a organelor obținută prin expunerea la radiații. În acest caz radiografia
are rol de diagnostic prin studierea morfologiei și funcționalitatea pulmonară,
a modificărilor de volum, forma inimii și stabilirea diagnosticului.
II.4. Tratament.
În ceea ce privește tratamentul trebuie înlăturat cauza care stă la baza
insuficienței respiratorii, ameliorarea ventilației alveolare, corectarea
homeostaziei sanguine și restabilirea sensibilității centrului respirator la stimuli
naturali (permeabilizarea căilor aeriene, oxigenoterapia și ventilația mecanică,
dezobstrucția cavității bucofaringiene.) Mijloacele terapeutice pe care le
folosim în practică sunt: antibioticele, corticoizii, bronhodilatatoare, oxigenul,
mucolitice și fluidifiantele, drenajul postural, spălătura și aspirația bronșică.
III. Rolul asistentului medical în îngrijirea paciențiilor cu insuficiență
respiratorie
III.3.1. Rol propriu.
III.3.1.1 Asigurarea condiţiilor de spitalizare
 Aşezarea pacientului ȋntr-o ȋncăpere luminoasă, aerisită;
 Asigurarea igienei personale;
 Asigurarea confortului psihic, alimentaţiei şi mobilizării;
 Asigură umidificarea aerului inspirat;
 Crearea unui climat corespunzător;
 Pregătirea sursei de O₂
 Repartizarea adecvata a pacientilor in functie de caracterul bolii
(infectios sau neinfectios)
III.3.1.2 Rolul asistentei medicale ȋn examinarea clinică a pacientului.
  Evaluarea gradului de dispneei şi a modificărilor apărute;
 Monitorizarea pulsului, tensiunii arteriale;
 Aşezarea bolnavului ȋn poziţie semişezȃnd;
 Aşezarea pacientului ȋntr-o poziţie optimă pentru respiraţie;
 Observarea şi monitorizarea respiraţiei, a frecvenţei şi ritmului respirator
ȋn efort şi repaus.
 Evaluarea gradului de dispnee şi a modificărilor apărute;
III.3.1.3. Supravegherea pacientului
 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative.
 Educarea pacientului cum să tuşească şi să expectoreze.
 Evaluarea stării generale a pacientului.
 Supravegherea modului ȋn care ȋngrijitorii fac curat (ştergere umedă).
 Menţinerea unuil climat liniştit.
III.3.1.5.Rolul asistentului medical ȋn alimentaţia pacientului
 Alimentaţie ȋn conformitate cu afecţiunea
 Interzicerea consumului de alcool si a fumatului.
 Recomandarea regimului hidro-zaharat in perioadele febrile, iar cand
acestea dispar se trece la o alimentatie hipercalorica.
 Se evita supraalimentarea si regimul bogat in grasimi
Rolul delegat
III.3.2.1 Rolul asistentului medical ȋn examinarea paraclinică
 Asigurarea unui recipient pentru colectarea sputei
 Pregătirea trusei de urgenţă.
 Se anunţă pacientul că va fi examinat radiologic, explicȃndu-i-se
condiţiile ȋn care se va face examinarea (camera ȋn semiobscuritate),
pacientul va fi condus la serviciul de radiologie, se explică pacientului
cum trebuie să se comporte ȋn timpul examinării (va efectua cȃteva
mişcȃri de respiraţie, iar radiografia se face ȋn apnee, după o inspiraţie
produndă.)se notează ȋn foaia de observaţie examenul radiologic
efectuat, data.
III.3.2.2 Rolul asistentului medical ȋn administrarea medicamentelor
 Administrarea O₂ - oxigenoterapie
 Efectuarea puncţiei evacuatorii a revărsatelor pleurale.
 Ajutarea la examenul radiologic, EKG.
  Administrarea tratamentului: HHC 100-300 mg, calciu clorat sau gluconic
i.v., bronhodilatatoare.

III.3.3.1 Radiografia pulmonară.

