Principalele aspecte reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa

criticilor de neconstituţionalitate formulate în domeniul salarizării şi al

asigurărilor sociale

I. La Curtea Constituţională sunt înregistrate anual sute de sesizări având ca

obiect neconstituţionalitatea unor reglementări din domeniul salariilor şi a pensiilor.
Numărul sesizărilor de neconstituţionalitate legate de salarii şi pensii a crescut
simţitor odată cu apariţia Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice1, a Legii nr.118/20102 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care au fost diminuate cu
25% salariile bugetarilor, a Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice3, a Legii nr.285/2010 privind salarizarea în
anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice 4 şi a Legii nr.63/2011 privind
încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din
învăţământ5, respectiv a Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor6 şi a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice 7.
II. 1. În rezolvarea sesizărilor de neconstituţionalitate care vizează domeniul
salarizării, Curtea Constituţională are în vedere faptul că dreptul la salariu este „un
drept ce derivă din dreptul la muncă” (Decizia nr.294 din 1 noiembrie 20018). În
acest sens Curtea a statuat că dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii,
precum şi dreptul la un nivel de trai decent, aşa cum sunt consfinţite în prevederile
constituţionale ale art.41 şi art.47 alin.(1) „sunt drepturi complexe care includ şi
1
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.762 din 9 noiembrie 2009.
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.441 din 30 iunie 2010.
3
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.877 din 28 decembrie 2010.
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.878 din 28 decembrie 2010.
5
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.323 din 10 mai 2011.
6
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.441 din 30 iunie 2010.
7
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.852 din 20 decembrie 2010.
8
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.21 din 16 ianuarie 2002.
dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai
civilizat şi decent cetăţenilor” (Decizia nr.1221 din 12 noiembrie 20089). Dar, în
lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii care să
facă abstracţie de această situaţie concretă şi obiectivă (Decizia nr.1276 din 12
octombrie 201010).
Curtea a statuat cu valoare de principiu că „stabilirea sistemului de salarizare
pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului” (Decizia nr.108
din 14 februarie 200611) şi că „stabilirea principiilor şi a condiţiilor de acordare a
drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale
legiuitorului. Modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă
restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale (Decizia nr.706 din 11
septembrie 200712).
2. În motivarea sesizărilor de neconstituţionalitate, autorii acestora invocă, în
principal, următoarele texte din Constituţie:
- art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii;
- art.16 alin.(1) privind egalitatea în drepturi;
- art.41 alin.(5) privind drepturile la negocieri colective;
- art.44 privind dreptul de proprietate privată. La fel sunt invocate prevederile
art.1 al primului Protocol adiţional13 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale privind noţiunea de „bun” şi de „proprietate”;
- art.53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
3. În ceea ce priveşte criticile referitoare la retroactivitatea legilor din domeniul
salarizării, Curtea Constituţională a statuat că „un act normativ nu este retroactiv
atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci

