Editorial

Considerând bucuria scrisului ca fericirea la care, prin

contemplare, aveau acces doar zeii şi accederea în lumea
creaţiei ca un joc, propunem descifrarea labirintului
imaginarului artistic al elevului de gimnaziu cu revelaţia
trăirii clipei de graţie, când arta se transfigurează în trăire,
iar libertatea devine fiinţare şi sens peste timp.

N
ecesităţile timpului actual impun o preocupare generală pentru
educarea gândirii creatoare a elevilor. În acest sens, nu există reţete
miraculoase prin care să putem stimula creativitatea elevilor. Pre-
darea orientată spre creativitate implică un set de condiţii favorabile, iar
hotărâtoare este încurajarea copiilor să lucreze şi să gândească independent,
să-şi elaboreze propriile proiecte şi să se debaraseze de ideea că, în şcoală,
orice activitate trebuie să fie strict dirijată şi controlată de profesor.

Se spune că roadele învăţăturii sunt dulci, dar rădăcinile sunt cumplit de

amare. Când ideile insuflate de dascăli rodesc atât de repede în sufletele şi
minţile învăţăceilor, nu-ţi rămâne, ca profesor, decât să spui că eşti fericit că
i-ai întâlnit. Este suficient să intri în lumea lor, trebuie să ai această dorinţă
şi, cu siguranţă, sensibilitatea, cultura, aşteptările tale se vor întâlni cu sen-
sibilitatea, cu intenţiile şi cu ideile scriitorului.

Ce am putea să spunem despre ei?

Sunt plini de viaţă, creativi şi serioşi, sunt inteligenţi, năzdrăvani, inocenţi.

Sufletul lor candid se revarsă asupra noastră oferindu-ne bucurii şi fru-
museţi necunoscute. Se dăruiesc celorlalţi, cu sinceritate pentru că sunt gen-
eroşi, pentru că îşi doresc să vorbească despre ei, despre pasiunile lor, despre
succesele şi insuccesele şcolare, despre temerile ce-i încearcă.

Prin intermediul acestei reviste, copiii doresc să-şi exprime într-o manieră
caldă şi personală recunoştinţa faţă de toţi cei care contribuie la existenţa
şcolii, doresc să-şi descopere şi să-şi dezvolte latura creativă pentru a putea
trăi conştient, pentru a putea participa la transformarea lumii, să aibă o ati-
tudine deschisă faţă de mediul în care trăiesc, să se confrunte cu el, pentru a
deveni o parte din el. Importantă este vocea lor copilarească, convingătoare,
izvorâtă din dorinţa, întotdeauna demnă, de a citi, a şti şi a crea.

Să-i încurajăm şi să-i ascultăm!

1
 Experiențe

AUTOR

Prof. Cernoschi Adina

O VIZITĂ
DE SUFLET

Alexandra Nechita

Când pronunți Școala Gimnazială ,,Alexandra Nechita”,

gândul îți zboară, nu înainte de toate, dar nici la sfârșit,
spre cea care a dat numele acestei instituții, spre pictorița
de notorietate ce-și are rădăcinile în județul Vaslui,
spre Alexandra Nechita.

2
 Experiențe
Școala devine astfel ecou al unui nume de
aur, celebru în lume, cunoscută pe toate
continentele, a cărei semnătură apare
în toate cataloagele artistice, râvnită de
toate galeriile de artă din lume și
apreciată de critica artistică drept geniu
al culorilor și un ambasador al artei.
3
E
ste un nume ce ne obligă și pe noi la
prestanță, la eleganță și la valoare.
Tindem să credem că instituția
noastră poate fi o falangă culturală peste
oceane și țărmuri, peste generații, peste
civilizații și poate peste ere. Putem judeca
actul ,,botezului spiritual” al școlii drept o
îndrăzneală a unor bravi colegi profesori
de a numi o instituție după o personali-
tate a cărei valoare s-a cristalizat inedit
și incontestabil în timpul vieții, chiar în
primii ani, în cei mai fragili, în acei ani
în care copilul ia în stăpânire misterele
universului, oferindu-i la schimb propriile
trăiri, la acea vârstă în care ființa se mod-
elează, captând ca un potir floral lumea
și reținând ca o amforă grecească esența
și unicitatea ei în formă, în culoare și în
armonie.
4
 Alexandra Nechita / Friends from far away
5

Alexandra Nechita / Voiceless forest

6

Ne dorim și noi, cei ce
locuim nu doar cu sufletul
în această școala, să fim
mereu acel copil sorbind
cu lăcomie din universul
din jurul nostru.
Poate de aceea școala a preluat
din talentele acelui copil și a
devenit la rându-i un sediu al
alchimiei sufletului, încercând
să-i hipnotizeze pe cei care o
aleg.
O astfel de hipnoză a practicat
cu noi, din nou, dar la o altă
vârstă și în alt timp și în mod
direct, Alexandra Nechita,
în vizita pe care a avut-o la
Școala Gimnazială ,,Alexandra
Nechita” Vaslui, în iulie 2017, o
vizită neprogramată, dar atât
de așteptată. Spontaneitatea
momentului nu a minimalizat
evenimentul, ba, din contra, a
subliniat naturalețea, inteligența,
profunzimea spirituală a
invitatului și verosimilitatea
activității.
Ocazia elevilor de a
se întâlni cu patroana
spirituală (un cuvânt
ce s-a îndepărtat de
originile sale latinești și
s-a banalizat atât de mult
în discursul colocvial)
a fost unică, dar nu
supradimensionată înspre
superfluu, ci emoționantă.
Experiențe
A fost acel moment, când cei
mici au conștientizat că școala
lor devine mai vie, luând auto-
grafe și fotografiidu-se cu cea pe
care o cunoșteau din alte măr-
turii și care acum căpăta contur
în viața reală, în școala lor.
În fața lor era o tânără ce radia
fericirea și mulțumire, un om ce
se dăruia tuturor prin zâmbetul
larg și prin cuvintele sincere, dar
atât de pline de sens, o ființă ce
pactizează cu ceilalți, incapabilă
de malițiozitate și dornică să
ofere liniște și sentiment. Un grai
dulce românesc, cu accente mold-
ovești răsuna cald într-o școală
ce-i găzduiește, cu atâta bucurie,
câteva dintre creațiile sale plas-
tice.
Simțul fin al umorului, veselia
și optimismul nu au părăsit-o
de-a lungul unui pseudointerviu
în care întrebările timide ale
unor copii de zece, doisprezece
ani, primeau ca răspuns tirada
unor mărturisiri purtând urmele
afecțiunii, transmitând publicu-
lui încredere și liniște înaltă.
I-a antrenat pe toți cei prezenți,
atât pe copii, cât și pe adulți
(profesori și părinți), fiecare
retrăgându-se mai apoi cu finețe
în odaia sufletului și reflectând
la ei, la condiția lor și la ceilați,
arta atingându-le ființa, prin
7
experiențele unui reprezentant
de valoare. Iubirea pentru pictură
era mărturisită cu atâta patos,
încât se putea ușor citi în privirea
ei clară, dar și în patosul cu care
vorbea despre anii de început.
Nu ezita să le insufle celor mici
valori etice, prin simplele ocheade
de tandrețe către bunica (ned-
espărțită de ea în toată șederea
în România) și prin amintirile
despre primii ani de școală, când
seriozitatea și pasiunea o îm-
brățișaseră pentru eternitate,
întru veșnicie, când ambiția ei și
sprijinul profesorilor se uneau în
spiritul artei.
Copiii îi sorbeau cuvintele,
în sfârșit, simțeau efectele
catharzisului și înțelegerea
pe care doar arta o poate
sădi în om.
Emoția și curiozitatea lor
nu s-au topit, ele i-au
însoțit din prima clipă,
cea a așteptării, până la
momentul despărțirii,
când fericirea le întipărise
pe chipuri cel mai frumos
zâmbet, era zâmbetul
visului atins, al visului
devenit realitate, era
surâsul omului care avea
în fața sa o pagină din
istoria artei și lui nu-i
rămânea decât să se
umple de aura ei.
8
 Experiențe
ȘTIM NOI?
Știm noi, copiii, ce înseamnă timpul liber și ce am putea
face atunci când îl avem? Se spune că timpul liber este
o pasăre măiastră care zboară repede, dar totodată
esențial în viața noastră.
E
u cred că timpul meu liber
este acea perioadă a zilei
în care mă relaxez stând și
jucându-mă pe telefon.
Cei mai mulți adulți le-ar sugera
copiilor să citească o carte decât
Alexandra Nechita / Tunes Inside All Of Us
să piardă timpul pe telefon. Nu
este o idee rea, dar ca un copil să
înțeleagă beneficiile citirii unei
cărți ar trebui ca acel copil sa
găsească cartea potrivită, destul
de interesantă să-l poată fascina
încât să poată renunța la telefon.
Nu pot spune că sunt un dedicat
al cititului, de aici și ideea în sine.
Ce am putea face în schimbul
orei petrecute pe telefon: am
putea sădi un pom. Așa ne-am
responsabiliza știind că acel pom
depinde și de noi să crească mare.
La maturitate el va fi un bun fur-
nizor de oxigen. Am putea ieși cu
9
AUTOR
Pecheanu-Drosu Tudor
Clasa a VII-a A
prietenii sa jucăm șah. Se spune
ca șahul a fost văzut ca o viață în
miniatura în care cei doi jucători
duc o luptă în arena inteligenței.
Dacă am face o comparație între
luptele date pe telefon și cele de
pe tabla de șah vom constata că
cele de pe telefon rămân doar
niște pioni, iar cel numit ,,jocul
minții” iese câștigător.
Am putea face multe in timpul
liber, dar, în primul rând, ar
trebui să înțelegem că noi ni-l
creăm după bunul plac și atunci,
când visurile noastre încep să
prindă contur, înseamnă că am
trăit momentul și clipa în folosul
nostru. Și chiar am putea spune
ca timpul liber nu trece nicio-
dată și că în viață nu putem face
întotdeauna ceea ce ne place, ci
trebuie să învățăm să ne placă
ceea ce facem.
 AUTOR
Alexandru Norina-Ștefania
Clasa a VIII-a A
A FI OLIMPIC
Ce înseamnă de fapt a fi olimpic? Sincer, nici eu nu știu. Multe persoane
îmi spun că sunt olimpic și mă felicită pentru asta, dar eu nu înțeleg ce
înseamna. Am luat premii și m-am calificat la etape naționale, dar nu cred
că asta înseamnă sa fii olimpic.
N
u mă consider un olimpic. Un olimpic
este acea personă care ne reprezintă
țara la etapele internaționale. Eu sunt
doar o simplă elevă care nu are nimic special
față de voi toți, nu am un creier mai mare, nu
am o memorie mai bună, dar, spre deosebire
de mulți dintre voi, eu am avut voință. Am
vrut să le arăt tuturor că și o fată poate, de
aici a început totul.
Încă din clasele primare mi-au plăcut cal-
culele și matematica în general. Nu aveam
nimic deosebit față de celelate fete cu aceleași
pasiuni. Doamna învățătoare m-a încurajat
și mi-a spus mereu că pot. Îmi amintesc și
acum primul meu concurs, atunci am plâns
deoarece nu găsisem soluția la o problema
elementară. Am fost tristă, dar orice eșec
reprezintă o lecție.
Atunci am înțeles pentru
prima dată că nu contează
locul, ci participarea.
10
Atunci am înțeles că tot ce ai lucrat și ce știi
se poate pierde prin prisma emoțiilor. Atunci
am înțeles că si tristețea are gust.
Gimnaziu a fost și este încă o perioadă foarte
importantă din viața oricărei persoane.
Este vârsta la care ne facem primii prieteni
adevărați, vârsta la care descoperim prime-
le trădări și când simțim primii fluturi în
stomac, prima iubire.
În clasa a cincea am participat la primul con-
curs unde am primit o recompensă în bani. O
sută de lei. Nu e o sumă mare, dar satisfacția
și bucuria pe care le simți în momentul în
care ești felicitată sunt unice. Știi că eforturi-
le tale au dat rezultate, știi că ai făcut ceva
bine. Prima olimpiadă la care am participat
a fost matematica. Eram sigură pe mine, dar
am ieșit pe locul al treilea și nu am renunțat.
Anul următor am muncit din greu și am
reușit. E un sentiment unic, un amalgam de
bucurie, de mândrie și de recunoștință pentru
 Experiențe
cei care te-au susținut să-ți atingi țelul. În
acea primăvară am plecat pentru prima dată
la o etapă națională. Eram fericită că am
ajuns acolo. Pentru mine nu a contat dacă
obțineam sau nu vreo medalie sau vreun pre-
miu, știam că nu o să ajung mai departe, erau
alte persoane mult mai dedicate acestui lucru
decât eram eu. Nu am vrut să-mi transform
acea vacanță într-o dezamăgire sau într-o
perioadă tristă. Așa că am ales să petrec acea
săptămână dincolo de probă, să-mi fac priet-
eni. Să mă bucur de acel loc de vis în care mă
aflam. Am cunoscut persoane care m-au făcut
să zâmbesc și care încă îmi sunt alături, chiar
dacă ne despart sute de kilometri.
Când m-am întors, unele persoane au fost
dezamăgite că nu am obținut niciun premiu,
dar eu mă bucurasem de tot ce se întâmplase.
Nu am luat premiu, nu e nimic, poate la anul.
Clasa a șaptea a fost un an cu foarte multe
împliniri pentru mine. Am muncit mult pen-
tru a arăta mie însemi că pot și că nu doar
băieții excelează pe materiile reale. Încă din
perioadele medievale se crede că bărbații tre-
buie să studieze știința, iar femeile să studieze
arta. Se credea și că bărbații sunt mai
deștepți decât femeile, chiar dacă nu se lua în
calcul că acestea nu primeau nicio șansă să
demonstreze ce pot. Chiar și acum sunt per-
soane care nu cred că merit să optez pentru
profilul real, pentru că sunt fată și pentru că
„fetele sunt mai bune la limba română și la
limbile străine”. Acesta este un alt motiv care
m-a ambiționat să muncesc și să reușesc.
Anul trecut am participat la trei olimpiade
naționale, toate fiind discipline exacte. Am
plecat pentru prima dată singură la o etapă
națională. Mi-am făcut prieteni noi, mulți
prieteni, și i-am regăsit pe unii prieteni de la
olimpiada anterioară. La fizică am avut un lot
format din treisprezece elevi. Ne-am distrat
11
împreună în fiecare seară, ne-am susținut
unii pe alții la premiere și ne-am bucurat
pentru fiecare dintre colegii noștri. Am mers
15 ore cu trenul, dar au trecut repede.
La concursul național de chimie am avut
parte de o călătorie cu trenul ce a durat mai
mult de o zi. Au fost doar trei zile petrecute
la Arad, dar după probă m-am împrietenit
cu mulți copii din diverse colțuri ale țării.
Am cunoscut participanți care trăiesc pe
malul mării, concurenți care stau la poalele
munților, dar și copii care locuiesc în aprop-
ierea paradisului deltei.
Ultima olimpiadă națională la care am par-
ticipat este cea din această vară, când am
mers împreună cu doamna profesoară de bi-
ologie. A fost o olimpiadă diferită față de cele-
lalte, o combinație între trei materii diferite,
dar nu asta a contat pentru mine. Atmosfera
și amintirea sunt cele care contează.
Am fost la naționale și
totuși nu cred că asta te
face olimpic. Când ajungi
la o fază internațională și
iți reprezinți țara, atunci te
poți considera un olimpic.
Eu sunt doar o persoana
care a muncit din greu
și care a avut dorința și
puterea să treacă peste
toate piedicile.
Obstacole au fost, au fost momente în care
colegii nu mă agreau că învăț, dar eu știu că,
dacă ar fi vrut ei, poate ajungeau mai sus ca
mine. Nu contează cât de bine poți reține
anumite formule, contează cât de mult îți
dorești și cât de mult muncești!
 Experiențe

AUTOR Miruna-Teodora Turbatu

Clasa a VIII-a A

EU ȘI FIZICA.
UNIVERSUL MEU
SE TRANSFORMĂ
(din jurnalul unui pasionat de fizică)

Bouariu Isabela Mihaela

12
 Experiențe

Nu știu cum de am avut norocul ăsta, de a avea aproape de mine

un lucru atât de prețios, atât de unic precum e fizica. Uneori
cred că ea m-a ales pe mine, că n-a fost niciodată nevoie să o
caut, căci chiar ea mă căuta pe mine. Cum de am fost înzestrată
cu puterea de a o înțelege atunci când unii nu o fac?

