Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obiective:
o Implementarea metodelor specifice în activităţi didactice şi de recuperare a copiilor şi elevilor cu
deficienţe de auz;
o Utilizarea metodelor de învăţare necesare dezvoltării pre-achiziţiilor şi achiziţiilor instrumentale;
o Integrarea resurselor specifice în planificarea activităţilor instructiv-educative.
Limbă şi limbaj
Limbajul este funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni. Este o funcţie
complexă care presupune conlucrarea celorlalte funcţii, în special a celor intelectuale şi motorii.
Înţelegerea cuvintelor impune o percepţie clară, antreneză memoria semantică, imaginea şi
gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă şi
voluntară. Prezenţa stărilor afective influenţează vorbirea transmiţându-se şi celorlalţi (Cosmovici,
1996).
Omul foloseşte limba şi se foloseşte de limbaj în funcţie de potenţialul înnăscut, în funcţie
de capacitatea de procesare cognitivă, de particularităţile psihice individuale, de particularităţile
mediului de viaţă și în funcţie de educaţie. Toate aceste aspecte sunt uşor de surprins observând
modul de însuşire şi folosire a limbajului de către copii. Dezvoltarea limbajului este foarte variabilă
în funcţie de copil, dar în jurul vârstei de 2 ani majoritatea copiilor reuşesc să pronunţe primele
cuvinte şi să folosească limbajul ca mijloc de comunicare cu o altă persoană. Datele unor observaţii
arată că există un tip de înţelegere globală a realităţii care precede acţiunea de a vorbi (Golu, Verza
& Zlate, 1992). Există copii care învaţă limbajul foarte facil şi rapid, sunt alţii care abia la patru ani
învaţă să vorbească.
În procesul însuşirii limbajului o mare importanţă o au: componenta senzorio-motorie (la
început copilul se joacă cu vocea aşa cum se juca cu mâinile, treptat acţiunea verbală se detaşează
de acţiunea materială şi devine acţiune mentală); componenta intelectuală (cuvintele repetate de
către copil după adult devin evocatoare); componenta afectivă (care se exprimă în sentimentele de
dragoste ale mamei, ca factori de precipitare a însuşirii limbajului). Cercetările au dovedit că mediile
caracterizate prin carenţe afective sunt răspunzătoare de întârzierile apariţiei limbajului şi slaba sa
dezvoltare (Golu, Verza & Zlate, 1992).
Pentru behaviorişti, limbajul este achiziţionat prin condiţionare, asociind un răspuns
laringeal cu un obiect cu ajutorul întăririlor primite din partea adultului. Alţi psihologi au insitat asupra
rolului imitaţiei, care ar explica achiziţia accentelor fonetice, cum ar fi accentul regional. Accentul nu
modifică realitatea percepută, accentul este o caracteristică exterioră a vorbirii ce nu influenţează
funcţiile şi funcţionalitatea limbajului. Astfel, putem spune că limbajul este achiziţionat prin
mecanisme generale de învăţare, condiţionarea sau imitaţia, iar în cazul unui mediu nestimulativ,
capacitatea de reprezentare a realităţii prin cuvânt este redusă, neexistând întăririle din partea
adultului. Realitatea este aceeaşi, dar, în lipsa dezvoltării adecvate a limbajului, perceperea şi
simbolizarea acesteia este deficitară.