9
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.804 din 2 decembrie 2008.
10
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 9 noiembrie 2010.
11
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 8 martie 2006.
12
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.714 din 23 octombrie 2007.
13
Adoptat la Paris la 20 martie 1952.
2
când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub
imperiul legii” (Decizia nr.784 din 3 iunie 201014).
Prin Deciziile nr.289 din 7 iunie 200515 şi nr.339 din 28 iunie 200516, Curtea a
statuat că „atât încadrarea prin lege a diferiţilor funcţionarilor publici în anumite
categorii, clase şi grade profesionale cât şi salarizarea conform acestei încadrări nu
reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin
lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori
să îl înlocuiască cu altul nou.”
De asemenea, prin Decizia nr.1601 din 9 decembrie 201017, Curtea a stabilit că
atât contractele de muncă, cât şi deciziile de numire al personalului plătit din fonduri
publice sunt acte juridice subsecvente legii şi se supun acesteia. Legiuitorul este
îndreptăţit să opereze modificări, pentru viitor, în ceea ce priveşte cuantumul
salariului. În consecinţă, cuantumul salariului stabilit prin contractul individual de
muncă, în conformitate cu legea în vigoare la momentul începerii raporturilor de
muncă, nu se constituie într-un „drept câştigat”, acesta putând fi modificat pentru
viitor printr-o lege ulterioară.
4. Cu privire la aplicarea art.16 din Constituţie, Curtea a statuat cu valoare de
principiu că „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se
aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi
rezonabilă” (Decizia nr.107 din 1 noiembrie 199518).
Aplicând acest considerent la situaţia angajaţilor din mediul public şi a celor
din mediul privat, Curtea a statuat că „angajaţii din mediul public nu se află în
aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în
raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punct de
vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de
14
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.608 din 27 august 2010.
15
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.586 din 7 iulie 2005.
16
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.738 din 15 august 2005.
17
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.91 din 4 februarie 2011.
18
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.85 din 26 aprilie 1996.
3
bugetul public naţional (...). În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt
guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între angajat şi cu
angajator”. Totodată „angajaţii din mediul privat şi cei din mediul public sunt într-o
situaţie diferită în ceea ce priveşte regimul juridic de stabilire a
salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute, ceea ce şi determină o diferenţă de
tratament juridic între aceştia atunci când se pune problema negocierii contractelor
colective de muncă şi a aducerii în temeiul art.53 din Constituţie a drepturilor
salariale” (Decizia nr.1658 din 28 decembrie 201019).
„Ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca
atare, chiar dacă acesta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din
contractele de muncă, individuale sau colectiv (...). Raţiunea acestei concluzii constă
în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea (…).
Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura
cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli
bugetare, şi prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în
aceeaşi situaţie cu cel privat, astfel încât la o situaţie de fapt diferită îi corespunde şi
un tratament juridic diferenţiat” (Decizia nr.1658 din 28 decembrie 2010).
Printr-o decizie de admitere (Decizia nr.1615 din 20 decembrie 201120), Curtea
a constatat că textul de lege criticat creează o diferenţă de tratament juridic între
cadrele didactice din ciclul primar şi cele din ciclul gimnazial, în sensul că
beneficiul sporului de predare simultană este acordat numai primei categorii de
personal. Or, ambele categorii de cadre didactice predau în regim simultan, astfel,
încât consumul nervos, suprasolicitarea neuropsihică şi efortul depus sunt aceleaşi.
Diferenţa operată în privinţa plăţii sporului, în funcţie de ciclu de învăţământ, nu
este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat.

19
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.44 din 18 ianuarie 2011.
20
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2012.
4
 În aceste condiţii sintagma „în învăţământul primar” cuprinsă în textul de lege
criticat este neconstituţională, fiind contrară prevederilor art.16 din Constituţie.
5. Cu referire la contractele colective de muncă, Curtea, prin Decizia nr.292 din
1 iulie 200421, a statuat că încheierea acestora nu se poate face decât cu respectarea
legii. Aceste contracte sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi
superioară legii. În consecinţă, contractele colective "sunt garantate în măsura în
care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un
principiu fundamental al statului de drept, şi anume primordialitatea legii în
reglementarea relaţiilor sociale". În consecinţă, negocierea contractelor colective nu
se poate face decât cu respectarea dispoziţiilor legale existente (a se vedea, în acest
sens, Decizia nr.65 din 20 iunie 199522 sau Decizia nr.383 din 23 martie 201123).
Mai mult, Curtea, prin Decizia nr.1414 din 4 noiembrie 200924, a mai statuat că
dispoziţiile art.41 alin.(5) din Constituţie, privind caracterul obligatoriu al
contractelor colective, nu exclud "posibilitatea legiuitorului de a interveni, din
raţiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele
colective de muncă, reglementând soluţii care să răspundă nevoilor sociale existente
la un moment dat".
Aşadar, legiuitorul este competent să stabilească un cadru legal în care să se
desfăşoare negocierile colective, contractele colective neputând genera drepturi şi
obligaţii contra legem. Ele sunt acte care sunt încheiate în aplicarea legilor şi
nicidecum acte care să prevaleze forţei legii. Astfel, în sfera publică asemenea
contracte se negociază şi se încheie în limitele şi în cadrul stabilite de lege (Decizia
nr.574 din 4 mai 201125).

