I.

Un mediu educational favorabil unei bune dezvoltari a copilului

,,Vreau să mă simt fericită! “ . Și de fiecare dată când îmi doresc să zâmbesc,

indiferet de cum e vremea sau cum sunt vremurile, mă reîntorc în copilărie, acolo
unde totul este magie, acolo unde poți fi oriunde, poți face orice, dar te simți
copleșit de tot ce te înconjoară. De fiecare dată încerci aceleași emoții , același
tremur al vocii în amintirea copilariei care ne inundă sufletul cu bucuria clipelor
apuse.

Noi nu aveam atâtea jucării. Nu aveam, dar eram fericiți. O fericire deplină. O
stare ce o chemăm și astăzi și pe care nu o vom uita niciodată, indiferent de vârsta
la care ne aflăm. Poate că acum, când suntem adulți, una dintre cele mai importante
preocupări este tocmai aceea de a transmite mai departe bucuria de a fi copil,
crearea unui mediu cât mai profund pentru cei aflați la vârsta fericirii.

Trăim într-o lume în care totul este sofisticat. Nimic nu trebuie să fie simplu. De la
mâncarea din farfurie până la banala jucarie, totul îmbracă o aură de legături
misterioase . Este adevărat că toți acești stimuli au ajutat copilul să devină cât mai
precoce, să evolueze mult comparativ cu ceea ce eram noi la vârsta lor.

Astăzi aveam mai multe din orice, poate prea multe. Când eram copii nu aveam
atatea jucarii, dar le reinventam, atribuindu-le de fiecare dată un alt rol, și niciodată
nu ne plictiseam. Copilul de astăzi are zeci de jucării, fiecare mai sofisticată,
fiecare cu instrucțiuni de utilizare, care de multe ori îi pun la încercare înțelegerea
inclusiv adultului care trebuie să explice la ce se folosește. Acum alegerea unei
jucării se face dupa preț, după o reclamă cât mai agresivă la adresa celor mici.
Toate posturile de televiziune destinate copiilor prezintă jucării cât mai scumpe,
copii ale personajelor din desene animate, jucării-personaj ce au în spate o poveste.
Și de cele mai multe ori, copilul folosește acea jucărie împreună cu povestea. Prea
puțini sunt cei care își confecționează o jucărie și la fel de puțini sunt cei care nu
spun ca s-au plictisit de ele după câteva jocuri.

Copilul de astăzi are laptop dinainte de a intra în grădiniță. Copilul de astăzi este
un IT-ist în miniatură. Nu negăm importanța acestor mijloace de stimulare a
dezvoltării, dar nici nu ar trebui promovate excesiv în detrimentul jocului cu
ceilalți. Mulți dintre preșcolari manifestă dificultăți în comunicare, o adaptare mai
dificilă în cadrul grupului de copii, iar pentru asta nu putem da vina pe capacitatea
lor de integrare la mediul social în care sunt inclusi. Noi, generația ce a trecut de
mult de anii copilăriei, ne jucam cu mulți copii, inventam jocuri, învățam unii de la
ceilalți de parcă cei mai mari ne-ar fi fost profesori. Astăzi adulții sunt din ce în ce
mai preocupați de propriile probleme, de timpul ce zboară mult prea repede, uitând
copilul în fața computerului, a televizorului sau a tabletei. Dacă aș fi din nou copil,
probabil că le-aș cere părinților mei timp. Un timp pe care să îl petreacă împreună
cu mine, învățându-mă jocurile copilăriei lor. Cum ar fi ca mama să îmi spună o
poveste cu Zâna Cartof și cu Împăratul Morcov în timp ce îmi pregătește o supă
delicioasă?

Toți recunoaștem că trăim într-o lume agitată, într-o lume în care ziua de astăzi
aleargă către mâine de parcă ar fi la maraton. Această goană către viitor o resimt și
cei mici. Spunem că sunt hiperactivi, ca sunt hiperkinestezici. Grupele sunt pline
de jucării, pereții sălii sunt pictați în culori cât mai vii, programa școlară cât mai
încărcată. Astăzi copiii adresează întrebări ce pur și simplu te uimesc. Au o
inteligență fascinantă pentu adult, care încearcă să îi transmită cât mai multe
cunoștințe, uitând de propria copilărie și de momentele de inocență de care a avut
parte.

Gradinița are astăzi un rol decisiv în devenirea copilului. Aici e locul în care cei
mici socializează între ei, locul în care învățarea vine de la sine. Profesorului îi
revine dificila sarcină de a-l învăța pe copil să învețe, de a-i forma un stil propriu,
de a-i capta atenția și a-i trezi dorința de a fi mai bun cu el însuși și cu cei din jurul
lui. Sala de grupă este oglinda cadrului didactic și a colectivului de preșcolari. Aici
întâlnim povestea unică a celor ce își joacă propriul rol al devenirii omului de
mâine. Fiecare zi este o filă scrisă cu trăiri, cu multe jocuri, cu hohote de râs și
alteori suspine, clipe unice care vor marca întreaga lor viață. Profesorul este cel
care îi arată pașii corecți în învățare, este marele căutător al celor mai bune metode
de transmitere a cunoștințelor, principalul factor ce își pune amprenta asupra
personalității preșcolarilor.

Grupa cu ferestre ce inundă clasa cu lumină, cu jucării potrivite pentru cei ce le

folosesc, cu mobilier ca în ,,Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” este locul în care ne
trăim cei mai frumoși ani ai vieții. Aici învățăm să fim buni unii cu ceilalți, să ne
ajutăm la nevoie, să fim harnici îngrijind florile de la pervaz, aici învățăm să fim
ordonați aranjând jucăriile pe rafturi, învățăm deprinderi de autoservire și multe,
multe altele… Si tot aici e chipul blând al străinului din prima zi de grădiniță,
străin ce mi-a devenit un bun prieten pe care mă pot baza la nevoie, omul care mă
cunoște până în adâncul sufletului, cel ce plânge cu mine și râde la zâmbetul meu,
cel care mă încurajează când nu pot, care mă iubește necondiționat așa cum sunt.
De toate acestea și de multe altele îmi voi reaminti peste ani. Și dacă atunci voi fi
un om realizat, un om ce simte fericire la retrăirea acestor clipe însemnă că a fost
perfect. Gradinița și ,,acasă “ sunt cămările în care fiecare copil depozitează cele
mai profunde și pure clipe de fericire.