ARTA DE A FI EDUCATOARE

“Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului care polarizează lumina difuză şi o

transformă în raze, care se răspândesc într-un splendid curcubeu”.
(S. Herbiniere-Lebert)

Şcoala românească s-a bucurat şi se bucură, prin rezultatele obţinute de absolvenţii săi, de o
deosebită apreciere, statut pe care l-a obţinut datorită muncii pline de abnegaţie a generaţiilor de
dascăli. Prin munca de zi cu zi, oră de oră, clipă de clipă, dascălul transmite noi cunoştinţe, instruieşte,
conduce, ajută, controlează, stimulează şi nu în ultimul rând educă elevii, îndeplinind importantul rol
de formator. Prin fiecare lecţie, prin fiecare intonaţie în glas, prin fiecare gest al său, el îl determină pe
elev să înţeleagă importanţa necesităţii însuşirii de noi cunoştinţe, îi dezvoltă dragostea pentru muncă
sau îl educă în spiritul iubirii de neam şi de patrie. Nu mi-am propus să ţin o pledoarie prin care să scot
în evidenţă importanţa muncii de dascăl, dar am ţinut o dată în plus să subliniez faptul că fără un dascăl
deosebit calitatea actului de învăţare, educare are de suferit. Fiecare copil şi în special fiecare fetiţă nu
cred să nu se fi jucat la vârste fragede cu păpuşile şi în jocurile lor să se joace de-a şcoala.
Privind în urmă sunt momente când fiecare dintre noi ne gândim la cei/cele care au avut un
rol foarte important în formarea şi devenirea noastră ca oameni şi au pus bazele dezvoltării noastre din
punct de vedere intelectual, formării conduitei şi conştiinţei morale, formării deprinderilor de bază ,
dezvoltării aptitudinilor spre frumos, spre artă toate acestea având menirea de a-l face pe om capabil să
răspundă cerinţelor unei societăţi în continuă schimbare.....oare cine sunt acele persoane?...educatoarea
şi învăţătoarea. Aceste persoane ne rămân mereu în suflet şi uneori le păstrăm ca model toată viaţa
deoarece ele sunt primele de la care am învăţat poveşti minunate, am călătorit în lumea culorilor, ne-au
deprins a ne juca cu cele mai frumoase jucării, am descifrat pentru prima dată tainele cititului şi a
scrisului, precum şi multe alte lucruri. Să închidem pentru o clipă ochii şi să ne-o imaginăm pe
educatoarea model, oare cum am putea-o descrie.....cu o privire caldă, faţa senină, un zâmbet larg şi
cald, cu suflet de mamă, o voce dulce făcută parcă să îţi spună cele mai frumoase poveşti, fiinţa care te
mângâie, te alintă şi te îndeamnă să explorezi lumea.
În formarea şi socializarea unui copil îşi pun amprenta definitiv tot ceea ce se petrece în
primii ani, cei în care „piticul” se desprinde din sânul familiei şi păşeşte pentru prima dată într-un
mediu instituţionalizat, îşi cunoaşte educatoarea şi alături de acestea începe să descopere tainele lumii
ce-l înconjoară, intră într-o lume magică cu prinţese, feţi-frumoşi, zmei, împăraţi, o lume plină de
culoare şi armonie în care totdeauna binele triumfă deasupra răului, în care auzi personajele din poveşti
rugându-te să participi alături de ele. Pentru copilul preşcolar lumea grădiniţei este plină de iubire, de
frumuseţe, de zumzete şi râsete de copii, „piticii” se simt liberi, se pot juca cu toate jucăriile, pot atinge
şi observa tot ceea ce-i înconjoară, sunt predispuşi pentru învăţare deoarece aceasta nu se realizează
forţat ci totul este un continuu joc care zi de zi îşi descoperă din taine şi frumuseţe.
