CAPITOLUL I.

SISTEMUL BANCAR DIN MAREA BRITANIE

1.1. Istoricul Sistemului Bancar al Marii Britanii

Sistemul bancar al Angliei este unul din cele mai dezvoltate sisteme bancare din lume.
El are o infrastructură ramificată şi bine organizată, ce se bazează pe puternica piaţă monetară a
Londrei, ce are legături strânse cu principalele centre financiare din lume.
Istoricul sistemului bancar englez este de un real interes, deoarece evenimentele şi
circumstanţele prin care a trecut de-a lungul a mai mult de 300 de ani, a schimbat şi a influenţat
rolul şi responsabilităţile băncilor în cadrul sistemului bancar. Acestea au contribuit la modelarea
culturii şi tradiţiilor băncilor, care sunt semnificative în acest început de secol XXI. În acelaşi timp,
o mare parte din istoria sistemului bancar merge în paralel cu istoria economică şi financiară, şi
uneori chiar şi cu cea politică a Regatului Unit.
Sistemul bancar englez deţinea supremaţia în cadrul sistemului bancar mondial prin
intermediul pieţei de la Londra şi a rolului lirei sterline, în special în secolul al XIX-lea.
Exploatarea coloniilor, puternica flotă comercială, integrarea rapidă a Marii Britanii în diviziunea
internaţională a muncii (mai ales prin abolirea Legii cerealelor-Corn Laws din 1846, care,
deschizând piaţa britanică a grîului din imperiu, a ruinat agricultura tradiţională, dar a orientat o
mare parte din forţa de muncă pentru industrie) sunt fenomene care favorizând comerţul
internaţional, au permis dezvoltarea paralelă a activităţilor bancare. Marea Britanie a ştiut sa
valorifice pe deplin aceste condiţii favorabile reuşind a fi prima ţară care a organizat bănci moderne
şi a transformat banca într-o activitate economică cu vocaţie de export.
Începuturile Băncii Angliei sunt legate de Revoluţia din 1688, care i-a dus pe Wilhem de
Orania şi pe Mary la tron. Datorită acestui eveniment, Anglia a înregistrat o anumită stabilitate
politică, necunoscută de aproape un secol. Deşi comerţul a înflorit, finanţele publice erau slab
dezvoltate, iar sistemul monetar şi de credit erau într-o situaţie dezastruoasă. Au existat mai multe
propuneri pentru înfiinţarea unei bănci naţionale sau publice însă varianta lui William Paterson a
fost cea aleasă. Această versiune presupunea un împrumut de 1.2 miliarde de lire acordat statului,
în schimbul căruia cei care subscriau erau integraţi în Consiliul Guvernatorilor Băncii Angliei.
Astfel banca punea la dispoziţia guvernului cu titlu de împumut capitalul său care se mărea treptat,
obţinând în schimb dreptul de emisiune a bancnotelor până la concurenţa valorii acestor
împrumuturi.
Carta Regală a fost sigilată pe 27 iulie 1694, iar Banca şi-a început astfel rolul de bancher al
statului şi de gestionar al datoriei publice, roluri pe care le îndeplineşte şi astăzi. Sir John Houblon,
nepotul unui refugiat hughenot francez şi un comerciant cu perspective (portretul său apare pe
spatele bancnotei de 50 ₤, emisă în 1994) a fost primul Guvernator. În primii ani de funcţionare
asupra Băncii s-au exercitat presiuni din partea statului prin cererea de finanţare şi de creare a unui
nou sistem monetar. De asemenea, Banca s-a angajat în activitaţi bancare, acceptând crearea de
depozite şi scontarea cambiilor comerciale. În schimbul depozitelor plasate Banca emitea
bancnote, iniţial în sume întâmplătoare, în lire, shilingi şi penny, dar mai tîrziu în sume rotunde.
În 1844, prin Legea lui Robert Peel, a fost plafonată valoarea totală a bancnotelor pe care
aveau să le pună în circulaţie băncile de emisiune din vremea aceea şi s-a prevăzut că acelea care
au fuzionat cu băncile de depozite pierd dreptul de emisiune. Banca Angliei a căpătat dreptul
