MINUTA

Întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale din cadrul curților de apel

București, Hotel Hilton Garden Inn, 9-10 noiembrie 2020

Cuprins

I. Contractul individual de muncă .................................................................... 4

1. Timp suplimentar de muncă. Ore suplimentare. Efectele dispozițiilor contractului
colectiv de muncă asupra contractului individual de muncă (CA Iași) ...................... 4
2. Încetarea de drept a CIM. Efectele împlinirii vârstei standard de pensionare în cazul
cadrelor medicale anterior pensionate pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei
standard de pensionare (CA Brașov) ............................................................ 18
3. Modalitatea de constituire a comisiei de cercetare disciplinară pe fondul contestării
actului unilateral al angajatorului de modificare a funcției salariatului (CA Iași) ...... 29
II. Drepturi bănești .................................................................................... 33
1. Salarizare personal plătit din fonduri publice. Stabilirea nivelului maxim al
salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personal din cadrul Direcţiei de
Asistenţă Socială. Deciziile CCR nr. 794/2016 și ICCJ nr. 49/2018 (CA Cluj) ............ 33
2. Salarizare personal plătit din fonduri publice. Stabilirea salariului în cazul
îndeplinirii condițiilor pentru a trece la o nouă gradație după intrarea în vigoare a
Legii nr. 153/2017(CA Galați) .................................................................... 38
3. Salarizare personal plătit din fonduri publice. Acordarea sporurilor prevăzute de
Legea nr. 153/2017 personalului din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor (CA Oradea) .............................................................. 43
4. Dobânda legală remuneratorie și/sau penalizatoare privind obligații bănești
decurgând din raporturi de muncă (CA Bacău) ................................................ 54
III. Conflicte de muncă ............................................................................... 58
1. Calitatea procesuală activă și calitatea de reprezentant convențional a Sindicatului
Cadrelor Militare Disponibilizate în litigiile de asigurări sociale (CA București) ........ 58
IV. Asigurări sociale ................................................................................... 66
1. Pensie militară. Stabilirea cuantumului pensiei prin aplicarea procentului
corespunzător reprezentând semn onorific (CA Cluj, CA Ploiești, CA Suceava).......... 66

1
2. Pensie militară. Decizie emisă în baza Legii nr. 223/2015, anterior modificărilor
aduse prin OUG nr. 59/2017. Actualizare raportat la majorarea salariului de funcție la
nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată (CA Suceava) ..................... 77
3. Actualizarea pensiei de serviciu acordată personalului aeronautic civil navigant
profesionist cu rata medie anuală a inflației (CA București) ............................... 85

2
 În perioada 9-10 noiembrie 2020 a avut loc, la București, Întâlnirea președinților
secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de
apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului muncii și
asigurărilor sociale. Curțile de apel au fost reprezentate, în principal, de președinții
secțiilor specializate și de judecători desemnați din cadrul acestor secții.
Punctajul de discuții al întâlnirii a fost elaborat de doamna prof. univ. dr. Luminița
Dima și domnul conf. univ. dr. Septimiu Vasile Panainte, formatori colaboratori ai
Institutului Național al Magistraturii la disciplina Dreptul muncii, care au moderat și
discuțiile din cadrul întâlnirii.
În urma dezbaterilor, referitor la temele incluse în punctajul de discuții, s-au conturat
concluziile expuse în cele ce urmează.

3
 I. Contractul individual de muncă

1. Timp suplimentar de muncă. Ore suplimentare. Efectele dispozițiilor contractului

colectiv de muncă asupra contractului individual de muncă

Titlul problemei de drept 1: Stabilirea naturii juridice a timpului în care salariații stau la
dispoziția angajatorului peste timpul normal de lucru. Remunerarea acestui timp.
Efectele dispozițiilor contractului colectiv de muncă asupra contractului individual de
muncă, din perspectiva art. 17 alin. (5) C. muncii modificat prin O.U.G. nr. 53/2017.

Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: art. 17 alin. (5), art. 111, art. 120 - 123 C. muncii; art. 132
Legea dialogului social
Cuvinte-cheie: nulitate, contract colectiv de muncă, timp de muncă

Probleme de drept:
Prin contractul colectiv de muncă se stabilește în mod expres calificarea ca timp
de lucru a perioadei în care salariatul se află la dispoziția angajatorului și exercită
sarcini subsidiare și reduse activității principale (ipoteza în care personalul asigură
supravegherea garniturilor la cap de secție, personalul de locomotivă menține
locomotiva în stare caldă etc.). Contractul colectiv de muncă încheiat neagă natura de
ore suplimentare, stabilind expres că atunci „când se depășește durata normală a
programului de lucru, orele respectiv nu sunt considerate ore suplimentare”.
1. În raport de situaţia factuală, timpul de lucru care depăşeşte durata normală a
timpului de muncă, reprezintă muncă suplimentară și trebuie remunerat ca atare,
conform art.123 alin.3 din Codul muncii, sau constituie timp de muncă doar în sensul
prevederilor art.2 pct.1 şi art.6 din Directiva 2003/88/CE, dar nu constituie timp de
muncă din perspectiva art.111 C.muncii?
2. Care sunt efectele contractului colectiv de muncă prin care s-a stabilit un alt
tip de remunerare, diferit de cel înscris în art.123 C.Muncii, în condiţiile în care părțile

1
CA Iași

4
nu au încheiat act adițional, conform art. 17(5) în forma în vigoare anterior modificării
prin OUG nr. 53/2017, contractul individual de muncă stabileşte doar salariul de bază şi
sporurile aferente, iar parte din timpul de exercitare a activităţilor subsidiare intră şi în
timpul normal de muncă?
3. Ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 17(5) prin OUG nr. 53/2017,
dispoziţiile acestui text pot fi interpretate în sensul că prin prevederile unui contract
colectiv de muncă se pot aduce modificări contractului individual de muncă în
detrimentul salariatului?

În speță, Sindicatul Mişcarea Feroviară, în numele şi pentru membrul de sindicat,

a chemat în judecată pe S.N.T.F.C. CFR Călători S.A. Bucureşti – SRTFC Iaşi, solicitând
instanţei să constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 44 alin. 5 şi art. 25
alin. 1,4,5,6 şi 7 din C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2017 – 2018 nr.161 înregistrat
la ITM Bucureşti la 02.05.2017, să constate că perioada de muncă supusă prevederilor de
la pct.1 (orele de școală ale personalului și orele de staționare și supraveghere în cap de
secție) este muncă suplimentară conform Codului Muncii, să dispună acordarea
drepturilor bănești cuvenite reclamantului ce rezultă din anularea clauzelor respective
și considerarea ca muncă suplimentară a orelor de școală ale personalului și a orelor de
cap de secție (dormitor și supraveghere) atunci când acestea sunt prestate în afara
normei de lucru, fiind timp efectiv de muncă, cu acordarea sporului de 100% cuvenit
pentru munca suplimentară începând cu 2 mai 2017, data înregistrării CCM și până la
data pronunțării hotărârii, să oblige pârâta la plata sporurilor aferente acestor ore,
respectiv: spor de noapte, spor de condiții grele de muncă feroviară, spor de ore festive,
spor pentru condiții nocive pentru aceeași perioadă și la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, s-a susținut că salariatul, care în anumite perioade indicate în
contractul colectiv de muncă a stat la dispoziția unității realizând activități de
supraveghere, pază, întreținere, nu dispune de timpul său și acest timp nu este plătit
nici ca muncă în cadrul normei, nici ca muncă suplimentară. Dispozițiile contractului
colectiv de muncă încalcă drepturile salariaților prevăzute de Codul Muncii și dispozițiile
contractului colectiv de muncă referitoare la munca suplimentară, fiind restricționată
astfel și acordarea sporurilor.
Dispozițiile a căror nulitate s-a solicitat a se constata sunt: art. 44 alin. 5 şi art.
25 alin. 1,4,5,6 şi 7 din C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2017 – 2018 nr.161
înregistrat la ITM Bucureşti la 02.05.2017. Acvestea prevedeau următoarele:
Art. 25:
Alin 1: „Timpul cât personalul de locomotivă şi de tren stă la cap de secție la
dispoziția administrației, de la predarea și până la luarea în primire a serviciului, se
plătește cu 75% din salariul de bază aferent timpului respectiv.”

5
 Alin 4: „Timpul cât personalul stă încazarmat pe bază de dispoziție scrisă pentru
înlăturarea efectelor unei situații care ar dăuna bunului mers al activității, se plătește
cu 75% din salariul de bază aferent timpului de muncă respectiv.”
Alin 5: „Orele de staționare la cap de secție, de la predarea până la luarea în
primire a serviciului, în cazul personalului de tren, al personalului VD/Bc, inclusiv al
celui de deservire a vagoanelor restaurant și bar, al personalului de locomotivă, al
personalului încazarmat și al personalului de însoțire, nu intră în programul de normal
de lucru lunar și nu fac obiectul orelor suplimentare și festive.
Alin 6: „Timpul cât personalul de tren asigură supravegherea garniturilor la cap de
secție, personalul de locomotivă menține locomotiva în stare caldă, conductorul de
vagon de dormit și cușetă desfășoară activități de pregătire a voiajului de la semnarea
condicii de prezență și până la plecarea trenului din stația de îndrumare cât și timpul de
la sosirea trenului în stația de destinație până la predarea documentelor la Biroul
comandă sosiri, conform timpilor de lucru prestabiliți, se consideră timp normal de lucru
și se plătește cu 100%, iar când se depășește durata normală a programului de lucru,
orele respective nu sunt considerate ore suplimentare.”
Alin 7: „Pe secțiile de circulație cu activitate suspendată și în subunitățile unde
există pauze de circulație mai mari de patru ore, personalul rămas în post peste norma
lunară de lucru va fi plătit cu 75% din salariul de bază, cu sporurile aferente: spor pentru
condiții grele de muncă feroviară, spor pentru timpul lucrat în cursul nopții, spor de
100% pentru ore festive, spor pentru condiții vătămătoare (nocive). Orele cât activitatea
este suspendată nu fac parte din norma lunară de lucru.”
Art 44 alin 5:
„orele efectuate pentru școala personalului, analiza de siguranța circulației,
recensămintele și scontrările ordonate, încheierea situațiilor de casă, examinarea
medicală și psihologică periodică și ordonată, examinarea profesională, instruirea
periodică conform prevederilor legale sunt considerate în afara normei lunare, nu se
compensează cu timp liber corespunzător și sunt plătite ca timp normal de lucru”.

Ar. 17 (5) din Codul muncii (forma anterioară modificării prin OUG nr. 53/2017):
”Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării
contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-
un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția
situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.”

Opinia exprimată în jurisprudența Curții de Apel Iași:

1.Timpul de lucru în care salariatul se află la dispoziția angajatorului și exercită
sarcini subsidiare și reduse activității principale și care depăşeşte durata normală a

6
timpului de muncă, constituie muncă suplimentară și trebuie remunerată ca atare,
conform art.123 din Codul muncii.
2. Clauzele din contractul colectiv de muncă, prin care s-a stabilit lipsa
remunerării pentru timpul de lucru care depăşeşte durata normală a timpului de muncă,
sunt date cu încălcarea art.132 din Legea nr. 62/2011.
3. În condiţiile în care salariații nu pot renunța la drepturile stabilite prin lege,
măsură de protecție asigurată de dispozițiile art. 38 din Codul muncii, iar drepturile
salariale pentru munca suplimentară sunt imperativ stabilite de dispoziţiile art.123
C.muncii, între părțile raportului de muncă neintervenind act adițional conform
art.17(5) în forma în vigoare anterior modificării prin OUG nr. 53/2017, clauzele din
contractul colectiv de muncă nu sunt producătoare de efecte juridice asupra raportului
de muncă individual.

Cadrul normativ:
DIRECTIVA 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
Articolul 2 Definiții
În sensul prezentei directive:
1. prin „timp de lucru” se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de
muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile, în
conformitate cu legislațiile și practicile naționale;
2. prin „perioadă de repaus” se înțelege orice perioadă care nu este timp de lucru;
Articolul 6 Timpul de lucru maxim săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcție de necesitățile de protecție
a sănătății și securității lucrătorilor:
(a) timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege și acte
administrative sau prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii
sociali;
(b) timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele
suplimentare, să nu depășească 48 de ore.
Articolul 15 Dispoziții mai favorabile
Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a
adopta și aplica acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile protecției
securității și sănătății lucrătorilor sau de a favoriza sau a permite aplicarea unor
convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, care sunt mai
favorabile protecției securității și sănătății lucrătorilor.
Codul muncii:
Art. 17 (5) (forma anterioară modificării prin OUG nr. 53/2017):

7
Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării
contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-
un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția
situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.”
Art. 17 (5) (forma modificată prin OUG nr. 53/2017 începând cu 07.08.2017):
Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării
contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract,
anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare
este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Art. 111. - Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează
munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale,
conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă
aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
Art. 112. - (1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului
de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
Art. 113. - (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă,
uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o
repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de
muncă de 40 de ore pe săptămână.
Art. 120. - (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă
săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia
cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor
accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 121. - (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu
respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art.
114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru
alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării
consecinţelor unui accident.
Art. 122. - (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în
următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele
prestate peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile
libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în
următoarele 12 luni.

8
Art. 123. - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în
termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi
plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se
stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al
contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Legea dialogului social:
Art. 132. -(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii
numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la
drepturile angajaţilor au un caracter minimal.
(3) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la
un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la
nivel superior.
(4) Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi
la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.

Opinia formatorilor INM:

I. Preliminar, pot fi reamintite, selectiv, câteva repere relevante din
jurisprudența CJUE privind interpretarea oficială a Directivei 2003/88/CE:
a) C-266/14, Tyco Integrated Security (par. 25, 30, 35, 36):
„În ceea ce privește noțiunea „timp de lucru”, în sensul articolului 2 punctul 1 din
Directiva 2003/88, trebuie amintit că, în mod repetat, Curtea s-a pronunțat în sensul că
această directivă definește respectiva noțiune ca fiind orice perioadă în care lucrătorul
se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau
funcțiile, în conformitate cu legislațiile și/sau practicile naționale, și că această noțiune
trebuie înțeleasă prin opoziție cu noțiunea de perioadă de repaus, acestea
excluzându-se reciproc (Hotărârea Jaeger, C-151/02, EU:C:2003:437, punctul 48,
Hotărârea Dellas și alții, C-14/04, EU:C:2005:728, punctul 42, precum și Ordonanța
Vorel, C-437/05, EU:C:2007:23, punctul 24, și Ordonanța Grigore, C-258/10,
EU:C:2011:122, punctul 42)”.
„ În ceea ce privește primul element constitutiv al noțiunii „timp de lucru”, în
sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, lucrătorul trebuie să își exercite
activitatea sau funcțiile (...)”
„În ceea ce privește cel de al doilea element constitutiv al noțiunii „timp de
lucru”, în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, potrivit căruia lucrătorul
trebuie să fie la dispoziția angajatorului în acest timp, trebuie arătat că factorul
determinant este faptul că lucrătorul este obligat să fie prezent fizic la locul determinat

9
de angajator și să rămână la dispoziția acestuia pentru a putea efectua imediat, în caz
de nevoie, prestațiile corespunzătoare (a se vedea în acest sens Hotărârea Dellas și alții,
C-14/04, EU:C:2005:728, punctul 48, precum și Ordonanța Vorel, C-437/05,
EU:C:2007:23, punctul 28, și Ordonanța Grigore, C-258/10, EU:C:2011:122, punctul 63).”
„Astfel, pentru ca un lucrător să poată fi considerat ca fiind la dispoziția
angajatorului său, acest lucrător trebuie să fie pus într-o situație în care este obligat,
din punct de vedere juridic, să se supună instrucțiunilor angajatorului său și să își
exercite activitatea pentru acesta”.
b) C-258/10, Ordonanţa Nicuşor Grigore (par. 40, 41, 43):
„(…) trebuie amintit că Directiva 2003/88 are ca obiect stabilirea unor cerințe
minime destinate ameliorării condițiilor de viață și de muncă ale lucrătorilor printr-o
apropiere a reglementărilor naționale referitoare în special la timpul de lucru. Această
armonizare la nivelul Uniunii Europene în materie de organizare a timpului de lucru
urmărește garantarea unei mai bune protecții a securității și a sănătății lucrătorilor,
acordându-le dreptul de a beneficia de perioade minime de repaus – în special zilnic și
săptămânal –, precum și de pauze adecvate și prevăzând un plafon de 48 de ore pentru
durata medie a săptămânii de lucru, limită maximă în privința căreia se precizează
expres că include orele suplimentare (a se vedea Hotărârea din 3 octombrie 2000,
Simap, C-303/98, Rec., p. I-7963, punctul 49, Hotărârea din 26 iunie 2001, BECTU,
C-173/99, Rec., p. I-4881, punctele 37 și 38, precum și Hotărârea din 9 septembrie 2003,
Jaeger, C-151/02, Rec., p. I-8389, punctul 46)”.
„Diferitele prevederi cuprinse în directiva menționată în materia duratei maxime
de lucru și a timpului minim de repaus constituie norme ale dreptului social al Uniunii de
o importanță deosebită, de care trebuie să beneficieze toți lucrătorii, în calitate de
cerințe minime necesare pentru a asigura protecția securității și a sănătății acestora (a
se vedea Hotărârea din 1 decembrie 2005, Dellas și alții, C-14/04, Rec., p. I-10253,
punctul 49 și jurisprudența citată).”
„(…) Directiva 2003/88 nu prevede o categorie intermediară între perioadele de
lucru și cele de repaus, iar printre elementele caracteristice ale noțiunii „timp de lucru”
în sensul acestei directive nu figurează intensitatea lucrului efectuat de salariat sau
randamentul acestuia (Hotărârea Dellas și alții, citată anterior, punctul 43, precum și
Ordonanța Vorel, citată anterior, punctul 25).
c) C-303/98, Hotărârea din 3 octombrie 2000, SIMAP, par. 51:
„Directiva 93/104 (...) nu definește munca suplimentară, concept care este
menționat doar la articolul 6, referitoare la durata maximă a săptămânii de lucru, însă
nu este mai puțin adevărat că orele suplimentare se încadrează în noțiunea „timpului de

10
lucru” în sensul directivei, care nu face nicio distincție în funcție dacă un astfel de timp
este petrecut sau nu în timpul normal de lucru”1.

d) C-518/15, Hotărârea din 21 februarie 2018, Ville de Nivelles c.

RudyMatzak - CJUE a statuat că:
1) Articolul 17 alineatul (3) litera (c) punctul (iii) din Directiva 2003/88/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale
organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că statele membre nu pot
deroga, în ceea ce privește anumite categorii de pompieri recrutați de serviciile publice
de pompieri, de la ansamblul obligațiilor care decurg din dispozițiile acestei directive,
inclusiv din articolul 2 din aceasta, care definește printre altele noțiunile „timp de
lucru” și „perioadă de repaus”.
2) Articolul 15 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că nu permite
ca statele membre să mențină sau să adopte o definiție a noțiunii „timp de lucru” mai
puțin restrictivă decât cea prevăzută la articolul 2 din această directivă.
3) Articolul 2 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că nu impune
statelor membre să stabilească remunerarea perioadelor de gardă la domiciliu precum
cele în discuție în litigiul principal în funcție de calificarea acestor perioade drept „timp
de lucru” sau drept „perioadă de repaus” 2.
4) Articolul 2 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că timpul de
gardă pe care un lucrător îl petrece la domiciliu cu obligația de a răspunde la apelurile
angajatorului său într-un interval de opt minute, ceea ce restrânge în mod semnificativ
posibilitățile de a avea alte activități, trebuie să fie considerat „timp de lucru” 3.

