.

CONCEPTUL DE EDUCATIE PERMANENTA

Ultimul deceniu a impus pe plan mondial o noua viziune asupra educatiei-educatia permanenta-
concept cu implicatii principale, structurale si practice cu adevarat innoitoare.

Acest concept nu este nou. Pentru prima data, 1919, Comitetul pentru educatia adultilor din Anglia
lanseaza ideea educatiei permanente, pentru ca in 1929 sa apara chiar o lucrare cu acest titlu.

In general, trebuie precizat ca ideea educatiei permanente-indiferent de termenii folositi-a aparut in

sistemul educatiei adultilor si nu intamplator.

Educatia adultilor a experimentat si generalizat, cel putin sub aspectul formelor si al metodelor,
modalitati instructiv-educative de autentica modernitate: studiul care alterneaza cu munca; activitatea
in grup; coparticiparea la la elaborarea si desfasurarea programelor educative; autodidaxia etc.

Toate acestea au determinat ca, tocmai in sistemul educatiei adultilor si specialistilor lui, sa se
contureze cu o sporita limpezime conceptul de educatie permanenta. Daca, in 1948 la Conferinta
internationala asupra educatiei adultilor de la Elseneur (Danemarca) aceasta idee a aparut in mod cu
totul sporadic la cea de-a doua conferinta de la Montreal, in 1960, conceptul era aproape definit,
pentreu ca in 1972, la cea de-a treia Conferinta de la Tokio sa se poata discuta chiar despre "educatia
adultilor in sistemul educatiei permanente".

Nu exista,pana in prezent,o definitie consacrata asupra educatiei permanente si de aceea se

opereaza,mai curand ,cu caracteristici conceptuale.Intr-o lucrare ,aparuta in urma cu cativa ani, sub
egida Institutului de Educatie Permanenta de pe langa UNESCO (Bazele educatiei