EDUCATORI - REZOLVARE SUBIECT MODEL 2015

SUBIECTUL I

A. LIMBA ROMANA

1. - suverani, crai, monarhi

-sa (te) sperii, sa (te) ingrozesc, sa (te ) infricosez

2. Cratima s-a folosit pentru elidarea vocalei î si pronuntarea intr-o silaba a doua cuvinte diferite
(conjunctia ‘să’ si pronumele personal ‘ îi‘)

3. lumea - substantiv comun ; noastra – adjectiv pronominal posesiv; venira – verb predicativ

4. au venit – predicat verbal; si-n tara – complement circumstantial de loc

5. Pamanturilor noastre le ducem dorul .

6. Ei nu puteau sa mai rabde .

M-ai rabdat destul.

Ai sai nu au vrut sa auda nici o scuza .

Te rog frumos sa-i duci placinte prietenei tale .

B. LITERATURA ROMANA
Scrieți un eseu, de 2-3 pagini, în care să argumentaţi apartenenţa unui text poetic
eminescian la romantism.

Criticul Titu Maiorescu, în articolul „Direcţia nouă în poezia şi proza română”, din 1872,
nota: „Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de
antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile uitate, până acum aşa de puţin format, încât
ne vine greu să-l cităm imediat după Alecsandri, dar în fine, poet, poet în toată puterea
cuvântului, este d. Mihai Eminescu.”

1
 Poemul “Luceafarul” se încadrează în curentul literar romantism, două dintre trăsăturile
specifice fiind: folosirea antitezei şi utilizarea ca sursă de inspiraţie a folclorului.

Antiteza, procedeu artistic dominant în acest poem, se evidenţiază încă din prima parte a
poemului, prin opoziţia dintre lumea pământească, a fetei de împărat: „Din umbra falnicelor
bolţi”, „Spre umbra vechiului castel” şi lumea nepământească, a Luceafărului: „Colo-n palate de
mărgean”, „Eu sunt luceafărul de sus”. Antiteza se realizează şi la nivelul descrierii tânărului
Cătălin, în raport cu Luceafărul. Înfăţişarea umană a primului: „Cu obrăjei ca doi bujori/ De
rumeni, bată-i vina”, este în contrast evident cu cea non-umană a celui de-al doilea: „Din negru
giulgi se desfăşor/ Marmoreele braţe”, „Şi palid e la faţă”, „Iar umbra feţei străvezii/ E albă ca de
ceară”. Conturarea cadrului pământesc, în care Cătălin şi Cătălina îşi împlinesc dragostea: „Sub
şirul lung de mândri tei”, „Miroase florile de tei” se face în contrast cu lumea cerească, în care
este evidenţiat zborul Luceafărului: „Un cer de stele dedesubt/Deasupră-i cer de stele”, „Şi din a
chaosului văi/.../Vedea ca-n ziua cea dentâi/ Cum izvorau lumine”. De asemenea, prin utilizarea
pronumelor personale „ei” şi „noi”, se subliniază în poem antiteza dintre fiinţele umane,
muritoare, a căror viaţă este limitată, fiind pusă sub semnul destinului şi fiinţele cereşti,
nemuritoare: „Ei au doar stele cu noroc/Şi progoniri de soarte”, „Noi nu avem nici timp , nici
loc/ Şi nu cunoaştem moarte”.

O altă trăsătură care evidenţiază apartenenţa poemului la romantism este utilizarea

ca sursă de inspiraţie a folclorului. Mihai Eminescu a avut ca sursă de inspiraţie basmele
româneşti “Fata din grădina de aur” şi ”Miron si frumoasa fără corp”, pentru a crea în
“Luceafărul” atmosfera specifică basmelor, încă din incipit: “A fost odată ca-n poveşti/ A fost ca
niciodată.”, dar şi pentru a prezenta iubirea imposibilă dintre două fiinţe aparţinând unor lumi
diferite. De asemenea, s-a inspirat din mitul românesc al Zburătorului, pentru a descrie
elementele spaţiale care definesc lumea terestră în care fata de împărat îşi desfăşoară existenţa:
“Din umbra negrului castel”, dar şi una din întrupările Luceafărului: “Pe negre viţele-i de păr”.
Mitul Zburătorului apare în poem ca simbol al visării, aspiraţiei şi revelaţiei.

