Istoria omenirii a cunoscut perioade mai bune, mai putin bune sau de-a dreptul proaste.

Din nefericire, absolut in toate perioadele evolutiei culturale au existat

si exista si astazi o cenzura, care trebuie sa ne protejeze pe noi, cititorii neinitiati si exoterici, si care nu avem pic de responsabilitate in fata nocivelor seminte ale
raului ce pot inflori in matraguna numita “cunoastere”. Intr-o perioada care este intitulata si caracterizata drept “cea mai democratica perioada” din istoria
umanitatii , toate drepturile omului sunt garantate in afara dreptului de a cunoaste sau de a fi informat.

Guvernantii de pretutindeni, intr-o uniune de ghilda incolora politic si ideologic, s-au unit pentru a proteja statul de incompetenta, reavointa si lipsa de
patriotism a componentilor principali ai acestor state, cetatenii lor. Acesti oameni, care prin truda si cateodata sacrficiile lor, prin talentul si prin abnegatia fata
de “king and country” mentin societatea statala nu au dreptul la cunoastere. Pseudo-democratiile si aproape-democratiile promoveaza direct sau indirect
interese straine impotriva cetatenilor lor, prin manipulare, banare, indoctrinare, cenzura, secrete oficiale, secrete de stat si toate bazaconiile posibile si
imposibile. Nu sunt de felul meu nici anarhist si nici instigator impotriva legilor, eu doresc un lucru care este sinonim pentru mine cu dreptul la existenta fizica si
intelectuala, dreptul la cunoastere si la informatie. Daca in unele tari ca Iranul o carte poate sa aduca moartea printr-un decret complet legal (Rushdi) sau Rusia –
unde omorurile se produc pe sest (Politkovskaya), in Statele Unite cenzura se produce pe baza sintagmelor imputite numite “corectitudine politica”, adica daca
un negru, evreu, latino, homosexual este un nemernic, nu ai dreptul sa o scrii pentru ca este o chestie de corectitudine politica, desi in niciun caz nu este vorba
de toti cei amintiti in postura de colectivitate, ci pe post de individuali specifici cu nume si pronume descrisi in acest fel de un autor care are si el un nume si
pronume.

Daca indraznesti sa o scrii nu ai sansa de fi publicat sau difuzat. Aceasta serie de articole este dedicata tuturor autorilor cu nume sau fara nume de la Socrate
pana la Politovskaya , care au platit cu viata sau cu sanatatea dreptul la opinia verbala sau scrisa.

Pot incepe de fapt de la Eposul lui Ghilgamesh, pe care am avut ocazia sa-l studiez in 3 versiuni diferite. Intr-una din versiunile lui Ghilgamesh, lupta lui cu regele
Akka din Kish este pur si simplu schimbata, fiind probabil versiunea pentru regatul din Kish, si in loc de Kish avem Larsa (un alt regat Sumerian, nu departe de
Kish).

Istoria “cenzurarilor” este amplificata in lumea Elenistica, Romana, Iudaica si dupa aceea bineinteles in cea Crestina. Semnificativ pentru mine este sa incep
serialul meu cu scrierile anterioare apocrifelor iudaice si crestine, care au cazut la redactare, taiate fiind de foarfecele eclesiastic, victime ale luptelor politice
intre religii sau fractiuni religioase. Am sa aduc la cunostinta voastra lucruri extrem de valoroase literar si teologic in cateva din postarile urmatoare. Dupa aceea,
ne vom indrepta putin spre tarmurile scolasticismului medieval, renasterii, pana in vremurile noastre. Sper sa aveti rabdare de a citi, pentru ca voi aduce la
cunostinta voastra niste lucruri sper eu inedite.
Eposul lui Ghilgameş

Sumer este probabil una din cele doua mari civilizatii antice care ne ofera detalii despre evolutia societatii omenesti de le stadiul migrator la cel sedentar, prima
fiind civilizatia Egipteana. Din punct cronologic cele doua sau dezvoltat paralel fara contact (cunoscut) intre ele. Daca Sumerieni au fost cei dintai si Egipteni au
“sosit” mai tarziu in cronicele umanitati, probabil nu vom sti niciodata, ca deobicei parerile sunt extrem de divizate. Majoritatea cercetatorilor moderni inclina in
a da intaietate Sumerienilor. Personal interesul meu pentru Sumerieni este secundar, din punctul meu de vedere istoria incepe cu circulatia oamenilor si
bineinteles a ideilor culturale si religioase. Istoria adevarata a Mesoptamiei si intregului Orient Mijlociu incepe cu venirea triburilor Amorite si mai tarziu cel
Acadiene (Akkadiene), care vor “matura” orasele-stat Sumeriene si vor crea o hegemonie semita de aproape 2000 de ani, pana la venirea Persanilor si Mezilor
care au fost de origine Indo-Europeana. Limba Sumeriana a rezistat aproape 1000 de ani dupa ce poporul Sumerian de facto si-a incetat existenta fizica. La fel ca
Ebraica si Latina a devenit limba sacra si a fost scrisa (si nu vorbita) pana in preajma primelor decenii crestine. Scrisul cuneiform logografic a evoluat din scris
silabic intr-un scris alfabetic-fonetic pentru utilizarea lui in exprimarea limbilor Indo-Europene. Hititi (Hittites) au imprumutat cuneiformele Sumero-Akkadiene,
pentru exprimarea linguistica propice. Cuneiformele Sumeriene vor fi descoperite in situri arheologice din estul Persiei pana in nordul Cananului (Hatzor-Israel).
Sumerieni omogeni etnic la fel ca Egipeni, au dezvoltat culturi extrem de xanofobe. Aceasta xenofobie culturala impreuna cu sedentarismul lor a fost platit
extrem de scump pana la urma, a fost platit cu insusi existenta lor. Perimetrul Sumerian la fel ca spatiul Danubo-Carpatic a fost calcat de absolut oricine tranzita
acest spatiu din nord spre sud, sau est spre vest (si viceversa), si ca teritoriul in care traim noi a fost intodeuna presat intre imperiile Semite din Nord (Acadian si
Asirian) si Imperiile Indo-Europene din est (Elamit si Gutit). Cea ce denumim noi Corpusul literar Sumerian, este de fapt un corpus care numai la origini este
Sumerian, aproape tot ce avem noi in mana sunt copii tarzi de origini multiple inclusiv Sumeriene dar nu numai.
Corpusul Sumerian este in mare, compus din 5 lucrari diferite: (1) Mitul Creatie si a Potopului; (2) Legendele lui Enmerkar; (3) Legendele lui Lugalbanda; (4)Ciclul
Ghilgamesh ( Gilgamesh); (5) Plangerile pentru Ur.