A percepe, a simţi, a imagina, a crea sunt lucruri pe care „piticul” le face din plăcere
îndrumat fiind de ce-a de-a doua mamă, iar grădiniţa presupune o primă sensibilizarea artistică, iar
activităţile vizuale şi tactile, auditive şi vocale măresc posibilităţile senzoriale ale copilului. Aceste
solicită imaginaţia şi îmbogăţesc cunoştinţele şi capacităţile de expresie, contribuie la dezvoltarea
puterii de concentrare şi atenţie, reprezintă ocazia de a familiariza copiii prin ascultare şi observaţie, cu
formele de expresie artistică cele mai variate, copiii trăiesc emoţii şi dobândesc primele repere în
universul creaţiei. (Revista învățământului preşcolar, nr.1-2, 2010, Ed. Arlequin)
Multe dintre noi atunci când am ales să practicăm această meserie cu siguranţă iubeam foarte
mult copiii, ne doream să-i vedem zi de zi alături de noi, să le privim chipurile gingaşe, să le auzim
surâsul, însă ceea ce nu ştiam este faptul că ne îndreptăm spre o meserie „nobilă”(aşa a mai fost numită
în unele cărţi de specialitate) care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru, o meserie aspră şi
plăcută, exigentă şi liberă în care mediocritatea nu este permisă, meserie in care a ști nu înseamnă
nimic fără emoție, în care dragostea este sterilă fără forţa spirituală...
A fi educatoare trebuie să posezi unele capacităţi şi calităţi şi este dificil de redat care sunt
trăsăturile şi capacităţile ce disting un bun educator şi, chiar dacă am putea să le descriem, să prescriem
o reţetă a „ingredientelor"; ele ar fi doar o vagă descriere ce ar putea servi drept ghid general de
formare şi nu ca soluţie certă de realizare a imaginii calităţilor şi competenţelor. Cu toate acestea, în
activitatea la grupă, oricine poate distinge un educator talentat, înzestrat cu măiestrie didactică, chiar
dacă nu are o vastă experienţă în activitate.
Modul de îmbinare în comportamentul didactic a unor însuşiri de personalitate, a unor
competenţe dobândite prin formarea iniţială şi continuă, dobândirea experienţei, atitudinea şi
sentimentele faţă de propria activitate şi faţă de preşcolari, creativitatea, spontaneitatea, capacitatea de a
se transpune în lumea fantastică a celor mici, dăruirea şi pasiunea în muncă la care se adaugă calităţi de
lider sunt câteva din cerinţele unui bun educator, dar la cestea am putea adăuga disponibilitate pentru
cunoaşterea, înţelegerea şi tratarea diferenţiată a fiecărui copil, după puterile şi ritmul său; capacitate de
apropiere şi tratare imparţială a tuturor copiilor; fermitate, dăruire, energie, consecvenţă în tot ce
întreprinde; cinste, modestie, corectitudine, stăpânire de sine pentru a deveni un model moral al
copiilor şi al adulţilor din preajmă;capacitatea de a insufla copiilor încrederea şi curajul necesare
depăşirii obstacolelor şi afirmării calităţilor proprii;măiestrie didactică şi tact pedagogic provenind din
îmbinarea teoriei cu practica, din valorificarea experienţei înaintate; calm, răbdare, toleranţă în
comunicarea cu copiii şi părinţii;
“A fi educator înseamnă un risc asumat. Şi asta deoarece pregătirea pentru a preda, pentru a-i
învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implică multă răbdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate nici
cantitativ şi nici imediat.” (Fulga M., ”Metode interactive de grup”- Ghid Metodic, Editura Arves,
2002,p.11)
După părerea mea nu poţi înţelege această meserie decât atunci când asemeni unui preşcolar
treci prin toate stadiile sale:grupa mică, mijlocie, mare şi mare pregătitoare, vezi lumea prin ochii lui şi
simţi tot ceea ce simte şi el. Pentru mine , un copil aflat la catedră pentru prima dată cu grupă mică, mi-
a fost uşor deoarece am crescut deodată, am descoperit tainele lumii odată cu piticii şi am intrat în
lumea poveştilor captivaţi fiind de glasurile suave ale zânelor. Pentru a vedea frumuseţea acestei
meserii propun o călătorie imaginară prin toate momentele principale pe care o educatoare trece
împreună cu copilaşii săi.
