Gabriela Dobre - Însoțire muzicală de înalt acordaj

. ”Eu nu voi putea stinge incendiul cu picătura aceasta de apă, dar eu mi-am făcut
partea mea!”

Talent. Conștiință. Credință în Dumnezeu. Iubirea pentru mare. Voce profundă,

catifelată, ludică, o frazare impecabilă şi o abordare plină de seriozitate şi dorință de
atingere a perfecțiunii. Scene mici, scene mari, scene naționale, scene
internaționale,
în fața profesioniștilor, în fața juriilor sau în fața copiilor, în fața mării sau în fața
paginii albe, mezzosoprana Gabriela Dobre se prezintă într-o singură manieră:
ravisantă, spectaculoasă, adevărată, tratând totul cu deosebită seriozitate, credință și
bucurie de a fi, la o înaltă cotă interpretativă.
Talentul este punctul de plecare în creaţie, în educaţie şi în orice domeniu. Pentru
splendida noastră Gabriela Dobre, conștiința, credința și talentul sunt o problemă de
adâncime şi de responsabilitate, o stăruinţă îndârjită, răbdătoare, entuziastă şi
cinstită, o cauză tenace pentru atingerea unui nivel cât mai înalt în zborul însufleţirii.
Toate calitățile sale curate îi dau eternă suplețe fizică și morală. Valorile autentice
străbat, îmbogăţite, epocile. Ele nu pot fi clasate cu timpul. Sunt adevăruri de ordinul
permanenţei.

1. Sunteți o prezență admirabilă, rafinată, un artist autentic și cu mult umor, șlefuită

și legitimată de vechea gardă a maestrilor adevărați. Dar scrieți și cărți pentru copii.
Mezzosoprana Gabriela Dobre este o fire copilăroasă. Cât de serios jucați și vă
jucați?

CUVÂNTUL are forță demiurgică. Dacă îi spui unui artist, unui om că

este...genial, el devine! Aprecierile dumneavoastră, ale publicului spectator sau ale
cititorilor mă obligă să fac efortul plin de iubire de a mă ridica la înălțimea aurei de
valoare pe care mi-o conferiți. Mulțumesc cu plecăciune!
Am fost cu adevărat binecuvântată cu dascăli de valoare istorică! Singurul meu
merit a fost admirația și sfințenia cu care le sorbeam învățăturile. Doar spiritul meu
este ludic, personalitatea mea este aproape...”cazonă”, deosebit de disciplinată,
riguroasă, responsabilă și, vorba unui distins profesor, maestrul Pompei Hărășteanu,
de-a dreptul workaholică! Mă salvează singura mea slăbiciune, copiii. Dar nu mă joc,
mai ales când este vorba despre copii pentru că ei sunt cel mai sincer și spontan
public și cei mai valoroși critici literari! Nu te joci cu părerea lor! Când nu le place
ceva, nu ezită să o spună răspicat. Dar și când le place! Ce deliciu și satisfacție!
Pălmuțele lor mici, aplaudând, sunt cel mai valoros trofeu. La fel și râsul în hohote ori
strădania de a interpreta cât mai amuzant versurile sau scenetele mele. Mărturisesc,
dintre toate cărțile mele, cele adresate copiilor au avut parte de cel mai lung travaliu,
de cea mai mare concentrare! În concluzie, mă joc foarte serios!

2. După 30 de ani de carieră, cum priviți tracul de scenă? Aveți vreun truc pentru
trac?
 Da! ”Fă-te una cu dușmanul!” , deși tracul este mai degrabă un aliat în
arhitectura operei, deoarece emoțiile construiesc emoții, adică exact ceea ce trebuie
să recepteze publicul. Fără trac am fi precum niște roboți dăruind o interpretare fără
cusur, dar și fără sensibilitatea care creează punți de sentimente între scenă și
public. Un leac infailibil este munca asiduă, să înveți și să repeți atât de mult și
intens, încât să se formeze reflexe artistice, să devii una cu personajul, muzica și
textul să curgă din tine, nu din partitură.

3. ‘’Un nor subțire-ntins în urma mea / Adeverește scurta-mi cugetare / Cu care m-

aș fi ancorat cândva/ În golul dintre inimă și mare.’’ Ancora, astăzi, unde se află?

În adâncul cel mai adânc, în credință. Iubirea, nădejdea și credința, între

acestea se află pacea personală, portul cel mai sigur.
S-a aflat acolo dintotdeauna. Trebuia să mă înțelepțesc eu îndeajuns să o văd.

4. Dar farul? Ce anume sau cine este farul călăuzitor? Un principiu? O persoană
dragă?

Un principiu, desigur. Fără el, nu poți avea înțelepciunea să recunoști fericirea

pe care tocmai o trăiești, nici că ți-e dragă persoana.
Farul este lumină. Încerc să fac totul în numele luminii. Poate nu sunt pricepută
la asta, dar nu renunț! Ca în povestea cu bătrânul orb și surd care mergea de o viață
la biserică și a fost întrebat de ce mai merge dacă oricum nu vede și nu aude slujba,
predicile și rugăciunile, iar răspunsul lui a fost genial: ca să știe diavolul de partea cui
sunt! Așa și eu, fac ce mă pricep, străduindu-mă să rămân în lumină.

5. Vă știu zâmbind, plutind peste mizeriile cotidiene. Definiți nefericirea. Și fericirea.

Fericirea sunt eu! Nefericirea sunt tot eu. Avem momente când ne simțim
neputincioși ori nedreptățiți, doborâți de dureri, de singurătate sau oboseală, de
spaimă și sentimentul zădărniciei, nu-i așa? Tot noi avem momente în care zâmbim
la copaci și vorbim cu albinele și suntem plini de fluturi și de flori. Binecuvântată
natură umană, cu anotimpuri sufletești, cu intemperii și arșițe la inimă! Ce să facem
când suntem nefericiți, să ne așezăm în drum și să așteptăm sfârșitul? Nu mai bine
mergem așa, prin furtună, până când dăm de soare, albinuțe și fluturași?