Razele roentgen sunt oscilaţii electromagmetice cu lungime de undă cuprinsă
ȋntre 10-8 şi 10-12 m, produse ȋn tuburi speciale; avȃnd mare putere de
pătrundere, străbat corpurile solide, inclusiv corpul omenesc, fiind absorbite
parţial şi diferit de ţesuturi şi organe, ȋn funcţie de compoziţia lor chimică; de
exemplu, sistemul osos, avȃnd mult calciu şi fosfor, are un coeficient de
absorbţie, muşchii şi organele parenchimatoase au un coeficient de absorbţie
mai mic decȃt cei al oaselor, dar mai mare decȃt al plămȃnilor care, fiind plini
de aer le permit traversarea aproape integral.
Imaginea radioscopică: imagine formată pe un ecran fluorescent de
razele roentgen, care au proprietatea de a produce zone diferite de
fluorescentă, ȋn funcţie de intensitatea incidentă pe ecran, după gradul de
absorbţie al organelor traversate prin ȋnlocuirea ecranului fluorescent cu o
placă fotografică (film radiologic), razele roentgen proiectate impresionează
diferit emulsia fotosensibilă de pe aceasta şi se obţine o imagine fotografică a
regiunilor examinate = radiografia.
Pregătirea pacientului pentru radiografie pulmonară
Pregătirea psihica a pacientului:
 Se anunţă pacientul despre investigaţia ce urmează să o realizăm, ȋi vom
explica că se va realiza ȋntr-o cameră semiobscură, şi ȋl vom conduce la
radiologie.
 Pacientul va face radiografia ȋn apnee, după o inspiraţie profundă.
Pregătirea fizică a pacientului:
Se dezbracă complet regiunea toracică şi se ȋndepărtează obiectele radioopace
Se aşează pacientul ȋn poziţie ortostatică cu mȃinile pe şolduri şi coatele aduse
ȋnainte (fără să ridice umerii) ȋn spatele ecranului, cu pieptul apropiat de caseta
care poartă filmul
Ȋn timpul examenului radiologic se ajută pacientul să ia poziţia cerute de
medic. Sugarii şi copii mici se fixează prin ȋnfăşare pe un suport de scȃnduri sau
se suspendă ȋn hamuri.
Ingrijirea pacientului după examen.Pacientul va fi ajutat să se ȋmbrace, după
terminarea examenului radiologic, va fi condus la pat.

III.3.3.2 Recoltarea sângelui.

Puncția venoasă reprezintă crearea accesului la o vena cu scopul
recoltării sângelui pentru examenul de laborator, avacuarea unei cantități de
sânge.Scopul este prelevarea venoasă vizează un eșantion de sânge dintr-o
venă superficială cu ajutorul unui ac steril în vederea examinării în
laborator.Materiale necesare: garou, manusi de unica folosinta, seringi,
vacuumuri, ace pentru seringi, tampoane, solutie dezinfectanta, cod de bare,
aleza. pansament adeziv, recipiente pentru colectarea materialelor
folosite.Pregatirea pacientului: se identifica pacientul, se informeaza asupra
necesitatii, pacientul nu trebuie sa manance si sa nu bea cu 8 ore inainte de
recoltare, se asigura pozitia corespunzatoare in functie de starea pacientului,
se examineaza calitatea venelor si se alege locul. Efectuarea punctiei: se spala
mainile si se pun manusile, se pregatesc eprubetele si se eticheteaza, se alege
locul punctiei,se aseaza bratul pe aleza, se palpeaza vena, se pregateste
eprubetase aplica garoul 5-8 cm deasupra locului punctiei, se face dezinfectia,
se introduce acul in vena, se recolteaza, se departeaza garoul. Reorganizarea
locului de munca.
Studiu de caz.
Pacient în vârstă de 61 de ani se internează pe secția de interne, cu
următoarele motive de internare: dispnee, ortopnee, tuse relativ productivă.
Pacientul este supraponderal, are pulsul crescut AV- 105 bătăi / minut, și are
dureri. Are valori tensionale crescute, TA- 180/90 mmHg. Pacinetul este
fumător.
Pacientul se investighează, efectuindu-se următoarele investigații:
radiografie pulmonară și CT torace. Rezultatul investigațiilor arată că pacientul
prezintă pleurezie dreaptă, ocupând 2/3 din hemitorace drept de profil
anterior , dimensiune ce se reduce după ce se efectuează toracocenteză,
pentru extragerea lichidului, aproximativ 3l, efectuându-se anestezie locală.
În urma investigațiilor se pune diagnosticul de insuficiență respiratorie,
având saturație fără oxigen de 70%, în urma radiografiei pulmonare și ct-ului, și
de pleurezie pulmonară. Pacientul se cunoaște și cu diabet zaharat tip II,
evidențiindu-se și în urma analizelor.Din antecedentele personale, pacientul a
trecut printr-o amputație de deget la membrul inferior stâng. De asemenea se
știe și cu boală cardiacă ischemică.
În urma examinării clinice și paraclinice, s-a inițializat tratament cu :
Furosemid , Spironolactonă, Cefort, HHC, Metoprolol, Fraxiparin, Theotard,
Codeină, Algocalmin.
Rolul asistentei medicale în acest caz a fost de:
-asigurarea unui climat favorabil în salon
-montarea oxigenului și administrarea lui la indicația medicului
-administrarea tratamentului prezentat mai sus la indicație
- monitorizarea tensiunii arteriale, pulsului, respirației
-ajutarea și pregătirea pacientului pentru radiografia pulmonară și
tomografului.
-educarea pacientului să se lase de fumat, să țină un regim alimentar.
Pacientul se externează ameliorat, cu recomandarea de a administra
tratamentul recomandat la domiciliu, control la o lună, evitând factorii nocivi
pentru sănătate, și fumatul.