Păi răspunsul e simplu. Noi ne completăm.

L
a început, în clasa a șasea, deși ea se juca
vioaie cu mine, eu am privit-o întrebătoare,
nu prea știam cum să o abordez, cum să mă
joc și eu cu ea. Această perioadă de hibernare în
abisul neînțelegerii nu a durat mult. În curând eu și

Larion Oana
fizica devenisem prietene bune. Ea era ca o a doua
matematică pentru mine, o a doua lege fundamen-
tală în viața mea. Pe atunci nu știam ce avea să
urmeze…

Am intrat în clasa a șaptea. În timpul verii legătu-

ra dintre noi a devenit din ce în ce mai puternică,
până când am început să lucrez cu adevărat la
fizică. Atunci totul a devenit clar. Nu puteam să
trăiesc fără ea.
Odată ce începeam o problemă, deveneam una cu
micul meu caiet de pregătire. Eu eram un corp care
se învârtea la nesfârșit, eu eram resortul de care
se agățau milioane de corpuri, eu eram oglinda în
care se reflectau miliarde de raze… Mă simțeam ca
și cum oamenii din jur ar fi dispărut, tabla s-ar fi
prefăcut în praf iar școala s-ar fi evaporat. Zburam
printre forțe, cifrele deveniseră doar niște lucruri
mici, anexate acestei lumi fără seamăn. Iar când
problema se termina, când caietul se închidea, când
ora de pregătire se termina mă simțeam melan-
colică, așa cum cititorului îi pare rău când trebuie
să-și ia rămas bun de la personaje.
Așa îmi văd mereu lumea. În ochii mei, vectorii
dansează veseli, apoi se odihnesc în palma mea ca
după un lung vals. Condițiile de echilibru, poeme
scurte sau lungi, se desprind de pe buzele lumii.
Curentul electric curge prin venele mele în locul
sângelui, formând circuite pe care nimeni nu le
poate înțelege.
Suntem cu toții niște magneți:
ne atragem sau ne respingem.
Fizica ne conduce zi de zi și, fără să știm, vom fi cu
toții copiii ei. Eu am tratat-o când ca pe un refugiu,
când ca pe o provocare. Mereu va fi pentru mine cel
mai de preț obiect, căci, deși poate eu nu strălucesc
la ea, ea strălucește în mine și o să fie întotdeauna
licărirea unei stele în interiorul minții mele.

13
 Creații

Amprenta fericirii
AUTOR Alexandroae Ana-Alexandra
Clasa a VII-a A

Călcam în marmura zăpezii. negre și citeam cărți polițiste,

Aveam mâinile în buzunar de
frig și capul în pămnt. Nu voiam
să mă întâlnesc cu nimeni care
putea să îmi strice ziua. Nu mai
băgam pe nimeni în seamă. Eram
înecat în gândurile mele negre și
macabre.
Privirea îmi fu luată de un copil…
un simplu copil care mă trăgea
de mâneca subtire a paltonului.
Mă absorbea în lumea lui cu ochii
săi albaștri ca o mare de vise și cu
buzele mici ca o căpșuna răsărită
în prag de primăvară. Ochii lui îi
citeam ca pe un roman de dra-
goste și de durere. Era un copil
scund care, la un moment dat, cu
glas răgusit de emoție, imi spuse
”Mama...ai vazut-o, pe mama…?”.
Eram pus într-un moment tragic.
Îmi dădusem seama că era un
copil abandonat, după hainele lui
rupte și după părul ciufulit. Nu
mai avea nicio putere. Îl luasem
în brațe. Era înghețat și eu, la
rândul meu fusesem încătușat de
mâinile lui care mă încolăceau în
jurul gâtului. Fugeam cu putere
spre apartamentul de la margin-
ea orașului. Era gheață peste tot
și mă luptam cu gerul macabru.
Ajungând la ușa apartamentului,
o deschisesem și eram învăluit în
căldură și iubire. L-am îndemnat
pe copil să se așeze pe un fotoliu
pufos, pe care stăteam în zile
în timp ce îi voi pregăti un ceai
verde și fierbinte. Când intrasem
în cameră, o lacrimă îmi străbătu
obrazul roșu sângeriu. Copilul era
așezat pe un scăunel, așteptând
cuminte băutura fierbinte. Am
așezat tava cu ceai pe măsuța
din lemn de pin și, la rândul
meu, mă așezasem pe un fotoliu.
L-am invitat să bea fără frică. El
gustase emotiv și surâse. Ceaiul
era fierbinte și nu putea să bea
deocamdată.
Eram atat de încântat încât
l-am luat în brațe. L-am învârtit
și apoi l-am sărutat pe frunte.
Pentru prima oarî îi văzusem
zâmbetul ce strălucea puternic
în lumina palidă oferită de o
mică lampă. Zâmbetul pe care
nu îl mai văzusem nicodata, nici
măcar în povești mi-a umplut
golul din suflet și nu mai pu-
team de emoții. Am început să
plâng de fericire și el a început să
râdă. Apoi ne-am continuat cina,
copilul punându-se în brațele
mele goale până atunci. Nici nu
știu cum ne-am sfârșit ziua, deși
dimineața m-am trezit cu o carte
în mană, iar el încă dormind pe
brațul meu, visând la fermecate
universuri.
,,Dă șansa fiecărei zile să fie cea
mai frumoasă din viața ta.”
Mark Twain

14
 Creații

Lumea
nevăzută
AUTOR Lupu
Denisa-Andreea
Clasa a VII-a A

În această lume
Cu un mare renume
Natura ne dăuieşte
O magnifică poveste.

In Țara Ghețurilor Mister nedesluşit

Într-o lume fără sfârşit
AUTOR Emma Avram
Apare în noapte
Clasa a V-a A Privit de departe.

Soarele a asfinţit
Este iarnă. Copacii Pădurii Misterioase sunt îmbrăcați într-o man- Luna deja a răsărit
tie argintie. Pe ramurile acestora se văd bobițe mici înghețate de Lumina sa călăuzeşte
mărgean. Spre lumea de poveste.
Zăpada scârțâia sub pașii timizi ai celor doi prieteni, Foxi și Snow. Când cerul veghează
Ei tocmai au plecat în căutarea vechiului amic Cioc de Foc, care nu Calea se luminează
s-a mai întors din ultima lui aventură. Norii aleargă unul după altul
În fața lor se iveau munți de gheață cu forme ciudate ce sclipeau ca Stelele străucesc de-a lungul şi
diamantele. Știau că Cioc de Foc prefera înălțimile, așa că au ales de-a latul.
o cărare șerpuită pentru a ajunge la vârfurile înzăpezite, unde doar Strălucirea sa dispare
vulturii ajung. Era un drum anevoios, cu porțiuni unde troianul De poluarea apare
depășea picioarele. Viscolul îi sufla din toate părțile. Pulberea de Ea adoarme,
zăpadă i-a încețoșat pentru un moment vederea lui Snow. Acesta Sub o vrajă orbitoare.
făcu un pas greșit și alunecă spre o vale adâncă. Cu labele îng-
hețate, dar cu o dorință puternică de supraviețuire, se prinse de
rădăcinile unui copac. Cu greu a reușit Foxi să il ridice. După ore
lungi de luptă cu vremea neprielnică, au ajuns pe vârful muntelui.

Acolo au găsit o coliba mică în care locuia un bătranel orb. Cioc

de Foc era lângă el. Il ajutase să-și aducă lemne pentru foc, apă și
câteva fructe.

Mare le-a fost fericirea celor doi prieteni de a-l regăsi pe camaradul
lor de o viață.

Bătranelul le-a promis adăpost tuturor. Iarna le va fi mai ușoara

împreună.

15
 Odată cu trecera timpului…
AUTOR Pînzaru Teodora

Prin geamul larg deschis mirosul dulce al di-
mineţii intră în cameră. Razele soarelui se oglin-
desc în fereastra curată ca lacrima, iar cerul
albastru ca apele mării mă călăuzeşte în aventuri
fără de sfârşit. Mă simt capabil de orice. Astăzi
mi-am propus să fiu de neoprit.
Sunt măreţ ca un munte, sunt furia furtunii,
sunt vocea naturii, sunt atotputernic, dar există
cineva în lumea aceasta pe care nu o pot birui.
Ea este mama, vocea ei caldă, dar în acelaşi timp
autoritară mă face vulnerabil, iar ochii ei blânzi
dar în acelaşi timp aprigi îmi anticipează fiecare
mişcare, dar va veni o vreme când voi fi adult, voi
fi pe cont propriu şi nimic nu îmi va mai sta în
cale.
Dincolo de pereţii camerei mele există o lume
fascinantă, care mă aşteaptă să-i dezleg fiecare
mister şi să o cuceresc ca un adevărat împărat
ce sunt. Pădurea a cărei mireasmă îmi îmbate
simţurile, îmi este ca o fortăreaţă, este tăcută de
aceea pot avea mare încredere în ea, cerul fără de
sfârşit îmi este ca o strajă avertizându-mă dacă
Andronic Claudia
vine inamicul, iar vântul zburdalnic, uşor temător
îmi şopteşte la ureche noutăţile din cetăţile înveci-
nate.
Un fior îmi străpunge corpul, amintindu-mi că
nu sunt nemuritor. Timpul, duşmanul meu cel de
temut…datorită lui, ziua este ca fulgerul, rapidă si
scurtă, iar noaptea mi se pare o veşnicie.De ce nu-l
pot opri în loc pentru totdeauna?
Niciodată nu voi putea să îmi răspund la acea între-
bare, iar acum anii au trecut şi din păcate timpul
m-a biruit pe mine. Acum sunt un adult, realizând
că nu este aşa cum mi-am imaginat, fiindu-mi dor
câte odată de vocea cristalină a mamei.
Fiecare zi din copilăria mea a fost ca un basm ne-
scris, dar mereu păstrat în sufletul meu, la care pot
doar visa. În interiorul meu sunt înca un copil, dar
fiecare vârstă are farmecul ei.
Sunt obosit, încărcat cu greutăţile vieţii , rozul de
odinioară transformându-se în gri, repetându-mi
mereu:
“ Ce puternic eram, când eram mic!”

16
Un mesaj de la natură
AUTOR Ecaterina Văleanu
Clasa a VIII-a A
Privesc pe geam...Mă gândesc la
această zi care a venit. Prima
clipă în care simt că natura mă
va uimi iar, prin renașterea ei,
dar copacii parcă sunt uitați
de viață, soarele refuză să îmi
lumineze sufletul, primăvara
întârzie.
imt picurii ce-i văd afară cum
îmi ating sufletul, îmi simt gân-
durile ca niște țurțuri de gheță,
mă simt rece. Și parcă visez...
un vis ce nu mă lasă să ancorez
în realitate. Mă așez în pat, îmi
aranjez perna și mă las încet pe
ea. Stau zece secunde făra să mă
gândesc la nimic și apoi încep.
Încet, încet analizez tot ce mi-am
imaginat, tot ce am reușit să con-
cep în mintea mea, tot ce totuși
acum nu am văzut.
Vreau să mă pot uita pe geam și
să văd soarele, să-l simt. Vreau
să pot vedea cum natura mă
salută, să pot atinge cu gândul
prospețimea unei noi vieți, să
privesc cu uimire și curiozitate
la simfoniile de culori. Un dor
aprins îmi sfâșie inima, mi-e dor
să simt iubirea, să aud muzica,
sunetul ce-mi bucură auzul, să
pot afirma că nu numai natura a
reînviat ci și sufletul meu.
Sunt un om, un fir de praf
pierdut în nemărginire, o per-
soană dependentă de tot ce mă
înconjoară, de tot ce văd, de tot ce
simt. Mă uit la cer, la stele și mă
pierd prin ele. Mă uit la nisip, la
mare, dar mă înec în valurile ce
se izbesc asurzitor de stânci. Mă
trezesc pe iarbă și văd pămân-
tul, îl ating și îl simt rece, fără
viață. Îngheț. Tresar, trezindu-mă
din somul meu neliniștit. Sunt
în patul meu ce mă protejează
și ridic rapid, sperios, ochii spre
geam. Tot plouă.
Mereu m-am rezumat la ceea ce
văd. Mereau curioasă și prinsă
in transa naturii, un adevărat
admirator pot spune. De la albul
nesfârșit, ce îmi rănește privirea,
la verdele crud ce mă trezește din
somnul adânc al iernii, la căldura
verii până la galbenul viu, rugin-
iul flămând și roșul apris. Natura
m-a vrăjit de fiecare dată, furân-
du-mi clipe, clipe în care am stat
să o privesc.
Universul natural mi-a arătat
două lucruri. Primul, că peste tot
există frumusețe și că simplita-
tea este esențială. Niciodată nu
mi-am închipuit natura altfel.
Ea este simplă, pură și unică.
Frumusețea salvează, ea vindecă.
Natura merită iubită, nu pentru
că ne dă ceva, nu pentru că ne
este alături pretutindeni, ci pent-
ru că este frumoasă.
Al doilea lucru este timpul.
Fiecare primăvară este diferită
și, odată cu anotimpurile, din
viața mea, care au venit și au
plecat, am învățat că timpul este
17
ireversibil și că, odată ce clipa
a trecut, nimeni și nimic nu o
poate face să se întoarcă. Rămân
în urmă privind la amintiri,
răzând la gândul că am făcut
tot ceea ce am făcut, că am fost
naivă, dar am învățat din greșeli
și acum știu că toate se întâmplă
cu un motiv anume. Pot spune că
timpul este un hoț, dar nu aș fi
corectă, el fură, ia și lasă în urmă
mici alinări, antidoturi tempora-
re pentru a ne vindeca pe cât se
poate rănile adânci. Nu pot de-
scrie în totalitate ce este timpul
și nu mă ajută cu nimic să încerc
să o fac, pentru că orice aș face
timpul trece.
Mă uit iar la geam. Nu mai plouă.
Deschid geamul și un aer curat
și proaspăt mă învăluie. Privesc
cerul încă îmbrăcat în norii
de plumb, dar o simt. Soarele
încearcă să apară de după pătura
ce încet se destramă sub ochii
mei încântați. O rază plăpândă
îmi mângâie obrazul ca o con-
firmare că tot ceea ce cred este
adevărat.
Acum știu. A sosit primăvara și
inima mea a primit scrisoar-
ea speranței, a regăsirii și a
renașterii. Chiar dacă am mai
primit un semnal că alte clipe
prețioase au trecut, nu pot să
privesc acest moment cu tris-
tețe. Natura s-a deșteptat, iar
primăvara mi-a bătut la ușă.
Acum sunt bine.
Copilăria, un
puţin din grijile vieţii de adult până când copilaria
devine o amintire îngropată adânc într-un ungher

înger păzitor al sufletului nostru. Câteodată copilăria evadează

AUTOR Sava Alin Constantin
Copilăria… Copilăria este ca un leagăn cald şi plin
de fericire, este frumuseţe pură , este o floare ce se
deschide plină de veselie, este raiul pe pământ.
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa
oricui. Lumea copilăriei este locul unde toţi ne-am
refugiat cel puţin o dată în viaţa noastră. Această
lume este un loc în care tot ce iţi doreşti se întam-
plă, în care nu există tristeţe, mâhnire sau frică,
este un loc în care se află doar fericire infinită.
Cu cât anii vieţii noastre trec şi ne depărtăm de
ea, cu atât mai mult ne lipseşte. Ne e dor de clipele
fericite, lipsite de griji în care parinţii purtau povara
vieţii noastre, de ghiduşiile care mai de care mai
trăsnite, de viaţă plină de jocuri şi culoare…
Devenim însă mai serioşi, mai responsabili, mai
atenţi la micile detalii, începând să gustăm câte
din temniţa întunecoasă în care noi înşine am în-
chis-o. Ne readucem mai întâi aminte de plăcutele
sentimente trăite odinioară, mai ales, în momentele
grele ale vieţii, iar apoi ajungem să le retrăim chiar
prin faptele noastre. Alergăm prin parcuri, ne jucăm
unii cu alţii, ne regăsim jucăriile pierdute şi pră-
fuite, uitate undeva printr-un colţ al casei noastre
şi, câteodată, mai facem şi nişte “prostioare” fără să
ne gândim la consecinţe.
Deşi întâmpinăm greutăţi, clipe grele, lipsuri, ne
zbatem în marea învolburată a vieţii, gândul la
copilărie ne linisteşte, ne dă un sentiment plăcut şi
ne dă tăria de a merge mai departe şi de a înfrunta
tot ceea ce ne rezervă viaţa. Câteodată stau să mă
gândesc: “Cât de bine ar fi să mai fiu copil!”, dar ştiu
că nu pot da timpul înapoi, acesta curge ireversibil.
Mă întorc în copilărie, însă doar cu gândul pentru a
retrăi amintirile deja trecute.
Pot spune că, pentru mine, copilăria este un înger
păzitor ce veghează asupra mea şi îmi dă puterea să
înfrunt orice val, vânt, furtună din calea vieţii.