0-3 luni -tresare la sunete 0-3 luni -emite sunete de plăcere, gângureli;-
puternice;-zâmbeşte când i plânge diferit pentru a semnala nevoi
se vorbeşte;-creşte sau
descreşte ritmul suptului, ca diferite;-zâmbeşte când vede o
răspuns la sunet;-pare să persoană familiară;
recunoască vocea părintelui
şi tace când i se vorbeşte;
4-6 luni -mişcă ochii în direcţia 4-6-luni -gânguritul include mai multe sunete
sunetului;-răspunde la diferite (lalaţiunea);-vocalizează
modificările tonului vocii;- bucuria şi neplăcerea;-emite sunete
observă jucăriile/obiectele când este lăsat singur şi când se
care produc sunete;-este joacă alături de altă persoană;
atent la muzică;
7 luni-1 -îi plac jocurile de tip „cucu- 7 luni-1 -lalaţiunea include atât grupuri lungi,
an bau”-se întoarce şi priveşte an cât şi scurte de sunete (mama,
în direcţia sunetului, ascultă papapapapapa)-utilizează vorbirea şi
când i se vorbeşte;- sunetele pentu a atrage atenţia, imită
recunoaşte cuvinte care diferite sunete verbale;-pronunţă 1-
desemnează obiecte 2 cuvinte: „tata”, „mama”, „tai”, deşi
familiare;- începe să uneori nu sunt clare;
răspundă la cerinţe;
1-2 ani -indică imagini dintr-o 1-2-ani -rosteşte din ce în ce mai multe
carte, când îi sunt cuvinte;-formulează întrebări simple:
denumite;-arată câteva „Unde este mama?” , „Dai papa?”-
părţi ale corpului când i se alătură două cuvinte cu sens „”Nu-i
cere;-urmează instrucţiuni tata!”, „”Mama tai”-pronunţă
simple şi înţelege întrebări multe dintre consoane, dacă sunt la
simple (Dă-mi….., Unde începutul cuvântului;
este mama?)-ascultă
cântece, povestiri simple;
2-3 ani -Înţelege diferenţe de 2-3 ani -are cuvânt corespunzător orcărei
semnificaţie: „sus-jos”, acţiuni sau obiect;-
„mare-mic”;-urmează două formulează propoziţii de 2-3
instrucţiuni simultane („Ia cuvinte pentru a se exprima, pentru
cana şi pune-o pe masă.” a cere lucruri;-vorbirea
este inteligibilă pentru persoane
familiare în cea mai mare parte a
timpului;-adeseori cere sau
direcţionează atenţia spre
obiecte,denumindu-le.
Evoluţia tehnicii a dus numeroase inovaţii în ceea ce priveşte recuperarea copiilor cu deficienţe de
auz, în prezent existând numeroase dispozitive care amplifică sunetele şi care-i ajută pe copiii
diagnosticaţi cu deficienţă de auz profundă să perceapă sunetele: proteze auditive digitale, sisteme
FM, implant cohlear.
Implantul cohlear este un dispozitiv electronic ce permite copiilor cu pierdere de auz profundă
să recepţioneze zgomote şi sunete; presupune o intervenţie chirurgicală pe parcursul căreia se
plasează o spiră cu mai mulţi electrozi de contact în cohlee. Electrozii vor stimula direct nervul auditiv,
prin curenţi electrici slabi, în acest fel transmiţând informaţia sonoră codificată la exterior de către
procesorul de vorbire. Sunetele sunt captate de microfon, transmise la procesorul vocal unde vor fi
transformate în semnale electrice. Semnalul codificat ajunge la antenă, iar apoi la implantul propriu-
zis.
După realizarea operaţiei de implant cohlear, este necesară parcurgerea unui program de reabilitare
auditiv-verbală, drumul de la efectuarea intervenţiei şi până la obţinerea rezultatelor efective prin
folosirea implantului fiind lung şi doar acei pacienţi care parcurg complet şi riguros fiecare etapă a
acestui proces de implantare ajung să beneficieze într-adevăr de implant (Mârţu, 2006). Acest
proces de recuperare post operatoriu presupune stimularea auditivă, stimularea cognitivă, terapia
limbajului – formarea şi dezvoltarea limbajului verbal, iar reuşita acestui proces impune
colaborarea dintre medicul ORL, audiolog, profesor psihopedagog sau logoped şi, nu în ultimul rând,
părinţi.
Conform lui De Filippis (2002), recuperarea post-implant se realizează diferenţiat în funcţie de patru
parametri:
1. vârsta intervenţiei;
2. intervenţia pre-implant: intervenţia precoce, metoda terapeutică utilizată (predominat orală sau
gestuală);
3. existenţa tulburărilor asociate;
4. vârsta la care se realizează implantul cohlear;
Reabilitarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz cu implant cohlear presupune parcurgerea unor
etape care variază prin: perioada de aplicaţie, tipul şi numărul exerciţiilor corespunzătore, precum şi
în raport cu vârsta copilului şi tipul şi gradul deficitului auditiv, modalitatea de amplificare auditivă
utilizată. Aceste etape sunt: detectarea, discriminarea, identificarea, recunoaşterea, înţelegerea şi
speech tracking (De Filipps, 2002).
Însuşirea limbajului este strâns legată de educarea auzului (Popescu & Ştefănescu, 2009), stadiile
dezvoltării auzului copilului cu implant cohlear fiind aceleaşi ca ale unui copil auzitor, cu specificația
că un copil care are o deficiență de auz are nevoie de mai mult timp pentru parcurgerea fiecărui
stadiu (Batliner, 2001).