Tema poemului este condiţia omului de geniu. Încă din primul tablou această temă este
susţinută de sublinierea trăsăturilor Luceafărului, ca fiinţă superioară, dotată cu atribute
deosebite. Aspiraţia către înălţimi, căutarea absolutului, dorinţa de cunoaştere, dorinţa de înălţare
spirituală, de atingere a unui ideal superior, sunt câteva dintre atributele omului de geniu,
2
reprezentat în poem de către Hyperion. Omul de geniu este construit în text, aşa cum apare şi în
viziunea lui Schopenhauer, prin raportare la omul obişnuit. Acesta din urmă este reprezentat în
text de fata de împărat, căreia, în ultimele versuri ale operei, Luceafărul îi adresează un firesc
reproş: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul
vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.” Anumite motive poetice prezente în
text, specifice romantismului, susţin tema poeziei: motivul luceafărului, al stelelor, al cerului, al
lunii, al mării, al visului, al castelului, al fetei de împărat, al Zburătorului, al teiului, al zborului
cosmic.

Incipitul reprezintă un element de compoziție al operei, conţinând o formula specifică

basmului: “A fost odată ca-n poveşti”, prin intermediul căruia cititorul este avertizat asupra
structurii narative a textului, care este considerat un poem epico-liric. Astfel, întâmplările sunt
puse sub semnul unui timp nedeterminat („illo tempore”), în care faptele sunt unice şi irepetabile
“A fost ca niciodată.”. În aceste condiţii, fata de împărat : „Din rude mari împărăteşti”, va avea
atribute unice: „O prea frumoasă fată”, „Şi era una la părinţi”, „Şi luna între stele”. Fata nu este
doar frumoasă, ci are atributele perfecţiunii: „Mândră-n toate cele” şi ale purităţii sufleteşti:
„Cum e Fecioara între sfinţi”.

Un alt element compozițional este reprezentat de elementele de opoziţie din text care
sunt puse în evidenţă prin antiteza dintre omul comun, obişnuit, reprezentat de către fata de
împărat şi omul de geniu, reprezentat de către Luceafăr. Ambele personaje (le putem numi
personaje, deoarece textul epico-liric este realizat pe baza liricii personajelor) sunt unice,
excepţionale în lumea lor. Fata de împărat este „una la părinţi/Şi mândră-n toate cele/Cum e
Fecioara între sfinţi/Şi luna între stele”, iar Luceafărul este unic, prin raportarea sa ca astru
ceresc, la celelalte stele, dar şi prin atributele sale, asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu, ca
Hyperion: „Noi nu avem nici timp, nici loc/ Şi nu cunoaştem moarte”.

În opoziţie sunt prezentate cele două înfăţişări ale Luceafărului utilizând epitetele care au
rolul de a contura portretul fizic: „Părea un tânăr voievod/ Cu păr de aur moale” şi „Pe negre
viţele-i de păr/Coroana-i arde pare”; „O, eşti frumos cum numa-n vis/Un înger se arată” Şi „O,
eşti frumos cum numa-n vis/Un demon se arată”.

3
 Pentru a scoate în evidență opozitia dintre cele două fiinţe de care fata este atrasă poetul
utilizează comparațiile și metaforele creând imagini vizuale: Luceafărul este o fiinţă
supranaturală, care are doar înfăţişare umană, dar spirit nepământesc: „Dar ochii mari şi
minunaţi/Lucesc adânc himeric”, „Şi palid e la faţă”, „Iar umbra feţei străvezii/E albă ca de
ceară”, iar Cătălin este fiinţă pământească: „Cu obrăjei ca doi bujori/De rumeni, bată-i vina”.

Compoziţia poemului include 98 de strofe de tip catren, cu măsura versurilor de 7-8

silabe şi ritm iambic, combinat cu ritm amfibrahic. Textul conţine patru tablouri, construite pe
alternanţa a două planuri: terestru-uman şi cosmic-universal, aflate în antiteză.

Viziunea despre lume a autorului este sintetizată prin tema poemului, condiţia omului
de geniu şi subliniată în finalul poemului, prin care se descifrează ceea ce Eminescu numea
„sensul alegoric” al poveştii: „Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i l-am dat este că dacă
geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte, aici pe
pământ, nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici
noroc.”

Aşadar, finalul poemului scoate în evidenţă antiteza dintre lumea omului comun, o lume a
aspiraţiilor mărunte, o lume supusă destinului, o lume limitată şi cea a omului superior, care
aspiră către absolut. În opinia poetului, omul de geniu este conştient de condiţia sa eternă,
raportată la cea efemeră a oamenilor obişnuiţi, de care încearcă să se detaşeze cu luciditate: „Ce-
ţi pasă ţie chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/
Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.