Jocurile copilăriei
AUTOR Văleanu Teodora

primesc fericirea părinților și a rămânând în urmă doar amint-

Copilăria, perioada de aur din
viața unui om, oferă fiecăruia
clipe unice, ce rămân păstrate și
neuitate în adâncul sufletului…
Copilul, ființa cea mai inocentă,
păstrează sub toată nevinovăția
sa momente magice ce sunt
făurite cu ajutorul jocurilor
fascinante ale copilăriei. Aceste
jocuri fac parte din viața fiecăruia
şi sunt purtate pe aripi de îngeri,
într-un vis de poveste.
Prin jocurile simple, de la șotron
până la v-ați ascunselea, copiii
bunicilor, astfel, învățând să co-
munice între ei, dar și să respecte
vremurile trecute.
Chiar dacă nu par importante,
ele înseamnă totul pentru copi-
ii ce trăiesc în această lume a
jocurilor. Gingășia și puritatea
copilăriei se reflectă în viața ado-
lescentului care ieri era copil și în
cea a adultului ce se oprește une-
ori ca să își amintească de amicii
săi de joacă și de momentele care
au trecut mai repede decât și-ar
fi imaginat… timpul trecând, și
irile strânse în cutia sufletului
nostru mărunt care uneori se
deschide și ne face să ne oprim și
să gândim profund, cu nostalgie
la clipele pierdute care nu se vor
mai întoarce niciodată.
Dar totuși, copilăria va rămane o
perioadă frumoasă din viață, iar
atâta timp când în suflet încă ne
simțim copii, încă mai credem
în Moș Crăciun, în magia săr-
bătorilor și în nesfârșitele povești,
copilăria nu va pieri niciodată
din noi.

18

Universul
copilăriei
AUTOR Viziru Denisa
Se aude un sunet cristalin… Oare
ce poate fi? Un râu ce străbate
aceste meleaguri feerice sau tri-
lurile unor păsări măiastre?
Neştiind ce se aude, încep să
urmez sunetul. Acesta mă poartă
după el până ajung la un crâng cu
mii de flori multicolore. Aici văd
două fetiţe împletindu-şi cosiţele
aurii şi dăruindu-şi coroniţe de
flori parfumate. Le zâmbesc şi îmi
continui drumul.
Mai merg ce mai merg până
ajung lângă un mic părculeţ. Aco-
lo sunt doi baieţei care se ceartă.
După puţin timp, unul dintre
ei începe să plângă, iar celălalt
se aşază lângă acesta cerându-şi
scuze. Se împacă imediat şi işi
continuă fericiţi jocul. Zâmbesc...
Vreau să-mi continui drumul, dar
nu durează mult şi vin mame-
le celor doi copii. Ele încep să
se certe, iar cei doi copii sunt
despărţiţi de cele două mame
supărate. Copiii işi fac din mână
şi plâng…
După ceva timp ajung pe o stradă
, unde ,într-o margine, văd o
fetiţă îmbrăcată în haine vechi
şi rupte, iar lîngă ea este o fetiţă
îmbrăcată cu o rochie de catifea
care avea două păpuşi. Fără să
stea prea mult pe gânduri, întin-
de una din păpuşi ca să se joace.
Zâmbetul îmi apare fără să-mi
dau seama. Vreau să merg mai
departe.
Nu am făcut bine doi paşi, când
văd că părinţii fetiţei, care avea
păpuşile, au luat-o repede de
lângă cealaltă. Fetiţa a rămas
singură, mai tristă şi mai necăjită
ca la început .
19
Iordăchiță Alexandra
După un drum destul de lung, văd
ceea ce căutam de atâta vreme.
Încep să râd. Nu era nici râu,
nici o pasăre. Era ceva mult mai
frumos… Erau copiii care se jucau
şi râsetele lor umpleau peisajul de
fericire şi bucurie.
Deodată un oftat lung şi nostalgic
se aude. Tresar şi mă întorc. În
spatele meu se afla o persoană
foarte cunoscută. A venit spre
mine şi mi-a zis: “ Hei , nu mă
recunoşti? Sunt tu… Doar că sunt
mai mare. Ţine minte: cu cât
creştem, cu atât devenim mai in-
diviualişti şi, dispare acea sclipire
şi acea bucurie a copilăriei din
sufletul nostru. Bucură-te cât de
mult poţi de inocenţa copilăriei şi
încearcă să o ţii cât mai strans cu
braţele.“

Zâmbetul
copilăriei
AUTOR Sava Mihai
Sunt un copil şi mă simt noro-
cos că viaţa o să-mi ofere multe
lucruri pe care am să le valorific
la maximum. Viaţa fiecăruia e
precum o stea.
O stea care la început apare, care
străluceşte precum un soare pe
cerul senin, iar maturitatea e
când încetul cu încetul se topeşte
şi dispare, iar în locul ei apare o
alta nouă. Copiii au felul lor de a
vedea lumea şi sunt singurii căro-
ra nu le este frică de viitor. E atât
de greu să ajungi la sufletul unui
copil însă e o aventură care mer-
ită. Frumuseţea copilăriei constă
în faptul că noi, copiii, privim
lucrurile altfel decât adulţii. Le
privim cu simplitate şi întodeau-
na alegem drumul cel mai scurt
spre inima celui care nu este
aproape. Jocurile copilăriei încep
de la o vârstă fragedă asta fiind
vârsta de trei ani şi se termină la
vârsta de paisprezece ani.
Eu cred că reţeta copilăriei mele
este următoarea: se pune o roză
de soare, o petală de trandafir,
o stea strălucitoare, o picătură
de ploaie, câţiva fulgi de nea, un
curcubeu, un camp înverzit, o
mare nesfârşită, cântecul duios
al mamei şi vorba înţeleaptă a
bunicii, se amestecă totul cu un
zâmbet larg şi cristalin.
Zâmbetul copilăriei e primul său
succes.
Creații
Mi-e dor…
AUTOR Cihodaru Elena
Clasa a VI-a A
Iordăchiță Alexandra
Copilărie… Când pronunţ acest cuvânt, în capul meu se
derulează mii de întâmplări, unele înceţoşate, iar altele
dulci și calde.
Bunica e unul dintre elementele fericirii mele. Ea e per-
soana ce mi-a marcat plăcut copilăria. E fiinţa care mă
alina când mă supăram pe lucruri banale. E cea cu care
mereu dansam și mă jucam. Cea cu care mereu beam
cafea dimineaţa şi ceai la prânz, sau cea care m-a făcut
bucătăreasă de mică. Bunica m-a învăţat că viaţa nu e aşa
de roz cum mi se pare şi că eu trebuie să îi dau o pată de
culoare. E femeia care m-a învăţat că trebuie să zâmbesc
chiar şi atunci când viața nu-mi mai surâde. M-a învăţat
că plânsul nu e o metodă de a învinge obstacolele. Uneori
mi-e dor e ea. La fel de dor cum îmi este şi de îmbrăţişar-
ea ei caldă şi de sărutul blând.
Duc lipsa acelor momente în care găteam şi aşteptam
verdictul de la bunicul meu. Acele clipe în care ne uitam
la televizor seara, iar eu adormeam în braţele ei. Atunci
când eram răcită, stătea nopţi întregi trează doar ca sa
pot dormi liniştită.
Îmi aduc aminte şi acum că veneam şi o colindam.
Răsplata era o îmbrăţişare mare, dulciuri, o masă cu fa-
milia, iar asta îmi ajungea.
Acum că bunica s-a risipit printre stele, îi duc dorul.
Uneori, când intru în camera ei, mirosul ei e încă acolo şi
parca acea mireasmă mă îmbrăţişează, amintindu-mi de
ea. Aş vrea să întorc timpul, dar acest element emefer ne
poate afecta în orice moment cu schimbări vitale.
Lăcătuș Anca Larisa Elena
20

Era o simplă zi din
luna noiembrie...
AUTOR Miruna Lazăr
Clasa a VI-a A
Era o simplă zi din luna noiem-
brie. Așa credeam atunci ... Însă ,
a fost de fapt cea mai specială zi
din viata mea.
Frunzele gălbui se desprindeau
încet sub greutatea stropilor
de ploaie, iar eu mă îndreptam
stingheră spre biblioteca.
Pășind în pragul bibliotecii,
m-a cuprins un fior. Era de fapt
bucuria din sufletul meu, ce îmi
spunea că aici se află toate visuri-
le mele.
Era o bibliotecă micuță și
modestă, dar parcă era desprină
dintr-un alt univers. Cărțile
părăsite și pline de praf stă-
teau pe rafturi cu ochii plini de
amărăciune, așteptand să vină
cineva și să le deschidă.
Toate volumele păreau intere-
sante insă, doar unul singur a
reușit să mă atragă spre el ca un
magnet. Inscripțiile de pe co-
pertă erau foarte vechi și uzate,
dar această carte a avut un efect
uriaș asupra mea, ca și cum ar fi
fost magică.
Am închis ochii pentru câteva
clipe, iar inima nu mai avea răb-
dare și își dorea cu ardoare să de-
schid acea carte. Am deschis-o...
Deodată, tot farmecul bibliotecii
a dispărut. Absolut totul din jurul
meu s-a transformat într-un
univers al magiei și al misteru-
lui. Simțeam că acel loc aparține
sufletului meu. Era un ținut plin
de creaturi fantastice.
În acel tărâm se afla și un castel
făcut din acadele, iar paznicii
erau din turtă dulce. Acolo trăiau
Regina Căpșuna și Regele Bom-
boană. Totul era mirific, însă,
am aflat că un rege ostil binelui
21
voia să distrugă tarâmul și tot ce
aparținea de universul cărților.
Fiind atât de impresionată de
acel ținut și prețuind atât de
mult cărțile, am hotărât să lupt
pentru lumea basmelor.
Împreună cu elfii din pădurea
de cristal, cu micile animăluțe
vorbitoare și cu oamenii din turtă
dulce am plecat să îl distrugem
pe dușman. Ajunși la castel, am
fost atacați de armata regelui
formată din soldăței de plumb.
Lupta devenise cruntă. Am folosit
pulbere magică de stele, săbii și
scuturi de aramă și muuuuultă
magie. În camera tronului din
castel, am descoperit bagheta
regelui. Am furat-o, iar cu ea am
putut distruge armata și tot rega-
tul conducătorului malefic.
Bucuria era nespus de mare, însa
ceva săgeta vâzduhul cu o lumină
orbitoare. Era o stea căzătoare
care a venit să mă ducă acasă,
căci misiunea mea pe acel ținut
se terminase. M-am înălțat la
cer cu ajutorul stelei și admiram
norii roz din vată de zahăr ce îmi
mângâiau obrajii, iar dintr-o sin-
gură clipire m-am trezit de unde
am plecat... în bibliotecă.
Pe masă, am găsit cartea de-
schisă. Am răsfoit paginile ei ce
aveau mirosul vechi al condeiului
și am rămas uluită, căci toată
întâmplarea magnifică din acea
lume a fost tipărită în carte.
Atunci mi-am dat seama că
mereu trebuie să trăiești tot ceea
ce citești, astfel vei putea înțelege
misterul și farmecul aflate din
cărți și vei deveni una cu ele.
Capra cu trei iezi
după Ion Creangă - varianta adaptată -

AUTOR Viziru Denisa Clasa a V-a A

Era odată o femeie ce avea trei copilaşi. Cel mare şi uşă. Cumătrul îl luă pe cel mare şi, obosit fiind, se
cel mijlociu dădeau prin băţ de obraznici ce erau, aşează pe chersin. Şi deodată strănută cumătrul,
iar cel mic era harnic şi cuminte. Vorba aceea „ sunt neputând să se abţină, copilul de sub chersin îii zise
cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu “să-ţi fie de bine, nănaşule!”. Şi luându-l şi pe cel
altul”. mijlociu, duşi au fost. După ce au plecat, cel mic iese
din horn şi închide uşa şi s-apucă de plans. Mămu-
Într-o zi, mama îşi cheamă copiii şi le zice:
ca, încărcată cu mâncare, începe a cânta. Mezinul,
-Dragii mamii, eu mă duc la piaţa ca să cumpăr de auzind-o, deschide şi zice:
mâncare, dar sa-ncuiţi uşa după mine şi când m-oi
- Mămucă, când ai plecat de-acasă, peste puţin timp
întoarce vă voi cânta:
nănaşul bătu la uşa şi cânta cum ai zis dumneata,
Trei copii mititei, iar fratele meu cel mare a deschis. Eu m-am ascuns
Ce vine mama la ei, în horn, frate-meo mijlociu sub chersin, iară celălalt
Uşa mamei descuieţi după uşă. Îi găsi pe cei doi…şi…i-a luat.
Că mama v-aduce vouă
- Cine? El care s-a jurat că niciodată nu-mi va
Brânză, urdă proaspete,
spăria copilaşii? Las’ că l-oi învaţa eu minte!
Să mâncaţi pe săturate
Drob de sare în spinare, - Mamucă, mai bine lasă-l în plata Domnului. Că
Mălăieş în calcăieş, este o vorbă: „ nici pe dracul să-l vezi, da nici cruce
Smoc de flori să-ti faci!”.
Pe subsuori.
- Ba nu! Că până la Dumnezeu Sfinţii iţi ieu sufletul!
- Aţi înţeles?
Acestea fiind spuse, planul mămucăi era legat de
- Da, mamucă! groapa ce era în faţa casei. Atunci, se apucă să facă
o groapă cu jăratic şi îi dă foc. O acoperă cu frunze
După ce mama plecă, copii au tras zăvorul. Cuma-
şi ţărână. Face un scăuieş de ceară, pentru cumăt-
trul lor era un om viclean şi voia de mai demult
ru’, şi-l invită la praznic. Îi da scăuieşul şi cumătrul
să-i răpească şi să-i ucidă. Auzind vorbele spuse
începe a înfuleca sarmale.
de cumătra sa, nu mai stă pe gânduri şi s-apuca a
cânta: Deodată cade în groapa cu jăratic căci scăuieşul se
topi.
Trei mititei...
Deschideţi fuga! - Văleleu! Scoate-mă, cumătră, că-mi arde inima!