Însuşirea limbajului de către copilul implantat timpuriu parcurge, în general, aceleaşi etape
ca şi în cazul copiilor auzitori, dar trebuie luate în considerare şi problemele suplimentare ce apar
datorită pierderii auzului, legate de percepţia auditivă (Batliner, 2001). Această idee este susţinută
şi de McCaffrey & co. (1999), conform cărora copiii cu implant cohlear tind să achiziţioneze sunetele
relativ în acelaşi mod ca şi copiii auzitori.
În procesul de formare şi dezvoltare a limbajului copilului cu implant cohlear apar diferite faze care
îi dezamăgesc pe părinţi: inteligibilitatea scăzută a vorbirii datorită pronunţiei defectuoase, repetarea
mecanică a unor cuvinte pe care le aude la adult, dar ale căror sensuri nu le înţelege (Popescu,
2009).
O’ Donough, Nikopoulus & Archbold (2000) consideră că dezvoltarea vorbirii şi limbajului copiilor cu
implant cohlear este strâns legată de percepţia vorbirii. Vârsta implantării şi modalitatea de
comunicare aleasă în terapia recuperatorie este strâns relaţionată cu dezvoltarea vorbirii. Există
diferenţe semnificative în ceea ce priveşte recunoaşterea vorbirii de-a lungul perioadei achiziţiei şi
dezvoltării limbajului între copiii care au fot implantaţi între 2 şi 4 ani şi cei care au fost implantaţi
mai târziu. De asemenea, limbajul se dezvoltă treptat, în timp, însă la cei implantaţi mai târziu se
ajunge la un stadiu de „platou” după un timp, în timp ce la copiii implantaţi timpuriu acest efect de
platou nu se manifestă.
Dezvoltarea laturii fonologice. Într-un studiu realizat asupra dezvoltării laturii fonologice la copiii
cu implant cohlear, de Ertmer & co (2002) arată că 85% dintre copiii participanţi la studiu au
vocalizare pre-canonică în primul an după implant, şi doar 14% după un an. Copiii cu implant cohlear
încep lalalizarea canonică la 6-7 luni după implant (Moore & Bass-Reingdall, 2002). Ertmer et al.
(2002) arată că în primul an după realizarea implantului cohlear repertoriul vocalic al copiilor include
tot repertoriul de vocale, frecvenţa cea mai mare având-o vocala „a”, dar constată şi apariţia câtorva
diftongi. Repertoriul consonantic cuprinde consoanele bilabiale, dentale. Dezvoltarea laturii
fonologice se realizează treptat, achiziţia sunetelor fiind aproximativ aceeaşi ca şi la copiii auzitori.
În lipsa unor deficienţe asociate, copiii cu implant cohlear achiziţionează toate sunetele vorbirii în
primii 3-4 ani după implantare.
Vocabularul. Dezvoltarea vocabularului relaţionează semnificativ cu vârsta realizării implantului
cohlear. Copiii implantaţi timpuriu îşi dezvoltă vocabularul mai repede decât copiii implantaţi la vârste
de peste trei ani. La un an de la implant, copiii sunt capabili să reproducă câteva cuvinte, la 18 luni
au în repertoriu aproxomativ 50 de cuvinte, reuşeşc să facă combinaţii de două cuvinte pentru a
exprima o dorinţă (Nevins &Garber, 2005). Ulterior, vocabularul creşte considerabil, în prima etapă
vocabularul receptiv fiind mai bine dezvoltat decât cel expresiv. După doi ani de la implantare copilul
poate denumi obiecte, fenomene, acţiuni familiare, poate utiliza propoziţii simple în comunicare.
Inteligibilitatea. Datele asupra inteligibilităţii vorbirii copiilor cu implant cohlear relevă o creştere
semnificativă a nivelului inteligibilităţii în primii patru ani de intervenţie recuperatorie (Allen,
Nikopoulos & co, 1998). În primii doi ani, rezultatele se situează la nivelul de „cuvinte pre-
recognoscibile” sau „vorbire neinteligibilă”. După al treilea an vorbirea trece la un alt nivel – „vorbire
inteligibilă dacă interlocutorul se concentrează sau utilizează şi citirea labială”. La 4 ani de la
implantare, 85% dintre copii prezintă vorbire inteligibilă pentru persoanele familiare, pentru ca după
al cincilea an vorbirea să fie inteligibilă şi pentru persoanele care au experienţă limitată cu persoanele
cu deficienţe de auz sau chiar să fie inteligibilă pentru toţi ascultătorii.