SUBIECTUL AL II-LEA

Redactați un eseu argumentativ, de 1-2 pagini, în care să prezentați rolul învățării în cadru
formal,nonformal şi informal, în învățământul preșcolar.
În elaborarea eseului veţi avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea acțiunii de învățare în cadru formal, nonformal şi informal;
- evidenţierea modului de extindere a învățării dincolo de cadrul formal;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere privind rolul învățării în învățământul
preșcolar.

4
 Actiunea de invatare in cadrul formal, nonformal si informal este omogena jucand un rol
impotant in educatia copilului mai ales prescolar .

Educatia formala este educatia planificata, institutionalizata incepand cu varste cat mai
fragede mai nou datorita societatii care impune sau invita la aceasta. Educatia formala este
asigurata de cadre didactice specializate, in cazul prescolaritatii fiind vorba de educatoare cu
studii in domeniu si instruite si ca locatie e gradinita cu activitatile ei .

Educatia nonformala e descrisa sau ajutata de activitatile extracurriculare si de obicei se

afla in afara celor doua amintite mai sus. Nu se desfasoara in cadrul scolii dar o completeaza
.Prescolarul isi dezvolta cultura si o completeaza prin aceasta. Aceste activitati deschid spiritual
elevului, ii deschide noi orizonturi, il modeleaza, il implica si il face sa aiba mai multa incredere
in fortele proprii.

Educatia informala reprezinta experientele de invatare si dezvoltare indirect care apar ca

urmare a interactiunilor copilului cu diverse medii de comunicare (familie, mass-media, prieteni,
comunitate etc). Aceasta dezvolta atitudini, valori, abilitati si cunostinte uneori prin repetitia in
mod automata a activitatilor celor din jur fara a constientiza faptul ca se desfasoara o activitate
de invatare .

In acest context in primul rand, trebuie pus accent pe toate aceste tipuri dar cele din afara
educatiei formale sunt mai deosebite si dezvolta caracterul punand accent pe personalitatea
elevului. Spun acest lucru deoarece intr-un sistem educational aglomerat si structurat pe
acumulare de informatii ca al nostru e deosebit de important ca prescolarul sa poata avea acces la
informatie si educatie si in afara scolii /gradinitei. Acest lucru presupunand o familie interesata
de educatie si gata de a investi timp si bani daca e necesar pentru a implica prescolarul in diverse
activitati in care poate fi ajutat, manipulat, educat si chiar provocat sa-si dezvolte abilitatile pe
care le are sau sa isi cultive altele in vederea formarii unei persoane cultivate, educate. Scoala cu
activitatile propuse, nu ofera tot ansamblu de idei preferate sau benefice prescolarului deci
activitatile informale si nonformale raman sa adauge, sa ajute si chiar sa perfectioneze ceea ce
educatia formala activeaza.

In al doilea rand, invatamantul prescolar fiind axat pe joc sub toate formele posibile da
loc si lasa prescolarului libertatea si senzatia libera de a-si dezvolta armonios activitatile fara a fi
5
perceputa ca activitate de invatare cum de exemplu e la invatamantul primar unde copiii devin
constienti de ora /lectie /activitate. De aceea exista libertatea educatorului sa dezvolte si sa atraga
copilasii cat mai mult spre educatia din gradinita in sensul ca poate “manipula” ideile astfel incat
activitatile de educatie sa fie foarte placute si creative. Educatia in gradinita e foarte importanta
deoarece se pun bazele comunicarii, se pun bazele limbajului logic, al elementelor de baza din
multe domenii folosite mai tarziu in scoala. E mult mai simplu ca educatia sa aiba pasi mici,
repetitivi si de calitate astfel incat trecerea la scoala sa fie naturala. La nivelul I prescolarul e
provocat la socializare pe toate aspectele si la nivelul II se pune accent pe pregatirea pentru
scoala in sensul de activitati cat mai concrete pentru a ajuta prescolarul sa poata avea disciplina
de a sta in banca, pe scaun un timp limitat. De asemenea, se dezvolta limbajul in sensul ca mai
tarziu scolarul poate lectura cerinta ideilor in scoala si intelege astfel incat sa poata raspunde
corect. Cel mai greu e sa se raporteze la cerinte lungi sau cerinte formulate cu ajutorul cuvintelor
de legatura unde au tendinta sa fragmenteze si sa raspunda limitat sau gresit.

In concluzie, educaţia prescolara cu toate cele trei forme ale ei este foarte importanta
deoarece are un efect pozitiv asupra abilităţilor copilului si asupra viitoarei sale cariere şcolare,
în special pentru copiii proveniţi din medii socio-economice foarte defavorizate, în sensul că
aceştia progresează în plan intelectual, dezvoltă atitudini pozitive faţă de învăţare precum şi
motivaţia de a depune în viitor un efort real în şcoală. Pe de altă parte, s-a constatat că educaţia
are un efect pozitiv asupra abilităţilor intelectuale şi sociale ale copiilor, independent de mediul
lor de provenienţă, atunci când instituţiile preşcolare promovează cu adevărat calitatea, atât în
ceea ce priveşte mediul fizic cât şi interacţiunile adult/copil.