În prima zi, de mânuţă cu mama piticul vine pentru prima dată la grădiniţă şi vede că totul în jur e
vesel, plin de culoare, personajele din poveşti şi desene animate parcă îl îmbie să se joace cu ele,
glasuri cristaline de copii se aud de peste tot şi uitându-se în jur vede feţe vesele şi inocente de copii,
toţi porniţi să facă primii paşi spre viaţă. Dar în momentul în care mama pleacă şi el rămâne doar cu
doamna aceea care s-a prezentat ca fiind educatoarea simte în sufletul lui că este părăsit, lăsat singur,
se alarmează, plânge, toate culorile din grupă nu mai sunt vesele ci se transformă în gri şi negru,
personajele se transformă în zmei şi vrăjitoare , încearcă să atingă o păpuşă, însă simte că acesta nu îi
este prietenă ci vrea să-l zgârie, iar vocile copiilor din jur răsună ca un scrâşnet. În acest moment
copilul nu este dispus spre comunicare până când încet începe să se apropie de doamna educatoarea de
ceilalţi copii, observă că toate jucăriile sunt frumoase, colorate, le pipăie, le atinge şi ele parcă prind
suflet, îl îmbie să se joace cu ele, socializează cu ceilalţi copii, îşi face noi prieteni, vocile celor din jur
acum nu mai răsună strident ci dimpotrivă sunt dulci şi calde. Pe parcursul grupei mici după ce s-a
produs acomodarea copilului multe dintre activităţi au ca scop formarea deprinderilor , iar accentul se
pune pe dezvoltarea tuturor simțurilor astfel el ascultă poveştile spuse de vocea caldă a educatoarei ,
observă planşe şi imagini cu personaje frumos colorate şi zâmbitoare, pipăie jucăriile, le observă, se
joacă cu ele, le descoperă şi îşi formează unele cunoştinţe despre lumea ce îl înconjoară. O educatoare
la grupa mică se va folosi de toate mijloacele de care dispune acestea acoperind toate registrele de
comunicare : vizual, auditiv, chinestezic deoarece încă nu ştie care este sistemul de reprezentare
dominant al copiilor şi aceştia sunt diferiţi. Un studiu efectuat de Specific Diagnostic Studies a arătat că
29% din toţi elevii din şcolile de învăţământ primar şi secundar au un stil de învăţare vizual, 34% au un
stil auditiv şi 37% au un stil chinestezic/tactil (Miller, 2001), însă la grădiniță copilului învață prin
manipularea obiectelor , prin pipăire , observă tot ce îl înconjoară , îl atrage tot ce este mai colorat şi
mai plăcut ochiului , pentru a realiza o acţiune are nevoie de suport vizual, iar pe lângă toate acestea el
reţine toate cuvintele noi, face conexiune între imagini şi cuvinte , între tot ceea ce observă, aude şi
pipăie, simte. Toate aceste lucruri o educatoare le ştie şi îi pune la dispoziţie copilului materialul
necesar pentru ca el să-şi însuşească corect o noţiune, odată ce aude un cuvânt să îşi imagine şi să vadă
din nou obiectul, amintindu-şi forma, textura precum şi alte caracteristici. Pentru ca preşcolarul să vină
cu drag la grădiniță trebuie să ştie că educatoarea prin joc îl va face să afle, să observe, să descopere tot
ceea ce intră în orizontul lui de cunoaştere, îi va pune la dispoziţie diferite materiale pe care acesta le
va privi, le va pipăi, le va atinge şi chiar va purta o conversaţie cu ele, deoarece toate lucrurile prin În
meseria de educatoare pui suflet în tot ceea ce faci, eşti şi rămâi un copil , visezi , te joci şi descoperi în
fiecare zi o nouă taină a acestei frumoase meserii.