Băiatul cel mare vru să deschidă, dar cel mai mic
recunoscu că nu este mama lor. Atunci, cumătrul
merse să îşi ascute vocea. Din nou vine la uşa şi
începe a cânta. Acum copilul cel mare deschisese
zăvorul convins că este mama sa. Cel mic se aşează
în horn, cel mijlociu sub chersin şi cel mare după
- Ba nu! C-aşa a ars şi-n mine după copilaşi.
După acestea, cei doi au luat o căpiţă de fân şi au
aruncat-o peste el.
Şi auzind vecinii, toţi s-adunară la priveghi şi au
mâncat şi au băut şi s-au veselit cu toţii.

22
 La scăldat Zi de hoinăreală
după Ion Creangă după Ion Creangă - varianta adaptată -
-varianta adaptată-
AUTOR Cîmpianu Ioana Clasa a VI-a A
AUTOR Vieriu Ştefania
Bâcă Marius Ștefan

Clasa a V-a A Într-o zi de hoinăreală, Şi-n sfârşit îşi dă seama,

Ionel are de-odata, Unde e al său băiet
Chef de-o scurtă bălăceală Lasă masa, lasă treaba
Nică, un copil ştrengar,
Şi înspre pârâu arată. Şi-n spre baltă o apucă
S-a născut în Humuleşti,
Şi-l găseşte tologit
El a pus mâna pe jar
Şi degrabă lasă treabă Cu pielea goală pe nisip.
Şi-a primit ceva în dar:
Pe cărarea care duce,
Nişte treburi părinteşti.
Spre al gârlei larg zăvoi Hainele i le fură
Îl Îndeamnă s-o apuce; Cu glas tare îi jură
Vrând să meargă la scăldat,
C-o s-o roage mai târziu,
Se dă iute jos din pat.
A ajuns şi Ionel, Să-l scape de soarele-argintiu.
Vorba mamei n-o socoate
Se azvârle-n apa rece
Şi porneşte mai departe.
Şi înoată plin de zel, El cu teamă îi răspunde.
De pe-un mal pe altul trece. Gol prin sat nu o să umblu!
La scăldat s-a dus voinicul,
Şi ajungaând acolo bine,
Dup-o vreme se întoarce, Şi spre casă o porneşte
Şi-a lăsat haina pe malul,
Ţipă şi cu stropi aruncă, Dar alege-o scurtătură
Unde mama-avea să vie.
Între timp fetele spală, Acum ruşinea-l apasă
Într-o linişte adâncă. Şi o ia spre bătătură.
Nică s-a ascuns uşor,
Şi-a privit cum fetele
Dară mama supărată, Dar tresare speriat,
Spală bine şi usor
Harnică şi-ngrojorată Căci, căţelul drept în faţă, îi apare;
Pânzele şi mrejele.
Iese-afară repejor Şi îl latră supărat
Şi începe a striga, Dar băiatul se fereşte
Biata mamă, supărată,
Pe Nică a-l căuta. Scapă şi se cuminţeşte!
O porni spre lac deodată,
Fură hainele şi pleacă,
Alexandroae Ana-Alexandra

Lasându-l pe Nică baltă.

Nică o luă la fugă

Speriat şi ruşinat,
Dar un câine i-a tăiat
Calea lungă, supărat.

Obosit, ajunge-acasă,
Mamei sale îi vorbeşte
Cu regret şi cu iertare,
Îi promite că munceşte.

23

Liria și puterea iubirii
AUTOR Andra-Ștefania Parfene
Clasa a V-a A
În vremurile de demult, exista
o țară minunată, în care trăiau
numai floricele multicolore și
gingașe. Aceasta se numea Țara
Florilor.
Acest tărâm fermecător era
amenințat de către o vietate
înfricoșătoare, în fața căruia
floricelele își plecau triste pet-
alele. Era Hans, o insectă mai
periculoasă decât toate celelalte
de pe pământ. Cu o singură su-
flare, putea ofili o câmpie de mici
margarete și printr-un fâlfâit al
aripilor putea face să dispară sur-
sa de hrană a multor plante.
Poporul florilor era cam fricos
din fire și credea că avea să piară
în curând. Un singur locuitor
era mai optimist și nu înceta să
surândă soarelui.
Era Liria, o floricică din neamul
lalelelor. Avea petalele roșiatice,
străbătute de o lumină aurie, care
se deschideau ca într-o splen-
didă coroană. Nu știa prea multe
despre dușmanul florilor, dar era
convinsă că acesta folosește rău-
tatea ca un scut. Era convinsă că
Hans este o ființă care are nevoie
de afecțiune.
Într-o zi, Liria trebui să plece în
pădure pentru a căuta stropi de
rouă neatinși de razele soarelui.
Însă, totul în jur era ofilit. Mergea
cu gândul prin nori până când
zări ceva pe malul unui pârâiaș
Creații
Bouariu Isebela
cu apă cristalină.
Acel ceva era chiar Hans. Plângea
pe ascuns să nu îl vadă nimeni.
Liria observă că avea o bucățică
mică de ghimpe înfipt în picio-
rușul drept. Atunci, s-a gândit că
sigur nu putea să și-l scoată sin-
gur și, evident, nimeni nu dorea
să-i ofere nici cel mai mic ajutor.
Liria stătea acolo, cu privirea
ațintită asupra lui, ascunsă după
o tufă mare de iarbă uscată.
Așteptă un minut, două, trei, dar
nu se întâmplă nimic. În mintea
ei se învârteau tot felul de idei
care mai de care mai năstrușnice:
”Să-i dăm o mână de ajutor!”, ”Ba
nu, s-ar putea să te ofilească!”, ”Și
ce dacă? Toată lumea are dreptul
la iubire”.
La un moment dat, luă decizia
nebunească de a merge la el. Cu
pașii tremurând, călcă pe pământ
speriată. Îi era frică! Chiar foarte
frică! Dar hotărârea luată, era
luată.
Ajunse în spatele lui și-i șopti pe
un ton blând:
- Bună! Sunt Liria! Ce ți-a s-a
întâmplat?
Dar, în acea clipă, Hans îi trim-
ise o vrajă cea ar fi trebuit să o
facă să piară. Laleaua își aștepta
sfârșitul. Se gândea că făcuse o
greșeală, că ar fi putut fugi... Dar
nu, ea încercase să facă o faptă
24
 Creații

bună. Trecură câteva clipe și spre

surprinderea celor doi, floricica Aş vrea...
trăia. Ba mai mult, era acoperită
cu un praf sclipicios.
AUTOR Popa Andreea
Clasa a VIII-a A
Atunci, Liria îi spuse pe un ton
blând, dar și ferm în același timp:

- Iubirea mea, ce-o port întregii
lumi, mă apără de toate peri-
colele. Nu mi-e teamă. Spune-mi,
ce ai pățit? își continuă laleaua
gestul nebunesc.
Uimit, Hans îi răspunse:
Aş vrea să fiu din nou copil ,
Să ratăcesc prin codrii de aramă ,
Să mă opresc ades langă cuvânt
Purtat de blânda batere de vânt.
Şi să ascult cum creşte iarba ,
Să văd un rai de basme printre pleoape.

Bustul lui Mihai Eminescu din Băile Herculane

- În afară de tine, toată lumea
mă urăște, mă alungă. Am crezut
că dacă o să fiu dur, o să le câștig
respectul și prețuirea, dar nu a
fost așa. M-am ascuns, singur și
trist, în această pădurice uitată
de lume. În plus, mai am și acest
lucru ciudat pe care nu mi-l pot
scoate, pentru că am mâinile
foarte mici. Nimeni nu m-ar
ajuta.
- Pot să o fac eu!
Floarea îi scoase țepușa și îi
bandajă rana cu un fir de iar-
bă. Atunci, Hans a înțeles cu
adevărat ce înseamnă grija și
afecțiunea aproapelui. Împreună
au plecat spre casa Liriei.
Părea că n-am grăit degeaba
Iluminat de teiul vechi şi sfânt .
Şi când vedeam frumoasa lună ,
Eu tâmpla mi-o apropriam
Lumina lunii o prind în mână
Fiind poet ... paduri cutreieram.
Aş vrea să acopăr norii cei negri,
Ce în imagini par sumbre palate.
Sub soarele alb , aş vrea să cutreier
Câmpiile şi văile fermecate.
Aş vrea să surâd şi s-adorm
Printre crengi şi trestii şi flori,
În mijloc de codru s-ascult
Unduioasa apă curgând.

Când lumea îi văzu pe cei doi, o

luă la fugă. Dar Liria i-a rugat
să nu plece, pentru că nu li se
va întâmpla nimic rău. Laleaua
le-a povestit tuturor toate cele
petrecute. Deși, ușor temătoare,
florile l-au acceptat pe Hans, iar
pe Liria, pentru curajul ei, au
încoronat-o regină.

Se zice că acest tărâm mai există

și astăzi ascuns într-un ținut
îndepărtat.

25
 Creații
Darul lumii…
AUTOR Văleanu Teodora
Clasa a V-a A
Cine este Mihai Eminescu? Este un fluture
maiestuos pe o rază de soare? Un delfin de cristal
în apa tulbure? Se poate zice şi aşa. El este lumina
misterioasă dintr-un far, ştiind că atunci când se
va aprinde va dăinui mereu. Natura prietenoasă i-a
stat alături, presimţind că lumea l-a pregătit pentru
ceva important şi aşa a şi fost. Ea l-a primit frumos
, cu ape plângând de fericire norii curgând şi stele
sclipind cum nu au mai făcut-o.
26
Plopii fără soţ sau renumitul TEI , sunt urme din
dovada în care se spune că natura l-a ajutat. Şi cu
toate astea, o păsărică mi-a şoptit că toată natura
este dispusă să ajute să renască în orice moment al
zilei, neprecizând când se va întâmpla.
Iată că peste o sută de ani, se naşte un băiat frumos
ca o rază de soare, pe care îl chema Mihai. El avea
ochii ca şi nişte cărbuni cu părul castaniu şi cu un
zâmbet nemaivăzut.
Când avea trei ani, îi plăcea la nebunie să asculte
poezii de Mihai Eminescu. Părinţii săi erau îngrijo-
raţi:
- Crezi că e ceva rău că Mihai nu este ca ceilalţi
copii? Adică un copil de vârsta lui nu este pasionat
de poezii ,ci de jocuri ,jucării şi maşinuţe.
- Doar nu vrei să fie exast ca ceilalţi. Lasă-l in pace !
- Ai dreptate. Doar nu se poate întâmpla ceva rău,
nu?
- Nu.
Trecuse multă vreme. Mihai era la liceu. Era tot mai
pasionat de poezii şi povestiri. Scrisese câteva, dar
nu erau prea impresionante. Era la liceu în Iaşi, iar
în fiecare zi mergea la Teiul lui Eminescu pentru
că simţea nevoia să evadeze într-un spaţiu feeric şi
privilegiat.
Într-o zi, stând lângă tei cu caietul în braţe, o
păsărică i s-a aşejat pe umăr. Tânărul a întrebat-o:
- De ce nu reuşesc să scriu o poezie aşa cum îmi
place mie? Sunt chiar atât de lipsit de talent? Ce aş
vrea să fiu Mihai Eminascu!
Iar pasărea i-a răspuns:
-Tu eşti Mihai Eminescu. Trebuie să ai încredere în
tine. Uită-te la acest tei. Dacă l-a ajutat pe Mihai
Eminescu , atunci te poate ajuta şi pe tine.
Uitându-se la tei, Mihai a început să simtă un
sentiment atât de puternic şi frumos, încât toate
simţirile, gândurile şi trăirile s-au pe hârtie. Şi toate
poeziile scrise atunci au fost publicate şi, peste cinci
ani, a devenit celebru, nu ca Eminescu, ci ca el în-
suşi...
 Creații

Recunoştinţă
AUTOR Grigore Diana
Clasa a VIII- a A

Miracole nesfârşite zac în interiorul nostru, iubirea, cuvântul, creaţia,

dar câţi dintre noi le descoperă cu adevărat, câţi dintre noi reuşesc să
treacă dincolo de fiinţă şi să-şi sape adânc în suflet. Suntem puţini ...

Sunt mulţi cei care admiră un geniu, un om înzestrat cu harul previ-

ziunii şi cunoaşterii. Eminescu este Eminescu...El este cel care a făcut
luceafărul din substanţa privirilor îndreptate spre tărie, din sentimen-

Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești

tul infinitului, din dimensiunea universului. El este cel care a creat o
scară imaginară, spre lumină, pătrunzând în universialitate. El este o
mândrie a întregului popor român. El ne-a oferit noua cel mai de preţ
dar: sentimentele şi trăirile sale exprimate prin anumite cuvinte ce se
imprima adânc în minţile noastre, talentul neasămuit transformân-
du-l în Luceafăr, o adevărată minune ce nu durează doar trei zile, ci o
veşnicie.

Citesc un vers, o strofă, o întreagă poezie ... Citesc memoriile sale...

Citesc o părticică din întreaga sa fiinţă, fiind rând pe rând: un copil
zburdalnic, un romantic incurabil, vocea naturii... un geniu. Îl regăsesc
în codrii verzi şi veşnici, în lacul liniştit îmbrăcat într-o haină de
nuferi galbeni, pe lângă plopii singuri fără pereche, în cerul ca o petală
de viorea ce ne priveşte fără încetare, în zările pustii, în şoapta vântu-
lui tomnatic, în cântecul valurilor ce îmbrăţişează stâncile, în stele...
Totul în jurul meu îl aclamă pe Eminescu, cel nemuritor, ce trăieşte
în noi, în sufletul nostru a cărui flacără nu se va stinge niciodată...
Eminescu – cuvânt sfânt...

Rugăciune Eminescu. Acel bărbat din nordul

AUTOR Grigore Diana
Clasa a VIII- a A
Doamne, ne-ai dăruit un suflet
nepereche, ce a murit cu dor, cu
teamă şi speranţă, pe care stelele,
plopii,florile albastre, îl captivau
până îl lăsau fără suflare. Şi toate
acestea in drumul său i-au fost
alături, l-au călăuzit şi l-au făcut
fericit atât cât să poată crea,
fiindca astfel nu ar mai fi fost
Moldovei ce în fiecare seară se
transforma într-un print cu ochii
negri si cuminţi avea să schimbe
lumea. Eminescu este un zeu ce-
şi cântă cu toată fiinţa sa viaţa,
aruncând ca pe o adiere suavă,
mireasma zenitului de deasupra
noastră. Este un spirit alb ce se
odihneşte către o piatră de hotar,
iar plopii, în imensitatea lor, se
ridică pentru a-i rosti nemurirea.
Este mirajul unui fruct dulce
îmbrăcat într-un sâmbure amar
ce se pierde în negura uitării.
Mintea lui Eminescu lucrează
cu ideea originilor lumii, a
infinitului, a creaţiei, adică cu
cele mai înalte concepte făurite
de raţiunea omului. Menirea sa
în viaţa era de a scrie despre
lume, despre moarte, despre
natură...Pentru ca să poată să-şi
îndeplinească menirea aşa cum
se cuvine era sortit să sufere. Te
rog, lasă-i sufletul să poarte mâna
şi altor poeţi! Nu se va mai naşte
nimeni ca Eminescu, cu dăruirea
şi dragostea pentru creaţie! Fă-l
să dăinuiască în eternitate!