1
”51 As regards the question whether times pent on call may be regarded as overtime, although Directive 93/104
does not define overtime, which is mentioned only in Article 6, relating to the maximum length of the working week,
the fact remains that overtime falls within the concept of working time for the purposes of the directive, which
draws no distinction according to whether or not such time is spent within normal hours of work”.
(ECLI:EU:C:2000:528, disponibilă la https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?qid=1602671282630&uri=CELEX:61998CJ0303).
2
În principiu, timpul de gardă, în totalitatea sa, atunci când lucrătorul este solicitat să fie disponibil pentru angajator
la locul de muncă în scopul de a-și furniza serviciile în caz de nevoie, este timp de lucru în temeiul directivei, însă
acest aspect nu are implicații privind nivelul de salarizare, care nu se situează în domeniul de aplicare al directivei (a
se vedea, printre altele, cauza Vorel, C-437/05, SIMAP, C-303/98, Jaeger, C-151/02).
3
Considerăm relevante, într-un plan mai general, și Concluziile Avocatului General Eleanor Sharpston din 26 iulie
2017, susținute în această cauză, cu privire la întrebarea a 4-a: „Definiția reținută pentru «timpul de lucru» la
articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 nu ar trebui interpretată în sensul că se extinde în mod automat la
lucrătorii care prestează servicii de permanență și care au obligația de a răspunde la apelurile angajatorului lor
într-un interval de timp scurt (fără a fi necesar să fie prezenți fizic în același timp în incinta angajatorului) și a căror
posibilitate de a se consacra altor activități în perioada în discuție este astfel limitată. Este necesar să se ia în
considerare, mai curând, calitatea timpului de care lucrătorul poate beneficia în intervalul în care prestează acest
tip de servicii sub forma, de exemplu, a posibilității de a se dedica propriilor interese și familiei. În acest context,

11
 II. 1. În raport de situaţia factuală, timpul de lucru, care depăşeşte durata
normală a timpului de muncă, reprezintă muncă suplimentară și trebuie remunerat
ca atare, conform art.123 alin.2 din Codul muncii, sau constituie timp de muncă
doar în sensul prevederilor art.2 pct.1 şi art.6 din Directiva 2003/88/CE, dar nu
constituie timp de muncă din perspectiva art.111 C.muncii?
Impunerea pe cale normativă a unor limite și exigențe privind timpul de muncă și
de odihnă își are resortul în necesitatea asigurării unui standard minimal de protecție a
salariaților și sănătății și securității în muncă.
În acest context, nici dispoziţiile europene, nici dispoziţiile naționale nu permit
crearea, în mod unilateral sau pe cale convențională, a unor categorii intermediare de
natură să diminueze gradul de protecție impus pe cale normativă.
Așadar, la acest moment al evoluției reglementărilor incidente, europene și
naționale, în privința timpului de muncă, pot fi avute în vedere doar două categorii:
timpul normal de lucru şi timpul suplimentar de lucru.
Față de datele speței, faptul că salariaţii, în perioada suspendării activităţii de
mişcare, aflându-se la locul de muncă și la dispoziţia angajatorului, au o activitate mai
redusă decât de obicei (îndeplinesc doar o parte din atribuţiile obișnuite și/sau alte
atribuții) nu are relevanță sub aspectul calificării ca timp de lucru, cele 3 exigențe ale
art. 111 din C. muncii fiind îndeplinite. Din această perspectivă, s-a statuat că
intensitatea și randamentul muncii sunt irelevante (par. 43 din Ordonanţa Nicuşor
Grigore, citată mai sus).
Prin urmare, timpul salariaților la locul de muncă pe perioada suspendării
activității de mișcare constituie timp de lucru, atât în sensul art.2 pct.1 şi art.6 din
Directiva 2003/88/CE, cât și în sensul art.111 C. muncii.
Totodată, constatăm că este vorba de o activitate prestată în afara duratei
normale a timpului de muncă săptămânal, în înțelesul art. 120 alin. (1) din Codul
muncii1.
Pe acest fond, în câmpul dreptului național, considerăm că, într-adevăr, timpul
de lucru în care salariatul se află la dispoziția angajatorului și exercită sarcini subsidiare

de importanță primordială este calitatea timpului petrecut, iar nu gradul exact al proximității necesare față de locul
de muncă. Aspectul dacă acest timp poate sau nu poate fi calificat drept «timp de lucru» într-un caz specific va fi
soluționat de instanța națională în funcție de situația de fapt.”.
1
Avem în vedere și delimitarea relevată în doctrină (R. Anghel, Procedura soluționării conflictelor individuale de
muncă, Ghid pentru practicieni, ed. a 2-a, Ed. C. H. Beck, 2018, pp. 333-335) între munca suplimentară și timpul
suplimentar de muncă, respectiv munca efectiv prestată suplimentar și rămânerea la dispoziția angajatorului. Din
această perspectivă, dreptul național poate genera interpretări diferite, iar în opinia noastră principiul protecției
salariaților în materie de sănătate și securitate în muncă rămâne esențial reclamând în toate situațiile un standard
minimal reglementat.

12
și reduse activității principale și care depășește durata normală a timpului de muncă
reprezintă muncă suplimentară, fiind aplicabile dispozițiile art.120-123 din Codul
muncii.

Cu unanimitate, a fost agreată opinia formatorilor INM, avându-se în vedere

că angajatul a exercitat diferite sarcini, chiar dacă acestea erau subsidiare și
reduse.
În cadrul dezbaterilor, referitor la calificarea timpului în discuție ca timp de
muncă, a fost evocată jurisprudență în sensul că, ori de câte ori angajatorul a înțeles să
remunereze prin contractul colectiv de muncă, sub forma unui procent raportat la
salariul de bază, anumite tipuri de activități, a recunoscut, implicit, timpul aferent
acestor activități ca timp de muncă.
În ceea ce privește calificarea ca ore suplimentare a timpului în care angajații
sunt la dispoziția angajatorului, a fost evocată practică judiciară în sensul că plata ca
ore suplimentare sau a altor sporuri nu poate avea în vedere decât intervalele de timp în
care activitatea a fost efectiv prestată de către angajat (de exemplu, simpla repartizare
inegală a timpului zilnic de muncă, fără însă a depăși maximul de 40 de ore pe
săptămână, nu atrage plata de ore suplimentare), indiferent dacă activitatea efectiv
prestată este tipică sau atipică raportat la felul muncii.
Au fost analizate reglementarea națională și cea europeană în materie,
menționându-se că ambele reglementează exclusiv categoriile de timp de lucru și timp
de repaus, nu și categoria timpului în care angajatul se află la dispoziția angajatorului.
S-a mai reținut că stabilirea de regimuri de remunerație diferită este permisă deopotrivă
din perspectiva directivei și a dreptului național, dar că simpla stabilire a unui regim de
remunerație nu poate conduce la calificarea timpului remunerat ca timp de muncă,
remunerarea pentru activități considerate, în sistemul directivei, timp de repaus,
nefiind exclusă.
În cadrul dezbaterilor au fost analizate cauzele de nulitate ale clauzelor din
contractul colectiv de muncă în discuție - art. 25 alin. (1)-(7) și art. 44 alin. (5), cu
privire la ultima prevedere dezbaterile axându-se pe posibilitatea părților din raportul
de muncă de a deroga de la dispozițiile imperative ale Codului muncii, în ceea ce
privește prevederea imposibilității compensării timpului de muncă suplimentară, pentru
ipoteza în care activitățile sunt desfășurate în afara timpului normal de lucru. În ceea
privește calificarea ca timp de lucru a perioadelor la care clauzele CCM fac referire, s-a
precizat că, în analiza îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de lege, trebuie
avute în vedere și atribuțiile care incumbă angajaților conform fișelor de post.

13
 II.2. Care sunt efectele contractului colectiv de muncă prin care s-a stabilit
un alt tip de remunerare, diferit de cel înscris în art.123 C.Muncii, în condiţiile în
care părțile nu au încheiat act adițional, conform art. 17(5) în forma în vigoare
anterior modificării prin OUG nr. 53/2017, contractul individual de muncă
stabileşte doar salariul de bază şi sporurile aferente, iar parte din timpul de
exercitare a activităţilor subsidiare intră şi în timpul normal de muncă?
Avem în vedere, prioritar, faptul că dispozițiile art. 120-123 C. muncii sunt
imperative. Totodată, mai reținem, ca premisă, faptul că perioada suspendării
activităţii de mişcare, când se exercită activități colaterale, constituie timp de muncă în
sensul dreptului național (art. 111 C. muncii), acesta având, în anumite situații, caracter
suplimentar, în sensul art. 120 C. muncii.
Din perspectiva orelor suplimentare, în considerarea faptului că reglementarea
are ca rațiune principală asigurarea unui standard adecvat în privința sănătății și
securității în muncă a salariaților, aspectul sporului ce se impune a fi acordat (în baza
contractului individual sau colectiv și cu observarea minimului legal) este subsidiar. În
cazul prestării de muncă suplimentară, angajatorii au prioritar obligația de a compensa
prin acordarea de ore libere plătite și, numai în cazul în care această compensare nu
este posibilă în termenul legal, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin
adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Este adevărat că
evaluarea acestei imposibilități de compensare este dificilă în practică, dar acest aspect
nu diminuează caracterul imperativ al art. 122-123 din C. muncii.
Art. 15 din Directiva 2003/88/CE este explicit în sensul că statele membre au
libertatea doar de a crește nivelul de protecție a securității și sănătății lucrătorilor prin
aplicarea sau adoptarea unor acte cu putere de lege și acte administrative ori prin
favorizarea sau permiterea aplicării unor convenții colective sau acorduri încheiate între
partenerii sociali.
În același timp, în planul dreptului național, Legea dialogului social stabilește, de
o manieră imperativă, faptul că prin contractele colective se pot stabili drepturi şi
obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar prevederile legale
referitoare la drepturile angajaţilor au un caracter minimal (art. 132 alin. 1 și 2).
Pe cale de consecință, clauzele contractelor colective care contravin dispozițiilor
imperative și protective din Codul muncii privind munca suplimentară sunt lovite de
nulitate absolută. În mod evident, în considerarea dispozițiilor art. 120-123 C. muncii,
este o astfel de clauză cea prin care s-a stabilit lipsa remunerării pentru timpul de lucru
care depăşeşte durata normală a timpului de muncă (din datele speței nu rezultă că prin
clauzele contractului colectiv s-ar fi avut în vedere prioritatea compensării prin ore
libere plătite).

14
 Clauzele contractului colectiv fiind lovite de nulitate, nu vor produce efecte
asupra contractelor individuale. Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.
17/2016, CDCD, publicată în M. Of. nr. 993 din 9 decembrie 2016, s-a decis: „ În
interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3) - (5) şi art. 142 alin. (2) din Legea nr.
62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu
nerespectarea art. 138 alin. (1) - (3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către
părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi
invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de
muncă”. În acest sens, ICCJ a reţinut: „În ceea ce priveşte regimul nulităţii unei clauze
nelegale din contractul colectiv de muncă, se constată că art. 132 din Legea nr. 62/2011
instituie, în alineatul (1), o reglementare-cadru, de principiu, cu aplicabilitate generală,
în privinţa marjei de negociere a contractelor colective de muncă, ce trebuie să se
încadreze "în limitele şi condiţiile prevăzute de lege". Alin. (2)-(4) se referă la caracterul
minimal al dispoziţiilor cu forţă juridică superioară de la care se poate deroga în
favoarea salariaţilor. Potrivit art. 142 din Legea nr. 62/2011, clauzele din contractul
colectiv de muncă negociate (s.n. în favoarea sau în defavoarea salariaţilor) cu
încălcarea art. 132 sunt lovite de nulitate, sancţiune ce se aplică de către instanţă, la
cererea părţii interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. (...)” (par.
47). „Controlul legalităţii unei astfel de clauze este posibil atât în litigiile în care se
solicită pe cale principală aplicarea unei astfel de sancţiuni (prin acţiunea sau cererea
reconvențională a angajatorului), dar şi pe cale de excepţie, în litigiile în care se solicită
valorificarea clauzei sau, dimpotrivă, se contestă efectele juridice ale acesteia.
Sintagma "a constata nulitatea pe cale de excepţie" presupune ca instanţa, pe cale
incidentală, să nu recunoască efectele juridice produse de o clauză nelegală, excepţia
la care textul de lege face referire nefiind o excepţie de drept procesual, ci un mijloc
de apărare a intereselor generale care permite analiza conformităţii cu legea a clauzei
respective.” (par. 52)

Cu unanimitate, a fost agreată opinia formatorilor INM, în sensul nulității

clauzei din contractul colectiv de muncă prin care s-a stabilit un alt tip de
remunerare pentru munca suplimentară decât cel înscris în art. 123 C. muncii, cu
precizarea că sancțiunea nulității intervine independent de încheierea unui act
adițional prin care clauza respectivă a contractului colectiv de muncă să fi fost
transpusă în planul raportului individual de muncă și indiferent de forma în vigoare
a dispozițiilor art. 17 alin. (5) C. muncii (forma anterioară modificării prin O.U.G.
nr. 53/2017).

15
 II.3. Ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 17 alin. (5) prin O.U.G. nr.
53/2017, dispoziţiile acestui text pot fi interpretate în sensul că prin prevederile
unui contract colectiv de muncă se pot aduce modificări contractului individual de
muncă în detrimentul salariatului?
În principiu, efectele contractului colectiv încheiat cu respectarea dispozițiilor
legale se produc în planul raportului individual 1, după caz, prin încheierea de acte
adiționale, dar și independent de încheierea unor asemenea acte, prin influențarea
părții legale a conținutului juridic al contractului individual de muncă.
Prin modificarea art. 17 alin. (5) din Codul muncii, prin O.U.G. nr. 53/2017, s-a
adăugat, ca situație de excepție, posibilitatea modificării unuia dintre elementele
contractului individual de muncă, fără a se impune încheierea unui act adițional. Textul
modificat are ca premisă existența unui contract colectiv legal încheiat.
Considerăm că, independent de încheierea sau nu a unor acte adiționale, și
înainte și după modificarea art. 17 alin. (5) din Codul muncii, clauzele nule ale
contractului colectiv nu pot conduce la modificarea conținutului contractelor individuale
de muncă în orice modalitate, potrivit adagiului quod nullum est, nullum producit
effectum.
Transpunerea în acte adiționale la contractele individuale de muncă a clauzelor
contractului colectiv prin care sunt încălcate norme imperative protective este de
natură să atragă constatarea nulității acestor acte adiționale cu aplicarea și a
dispozițiilor art. 38 din Codul muncii.
Așadar, dispoziţiile art. 17 alin. (5), modificat prin O.U.G. nr. 53/2017, nu pot fi
interpretate în sensul că prin prevederile unui contract colectiv de muncă se pot aduce
modificări contractului individual de muncă, în detrimentul salariatului.

Distinct de problema efectelor clauzelor nule din CCM, față de precizările aduse
în ședință, în cadrul dezbaterilor s-au analizat efectele asupra conținutului CIM ale
clauzelor CCM valabil încheiate prin raportare la dispozițiile legale/CCM la nivel
superior, conturându-se mai multe opinii.
Într-o opinie, s-a reținut că, urmare a modificării dispoziţiilor art. 17 alin. (5)
prin O.U.G. nr. 53/2017, contractul colectiv de muncă prin care se stabilește un nivel de
protecție mai scăzut decât cel stabilit prin contractul individual de muncă, dar cu
respectarea limitelor legale, poate modifica conținutul contractului individual de
muncă, fără încheierea unui act adițional. În sprijinul opiniei, au fost reținute
următoarele argumente:

1
Art. 133 alin. 1 lit. a din LDS prevede: „Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel”.

16
 - dinamica relațiilor economice și a celor de muncă poate impune, la anumite
momente, reevaluarea drepturilor și obligațiilor angajaților, prin negocieri colective, cu
impact asupra raportului individual de muncă al acestora, reevaluare care nu este
interzisă de lege, câtă vreme sunt respectate limitele legale și dacă pentru aceste
modificări nu se prevede încheierea de acte adiționale;
- modificarea dispozițiilor art. 17 alin. (5) C. muncii ar rămâne fără aplicabilitate
practică dacă s-ar admite că prin efectul contractelor colective de muncă nu s-ar putea
modifica raporturile individuale de muncă în ipoteza în care modificările ar fi
devaforabile angajaților.
Într-o altă opinie, se recunoaște același efect clauzelor contractului colectiv de
muncă, respectiv posibilitatea de a modifica conținutul contractului individual de
muncă, chiar în detrimentul salariatului, fără încheierea unui act adițional, dar numai în
ipoteza în care drepturile individuale stabilite prin contractul individual de muncă își au
izvorul într-o convenție colectivă de muncă anterioară, în vigoare la momentul încheierii
contractului individual de muncă. În sprijinul opiniei s-a arătat că modificarea
dispozițiilor art. 17 alin. (5) a vizat strict eliminarea unei forme procedurale, respectiv
încheierea actului adițional, fără a modifica în esență soluția legală aplicabilă anterior.
Potrivit acestei opinii, în ipoteza drepturilor care au ca izvor negocieri individuale,
drepturi recunoscute angajaților intuitu personae, modificarea conținutului raportului
individual nu se poate realiza decât tot ca efect al unei renegocieri individuale, prin
urmare prevederile contractului colectiv de muncă prin care se stabilește un nivel de
protecție mai scăzut decât cel stabilit prin contractul individual de muncă nu pot afecta
drepturile stabilite prin CIM în lipsa unui act adițional.
Într-o a treia opinie, care coincide cu cea exprimată de formatorii INM, s-a
susținut că dispoziţiile art. 17 alin. (5), modificat prin O.U.G. nr. 53/2017, nu pot fi
interpretate în sensul că prin prevederile unui contract colectiv de muncă se pot aduce
modificări contractului individual de muncă, în detrimentul salariatului, fără încheierea
unui act adițional. În sprijinul acestei opinii, s-a menționat că exceptarea contractului
colectiv de muncă de la principiul relativității efectelor contractelor are în vedere
tocmai prezumția că prin efectele unui atare contract angajatul nu ar putea fi decât
favorizat, inclusiv față de conținutul contractului individual de muncă. Din această
perspectivă, interpretarea contrară ar permite ca efectele produse ca urmare a
modificării clauzelor din contractul colectiv să se răsfrângă și asupra acelor angajați
care nu au fost reprezentați cu ocazia negocierilor colective.

Având în vedere opiniile exprimate, precum și argumentele invocate în

susținerea acestora, participanții au apreciat oportună reluarea dezbaterilor pe
acest punct cu ocazia întâlnirii viitoare.

17
2. Încetarea de drept a CIM. Efectele împlinirii vârstei standard de pensionare în
cazul cadrelor medicale anterior pensionate pentru limita de vârstă cu reducerea
vârstei standard de pensionare

Titlul problemei de drept1: Modalitatea de încetare a CIM, prin pensionare, atunci când
angajatul este deja pensionat, dar lucrează în baza unui nou contract individual de
muncă pe perioadă nedeterminată (problema de drept vizează situaţia personalului
bugetar ce beneficiază de prevederile dispoziţiilor legale speciale referitoare la
menţinerea în activitate până la vârsta de 65-67 ani: cadre didactice, cadre medicale)
Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: art. 56 alin. (1) litera c) C. muncii, art. 391 din Legea nr.
95/2006 republicată, Legea nr. 359/27.12.2018
Cuvinte-cheie: încetare de drept a contractului individual de muncă

Expunerea stării de fapt:

Contestatoarea MG a fost salariată a intimatei UM Braşov în baza CIM încheiat şi
înregistrat sub nr. AA/07.01.2013 în Registrul general de evidenţă a personalului civil
contractual, începând cu data de 07.01.2013, îndeplinind funcţia de medic primar
psihiatrie. Anterior încheierii CIM mai sus menţionat, contestatoarea a fost pensionată
pentru limită de vârstă în baza Deciziei nr. XX/18.01.2012 ( pensie pentru limita de
vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare) conform art. 391 alin. 2 din Legea
nr. 95/2006 raportat la Legea nr. 263/2010 (avea o vârsta de 59 de ani - născută în
24.12.1953 şi lucrase în condiţii deosebite ceea ce i-a permis reducerea vârstei de
pensionare).
Raporturile juridice de muncă dintre contestatoare şi intimată au încetat la data
de 24.12.2018, în baza deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă
nr. AA/07.01.2013, cu motivarea „ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de
vârstă standard pentru pensionare şi a stagiului minim de cotizare, la vârsta de 65 de
ani” – fila 3 în temeiul art. 391 alin. 1 în forma în vigoare la acea dată - înainte de
intrarea în vigoare a Legii nr. 359/27.12.2018 care permitea pensionarea medicilor la
vârsta de 67 de ani.
La data de 24.12.2018, contestatoarea a împlinit vârsta standard de pensionare
prevăzută de anexa 5 din Legea nr. 263/2010 de 65 de ani, care coincide şi cu vârsta de

1
Curtea de Apel Brașov

18
pensionare prevăzută de art. 391 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la
24.12.2018.
Decizia de încetare de drept a raporturilor juridice de muncă a fost emisă în baza
art. 56 lit. c din Codul Muncii care prevede că: „la data îndeplinirii cumulative a
condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu
caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea
executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice
anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru
pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei
de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei
pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării
deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II”.
În cauză, contestatoarea este beneficiară a pensiei pentru limită de vârstă în
baza deciziei mai sus menţionate, aceasta putând cumula pensia pentru limită de vârstă
cu drepturi salariale obţinut în baza CIM încheiat cu intimata conform art. 118 alin. 1
lit. a din Legea nr. 263/2010.
S-a reţinut că, deşi contestatoarea a invocat faptul că putea continua activitatea
până la împlinirea vârstei de 67 de ani conform art. 391 din Legea nr. 359/2018, aceste
dispoziţii legale nu îi sunt aplicabile având în vedere data la care a fost publicat actul
normativ invocat în Monitorul Oficial – 03.01.2019 şi data de la care începe să producă
efecte juridice – 06.01.2019, dată ulterioară încetării raporturilor de muncă, dispoziţiile
legale aplicabile contestatoarei la data de 24.12.2018 când a împlinit vârsta de 65 de ani
fiind art. 391 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 care prevede că: „Medicii se pensionează la
vârsta de 65 de ani, indiferent de sex”.
Pentru a putea continua activitatea după împlinirea vârstei de 65 de ani,
contestatoarea trebuia să depună o cerere de continuare a activităţii conform art. 1 pct.
1 şi 2 din Decizia nr. 4/2008 a Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România,
cerere care nu a fost formulată şi înregistrată la intimată.
Având în vedere activitatea desfăşurată de intimată care trebuie să asigure
permanenţa cadre medicale specializate, fiind un spital de urgenţă, respectarea
dispoziţiilor legale mai sus menţionate sunt imperative.
În ceea ce priveşte încetarea raporturilor de muncă în perioada în care contractul
de muncă al contestatoarei era suspendat în raport de prevederile art. 60 alin. 1 lit. a
din Codul muncii, prima instanţă a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.
49 alin. 5 din Codul muncii care prevede că: „De fiecare dată când în timpul perioadei
de suspendare a contractului intervine o cauză de încetare de drept a contractului
individual de muncă, cauza de încetare de drept prevalează.” În cauză, nu este vorba de