În proiectarea activităţilor educatoarea va ţine cont de fiecare dată cerințele de ordin
psihopedagogic, astfel:
 Se vor asigura materiale cât mai diverse şi de culori şi dimensiuni variate;
 Orice rezolvare se va efectua mai întâi printr-o operaţie practică( cu obiecte concrete),
apoi se vor folosi ilustraţii
 La început , criteriul după care copii vor grupa nişte obiecte va fi stabilit de
educatoare, apoi copiii se vor deprinde să propună ei aceste criterii
 Se vor utiliza exerciţii care implica activităţi practice(să decupeze, să modeleze) şi cere
să exprime verbal ceea ce fac, precum şi ceea ce au obţinut, urmărind astfel şi dezvoltarea limbajului.
 Învăţarea prilejuieşte copiilor experienţe cognitive variate: să sorteze, să observe, să
adune, să scadă, să descopere, să lectureze, povestească, să audieze, etc. apelând la diverşi
analizatori(văz, auz, miros, simţ tactil)
Pentru îndeplinirea obiectivelor, copiii iau parte la activităţi, gândesc, observă, construiesc, dar
aici trebuie să cântărim cu atenţie când şi cât îi ajutăm sau când intervenim. De aceea trebuie să-i
învăţăm pe copii să aplice metoda activă de învăţare prin descoperire. Manipulând obiectele, copiii îşi
formează mai rapid percepţii, accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii. Mărindu-le
capacitatea de percepţie ,totodată, le dezvoltă şi acuitatea vizuală şi pe cea tactilă, astfel încât ei pot
deveni apţi să facă cu uşurinţă discriminări perceptive după anumite criterii.
Fiind alături de copii zi de zi o educatoare le cunoaşte sistemul de reprezentare dominant propriu
şi de poate să traducă un mesaj în termini accesibili pentru fiecare copil, iar acest lucru duce la
probabilitatea ca aceştia să-l înţeleagă şi să-l reţină.
Un indiciu important după care putem recunoaşte predispoziţia unui copil pentru un sistem de
reprezentare este limbajul utilizat de acesta. În continuare voi da exemple de cuvinte care
caracterizează un anumit sistem de reprezentare
 Exemple de cuvinte caracteristice vizualilor-A vedea, a privi, a părea, a arăta, a observa, a revela,
a-şi închipui, a clarifica, a lumina, a indica; obscur, ceţos, nebulos, luminos, limpede, strălucitor;
punct de vedere, perspectivă, optică, imagine, film, peisaj, privire
Exemple de cuvinte caracteristice auditivilor - A auzi, a asculta, a vorbi, a spune, a şopti, a cânta,
a rezona, a armoniza, a acorda; ecou, sunet, melodie, surd, conversaţie, discuţie, voce, sonor,
ţipător, disonant, discordant; declic, răsunet, încântare; a suna bine
Exemple de cuvinte caracteristice chinestezicilor - A simţi, a atinge, a prinde, a pune mâna pe, a
contacta, a se învârti în jurul cozii, dur, ferm, aspru, o mână de ajutor; impact, simţ, sentiment,
emoţie, tensiune, presiune, fin, catifelat; măcinat de durere, a lua contact cu realitatea, primire
călduroasă, a ţine sub control, a da o lovitură(cursul de Metode şi tehnici de comunicare)
Toate aceste lucruri trebuie cunoscute de o educatoare care îşi doreşte să realizeze o comunicare
eficientă cu preşcolară, îşi doreşte să-I înveţe, să-I facă să înţeleagă anumite cunoştinţe pentru a realiza
o învăţare diferenţiată şi centrată pe copil.