SUBIECTUL AL III-LEA

1. Explicați rolul jocului în desfășurarea activităților instructiv-educative în învățământul

preșcolar, având în vedere următoarele repere:
- precizarea legăturii dintre domeniile de dezvoltare și tipurile de joc adecvate acestora;
- evidențierea legăturii dintre nivelul de vârstă și un tip de joc potrivit;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere privind rolul jocului în desfășurarea
activităților instructiv-educative în învățământul preșcolar.

6
ROLUL JOCULUI IN DESFASURAREA ACTIVITATILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE
IN INVATAMANTUL PRESCOLAR.

Parerea mea e ca practica si teoria educatiei au demonstrat de mult ce loc ocupa jocul in
viata prescolarilor, in activitatea de instruire si educare a acestora in gradinita. Prin intermediul
jocului, copiii isi imbogatesc experienta cognitiva, invata sa manifeste o anumita atitudine -
pozitiva sau negativa - fata de ceea ce-l inconjoara, isi educa vointa, si, pe aceasta baza
formativa, isi contureaza profilul personalitatii. In zilele noastre, jocul trebuie apreciat ca baza a
conceperii intregii activitati instructiv-educative. Privit prin aceasta prisma, in procesul de
invatamant, jocul este conceput ca mijloc de instruire si educare a copiilor, ca procedeu metodic
de realizare optima a sarcinilor concrete pe care si le propune procesul de invatamant si, in
sfarsit, ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare a capacitatilor psiho-
fizice pe toate planurile.

In primul rand, la gradinita de copii "ar fi cu totul imposibil sa facem altfel". Ar fi

imposibil, pentru ca, la acest nivel al dezvoltarii stadiale, nu sunt constituite inca mecanismele
psihice ale actelor neludice, pe care se sprijina activitatea de invatare sistematica. Mecanismele
respective se afla abia in fazele initiale de constituire, ritmul evolutiv si al perfectionarii lor
depinzand de nivelul la care se ridica jocul insusi. Conceperea jocului ca forma de activitate este
cel mai important aspect particular al formelor pe care le imbraca invatamantul la acest nivel. O
mare parte din timp, copiii il ocupa in gradinita cu activitati preferentiale. Acestea sunt
structurate pe domenii experentiale astfel incat sa existe o gama larga de domenii in care copilul
prescolar sa isi dezvolte limbajul si cultura necesara si sa exerseze diferite tipuri de jocuri .

Jocul este socotit o activitate fundamentala a copiilor de la 3 la 7 ani si are o contributie

valoroasa in dezvoltarea lor intelectuala, etica , estetica si fizica, existand jocuri specifice fiecarui
domeniu de dezvoltare. Pentru domeniul dezvoltare fizica, sanatate si igiena personala sunt
potrivite jocurile sportive, pentru dezvoltarea motricitatii si cea senzo-motorie, pentru domeniul
de dezvoltare socio-emotionala se aleg jocuri de interactiune intre copii, jocuri de rol, pentru
domeniul de dezvoltare a limbajului si a comunicarii se aleg jocuri cu subiecte din basme si
povesti, joc de rol, jocuri pentru imbunatatirea limbajului si dezvoltarea vocabularului, pentru
domeniul dezvoltarea cognitiva se utilizeaza jocuri de logica si rezolvare de problema, puzzle-
7
uri, pentru domeniul capacitatii si atitudinii in invatare se utilizeaza jocuri care dezvaluie gradul
de implicare a copilului in activitatile de invatare, cat si modul in care abordeaza sarcinile de
lucru.

Asadar, toate tipurile de jocuri se pot folosi pentru fiecare domeniu in parte, dar exista si
jocuri specifice anumitor domenii.

Pentru nivelul I sunt preferate jocurile ce duc la socializare in principal, adica jocuri de
grup, jocuri de rol, jocuri pe grupe, echipe sau pereche pe cand la nivelul II se combina cu cele
individuale in care se pune accent si pe creatia si hotararile proprii astfel incat prescolarul sa
ajunga la maturitatea alegerilor corecte in ce-l priveste .