Mârţu (2006), într-un studiu realizat pe copii cu implant cohlear, evidenţiază că inteligibilitatea
vorbirii este influenţată de apariţia post-linguală a hipoacuziei: în cazul copiilor la care deficienţa a
apărut după însuşirea limbajului verbal inteligibilitatea era de 100% cu un IC, în timp ce pragurile
de audibilitate în câmp dechis erau cuprinse între 20-25 dB.
Dezvoltarea limbajului verbal la copiii cu deficienţe de auz cu implant cohlear se realizează
parcurgând aceleaşi etape ca şi la copiii valizi, dacă implantarea s-a realizat la vârstă timpurie şi
dacă imediat după operaţie copilul participă la un program de recuperare auditiv-verbală.
Spre deosebire de copiii valizi, auzitori, copiilor cu implant cohlear le este necesară o perioadă
mai îndelungată de timp pentru însuşirea limbajului şi pentru a opera cu cuvintele. La început,
limbajul receptiv este superior nivelului limbajului expresiv, etapele producţiilor verbale fiind marcate
de diferenţe individuale. Aceste diferenţe se datorează unor factori ca: intervenţia pre-implant
(intervenţia precoce), metoda terapeutică utilizată (predominat orală sau gestuală), vârsta la care
se realizează implantul cohlear, debutul intervenţiei recuperatorii post-implant şi frecvenţa
activităţilor, metoda de comunicare utilizată, existenţa tulburărilor asociate.
Metode de training-auditiv
Metode de trainning auditiv (Anca,2000)
După realizarea operaţiei de implant cohlear, este necesară parcurgerea unui program de reabilitare
auditiv-verbală, drumul de la efectuarea intervenţiei şi până la obţinerea rezultatelor efective prin
folosirea implantului fiind lung şi doar acei pacienţi care parcurg complet şi riguros fiecare etapă a
acestui proces de implantare ajung să beneficieze într-adevăr de implant (Mârţu, 2006). Acest
proces de recuperare post-operatoriu presupune stimularea auditivă, stimularea cognitivă, terapia
limbajului – formarea şi dezvoltarea limbajului verbal, iar reuşita acestui proces impune
colaborarea dintre medicul ORL, audiolog, profesor psihopedagog sau logoped şi, nu în ultimul rând,
părinţi.
Conform lui De Filippis (2002), recuperarea postimplant se realizează diferenţiat în funcţie de patru
parametri:1. vârsta intervenţiei;2. intervenţia preimplant: intervenţia precoce, metoda terapeutică
utilizată (predominat orală sau gestuală);3. existenţa tulburărilor asociate;4. vârsta la care se
realizează implantul cohlear;
Terapia cognitivă şi logopedică vizează:
o stimularea şi dezvoltarea proceselor psihice indispensabile pentru o bună maturizare cognitivă;
o dezvoltarea vocabularului;
o stabilirea diferenţelor şi similitudinilor;
o clasificări, cunoaşterea câmpurilor semantice;
o însuşirea părţilor gramaticale şi a structurii morfosintactice a frazei.
Reabilitarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz cu implant cohlear presupune parcurgerea unor
etape care variază prin: perioada de aplicaţie, tipul şi numărul exerciţiilor corespunzătore, precum şi
în raport cu vârsta copilului şi tipul şi gradul deficitului auditiv, modalitatea de amplificare auditivă
utilizată. Aceste etape sunt: detectarea, discriminarea, identificarea, recunoaşterea, înţelegerea şi
speech tracking (De Filipps, 2002).
Detectarea presupune focalizarea atenţiei copilului asupra sunetului, obţinerea unui răspuns, a unei
reacţii la prezentarea sunetelor.
De exemplu:
a.) Jocul “Ascultă şi construieşte!”
Obiectiv: formarea abilităţilor de a recţiona la stimuli auditiv neverbali;
Materiale necesare: instrumente sau jucării muzicale, jocuri de construcţie;
Sarcina jocului: Copilul ţine la ureche un cub de construcţie şi ascultă iar atunci când aude sunetul
produs de un instrument muzical trebuie să îl aşeze pentru a forma un turn.
b.) Joc “Ascultă şi mută jucăria!”