19
o concediere, astfel cum a fost reglementată de art. 58 din Codul muncii, în speţă sunt
aplicabile dispozițiile art. 55 lit. a coroborate cu art. 56 lit. c din Codul muncii.
Cu privire la conţinutul deciziei de încetare a raporturilor juridice de muncă, s-a
constatat că, fiind în prezenţa unei încetări de drept a CIM – respectiv „ope legis”, o
atare încetare se produce la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard
de pensionare şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Chestiune de drept divergentă.
Dacă pentru încetarea noului contract individual de muncă – XX/07.01.2013 care
era încheiat pe o perioadă nedeterminată, angajatorul se mai poate prevala din nou de
dispoziţiile art. 56 alin. 1 litera c C. Muncii, având în vedere că pe parcursul derulării
acestui CIM, ulterior primei decizii de pensionare pentru limita de vârstă, din
18.01.2012, contestatoarea a atins pragul maxim al vârstei de pensionare prevăzută de
legea specială şi că ulterior, dacă rămânea în activitate, ar fi beneficiat şi de
modificarea legislaţiei (Legea nr. 359/27.12.2018) care a permis cadrelor medicale
pensionarea la o limită de vârstă mai mare, respectiv 67 de ani. Deoarece
contestatoarea a împlinit vârsta de pensionare de 65 de ani dată de legea specială – art.
391 alin.1 din Legea nr. 95/2006 în forma în vigoare înainte de Legea nr. 359/2018, s-a
aflat în această situaţie de atingere a noii limite a vârstei de pensionare, dată de legea
specială, dar şi de dispoziţiile legii generale nr. 263/2010 - vârsta standard de
pensionare fără reducere - de care s-a prevalat în 18.01.2012, angajatorul a aplicat tot
prevederile art. 56 alin. 1 litera c din C Muncii.
În cazul în care se aplică şi acestui nou contract posibilitatea încetării de drept în
temeiul art. 56 alin. 1 litera c C. Muncii, încetarea în acest temei primează cauzelor de
suspendare a CIM conform art. 49 alin. 5 C. Muncii?
Opinii conturate:
1. Astfel, aspectul cel mai important de subliniat în cadrul cauzei de faţă îl
reprezintă acela potrivit căruia, la data emiterii de către intimată a deciziei de încetare
de drept a contractului de muncă, în baza art. 56 al.1 lit. c C.muncii, apelanta era deja
pensionată, conform deciziei nr. 295640/18.01.2012 emisă de CJP Braşov, raportul său
de muncă continuând în cadrul spitalului în baza contractului individual de muncă nr.
532/07.01.2013, încheiat pe perioadă nedeterminată.
Or, cazul de încetare de drept a contractului de muncă prevăzut de textul de lege
menţionat presupune prin el însuşi inexistenţa unei cereri de pensionare admise în
favoarea salariatului. Numai în situaţia în care salariatul nu a fost pensionat anterior,
contractul încetează ope legis la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în funcţie de
tipul de pensie solicitat sau la care are dreptul acesta.
În raport cu aceste considerente, curtea a reţinut ( decizia 1451/2019- dosar civil
nr. 442/62/2019) că, în mod greşit, intimata a procedat la emiterea deciziei de încetare

20
a contractului individual de muncă, în baza art. 56 lit. c C.muncii, în forma în vigoare la
data respectivă, această situaţie nefiind incidentă în speţă.
Mergând mai departe cu raţionamentul juridic, se constată că, în lipsa existenţei
acestui caz de încetare de drept a contractului individual de muncă, în cauză, nu sunt
incidente dispoz. art. 49 alin.5 C. muncii, astfel încât contractul individual de muncă
este în continuare suspendat, iar toate referirile intimatei în sensul lipsei formulării
cererii de menţinere în activitate până la 67 de ani conform dispoziţiilor legale nu au
nicio relevanţă juridică, nefiind cazul, faţă de cele expuse anterior. De asemenea,
raportat la cele reţinute anterior, în cauză, nu se pune nici problema retroactivităţii
legii noi, ci dată fiind continuarea raportului de muncă dintre cele două părţi, legea
nouă, respectiv Legea nr. 359/2018 îi este aplicabilă apelantei, conform principiului
aplicării imediate a legii noi.
A doua opinie:
Angajatorul poate înceta al doilea CIM pe dispoziţiile art. 56 alin. 1 litera c C.
Muncii deoarece starea de fapt şi de drept la data celei de-a doua decizii este diferită.
La prima decizie de încetare a contractului s-a avut în vedere pensionarea angajatei la
cererea acesteia, în condiţiile art. 391 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 raportat la Legea
nr. 263/2010 care oferea posibilitatea medicului să se pensioneze pentru limită de
vârstă în temeiul dispoziţiilor de drept comune (vârsta, stagiu de cotizare), pe când în
cea de-a doua decizie de încetare a contractului angajatorul s-a prevalat de dispoziţiile
legii speciale - art. 391 alin. 1 Legea nr. 95/2006, înainte de modificarea prin Legea nr.
359/27.12.2018. Textul legal - art. 391 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 era imperativ, în
sensul că pensionarea medicului la împlinirea vârstei de 65 de ani era de drept, fără a fi
lăsată la „cererea angajatului”. De abia prin Legea nr. 359/2018 s-a prevăzut
modificarea art. 391 alin. 1, în sensul că s-a introdus sintagma „la cerere” şi s-a mărit şi
pragul maxim al vârstei de pensionare de la 65 ani la 67 de ani”, însă aceste dispoziţii
nu-i sunt aplicabile reclamantei având în vedere că Legea nr. 359/27.12.2018 a intrat în
vigoare ulterior deciziei de încetare CIM.
Din moment ce decizia de încetare de drept a CIM este legală în temeiul art. 56
alin. 1 litera c din C Muncii, devin incidente şi dispoziţiile art. 49 alin. 5 din C. Muncii,
neoperând suspendarea de drept a contractului.

Cadrul legal aplicabil:

Art. 391 din Legea nr. 95/2006 (R) privind reforma în domeniul sănătății (în
vigoare la nivelul anului 2018):
(1) Medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.

21
(2) La cerere, medicii se pot pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările
ulterioare.
(3) În unitățile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenți ai
Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, profesorii universitari și
cercetătorii științifici gradul I, doctorii în științe medicale, care desfășoară activități
medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70
de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari și membri corespondenți ai
Academiei de Științe Medicale pot fi menținuți în activitate conform dispozițiilor art.
10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de
Științe Medicale, cu modificările și completările ulterioare. De același drept pot
beneficia și medicii, membri titulari și membri corespondenți ai Academiei Române1.
(4) Medicii care au depășit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în
continuare în unități sanitare private. Desfășurarea activității se face în baza
certificatului de membru și a avizului anual al CMR, eliberat pe baza certificatului de
sănătate și a asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională,
încheiată pentru anul respectiv.
(5) În cazul unităților sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical,
precum și al unităților sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii își pot
continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege, la propunerea
unității sanitare publice, cu avizul anual al CMR, prin colegiile teritoriale județene,
respectiv al municipiului București și cu aprobarea ordonatorului principal de credite,
până la ocuparea posturilor prin concurs. (…..)
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii care îşi desfăşoară activitatea în
relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului
Bucureşti, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, îşi pot continua
activitatea, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de
direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi de CMR, prin
1
Corelativ, a se vedea pct. 7.22 din Hotărârea CNCD nr. 429/2008 - încetarea contractului individual de muncă:
”Astfel, în opinia Colegiului director continuarea activității medicale, în ipoteza art. 385 alin. (3) nu este condiționată
de un eventual acord al unității sanitare publice angajatoare. În cazul medicilor care îndeplinesc condițiile enunțate
de textul art. 385 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, contractele individuale de muncă nu pot înceta din inițiativa
angajatorului la împlinirea condițiilor de vârstă standard stabilite prin Legea nr. 19/2000, întrucât activitatea
medicală este de esența muncii prestate de această categorie de medici în cadrul spitalelor. Astfel, se poate
interpreta că în condițiile în care medicii din unitățile sanitare publice se află în una din ipotezele enunțate la art.
385 alin. (2), pot continua, la cerere activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani, iar activitatea
medicală reprezintă însăși munca prestată în baza contractului individual de muncă, atunci contractul individual de
muncă nu poate înceta intempestiv din inițiativa angajatorului înainte de împlinirea de către salariat a vârstei de 70
de ani” (publicată la www.cncd.org.ro din 22 iulie 2008). Considerăm discutabilă această interpretare a textului
aplicabil la nivelul anului 2008.

22
colegiile judeţene ale medicilor sau al municipiului Bucureşti, pe baza certificatului de
sănătate. Necesitatea prelungirii activităţii se stabileşte de către o comisie organizată
la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti,
alcătuită din:
- un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului
Bucureşti;
- un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului
Bucureşti;
- un reprezentant al colegiului judeţean al medicilor sau al municipiului Bucureşti 1.

Art. 391 din Legea nr. 95/2006 (R) privind reforma în domeniul sănătății (în
vigoare la nivelul anului 2019):
Art. 391. - (1) Medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de
sex. Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se
depune, de către medic, la unitatea angajatoare, cu cel puţin 3 luni înaintea împlinirii
vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar
de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. ___________
a fost modificat prin punctul 2. din Lege nr. 359/2018 începând cu 06.01.2019 (Legea
nr. 359 din 27 decembrie 2018, pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății, publicată în M.Of. nr. 3 din 3 ianuarie 2019).
(3) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari, membri corespondenţi şi
membri de onoare ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni
români, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe
medicale, care desfăşoară activităţi medicale continuă, la cerere, activitatea medicală
până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari,
membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni
români pot fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.
264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, cu
modificările şi completările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi medicii,
membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române,
cetăţeni români.
_________
a fost modificat prin punctul 2 din Lege nr. 108/2019 începând cu 01.06.2019.

Codul muncii:

1
Textul alin. 8 a fost atacat cu excepție de neconstituționalitate, dosar 353D/2019, nesoluționat.

23
 Art.56 lit.c (anterior modificării operate prin Legea nr. 93/2019 pentru
aprobarea O.U.G. nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum si pentru
modificarea si completarea unor acte normative , publicata in Monitorul Oficial nr. 354
din 8 mai 2019)
c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului
minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul
pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru
limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare;
Art.56 lit.c (cu modificările operate prin Legea nr. 93/2019)
c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului
minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care
optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în
termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârsta standard şi a
stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data
comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei
anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea
vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii
de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;

Opinia formatorilor INM:

Din speță rezultă că raporturile inițiale dintre reclamantă și unitatea sanitară
bugetară angajatoare au încetat în baza Deciziei nr. XX/18.01.2012 (pensie pentru limită
de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare) conform art. 391 alin. 2 din
Legea nr. 95/2006, la acea dată reclamanta având 59 de ani.
Ulterior între părți s-a încheiat un nou raport juridic de muncă, contract
AA/07.01.2013, începând cu data de 07.01.2013, pentru funcția de medic primar
psihiatrie, pe perioadă nedeterminată. Din speță nu rezultă ipoteza legală în raport de
care raporturile de muncă dintre părți au fost suspendate.
La data de 24.12.2018, contestatoarea a împlinit vârsta standard de pensionare
prevăzută de anexa 5 din Legea nr. 263/2010, respectiv de 65 de ani, care coincide și
cu vârsta de pensionare prevăzută de art. 391 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, în forma în
vigoare la 24.12.2018, dată la care angajatorul a constatat încetarea raporturilor de
muncă în temeiul art.56 lit.c C.muncii.
În ceea ce privește aspectele procedurale puse în analiză, referitoare la aplicarea
legii în timp, rămâne pe deplin aplicabil principiul potrivit căruia actul juridic este
guvernat de legea în vigoare la data emiterii acestuia. În speță, încetarea de drept a
raporturilor de muncă fiind constatată la data de 24.12.2018, erau aplicabile prevederile

24
art.391 din Legea nr. 95/2006 anterior modificării prin Legea nr. 359/2018 și prevederile
art.56 alin.1 lit.c C.Muncii anterior modificării.
În raport de aspectele de drept substanțial, din interpretarea art. 391 alin.1 din
Legea nr.95/2006 rezultă că actul normativ special a stabilit, derogator de la
prevederile Legii nr. 263/2010, o altă vârstă standard de pensionare, stipulând
imperativ, prin dispozițiile alineatului 1, că medicii se pensionează la vârsta de 65 de
ani, indiferent de sex. Prin dispozițiile alineatului 2 s-a prevăzut însă că medicii rămân
supuși dispozițiilor mai favorabile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Din această
perspectivă, sintagma „la cerere” nu introduce un tip special de pensie, întrucât toate
tipurile de pensie se acordă la cererea persoanei. Dispozițiile art. 391 alin. 1 și 2 din
Legea nr. 95/2006 reglementează exclusiv condițiile de pensionare pentru salariații
medici, iar dispozițiile art. 391 alin. 4 și 5 stabilesc condițiile exercitării profesiei de
medic ulterior împlinirii vârstei de pensionare. Legea specială instituie un caz special de
limitare a dreptului de a exercita profesia de medic ulterior vârstei standard speciale de
pensionare, respectiv 65 de ani.
În acest context, exercitarea profesiei de medic după vârsta de 65 de ani putea fi
realizată:
a) în unități sanitare private:
- în baza certificatului de membru și a avizului anual al CMR, eliberat pe baza
certificatului de sănătate și a asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în
activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv (alin. 4 al art. 391);
- medicii care îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de
asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, direct sau prin intermediul
furnizorilor de servicii medicale, îşi pot continua activitatea, după împlinirea vârstei de
pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană
sau a municipiului Bucureşti şi de CMR, prin colegiile judeţene ale medicilor sau al
municipiului Bucureşti, pe baza certificatului de sănătate (alin.8).
b) în unități sanitare publice:
- medicii membri titulari sau membri corespondenți ai Academiei Române și ai
Academiei de Științe Medicale, profesorii universitari și cercetătorii științifici gradul I,
doctorii în științe medicale, care desfășoară activități medicale, pot continua, la cerere,
activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani (alin. 3);
- în caz de deficit de personal sau în cazul unităților sanitare publice aflate în zone
defavorizate, medicii își pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută
de lege, la propunerea unității sanitare publice, cu avizul anual al CMR, prin colegiile
teritoriale județene, respectiv al municipiului București și cu aprobarea ordonatorului
principal de credite, până la ocuparea posturilor prin concurs (alin. 5).

25
 În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. 1 lit. c C.muncii, acestea
instituie mai multe ipoteze de încetare de drept a contractului de muncă, interesând în
speță cele două temeiuri distincte: la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă
standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare (teza I), respectiv la data
comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de
pensionare (teza a II-a, ultima ipoteză).
Față de datele speței, primul contract de muncă a încetat în temeiul art. 56 alin. 1
lit. c teza II-a, ultima ipoteză, respectiv la data comunicării deciziei de pensie pentru
limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare 1.
În ceea ce privește prima ipoteză reglementată de art. 56 lit. c C. muncii, aceasta
reglementează un caz de încetare de drept a contractului de muncă la împlinirea vârstei
standard de pensionare cumulată cu întrunirea stagiului minim de cotizare 2.

1
Prin decizia Curții Constituționale nr. 321/2019, publicată în M.Of. nr.786 din 27.09.2019, s-a respins excepția de
neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a doua ultima ipoteză din Legea
nr.53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. S-a reținut că „prin Decizia nr. 840 din
13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Curtea a reținut,
în esență, că „acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare reprezintă un beneficiu
acordat de legiuitor persoanelor care au lucrat în condiţii solicitante sau periculoase, ce au avut drept efect o
deteriorare mai accentuată a sănătăţii şi capacităţii de muncă, ori care au lucrat în condiţii defavorizante, ceea ce a
presupus un efort sporit, aşa cum sunt cei care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap sau
nevăzătorii. Prin urmare, reducerea vârstei de pensionare are valoarea unei reglementări cu caracter compensatoriu.”
(par.17) În ipoteza textului de lege criticat „încetarea are loc ca urmare a exprimării opţiunii asiguratului pentru
deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condiţiile permise de lege. În aceste condiţii este evident că derularea
în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinţei exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la
pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificaţia
încălcării dreptului la muncă al salariatului.” (par.19)”
În consecință, Curtea Constituțională a reținut că, în această ipoteză, încetarea raportului de muncă are la bază o
prezumție legală irefragrabilă, întemeiată pe opțiunea asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la
pensie, în condiţiile permise de lege, că nu mai subzistă voința de a continua raporturile de muncă.
2
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în cauza C-45/09, Marea Cameră, Hotărârea din 12.10.2010 Gisela
Rosenbladt impotriva Oellerking Gebäudereinigungsges. mbH că :
” 44.(…) încetarea automată a contractelor de muncă ale salariaților care îndeplinesc condițiile referitoare la vârstă și
la stagiul de cotizare pentru a beneficia de acordarea drepturilor la pensie face parte, de mult timp, din dreptul
muncii în vigoare în numeroase state membre și este de largă utilizare în cadrul raporturilor de muncă. Acest
mecanism are la bază un echilibru între considerații de ordin politic, economic, social, demografic și/sau bugetar și
depinde de decizia de a prelungi durata vieții active a lucrătorilor sau, dimpotrivă, de a prevedea ieșirea la pensie
mai rapidă a acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, punctul 69).
48.(…) o reglementare precum cea în discuție în acțiunea principală nu se întemeiază numai pe o anumită vârstă, ci ia
în considerare de asemenea împrejurarea că persoanele interesate beneficiază la sfârșitul carierei lor profesionale de
o compensație financiară prin intermediul unei surse de venit care înlocuiește salariul, sub forma unei pensii pentru
limită de vârstă (a se vedea în acest sens Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, punctul 73).
74.(…) Din cadrul explicațiilor furnizate de instanța de trimitere, precum și al observațiilor prezentate Curții, rezultă
că dreptul german al muncii nu interzice unei persoane care a împlinit vârsta care îi permite să beneficieze de dreptul
la pensie să continue să exercite o activitate profesională. În plus, din explicațiile respective reiese că un lucrător
care se găsește într-o astfel de situație continuă să beneficieze de protecția împotriva discriminărilor pe motive de

26
 Prin decizia nr. 387/2018, publicată în M.Of. nr.642 din 24.07.2018, Curtea
Constituțională a reținut că: „examinând, în consecință, criticile de
neconstituționalitate raportate la dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea
nr.53/2003 — Codul muncii, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.345
din 18 mai 2011, Curtea reține că acestea instituie o cauză de încetare de drept a
contractului individual de muncă la data îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și a
stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Această prevedere legală se aplică,
deopotrivă, femeilor și bărbaților, însă de la vârste diferite, de vreme ce vârsta de
pensionare prevăzută de lege pentru femei este diferită de cea a bărbaților, potrivit art.
53 alin. (1) din Legea nr.263/2010.
Curtea observă că, în vreme ce dispozițiile art. 53 din Legea nr.263/2010 stabilesc
condițiile necesare pentru a dobândi pensia pentru limită de vârstă, art. 56 din Legea
nr. 53/2003 nu instituie o opțiune pentru salariat cu privire la continuarea raportului
de muncă aflat în desfășurare la împlinirea vârstei de pensionare. De altfel, încetarea
contractului individual de muncă nu este lăsată nici la dispoziția angajatorului, ci
acționează ope legis. Astfel, singura posibilitate a unei persoane care îndeplinește
condițiile de vârstă standard și de stagiu minim de cotizare pentru pensionare de a
continua raporturile de muncă în temeiul unui contract individual de muncă o reprezintă
încheierea unui nou contract, la aceleași angajator, dacă acesta va fi dispus, ori la un
alt angajator” (paragrafe 32 și 33).
În consecință, încetarea contractului de muncă la împlinirea cumulativă a
condițiilor prevăzute de art. 56 alin. 1 lit c teza I are loc indiferent de voința părților și
independent de faptul că salariatul și-a exercitat sau nu dreptul de a solicita
pensionarea standard.
Prin urmare, având în vedere temeiurile distincte și rațiunile autonome ale celor
două reglementări trebuie concluzionat că ele operează individual ori de câte ori se
verifică ipoteza legală în raport de contractul de muncă cu care interferează. Un
argument în plus în acest sens se întemeiază pe individualitatea proprie și independentă

vârstă (…). Instanța de trimitere a precizat, în această privință, că (…) se interzice ca unei persoane care se află în
situația doamnei R., al cărei contract de muncă a încetat pentru motivul împlinirii vârstei de pensionare, să îi fie
refuzată acordarea unui loc de muncă fie de către fostul angajator, fie de către un terț, pentru cauze legate de vârsta
sa.
75. (…) Privită în acest context, încetarea de plin drept a contractului de muncă în temeiul unei măsuri precum cea
prevăzută la articolul 19 punctul 8 din RTV nu are ca efect automat obligarea persoanelor în cauză să se retragă
definitiv de pe piața muncii. Dispoziția în cauză nu instituie, prin urmare, un regim imperativ de pensionare din oficiu
(a se vedea în acest sens Hotărârea Age Concern England, citată anterior, punctul 27). Măsura menționată nu se opune
posibilității ca un lucrător care dorește acest lucru, de exemplu din motive financiare, să continue să își exercite
activitatea profesională după împlinirea vârstei de pensionare. Măsura în cauză nu privează de protecția împotriva
discriminărilor pe motive de vârstă salariații care au împlinit vârsta de pensionare în cazul în care aceștia doresc să
rămână activi și caută un nou loc de muncă.”