Ca să avem energie să continuăm acest drum, un singur lucru trebuie: conștiință

curată, liniștită. Cu orice preț, să nu faci rău și să faci bine cu orice preț!
6. Nu vă ascund că văd și o latură pe care nu o bănuiam: taxați responsabil
abuzurile autorităților. Artistul și cetățeanul Gabriela Dobre conlucrează perfect. Sunt
în deplină armonie.

Ca orice om simplu, trăiesc și simt după un cod moral ancestral care ar trebui să
fie în acord cu legile. Iubesc ordinea și civilizația, asta reclamând respect reciproc și
respect colectiv pentru lege și corectitudine. Nu am putere să schimb mult, dar am
dreptul să mă revolt. Acest aspect îmi amintește de o altă poveste, cea a vrăbiuței
care ducea apă în cioc să stingă marele incendiu de pădure, spre amuzamentul și
batjocura celorlalte vietăți, cu dimensiuni și puteri generoase. ”Eu nu voi putea stinge
incendiul cu picătura aceasta de apă, dar eu mi-am făcut partea mea”. Să ducem
fiecare câte o picătură,zic.

7. Deseori artiștii au vicii. Sau sunt considerați hipersensibili, slabi, cu tristeți

iremediabile. Distrugeți acest mit și mă bucur. Dar cum vă explicați tiparul acesta
care a intrat în subconștienul colectiv? Și o curiozitate personală: cum de aveți și
timp pentru toate și să aveți numai rezulate de excepție?

Nu cred că au artiștii, în special, vicii. Toți omenii au, doar că artiștii sunt mai...sub
lupă. Pe o scară de bloc, toți locatarii au țânțari, vara, în casă, dar locatarul care este
tenor îî afurisește cu voce mai sonoră. Ceilalți o fac mai pe tăcute.
Nu am timp pentru toate, dar trebuie să le fac pe toate. Este alegerea mea. renunț la
somn, la distracții și mă bucur, în schimb, cu fiecare celulă a ființei mele de procesul
creației, din care. cel mai adesea, ies epuizată, dar resemnată la gândul că la Sfârșit
mă voi odihni destul!
Cât despre rezultate, încerc să mă achit cu cinste de responsabilitățile care îmi sunt
date sau pe care mi le asum. Urăc expresia și conceptul ”lasă că merge și așa”!
Orice facem trebuie să fie la cel mai înalt nivel, ca și cum am face pentru Dumnezeu!

8. Cum este atmosfera, astăzi, în Teatrul Oleg Danovski?

De luptă! Ca totdeauna. Înainte nu era mai bine și nici de acum încolo nu se vor
schimba multe pentru că arta depinde de gradul de cultură al unei populații, gradul
de cultură depinde de educație, iar educația în România este sabotată de prea multă
vreme ca sa se mai facă bine. Dacă torni motorină la rădăcina unui pom, cum să te
mai aștepti să rodească vreodată?! Edilii au de dus lupte politice, constănțenii au de
dus lupte de supraviețuire, cine să mai lupte pentru arta scenică? E mai ieftin și mai
odihnitor la televizor și prin mall, noroc că opera constănțeană are un public al ei,
format din persoane foarte culte și mai ales foarte inteligente. Pentru acestea merită
să facem fiecare munca a trei angajați - bugetul care tot intră la apă ne lasă fără
colegi - și să ne străduim să facem performanță neavând nici un sfert din dotările
tehnice ale altor teatre din țară, ba chiar ale unor Cămine culturale... Este trist, dar
așa s-a călit oțelul ...
9. Cu ce personaj vă identificați? Indiferent dacă l-ați interpretat sau nu.

Cu fiecare personaj pe care îl interpretez! Un artist bun nu se face că face, ci este!

10. Sunteți un frumos gardian al valorilor creștine. Nihil sine Deo?

Absolut! Singurul absolut care are valoare. Sunt tristă, revoltată și stupefiată de
amorțirea intelectuală a acestui popor atât de ușor de manipulat de o media supusă
facilului, banului, vulgarității și unor directive așa zis progresiste, care lovesc în
singura noastră ancoră de moralitate și patriotism adevărat, credința.

11. Mi-ar plăcea să trag puțin cu ochiul în masterclassul inspirației dumneavoastră.

Ce o generează și cum de este atât de fecundă? Cu inspirație chiar mi-aș dori să mă
molipsesc.

Sursa inspirației mele este marea. Atât de simplu! O iubesc nespus, nu pot sta
mult timp departe de ea, îmi curge prin vene. Când nu mai are loc să vălurească în
mine, iese prin iris și epidermă și se așterne pe hârtie. Am convingerea tot mai acută
că sunt sărată și cândva voi fi și eu o scoică, sau un delfin. Aș prefera o nereidă, însă
nu știu încă ce va fi mai bine.

În rest, încerc să fiu demnă să iubesc.

12. Ce planuri artistice aveți?

Plănuiesc să trăiesc. Nu este nicio diferență între artă și viață. Nădăjduiesc să

văd mereu farul și cât îmi va fi dat, să scriu ce mi se șoptește, să cânt cât mă țin
baierele inimii și să fiu recunoscătoare că exist. Dacă aș planifica ceva, rezultatul ar fi
o creație a minții, nu a sufletului. Am proiecte artistice scrise de multă vreme,
spectacole care poate nu se vor materializa niciodată, la fel și manuscrise. Am fost
deja fericită concepându-le!