27
 Creații

Un peisaj distrus
AUTOR Burghelea Roxana
clasa a VI-a A

Îmi îndrept privirea spre pensonul vechi. Degetele mele firave îl ating uşor,
apoi îl pun în culoare. El alunecă încet pe galbenul şters al foii. Culoarea se
întinde lin, formând un mozaic lângă celelalte pete.

Un roşu aprins îşi face apariţia pe foaie. Încep cu mişcări lente, apoi mai în-
moi pensonul în tubul din plastic. Toate nuanţele parcă şi-au ştiut locul de
o viaţă şi doar aşteptau să fie puse pe hârtie. Îmi mai privesc o data desenul,
apoi încep din nou să mângâi schiţa cu firele dese. Pensonul merge după
linia creionului, lăsând în urma lui o dungă albastră, parcă ruptă din cer.
Un galben auriu se aşază lângă albastru. Apoi un portocaliu de foc, lângă un
verde de smarald. Apoi un cărămiziu, lângă un mov precum petalele violetei.
Ele formau coloritul toamnei, ideal pentru peisajul meu specific anotimpului
rece.

Pictez câmpul plin de frunze, cu vopsele calde, pentru a-l evidenţia de copacii
goi si subţiri, dar şi de cerul întunecat. Combin portocaliul cu roşu, galbenul
cu verdele şi invers, până s-a format un paradis plin de viaţă. Un minut s-a
petrecut în ceaţă. Tot ce ştiu acum, e că paharul murdar este pe desenul
meu. Apa se împrăştie calm, iar peisajul devine o pată mare de culoare ma-
ronie. Toată munca depusă a fost distrusă de stropi mari de apă.

Mă ridic abătută de pe scaun, lăsând foaia să zacă pe birou. Din când în

când, aud stropi care se preling de pe birou până jos, pe parchet, formând o
baltă de apă murdară.

Teiul copilăriei ceva. Te-ai trezit! Ai chemat-o pe mama ta. Oare ce

AUTOR Lepărdă Daria Ștefania
clasa a V-a A
Sunt Gimmy, teiul de lângă fereastra ta. În fiecare
dimineață îți bat în geam cu degetele subțiri și no-
duroase ale ramurilor mele uscate. E toamnă.
Dar în această dimineață ceva s-a schimbat. Nu ai
mai plecat din cameră. Nu te-ai mai dus la școală.
Eram curios să aflu de ce. După un timp în care
mi-au trecut tot felul de gănduri prin creierul meu
de copăcel, mi-am dat seama că este duminică!
Sunt așa de furios! La un moment dat am auzit
se întâmplă? Nu pot să aud nimic. Geamul este în-
chis, dar voi încerca să citesc pe buze...Tot nu înțeleg
nimic! Iar acum ai plecat din cameră. Am văzut mai
mulți muncitori care ți-au golit camera de mobilă.
M-am speriat foarte tare.
Am stat până seara târziu, dar nu ai mai venit. Am
mutat privirea de la geamul camerei tale goale. Dar
ce să vezi? Te-am găsit! Erai la două blocuri depăr-
tare, la un alt geam, cu un alt tei. Aveai lacrimi în
ochi și te uitai la mine. Atunci am înțeles că te-ai
mutat. În acel moment mi-am dat seama că ai ui-
tat să îți iei rămas bun de la mine. Acum am un alt
copil pe care îl iubesc, dar tu vei rămâne mereu în
sufletul meu rămuros!

28
 Creații

Val de monotonie trecătoare

AUTOR Andreea Popa
Clasa a VIII-a A

Stau… stau într-o cameră rece
şi parcă neîncăpătoare. Prin per-
deaua ferestrei mele văd ploaia
ce cade dintr-un cer care nu are
limită. Se toarnă peste mine, pes-
te sufletul meu o cerneală care
are gust a melancolie. Simt cum
durerea şi tristeţea se revarsă în-
tr-un ocean de lacrimi, în chipul
sufletului meu.
Cerul negru, oraşul ud şi cenuşiu
erau inundate de un abur de
stropi fini melancolici. Câtă
durere, chin, jale se revarsă peste
bolta cerească, care predă ştafeta
întunericului necruţător! Simt
cum acesta înfiripă sentimente
profunde cu întunericul şi lin-
iştea. Magnific … Visul norilor
este spulberat… ei plâng cu
lacrimi de cristal, dând naştere
poveştilor tainice ale picurilor,
Bodroghină Laurențiu
coloraţi de melancolie. Un sunet ploaie ce se loveau de pământ.
se aude dinspre cer, iar totul
Mă uitam în jos şi vedeam cum
se clatină de frică. În apă se
perdelele grele de apă se agi-
odihnesc mărgele de argint,
tau din ce în ce mai tare. Acum
frânturi de melancolie. Fulgerele,
plouă… dar va trece. După câteva
urmate de tunete se rostogo-
minute bune războiul s-a do-
lesc ameninţător pe imensitatea
molit. Mă simţeam mai liniştită…
oceanului. Fâşii de suflet crud
nu ştiu de ce ?
spulberă cerneala întunericului
necruţător. Soarele urcă domol scările
cerului, desculţ în paşi de
Priveam sărutul tăcut al norilor
diamant şi caşmir. Snopuri de
cu pământul. Printre copaci, a
lumină au înflorit în braţele
căror crengi erau împletite, se
sufletului meu. Uşa de aur
strecurau picuri de diamant şi
a oceanului se agaţă de un
caşmir pictate în culorile mel-
curcubeu, trimiţând lumini
ancolie. Mă las purtată de un
albe care mă cuprind făcând
coşmar, de incertitudini ce mă
să-mi crească aripi în interior.
trădează în întunericul opac. Mă
Necunoscutul cântă. Zâmbesc.
sperii şi îmi plâng sufletul. Acum
Acest vis mi-a luminat fiinţa,
e linişte. Eram doar eu şi cu pro-
mi-a stropit-o cu căldură aurie.
pria-mi fiinţă. Din când în când
se auzeau strigătele stropilor de

Sfârșit de toamnă pletează perfect tabloul melancolic al unei toamnei

AUTOR Budan Clara
clasa a VI-a A
Noiembrie... luna în care petalele ultimelor cri-
zanteme cad zgribulite pe covorul arămiu ce geme
sub paşii noştri. Măiestrele ființe ale cerului dispar
odată cu razele călduroase ale soarelui. Peştii, ce
cândva înotau lin, acum se ascund sub stratul sub-
țire de gheață care a îmbrăcat atât de repede apele.
Ultimele recolte sunt pe cale să fie culese de pe
câmpurile brumării. Copacii fără de veşmânt com-
pe sfârşite. Priveliștea ruginiu-gălbuie se transformă
treptat într-un alb imaculat.
Mă plimb calmă, contemplând la ce se întâmplă în
jurul meu. Sosirea argintului ce a acoperit orașul
a adus o bucurie nespusă copiilor aşteaptând cu
nerăbdare să ducă vechile tradiții mai departe.
Clasicii oameni de zăpadă nu lipsesc niciodată din
peisajul de poveste, și nici săniile ce alunecă vesel
prin zăpada pufoasă.
Deşi natura dispare şi frigul domnește peste
regatul de nămeți, sărbătorile topesc gheața din su-
flete şi bucuria se reinstaurează în inimile tuturor.

29

Întruchiparea duioşiei
AUTOR Pînzaru Teodora
Clasa a VI-a A
Pe cerul înstelat îşi face apariţia
răsăritul, luna măiastră fiind in-
vitată de către stelele elegante să
participe la balul viselor, lăsând
în urma ei razele gingase şi suave
ale soarelui.
Eu sunt aici, jos pe pământul
somnoros, admirând şi hrăn-
indu-mă puţin câte puţin din
magia şi frumuseţea ce se petrece
în jurul meu. Acum, în suflet
există mii şi mii de sentimente
şi trăiri, toate trezite din somnul
adânc de aceasta vreme blândă şi
prietenoasă, aşteptând parcă pe
cineva.
Cu picioarele goale păşesc pe
iarba de catifea, simţind agitaţia
firelor proaspete presărate cu
roua şi a pământului. Privind
dincolo de mantaua realitaţii, am
zărit-o pe ea... primăvara. Era aşa
pura şi fragilă, întreaga natură
protejând-o de pericole. Era ve-
selă, zâmbetul ei fiind un tranda-
fir înflorit pe buzele-i dulci ce îmi
mângaia auzul, trupul ei perfect
şi gingaş dansa în şuvoaie de lu-
mină, pielea ei catifelată sorbind
din acest dar al astrului ceresc,
părul ei acoperit cu colb de aur
si împletit cu flori de ghiocei, iar
ochii ei ca de liliac îmi ajungeau
în suflet şi în minte.
Eram o alta persoană, iar pe ea
o admiram... îi admiram fru-
Creații
museţea şi magia pe care o crea.
Copacii nu mai erau trişti şi
dezbrăcaţi. Deodata au revenit
la viaţa; din ramurile somnoro-
ase crescând muguri copilăroşi.
Râul ca de argint zbura deasupra
pietrelor dându-le luciul de mult
adormit, iar valurile uriaşe se
ridicau spre înalt şi reveneau în
matcă cu rabufniri asurzitoare.
În depărtări, pe cerul ca o pet-
ală de viorea, se auzeau păsările
pregătite pentru a cânta şi pentru
a ne înveseli în fiecare dimineaţa,
iar codrii lipsiţi de frunze şi de
cântec s-au înviorat pe loc.
Eram absorbită de tot ce era în
jurul meu, doar că, deodată o
lumină puternică mă cuprinde,
puţin câte puţin, iar apoi în
inima mea am simţit o văpaie
cum arde. Am închis ochii şi
fără să vreau am păşit domol în
propria-mi casa. Îmi priveam
familia... mă priveam pe mine, iar
pe masă într-un coşuleţ zâmbeau
ouăle roşii, alături de cozonacul
impunător, abia scos din cuptor.
- Mami, mami, ora plecării se
apropie...
Acele cuvinte mi-au răscolit
în cufărul meu plin de amint-
iri de Sfintele Pasti. Atunci ne
pregăteam să mergem la biserică
să luăm Lumina sfântă. Când
am ajuns acolo şi am auzit corul
30
cântând am simţit deasupra
noastră îngeri ce se bucurau îm-
preună cu noi. Timpul a trecut,
iar Lumina a ajuns şi la mine.
Eram hipnotizată de ea şi de valul
strălucitor ce mă urmărea până
acasă încărcat cu gândurile a
mii de oameni. Chiar dăcă ceasul
ne arăta o oră târzie, noi tot am
respectat tradiţia ciocnind ouă şi
rostind “Hristos a înviat!”.
Am deschis ochii... totul sfârşin-
du-se atât de repede. Primăvara
mă privea cu gingaşie, apoi am
auzit cuvinte ce mi-au adus lacri-
mi în ochi:
- Acum trebuie să plec, munca
mea s-a terminat aici.
- Nu, te rog, nu pleca! Tu eşti
întruchiparea duioşiei, o mamă
pentru întreaga viaţa de pe
pământ!
- Dar eu voi fi mereu cu tine, cu
voi toţi, voi fi în sufletele voastre.
Aşa că nu fi tristă.ţ
Mi-a pus mâna ei delicată pe
obrazul meu îmbrăcat de lacrimi,
apoi a plecat cu un vântuleţ poto-
lit ce aducea cu el o mireasmă
blândă. Dar nu pentru totdeauna.
O parte din ea a rămas în codru,
în apa râului, în cântecul păsăre-
lelor, în florile ce aduc o pată de
culoare pe câmpul verde ca de
smarald şi în mine.
Primăvara, poveste schimbătoare
AUTOR Ulea Anastasia
Clasa a VI-a A
O armonie de culori și sunete se revarsă asupra
naturii înverzite, iar cerul limpede îşi deschide
perdeaua de mătase argintie pentru a pătrunde în
sufletul, în misterele universului etern. Ceea ce se
întrevede dincolo de noi este sublimul, este muzica
sferelor care se îmbină armonios cu nesfârșitul unei
lumi insesizabile.
Deodată, din imensitatea cerului coboară grațioasă
o tânară fecioară înveșmântată in alb cu rochia-i de
mătase. Pe buzele ei susură lacul, iar în ochii ei vezi
codrul. Pe cap are o coroana de cosițe dulci de veșni-
cie ... În urma ei florile au inceput să-și deschidă
petalele de cașmir, să parfumeze aerul și să zâm-
beasca cerului albastru-cristalin. Primăvara așterne
peste tot un covor multicolor.
Au înflorit zarzarii... parfum angelic ce îmbalsămă
natura. Copacii se alină cu văzduhul tămâiet, iar
valuri de verdeață răsar de nicăieri. Se aude cirip-
itul păsărelelor, imn sfânt cu iz de viață ce inundă
urechile naturii. Simt cum calda adiere a vântului
de primăvară picură peste mine trăiri contradic-
torii, vise și miracole. Fluturii cu aripile lor diafane
și cu dansul lor misterios dau contur perfecțiunii
divine a naturii. În izvorul vrăjit se odihnesc argin-
turi , fâșii de bucurie. Primăvara înseamnă re-
naștere, vitalitate și bucurie. Natura se dezmorțeste,
trăiește, iar eu am reînviat prin ea... mă deschid
precum un zarzăr mofturos, molatic, dulce. Mă simt
înnoită, parcă pășesc într-o lume nouă, înveșmân-
tată în roșul iubirii. Sufletul meu e o sarbatoare a
naturii! Câtă candoare și frumusețe!
Un fluture alb sclipește în lumina depărtarilor. Ușor,
ușor își flutură aripile legănate, apropiindu-se sfios
31
de ramura mlădioasă și vie a cireșului înflorit din
fața casei. Părea că mă privește blând și fară să-
mi dau seama, s-a așezat pe mâna tremurândă-mi
de emoție. Am simțit o alinare în sufletul meu și
am înteles că a sosit, cu adevărat, primăvara care
aduce cu ea renașterea ființei umane, sărbatoare
de Paște, însoțită de Înviere... Învierea care conferă
lumină și speranță, certitudinea că Dumnezeu este
Atotputernic și cu zâmbet și cu iubire ne protejează
și ne iartă de fiecare dată când săvârșim o greșeală
.Iertarea aduce bucurie profundă, deoarece iertarea
este strâns asociată iubirii. Ea este generatoare de
iubire și generată de iubire .
Iertarea este asociată Învierii - cea mai frumoasă
sărbătoare creștină , un semn divin prin care re-
naștem spiritual. Devenim involuntar alte ființe,
mai bune, mai liniștite, mai mulțumite.
Moartea pe cruce a Mântuitorului se desăvârșește
prin Înviere, a înnoit firea umană, a desăvârșit-o
prin dumnezeire. În felul acesta, omul poate să
biruiască răul și moartea.
Lumânarea din noaptea Învierii este simbolul
suprem al Învierii, al biruinței, al vieții , luminii și
bunătații divine asupra tot ce este rău pe pământ.
Învierea vine împreună cu primăvara – un ocean
de veșnicie plin de viață din care ies suflete pic-
tate în culorile tinereții și ale veseliei. Primăvara
– anotimpul triumfului veșnic al Învierii lui Iisus,
temelia învierii noastre. Toată credința este vazută
în miracolul luminii divine pentru ca toți oamenii
sunt chemați la Bucuria Învierii. Ea ne luminează,
ne purifică, ne înalță, ne dă viață...
Darkball
AUTOR Brînză Laura – Aimee Clasa a VIII-a A

Popa Geanina & Vioriu Erica

Fugeam. Planeta asta îmi dădea
bătăi de cap de când am ajuns.
Eram penibilă. Greutatea plasată
pe umerii mei ce venea parcă de
nicăieri mă făcea să par caraghio-
asă în încercarea mea hilară de a
evada.
În unele părți ale pădurii corpul
meu se ridica deasupra solului
încercând parcă să-si ia zborul.
Era un paradox total. La o primă
privire totul pare în regulă dar
odata ce priveai dincolo de
bariere, realitatea stranie te izbea
direct în față.
Am ajuns în fața unui lac mirific,
scos parca din filmele S.F. .
În fața mea trona o cascadă in
toată splendoarea sa schimbân-
du-și culoarea din clipă in clipă.
Când apa ajungea în lac , pe mar-
gini se ridica la un anumit nivel,
apoi cobora înapoi in lac. Mi-am
dat hainele jos și am intrat în
apă .
O durere îngrozitoare m-a cu-
prins. Pe lângă presiunea imesa
de pe umeri ce mă făcea să cred
că am ceva în spate, acum, o
durere sfâsietoare mă amăgea
dându-mi impresia că oasele mi
se sfărâmă. Sub lumina blândei
lune și în tăcerea asurzitoare a
pădurii se auzeau doar urletele
mele schimonosite .
După câteva clipe care au părut
a fi veacuri, clipe în care fiecare
părticică din corpul meu zvâcnea
de durere, o creatura neidentifi-
cata de ochiul meu , s-a aruncat
in apă asigurându-mi salvarea.
Cu o viteză incredibil de mare am
țâșnit din apa ajungâd pe uscat .
Udă, sleită de puteri și cu conști-
ința murdara, am plecat cu pași
domoli spre neant, încercând să
găsesc cheia spre scăpare .