suplimentar de a emite bancnote în proporţie de două treimi din valoarea totală a bancnotelor pe
care le puneau în circulaţie băncile care şi-au încetat activitatea sau care au pierdut dreptul de
emisiune. Celelalte bănci care aveau acest drept au dispărut treptat. Banca Angliei este astăzi unica
bancă de emisiune a Angliei.
Din 1828, pentru a satisface cererea de monedă bună Banca a început să-şi deschidă
sucursale în toate oraşele importante din provincie, formându-se astfel sistemul bancar britanic.
Aproape toate inovaţiile financiar- bancare au apărut prima dată în Anglia. Referindu-se la
activitatea bancară, John Kenneth Galbraith afirma că Precursorul tuturor instrumentelor de
reformă monetară a fost Banca Angliei. Nici o altă instituţie economică nu s-a bucurat aşa de mult
timp de un astfel de prestigiu. În general, ea este pentru monedă ceea ce Sf. Petru este pentru
credinţa creştină. Aşadar, o incursiune în domeniul sistemului bancar britanic, care are în vârful
său o instituţie atât de prestigioasă ca Banca Angliei nu poate fi decît o experienţă interesantă.
Sistemul bancar al Angliei este unul puternic segmentat şi specializat. Sistemul bancar
britanic diferă ca structură de majoritatea băncilor din Europa, în principal datorită prezenţei
semnificative a băncilor străine. Acest aspect explică şi faptul că numărul instituţiilor bancare
autorizate din Regatul Unit a scăzut de la 600 în 1985 la 346 la sfîrşitul lui februarie 2005.
Existenţa băncilor străine, care operează deja în Marea Britanie, a făcut inutilă înfiinţarea unor
bănci de investiţii britanice, dar şi a unei consolidări în sistemul de retail banking autohton. În a
doua jumătate a anilor 1990 scăderea numărului băncilor străine a fost mai mare decît numărul
băncilor engleze, deşi prin fuziunile şi absorbţiile dintre ele a rezultat o scădere a numărului lor de
la 202 în 1999 la 171 în martie 2005.
La fel ca și în celelalte state, apariția băncilor în Marea Britanie are legatură cu dezvoltarea
socială si implicit cu apariţia banilor. Activitatea comercială intensificată și activitatea bancară au
colaborat pentru creşterea economică a regiunii. Printre primele instituții financiare britanice s-au
numarăt băncile de depozit, băncile de afaceri, bursele de valori si societățile de asigurări. Acestea
aveau o organizare teritorială restransă, ce permitea contactul direct. Erau solide şi uşor adaptabile
noilor situații ce apăreau în economie. Practic, au reprezentat premisile pentru o economie
puternică.
 Începând cu secolul al XIX-lea, odată cu sporirea producției, a avut loc o dezvoltare
accentuată a sistemul bancar. Abolirea Corn Laws ( Legea Cerealelor) în anul 1846 a declanșat
diviziunea socială a muncii, astfel că o mare parte a populației s-a îndreptat către industrie, fapt ce
a dus la ruinarea agriculturii tradiționale și a favorizat importul de grâu. Favorizarea acestui comerț
internațional a dus la amplificarea activităților bancare. În această perioadă a secolului al XIX-lea,
cu ajutorul lirei sterline și a pieței Londrei, Marea Britanie a ajuns să coordoneze întregul sistem
bancar mondial.
În 1844, Bancă Angliei devine unică instituţie ce putea emite monedă prin legea dată de Sir
Robert Peel. De asemenea, soliditatea sistemului a fost consolidată printr-o serie de reglementări.
În cea de-a doua jumătate a secolului, a avut loc o concentrare a instituțiilor bancare, numărul
acestora diminuându-se considerabil. Sectorul bancar era dominat în anul 1900 de cinci bănci mari
și anume :
- Midland;
- Lloyd’s;
- Westminster;
- Barclays;
- Național Provincial.
Istoria sistemului bancar britanic implică o importantă ridicată datorită evenimentelor pe
care acesta le-a înfruntat în 300 de ani, în demersul construirii bazelor sistemului actual.