Obiectiv: formarea abilităţilor de a reacţiona la stimuli auditivi verbali;
Materiale necesare: animale de jucărie, un desen reprezentând traseul din pădure la o căsuţă.
Sarcina jocului: Copilul ţine animalul la ureche, de exemplu un ursuleţ iar atunci când aude un cuvânt
trebuie să mute animalul.
Discriminarea implică, în general, capacitatea de analiză auditivă. Această etapă a programului se
poate utiliza începând de la 4 ani, vârstă la care copilul poate înţelege întrebarea „Este la fel sau
diferit?”
a.) Joc “Bate tare, bate încet”
Obiectiv: formarea abilităţilor de discriminare a intensităţii stimulilor auditivi neverbali;
Materiale necesare: cutia cu instrumente muzicale;
Sarcina jocului: Copilul primeşte un trianglu. Profesorul aşezat în spatele copilului cântă la fluier încet
şi tare. La sunetul slab al clopoţelului, copilul bate încet în trianglu, la sunetul tare al flueirului, copilul
bate tare în trianglu. Apoi rolurile se inversează.
b) Joc “Nu ştiu ce este!”
Obiectiv: formarea abilităţilor de discriminare a duratei stimulilor auditivi neverbali;
Materiale necesare: cutia cu instrumente muzicale, o maşinuţă;
Sarcina jocului: Copilul primeşte o maşinuţă şi trebuie să o plimbe pe un traseu atâta timp cât
aude sunetul produs de unul din instrumentele muzicale, iar atunci când nu aude sunetul
instrumentului să stea.
Identificarea presupune alegerea de către copil a unui stimul dintre 3-5-10-itemi (în funcţie de
vârstă) dintr-o listă închisă.
a.) Joc “Strada”
Obiectiv: formarea abilităţilor de identificare a stimulilor auditivi nonverbali;
Materiale necesare: jucării reprezentând mijloace de transport;
Sarcina jocului: Copilul are în faţa lui o maşinuţă, o bicicletă şi o motocicletă. Atunci când aude
zgomotul produs de una din aceste mijloace de transport copilul trebuie să identifice zgomotul şi să
deplaseze obiectul corespunzător sunetului produs.
b.) Joc “Ascultă şi ajută!”
Obiective: identificarea cuvintelor monosilabice, bisilabice, trisilabice;
Materiale necesare: animale de jucărie (iepure, urs, broască), un desen reprezentând mai multe
trasee din pădure la o căsuţă, de la o căsuţă la o ciupercă, de la o ciupercă la un lac, listă de cuvinte.
Sarcina jocului: Profesorul citeşte cuvintele cu ecranare, iar copilul trebuie să mute animalul iar
atunci când aude cuvântul urs trebuie să mute animalul.
Recunoaşterea presupune repetarea de către copil a ceea ce aude utilizând doar calea auditivă.
Se poate utiliza: cu indiciu direct, cu indiciu indirect şi fără indiciu
a.) Indiciu direct: se comunică copilului că vor fi pronunţate propoziţii cu un cuvânt cheie:
De exemplu: Cuvânt cheie FATA…
FATA E ÎNALTĂ.
FATA E FRUMOASĂ.
FATA SE JOACĂ.
FATA SCRIE.
b.) Indiciu indirect: se comunică copilului că vor fi pronunţate cuvinte şi propoziţii referitoare la un
subiect/temă anume
De exemplu: Familia: mama, tata, fata, băiatul, sora, fratele, bunica, bunicul…
MAMA CUMPĂRĂ.
TATA REPARĂ SCAUNUL.
FATA SCRIE.
BĂIATUL DESENEAZĂ.
c.) Fără indiciu: i se cere copilului să repete ceea ce aude fără să i se ofere niciun indiciu. Se vor
folosi cuvinte bisilabice, cuvinte trisilabice, cuvinte monosilabice, propoziţii simple, propoziţii
interogative, exclamative, comenzi.
Se pot alege cuvinte şi propoziţii utilizate în etapa de identificare sau cuvinte, propoziţii care conţin
material verbal specific unei teme parcurse în programa şcolară.
Înţelegerea presupune răspunsul copilului la întrebări percepute auditiv. Înţelegerea se află în
strânsă legătură cu dezvoltarea cognitivă a copilului. Pentru a putea răspunde, copilul trebuie să
audă şi să înţeleagă comanda sau întrebarea.
a.) Jocul “Cine este? Unde este? Caută şi numeşte!”