Ne vom rezuma la Eposul (Epopeea) lui Ghilgameş este una din cele mai vechi scrieri literare a umanităţii, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr.
aparţinând culturii sumero-babiloniene. S-a pastrat, lacunar, pe 12 tablite de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, de la Ninive şi povesteşte faptele
eroice ale legendarului rege al cetăţii Uruk. Exista trei versiuni fiecare dependenta de continut si de vremea cand a fost copiata. Versiunea independenta scrisa
probabil in orasul stat Eridu; Versiunea impotriva orasului-stat Kish si versiunea impotriva orasului-stat Larsa (vezi harta de mai jos).
Poemul a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea. Probabil de origine sumeriană, dar absorbit şi adaptat de civilizaţiile succesive ale Mediteranei orientale,
poemul conţine multe elemente mitologice care vor apărea în literaturile şi traditiile mitologico-religioase ale civilizaţiilor ulterioare. Potrivit mitului, la
solicitările cetăţenilor oprimaţi din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriaşă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regele
Ghilgameş, care îi tiraniza şi le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară de nici o parte, astfel încât Ghilgameş şi Enkidu au devenit
prieteni nedespărţiţi. Cei doi au călătorit, au fost părtaşi la nenumărate aventuri, şi-au dovedit eroismul şi curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase,
fapte care le-au dus faima peste mări şi ţări. Prietenia dintre Ghilgameş şi Enkidu era atât de strânsa încât a deranjat divinităţile. Zeiţa Iştar, protectoarea Uruk-
ului, a încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameş cu declaraţii de iubire. Când însa acesta o respinge cu agresivitate şi trufie, zeiţa se răzbună ucigându-i
prietenul iubit. Regele se confrunta pentru întâia oara cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi fiinţe şi cu implacabilul destin al oamenilor, supuşi inevitabil
mortii. Neconsolat, puternicul Ghilgameş pleacă în cautarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în mod exceptional, unui singur om,
înteleptul Uta-napiştim, supravieţuitorul Marelui Potop, cu care divinităţile pedepsiseră omenirea. Tradiţia despre Uta-napiştim se va regăsi mai târziu în Biblieîn
gilgamesh-1relatăriledespre Noe. Uta-napiştim îi dă lui Ghilgameş cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării. Dar, în final eroul nu va obţine
nemurirea, el eşuând la testul iniţiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameş se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să
construiască lucruri la fel de efemere ca el însuşi. Episoadele poemului nu au legatură literară unele cu altele (ca rapsodiile din Iliada), fiecare narând câte o
ispravă de alură colosală, săvârsită de erou; principalele isprăvi: (1) lupta contra regelui Akka din Kish; (2) expediţia, împreună cu prietenul său Enkidu, de
prindere şi distrugere a monstrului Humwawa; (3) lupta contra Taurului Ceresc trimis de zeiţa Iştar să-l ucidă pe erou, care-i refuzase dragostea; (4)călătoria în
imperiul subteran după floarea nemuririi; (5) moartea eroului (deşi nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba şi de moartea lui Ghilgameş sau numai a lui
Enkidu; în varianta akkadiană, Ghilgameş călătoreşte în lumea cealaltă ca să afle secretul imortalităţii de la stamoşul său Uta-napiştim, care-i comunică şi
amănuntele desfăşurării potopului; această versiune e de altfel cea mai unitară epic). Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameş se poate numi drama
existenţială a omului, lupta lui cu forţele oculte şi perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia şi raportul de prietenie între oameni, teama de moarte şi setea
de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii şi destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizaţia urbană, constituirea statului
arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.

Nu sunt mare amator de literatura Sumeriana asa ca nu am sa va recomand citirea acestor frumoase legende, in fond le avem mult mai rafinate cu mii de ani mai
tarziu. In general consider culturile xenofobe, cat ar fi ele de unicate drept neinteresante si serbede cultural pentru oameni care nu sunt experti intr-un domeniu
de interes apropiat. Am fcut aceasta incursiune necesara pentru o disctutie viitoare a unor subiecte cu adevarat fascinante. Vom vedea ca de fapt valorile
adevarate sunt realizate din sincrtisme intre societati umane diferite. Vom reintalni cultura Sumeriana atat de searbada generic fecundata si speciala in
societatile cosmopolite care s-au in Mari, Mittani si in special Ebla si Ugarit. Sa fie foarte clar, aceste concluzi sunt concluzi la care am ajuns dupa sute de ore de
munca investita in cunoasterea culturi Sumeriane.