1.2. Descrierea Sistemului Bancar Englez

Sistemul bancar cuprinde totalitatea băncilor şi instituţiilor bancare de toate tipurile ale ţării
cu relaţiile dintre ele. După caracterul său sistemul bancar englez este de tip universal. Toate
instituţiile financiare pot înfăptui tranzacţii de orice tip şi presta clienţilor un pachet de servicii
complex.

Sistemul bancar englez devizează toate instituţiile financiare in două grupe:

1. Sectorul bancar propriu zis ce include băncile comerciale, casele valutare, băncile străine;
2. Sectorul instituţiilor financiare nebancare ce include: societaţi de construcţii, companii de
asigurare,fondurile de pensii, uniuni creditare.

Rolul central in sistemul bancar englez îi revine Băncii Centrale Engleze (BCE). Ea este cea
mai veche bancă centrală din lume. Această instituţie a aparut la sfirşitul sec. XVII-lea în Anglia,
în rezultatul unei afaceri dintre Stat şi o grupă de finansişti falimentaţi.
 La etapa actuală ea se află în centrul activităţii financiare şi economice a ţării şi îndeplineşte
multiple funcţii ce pot fi devizate în două grupe:

1. Obligaţiuni profesionale directe ( operaţiuni de creditare , de depozit, de decontare şi emisie);

2. Funcţii de control, cu ajutorul cărora guvernul intervine în sistemul bancar, intenţionând să
influienţeze procesele economice.

Activitatea BCE este îndreptată spre atingerea a trei scopuri principale:

1. Înfăptuirea politicii monetare;

2. Asigurarea stabilităţii sistemului financiar prin controlul direct asupra băncilor şi

participanţilor la piaţa monetară;

3. Asigurarea şi ridicarea eficacităţii şi competitivităţii sistemului financiar în interiorul ţării

şi întărirea poziţiei Londrei ca un principal centru financiar internaţional.

Ca şi orice altă bancă, BCE acordă un şir de servicii clienţilor săi. Totodată, clienţii BCE
diferă de clienţii altor bănci. Eii pot fi devizaţi în trei grupe :

1. Băncile comerciale.Toate băncile de cliring deţin conturi in BCE. În operaţiile de cliring

se folosesc conturile băncilor de cliring din BCE. Băncile sunt obligate să păstreze o anumită sumă
în conturi şi nu au dreptul s-o depăşească. Toate băncile ce activează în Anglia păstrează 0.35%
din suma tuturor depozitelor sale in BCE.

2. Această cotă şi asigură principala sursă de venit a BCE.

3. Băncile centrale ale altor ţări au conturi şi îşi pătrează aurul în BCE, efectuând tranzacţii
prin intermediul acestei bănci.

4. Guvernul deţine conturi în BCE, astfel plata în buget a impozitelor şi respectiv finanţarea
din buget a necesităţilor sociale se efectuează prin BCE.

Astfel în coraport cu cele menţionate se pot evedenţia următoarele trei funcţii principale a
BCE:

1. Banca Centrală serveşte ca bancă pentru băncile comerciale;

2. Banca Centrală serveşte ca bancă pentru băncile centrale srăine;

3. Banca Centrală serveşte ca bancă pentru Guvern;

Deasemenea, BCE mai indeplineşte şi alte funcţii cum ar fi:

 1. Asigurarea politicii monetare;

2. Emiterea bancnotelor;

3. Realizarea operaţiunilor valutare şi controlul lor, dirijarea cu rezervele de aur a ţării in

numele trezoreriei;

4. Urmărirea activităţii insituţiilor creditare - valutare şi pieţelor creditare;

Un rol complicat îi revine BCE la îndeplinirea funcţiei de control şi reglare a sferei monetar-
creditare. Activitatea în această direcţie plasează banca pe orbita politicii economice naţionale
unde în afară de cunostinţele profunde profesionale este necesară şi o iscusită manevrare politică.
În această privinţă banca se confruntă cu multiple situaţii contradictorii:
• Interesele politicii monetare interne pot să contravină cu sarcinile stabilizării lirei sterline;
• Finanţarea deficitului bugetar prin emiterea noilor imprumuturi contravine acţiunilor anti-
inflaţioniste ale Guvernului;

• Controlul asupra volumului creditelor contravine stimularii concurenţei între bănci, etc.
Scopul principal a BCE constă оn menţinerea valorii valutei naţionale şi în această direcţie este
indreptată şi politica monetară. În Anglia politica monetară se înfăptuieşte prioritar prin reglarea
ratei dobânzilor. Servind ca bancă pentru guvern şi alte bănci, BCE este capabilă să prevadă destul
de exact caracterul fluxurilor băneşti din conturile Guvernului în contul băncilor comerciale sau
invers şi poate acţiona corespunzător în dependenţă de situaţie.