27
a fiecărui contract de muncă încheiat, dispozițiile art. 56 alin. 1 lit.c teza I C.muncii
stabilind un caz de încetare de drept, întemeiat pe condiții verificabile obiectiv și
indiferent de situația salariatului la momentul încheierii contractului (respectiv
pensionar anticipat sau pensionar în temeiul beneficiului vârstei standard reduse de
pensionare).
Aplicabilitatea art. 56 alin. 1 litera c C. Muncii, primează cauzelor de suspendare a
CIM în temeiul art. 49 alin. 5 C. Muncii.
În sectorul medical, având în vedere interesul public ocrotit prin reglementările ce
vizează exercitarea profesiei de medic, prin dispozițiile art. 391 alin. 4 și 5 s-a instituit
un caz special de limitare a exercitării libere a acestei profesii. Din datele speței nu
rezultă situația în care se găsea reclamanta la 24.12.2018. Potrivit art.1 pct. 3 din
Decizia nr. 4/2008 a Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România medicii care
se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la alin. (2) trebuie să prezinte dovada
situației în care se încadrează cu ocazia avizării anuale prevăzute la art. 384 din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (forma în vigoare la nivelul anului
2008).
Modificările operate prin Legea nr. 359 din 27 decembrie 2018, pentru
modificarea Legii nr. 95/2006, au extins dreptul de a continua activitatea până la 67 de
ani, condiționat doar de existența cererii privind menţinerea în activitate până la
împlinirea vârstei de 67 de ani depusă cu cel puţin 3 luni înaintea împlinirii vârstei
standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010. Însă, aceste modificări au
intrat în vigoare ulterior datei de 24.12.2018.
Prin urmare, în cazul constatării, la momentul împlinirii condițiilor de pensionare -
24.12.2018, a neîndeplinirii condițiilor pentru exercitarea profesiei de medic ulterior
împlinirii vârstei de pensionare, contractul de muncă nu poate decât înceta de drept în
baza art. 56 lit. c C. muncii.

În cadrul dezbaterilor a fost precizată situația de fapt care a generat problema de

drept, în sensul că suspendarea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare
a incapacității temporare de muncă.
Referitor la problema de drept în discuție, în unanimitate, a fost agreată
opinia formatorilor INM.

28
3. Modalitatea de constituire a comisiei de cercetare disciplinară pe fondul
contestării actului unilateral al angajatorului de modificare a funcției salariatului

Titlul problemei de drept1: Modalitatea de constituire a comisiei de cercetare

disciplinară în cazul modificării funcţiei salariatului prin actul unilateral al
angajatorului, act contestat în procedura jurisdicţională şi anulat prin hotărârea primei
instanţe; consecinţe juridice din perspectiva nulităţii procedurii de cercetare
disciplinară

Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: art. 274 C. muncii
Cuvinte-cheie: nulitate decizie de sancționare disciplinară

În fapt, salariatul a fost revocat din funcţia de conducere prin dispoziţia

directorului general, fiind trecut într-o funcţie de execuţie; împotriva deciziei s-a
formulat contestație, iar prin sentinţa tribunalului s-a dispus anularea actului de
revocare din funcţie. Minuta în dosarul privind anularea revocării din funcţie a fost
pronunţată la 30.05.2019, iar la data de 14.06.2019, înaintea comunicării hotărârii
fondului, angajatorul a dispus constituirea comisiei de cercetare disciplinară împotriva
salariatului pentru o faptă imputată a fi săvârşită la 04.06.2019. Împotriva deciziei de
sancţionare disciplinară salariatul a formulat contestaţie invocând nulitatea procedurii
de cercetare disciplinară, pentru mai multe motive, printre care şi cel ţinând de
nelegalitatea constituirii comisiei de cercetare disciplinară pentru un salariat ocupând o
funcţie de execuţie, deşi potrivit Regulamentului de Ordine Interioară comisia trebuia
constituită pentru un salariat ce deţine o funcţie de conducere.

Cadrul legal aplicabil:

Codul muncii:
Art. 274. - Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.
Art. 275. - Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de
procedură civilă.

Legea dialogului social:

1
CA Iași

29
 Art. 214. - Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Art. 216. - Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a
conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile
Codului de procedură civilă.

Codul de procedură civilă:

Art. 427. - (1) Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă
este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi
semnată în condiţiile legii.
Art. 430. - (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte,
fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt
incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea
tranşată.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele
pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru
judecat este provizorie.
Art. 448. - (1) Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca
obiect:
2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă,
precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor; (…)
10. în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
(2) Executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.
Art. 622. -(1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt
titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se
aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de
executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede
altfel.
Art. 632. - (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu
executoriu.
(2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633,
hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri
sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Art. 637. - (1) Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie
titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi
atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul

30
va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în
parte, după caz.

Opinia formatorilor INM:

Chiar în condițiile în care hotărârea fondului este executorie de drept 1, aceasta

nu fusese redactată și comunicată procedural; față de elementele comunicate ale
cauzei, nu se poate prezuma că pârâtul angajator a luat la cunoștință, la un moment
dat, de soluția pronunțată și s-a comportat cu rea credință.
Nu rezultă din datele speței că reclamantul salariat ar fi solicitat executarea
hotărârii primei instanțe, după cum nu rezultă nici că reclamantul ar fi comunicat
angajatorului, în orice modalitate, soluția pronunțată de către instanța fondului,
anterior numirii comisiei disciplinare sau în timpul lucrărilor acesteia, și nici că ar fi
solicitat constituirea comisiei în forma aferentă funcțiilor de conducere 2.
În mod evident, caracterul executoriu de drept nu echivalează, din punct de
vedere juridic, cu executarea titlului de plin drept, ci face posibilă executarea
provizorie a hotărârii în temeiul art. 448 CPC. În același timp, conform art. 622 alin. 1 şi
2 CPC, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu
se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de
bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe
odată cu sesizarea organului de executare.

1
Se poate prezuma că reclamantul a solicitat și daune constând în diferențele salariale, aspect care ar face incidente
și dispozițiile art. 433 coroborat cu art. 448 alin. 1 pct. 2 CPC.
2
Din perspectiva dovedirii elementului intențional al unui caz de fraudă la lege. Deși în speță nu este cazul unui act
normativ imperativ propriu-zis, considerăm că este posibilă frauda la dispozițiile RI din moment ce acesta are
valoarea unui izvor specific de dreptul muncii. Mecanismul specific al fraudei la lege a fost conturat doctrinar și
jurisprudențial. Spre exemplu, prin Decizia nr. 1386 din 4 aprilie 2014 pronunțată în recurs de Secţia a II-a civilă a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-
cumpărare de acțiuni la purtător (disponibilă la https://legeaz.net/spete-civil-iccj-2014/decizia-1386-2014), s-a
reiterat faptul că, structural, ”frauda la lege conține două elemente: (I) un element obiectiv (exterior), constând în
mijloacele aparent legale care sunt utilizate și (II) un element subiectiv, constând în intenția de eludare ori de
sustragere de la norma legală aplicabilă. Prin urmare, simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la
lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părțile au acționat de conivență pentru a eluda prevederile legale,
precum și dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative”.
Înalta Curte a mai menționat că, întrucât sarcina probei cu privire la existența unei fraude la lege îi revine
reclamantului, acesta nu se poate baza pe simple afirmații, ci este necesar să facă dovada atât a intenției pârâtului
de a frauda legea, cât și a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii”. Iar în acest
context se impune aprecierea limitelor regulii privind sarcina probei în litigiile de muncă.

31
 Totodată, faptul că în baza art. 430 CPC hotărârea fondului se bucură de autoritate
de lucru judecat provizorie de la data pronunțării, nu este de natură să conducă la
concluzia nelegalității constituirii comisiei disciplinare.
Așadar, atât timp cât nu a fost pusă în executare hotărârea fondului,
necomunicată, și salariatul ocupa o funcție de execuție, comisia de cercetare
disciplinară a fost constituită conform rigorilor procedurale interne, iar decizia de
sancționare disciplinară nu este lovită de nulitate pentru acest motiv, în baza
dispozițiilor art. 78 din Codul muncii.

Cu majoritate, a fost agreată opinia formatorilor INM.

A fost exprimată și opinia conform căreia, ca efect al dispozițiilor art. 430 alin. (1)
CPC, hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat provizorie de la
momentul pronunțării sale, motiv pentru care constituirea comisiei, ulterior pronunțării
soluției, trebuia să țină seama de caracterul obligatoriu al hotărârii pronunțate, acest
efect nefiind condiționat de punerea în executare a hotărârii.
În sprijinul opiniei minoritare au fost aduse următoarele argumente:
- angajatorul a fost parte în litigiu și a cunoscut soluția din minuta hotărârii, încă
de la pronunțare;
- comunicarea hotărârii judecătorești nu prezintă relevanță sub aspectul efectelor
obligatorii ale acesteia, ci doar pentru exercitarea eventualelor căi de atac;
- punerea în executare a hotărârii judecătorești nu presupune întodeauna existența
unui act de punere în executare (de ex. hotărârea judecătorească prin care se anulează
dispoziția de revocare din funcția de conducere a angajatului).

32
 II. Drepturi bănești

1. Salarizare personal plătit din fonduri publice. Stabilirea nivelului maxim al

salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personal din cadrul Direcţiei de
Asistenţă Socială. Deciziile CCR nr. 794/2016 și ICCJ nr. 49/2018

Titlul problemei de drept 1: Salarizare personal plătit din fonduri publice. Personal din
cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Egalizarea la nivelul salariului maxim aflat în plată.
Raportul dintre statuările instanţei de contencios constituţional şi cele ale instanţei
supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare.
Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: art. 31 alin. (1) şi alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, Decizia
nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 49/2018 pronunţată de Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie în procedura pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Cuvinte-cheie: salarizare, personal bugetar

Problema de drept: obligarea instituţiei angajatoare la plata diferenţelor de

drepturi salariale dintre salariul de bază stabilit la nivel maxim aflat în plată în cadrul
Direcţiei de Asistenţă Socială, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime şi cel
efectiv acordat, prin luarea în considerare, ca termen de comparaţie, a nivelului salarial
cel mai mare stabilit la nivel naţional, în cadrul tuturor Direcţiilor de Asistenţă
Socială.

Opinia conturată la nivelul Secţiei:

Opinia majoritară în sensul inexistenţei unei contrarietăţi între statuările
instanţei de contencios constituţional şi cele ale instanţei supreme, având în vedere
categoria particulară din cauza analizată de Curtea Constituţională, respectiv, cea a
magistraţilor care sunt subordonaţi aceluiaşi ordonator de credite, la nivel naţional.
Prin urmare, echivalarea salariilor trebuie făcută exclusiv în cadrul aceluiaşi
ordonator de credite, potrivit statuărilor instanţei supreme date prin Decizia nr.
49/2018, fiind fără relevanţă faptul că, la nivel naţional, în cadrul altor Direcţii de
Asistenţă Socială există personal contractual care ocupă aceleaşi funcţii şi care
beneficiază de drepturi salariale superioare.

1
Curtea de Apel Cluj

33
 Opinia minoritară este în sensul existenţei unei astfel de contrarietăţi, astfel că,
în situaţia dată, trebuie să primeze interpretarea dată de instanţa de contencios
constituţional potrivit Deciziei nr. 794/2016, fiind bine cunoscute situaţiile în care,
ulterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor decizii de unificare
a practicii judiciare, Curtea Constituţională a apreciat ca fiind neconstituţionale
respectivele decizii.
Argumentele soluţiei juridice:
Acest tip de acţiuni pun în discuţie raportul dintre statuările instanţei de
contencios constituţional potrivit Deciziei nr. 794/2016 şi cele ale instanţei supreme prin
mecanismul de unificare a practicii judiciare potrivit Deciziei nr. 49/2018.
Astfel, prin Decizia nr. 794/2016 s-a statuat, în paragraful 34, că: „nivelul maxim
al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile
stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive,
urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie,
vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii
categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau
autoritate publică.
Pe de altă parte prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 s-a stabilit că „În
interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de
încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt
subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.”

Cadrul normativ aplicabil:

OUG nr. 57/2015

Art. 31 . (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna
august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al
salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului
de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție,
grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat
la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul
instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în
aceleași condiții.

34
 (13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se
înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are
patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate
proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul
instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de
credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același
nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de
bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din
cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.

Art.1 (1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de

bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază
personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă
pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în
aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare
corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare.

Decizia nr. 794/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 31 alin. (11)-(14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul
2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de

aceeași autoare în același dosar și constată că dispozițiile art. 3 1 alin. (11) și (13) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri
fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia nr. 49/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel

Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal privind dezlegarea unei
probleme de drept
În interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de
bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de

35
asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de
credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.

Opinia formatorilor INM:

Problema de drept ce face obiectul prezentei cauze o reprezintă obligarea

instituţiei angajatoare la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre salariul de bază
stabilit la nivel maxim aflat în plată în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, pentru
aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime şi cel efectiv acordat, prin luarea în
considerare, ca termen de comparaţie, a nivelului salarial cel mai mare stabilit la nivel
naţional, în cadrul tuturor Direcţiilor de Asistenţă Socială.
Prin Decizia nr. 794/2016, CCR a reținut că „personalul care beneficiază de
aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de
bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii
ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.” (par. 32).
În considerentele deciziei (par. 33), Curtea a subliniat în mod expres că
„dispozițiile art. 31 alin. (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015,
Curtea reține că acestea nici nu au fost criticate în mod special și nu contravin
dispozițiilor invocate din Constituție”, ci acestea stabilesc definiția instituției sau
autorității publice, precizând totodată că în cazul celor aflate în subordinea aceluiași
ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate
la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului
de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din
cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
Așadar, Curtea Constituțională nu a stabilit că în interpretarea art. 3 1 alin. (13)
din O.U.G. nr. 57/2015 salarizarea se face face la nivel maxim național, ci, dimpotrivă,
Curtea a subliniat în mod expres prevederile articolului anterior menționat, care cuprind
și excepția privind instituțiile sau autoritățile publice aflate în subordinea aceluiași
ordonator de credite, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere
financiar.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 49/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a
analizat exact interpretarea acestui articol, ținând cont de considerentele deciziei CCR
anterior menționate și a reținut că: „stabilirea nivelului maxim al salariului de
bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de
asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de
credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.”

36
 În analiza sa, care a vizat în mod expres salarizarea la nivelul direcțiilor generale
de asistență socială și protecția copilului, spre deosebire de cea a CCR, care a vizat
salarizarea judecătorilor, ÎCCJ a reținut că, făcând referire la întreaga categorie
profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate
publică, CCR a stabilit doar sfera destinatarilor acestui text de lege, nicidecum nu a
înlăturat de la aplicare implicit criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de
lege.
Totodată, ÎCCJ a subliniat că prin decizia anterior menționată, CCR a analizat
ipoteza existenței unui tratament juridic diferit pentru salariații aflați în situații de fapt
identice, desfășurând activitate în aceleași condiții, fiind subordonaţi aceluiaşi
ordonator de credite, la nivel naţional, iar nicidecum pentru cazul unor salariați din
instituții publice diferite, deci subordonați unor ordonatori diferiți.
În consecință, se constată inexistenţa unei contrarietăţi între decizia CCR nr.
794/2016 și decizia ÎCCJ nr. 49/2018, impunându-se astfel echivalarea salariilor exclusiv
în cadrul aceluiaşi ordonator de credite, potrivit statuărilor ÎCCJ. Cât timp interpretările
date de aceasta nu contravin în niciun fel considerentelor și soluțiilor deciziilor CCR, nu
se poate pune problema ca aceasta din urmă să constate neconstituționalitatea
deciziilor emise în baza interpretării date de ÎCCJ.
Având în vedere că finanțarea direcțiilor generale de asistență socială și protecția
copilului se asigură din bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor
municipiului București, în cazul acestora nu este întrunită una dintre condițiile esențiale
prevăzute de textul de lege incident, anume ca instituțiile publice să fie subordonate
unui ordonator de credite comun, astfel încât salarizarea nu se poate impune la nivel
național.
Pentru stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau
autorități publice, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: ca acele entități
să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă același scop, să
îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare
din punct de vedere financiar.
Nivelul maxim în plată pentru aceeași funcție se stabilește prin evaluarea
instituțiilor și autorităților aflate la același nivel de subordonare financiară, neexistând
vreo normă de trimitere la autoritatea centrală care asigură doar o subordonare
funcțională și metodologică a activității specifice.

Cu unanimitate, a fost agreată opinia formatorilor INM.

37
2. Salarizare personal plătit din fonduri publice. Stabilirea salariului în cazul
îndeplinirii condițiilor pentru a trece la o nouă gradație după intrarea în vigoare a
Legii nr. 153/2017

Titlul problemei de drept1: Stabilirea drepturilor salariale pentru personalul din

sistemul bugetar care îndeplineşte condiţiile pentru a trece la o nouă gradaţie după
intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, se face prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de art. 10 din lege
sau la nivelul maxim aflat în plată din cadrul instituţiei publice.

Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: art. 6 lit. b), c), art. 10 şi art. 39 din Legea nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, decizia nr. 794/2016 a Curţii
Constituţionale
Cuvinte-cheie: salarizare, personal bugetar

Problema de drept: calcularea salariului în cazul trecerii salariatului de la

gradaţia 3 la gradaţia 4 potrivit Legii nr. 153/2017. Fie se aplică dispoziţiile art.10 alin.
4 lit. d) din Legea nr.153/2017 şi se majorează salariul de bază avut cu cota
procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază, fie se stabilește salariul la
nivelul salariului aflat în plată pentru funcţia similară, acordându-se cel mai mare
salariu aflat în plată, în baza art. 39 alin. 1 din Legea nr. 153/2017.

Reclamanta este salariată a unei instituţii publice, în baza unui contract

individual de muncă. În luna decembrie 2017, ca urmare a trecerii la o nouă tranşă de
vechime, angajatorul a emis o decizie de salarizare. Pentru trecerea reclamantei de la
gradaţia 3 la gradaţia 4, s-au aplicat dispoziţiile art.10 alin. 4 lit. d din Legea
nr.153/2017 şi s-a majorat salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%,
rezultând noul salariu de bază.
La aceeaşi dată, la nivelul instituţiei erau salariaţi care îndeplineau aceeaşi
funcţie, aveau acelaşi grad şi se aflau la aceeaşi gradaţie care beneficiau de un salariu
de bază mai mare (ca efect al aplicării Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 57/2015).
În aceeaşi perioadă, un alt salariat din cadrul instituţiei a promovat în grad, iar la
stabilirea drepturilor salariale s-a aplicat art. 39 alin. 1 din Legea nr. 153/2017,

1
CA Galați

38
acordându-se salariul aflat în plată pentru funcţia similară, acordându-se cel mai mare
salariu aflat în plată.
În consecinţă, reclamanta are un salariu de bază mai mic faţă de alţi salariaţi
care îndeplinesc aceeaşi funcţie, au aceleaşi grad şi aceeaşi gradaţie.

Dispoziţii legale relevante: Legea nr. 153/2017

Art. 6 - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază
următoarele principii:
a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin
norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1),
conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu
încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;
b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi
instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care
prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;
c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu
valoare egală;
Art. 10:
(1) Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.
(2) Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii,
corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate
publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia
lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I - IX, precum şi a
personalului militar, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare.
(3) Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I - VIII pentru funcţiile de execuţie
sunt la gradaţia 0.
(4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii,
precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază
avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt
următoarele:
a) gradaţia 1 - de la 3 ani la 5 ani - şi se determină prin majorarea salariului de
bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul
salariu de bază;
b) gradaţia 2 - de la 5 ani la 10 ani - şi se determină prin majorarea salariului de
bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
c) gradaţia 3 - de la 10 ani la 15 ani - şi se determină prin majorarea salariului de
bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

39
 d) gradaţia 4 - de la 15 ani la 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului
de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
e) gradaţia 5 - peste 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază
avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.
(5) Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare
celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare.
(6) Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea
succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradaţiei deţinute.
(7) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă,
angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii
de activitate decât cele bugetare.
Art. 39 (1): Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru
personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi
instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul
promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de
salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta
este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o
funcţie similară în plată.

Într-o opinie, s-a arătat că situaţia în care se află reclamanta nu intră sub
incidenţa prevederilor art. 39 alin. 1 din Legea cadru nr. 153/2017, întrucât nu a fost
personal nou încadrat, nu a fost numită/încadrată pe o funcţie de acelaşi fel şi nici nu a
promovat în funcţie sau treaptă profesională. Drept urmare, la trecerea reclamantei de
la gradaţia 3 la gradaţia 4, s-au aplicat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 153/2017.
Acelaşi punct de vedere a fost exprimat de către Curtea de Conturi şi de
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adrese de răspuns la solicitarea instituţiei
publice angajatoare.

Opinia exprimată la nivelul Curţii de Apel Galaţi este în sensul că, în aplicarea
principiilor nediscriminării şi egalităţii, enumerate în art. 6 lit. b şi c din Legea
153/2017, şi în situaţia trecerii la o nouă gradaţie drepturile salariale trebuie să fie
stabilite la nivelul funcţiei similare aflate în plată.
În anul 2016, într-un context similar, Curtea Constituţională a pronunţat decizia
794/2016, în care a statuat că, pentru respectarea principiului constituţional al
egalităţii în faţa legii, drepturile salariale trebuie să fie aceleaşi pentru tot personalul
care se află în situaţii profesionale identice, iar stabilirea unui tratament juridic diferit
fără o justificare obiectivă şi rezonabilă contravine acestui principiu.