Grupa de vârstă: 2-3 ani
Obiective: dezvoltarea capacităţii de înţelegere a întrebărilor simple;
Materiale necesare: animale de jucărie, cartonaşe cu animale;
Sarcinile jocului: Profesorul alege câteva (2-3) obiecte/jucării alese pe o temă dată, de exemplu
animalele domestice: pui, vaca, oaia. Profesorul ia pe rând fiecare dintre animale şi le ascunde în
palmă, întrebându-l pe copil unde este ascuns obiectul („Unde este?”). Copilul trebuie să ghicească,
fie prin observaţie vizuală, fie prin palpare, în care palmă se află obiectul. Dacă copilul nu găseşte
obiectul/jucăria atunci profesorul îi arată palma goală şi spune că nu este jucăria, şi îl întreabă din
nou unde este („Nu este aici! Unde este?”) . Dacă copilul ghiceşte în care mână se află jucăria atunci
îl întreabă pe copil ce este obiectul pe care l-a găsit („Ce este?”). Dacă copilul nu ştie răspunsul
profesorul îl ajută: „Este pui-pui.”/ „Este vaca”.
În funcţie de nivelul de dezvoltare al limbajului copilul poate identifica sau nu animalul, poate emite
sau nu după modelul profesorului onomatopeele corespunzătoare sau poate răspunde la mai multe
întrebări legate de aceste animale, de exemplu: Ce mănâncă calul? Ce culoare are puiul? Câte
picioare are vaca? Etc.
Profesorul ţine în mână, asemeni cărţilor de joc-sau arată copiilor jetoanele reprezentând animalele
(pentru cei nevăzători sunt planşe în relief cu conturul animalelor) şi cere copiilor să găsească
corespondenţa dintre obiect şi imagine/planşă (Care este la fel?). Copilului i se dă să facă
corespondenţa la început între două obiecte şi o imagine, apoi două obiecte şi două imagini, trei
obiecte şi trei imagini.
Ca şi încheiere a activităţii i se cere copilului să dea profesorului animalele cerute pentru a fi aşezate
în cutia sau săculeţul lor („Dă-mi calul!”).
b.) Jocul „La magazin”
Grupa de vârstă: 5-6 ani
Obiective:
- dezvoltarea abilităţilor de înţelegere a întrebărilor într-un context dat;
- dezvoltarea abilităţilor de relaţionare prin utilizarea dialogului;
Materiale necesare: jucării reprezentând fructe, legume;
Sarcinile jocului:
Profesorul alege pe o măsuţă câteva obiecte şi jucării: o casă de marcat, un coş de cumpărături,
nişte cartoane plastifiate reprezentând banii, câteva fructe din plastic.
Mai întâi profesorul este cumpărătorul şi se realizează o conversaţie: „Bună ziua! Ce doreşti/vrei?
Vreau un măr şi trei banane. Poftim! Cât costă? Trei lei. Hai să numărăm banii! Unu, doi, trei! Poftim
banii, trei lei. Mulțumesc! Paaa! La revedere!”
Apoi rolurile se schimbă şi elevul devine cumpărător şi profesorul vânzător.
La începutul introducerii acestui joc în activităţile copiilor, propoziţiile sunt cât mai puţine şi cât mai
simple şi presupune că se cunosc cuvintele care denumesc fructele iar copiii sunt familiarizaţi cu
obiectele şi jucăriile folosite în joc.
Speech tracking este o modalitate de stimulare a abilităţii auditive fără interferenţe semantice.
Această metodă presupune prezentarea de către profesor (vorbitor) a unui text pregătit în prealabil,
frază cu frază, într-o perioadă de timp prestabilită şi repetarea de către copil (receptor) a ceea ce a
auzit. Dacă răspunsul elevului este incorect, profesorul va aplica una dintre strategiile de corectare:
repetarea cuvintelor, parafrazarea, utilizarea unor cuvinte cheie. Materialul utilizat poate fi prezentat
auditiv sau audio-vizual în funcţie de abilităţile copilului de receptare a mesajului verbal (Plant, 2001).
La terminarea sesiunii se împarte numărul cuvintelor corecte la durata sesiunii şi se determină
valoarea Tracking-ului (TR) exprimată în cuvinte/minut. TR include timpul necesar primitorului de a
repeta cuvintele, dar şi timpul în care vorbitorul prezintă segmentul de text sau cuvântul şi face
repetări, corectări, modificări.