Pentru a nu lucra cu fiecare bancă în parte, BCE foloseşte Casele Valutare în calitate de
mediatori. Aceştea sunt dileari specializaţi ce dispun de rezerve de cambii comerciale şi unde
băncile comerciale îşi plasează surplusurile de bani lichizi. Casele valutare sunt asigurate cu
numerar de către BCE ce le cumpără cambiile. Tarifele la care se efectuează aceste operaţii
influenţează rata dobânzilor din întreaga economie. Cоnd BCE modifică acest tarif, de regulă
băncile comerciale modifică rata dobânzilor pentru credite şi depozite.
Rata dobânzilor influenţează asupra condiţiilor de creditare, cererii pe piaţă, investiţiile, volumul
producţiei şi preţurile. Deasemenea, ea poate să influenţeze nivelul de schimb a lirei sterline în altă
valută. Cu cât este mai înaltă rata dobânzilor cu atât mai multe mijloace financiare străine sunt
atrase şi convertite în lire sterline, astfel influenţându-se cursul de schimb valutar.
O importantă funcţie a BCE este dirijarea cu datoria externă de stat. De regulă, Guvernul englez
cheltuie mai mult decât primeşte sub formă de impozite. Fluxurile băneşti zilnice dintre Guvern şi
piaţă se reflectă prin mişcarea mijloacelor în contul Fondului Naţional de Credit (FNC) în BCE.
În cazul deficitului de scurtă durată FNC poate să-l acopere prin luarea de mijloace din BCE şi
invers surplusul de mijloace sunt depozitate în bancă. Această finanţare directă este de scurtă
durată şi scopul BCE este de a acumula noi mijloace. BCE controlează nivelul creditelor
guvernamentale noi şi existente. Există trei tipuri principale de împrumuturi guvernamentale:
cambiile trezoreriale, hârtiile de valoare şi împrumuturile pe pieţile valutare.
BCE este unica instituţie de emisie din Marea Britanică. Monedele se emit de către Curtea
Monetară Regală din numele Trezoreriei şi aceasta este de competenţa BCE. Toate încasările de
la emiterea bancnotelor revin guvernului.

În Marea Britanie funcţia de supraveghere a instituţiilor financiar-creditare îi revine în

exclusivitate BCE. Banca înfăptuieşte supravegherea prin:

• reglarea apariţiei organizaţiilor pe piaţa serviciilor bancare. Crearea de noi bănci şi instituţii
financiare se reglează de către legislaţia bancară;

• stabilirea pentru bănci a normelor economice şi de activitate şi înfăptuirea supravegherii

documentale de respectare a lor;

• înfăptuirea inspecţiilor în teritorii prin intermediul auditurilor externi;

• înaintarea cerinţelor faţă de instituţiile financiare pentru înlăturarea neajunsurilor existente strict
în termeni stabiliţi.

Prin activitatea sa BCE contribuie la menţinerea stabilităţii şi viabilităţii sistemului bancar

englez, la ridicarea rolului lui pe piaţa monetară internatională.

Dezvoltarea economică a Marii Britanii a fost determinată atât de activitatea comercială, cât
şi de împletirea acesteea cu activitatea bancară. Instituţiile financiare britanice (bănci de depozite,
bănci de afaceri, societăţi de asigurări, burse de valori şi de mărfuri) sunt solide şi bine organizate
pe un teritoriu restrâns, care permite contactul direct şi adaptarea rapidă la noile condiţii.
Sistemul bancar al Angliei are o infrastructură ramificată şi bine organizată, ce se bazează pe
puternica piaţă monetară a Londrei, ce are legături strânse cu principalele centre financiare din
lume.