21
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.787 din 26 august 2004.
22
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 28 iunie 1995.
23
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.281 din 21 aprilie 2011.
24
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009.
25
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.368 din 26 mai 2011.
5
 De altfel, prin Decizia nr.575 din 4 mai 201126, Curtea Constituţională a statuat
că „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective sunt garantate de Constituţie, prin dispoziţiile art.41 alin.(5),
însă încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii”.
6. În privinţa criticilor bazate pe invocarea art.1 al primului Protocol adiţional
la Convenţie, referitoare la noţiunea de „bun” şi de „proprietate”, Curtea a reţinut:
„Chiar dacă drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul la
proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului aceste sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că
noţiunile de <<bun>> şi <<proprietate>> au un sens care <<nu este limitat la
dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi
interese patrimoniale>>”. Astfel, întrucât drepturile salariale datorate pentru
perioada lucrată sunt drepturi de creanţă protejate de textul convenţional, obligarea
personalului din instituţiile publice de a le încasa prin intermediul cardului este
neconstituţională (Decizia nr.859 din 16 iunie 200927).
Prin Deciziile nr.939 din 7 iulie 201128 şi nr.1155 din 13 septembrie 201129,
Curtea a statuat că „salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să îl plătească
angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate. Dreptul de
proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi
exigibile”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul angajatului de a
continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a
primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. În acest
sens Curtea Constituţională a reţinut că „dispoziţiile constituţionale nu instituie nici
o obligaţie, pentru legiuitor şi nici un drept al cetăţeanului în sensul sporirii

26
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.368 din 26 mai 2011.
27
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.520 din 29 iulie 2009.
28
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.661 din 16 septembrie 2011.
29
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.757 din 27 octombrie 2011.
6
periodice a cuantumului drepturilor băneşti, precum dreptul la salariu, la soldă ori
indemnizaţie” (Decizia nr.576 din 5 mai 201130).
Cât priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea, prin Decizia
nr.575 din 4 mai 201131, a stabilit că „este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora
măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile
economice şi sociale existente la un moment dat”.
Multe dintre criticile de neconstituţionalitate au ca obiect sporuri, precum şi
alte stimulente care nu mai sunt acordate de legea salarizării unitare a personalului
plătit din fonduri publice.
În legătură cu aceste critici Curtea Constituţională a statuat că „beneficiul unor
drepturi salariale suplimentare, cum este şi prima de concediu, nu constituie un
drept fundamental” (Decizia nr.503 din 16 noiembrie 200432).
„Sporurile primite şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin
acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturile
fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie” (Decizia nr.108 din 14
februarie 200633).
Totodată, „premiile ca şi sporurile sau adaosurile la salariul de bază, constituie
drepturi cu caracter salarial suplimentar, iar nu drepturi fundamentale al căror
exerciţiu ar putea fi restrâns numai în condiţiile prevăzute de art.53 din Constituţie”.
(Decizia nr.74 din 2 februarie 200634).
7. În legătură cu reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, Curtea
Constituţională, prin Decizia nr.872 din 25 iunie 201035, a constatat că diminuarea
cu 25% a salariului /indemnizaţiei/ soldei afectează dreptul constituţional la salariu,
însă, îndeplineşte criteriile expres prevăzute de art.53 din Constituţie, privind