Valoarea normală a Tracking-ului este de 100-110 wpm (Plant, 2001), iar De Filippo, citat de Plant
(2001) consideră că cel mai mare TR este de 100 wpm. La persoanele cu deficienţe de auz această
valoare se modifică în funcţie de mai multe variabile: caracteristicile vorbitorului; caracteristicile
receptorului; caracteristicile textului; complexitatea textului.
1. Caracteristicile vorbitorului. Vorbitorul poate influenţa valoarea TR prin: stilul vorbirii, abilitatea
de a oferi scheme care să ajute la învingerea blocajelor, raportul cu receptorul şi nu în ultimul rând
motivaţia.
2. Caracteristicile primitorului (receptorului) care pot influenţa valoarea TR sunt: nivelul de
dezvoltare a limbajului, abilităţile intelectuale, familiarizarea cu topica materialelor de Tracking,
ritmul vorbirii, motivaţia.
3. Caracteristicile textului. Valoarea TR este influenţată de vocabularul utilizat în textul prezentat,
de gradul de complexitate sintactică. De asemenea Murray şi Tyler consideră că pasajele narative
sunt mai uşor de urmărit decât cele descriptive (Plant, 2001).
4. Complexitatea textului: valoarea TR variază în funcţie de tipul de texte utilizate. Dacă textele
utilizate au un caracter abstract, un conţinut mai greu accesibil, valoarea TR scade.
Această metodă, introdusă în practica recuperării copiilor cu deficienţe de auz în 1978 de către Carol
De Filippo şi Brian Scott, este utilizată ca metodă de evaluare a beneficiului protezării, dar şi ca
metodă de antrenament auditiv şi verbal.
a.) Utilizatea Tracking-ului pentru testări. Această metodă este o metodă subiectivă de testare, Tye-
Murray şi Tyler, citaţi de Plant (2001) luând în considerare faptul că pentru a putea fi utilizată pentru
testare TR trebuie să îndeplinească câteva condiţii:
o Receptorul trebuie să repete tot materialul test cuvânt cu cuvânt;
o Textele folosite să aibă vocabular şi structură sintactică simple;
o Textele se pot modifica de la o sesiune la alta;
o Toate testele trebuie efectuate de acelaşi vorbitor;
o Emiţătorul şi receptorul se pot antrena înainte de testare pentru familiarizarea cu proba;
o Emiţătorul va utiliza un număr limitat de strategii de corectare: De ex. se utilizează maxim 3 repetări
ale cuvântului pe care nu îl reproduce receptorul.
b.) Utilizarea Tracking-ului pentru antenamentul auditiv şi verbal. Rolul TR este de a creşte nivelul
înţelegerii auditive pe de o parte, iar pe de altă parte de a creşte încrederea în capacitatea copiilor
cu deficienţe de auz de a se face înţeleşi.
Modalitatea de prezenatre a materialului se poate realiza audio-vizual, auditiv sau vizual în funcţie
de gradul pierderii auditive, de tipul protezării (cu proteze auditive sau cu implant cohlear) şi de
capacitatea subiectului de percepere auditivă a limbajului verbal.
Plant (2001, 2006) recomandă utilizarea modului de prezentare audio-vizual pentru prima şedinţă
de Tracking şi, în funcţie de scorul obţinut de subiect, alegerea uneia din modalităţile menţionate mai
sus pentru următoarele şedinţe. În condiţiile în care scorul obţinut este foarte scăzut se utilizează
strategii de corectare care au ca scop înlăturarea dificultăţilor de înţelegere a mesajului verbal. Pot
fi menţionate ca şi strategii de corectare: imagini care ilustrează materialul utilizat, textul scris
(pentru cei care ştiu să citească) sau se poate apela la context (se introduce cuvântul într-un alt
context accesibil subiectului).
Pentru antrenamentul vorbirii se inversează rolurile; elevul devine vorbitorul (emiţătorul) şi
profesorul devine primitorul (receptorul). Se utilizează aceeaşi metodă de calculare a valorii traking-
ului: numărul de cuvinte înţelese şi repetate corect de profesor într-o perioadă de timp.