In al doilea rand, perioada prescolara se caracterizeaza prin dilatarea vietii interioare ce are
o independenta relativa ca si jocul care este dominat de "proiectii" mai ample decat la varsta
anterioara. Prin joc, copilul descopera noi modalitati de expresie atitudinala care ii sporesc
vigoarea sa actionala si dinamismul sau, nevoia de explorare. Putem afirma ca, la varsta
prescolaritatii, jocul ofera cadrul pentru efort si depasire a anumitor obstacole iar "moralitatea
ludica" contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de
disciplina in ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Este suficient sa privesti copiii
in timpul jocului pentru a-ti face o impresie referitoare la conduita acestora si la particularitatile
lor psihologice. Unii copii se exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altii sunt mai retinuti,
inhibati, mai putin activi. Se poate constata, fara indoiala, ca in toate jocurile intervin si se
exerseaza elementele creative, mobilitatea, flexibilitatea gandirii, capacitatea de imaginare a unor
solutii, aplicarea in practica a acelora care au fost memorate si care si-au dovedit eficienta. Toate
laturile vietii psihice, incepand cu cele mai simple si terminand cu cele mai complexe se educa,
se exerseaza si se dezvolta prin intermediul activitatii ludice. Trasaturile de personalitate -
aptitudini, deprinderi, interese, aspiratii, caracter, temperament - se exprima prin comportament.
Activitatea ludica constituie un teren fertil prin care se pot evidentia aceste caracteristici, dar se
pot si exersa si dezvolta cu ajutorul jocului. Dupa modul cum se adapteaza si se integreaza in joc,
mai rapid sau mai lent, dupa respectarea regulilor de joc si a actiunii celorlalti participanti, dupa
felul in care coopereaza si indeplineste sarcinile jocului, se poate aprecia vointa si perseverenta,
calmul si capacitatea de organizare, etc.
8
 Concluzia e ca la varsta prescolara, intalnim un nivel optim al receptivitatii si sensibilitatii
copilului, al mobilitatii, flexibilitatii psihice, care permite o achizitie insemnata de potentialitati
specific umane. Gandirea prescolarului se dezvolta in stransa legatura cu limbajul si activitatea
pe care o desfasoara. Diversitatea jocurilor arata ca jocul are functii potentiale foarte numeroase
si complexe, fiind principala modalitate prin care se poate realiza activitatea de predare-invatare-
evaluare in invatamanul prescolar. Asa, dupa cum sublinia Ursula Schiopu: "Activitatea ludica
furnizeaza informatii importante privind psihodiagnoza inteligentei".

2. a) Enumeraţi 3 metode de învățământ utilizate în învățământul preșcolar.

b) Descrieţi una dintre metodele enumerate anterior, la alegere, având în vedere
următoarele repere:
- definirea metodei alese;
- precizarea a 3 dintre caracteristicile specifice metodei definite;
- menționarea a 3 dintre avantajele utilizării metodei alese;
- identificarea a 3 dintre limitele asociate acesteia.

a)Trei metode utilizate in invatamantul prescolar : Observatia ,Exercitiul si R.A.I.

b) Exerciţiul ocupă ca metodă un loc remarcabil în educaţia preşcolară şi şcolară mică. Aparţine
categoriei de metode active, bazate pe acţiunea reală a copilului. Este aproape de natura
preşcolarului, care doreşte şi poate să se angajeze în acţiune, iar dacă o face ordonat, dirijat, cu
sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evoluţie psihică. Se utilizează în
mai multe tipuri de activităţi, dar cu precădere în cele de educaţie fizică şi în cele destinate
pregătirii pentru scriere; îl regăsim şi în activităţi de consolidare a cunoştinţelor despre mediul
înconjurător, în consolidarea unor cântece învăţate, a unor deprinderi de pictură (tehnici
deosebite), de activitate manuală etc. Are ca scop eliminarea elementelor de prisos în executarea
unor sarcini, dezvoltarea capacităţii de angajare individuală într-o activitate, concentrarea
atenţiei, dezvoltarea perseverenţei şi a altor trăsături de personalitate. Nu se utilizează singur ci
în combinaţie cu una sau mai multe dintre celelalte metode. Se adresează explicit principiului
legării teoriei de practică, dar facilitează respectarea tuturor celorlalte principii didactice.

9
Principalele avantaje sunt formarea priceperilor si deprinderilor corecte si constiente atat in plan
motric cat si mental, oferind o mai buna posibilitate de transferare a cunostintelor si deprinderilor
dobandite.

Limitele folosirii acestei metode sunt : Dezvoltarea unor automatisme, nu lasa loc creativitatii la
maxim in executare si poate deveni plictisitoare si neatragatoare pentru prescolari daca nu e
manuita bine si cu material didactic atragator .

10