40
 Opinia formatorilor INM:

Problema de drept este reprezentată de calcularea salariului în cazul trecerii

salariatului de la gradaţia 3 la gradaţia 4 potrivit Legii nr. 153/2017. Fie se aplică
dispoziţiile art.10 alin. 4 lit. d) din Legea nr.153/2017 şi se majorează salariul de bază
avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază, fie se stabilește
salariul la nivelul salariului aflat în plată pentru funcţia similară, acordându-se cel mai
mare salariu aflat în plată, în baza art. 39 alin. 1 din Legea nr. 153/2017.
Potrivit Legii nr. 153/2017, salariul de bază reprezintă suma de bani
corespunzătoare funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în
specialitate, iar gradația reprezintă salariul de bază corespunzător funcției, acordat în
raport cu vechimea în muncă.
În aceste condiții, prin prevederile art. 10 din Legea nr. 153/2017, se prevăd
regulile de calcul ale salariului în raport de gradația corespunzătoare vechimii
salariatului. Cum Legea nr. 153/2017 este singura care reglementează drepturile
salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al
statului de la intrarea sa în vigoare, calculul salariului de bază raportat la vechimea
salariatului se va face potrivit art. 10 din această lege.
Problema se pune în cazul în care după acest calcul, salariatul va avea un salariu
mai mic decât alți salariați aflați în aceeași funcție, au același grad și aceeași gradație.
Opinăm că în cauză nu devin incidente dispozițiile art. 39, întrucât acestea se aplică
exclusiv destinatarilor expres menționați, respectiv personalul nou-încadrat, cel
numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel și
personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale. Așadar, art. 39 nu face
nicio referire la personalul care primește o nouă gradație.
Or, dacă s-ar aplica o majorare în funcție de nivelul maxim al salariului aflat în
plată, s-ar ajunge la adăugarea unui element suplimentar la calculul salariului, element
neprevăzut de lege. De asemenea, păstrând elementul de comparație al celui mai mare
salariu aflat în plată, s-ar ajunge la stabilirea unui nivel de salarizare care nu a fost
stabilit de legiuitor și nici urmărit prin prevederile Legii nr. 153/2017.
De asemenea, potrivit art. 36 Legea nr. 153/2017, „la data intrării în vigoare a
prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe
noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și
vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază,
soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor
lunare potrivit art. 38.” Potrivit acestui din urmă articol, în situația în care în urma
avansării în gradație, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la

41
data promovării sau avansării în gradație, se păstrează salariul de bază avut anterior
promovării sau avansării în gradație.
Într-adevăr, potrivit art. 6 din legea anterior menționată, sistemul de salarizare
reglementat prin aceasta are la bază principiul nediscriminării, acesta fiind și principiul
constituțional consacrat de art. 16 din legea fundamentală.
Cu toate acestea, în baza acestui principiu, egalizarea se face în condițiile legii.
Așadar, în lipsa unui cadru legislativ, nu se poate impune o egalizare generală a tuturor
salariilor în cadrul aceleiași gradații, întrucât s-ar aduce atingere scopului Legii nr.
153/2017.
Totodată, subliniem că există o diferență între situația dedusă judecății CCR care
a stat la baza Deciziei nr. 794/2016 și cea din prezenta speță, în primul caz Curtea
examinând situația unei discriminări între persoane aflate în aceeași situație, care sunt
tratate diferit prin condițiile impuse chiar de lege, în funcție de obținerea sau nu a unor
drepturi recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea lor.
În consecință, la trecerea la o gradație superioară se aplică exclusiv dispozițiile
art.10 din Legea nr.153/2017, fără a majora cuantumul la nivelul maxim existent în
plată.

Cu majoritate, participanții au agreat că, având în vedere momentul la care

s-a produs modificarea gradației, se aplică cu prioritate norma tranzitorie din art.
39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care urmează a fi interpretată extensiv, în
sensul includerii în sfera de aplicare și a ipotezelor de trecere de la o gradație la
alta.
În susținerea soluției au fost reținute următoarele argumente:
- chiar dacă nu acoperă în mod expres ipoteza trecerii de la o gradație la alta, din
modalitatea de formulare a dispozițiilor art. 39 alin. (1), care face referire atât la
„personalul nou-încadrat”, cât și la „personalul numit/încadrat” în aceeaşi instituţie sau
autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, rezultă că prevederile se referă nu doar la
personalul nou-venit, ci și la cel existent („încadrat”) în instituție/autoritate la
momentul intrării în vigoare a legii, legiuitorul având în vedere, astfel, o sferă mai largă
de modificare a funcțiilor și de încadrare pe funcții de același fel;
- norma cuprinsă în art. 10 al Legii nr. 153/2017 este o normă de drept
substanțial care se aplică după perioada de aplicare tranzitorie a legii; dacă momentul
la care s-a produs modificarea gradației se situează în perioada de aplicare tranzitorie a
legii, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 care au în vedere orice modificare a raporturilor
de muncă intervenite în această etapă, în care salariul trebuie egalizat la nivel maxim în
limitele legii;

42
 - dispozițiile art. 10 nu pot fi aplicate salariului aflat în plată la data intrării în
vigoare a legii, acesta fiind stabilit prin legislația anterioară.

3. Salarizare personal plătit din fonduri publice. Acordarea sporurilor prevăzute de

Legea nr. 153/2017 personalului din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor

Titlul problemei de drept1: Acordarea sporurilor prevăzute la subpct. 6.2, lit. a (pct. 1,
2), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, modificată şi completată, personalului din cadrul
direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Data de la care pot fi
acordate.

Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: subpct. 6.2, lit. a (pct. 1, 2), pct. II, lit. A, Capitolul II,
Anexa VIII din Legea nr. 153/2017, art. 38 din Legea nr. 153/2017
Cuvinte-cheie: salarizare, personal bugetar, spor

Problema de drept: Dreptul salariaților la sporurile prevăzute de subpct. 6.2, lit.

a (pct. 1, 2), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017 personalului
din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în cazul în
care salariaţii respectivi nu le-au avut în plată la data intrării în vigoare a Legii nr.
153/2017 sau drepturile lor nu au ajuns la nivelul salariului aferent anului 2022.
Stabilirea datei de la care se acordă sporurile.

Practica Curţii de Apel Oradea.

S-a considerat că personalul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor poate beneficia de aceste sporuri, sub condiţia concretizării sporului printr-
un act (administrativ) al angajatorului, instanţa neputându-se, sub acest aspect,
substitui autorităţii, dar numai începând cu data de 01.01.2019.
În acest sens, există, până în prezent, o singură decizie la nivelul Curţii de Apel
Oradea, alte dosare similare nefiind pe rolul instanţei.

1
CA Oradea

43
 S-a constatat, însă, că alte curţi de apel au considerat că aceste sporuri pot fi
acordate începând cu data de 01.01.2018, iar din considerentele deciziilor respective nu
rezultă că ar fi fost concretizat sporul în discuţie printr-un act emis de către angajator.

Argumente esenţiale privind soluţia Curţii de Apel Oradea:

1. Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor
specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri
şi drepturi: a) Sporuri: 1. Spor pentru condiţii deosebite de muncă
vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire şi/sau contagiune directă sau
indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a
activităţii - de până la 35%; 2. Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase cum sunt
TBC, bruceloză, gripa aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte
zoonoze, pesta, febra aftoasă, leucoze şi alte boli asemenea, anatomie patologică,
necropsii şi medicină legală, corespunzător activităţii efective desfăşurate în aceste
condiţii, precum şi corespunzător activităţii specifice din laboratoarele sanitare şi
pentru siguranţa alimentelor - de până la 75%, potrivit subpct. 6.2, lit. a) (pct. 1, 2),
pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017.
2. Cuantumul sporurilor se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu consultarea sindicatelor sau,
după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din Regulamentul
elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz,
expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, potrivit subpct. 6.2, lit.
a) (pct. 8), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017.
3. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 a fost aprobat Regulamentul-
cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii
concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a
acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din
administraţia publică centrală, condiţiile de acordare a sporurilor personalului din
Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor fiind prevăzute
în anexa 3 la acest regulament.
4. Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor beneficiază în condiţiile prevăzute în anexa nr. 3 de sporurile prevăzute în
anexa nr. VIII, la cap. II, lit. A pct. II, subpct. 6.2, lit. a) pct. 1 - 3 din Legea-cadru nr.
153/2017, potrivit art. 6 din Regulamentul-cadru.
5. Cuantumul acestor sporuri se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit art. 7 din
Regulamentul-cadru.

44
 6. Pentru aplicarea acestei dispoziţii, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis Ordinul nr. 633/05.02.2018 cu privire
la stabilirea cuantumului sporurilor privind condiţiile de muncă pentru personalul din
cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare.
7. Potrivit art. 2 din acest ordin (nr. 633/2018), cuantumul efectiv al sporurilor se
aprobă prin decizie a directorului executiv, cu consultarea sindicatului, în limita
prevederilor legale incidente, pe baza buletinului de determinare prin expertizarea
locurilor de muncă nr. 73/29.01.2018.
8. Nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri se face de către şeful
ierarhic şi se aprobă prin decizie a directorului executiv, cu consultarea sindicatului,
potrivit art. 3 din Ordinul nr. 633/05.02.2018.
9. Având în vedere acest ordin (nr. 633/2018), directorul executiv al Direcţiei
Sanitare Satu Mare a emis Decizia nr. 154/02.03.2018, prin care sporurile în discuţie au
fost concretizare la un nivel de 30%, potrivit art. 1 din decizie (nr. 154/2018), dovada
consultării sindicatului fiind făcută prin procesul-verbal nr. 1242/02.02.2018.
10. Ulterior, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor a emis Ordinul nr. 1381/27.07.2018 cu privire la stabilirea
cuantumului sporurilor privind condiţiile de muncă pentru personalul din cadrul Direcţiei
Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, care, în esenţă, are
aceleaşi reglementări ca şi cele ale Ordinului nr. 633/05.02.2018.
11. Din adresa nr. 1028/29.01.2019, emisă de către Direcţia Sanitară, rezultă că
apelanţii-reclamanţi îndeplinesc condiţiile stabilite prin acest ordin (nr.
1381/27.07.2018).
12. Riscurile la care sunt expuşi apelanţii-reclamanţi, condiţiile concrete de
muncă rezultă din buletinele de determinare.
13. De altfel, aceste aspecte de fapt, conform buletinelor de determinare prin
expertizarea locurilor de muncă, nu au fost combătute.
14. Rezultă că existenţa condiţiilor de muncă deosebit de periculoase se confirmă
prin buletinele de determinare respective, intimata Direcţia Sanitară neformulând
apărări strict sub acest aspect.

Dezlegări asupra cauzei din perspectiva aplicării în timp a prevederilor Legii nr.
153/2017.
1. Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a
intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017, potrivit art. 43 din acest act normativ.
2. Începând cu această dată (1 iulie 2017), prevederile Legii nr. 153/2017 se
aplică etapizat, potrivit art. 38, alin. 1 din lege.

45
 3. Prima etapă se referă la perioada 01.07.2017 – 31.12.2017, pe durata căreia
cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi
indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor,
compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac
parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda
lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care
personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, se
menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017.
4. A doua etapă se referă la perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018.
5. Începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază,
soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi
cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din
salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care
beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul
acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura
în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, potrivit art.
38, alin. 3, lit. a din Legea nr. 153/2017, aceasta fiind regula pentru a doua perioadă.
6. De la această regulă, există anumite situaţii de excepţie pentru anumite
categorii socio-profesionale, potrivit art. 38, alin. 3, lit. b) – f) din Legea nr. 153/2017,
apelanţii-reclamanţi nefiind în categoriile prevăzute, în mod expres şi limitativ, printre
beneficiarii dispoziţiilor derogatorii.
7. Cu alte cuvinte, în această etapă a doua, apelanţii nu pot beneficia de alte
drepturi salariale decât de majorarea prevăzută la art. 38, alin. 3, lit. a din Legea nr.
153/2017.
8. Sporurile în litigiu sunt prevăzute într-una dintre anexele legii (Anexa VIII).
9. Toate aceste anexe ale legii urmează a fi aplicate în a treia etapă, adică în
perioada anilor 2019 – 2022, potrivit art. 38, alin. 4 din Legea nr. 153/2017.
10. În concret, în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creştere a salariilor
de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare
creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul
de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din
luna decembrie 2018, conform art. 38, alin. 4, teza întâi din Legea nr. 153/2017.
11. Tot astfel, celelalte drepturi salariale prevăzute în anexele Legii nr. 153/2017
(de exemplu, sporurile) vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2019.
12. Mai exact, începând cu această dată (1 ianuarie 2019), sporurile vor fi
determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra
salariului de bază, rezultând cuantumul care va fi acordat anual – a se vedea, în acest

46
sens, Decizia nr. 82/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept (pct. 81).
13. Prin acţiunea civilă pendinte, Sindicatul solicită acordarea sporurilor
prevăzute în Anexa VIII începând cu data de 01.01.2018.
14. Sporurile respective, însă, nu pot fi acordate începând cu această dată
(01.01.2018), întrucât apelanţii-reclamanţi nu erau beneficiarii acestor drepturi în luna
decembrie 2017.
15. Rezultă că, pentru această categorie socio-profesională, legea a stabilit doar
majorarea de 25% a salariului brut şi a sporurilor avute în luna decembrie 2017 (art. 38,
alin. 3, lit. a din Legea nr. 153/2017).
16. De asemenea, apelanţii-reclamanţi nu se încadrează nici în prevederile art.
38, alin. 6 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora „în situaţia în care, începând cu 1
ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile
de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022
sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă
cele stabilite pentru anul 2022.”
17. Aşadar, acordarea sporurilor în litigiu, începând cu data de 01.01.2018, s-ar
putea face doar în cazul excepţional în care apelanţii-reclamanţi au salarii de bază mai
mari decât cele stabilite prin lege pentru anul 2022 (Decizia nr. 82/2018 a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), această
situaţie de fapt nefiind constatată în speţă.

Acordarea sporurilor în discuţie după anul 2019.

1. În opinia intimatei Direcţia Sanitară, sporurile în litigiu nu pot fi acordate nici
după data de 1 ianuarie 2019, fiind invocate aceleaşi motive: apelanţii-reclamanţi nu au
avut anterior sporurile respective şi faptul că salariul de bază nu a devenit mai mare
decât cel prevăzut pentru anul 2022.
2. Aceste motive au caracter fondat, constată Curtea, numai până la data de
31.12.2018.
3. Începând cu data de 01.01.2019, adică în a treia etapă de aplicare etapizată a
Legii nr. 153/2018, sporurile prevăzute în anexe vor fi acordate tuturor peroanelor care
îndeplinesc condiţiile legale.
4. Rezultă că sporul de 30%, concretizat prin Decizia nr. 154/2018 a directorului
executiv al Direcţiei Sanitare Satu Mare, va fi acordat, începând cu data de 01.01.2019,
nu numai persoanelor menţionate în această decizie, ci şi apelanţilor-reclamanţi,
condiţiile prevăzute de lege fiind îndeplinite, intimata neformulând
contestaţii/obiecţiuni strict sub acest aspect (al condiţiilor constatate prin buletinele de
determinare).

47
 5. De altfel, punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, la care
face referire intimata, este corect, dar numai pentru anul 2018, acesta fiind exprimat în
data de 21.12.2017.
6. Însă aceleaşi argumente nu mai sunt în acord cu prevederile legale de la art.
38, alin. 4 din Legea nr. 153/2017, pentru perioada 2019 – 2022, astfel cum au fost
interpretate aceste dispoziţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr.
82/2018).
7. Curtea constată că apelanţii-reclamanţi nu beneficiază de sporurile în litigiu,
întrucât nu au fost nominalizaţi prin Decizia nr. 154/2018.
8. Numai că, în opinia intimatei, nominalizarea respectivă nu a fost făcută pentru
că drepturile în discuţie nu pot fi acordate decât personalului care a avut acele sporuri
în salariul brut existent în plată la data de 31.12.2017 sau care, prin majorarea salariului
cu 25%, aplicabilă începând cu data de 01.01.2018, a ajuns la nivelul maximal de
salarizare, determinat de grilele stabilite pentru anul 2022, conform adresei nr.
11016/26.09.2019.
9. După data de 01.01.2019, acest punct de vedere nu mai poate fi acceptat, faţă
de considerentele Deciziei nr. 82/2018, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (pct. 81).
10. Având în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond pentru acordarea
sporurilor în litigiu, aspect necontestat în cauză, precum şi împrejurarea că aceste
drepturi au fost concretizate prin Decizia angajatorului nr. 154/2018 la nivelul de 30%,
Curtea constată îndreptăţirea apelanţilor-reclamanţi la acordarea acestor drepturi, dar
numai începând cu data de 01.01.2019.
11. Aceste aspecte, însă, nu sunt de natură să conducă la concluzia nelegalităţii
deciziei nr. 154/2018, întrucât prin actul normativ contestat s-a concretizat sporul în
discuţie, strict această chestiune nefăcând obiectul cauzei.
12. De altfel, în lipsa unei astfel de concretizări, acţiunea nu ar putea fi admisă,
deoarece drepturile respective ar avea doar un caracter potenţial.
Anexăm următoarele hotărâri judecătoreşti:
- Decizia civilă nr. 947/A/17.12.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea
în Dosarul nr. 988/83/2018*;
- Decizia civilă nr. 1124/11.04.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti
în Dosarul nr. 3364/105/2018;
- Decizia civilă nr. 939/28.03.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti în
Dosarul nr. 1881/120/2018;
- Decizia civilă nr. 1445/16.05.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti
în Dosarul nr. 3365/105/2018.

48
Cadrul normativ aplicabil:

Anexa VIII Legea 153/2017

6.2. Sporuri și alte drepturi
Personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța
alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor
specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază și de următoarele categorii de sporuri
și drepturi:
a) Sporuri:
1. Spor pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care
implică risc de îmbolnăvire și/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri
asociate datorate condițiilor specifice de desfășurare a activității - de până la 35%;
2. Sporul pentru condiții deosebit de periculoase cum sunt TBC, bruceloză,
gripa aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte zoonoze, pesta,
febra aftoasă, leucoze și alte boli asemenea, anatomie patologică, necropsii și medicină
legală, corespunzător activității efective desfășurate în aceste condiții, precum și
corespunzător activității specifice din laboratoarele sanitare și pentru siguranța
alimentelor - de până la 75%;

8. Cuantumul sporurilor se aprobă prin ordin al președintelui Autorității

Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu consultarea
sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din
Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare
sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
c) Prevederile lit. a) și b) se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici
din aparatul propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor și structurile subordonate acesteia.

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de

personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a
condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare
"Administrație" din administrația publică centrală din 20.12.2017
Art. 6. - Personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța
alimentelor beneficiază în condițiile prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă
din prezentul regulament, de sporurile prevăzute în anexa nr. VIII, la cap. II lit. A pct. II
subpct. 6.2 lit. a) pct. 1-3 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările
ulterioare.

49
 Art. 7. - Cuantumul sporurilor prevăzute la art. 6 se aprobă prin ordin al
președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor, potrivit prevederilor cuprinse în anexa nr. VIII, la cap. II lit. A pct. II
subpct. 6.2 lit. a) pct. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările
ulterioare.

Legea 153/2017
Art. 38. - Aplicarea legii
(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie
2017.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat
pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de
bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și
cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte
elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut
lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul
plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își
desfășoară activitatea în aceleași condiții;
(...)
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri
salariale:
a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție,
indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor,
compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare,
solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se
majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși
limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară
activitatea în aceleași condiții;
(...)
(4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază,
soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare
creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de
funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul
2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se
stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit.
h).
(...)

50
 (6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele
de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele
stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca
urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul
2022.
(61) Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete
acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii
februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să
acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași
condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la
determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar
pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia.
(...)

Decizia ÎCCJ nr. 82/2018

73. În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin
art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017,
trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat "pe noile funcții,
grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în
specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de
funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare
potrivit art. 38".
74. Prin raportare la dispozițiile legale mai sus enunțate rezultă că stabilirea
salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de
încadrare și indemnizațiilor lunare se efectuează în condițiile art. 38 din Legea nr.
153/2017.
75. Art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se
determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii.
76. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a
legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporare apar descrise în alin.
(2)-(6).

Opinia formatorilor INM:

Problema de drept ridicată în prezenta speță o reprezintă stabilirea datei de la

care se acordă sporurile prevăzute de subpct. 6.2, lit. a (pct. 1, 2), pct. II, lit. A,

51
Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017 personalului din cadrul direcţiilor sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în cazul în care salariaţii respectivi nu le-au
avut în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 sau drepturile lor nu au ajuns
la nivelul maximal de salarizare stabilit pentru anul 2022.
În primul rând, este important să subliniem definiția sporului, așa cum este
consacrată de art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017, potrivit căruia „sporul reprezintă un
element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda
de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru
fiecare categorie de personal”. Așadar, sporul este un element al salariului lunar, care
se adaugă la salariul de bază.
În al doilea rând, trebuie avute în vedere reglementările privind aplicarea
etapizată a Legii nr. 153/2017.
Astfel, conform art. 38 alin. (2), începând cu 01.07.2017, cuantumul brut al
salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor care fac parte, potrivit legii, din
salariul brut lunar, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura
în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii,
se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017.
Începând cu 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum și
cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna
decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul
respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Pentru perioada 2019-2022, dispozițiile art. 38 alin. (4) privesc numai creșterile
salariului de bază, și nu ale salariului lunar, care ar include și sporurile.
Din perspectiva acestei etapizări, sunt relevante considerentele Deciziei nr.
82/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept, unde Curtea a reținut că: „83. Interpretarea sistematică, logică și
gramaticală a dispozițiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) și (6) privind aplicarea etapizată a
legii, mai sus prezentate, impun concluzia că majorarea salariului de bază cu 15%
pentru complexitatea muncii, prevăzută de dispozițiile Notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap.
I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcționarii publici din serviciile
publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii și Justiției
Sociale, nu poate fi acordată de la momentul intrării în vigoare a legii, 1 iulie 2017
până la sfârșitul anului 2017 sau pentru anul 2018, pentru că s-ar încălca prevederile
art. 38 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017 privind menținerea în plată a drepturilor
salariale în anul 2017, la nivelul celor din luna iunie 2017, precum și prevederile art. 38
alin. (3) din același act normativ, care determină majorarea în anul 2018 a drepturilor
salariale avute în luna decembrie 2017 cu un procent de 25%. Această majorare va
deveni aplicabilă și va fi acordată în momentul în care salariile de bază vor fi

52
determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr.
153/2017, anexă prin care se instituie majorarea de 15%, începând cu anul 2019, în
condițiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menționat.”
În consecință, pentru aceleași argumente, sporurile prevăzute de subpct. 6.2, lit.
a (pct. 1, 2), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017 vor deveni
aplicabile începând cu anul 2019 când salariul de bază va fi determinat în raport cu
salariul de bază prevăzut în anexele la lege, potrivit art. 38 alin. (4) și următoarele din
Legea nr. 153/2017.
Legea nr. 153/2017 prevede derogări de la data de aplicare a unor tipuri de
sporuri, care însă nu vizează categoria salariaților din prezenta speță. Rezultă, astfel, că
în materia sporurilor prevăzute în Anexa nr. VIII se va aplica regula generală, respectiv
prevederea de la art. 38 alin. (3).
Astfel, în condițiile în care aceste sporuri nu erau cuprinse în salariul lunar
acordat pentru luna decembrie 2017, ele s-ar fi putut acorda în 2018 numai dacă și din
momentul în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie,
indemnizaţiile de încadrare ar fi fost mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru
anul 2022 sau ar fi devenit ulterior mai mari decât acestea, ca urmare a majorărilor
salariale reglementate.
Dacă salariații nu s-au aflat în vreuna din aceste situații, ei beneficiază de
sporurile respective numai începând cu anul 2019, din momentul în care salariul lor de
bază va fi determinat în raport cu salariul de bază prevăzut în anexele la lege.