Plant (2001, 2006) utilizează pentru speech tracking poveştile scrise de Hans Christian Andersen:
„Cenuşăreasa”, „Muzicanţii Veseli”, „Prinţul fermecat”, precum şi adaptări ale acestor poveşti pentru
persoanele cu vocabular mai redus. În literatura de specialitate italiană se recomandă şi utilizarea
unor seturi de cuvinte pentru Speech Tracking (De Filippis, 2006).
Trackingul se poate utiliza şi ca metodă de evaluare la sfârşitul unei teme pentru a observa nivelul
de înţelegere a materialului verbal folosit în predarea temei. În cest caz se utilizează atât liste de
cuvinte, cât şi scurte povestioare al căror conţinut au legătură cu tema predată şi în care se găsesc
cuvintele predate.
Speech tracking-ul este o metodă de antrenament eficientă care permite exersarea recepţionării
vorbirii contribuind la îmbunătăţirea perceperii auditive, precum şi a exprimării verbale a copiilor cu
deficienţă de auz.
Aplicaţie
Reflectați la …
Aplicaţie
Bibliografie
Allen, M. Clare; Nikolopoulos, Thomas P.; O’Donoghue, Gerard M., Speech Intelligibility in Children
After Cochlear Implanation , American Journal of Otology. 19(6):742-746, November 1998.
Allum–Mecklenburg, Dianne (1996) – „EARS” Battery Tests
Anca, M., (1999) Modalităţi de evaluare a copiilor cu disabilităţi în comunicarea verbală, Casa de
editură Gloria, Cluj-Napoca
Anca, M., (2000) Examinarea şi evaluarea funcţiei auditive, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca
Anca, M., (2000) Intervenţii psihopedagogice în antrenarea funcţiei auditiv-verbale, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Anca, M., (2001) Psihologia deficienţilor de auz, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Anca, M., (2007), Logopedie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Borel-Maisonny, S. (1969), Surdite et language, în Reeducation ortophonique, nr.42
Caraman, L, Caraman, A (1983) Demutizarea în contextul instruirii speciale a copiilor cu deficienţe
de auz şi limbaj, în Probleme de defectologie, vol XI ( coord. E. Verza),EDP, Bucureşti
Corelli M.C., Mariani E., Pieretti M. (2005) . Logopedia in eta evolutiva: percorsi di valutazione ed
esperienze riabilitative. Del Cerro Ed. Tirrenia
De Filippis , A .(2002), L’impianto cocleare. Manuale operativo. Ed. Masson, Milano
Gingsberg,H (1976) „Cărţile sunt o bucurie pentru copiii surzi”
Gregory, S, Mogofard, K (1981) Early language development in deaf childrean, In Woll, B. Kyle,
Perspectives on British sign languager and deafness London, Crom-Helm
Mârţu,D.(2006) Implant cohlear pentru salvarea auzului-interviu,
înwww.evenimentul.ro/articol/implant-cohlear-pentru-salvarea-auzului
Nafliu-Nistor G. (1974) „Metodica folosirii basmelor la şcolarii surzi”, Lucrare de grad I din arhiva
Liceului pentru Deficienţi de Auz, Cluj-Napoca
Nevins, ME and Garber, AS (2005) Vocabulary Development for the Cochlear Implant User. Audiology
Online archived session, HOPE Online Library.
Popa, M (2001), Comunicare şi personalitate la deficientul de auz, Ed. HUMANITAS, Bucureşti
Popescu,R. (2002),„Particularităţi ale comunicării la deficienţii de auz”, în Studii şi cercetări în
psihopedagogia specială (coord. I.Druţu), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Sacerdoti, L, Mazzacurati Bonsembiante(2006) „Anch’io so leggere” Edizioni OMEGA
Stănică, I., Popa, M. (1994), Elemente de psihopedagogia deficienţilor de auz, INREIPH Bucureşti
Stănică, I., Popa, M. (1997), Psihopedagogie Specială, Editura PRO HUMANITATE, Bucureşti
Ţârdea V (1974), Metodica predării pronunţiei în şcolile speciale de surzi,Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti
Verza, E. (2003), Tratat de logopedie, Ed. HUMANITAS, Bucureşti
www.auz.ro, www.cohlear.com, www.med-el.com
LASĂ UN COMENTARIU
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.
MENIU
● Autentificare
● Listă cursuri
Beneficiar:
Universitatea Babeș-Bolyai
Cluj-Napoca
Partener:
Learn & Vision
ANSR
Cu sustinerea:
ANIALMG