30
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.584 din 18 august 2011.
31
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.368 din 26 mai 2011.
32
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 17 ianuarie 2005.
33
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 8 martie 2006.
34
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.165 din 21 februarie 2006.
35
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.
7
restrângerea exerciţiului unor drepturi, fiind prevăzută de o lege, având un scop
legitim, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare, soluţia fiind determinată, aşa cum
reiese din expunerea de motive al iniţiatorului, de apărarea securităţii naţionale.
Curtea a reţinut că restrângerea este necesară într-o societate democratică
tocmai pentru menţinerea democraţiei, că există o legătură de proporţionalitate între
mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit şi că există un echilibru echitabil între
cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale
individului.
Curtea a constatat că măsura legislativă este aplicată în mod nediscriminatoriu
şi nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la
art.53 din Constituţie sunt respectate.
De asemenea s-a mai arătat că „măsura criticată are un caracter temporar,
tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului protejat”.
III. 1. Criticile formulate privind neconstituţionalitatea unor prevederi din
legislaţia pensiilor sunt deosebit de variate şi complexe. Astfel, pe lângă motivele de
neconstituţionalitate, tratate în legătură cu salariile, în domeniul pensiilor se ridică şi
probleme specifice, precum cele ce vizează pensiile de serviciu, stabilirea valorii
punctului de pensie, calculul vechimii în muncă şi stabilirea stagiului de cotizare,
precum şi a modul de calcul al punctului de pensie.
2. Textul constituţional prevede la art.47 alin.(2) că „cetăţenii au dreptul la
pensie”, acest drept constituţional fiind reglementat şi la nivel de lege.
Atât din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cât şi din cea a
Curţii Constituţionale se desprinde ideea unei „libertăţi de apreciere a legiuitorului”
în reglementarea măsurilor ce vizează domeniul pensiilor, respectiv în a determina
oportunitatea şi intensitatea acestora (Deciziile Curţii Constituţionale nr.1612 din 15
decembrie 201036 şi nr.95 din 7 februarie 201237 sau Hotărârile Curţii Europene a

36
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.888 din 30 decembrie 2010.
37
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.230 din 5 aprilie 2012.
8
Drepturilor Omului din 8 decembrie 2009 şi din 2 februarie 2010, pronunţate în
cauzele Wieczorek împotriva Poloniei şi Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei).
În privinţa textului constituţional care constituie sediul materiei în acest
domeniu, Curtea, prin Decizia nr.1211 din 5 octombrie 201038, Curtea a statuat că
„articolul 47 alin.(2) din Constituţie nu instituie o obligaţie de a ieşi la pensie, ci un
drept al cetăţenilor de a obţine pensia la îndeplinirea condiţiilor de vârstă şi stagiu
prevăzute de lege. Aşa fiind, împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru persoane nu
poate constitui un obstacol în faţa exercitării dreptului la muncă”.
Totuşi în legătură cu criticile legate de interzicerea cumulului pensiei şi
salariului încasat în sfera bugetară, Curtea a constatat că „nicio dispoziţie
constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulului pensiei cu salariul, cu
condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar
eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită. (Decizia nr.297 din 1
martie 201139).
În rezolvarea sesizărilor de neconstituţionalitate care au vizat modul de
stabilire a cuantumului pensiei, Curtea, prin Decizia nr.1237 din 6 octombrie 201040,
a statuat că „deşi consacră dreptul la pensie, art.47 alin.(2) din Constituţie nu oferă
garanţii şi cu privire la algoritmul de creştere a cuantumului acesteia în viitor. Din
contră, valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei,
condiţiile de recalculare şi recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca şi indexarea
acestora nu se poate face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale
disponibile”.
3. În privinţa neretroactivităţii unor prevederi legale din legislaţia privind
pensiile, Curtea a statuat că „un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică
pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea

38
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 10 decembrie 2010.
39
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.513 din 20 iulie 2011.
40
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.785 din 24 noiembrie 2010.
9
în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi”
(Decizia nr.784 din 3 iunie 2010).
„Potrivit prevederilor art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a
dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi prin
urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în
materie şi de stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă
poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul
neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţie (Decizia nr.990
din 30 iunie 200941).
Rezolvând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în legătură cu prevederile
Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea
Constituţională a statuat că, „sub aspectul cuantumului pensiei, efectele deciziei de
pensionare rămân câştigate pe toate perioada cuprinsă între emiterea deciziei de
pensionare şi momentul la care a intrat în vigoare prezenta lege” (Decizia nr.1380
din 18 octombrie 201142).
Astfel Curtea a constatat că ceea ce se subsumează conceptului de facta
praeterita este dobândirea calităţii de pensionar, iar prestaţiile de asigurări sociale,
subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta
praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului, după plata pensiei
devenită scadentă. Cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru
perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al
raportărilor juridice trecute – facta futura.
4. Referitor la principiul egalităţii în materia vârstei de pensionare, Curtea
Constituţională a constatat că stabilirea unor vârste de pensionare şi stagii de
cotizare diferite pentru unele categorii socio-profesionale, de cele prevăzute ca
regulă generală, nu încalcă prevederile art.16 din Constituţie. Principiul egalităţii nu