În plus, nu poate fi omis faptul că sporul este determinat de specificul condiţiilor

de muncă, iar aceasta impune recunoaşterea dreptului pretins, faţă de consecinţele pe
care condiţiile de muncă le pot avea asupra sănătăţii salariaţilor care prestează muncă
în condiţiile reţinute prin buletinele de expertizare a locurilor de muncă. Prin urmare,
este necesar ca respectivele sporuri să facă obiectul unui act administrativ, cât timp
potrivit Ordinului nr. 633/2018 al Președintelui ANSVSA, înlocuit ulterior de Ordinul nr.
1381/27.07.2018 cuantumul efectiv al sporurilor se aprobă prin decizie a directorului
executiv, iar nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri se face de către
şeful ierarhic şi se aprobă prin decizie a directorului executiv, cu consultarea
sindicatului.

53
 În cadrul dezbaterilor, participanții au constatat că prin Decizia nr. 27/2020
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în dosarul nr.
2245/1/2020, la data de 26 octombrie 2020, Curtea a admis recursul în interesul legii și
a stabilit, în sensul opiniei comunicate anterior și de către formatorii INM, că „în
interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor Anexei VIII Cap. II lit. A Secţiunea II pct.
6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art.
38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile
publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi
desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă
beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum
este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază,
soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai
mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor
salariale reglementate”.

4. Dobânda legală remuneratorie și/sau penalizatoare privind obligații bănești

decurgând din raporturi de muncă

Titlul problemei de drept1: Acordarea dobânzii legale sub forma dobânzii legale
remuneratorii şi/sau a dobânzii legale penalizatoare pentru obligaţii băneşti decurgând
din raporturi de muncă, respectiv dacă dobânda legală stabilită prin hotărârea
judecătorească şi care urmează a fi acordată privește atât dobânda remuneratorie, cât și
dobânda penalizatoare, conform dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Materia: civil
Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
Acte normative incidente: art. 1 din O.G. nr. 13/2011
Cuvinte-cheie: drepturi bănești, dobânda legală

Cadrul normativ aplicabil:

1
CA Bacău – Tribunalul Neamț

54
 Art. 166 alin. (1) și (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu
modificările și completările ulterioare stabilesc:
„(1) Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în
contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în
regulamentul intern, după caz. […]
(4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate
determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea
prejudiciului produs salariatului.”
Art. 1.535 din Codul civil, cu titlul marginal „Daunele moratorii în cazul
obligațiilor bănești”, stipulează:
„(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are
dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul
convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească
vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul
suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda
legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală,
creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea
integrală a prejudiciului suferit.”
Art. 1 alin. 2 și alin. 3 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală
remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea
unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu
completările ulterioare, stipulează:
(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit
termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației,
este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea
obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 prevede:
În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale,
obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în
absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda
legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Opinia formatorilor INM:

55
 1. Din dispozițiile legale citate, rezultă că O.G. nr. 13/2011 realizează o
diferențiere între cele două tipuri de dobândă, în funcție de intervalul temporal al
nașterii acestora: anterior scadenței, respectiv după scadență. În consecință, în materia
obligațiilor de a da o sumă de bani, dobânda remuneratorie este un preț al folosinței
banilor până la scadență, iar dobânda penalizatoare are caracter sancționator, fiind
aplicată după ajungerea la scadență a obligației principale.
Plecând de la această premisă, daunele moratorii la care fac trimitere dispozițiile
art. 1.535 din Codul civil sau daunele interese la care face trimitere art. 166 alin. 4
C.Muncii se subsumează, în sensul art. 1 din O.G. nr. 13/2011, exclusiv categoriei
dobânzilor penalizatoare, întrucât sunt aplicabile numai după expirarea termenului
scadent de plată.
Așadar, în raporturile de muncă, dobânda acordată prin hotărâre judecătorească
are caracter penalizator, atât în ceea ce privește sumele acordate de la scadență până
la pronunțarea hotărârii, cât și sumele de la pronunțarea hotărârii până la executarea
integrală a debitului.
2. În materia daunelor interese moratorii privind obligațiile de plată a drepturilor
salariale stabilite prin titluri executorii, eșalonate la plată, Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014, publicată în M.Of. nr. 411 din 3 iunie
2014, a reținut că fapta ilicită ce a declanșat mecanismul răspunderii civile delictuale
este achitarea de către stat, cu întârziere, a sumelor acordate prin hotărâri
judecătorești (id est neachitarea la scadența prestabilită normativ).
Prin decizia nr. 21/2015, publicată în M.Of. nr. 743 din 5 octombrie 2015, la
sesizarea Curții de Apel Constanța, Înalta Curte de Casație și Justiție - CDCD a reținut:
„42. Plecând de la considerentele obligatorii ale deciziei în interesul legii
menționate anterior, se constată că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect
drepturi salariale neachitate salariaților bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare
(subl. n.) menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în
calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătorești,
deși acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunțării acestor hotărâri.
43. Prin urmare, răspunzând primei ipoteze din întrebarea nr. 1, aceste dobânzi
nu au un caracter accesoriu debitului principal și nu reprezintă daune-interese datorate
în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de
drept în întârziere de la data scadenței obligației de plată a salariului (subl. n.).”1

1
Soluția ÎCCJ a fost în sensul că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a
obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.

56
 Aceste considerente relevă doar reținerea unui izvor juridic diferit al dobânzilor
analizate, respectiv cauza juridică distinctă aferentă cazurilor în care plățile se fac în
aplicarea unui act normativ special, dat în scopul menținerii echilibrului bugetar, prin
care se instituie în favoarea debitorului termene de plată eșalonată a debitului (cum ar
fi O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca
obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar sau O.U.G. nr.
90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte
normative și prorogarea unor termene).
Însă, natura juridică a daunelor moratorii1 acordate este aceeași, respectiv
dobânzi penalizatoare, conform art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011. În consecință, fie
întemeiate pe raportul accesoriu decurgând din art.166 C.Muncii, fie în cadrul
răspunderii delictuale, dobânzile au caracter penalizator, cu excepția cazului prin care
prin act normativ derogatoriu nu se dispune altfel.

În unanimitate a fost agreată opinia formatorilor INM.

1
Problema a fost ridicată la nivel de principiu și prin raportare la normele generale aplicabile. În situația existenței
unor reglementări speciale pot fi necesare nuanțări. Astfel, spre exemplu, prin O.U.G. nr. 3/2019, aprobată prin
Legea 224/2019, privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din
sistemul justiţiei se dispune:
Art. 1 - (1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din
sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie
2015 - 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează: a) în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite; b) în
anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite; c) în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite; d) în
anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite; e) în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele
preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data
emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.
În legătură cu acest text, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este înregistrată sesizarea 2568/1/2020.
Aceasta privește următorul aspect: dacă în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 3/2019,
alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menţionat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile
salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare
şi cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale,
respectiv pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii?

57
 III. Conflicte de muncă

1. Calitatea procesuală activă și calitatea de reprezentant convențional a

Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în litigiile de asigurări sociale

Titlul problemei de drept1: Calitatea procesuală activă a Sindicatului Cadrelor Militare

Disponibilizate în litigiile de asigurări sociale, acțiunile fiind introduse în numele și
pentru membrii săi de sindicat – pensionari și având ca obiect anularea deciziilor de
recalculare pensie. Calitatea de reprezentant convențional a Sindicatului Cadrelor
Militare Disponibilizate în acest tip de litigii.

Materia: civil
Subcategoria: litigii de muncă şi asigurări sociale
Obiect ECRIS: Asigurări sociale - contestaţie decizie de pensionare
Acte normative incidente: art. 28 din Legea nr. 62/2011
Cuvinte-cheie: Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, calitate procesuală activă,
calitate de reprezentant

1. Prezentarea problemei juridice cu arătarea situaţiei de fapt:

Prin cererile de chemare în judecată formulate, reclamantul Sindicatul Cadrelor
Militare Disponibilizate, în numele și pentru membrii săi de sindicat, a solicitat
pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea unor decizii de recalculare
pensie, emiterea de noi decizii de pensie și obligarea Casei de Pensii Sectoriale la plata
diferențelor drepturilor de pensie.
Problema de drept vizează calitatea procesuală activă a organizaţiei sindicale în
litigiile care nu sunt supuse jurisdicţiei muncii, respectiv litigiile de asigurări sociale.

2. Legislaţia internă relevantă:

- Art. 28 din Legea nr. 62/2011:
„(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din
legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi
contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de
serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de
jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

1
CA București

58
 (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au
dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune
în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.
Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în
cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile
sindicale au calitate procesuală activă”.
- Decizia nr.1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la
interpretarea și aplicarea art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent
abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011): „În interpretarea și aplicarea unitară
a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată
prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate
procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În
interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2)
din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța
competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este
cea de la sediul sindicatului reclamant”.
- Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la
interpretarea și aplicarea art. 84 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „În interpretarea
și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de
chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața
instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin
consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.”
3. Doctrina privind problemele juridice: -
4. Decizii ale Curţii Constituţionale, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care vizează strict problematica analizată: -
5. Practica judiciară:
- Curtea de Apel Bucureşti, dosarul nr. 4956/3/2018, în care a fost pronunţată
decizia nr. 5887/19.12.2018, prin care a fost admis apelul Sindicatului Cadrelor Militare
Disponibilizate, a fost anulată în tot sentinţa civilă apelată şi trimisă cauza primei
instanţe în vederea rejudecării;
- Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. 42223/3/2017, în care a fost pronunţată
decizia nr.224/16.01.2019 prin care a fost admis apelul Sindicatului Cadrelor Militare
Disponibilizate, a fost anulată în tot sentinţa civilă apelată şi trimisă cauza primei
instanţe spre rejudecare;
- Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. 14219/3/2018, în care a fost pronunţată
decizia civilă nr.811/12.02.2019 prin care a fost admis apelul Sindicatului Cadrelor

59
Militare Disponibilizate, a fost anulată sentinţa civilă apelată şi trimisă cauza primei
instanţe spre rejudecare;
- Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. 47265/3/2017, în care a fost pronunţată
decizia nr. 5040 din 16.11.2018 prin care a fost respins ca nefondat apelul Sindicatului
Cadrelor Militare Disponibilizate ;
- Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. 903/3/2018*, în care a fost pronunţată
decizia nr.129 din 11.01.2019 prin care a fost respins ca nefondat apelul Sindicatului
Cadrelor Militare Disponibilizate.

6. Soluţii juridice posibile:

6.1. Într-o opinie (Curtea de Apel Bucureşti, dosarul nr. 4956/3/2018, în care a
fost pronunţată decizia nr. 5887/19.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr.
42223/3/2017, în care a fost pronunţată decizia nr.224/16.01.2019, Curtea de Apel
Bucureşti, dosar nr. 14219/3/2018, în care a fost pronunţată decizia civilă
nr.811/12.02.2019), se consideră că:
1. Considerente relevante din decizia civilă nr.811/12.02.2019 pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. 14219/3/2018:
„în speţă, nu se poate face abstracţie de faptul că a existat o împuternicire
expresă din partea membrului de sindicat pentru ca sindicatul să introducă cererea de
chemare în judecată pentru protejarea drepturilor de asigurări sociale afirmate, iar
Sindicatul Cadrelor Disponibilizate este o persoană juridică, înscrisă în registrul
persoanelor juridice, în temeiul prevederilor Legii nr.54/2003 – Legea sindicatelor şi a
sentinţei civile nr.83/18.08.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în
dosar nr.26479/299/2009.
Potrivit art.1 şi 2 din acest statut rezultă că organizaţia sindicală reuneşte cadrele
militare în rezervă, în calitate de membri de sindicat, în strictă conformitate cu
prevederile Legii nr. 54/2003 abrogată prin art. 224 din Legea nr. 62/2011 a dialogului
social.
Analizând art. 6 din Statutul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizare rezultă
că unul dintre scopurile principale ale acestuia este de: „asigurarea respectării
drepturilor fundamentale ale cadrelor militare disponibilizate, în rezervă sau în
retragere: dreptul la pensie militară decentă, în raport cu munca depusă, greutăţile,
privaţiunile, riscurile, sacrificiile personale şi familiale suportate în cariera militară.”,
iar potrivit art. 7 lit. d): „Pentru înfăptuirea scopurilor sale, Sindicatul Cadrelor Militare
Disponibilizate va acţiona prin următoarele mijloace specifice luptei sindicale:
„sesizarea organelor de procuratură şi justiţie cu privire la activităţile persoanelor
juridice sau fizice în cazul de încălcare a drepturilor membrilor de sindicat.”

60
 Curtea mai reţine că potrivit art.15 din Legea nr.54/2003, Judecătoria Sectorului
1 Bucureşti a verificat dacă statutul organizaţiei sindicale este conform prevederilor
legale în vigoare, înţelegând prin acestea şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2002 cu
acelaşi conţinut ca şi art.28 alin.(1) din Legea nr. 62/2011 şi a statuat în mod definitiv
asupra legalităţii statutului, dispunând înscrierea organizaţiei sindicale în registrul
special, moment de la care organizaţia sindicală a dobândit personalitate juridică.
Cercetând efectele produse de sentinţa civilă nr. 83/18.08.2009 pronunţată de
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. 26479/299/2009, în raport de scopul
principal al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Curtea apreciază că sunt
întemeiate criticile formulate de apelantul reclamant, în sensul că prin negarea calităţii
sale procesuale active în speţă s-ar încălca principiul fundamental al dreptului
fundamental de asociere garantat de art. 40 din Constituţie.
Având în vedere că apelantul reclamant este o persoană juridică legal constituită,
aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, în cauză, nu se poate realiza fără
verificarea scopului pentru care asociaţia a fost înfiinţată, scopul şi mijloacele de
realizare prin validate prin hotărâre judecătorească definitivă ce se bucură de
opozabilitate şi obligativitate în raporturile cu terţii, potrivit art.435 Cod pr. civilă.
Prin urmare, Curtea apreciază că există identitate între apelantul reclamant şi
subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii, prin aplicarea prevederilor art. 28
alin.(3) din Legea nr.62/2011 şi a Statutului Cadrelor Militare Disponibilizate validat prin
sentinţa civilă nr. 83/18.08.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în
dosar nr.26479/299/2009.”
2. Considerente relevante din decizia civilă nr. 5887/19.12.2018 pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. 4956/3/2018:
„Cum SCMD este o persoană juridică legal înregistrată ca organizaţie sindicală,
instanţa de judecată nu poate să-i cenzureze şi să-i limiteze, pe cale de interpretare,
exercitarea atribuţiilor pe care le are în această calitate, inclusiv formularea de cereri
având ca obiect drepturi care se circumscriu jurisdicției asigurărilor sociale, pentru că în
acest mod s-ar încălca atât principiul fundamental al liberului acces la justiţie, cât şi
dreptul fundamental de asociere, în vederea realizării scopului prevăzut în actul său
constitutiv (de a promova şi apăra drepturile cadrelor militare disponibilizate ce derivă
inclusiv din legislaţia asigurărilor sociale, legate, în principal, de dreptul la pensie).”
3. Considerente relevante din decizia civilă nr. 224/16.01.2019 pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. 42223/3/2017:
„Cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicat, în numele
membrului său iar nu în nume propriu, fiind atașată, așa cum s-a precizat mai sus, o
împuternicire în acest sens. (..)

61
 Prima instanță a reținut în mod incorect că în cauză nu se poate reține ratificarea
de mandat întrucât aceasta ar interveni doar atunci când mandatarul acţionează peste
limitele mandatului sau împotriva acestuia.
Or, așa cum rezultă din art. 1311 din Codul civil, „cel în numele căruia s-a
încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru
încheierea sa valabilă”. Ratificarea este, deci, actul juridic unilateral prin care o
persoană înlătură ineficacitatea actului încheiat în numele său, dar în lipsa unei
împuterniciri ori cu depăşirea împuternicirii necesare pentru acel act, situație care nu
există în cazul de față.”
6.2. În altă opinie (Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. 47265/3/2017, în care a
fost pronunţată decizia nr. 5040 din 16.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr.
903/3/2018*, în care a fost pronunţată decizia nr.129 din 11.01.2019) se consideră că:
1. Considerente relevante din decizia nr.5040/16.11.2018 pronunţată de Curtea
de Apel Bucureşti în dosar nr. 47265/3/2017:
„Curtea notează că Legea nr.62/2011 este o lege specială, iar prevederile sale nu
pot fi extinse prin analogie jurisdicţiei asigurărilor sociale. (..)
În cuprinsul Deciziei nr.1/21.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, la care a făcut
referire şi prima instanţă, instanţa supremă a recunoscut calitatea procesuală activă a
organizaţiilor sindicale numai în litigiile supuse jurisdicţiei muncii, iar prevederile art.
28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, ce prevăd expres
calitatea procesuală activă a acestor organizaţii, conferă aceasta legitimare numai
pentru apărarea „drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele
funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de
muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici,
în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi
ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.”
Date fiind considerentele anterioare, susţinerea apelantului cu referire la faptul
că reprezintă o persoană juridică legal constituită ce nu poate fi cenzurată şi limitată în
exercitarea atribuţiilor pe care le are în această calitate, inclusiv formularea de cereri
în instanţă în numele şi interesul membrilor săi, nu este de natură a-i atribui calitate
procesuală activă în temeiul prevederilor art.28 din Legea nr.62/2011. Organizaţia
sindicală îşi exercită atribuţiile potrivit scopului pentru care a fost înfiinţată, astfel cum
acesta rezultă din art.III al Procesului-verbal de constituire (fila 53-58 dosar apel) şi
Capitolul II , art.6,7 (filele 59,60 dosar apel), fără ca aceasta să aibă drept consecinţă
dobândirea calităţii procesuale active în litigiile de asigurări sociale, în temeiul
prevederilor art.28 alin.(2) din Legea nr.62/2011.

62
 Deşi conform prevederilor art. 37 Cod procedură civilă, se pot se pot introduce
cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi,
care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori
intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul
ocrotirii unui interes de grup ori general, această posibilitate există numai în cazurile şi
în condiţiile prevăzute exclusiv prin lege. Or, aşa cum anterior s-a arătat, legea conferă
legitimare procesuală organizaţiilor sindicale numai în litigiile supuse jurisdicţiei muncii.
Curtea constată nefondată şi susţinerea apelantului potrivit căreia prima instanţă
avea obligaţia de a cita membrul de sindicat pentru a-i pune în vedere consecinţele unei
anulări a acţiunii sale. Potrivit prevederilor art. 82 Cod procedură civilă, instanţa are
obligaţia acordării unui termen scurt în cazul în care reprezentantul părţii nu face
dovada acestei calităţi, situaţie ce nu se regăseşte însă în prezenta speţă. Apelantul a
introdus acţiunea în calitate de reclamant, în virtutea calităţii pretins a fi acordată de
prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011, astfel că prevederile legale la care mai sus s-
a făcut referire nu sunt incidente.
În plus, Curtea notează că, în condiţiile în care legitimarea procesuală activă a
sindicatului nu se justifică în prezentul litigiu în condiţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011,
invocate de apelant, se pune în discuţie o reprezentare convenţională a persoanelor
fizice reprezentate, în calitate de titulare ale drepturilor pretinse. Însă, potrivit
dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în faţa primei instanţe,
precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt
mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu
poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat,
atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor.
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă, „Împuternicirea de a reprezenta o persoană
fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris
autentic. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat
şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu
arătarea limitelor şi a duratei reprezentării”.
Prevederile legale anterior menţionate reprezintă o aplicaţie a contractului de
mandat, guvernat de prevederile art. 2009 şi următoarele din Codul civil, cu o
particularitate specifică (având în vedere obiectul mandatului) în ceea ce priveşte
persoana mandatarului, care nu poate fi decât o persoană fizică.”
7. Opinia redactorului referatului:
Opinia redactorului referatului, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28
alin. (3) din Legea nr. 62/2011, este că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
justifică calitate procesuală activă ca urmare a prevederilor din Statutul acestei
organizaţii sindicale care reuneşte cadrele militare în rezervă, în calitate de membri de

63
sindicat şi urmăreşte să promoveze şi să apere drepturile cadrelor militare
disponibilizate ce derivă inclusiv din legislaţia asigurărilor sociale, legate, în principal,
de dreptul la pensie.
Acesta fiind scopul principal pentru care a fost înfiinţată organizaţia sindicală,
scop validat prin sentinţa civilă nr. 83/18.08.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului
1 Bucureşti în dosar nr.26479/299/2009 prin care s-a dispus înscrierea organizaţiei
sindicale în registrul special, moment de la care organizaţia sindicală a dobândit
personalitate juridică, considerăm că prin negarea calităţii procesuale active a
reclamantului în litigiile de asigurări sociale s-ar încălca principiul fundamental al
liberului acces la justiţie şi dreptul fundamental de asociere, în vederea realizării
scopului prevăzut în actul său constitutiv.