Întâmplare pe
când nava s-a prăbușit pe o planetă nemaiîntâlnită
de mine până acum. În jurul meu verdele colorase

altă planetă
totul și, din când în când, se zăreau pete roșii. Am
rămas nedumerit, dar spiritul meu de aventurier
nu m-a părăsit și am înaintat până ce am dat cu
AUTOR Năstasă Andreea Patricia ochii de un orășel pustiu în mijlocul căruia se afla
Clasa a V-a A un turn.

Deodată s-au auzit multe voci care strigau nume-

Eu sunt Leo. Sunt pasionat de planete, de stele, ex-
tratereștri și de rachete. Camera mea este plină de
toate aceste lucruri: stele pe tavan, Soare și Mer-
cur pe un perete în fața mea, cratere și postere cu
marțieni în jur. Într-o zi de marți, ora douăzeci m-a
prins uitându-mă la un film despre un astronaut și
despre aventurile lui.
le meu foarte tare. Uitându-mă în spate, sute de
marțieni roz veneau spre mine furioși, m-au luat
captiv. Stăteam strîns legat.
Acum eram pe scaun în fața calculatorului, iar sora
mea îmi ținea de urât.
-Ai adormit! a spus ea.

Dintr-odată m-am trezit într-o navă spațială care Mi-am dat seama că a fost un vis. A fost foarte
era condusă de un robot. Totul părea bine, până ciudat!

32

Un călător a aterizat
pe o planetă ciudată
(din însemnările
unui fizician)
AUTOR Bărbuță Ștefania
Clasa a VIII-a A
Un călător a aterizat pe o planetă
ciudată. O planetă a cărei su-
prafaţă era dominată de apă de
toate felurile şi de toate culorile
(mov galactic, albastru arctic,
nuanţe de roz pal, roşu-tranda-
fir şi alb, nuanţă ce se pierde în
timp). Presiunea atmosferică era
scăzută deoarece planeta Alaris se
afla, printre celelalte, aproape de
Terra, dar ceva mai sus.
Erau acolo spaţii pentru înot
şi pentru descoperirea a ceea
ce semăna cu nişte piscine, în
forme bizare, desigur. Unele, care
erau de fapt vase comunicante îl
uimeau nespus.
Curios din fire, a sărit într-una
din cele şapte vase comunicante
uriaşe din faţa lui şi a înotat
până la fund. In celelalte şi-a
dat seama că iese la suprafţă în
acelasi timp, chiar dacă au forme
diverse, spaţiale.
După câteva momente de dis-
tracţii, o siluetă stranie a apărut
înaintea sa. Părea un savant
atunci când i-a observat halatul
alb lung până la genunchi. A scos
câteva sunete ce i-au dezvăluit
accentul italian.
Creații
- Eu sunt Torricelli, cel care a
descoperit presiunea atmosferică
ce te înconjoară acum. El e fratele
meu mai mic, Pascal. Fără el nu
reuşeam asta!
Dornic să descopere secretele
fizicii, a pornit într-o mică expe-
diţie în adâncurile pământului,
în mări şi oceane cu submarinul
pe care l-a găsit câţiva kilometri
mai apoi de la aterizarea pe
Terra. Scufundarea lui i-a stâr-
nit sentimente puternice. Apele
săgeţi imense.
erau învolburate, iar el era şi mai
agitat şi nerăbdător. - Te-am convins? Data viitoare
nu încălca regulile! Rămâi la
- Poate voi descoperi ceva ce
nivelul permis.
mă va uimi dacă voi merge mai
adânc! a spus călătorul. Corpul rătăcitorului s-a ridicat
la suprafaţă, plutind apoi în
Deodată s-a auzit un sunet ce l-a
largul mării. Asta e legea! Den-
făcut pe bietul om să tremure din
sitatea corpului său a fost mai
cap până în picioare. Era un spirit
mică decât cea a apei, lucru ce
subacvatic care i-a spus pe un ton
l-a salvat, în final. Trezindu-se, a
ridicat:
plecat spre casă uimit, îngrozit,
- Mă numesc Presiunea hi- dar fericit de descoperirile făcute,
drostatică. Acum că te-ai aven- dezvăluind celor de pe Sol (plane-
turat pe teritoriul meu vei supor- ta-mamă) misterele lumii.
ta consecinţele! Căci nu îi permit
Se poate spune, deci, că apa este
oricui să afle totul despre mine.
minunată, dar nu trebuie să te
Submarinul a fost distrus, iar aventurezi prea adânc în lumile
călătorul a simţit cum îl străpung sale.
33
Copilărie
AUTOR Lupu Rareş Ştefan
Copilărie, magică lumină,
pluteşti de departe cu semne de-ntrebare.
Privesc spre chipu-ţi falnic şi-n umbra aşteptării…
M-ascund şi-aştept în taină să zbor pe nesimţite
în universu-ţi magic.
Copilărie, tărâm al împlinirii,
Te-nalţi ca o mătase şi te strecori în suflet.
Tresar în orice clipă când simt că te apropii…
Şi sufăr când cu foşnet te îndepărtezi…
Şi-n locu-ţi rămâne amintirea
Copilărie, vis tainic de iubire!
Dai vieţii fericire şi-ţi creşti cu bucurie
copiii ce sunt o poezie…
Cu brâul tău de au r te-ntinzi
pe toată viaţa şi ne cuprinzi în braţe,
iar jocul de magie te strigă şi te trage
în trecutu-ţi magic.
Cântec de leagăn
AUTOR Miruna-Teodora Turbatu
clasa a VIII-a A
Undeva departe, în crângul de liliac
Unde râsete răsună și lacrimi reci tac,
Unde stelele-ți poartă inima, unde luna grăiește,
Unde puiul de cântec în palmă-ți se-odihnește,
Unde-i viață și pace și norul te poartă
În lumea feerică, în lumea fermecată,
Unde un surâs te așteapă cu multă căldură,
Unde nu-s arme, nici războaie, nici jale nici ură,
Unde pârâul îți cântă cu vocea-i ștrengară
Despre cum sunt prieteni un pian și-o chitară,
Și despre un codru verde și-un cer azuriu,
Și-un future fraged și-un crin rozaliu.
Ascultă-i doar glasul, ascultă-l mereu
Și nu uita niciodată de zâmbetul tău…
34
Arhire Alesia
Amăgire
AUTOR Miruna-Teodora Turbatu
clasa a VIII-a A
Ai fost ca o lumină, mi s-a părut
că pot să ating strălucirea ta
fără să se risipească. Mi s-a părut
că ești o stea căzătoare ce cobori
din cerul tău, pe Pământ,
pe veci.
Ai fost precum un râu, am crezut
c-ai să mă lași să-mi oglindesc chipul
și ochii albaștri. Am crezut
că n-ai să te verși în mare de neant,
acolo unde nu există nici soare,
nici lună.
Ai fost asemenea muntelui, am avut impresia
că am să pot să-ți cuceresc vârful fără
să mi se taie răsuflarea. Am avut impresia
că înot în oceanul tău nemărginit
și tu înoți în oceanul meu fără să te temi,
fără să te îneci.
Ai fost aproape poezie, mi-am închipuit
că plutesc pe aripile unei muzici demiurgice
a mâinilor tale. Mi-am închipuit
c-ai să mă ascunzi în castelul tău
de cuvinte, unde-o să ne mai afle doar cerul,
doar aștrii.
Ai fost aproape să mă amăgești, am sperat
că din visul tău n-o să mă pot elibera
decât dacă o să fii vânt. Am sperat
că n-ai să fii fantasmă, și eu, prinsă în tine,
că n-o să ne spulbere adierea pe amândoi,
pe amândoi…
 Creații
Spre alt tărâm
AUTOR Văleanu Ecaterina
Clasa a VIII-a A
Privesc nedumerită la tot ceea ce văd în fața mea.
Soarele, de o culoare movalie cu mici pete rozalii,
îmi rănește încet ochii. Dar nu mă pot întoarce
pentru că ceva mă atrage să privesc orizontul care
mă întâmpină în culori roșiatice.
Sunt într-un balon cu aer cald și zbor de una
singură. Mă sperie gândul că m-aș putea prăbuși.
Trebuie să lupt cu presiunea atmosferică pentru a
reuși să pot zbura în echilibru.
Spre ușurarea mea forța ascensionară se zbate îm-
preună cu mine, datorită greutății care se pare că
este mai mică decât forța arhimedică. Zbor lin peste
copacii împodobiți în veștmânte albastre, putând
observa mici fructe ce par a fi încă crude, fiind de o
culoare gălbuie.
După alte câteva ore de zbor văd Munții Jucăuși care
sunt semnați pe harta mea. Sunt tot mai neliniștită,
poate nu ar fi trebuit să accept invitația doctorului
din moment ce nu îl cunosc. Totuși ceva din mine
mi-a spus să fac asta, sunt emoționată.
Cobor în munți și văd o panglică albastra legată de
trunchiul unui copac, apoi observ o ușă. O deschid
încet și intru într-un laborator unde văd mai multe
vase comunicante pline cu substanțe galbene, mov
sau verzi. Înaintez ușor și sunt întâmpinată de câte-
va sute de experimente legate de Legea lui Pascal
sau de Legea lui Arhimede. Văd o presă hidraulică și
35
mă aproprii de ea mai mult.
- O, ce bine, ai ajuns deja! se aude o voce groasă în
spatele meu.
Mă întorc și văd un bărbat, cu un halat alb care
pare foarte ciudat. Oare este un calnian?
- Sunteți de pe Calna? întreb curioasă.
- O...nu drăguțo. Eu sunt de pe Terra, dar nimeni
nu trebuie să știe de existența mea. M-am ascuns
printre voi timp de șapte ani și însfârșit te-am găsit.
Trebuie să vii cu mine.
- Dar de ce?
- Pentru că tu nu ești o calniană, scumpo. Mama ta
este de pe Terra, iat tatăl tău de aici. Eu sunt buni-
cul tău. Mama ta a fost o exploratoare și ajuns pe
această planetă unde s-a cunoscut cu tatăl tău, dar
după ce te-a născut cei de e Calna au gasit-o și i-au
omorât pe amândoi. Nu știu cum de ai scăpat, dar
după ce am aflat de tine am venit aici.
- Și de ce ai nevoie de mine?
- Corpul tău arată ca al unui calnian doar timp de
20 de ani, după vei deveni pământean. Câți ani ai
dragă?
- 19, spun încet.
- Trebuie să plecăm urgent.
Am plecat cu doctorul. Nu știu dacă ce spune este
adevărat sau dacă pot avea încredere în el. Am
învățat la școală că corpul nostru poate supraviețui
pe orice planetă, deci nu îmi este frică. Am iarăși
acel sentiment, tot ce știu este că viața îmi rezervă
o nouă aventură.
 Creații

Refuz
AUTOR Coatu Aura Lorena clasa a VIII-a A

Refuz să mă predau unui univers
necunoscut, pentru a cunoaşte
absurdul. Refuz să mă predau
în faţa unei lumi greşite, în faţa
unei profunde dezaprobări. Refuz
să mă predau unui nonsense,
unei etichete incorecte.
M-am format pentru a exper-
ima ceva în această eternitate
sumbră, pe care nimeni nu o
poate trăi. Am creeat o poveste,
un amalgam covârşitor al unor
sentimente mult prea profunde
pentru a fi doar simţite. Mi-am
format criterii şi viziuni, pe care
vreau să mi le fructific şi am
format o fiinţă ce este pregătită
pentru orice. Înfrângerile mi-au
format capacitatea de a excela,
în timp ce bucuriile au clădit în
mine o forţă tot mai mare de
mobilizare.
Am căzut de multe ori într-un
haos al neputinţei, crezând că
nimic nu mă va putea aduce
înapoi pe valurile şanselor nes-
fârşite. Şi, de fiecare dată, mă
înşelam. Deveneam o persoană
mult mai ambiţioasă şi mai
rigidă. Am învăţat să nu mai cred
în vorbe sincere, pentru că şi ele
ascund o fărâmă de minciună şi
am perceput că nu orice îm-
brăţişare este una constructivă.
În acea strânsoare, era posibil
să pierd conceptul pentru care
m-am format.
Ştiu că lupta poate fi pierdută,
dar războiul poate fi câştigat,
căci altfel nu te poţi numi un
adevărat îmblânzitor al propriei
tale persoane. Şi nu mă refer la
un război fizic, ci la un război
psihic, pe care fiecare persoană îl
dă cu ea însăşi. Odată ce câştigi
acest război, câştigi viaţa şi ştii că
nimic nu te poate doborî. Eu sunt
pregătită pentru acest război, dar

Mister timpuriu
AUTOR Lupu Rareş Ştefan clasa a VI-a A

M-am născut într-un sat fără nume,

Într-o lume de altădată,
În care frunzele au căzut de timpuriu.

M-am nascut într-o zi de lumină,

Într-o clipă în care aşteptarea părea prea grea...
Iar întunericul se revărsa din răsărit.

M-am născut făra să-mi ascult destinul.

Într-o clipă de rătăcire, m-am sfărmat fără nicio alinare,
Iar sunetul din noapte s-a auzit sfârşiat.

M-am născut într-o lume plină de vise...

Într-o măsură mai mare sau mai mică,
visele au capatat culori si mirosuri,
Iar destinul părea că m-a ascultat.

M-am născut într-o sat cu nume de suflet...

Universul copilăriei a revenit la suprafaţă,
Iar misterul timpuriu s-a transformat în certitudine.