41
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.536 din 3 august 2009.
42
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.847 din 29 noiembrie 2011.
10
presupune uniformitate, situaţiile obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament
juridic diferenţiat (Decizia nr.1237 din 6 octombrie 2010).
În ceea ce priveşte problema egalităţii dintre femei şi bărbaţi în privinţa vârstei
de pensionare Curtea Constituţională a statuat că “legiuitorul are libertatea de
opţiune în reglementarea condiţiilor şi criteriilor de acordare a pensiei, a modului de
calcul şi de plată a aceştia, precum şi a procedurii de solicitare, de stabilire a pensiei
şi de exercitare a contestaţiilor. În consecinţă poate face diferenţieri, prin norme
derogatorii, pentru anumite categorii de persoane, cu condiţia ca tratamentul juridic
instituit să fie identic pentru situaţii egale” (Decizia nr.615 din 15 noiembrie
200543).
„Instituirea unor măsuri concrete prin care să se asigure egalitatea între femei şi
bărbaţi trebuie raportate la condiţiile sociale concrete (...) în prezent femeile pot ieşi
la pensie la vârsta mai redusă prevăzută de lege (…). În contextul actual, o astfel de
măsură nu poate fi privită ca aducând atingere principiului nediscriminării, ci, din
contră, apare ca o expresie a acestui principiu, un pas înainte către realizarea unui
tratament egal efectiv între cele două sexe”(Decizia nr.287 din 24 februarie 201144).
Analizând criticile de neconstituţionalitate bazate pe prevederile art.1 din
primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea Constituţională a statuat că „partea
necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată în noţiunea de
„bun”, ea reprezintă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări
sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legii, iar suprimarea acestora
pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii” (Decizia nr.871 din 25 iunie 201045).
„Cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui
drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei

43
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1096 din 6 decembrie 2005.
44
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011.
45
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.
11
reprezintă un bun numai în măsura în care aceasta a devenit exigibil” (Decizia
nr.977 din 12 iulie 201146).
5. Examinând criticile de neconstituţionalitate referitoare la diminuarea prin
lege a cuantumului pensiei contributive, aflate în plată, Curtea Constituţională a
statuat următoarele: „Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului
contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acestuia
nu poate fi acceptată nici măcar temporar” (Deciziile nr.872 din 25 iunie 201047 şi
nr.874 din 25 iunie 201048).
În deciziile sus citate, Curtea constată că dreptul la pensie este un drept
preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, el fiind obligat prin lege să
contribuie la bugetul de asigurări sociale şi corelativ se naşte şi obligaţia statului să
îi plătească o pensie.
Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un
depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra
statului sau asupra fondului de asigurări sociale (Decizia nr.861 din 28 noiembrie
200649), persoana care a plătit contribuţia este îndreptăţită să primească o pensie
calculată conform prevederilor legale.
Din analiza deciziilor Curţii Constituţionale referitoare la legislaţia pensiilor
putem constata că o reducere, chiar şi temporară, a cuantumului pensiei stabilit
conform legii, nu poate fi realizată, nici chiar prin invocarea art.53 din Constituţie
privind restrângerea unor drepturi sau al unei libertăţi (Decizia nr.1237 din 6
octombrie 2010), dar legiuitorul are competenţa să reglementeze condiţiile de
recalculare, de recorelare a pensiilor anterior stabilite, indexarea acestora precum şi