Continuându-ne călătoria alături de copii, aceştia vor asimila noi cunoştinţe an de an bazându-se
pe cele deja existente, educatoarea alături de preşcolari va explora de fiecare dată şi cu fiecare
generaţie natura umană, convingerile, valorile, va observa şi descoperi corpul uman, va descoperi
puterea familiei, a prietenilor, comunitatea dar şi culturile cu care vin în contact direct copiii. Alături de
copii explorează lumea fizică şi material, observă universal apropiat dar şi cel îndepărtat , fenomenele
naturale şi cele antropice, vorbeşte în fiecare an despre anotimpuri, iar dacă este nevoie se
întruchipează în zână , face primii paşi în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Ajutaţi de educatoare care le
va insufla copiilor cunoştinţe despre Pământ, Sistemul Solar, va observa dezvoltarea plantelor, iar
copiii vor lua contact în urma vizitelor şi excursiilor cu noţiuni de istorie şi geografie. Misiunea cea mai
grea pe care o are este să îi ajute pe copii să se descopere, să-şi exprime ideile, sentimentele atât prin
limbaj cât şi prin frumos şi artă, iar dacă va reuşi acest lucru copiii îşi vor descoperi aptitudinile,
abilităţile, valorile şi stima de sine.
Locul în care educatoarea face toate aceste lucruri este așezat în aşa fel încât să fie accesibil, iar
copiii să ia contact direct cu realitatea pentru a-şi forma reprezentările vizuale, auditive şi chinestezice.
În Zona Bibliotecii educatoarea va încerca să le formeze copiilor reprezentările vizuale şi auditive prin
verbalizare, audiţie, memorizare, povestire, lecturare de imagini, planşe având la dispoziţie cărţi,
unelte de scris, discuri, CD-uri , DVD-uri şi multe altele.
În zona Artei educatoarea va contribui în formarea reprezentărilor vizuale, auditive, dar şi
chinestezice prin utilizarea culorilor,realizarea diferitelor lucrări plastic, ascultarea de cântece, etc.
În zona jocurilor manipulative copiii îşi vor dezvolta mai ales reprezentările chinestezice ,
aceştia atingând, simțind, pipăind diferite forme şi jocuri dar şi reprezentările vizuale. Asemeni
acestei zone este şi zona Construcţii deoarece copiii descoperă alături de educatoare , mânuiesc toate
materialele şi îşi formează noțiuni noi. Toate cele trei tipuri de reprezentări vor fi insuflate copiilor în
zona Ştiinţei, deoarece aici ei observă , privesc, descoperă, ascultă , vorbesc, ating şi simt toate
materialele din natură şi nu numai.
Este foarte important ca educatoarea să descopere care este profilul dominant al fiecărui
preşcolar, dar şi să-l facă pe acesta să se folosească de aceste pentru o mai bună comunicare, pentru a-l
ajuta mai târziu la şcoală în învăţare şi pentru a se descoperi pe sine.
Educatoarea îndeplineşte mai multe roluri: rolul de animator obligă la ascultare activă a tuturor
copiilor, grupurilor, la dialog, le provocare. Să nu uităm că suntem şi experţi şi copiii aşteaptă de la noi
confruntări de idei şi explicaţii atractive, suntem şi educatori. Statutul de dascăl ne obligă să ne
adaptăm comportamentul situaţiilor apărute, să ne constituim în modele pentru copii. Ar fi frumos cu
fiecare dascăl să fie pentru copiii lui "formator" pentru a simţi zilnic acea satisfacţie pe care ţi-o dă
pregătirea pentru activitatea cu copiii şi mai ales plăcerea de a realiza o predare/învăţare/evaluare
creativă diversă, eficientă, atractivă, diferenţială atât pentru tine ca dascăl cât şi pentru copii.
 Profesia de educatoare este complexă şi nobilă,dificilă, dar şi plăcută ,umilă şi mândră, exigentă
şi liberă, în care”a ştii”nu înseamnă nimic dacă ştiinţa ta nu o împărtăşeşti copiilor cu emoţie şi forţă
spirituală.