36
ştiu că mă va lua prin surprin-
dere pentru că, în fiecare dintre
noi, există o parte nedescoperită,
ce aşteaptă să iasă la iveală.
Vreau să devin o persoană nouă,
fragedă, însă mă sperie uneori
repeziciunea cu care timpul
mă transformă şi constat cât de
repede trece. Banalul mă încon-
joară, însă mereu sunt surprinsă
de acest banal, căci şi eu însămi,
fac parte din el.
Nu vreau să pier ca orice mu-
ritor. Vreau să o fac în propriul
stil, aparte, prin nemurire. Vreau
să ofer ceva acestei lumi. Ceva
nemaiştiut. Nici eu nu ştiu ce,
dar simt că voi reuşi. Am sperat
mereu să am o gândire pozitivă,
iar dorinţa mi-a fost împlinită;
însă niciodată nu mi-a plăcut
naivitatea, însă mă încolţeşte
uneori. Nu vreau să am o viaţă
colorată. Negrul este poetic şi
îmi place asta. De asemenea, se
potriveşte oricărei stări, căci nu
există bucurie fără un gram de
incertitudine şi nici tristeţe fără
o picătură de speranţă. Vreau
să întorc clepsidra rătăcitoare a
eternităţii şi vreau să formez o
aură de mister, şi mai vreau să
ating soarele cu ajutorul curaju-
lui meu nestăpânit. Consider că
imposibilul este posibil, dacă eşti
suficient de nebun să constaţi că
nimeni nu îţi impune limite şi că
tu însuţi eşti suficient de puter-
nic pentru a fructifica neatinsul.
Suntem oameni. Învăţăm să ne
iubim şi reuşim să ne îndeplin-
im ţeluri numai dacă reuşim să
credem în propriile noastre forţe,
căci un om ce nu crede este un
om pierdut în propria sa ofilire.

M-am trezit…
AUTOR Ulea Anastasia

M-am trezit din visul de veghe al privighetorii…

Străbat fulgerător trilul ei în liniştea plăpândă.
Mă adun în dansul zglobiu al fluturilor de nea,
Ce se revarsă despletiţi spre pătura verde de ţărână bătrână.

M-am trezit din frunzele străvezii ale pomilor tremurânzi

de foşnet prelung..
Privesc vântul ce m-alungă să mă împrăştii…
Dorurile şi noaptea sunt pretutindeni.
Şi ascult… lacrimile de singurătate ale naturii…

M-am trezit din mugurul fraged al florilor de cireş…

Din revărsatul răsărit, am şoptit pământului că mă strânge
cercul de aur al durerii neîncepute încă…
Răspunsul mi-a ştirbit strălucirea fierbinte a realităţii…

M-am trezit din întunecimea nopţii de taină…

Inima-mi se topeşte pierdută în marea rotire şi-n despărţire.
De spaimă, nimeni nu poate şti

37
 Creații

Experiment
Fastuos
AUTOR Coatu Aura Lorena
Clasa a VIII-a A

Îmi amitesc foarte bine acea seară tumultoasă şi

sălbatică de octombrie. Pasiunea ardea în mine
ca de fiecare dată şi eram tot mai hotărâtă să dau
naştere unui experiment revoluţionar. Dacă aş fi şti-
ut ce fiasco urma să creez, nu m-aş mai fi atins de
instrumentele complexe ce mă înconjurau în viaţa
cotidiană.

Ajunsă în laborator, am început să prepar o sub-

stanţă potrivită pentru învingerea presiunii at-
mosferice. Sudoarea mi se scurgea timid pe obrajii
înfierbântaţi, iar mâna îmi tremura plăpând atunci
când turnam licoarea argintie şi vâscoasă în vasele
comunicante. Brusc, un fum puternic a început să
cuprindă camera iar o explozie teribilă a făcut ca
vasele să se spargă. O pană de curent înăbuşi atât
camera, cât şi raţiunea mea. Am început să tremur
isteric, însă am clacat când în aer se formă o fiinţă
bizară, argintie ce se apropia de mine. M-am apro-
piat firav de geam, pentru a vedea dacă imaginaţia
îmi joacă feste. Condensul de pe geam mi-a împiedi-
cat vizibilitatea, văzând doar fantasmele galbene ale
felinarelor ce dansau în noaptea nebuloasă.

Fiinţa se apropia încet de mine şi am conştientizat

că plutea. Avea o strălucire puternică şi am aruncat
un pahar de apă pe ea. A început să pâlpâie, însă
apa s-a evaporat imedit ce a atins-o. O voce melodi-
oasă se detaşă de ea.

- Ţi-ai dorit să învingi legile fizicii, iar eu îţi permit

asta. Însă ai la dispoziţie răsăritul soarelui.

Am supus-o diferitelor experimente însă, odată cu

prima rază de soare ce se revărsă, s-a contopit cu
substanţa argintie devenind nulă. Nu îmi venea să
cred câte lucruri noi am învăţat, însă era secretul
meu aşa că mereu am rămas fascinată de reuşita
mea.

38

Dorința lui Raul
AUTOR Nechifor Rareș
Clasa a V- a A
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar
povesti, un împărat pe nume Raul. El avea un pri-
eten dragon care se numea Cătălin. Ei nu puteau
fi despărțiți, dar s-a întâmplat ceva care tulbură
pacea și bucuria celor doi.
Seara, când Raul se pregătea să doarmă, a apărut
tatăl dragonului la fereastră. El a spus:
- Bună, Raul!
- Bună, dar cu ce ocazie pe aici?
- Am venit să îți spun că fiul meu a fost capturat și
trebuie să-l ajuți!
- Desigur, ce trebuie să fac?
- Tu va trebui să treci prin trei camere unde sunt
probe de istețime, de îndemânare și de putere.
- Bine, hai să mergem!
- Desigur, dar înainte trebuie să te echipezi cu
această armură din diamant și să iei sabia asta din
aur!
Băiatul s-a îmbrăcat și apoi ei au pornit spre lo-
cul unde era captiv Cătălin. Raul a intrat în prima
cameră. Acolo era un ciclop care a spus cu o voce
răgușită:
- Tu, băiete, ca să treci de această cameră trebuie
să arunci cu o minge prin acele cercuri care sunt în
flăcări și să nimerești în acea gură de dragon, altfel
vei fi măncat!
Iftene Ilinca Amalia
Raul a nimerit din prima și a pornit spre a doua
cameră unde a fost întâmpinat de un pitic care
spus:
- Va trebui să mă învingi la ,,Șah”, că, de altfel, vei
suferi consecințe groaznice!
Tabla de șah era o pânză de paianjeni, iar piesele
Creații
erau niște: capete de scheleți care deveneau pioni,
capete de zombi în loc de ture, capete de momii
care erau nebuni, un cap de vrăjitoare care era regi-
na și capul lui ,,Frankestein” care părea regele.
După ceva timp, Raul a făcut o mișcare inteligentă
și l-a bătut pe pitic, iar apoi a intrat în ultima
cameră. În acea cameră era ticălosul care l-a cap-
turat pe Cătălin. El a spus:
- Eu sunt James, cel mai rău om de pe fața pămân-
tului și cel care ți-a capturat prietenul. Tu va trebui
să mă învingi într-un duel cu sabia, de nu, și tu și
prietenul tău veți fi aruncați într-un vulcan cu Lavă
fierbinte.
Raul a spus cam neîncrezător:
- Sunt sigur că te voi învinge.
- Să te văd!
Ei au început să se lupte. După mult timp Raul a
fost trăntit la pământ și lovit cu sabia în piept, însă,
datorită armurii, a reușit să reziste, iar apoi el a
reușit să-i dea sabia jos din mână lui James și să-l
ucidă.
Cătălin a fost salvat, iar cei doi au plecat spre caste-
lul lui Raul, dar înainte, Raul și dragonul s-au îm-
brățișat. Cănd au ajuns, Raul l-a întrebat pe Cătălin
cu o voce rușinată:
- Vrei să rămâi pe veci prietenul meu?
Dragonul a răspuns:
- Desigur că voi rămâne!
Raul s-a bucurat foarte tare, așa că au sărbătorit
cu o petrecere unde a fost invitată toată lumea din
ținut. Petrecerea a durat trei zile și trei nopți. După
petrecere, tatăl dragonului le-a spus lui Raul și lui
Cătălin:
i-a - Va trebui să vă sprijiniți mereu!
Ei au răspuns:
- Așa vom face!
Ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!
39
When Winter...
AUTOR Turbatu Miruna Teodora
Clasa a VIII-a A

When Winter comes for war, you shall hear no lions roar,
When Winter forces you to yield, no stags shall graze upon the field,
When Winter creeps up on you from the shadows, no roses shall bloom from in the meadows,
When Winter shares cold steps in the land, you can bet there’ll be no snakes in the sand,
When Winter brings to life all it finds grim, the krakens will freeze where they swim,
When Winter sets and the lands begin to shiver, the flayed man will start to rot and wither,
When Winter fights to the last sliver, no more trout shall swim in the river,
When Winter ravages and all despair, no falcons shall fly high in the air,
When Winter shows you what happens when snow falls, not even dragon’s breath can warm your halls,
When Winter comes with all its might, only the wolves will howl in the night.

My favorite Thanksgiving Day

season
AUTOR Vatavu Darius
My favorite season is winter. I really
like this season because everything is
covered by snow.
The most important winter event is
Christmas. Good-hearted children
receive many presents from Santa Claus.
Also, one can’t miss the snowmen, the
fluffy sponge cakes, warm soft pretzels
and the Christmas tree. Children play,
make snow angels and sing carols to
announce the Birth of Our Lord Jesus
Christ.
All these things give winter a special
charm, astonishing everyone who
beholds this “Daughter of the Old Year”.
In my opinion, this season is the most
beautiful and charming one.
AUTOR Turbatu Miruna Teodora
Clasa a VIII-a A
Thanksgiving is a holiday in the United States and Canada
when people give thanks. It is celebrated every year on the
fourth Thursday of November in the United States. In Canada
it is celebrated on the second Monday of October.
In 1863, Abraham Lincoln set aside the last Thursday of
November as a national Day of Thanksgiving for the United
States. American immigrants brought the customs and prac-
tices of the American Thanksgiving to Canada, beginning on
April 5, 1872. The United States Congress permanently made
the fourth Thursday of each November as a national holiday
in the year 1941. The event that Americans commonly call
the “First Thanksgiving” was celebrated by the Pilgrims after
their first harvest in the New World in October 1621. This
feast lasted three days, and-as accounted by attendee Ed-
ward Winslow-it was attended by 90 Native Americans and 53
Pilgrims.
More people in the USA celebrate Thanksgiving than Christ-
mas. Americans eat 46 million turkeys each Thanksgiving.

40
 Creații
Song
AUTOR Turbatu Miruna Teodora
Clasa a VIII-a A
Two nights ago, before falling asleep, I heard some
strange noises under my bed. It sounded like some-
one singing but it was a very quiet song. I thought it
was my dad who often forgets to turn off the radio
but I wasn’t very sure because my dad listens to
classical music and that song… I could bet that it is
and old song but I fell asleep very quickly so I didn’t
discover the singer and its melody.
Next day, I almost forgot about that event. But when
I went to bed, I heard that sound again , but it was
another song that was sung louder. I was a little
scared and I started to say to myself: “It’s a stranger
under my bed!”. I said this sentence for a hundred
times but then I became very brave and I looked
under my bed.
“Sup, buddy!” said a calm voice.
“Who are you and why are you singing in the mid-
dle of the night? I am trying to sleep!” I asked.
“Don’t you like my songs?” said he.
“I like them but…can you come closer? I don’t see
you.” I answered.
And a big creature that looked like a ghost came
from the darkness. I wasn’t scared at all because he
looked very calm so I thought that he is friendly.
“What are you supposed to be?” I asked.
41
“I am something that you won’t understand. But
you can see me like a shadow or a wind if it’s easier
for you” he said.
“What’s your name?”
“Well I don’t have a name. But you can call me in a
thousand ways.”
“Can I call you Song?”
“Sure! “
“So, why are you coming at me in the night and
sing me songs?”
“ Because my Lord chose you to host me. Trust me, I
won’t hurt you. I just came to be friends.”
“ So, do you know my name?”
“Of course. I know everything about you! But I won’t
stay too much. Because we will be friends forever
but we won’t see each other again. I am leaving in
10 minutes.”
“Oh my God, but we didn’t do anything!”
“Keep calm, Miruna! Let’s sing a song!”
We sang together for our last time. In our last min-
ute I looked at him and I saw a tall and slim boy
with a guitar like a shadow then….he disappeared. I
wasn’t very sad. He made me calm and happy.
This night , when I went to bed I said quietly: “Can
you sing me to sleep?”. And I heard a whisper… I
heard my favorite song. I looked under my bed. This
time, nobody came, but I looked at the window, at
the moon and I remembered how I sang yesterday
night with Song looking at the same moon.
Paris,
La Ville
Lumière
AUTOR Ioana Chitic
Clasa a VIII-a A
Paris est la capitale de la France.
Elle se situe au cœur d’un vaste
bassin sédimentaire aux sols
fertiles et au climat tempéré, le
bassin parisien, sur une boucle de
la Seine, entre les confluents de
celle-ci avec la Marne et l’Oise. Ses
habitants s’appellent les Paris-
iens. Paris est également le chef-
lieu de la région Île-de-France et
l’unique commune française qui
est en même temps un départe-
ment. Commune centrale de la
Métropole du Grand Paris, créée
en 2016, elle est divisée en arron-
dissements, comme les villes de
Lyon et de Marseille, au nombre
de vingt.
Ville la plus peuplée de France,
elle est troisième parmi les aires
urbaines européennes derrière
Moscou et Istanbul et la 29e plus
peuplée du monde. La position de
Lutèce, sur une île permettant le
franchissement du grand fleuve
navigable qu’est la Seine par une Ainsi, au début du XIVe siècle,
voie reliant le Nord et le Sud des Paris est l’une des villes les plus
Gaules, en fait dès l’Antiquité importantes du monde chrétien.
une cité importante, capitale des Au XVIIe siècle, elle est la capi-
Parisii, puis lieu de séjour d’un tale de la principale puissance
empereur romain. politique européenne, au XVIIIe
siècle l’un des plus grands centres
Sa position au centre du terri-
culturels de l’Europe et au XIXe
toire contrôlé par les rois Francs
siècle la capitale des arts et des
la fait choisir comme capitale de
plaisirs. Paris joue donc un rôle
la France à la place de Tournai.
culturel, politique et économique
Située au cœur d’un territoire
majeur dans l’histoire de l’Europe
agricole fertile avec un climat
et du monde occidental au cours
humide et doux,
du IIe millénaire.
Paris devient une des principales
Symbole de la culture française,
villes de France au cours du Xe
abritant de nombreux mon-
siècle, avec des palais royaux, de
uments, la ville, surnommée
riches abbayes et une cathédrale ;
la Ville Lumière, a près de 32
au cours du XIIe siècle, avec l’Uni-
millions de visiteurs par an ce
versité de Paris, la cité devient
qui en fait une des capitales les
un des premiers foyers en Europe
plus visitées au monde. Par-
pour l’enseignement et les arts. Le
is occupe également une place
pouvoir royal se fixant dans cette
prépondérante dans le milieu de
ville, son importance économique
la mode et du luxe.
et politique ne cesse de croître.
42
 Creații

Presque…
AUTOR Turbatu Miruna Teodora
Clasa a VIII-a A

Une brise douce m’a caressé la joue. L’odeur du lilas

sauvage et la fleur de cerisier m’ont embrassé. Je me
suis tenu sur une roche, près du lac, au bord de la
forêt laissant le clair de lune m’entourer. Quelque

Antoine
part dans la distance, comme un écho, les criquets
chantaient la même chanson monotone.