46
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711 din 10 octombrie 2011.
47
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.
48
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.
49
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007.
12
valoarea punctului de pensie şi limita maximă a cuantumului pensiei (Decizia
nr.1140 din 4 decembrie 200750).
Sesizări de neconstituţionalitate au fost formulate şi în ceea ce priveşte
desfiinţarea pensiilor de serviciu. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că
pensia de serviciu este compusă din două elemente şi anume: pensia contributivă şi
un supliment acordat de stat pe baza diferitelor criterii (Decizia nr.871 din 25 iunie
2010 şi nr.1380 din 18 octombrie 2011).
Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor
sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv
al acestuia.
Ca excepţie, Curtea, prin Decizia nr.873 din 25 iunie 201051, a statuat că
eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor şi procurorilor este neconstituţională,
întrucât încalcă principiul independenţei justiţiei prevăzut de art.124 din Constituţie.
Curtea prin decizia sus citată a constatat că „statutul constituţional al
magistraţilor, statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de
incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le
implică exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o
componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept”.
Curtea, prin Decizia nr.297 din 27 martie 201252, a stabilit că asimilarea
consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii este realizată
printr-o normă de rang constituţional, ceea ce înseamnă că statutul consilierilor de
conturi reclamă acelaşi tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de
stabilire a cuantumului pensiei, legiuitorul neavând nici o marjă de apreciere în
privinţa modului de stabilire a cuantumului pensiei consilierilor de conturi, mod
care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor.

50
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.31 din 15 ianuarie 2008.
51
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.
52
Nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data redactării prezentei lucrări.
13
 6. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate formulate în legătură cu
impozitarea pensiilor, Curtea a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu
statuează în sensul că veniturile din pensii nu ar fi impozabile (Decizia nr.147 din 8
mai 200153) şi că determinarea categoriilor de venituri supuse impozitării, precum şi
a condiţiilor de impozitare, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (Decizia
nr.190 din 19 iunie 200154 şi Decizia nr.35 din 24 ianuarie 201255).
Nu în ultimul rând, în privinţa contribuţiilor care poartă asupra pensiilor,
trebuie amintite Decizia nr.223 din 13 martie 201256 şi Decizia nr.224 din 13 martie
201257, prin care Curtea a stabilit că procentul de 5,5 aferent contribuţiei de
asigurări de sănătate se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740
de lei, pentru că, în caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art.16,
art.47 şi art.56 din Constituţie. Aşadar, Curtea „nu neagă dreptul exclusiv al
legiuitorului de a stabili o atare contribuţie asupra întregului cuantum al pensiei,
asupra unei părţi a acesteia văzută ca diferenţă între întregul cuantum al acesteia şi o
valoare predeterminată în mod echitabil şi raţional sau, dimpotrivă, chiar de a stabili
să scutească de la plata contribuţiei veniturile realizate din pensie, cu condiţia
respectării textelor constituţionale mai sus menţionate”58.
IV. Prin deciziile analizate în prezenta lucrare, Curtea Constituţională a creat o
jurisprudenţă bogată în domeniul salarizării şi al asigurărilor sociale, jurisprudenţă
care este în acord şi cu jurisprudenţa din acest domeniu a Curţii Europene al
Drepturilor Omului, aceasta din urmă preluând chiar raţionamentul Curţii
Constituţionale în analiza cauzelor cu care a fost sesizată59. Aşadar, se observă că

53
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.457 din 10 august 2001.
54
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.577 din 14 septembrie 2001.
55
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 7 martie 2012.
56
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012.
57
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012.
58
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.274 din 25 aprilie 2012.
59
A se vedea, în acest sens, Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate
nr.44232/11 şi nr.44605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, precum
şi Decizia de admisibilitate din 7 februarie 2012, pronunţată în cauzele conexate nr.45312/11, nr.45581/11,
nr.45583/11,45587/11 şi nr.45588/11 - Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timár, Edita Tankó, Márta Molnár şi Lucia
Gheţu împotriva României.
14
jurisprudenţa Curţii Constituţionale este una dinamică în acest domeniu,
menţinându-şi, însă, constanţa în ceea ce priveşte palierul apărării drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor în condiţiile existenţei unui just echilibru între interesele
individuale ale acestora şi cele generale ale societăţii.

PUSKÁS VALENTIN ZOLTÁN

JUDECĂTOR LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

15