Opinia formatorilor INM:

În privința acestei probleme de drept (”Calitatea procesuală activă a Sindicatului

Cadrelor Militare Disponibilizate în litigiile de asigurări sociale, acțiunile fiind
introduse în numele și pentru membrii săi de sindicat – pensionari și având ca obiect
anularea deciziilor de recalculare pensie. Calitatea de reprezentant convențional a
Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în acest tip de litigii”), având în vedere și
pozițiile exprimate în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel, desfășurată la Cluj-Napoca,
în perioada 18-19 aprilie 2019 (a se vedea minuta aferentă, pp. 21-24, disponibilă la
http://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2019/09/Minuta-intalnire-dreptul-muncii-Cluj-
Napoca-18-19-aprilie-2019.pdf), se poate constata, din nou, caracterul neunitar al
practicii.
Reiterarea problemei de către Curtea de Apel București, cu sublinierea unei
practici consistente și divergente, aduce în atenție, din nou, necesitatea formulării unui
RIL de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sens în care s-a
apreciat și în cadrul ședinței de la Cluj Napoca, din 18-19 aprilie 2019.
Opinia formatorilor INM, exprimată și la Cluj-Napoca, este în sensul că, în
interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, Sindicatul
Cadrelor Militare Disponibilizate justifică calitate procesuală activă ca urmare a
prevederilor din Statutul acestei organizaţii sindicale care reuneşte cadrele militare în
rezervă, în calitate de membri de sindicat şi urmăreşte să promoveze şi să apere
drepturile cadrelor militare disponibilizate ce derivă inclusiv din legislaţia asigurărilor
sociale, legate, în principal, de dreptul la pensie.

64
 În cadrul dezbaterilor, s-a menționat că în prezent practica la nivelul Curții de
Apel București este majoritară în sensul lipsei calității procesuale active a SCMD în
litigiile de asigurări sociale, opinia fiind împărtășită și la nivelul altor instanțe,
aprecierea legitimării procesuale active a sindicatului fiind necesar a se realiza în raport
de lege.
Intervențiile din cadrul dezbaterilor au mai vizat: jurisprudența Comitetului
European al Drepturilor Sociale referitoare la noțiunea de «lucrător» în sensul Cartei
Sociale Europene; calitatea de membru de sindicat a persoanelor pensionate și
drepturile aferente libertății sindicale, pe de o parte, și reprezentarea procesuală, pe
de altă parte.

Având în vedere concluzia agreată cu ocazia Întâlnirii președinților secțiilor

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel,
desfășurată la Cluj-Napoca, în perioada 18-19 aprilie 2019, precum și existența, în
continuare, unei practici neunitare în materie, în unanimitate, participanții au
agreat că se impune promovarea unui recurs în interesul legii.

65
 IV. Asigurări sociale

1. Pensie militară. Stabilirea cuantumului pensiei prin aplicarea procentului

corespunzător reprezentând semn onorific

A. Titlul problemei de drept1: Pensie militară de stat stabilită în baza Legii nr.
223/2015. Aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 85/1995 coroborat cu art. 60 din
Legea nr. 223/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2017

Materia: civil
Subcategoria: litigii de muncă şi asigurări sociale
Actul normativ incident: art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat prin art.
VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017; art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995
Cuvinte-cheie: pensie militară, semn onorific

Problema de drept: calcularea cuantumului pensiei conform art. 28 din Legea nr.
223/2015, art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015: în forma în vigoare la data emiterii
deciziei de pensie sau în forma aplicabilă anterior modificării realizate prin O.U.G. nr.
59/2017, fără plafonarea cuantumului pensiei la media soldelor nete, aşa cum a fost
modificat prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, iar cuantumul pensiei astfel stabilit
să fie majorat cu procentul corespunzător reprezentând semn onorific conform art. 11
alin.3 din Legea nr. 80/1995.

Obiectul cauzei: anularea deciziei de stabilire a pensiei emisă de Casa de Pensii

Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor în temeiul Legii nr. 223/2015 şi
obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei, prin care
cuantumul pensiei să fie calculat conform art. 28 din Legea nr. 223/2015, art. 59 şi art.
60 din Legea nr. 223/2015, în forma aplicabilă anterior modificării realizate prin O.U.G.
nr. 59/2017, fără plafonarea cuantumului pensiei la media soldelor nete, aşa cum a fost
modificat prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, iar cuantumul pensiei astfel stabilit
să fie majorat cu procentul corespunzător reprezentând semn onorific conform art. 11
alin.3 din Legea nr. 80/1995.
Opinia conturată la nivelul Secţiei este în sensul respingerii contestaţiilor.

1
Curtea de Apel Cluj

66
 Argumentele soluţiei juridice:
În conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare
la data emiterii deciziei de pensie, contestate în cauză (aşa cum a fost modificat prin
O.U.G. nr. 59/2017), „La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai
mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor
lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei”.
Art. 3 lit. m din acelaşi act normativ (prevedere legală introdusă tot prin O.U.G.
nr. 59/2017) prevede că pensia netă reprezintă pensia militară de stat stabilită în
cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 573/2004 „semnul onorific În
Serviciul Patriei se conferă ofiţerilor, funcţionarilor publici cu statut special, cu grade
profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţilor militari, din Ministerul
Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale, care au 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile
apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale”.
Art. 12 din acelaşi act normativ prevede că „ofiţerii, funcţionarii publici cu
statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţii
militari, decoraţi cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul onorific
În Serviciul Armatei şi cu Semnul onorific În Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile
Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările
ulterioare”.
Conform art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 ,,pensionarii militari decoraţi cu
ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi,
respectiv, 20% al cuantumului pensiei”.
Coroborând aceste dispoziţii legale, se constată că deţinerea semnului onorific
„În Serviciul Patriei” are ca efect majorarea cuantumului pensiei prin aplicarea unui
spor, însă, aşa cum o arată chiar şi denumirea sa, acest venit nu reprezintă un drept
distinct faţă de pensie, neavând o existenţă de sine stătătoare, ci este o componentă a
acesteia.
Este adevărat că beneficiul semnului onorific nu intră în baza de calcul a pensiei,
care se determină potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015, el reprezintă un procent care
are ca efect majorarea cuantumului pensiei în urma aplicării prevederilor art. 29-30 din
lege, însă intră în cuantumul pensiei brute, concluzie ce derivă din caracterul său de
spor aplicat la cuantumul pensiei iniţiale. Atât timp cât modalitatea de calcul se
prezintă sub forma unui spor adăugat la pensie, natura juridică a beneficiului în discuţie
nu poate fi decât aceea a pensiei pe care o întregeşte, reprezentând un drept ce intră în
cuantumul pensiei brute.

67
 Plafonarea conform prevederilor art. 60 alin. 1 din Legea nr. 223/2015 se referă
la pensia netă aceasta determinându-se potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. m din acelaşi act
normativ, prin deducerea impozitului pe venit din cuantumul pensiei brute.
Prin urmare, pensia în integralitatea ei este supusă plafonării prevăzută de art. 60
alin. 1 din Legea nr. 223/2015.

B. Titlul problemei de drept1: Pensie militară de stat stabilită în baza Legii nr.
223/2015. Aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 85/1995 şi art. 30 din Legea nr.
223/2015.

Materia: civil
Subcategoria: litigii de muncă şi asigurări sociale
Actul normativ incident: art. 11 din Legea nr. 85/1995, art. 30 din Legea nr. 223/2015
Cuvinte-cheie: pensie militară

Problema de drept: modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv legalitatea plafonării cuantumului
pensiei majorat cu procentul corespunzător reprezentând semn onorific conform art. 11
alin.3 din Legea nr. 80/1995, la limitele prevăzute de art. 30 şi art. 60 din Legea
223/2015, în forma modificată prin O.U.G. nr. 59/2017.

Abstract – rezumatul soluţiei însuşite:

Cu majoritate de voturi s-a apreciat că sporul de 10%, 15%, 20% pentru ordinul
"Meritul Militar", reglementat de art. 11 din Legea nr. 80/1995 pentru cei care au ieşit la
pensie până la 15.09.2017, se aplică înainte de calculul cuantumului pensiei militare de
stat, fiind plafonat conform art. 30 din Legea 223/2015, la 85% din baza de calcul.
Nu are relevanţă modalitatea în care se calculează, fie că se plafonează la 85% şi
apoi se aplică 20%, fie se aplică 20% la baza de calcul şi apoi se plafonează, întrucât se
aplică plafonarea finală prevăzută de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

3 Argumentele soluţiei juridice :

a) Ipoteza care a generat dezbaterea problemei juridice:

1
Curtea de Apel Ploiești

68
 Prin contestaţiile formulate, pensionarii militari, au arătat faptul că nu s-a luat în
calcul sporul pentru ordinul "MERITUL MILITAR" de 10%, 15%, 20 %, stipulat de
prevederile art.11 din Legea nr. 80/1995.
În cuprinsul deciziei de pensionare este indicat faptul că contestatorii beneficiază
de acest spor, de 10%, 15%, 20%.
Astfel, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 80/1995, prevăd următoarele:
„Pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a şi I
beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
Deşi în nicio dispoziţie din legea pensiilor militare nu se reglementează modul de
acordare sau de calcul al sporului pentru OMM (Ordinul "Meritul Militar"), aşa cum nu se
reglementează nici modul de acordare al indemnizaţiei de 50% din pensia militară, Casa
sectorială a M.Ap.N aplică diferit sporul pentru ordinul "Meritul Militar" (la unii după
plafonare, la alţii în plafonare).
Conform Casei sectoriale, sporul de 10%, 15%, 20% pentru ordinul "Meritul
Militar", reglementat de art. 11 din Legea nr. 80/1995 pentru cei care au ieşit la pensie
până la 15.09.2017, se aplică după calculul cuantumului pensiei militare de stat,
plafonat conform art.30 din Legea 223/2015, la 85% din baza de calcul.
Nemulţumirea contestatorilor se referă la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor
art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Tribunalul, în dosarele având obiectul arătat mai sus, a admis contestaţia
formulată, a anulat hotărârea emisă de pârâta Comisia de Contestaţii din cadrul MAN,
precum şi decizia de calculare a pensiei emisă de pârâta Casa de Pensii Sectorială a MAN
şi a obligat această din urmă pârâtă la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite
contestatorului prin aplicarea sporului pentru Ordinul „Meritul Militar” după
determinarea cuantumului pensiei potrivit art. 30 din Legea nr. 233/2015 cu modificări
şi completări ulterioare.
Curtea de Apel în cadrul unui dosar a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa,
în sensul că a respins contestaţia în tot, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, în timp
ce în alt dosar a respins ca nefondat apelul.

b) referiri la conţinutul textelor normative relevante incidente:

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
Art. 28 - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este
media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive,
din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut
special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor
prevăzute la art. 3 lit. a) - c),

69
 Art. 29 - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza
de calcul, astfel: a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu
vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea
vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul
prevăzută la art. 28; b) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la lit. a),
la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu
statut special, în condiţiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul
pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an
care lipseşte din această vechime.
(3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 şi 26
se determină proporţional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă
sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu vechimea prevăzută la alin. (2).
Art. 30 - Pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu
poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
Art. 60 - (1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai
mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor
lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
(2) Dacă în urma indexării pensiei militare de stat stabilite potrivit alin. (1)
rezultă un cuantum al pensiei nete mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete
corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, se
acordă acest cuantum rezultat, fără a depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii
anuale a inflaţiei, în condiţiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare
nete în cauză.
(3) În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăşi suma
rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei, în condiţiile art. 59 alin. (1),
asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare
brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând
intervenţia ratei medii anuale a inflaţiei, în aceleaşi condiţii, din operaţiunile de
indexare anterioare.
(4) Dispoziţiile art. 59 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

Art. 11 - „Pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a
II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.

c) argumente în susţinerea soluţiei aplicabile ipotezei, cu referiri la doctrină

şi practică judiciară:

70
 Astfel cum rezultă din prevederile art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile
militare de stat, pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu
poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
Ca atare, conform art. 30 din Legea nr. 223/2015, intervine o primă plafonare a
cuantumului brut al pensiei, acesta fiind stabilit aplicând 85% la baza de calcul.
În situaţia aplicării procentelor corespunzătoare Ordinului „Meritul Militar” la
cuantumul brut al pensiei, plafonat la 85%, conform art. 30 din Legea nr. 223/2015, ar
rezultă o sumă ce ar urma să fie adăugată la cuantumul brut al pensiei, deja plafonat,
rezultând cuantumul final al drepturilor de pensie.
Însă, în ceea ce priveşte suma finală, aplicându-se dispoziţiile art. 60 alin. 1 din
Legea nr. 223/2015, conform cărora la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu
poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare
soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, intervine cea de a
doua plafonare a pensiei nete stabilite în favoarea persoanei în cauză, din efectuarea
calculului aritmetic rezultând că nu prezintă relevanţă modalitatea de calculare a
procentelor corespunzătoare ordinului "Meritul Militar", şi anume anterior primei
plafonări, sau ulterior.

C. Titlul problemei de drept1: Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 3 din

Legea nr. 80/1995, respectiv art. 29 alin.3 din Legea nr.360/2002 prin raportare la
dispoziţiile art.28-art.30 din Legea nr.223/2015 şi art.60 alin. 1 din acelaşi act normativ

Materia: civil
Subcategoria: litigii de muncă şi asigurări sociale
Actul normativ incident: art. 29 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 prin raportare la
dispoziţiile art. 28-art. 30 din Legea nr. 223/2015 şi art. 60 alin.1 din acelaşi act
normativ; art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995
Cuvinte-cheie: pensie militară

Problema de drept: modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare anterior sau ulterior aplicării plafonării
prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma modificată prin O.U.G. nr.
59/2017.

Situaţia de fapt:

1
Curtea de Apel Suceava

71
 Dispoziţiile legale în discuţie privesc modalitatea de acordare pensionarilor
militari a beneficiilor financiare aferente distincției „Semnul Onorific”.
„Semnul Onorific” se acordă pe viaţă ofiţerilor, funcţionarilor publici cu statut
special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, preoţilor militari,
maiştrilor militari, subofiţerilor, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, funcţionarilor
publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari
şi subofiţeri, potrivit Legii nr.573/2004, respectiv Legii nr.574/2004.
Potrivit dispoziţiilor art.11 alin.3 din Legea nr. 80/1995, pensionarii militari
decoraţi cu "Semnul Onorific" clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15%
şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
Modul de calcul al pensiei militare de stat este reglementat prin dispoziţiile art.
28-art.29 din Legea nr. 223/2015.
În urma calculării pensiei militare de stat conform dispoziţiilor legale anterior
menţionate, rezultă pensia militară de stat stabilită în cuantum brut.
Începând cu acest moment intervin abordările diferite privind includerea sporului
prevăzut de art.11 alin.3 din Legea nr. 80/1995.
Astfel, Casele sectoriale de pensii întâi stabilesc pensia militară de stat în
cuantum brut conform art.28-art.29 din Legea nr.223/2015, determină maximul 85% din
baza de calcul prevăzută la art. 28 din lege, apoi adaugă sporul prevăzut de art.11 alin.3
din Legea nr.80/1995, ulterior deduc impozitul (rezultând astfel cuantumul pensiei
militare nete), iar în final, în baza art.60 alin.1 din Legea nr.223/2015, plafonează
pensia militară netă (care se pune efectiv în plată) la media soldelor/salariilor lunare
nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al
pensiei.
Petenţii solicită ca sporul prevăzut de art.11 alin.3 din Legea nr.80/1995 să se
aplice la pensia militară netă plafonată conform art.60 alin.1 din Legea nr.223/2015,
susţinând, în esenţă, faptul că acest spor are alt caracter juridic decât pensia, este
prevăzut prin Legea nr. 573/2004 (respectiv Legea nr. 574/2004) şi nu face parte din
baza de calcul a pensiei.
Ca atare, susţin petenţii, la pensia netă egală cu media veniturilor nete pe 6 luni,
trebuie adăugat sporul pentru Semnul onorific în Serviciul Patriei, rezultând pensia în
plată.
Reclamanţii mai arată că dacă se menţine interpretarea caselor sectoriale de
pensii s-ar ajunge la anularea unui drept recunoscut prin acte normative în vigoare.
Mai susţin că O.U.G. nr. 59/2017 (care a modificat art. 60 alin. 1 din Legea nr.
223/2015 în sensul plafonării pensiei) nu poate abroga implicit art. 11 alin. (3) din Legea
nr. 80/1995, art.12 din Legea nr. 573/2004, art. 12 din Legea nr. 574/2004 întrucât

72
acestea sunt norme speciale care trebuie abrogate expres, în lumina art. 67 alin. (3) din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

În practică s-au conturat două orientări jurisprudenţiale, astfel:

A). Într-o opinie se reţine că având în vedere că plafonul net stabilit de legiuitor
cu privire la pensia în plată prin art. VII punctul 3 din O.U.G. nr. 59/2017 este
reprezentat de media netă a salariilor/soldelor care se iau în calcul la determinarea
bazei de calcul, atâta timp cât contestatorilor li s-a acordat o pensie netă în plată egală
cu acest plafon net legal, iar pe durata celor 6 luni de activitate în calitate de poliţist
sau funcționar cu statut special alese prin cererea de pensie nu a existat vreun drept
salarial derivat din art. 11 din Legea nr. 80/1995 care să intre în calculul plafonului net,
contestatorii nu au temei legal pentru a pretinde să le fie plătită această majorare a
pensiei.
Prin urmare, majorarea corespunzătoare semnului onorific deţinut este legal
aplicată şi însumată în pensia militară brută care a determină pensia militară netă,
obținută potrivit Codului fiscal prin utilizarea noţiunii definite de art. 3 lit. m) din Legea
nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare (pensia netă - pensia militară de
stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei
în vigoare).
În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, aşa cum
au fost modificate prin O.U.G. nr. 59/2017, în sensul că la stabilirea pensiei militare de
stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete
corespunzătoare soldelor/ salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul a stabilit un plafon net cu privire la pensia în
plată, fără a exista excepţii în modul de stabilire al acestui cuantum net, care să
permită interpretarea că plafonul prevăzut de lege poate fi depăşit.
În ce priveşte Semnul Onorific „În Serviciul Patriei”, acesta i-a fost acordat
reclamantului prin Ordin, beneficiile în plan pecuniar ale distincției fiind prevăzute de
art. 11 din Legea nr. 80/1995, ale cărui dispoziții rămase în vigoare prevăd că
pensionarii militari decoraţi cu acest semn beneficiază de un spor al cuantumului
pensiei, de 10%, 15%, respectiv 20%.
Legiuitorul nu face nicio mențiune cu privire la cuantumul la care se adaugă
sporul, respectiv dacă este vorba de cuantumul brut sau net.
În lipsa unei precizări exprese în acest sens, instanţa nu poate interpreta că
sporul cuvenit reclamantului se referă la un procent din cuantumul net, calculat
conform Legii nr. 223/2015, cu atât mai mult cu cât în cazul recalculării pensiilor
militare, la art. 3 din Ordinul nr. 31/2016 Anexa I, se prevede includerea în baza de

73
calcul al pensiei a sumelor aferente Semnului Onorific „În Serviciul Patriei” sau similare
deţinute.
Se mai reţine că art. 3 lit. m din Legea nr. 223/2015 defineşte pensia militară de
stat ca fiind pensia militară stabilită în cuantum brut, din care se deduce impozitul pe
venit, neexistând prevederi legale care să poată fi interpretate în sensul că sumele
aferente distincției reclamantului se pot adăuga la cuantumul net, contrar prevederilor
art. 60 din Legea nr.223/2015.
B).Sporul pentru semnul onorific nu face parte din pensie, trebuie adăugat la
cuantumul acesteia, deoarece are un alt caracter juridic decât pensia. Sporul pentru
semnul onorific se calculează și evident se adaugă la pensie, doar după ce se cunoaște
cuantumul final al pensiei.
Apărarea intimatei, în sensul că plafonul net stabilit de legiuitor cu privire la
pensia în plată prin art. VII punctul 3 din O.U.G. nr. 59/2017 este reprezentat de media
netă a salariilor/soldelor care se iau în calcul la determinarea bazei de calcul, nu poate
fi reținută, deoarece acesta reglementează cu privire la pensie, nu la suplimentele ce
se adaugă ulterior la pensie. În cazul de față, sporul pentru semnul onorific nu este
parte a calculului cuantumului pensiei, ci un adaos la aceasta, diferit de la caz la caz, în
funcție de meritele și condițiile de acordare. În plus, art. 28 din Legea nr. 223/2015
prevede că în baza de calcul nu se includ sporurile prevăzute la literele a-p.
De asemenea, prin raportare la art. 6 din Ordinul nr. 31/M/2016 al M.A.I și art. 11
alin.3 din Legea nr. 80/1995, conform cărora recalcularea pensiilor militarilor se
realizează pe baza art. 28 din Legea nr. 223/2016, este evident că baza de calcul nu
cuprinde sporul pentru semnul onorific.
Dreptul la acest spor este legal câștigat, astfel că reclamantul este îndreptățit să
i se emită o nouă decizie de pensie cu reținerea și calcularea sporului de 15% pentru
semnul onorific alături de pensie.
Din coroborarea art. 28 din Legea nr. 223/2015, care interzicea includerea
sporurilor în baza de calcul, cu art. 60 din același act normativ, care trimite expres la
media din baza de calcul, rezultă fără echivoc că suma reprezentând media netă a 6
salarii din baza de calcul nu cuprinde sporul pentru semnul onorific.
Prin urmare, se apreciază că modul de calcul şi interpretarea făcute de intimată
au fost eronate, întrucât algoritmul folosit la calcularea pensiei, necontestat de altfel, a
fost greșit, la cele 6 salarii nefiind adăugat sporul pentru semnul onorific.