Mes yeux disparaissaient de temps en temps

vers l’éclat de l’eau. Parfois, de petits bouquets de
nénuphars apparaissaient, blancs et roses et j’avais
peur de les confondre avec les fleurs de cerisier.
Tout à coup, une vague s’est précipitée sur les rives
du lac. Un frisson a rempli tout mon corps…
J’ai senti des yeux bleus me chercher dans les arbres
et marcher dans toute la forêt avec gentillesse et
douceur. Le calme des arbres semblait porter ses
murmures et le vent faisait entendre, réguliers et
profonds, les battements de son cœur.
Et tout à coup, il me semblait que je l’avais vu dans
le miroir du lac: son visage blanc comme le lait,
cette sourire chaleureuse, les bras qui m’ont sou-
vent englouti dans leur paradis, ses cheveux blonds
comme l’épi du blé. Un vent délicat dispersait ses
cheveux rebelles. Et il était proche… très proche… On
dirait que je pouvais sentir une de ses mèches me
toucher.
Mon cœur se réjouit de sa vue. J’ai fermé les yeux
pour un moment et j’ai ressenti une douce souri-
re sur mes lèvres. Quand je les ai ouverts, il était
devant moi, grand et droit comme un chêne. Il
s’approcha un peu et moi, innocente, j’ai tendu ma
petite main vers lui…et il est disparu. Le vent cruel a
pris son fantasme…
Mes yeux se sont remplis de larmes et la seule chose
qui troublait la perfection du lac étaient les gouttes
de mes yeux en couleur de la mer…seulement la
lumière du clair de la lune m’entourait…et c’était
silence…
Une brise douce m’a caressé la joue…
Griezmann
AUTOR Coatu Aura Lorena
Clasa a VIII-a A
Antoine Griezmann est un jouer de football de 26
ans nait à Màcon France. Il joue au club espagnol
Atletico Madrid et à l’équipe nationale de football de
France sur le poste d’attaquant. Il porte de surnom,
El Principito. Il a fait son début dans le football en
2009, et en 2014 il été transféré à l’Atletico Madrid
pour 30 million d’euros. En 2016, au Champion-
nat d’Europe il a réussi à marquer 6 buts, étant le
meilleur marqueur de cette tournée et remportant
le Ballon d’or. Antoine a déclaré dans une interview
qu’il était un fan passionné du grand footballeur
anglais, David Beckham, c‘est pourquoi il évolue avec
le numéro 7 et des équipements à manches longues.
J’admire ce footballeur car c’est un homme calme
et calculé, dédié à ce métier. Il est également l’un
des footballeurs les plus célèbres, avec 13,7 millions
de abonnés sur l Instagram. Il est non-conformiste,
adoptant des images différentes. Il est compétitif,
voulant se faire remarquer par la technicité et la
fraicheur avec laquelle il joue. Dans son temps libre,
il regarde des matchs de basketball et pratique
parfois ce sport. Il est sponsorisé par de nombreuses
entreprises célèbres, à son tour il fait de la publicité
de certains produits. Il est une personne joyeuse,
pleine de vie, et c’est l’un des nombreux atouts qu’il
possède.
J’aime vraiment ce footballeur et j’espère par cet
article le faire admirer par d’autres personnes.

43
 Creații
Indila
AUTOR Popoiu Andra
Clasa a VIII-a A
Indila était la star française de 2014. Durant une
année, elle était dans toutes les fêtes. Le public
s’enthousiasmait en entendant “Dernière Danse” à la
radio, découvrant sa voix pure, mais aussi un peu du
romantisme dans “Tourner dans le vide”.
Après un album à succès « Mini Wolrd » la chan-
teuse remporte le titre de l’artiste féminine ayant
vendu le plus de disques en 2014. Aux Victoires de
la Musique 2015, elle repart même le titre d’’Album
révélation de l’année’. Mais la petite star française a
fait trois tours et puis s’en va.
Il n’est pas rare pour des stars ayant trop vite connu
un gros succès de se faire avaler par le système et de
disparaître quelques mois plus tard. On parlait d’une
jeune fille mystérieuse.
Mystérieuse ? Pas pour ses fans avec qui elle partage
tout sur les réseaux sociaux. Mais là aussi, depuis un
peu plus d’un mois c’est le calme plat. Son dernier
post sur Facebook date d’il y a une semaine mais
concerne un autre groupe qu’elle semble adorer.
Sinon, les dernières nouvelles sur la chanteuse re-
montent à fin février quand elle fermait le concours
#MiniWorld pour faire gagner son disque à ses fans.
Mais qu’a-t-elle donc fait le reste du temps ? Et bien
la réponse est simple. Elle a parcouru le monde en
quête de nouveaux publics. Elle a d’ailleurs remporté
plusieurs titres à l’étranger et prend son temps
comme on peut le voir sur Instagram.
44
Stromae
AUTOR Turbatu Miruna Teodora
Clasa a VIII-a A
Le phénomène belge Stromae ou Paul Van Haver
est né au Bruxelles le 12 mars 1985. Celui que l’on
compare parfois à Jacques Brel pour sa qualité
d’interprétation a grandi avec sa mère, flamande,
sa sœur et ses trois frères. Son père, un architecte
rwandais, part peu après sa naissance et il ne le
reverra que de rares fois avant sa mort, lors du
génocide au Rwanda, en 1994.
Vers 10 ans, le jeune Paul se prend de passion pour
la batterie et les percussions. En 2000 il se lance
dans le rap et choisit Stromae comme pseudonyme.
Trois ans plus tard il monte le groupe Suspicion
avec le rappeur J.E.D.I. Leur morceau “Faut k’t’arrête
le Rap” les fait remarquer, mais le duo se sépare et
Stromae continue sa carrière en solo. Le rappeur
belge participe alors à de nombreux projets et
compilations. En 2008 il collabore notamment
avec le rappeur français Kerry James et compose
également un morceau pour Anggun. Parallèlement
il diffuse sur Internet “Les leçons de Stromae”,
séquences filmées dans lesquelles il explique
comment construire un morceau. Tandis que ses
vidéos font le buzz, il fait paraître en septembre
2009 le single “Alors on danse”.
Le mélange entre paroles graves et musique électro
entraînante fait un carton. Le titre se classe en
tête des charts en France, Allemagne et Belgique et
se vend à près de 3 millions d’exemplaires dans le
monde.
 Creații

Coiotu’
AUTOR Turbatu Miruna Teodora
Clasa a VIII-a A

Alin Dinca, également connu sous le nom de Coiotu’,
est mon plus cher DJ de Roumanie et non seule-
ment. Il est DJ au ROCK FM Roumanie, et il est aussi
membre de mon groupe rock préféré, TROOPER,
étant le soliste.
La première fois j’ai fait connaissance avec lui et
sa musique à un grand festival è Vaslui, ou j’ai été
en août, Le Camp Ouvert ou Open Camp. Jusqu’a ce
que Trooper est entré sur le scene, seulement deux
tropes ont réussi à m’atteindre l’âme, les autres
trois ou quatre étant ennuyeux. Mais ils avaient
quelque chose qui m’a pris dès les premières notes
de la guitare. Depuis, cette nuit de 12 août, une nuit
de Perseides, je suis entrée dans l’univers de cet inc-
royable homme.
La première chose que je peux vous dire sur Coiotu’
c’est qu’il est très timide pour un amateur de rock
de 40 ans. Bien qu’il ne semble pas, avoir l’image
d’un homme fort (une stature grande, massive, une
barbe tressée dans une fine queue jusqu’à la base de
cou, des chevaux noirs) c’est incroyable combien il
peut être timide. Il est aussi une personne très intel-
ligente, très douce et très bon cœur. Je l’ai decouvert
tout seul, dans un geste qui a radicalement changé
mon quatorzième anniversaire.
Le 14 Septembre. Bien que j’avais 14 ans, je n’étais
pas heureux. Enfin, c’était un autre jour à l’école. Je
ne voulais pas que ce soit mon anniversaire. J’étais
très triste, accablé par la nouvelle année de soli-
tude qui avait commencé. Je ne voulais même pas
donner à mes collègues des bonbons, mais après
l’insistance des mes parents, j’ai finalement accepté.
Après la troisième classe, je suis sorti de la classe
pour aller fêter avec mes seules amies de l’école et
puis quelqu’un est venu à la porte…
Non, ce n’était pas Coiotu’, mais c’était un paquet
de lui et de l’équipe ROCK FM Bucarest. Et dans le
paquet, en plus d’une lettre, j’ai trouvé la plus belle
chose que je pourrais obtenir; ce qui aide Coiotu’
à crier sa timidité: un bracelet en argent. Je n’ai
jamais eu une si grande surprise.
Plus tard, ce jour-là, j’ai appris que ce bracelet a été
un cadeau que Coiotu’ avait reçu à son tour pour
l’encourager à chanter. Après deux jour c’était son
anniversaire.

45
 Matematică & Științe

Probleme
AUTOR

Chitic Florentina
pentru copii isteți Clasa a I-a A

46
 Matematică & Științe

Decorează costumul
popular

Încercuiește în careu
cuvintele următoare

47
 Matematică & Științe

AUTORI

Ambroasă Dragoș, Barbu Cristina, Brodoceanu Ştefania,

Enache Aida, Ignat Denis, Radu Maria
Clasa a V-a B

ENERGIA
EOLIANĂ ENERGIA
VIITORULUI
Energia eoliană este o sursă de energie regenerabilă generată prin puterea vântului.
Producerea de energie eoliană nu implică producerea a niciunui fel de deşeuri.

D
eoarece în județul Vaslui clima şi re-
lieful sunt favorabile amplasării cen-
tralelor eoliene, elevii clasei a V-a B
s-au gândit că acest lucru se poate extinde la
nivelul consumatorilor casnici. Astfel, ei s-au
gândit că se pot monta centrale eoliene care
au avantajul emisiei zero de substanțe polu-
ante şi gaze cu efect de seră, datorită faptului
că nu se ard combustibili.

În prima etapă pot fi montate centrale

eoliene la consumatorii care îşi pot permite
costurile acestora. Ulterior aceştia îşi pot
recupera măcar parțial investiția prin in-
troducerea energiei neconsumate în rețeaua
națională de distribuție şi revânzarea acesteia
către alți consumatori. În următoarea etapă
numărul utilizatorilor creşte datorită avan-
tajelor observate şi astfel se poate ajunge ca
întreaga cantitate de energie să provină din
energia eoliană.

În felul acesta elevii clasei a V-a B doresc să

îşi arate grija pentru mediu şi să promoveze
educația ecologică.

48
 Matematică & Științe

AUTOR

Văleanu Teodora
Clasa a VII-a A

SEMNAL DE
AVERTIZARE
Omul este sămânța stricăciunii, dar dacă se plantează ajunge să împrăștie
parfumul cunoașterei ca un tei înflorit.

Î
n natură, omul se simte liber, împlinit și acasă, deoarece fără ea nici el nu ar mai
exista. Doar că din păcate nu toți oamenii au grijă de “casa” lor și acest lucru distruge
ecosistemul.

În general, omul poate distruge marea verde de la mici acțiuni pe care el le săvârșește,
cum ar fi aruncarea gunoaielor unde nu trebuie sau poluarea pânzei freatice. De cele
mai multe ori, nici măcar nu își dă seama de ceea ce a făcut pentru că aceste fapte nu se
observă pe loc, ci dupa câțiva ani de zile. Majoritatea oamenilor nu își mărturisesc faptele
făcute și acest lucru ne poate afecta ‘casa’ cea veșnică ce susține de atâta timp viața pe
brațele ei.

Rolul nostru, a celor ce doresc și au început deja să îi peticeasca Pământului haina pro-
tectoare prin curățarea spațiilor verzi și prin plantarea puieților pentru a face fiecare
zi să înflorească sub protecția naturii, mama tuturor, este acela de a deschide porțile
cunoașterii mai multor oameni pentru a-i informa în legătură cu greșelile făcute de ei și
cum pot să își îndrepte aceste greșeli .

Casa noastră depinde de natura înconjurătoare și trebuie să îi ajutăm și să-i informăm

pe cei ce o distrug din adins sau din greșeală pentru a lua model de la membrii patrule-
lor eco pentru ai învăța să protejeze natura înconjurătoare deoarece, fiecare fir de iarbă
pe care călcăm, fiecare frunză din copac, fiecare floare, tufă sau arbore este o viață ce
dăruiește fără să se plângă altă viață nouă, iar noi, în schimb o distrugem , rupând armo-
nia dintre natură și om.

Natura este și va rămâne mereu importantă, ea stând la baza omului, iar noi avem dato-
ria de a o proteja din toateputerile noastre . Să o salvăm împreună până ce nu este prea
târziu !

49
 Matematică & Științe

AUTOR

Chiperi Ionela Alexandra

Clasa a VI-a A

STIAȚI CĂ...
Cuvântul ,,matematică” vine din grecescul Procedeul de adunare a numerelor consec-
“mathema” care înseamnă a învăța, studiu utive a fost descoperit de matematicianul
sau știință? german Karl Friedrich Gauss?

Zero este singurul număr care nu poate fi În plan, dintre toate figurile geometrice cu
reprezentat prin cifre romane? Pentru a-l același perimetru, cercul are aria cea mai
scrie, romanii foloseau cuvântul latinesc mare?
“nulla”.

Calculatorul electronic apare în 1946? Aces-

În cele mai multe culturi asiatice 4 este ta a fost folosit încă de la început pentru
considerat număr ghinionist? calcularea numerelor prime.

În Thailanda, “555” este folosit pe post de Mayasii foloseau o metoda de înmulțire

“ha ha ha” deoarece cifra 5 se pronunța a numerelor diferită de cea pe care o
“ha”? știm noi astăzi? Ei utilizau un sistem de
numărare în baza 20 și aveau doar 3 sim-
boluri prin care scriau numerele: punctul
(1); linia (5) și scoica (0),combinația dintre
acestea generând restul numerelor.

50
 Matematică & Științe
1x1=1
11 x 11 = 121
111 x 111 = 12321
1111 x 1111 = 1234321
11111 x 11111 = 123454321
111111 x 111111 = 12345654321
1111111 x 1111111 = 1234567654321
11111111 x 11111111 = 123456787654321
111111111 x 111111111 = 12345678987654321
Zero e singurul numar care nu poate fi
scris cu cifre romane . Pentru a-l scrie, ro-
manii foloseau cuvântul latinesc “nulla”.
(6x9) + (6+9) = 69.
51
AUTOR
Luncanu Alexandra
Clasa a VI-a A
Roagă un prieten sau un coleg să se gân-
dească la luna în care s-a născut. Dacă s-a
născut în luna ianuarie, atunci va fi luna
întai, februarie va fi luna a doua şi tot aşa.
Roagă-l apoi să înmulţească acel număr cu
5. Apoi adaugă 6. Multiplică rezultatul cu
4. Adaugă 9. Înmulţeşte încă o dată rezul-
tatul cu 5. La final, roagă-l să adauge ziua
în care s-a născut. De exemplu, 25. Cere-le
rezultatul şi din total extrage 165. Rezul-
tatul ar trebui sa fie luna urmată de ziua
de naştere a prietenului respectiv.
Iată cum funcţionează trucul. Să ne im-
aginăm că L este numărul lunii, iar Z
este ziua de naştere. Ecuaţia va arăta cam
asa: 5(4(5L + 6) + 9) + Z = 100L + Z + 165. În
momentul în care scazi 165, rezultatul este
data de naştere a persoanei, adică luna
urmată de zi.
La vârsta de doar patru ani, matemati-
cianul Paul Erdos putea calcula în cap,
ştiind doar vârsta unei persoane, câte
secunde a trăit.
Alexandra Nechita / Ridig the waves