Opinia formatorilor INM:

74
 Problema de drept ridicată o reprezintă modalitatea de acordare a sporului
aferent distincției „Semnul Onorific” conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr.
80/1995, potrivit cărora pensionarii militari decoraţi cu acest semn beneficiază de un
spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
În primul rând, trebuie subliniat că, fiind un spor al cuantumului pensiei, sporul
pentru „Semnul onorific” este un element component al pensiei și nu un drept distinct,
neavând relevanță faptul că este prevăzut într-o lege distinctă de Legea nr. 223/2015.
Pe de o parte, acest drept nu a fost primit niciodată de militari pe parcursul
exercitării atribuțiilor de serviciu, pe durata activității, militarii primind Semnul
onorific, respectiv însemnul și bareta, însoțite de un atestat.
Prin urmare, sporul aferent Semnului onorific este un element ce se ia în calcul la
stabilirea pensiei, dar nu face parte din baza de calcul a pensiei. Deși sporul pentru
semnul onorific nu este exclus în mod expres de la calculul bazei de calcul prevăzută de
art. 28, potrivit lit. p) a acestui articol, sunt excluse „alte venituri care, potrivit
legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau
asimilate salariilor.” În plus, art. 11 din Procedura de recalculare a pensiilor militare de
stat consolidează ideea de includere în baza de calcul doar a sumelor ce au fost încasate
pe perioada desfășurării activității „alte elemente salariale decât cele de la lit. a)-f),
realizate în cele 6 luni consecutive”, iar sporul aferent distincției „Semnul Onorific” nu
face parte din această categorie.
Pe de altă parte, natura juridică a acestui spor rezultă și din faptul că art. 11
alin. 3 din Legea nr. 80/1995 nu are o existență de sine stătătoare şi nu conferă un drept
patrimonial care există independent de stabilirea pensiei de serviciu, ci acesta devine
efectiv şi capătă efecte juridice numai în legătură directă cu stabilirea pensiei militare
de stat. Mai mult, acest drept nu supravieţuieşte de exemplu, suspendării pensiei sau
încetării/revocării pensiei în cazurile prevăzute de lege, pentru a putea fi considerat un
drept patrimonial distinct.
Astfel, în acest caz nu suntem în situaţia unei indemnizaţii sau a unui beneficiu
care se acordă cu ocazia ieşirii la pensie a titularului semnului onorific, cât timp nu
există nici un text de lege în acest sens, totodată neexistând o diferență între caracterul
contributiv al pensiei şi caracterul necontributiv al emolumentului decoraţiei, în
condiţiile în care această pensia militară este o pensie de serviciu care nu are la bază
principiul contributivităţii.
În plus, potrivit art. 3 lit. f) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.
31/25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de
actualizare a pensiilor militare de stat, recalcularea pensiilor militarilor se realizează pe
baza unor elemente expres prevăzute, printre care și „Semnul Onorific În Serviciul
Patriei sau similare deținute.”

75
 În al doilea rând, modalitatea de calcul prin raportare la sporul onorific rezultă și
din modalitatea de formulare a prevederilor art. 30 și ale art. 60 din Legea nr.
223/2015. Pe de o parte, art. 30 face referire strict la pensia stabilită, recalculată și
actualizată „în condițiile prezentei legi”, în timp ce art. 60 cuprinde o formulare
generală, incluzând așadar toate elementele componente ale pensiei, așa cum sunt ele
stabilite prin Legea nr. 223/2015, dar și prin alte legi, inclusiv prin Legea nr. 80/1995.
Toate aceste elemente, indiferent de actul normativ care le prevede, vor fi plafonate în
conformitate cu aceste prevederi generale.
Având în vedere că excepţiile sunt de strictă interpretare şi trebuie expres
prevăzute de legiuitor, interpretul legii nu poate adăuga, pe cale de interpretare,
elemente de calcul a pensiei militare care să se adauge la cuantumul plafonat al pensiei
militare de stat expres prevăzut de legiuitor prin dispoziţiile art. 60.
De altfel, acest spor este prevăzut expres de Anexa nr. 1 la Ordinul nr.
31/25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de
actualizare a pensiilor militare de stat, emisă tocmai în baza Legii nr. 223/2015. Astfel,
având în vedere conținutul celor două norme, nu se poate concluziona că art. 11 alin. 3
din Legea nr. 80/1995 este lex specialia în raport cu art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Așadar, având în vedere succesiunea normelor în timp, se vor aplica prevederile art. 60
din Legea nr. 223/2015, inclusiv cu privire la sporul prevăzut de art. 11 alin. 3 din Legea
nr. 80/1995.
În al treilea rând, de o importanță deosebită este și interpretarea normelor
conform voinței legiuitorului, care, prin plafonarea introdusă prin modificarea art. 60
din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, a urmărit plafonarea la un anumit nivel
a pensiilor de serviciu, al căror cuantum a fost considerat de legiuitor vădit mai mare
față de pensia medie din sistemul public de pensii. Or, a stabili posibilitatea depășirii
acestui plafon prin adăugarea sporului pentru semn onorific ar conduce la golirea de
conținut a prevederilor anterior menționate, aceasta fiind o interpretare contrară
spiritului legii.
În concluzie, pentru militarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.
223/2015 ulterior modificărilor aduse de O.U.G. nr. 59/2017, calcularea pensiei se va
face potrivit art. 28-29 din Legea nr. 223/2015, urmată de plafonarea la 85% din baza de
calcul prevăzută de art. 28, la care se adaugă sporul pentru semnul onorific, sumă totală
care se plafonează potrivit art. 60, la media soldelor/salariilor lunare nete
corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.

În cadrul dezbaterilor a fost agreată opinia formatorilor INM. De asemenea,

referitor la problema de drept în discuție, s-a reținut existența pe rolul Înaltei

76
Curți de Casație și Justiție a unei sesizări pentru pronunțarea unei hotărâri
prealabile (sesizarea nr. 2970/1/20201).

2. Pensie militară. Decizie emisă în baza Legii nr. 223/2015, anterior modificărilor
aduse prin O.U.G. nr. 59/2017. Actualizare raportat la majorarea salariului de
funcție la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată

Titlul problemei de drept 2: Interpretarea şi aplicarea art. 60 alin. 1 din Legea

nr.223/2015 (varianta anterior modificării prin O.U.G nr. 59/2017) prin raportare la
salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin H.G. nr. 1/2017

Materia: civil
Subcategoria: litigii de muncă şi asigurări sociale
Actul normativ incident: art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma anterioară modificării
prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017; art. 11 alin.3 din Legea nr. 80/1995
Cuvinte-cheie: pensie militară

Problema de drept: actualizarea pensiei militare începând cu data de 01.02.2017

raportat la majorarea salariului de funcţie la nivelul salariului minim brut pe țară
garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1/2017, în contextul emiterii deciziei de pensie în
baza Legii nr. 223/2015 anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr.59/2017.

Situaţia de fapt:

Dispoziţiile legale în discuţie au următorul conţinut legal:

“Art.60 - (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori
se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul
de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în

1
Data înregistrării sesizării: 06.11.2020. Conținutul sesizării: Art. 60 alin.(1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și
completările ulterioare, trebuie interpretat și aplicat în sensul că sintagma ”pensia netă” din cuprinsul acestuia se
referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) și b), art.
30, art. 108 din aceeași lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispozițiilor mai
sus menționate, cât și din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare?
2
Curtea de Apel Suceava

77
procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima
decizie de pensie, astfel:
a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării
raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în
6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror
drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării
raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele
6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza
prezentei legi.”

Se pretinde obligarea pârâtului la actualizarea pensiei militare de serviciu

începând cu data de 01.02.2017 având în vedere suma în cuantum brut de 877 lei
reprezentând majorarea salariului de funcţie de care a beneficiat la data deschiderii
dreptului de pensie, de la suma de 573 lei la suma de 1450 lei, conform H.G. nr. 1/2017.
Deschiderea dreptului la pensia militară de serviciu şi emiterea deciziei de pensie
s-au făcut în baza dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat,
varianta anterioară modificărilor aduse prin O.U.G nr. 59/2017.
În sens contrar, Casa sectorială de pensii susţine că la stabilirea drepturilor de
pensie s-a luat în calcul media salariilor realizate în perioada aleasă de reclamant
(decembrie 2015-mai 2016), procentul de 9% corespunzător perioadei de contribuţie la
fondul de pensie suplimentară și vechimea cumulată, la care s-a adăugat sporul de 15%
al pensiei pentru semnul onorific de 20 ani.
Elementele salariale care au compus baza de calcul rezultă din Fişa de pensie
care cuprinde Situaţia soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază,
actualizate pentru perioada aleasă de reclamant.
Se mai susţine că hotărârile Guvernului ce vizează stabilirea salariului de bază
minim brut garantat în plată au ca fundament instituirea unui plafon salarial minimal
pentru persoanele care prestează o activitate remunerată, asigurând astfel creşterea
nivelului de trai şi reducerea decalajelor sociale, în timp ce, pe baza aceloraşi principii,
indemnizaţia socială pentru pensionari (pensia minimă) este reglementată de acte
normative specifice domeniului pensiilor, inclusiv pentru beneficiarii de pensii militare
de stat.
În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind
pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, „baza de calcul
folosită pentru pensia militară de stat este media soldelor/salariilor lunare brute
realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în
calitate de militar, poliţist, funcționar public cu statut special actualizate la data

78
deschiderii drepturilor de pensie Ia alegerea persoanelor prevăzute de art. 3 lit. a), c)...
în care nu se includ drepturile expres stipulate de legiuitor.
Potrivit art.60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, forma aplicabilă până la
15.09.2017, „cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se
majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariu de
funcţie al militarilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special în procentele
stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de
pensie (...)".
Or, având în vedere prevederile legale mai sus menţionate, se susţine că
actualizarea se efectuează pe baza elementelor salariale specifice realizate în perioada
de 6 luni aleasă, în conformitate cu prevederile legale, neexistând posibilitatea legală
de a actualiza elementele salariale care nu făceau parte din salariul lunar brut realizat
la funcţia de bază în lunile respective.
Astfel, în condiţiile în care militarii sau poliţiştii nu au fost beneficiari ai
aplicabilităţii nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în
perioada de 6 luni aleasă pentru baza de calcul a pensiei militare de stat, potrivit legii
nefiind realizate venituri aferente acestui nivel, se consideră că la actualizarea
drepturilor de pensie nu se iau în calcul aceste venituri nerealizate.
Se mai arată că, în situaţia în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015,
în sistemul de apărare publică, siguranţă naţională se aplicau principiile de asigurare a
nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată chiar începând cu anul
2015, legiuitorul ar fi adoptat soluţii legislative exprese în ceea ce priveşte adăugarea
unor sume suplimentare aferente nivelului în discuţie la determinarea bazei de calcul
folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat.
Din aceleaşi motive, asigurarea nivelului salariului de bază minim brut garantat în
plată nu reprezintă o majorare a salariului de funcţie în accepţiunea art. 60 alin. (1) din
Legea nr. 223/2015, varianta anterior modificării prin O.U.G. nr. 59/2017.
În condiţiile în care valoarea salariului de funcţie cuprins în baza de calcul
folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea reglementată de legislaţia-
cadru de salarizare în vigoare în perioada 2010-2018, potrivit celor sus-menţionate,
modificarea valorilor elementelor salariale din baza de calcul respectivă prin utilizarea
nivelului salariului de bază minim brut garantat în plată, contravine acestei legislații-
cadru.

Cadrul normativ aplicabil:

Legea nr. 223/2005

“Art.60 - (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori

79
se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul
de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în
procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima
decizie de pensie, astfel:
a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării
raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în
6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror
drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării
raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele
6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza
prezentei legi.”

Legea 284/2010, Anexa VII, secţiunea a 2-a

Art. 3 (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.
(2) Solda lunară se compune din solda funcției de bază, indemnizații,
compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.
(3) Solda funcției de bază este formată din solda de funcție, solda de grad,
gradații și, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferențierii soldelor
funcțiilor de bază, se stabilesc clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare pentru
soldele de funcție.

Codul muncii – Legea nr. 53/2003

Art.164 (1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător
programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după
consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă
este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se
calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numarul mediu de
ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
(3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu
salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care
salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare
activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.

HG nr. 1/2017
Art.1 Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară
garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se
stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în

80
medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.

Opinia formatorilor INM:

Problema de drept o reprezintă actualizarea pensiei militare începând cu data de

01.02.2017 raportat la majorarea salariului de funcţie la nivelul salariului minim brut pe
țară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1/2017, în contextul emiterii deciziei de
pensie în baza Legii nr. 223/2015 anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 59/2017.
Potrivit art. 1 Anexa 2 la Ordinul MAI nr.31/2016 pentru aprobarea procedurilor
de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, actualizarea pensiilor se
realizează conform prevederilor legale în vigoare la data prevăzută de lege la data
actualizării pensiilor.
Conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 în forma anterioară modificării
aduse prin O.U.G. nr. 59/2017, pensionarii militari aveau dreptul la actualizarea pensiei
militare de serviciu ori de câte ori se majora solda de grad/salariul gradului profesional
și/sau solda de funcție/salariul de funcție a militarilor, fără a se face vreo referire la
salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Această actualizare se aplică între data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 și
până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017, dată de la care actualizarea pensiilor
militare se realizează doar în raport de rata medie anuală a inflației (15 septembrie
2017), deoarece de la acea dată art. 60 mai prevedea doar că la stabilirea pensiei
militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare
nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al
pensiei. Pe de altă parte, majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată
prevăzută de H.G. nr. 1/2017 se aplica începând cu data de 1 februarie 2017.
Așadar, perioada în care ar putea avea loc actualizarea solicitată de reclamanți
este 1 februarie – 15 septembrie 2017.
Practic, reclamanții cer ca la determinarea bazei de calcul al pensiei,
reprezentată, potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, de media
soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din
ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar, actualizate la data deschiderii
drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c) -
solda/salariul său de funcţie să fie înlocuit, începând cu 01.02.2017, de salariul minim
pe economie stabilit prin H.G. nr. 1/2017 la suma de 1450 lei. În consecinţă, acest
element ar fi majorat, iar această majorare s-ar reflecta corespunzător asupra sumei
rezultate. În acest sens se susține că solda de funcţie nu poate fi mai mică decât salariul

81
minim pe economie şi nu poate include sporuri sau alte sume compensatorii, rămânând
distinctă de acestea.
În această perioadă, în materia salarizării pentru personalul din sectorul bugetar,
legislația de bază în vigoare la data de 01.02.2017 era Legea nr. 284/2010, care
prevedea că salariul brut/solda lunară brută cuprind salariul de bază, solda funcției de
bază/salariul funcției de bază, sporurile, indemnizațiile, compensațiile, precum și
celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de
personal din sectorul bugetar (art. 3 alin 2). De asemenea, același act normativ
prevedea că solda funcţiei de bază este formată din solda de funcţie, solda de grad,
gradaţii şi, după caz, solda de comandă.
Prin urmare, în economia prevederilor de mai sus, se solicită actualizarea pensiei
militare prin majorarea la nivelul salariului minim pe economie a soldei/salariului de
funcție (care este doar o componentă a soldei funcției de bază, care, la rândul său, este
o componentă salariului brut/soldei lunare brute).

Totuși, potrivit art.164 alin. 3 C.Muncii, angajatorul nu poate negocia si stabili

salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar
pe țară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin
egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Este adevărat că art. 1 din H.G. nr. 1/2017 prevede că începând cu data de 1
februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în
bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un
program complet de lucru, însă nicio prevedere legală nu obligă un angajator să
folosească valoarea nominală a salariului de bază minim brut pe economie ca referință
(bază) în cadrul sistemului de salarizare propriu, Codul muncii obligând angajatorul
numai să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim
brut pe ţară.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte noţiunea de salariu de bază în domeniul

specific de activitate ce interesează problema juridică în discuție, sunt obligatorii fiind
pronunţate în interpretarea aceloraşi dispoziţii legale, potrivit art. 521 alin. 3 C.pr.civ,
dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.51/2019 în dosar
1787/1/2019, publicată în Monitorul Oficial 64/30.01.2020 1. Înalta Curte de Casaţie şi

1
În considerentele Deciziei nr.51/2019, ÎCCJ a reţinut:
„Relevanță pentru analiza sesizării de faţă prezintă şi Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 20 decembrie 2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Problema
de drept asupra căreia a statuat instanţa supremă a vizat un conflict de legi în timp, creat de succesiunea unor acte
normative referitoare la drepturile salariale ale poliţiştilor şi personalului civil, sub două aspecte: unul privind

82
Justiţie a conchis în sensul unei echivalenţe juridice depline între "salariul de bază" și
"salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază". Or, solda/salariul de funcție pe care
reclamanții îl vor actualizat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară prevăzut de
H.G. nr. 1/2017 este doar o componentă a soldei funcției de bază, iar, având în vedere
această echivalență stabilită de ÎCCJ, cel mult salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de
bază ar trebui să respecte limita salariului de bază minimm brut pe țară, nu vreuna din
componentele lui.
Un argument a fortiori a fost dat de reglementarea unor dispoziţii tranzitorii în
cuprinsul art. 93 din secţiunea a II-a "Alte dispoziţii" a anexei nr. VII la Legea-cadru nr.
284/2010, în sensul prevederii: (1) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate, prin alte
acte normative, în raport cu solda de bază sau, după caz, cu solda lunară, se vor calcula
faţă de solda funcţiei de bază, operând modificarea indirectă expresă a tuturor
dispoziţiilor nomative anterioare.

Este adevărat că, potrivit O.U.G. nr. 9/2017 și ea în vigoare la data de

01.02.2017, începând cu luna aprilie 2017 pentru personalul militar drepturile bănești
care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcției de bază/solda
funcției de bază, se determină prin raportare la salariul de bază/solda de

stabilirea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea sporului de izolare şi altul privind reperul la care trebuie
raportat procentul prevăzut de dispoziţiile legale ce reglementează acest spor (respectiv "salariul de bază" sau
"salariul funcţiei de bază").
Observând că noţiunea de "salariu de bază al poliţiştilor" nu mai este una de actualitate în contextul legislativ în
vigoare şi că în reglementarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 - art. 2 - poliţiştii aveau dreptul la salariu de bază,
instanţa supremă, în rezolvarea chestiunii de drept deduse judecăţii, ce implica stabilirea premisei de analiză, anume
a raportului dintre normele succesive - norme generale şi/sau norme speciale, a reţinut în cuprinsul paragrafelor 85 şi
86 următoarele considerente:
85. Nu în ultimul rând, trebuie menţionate şi luate în considerare şi prevederile art. 93 alin. (2) din anexa nr. VII la
Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit cărora «Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici
cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se
vor calcula faţă de salariul funcţiei de bază».
86. Această normă îşi va găsi aplicarea pentru toate celelalte situaţii în care - fie pentru drepturi deja stabilite a fi
acordate (anterior Legii-cadru nr. 284/2010), fie pentru alte drepturi de natură salarială, care nu sunt cuprinse în
Legea-cadru nr. 284/2010, ci sunt prevăzute de acte normative anterioare, care sunt în continuare în vigoare --
legiuitorul (ca în cazul poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare) a
prevăzut ca bază de calcul salariul de bază, noţiune care nu mai are un corespondent în legislaţia actuală, astfel
încât era necesar, pe calea unei dispoziţii tranzitorii, să se indice noţiunea juridică echivalentă pentru acordarea
acestora în continuare, în raport cu componentele legale ale salariului lunar al acestor categorii de funcţionari
publici.(...)"
În lumina acestor consideraţii legale, precum şi a considerentelor de principiu cuprinse în statuările instanţei supreme
şi instanţei de contencios constituţional, prezentate în detaliu, mutatis mutandis, noţiunea de "salariu de bază"
utilizată de legiuitor în cele două norme de drept în analiză trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă şi la
noţiunea juridică echivalentă - "salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază" .

83
funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât
nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Totuși, potrivit acestei
reglementări, limitarea la nivel minim a cuantumului salariului de funcție/soldă de
funcție la nivelul salariului minim garantat pe țară se face NUMAI pentru stabilirea unor
drepturi, care, așa cum prevede în mod expres legea, nu fac parte, potrivit legii, din
salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază.

Doar prin legislația ulterioară se prevede o raportare a salariului/soldei de funcție

prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată,
legislație care intră în vigoare abia ulterior datei de 15 septembrie 2017.
Astfel, pe de o parte, O.U.G. nr. 90/2017, în vigoare abia de la 7 decembrie 2017,
prevede că pentru personalul plătit din fonduri publice, cuantumul salariului de
bază/soldei de funcție/salariului de funcție se stabilește în conformitate cu prevederile
art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim
brut pe țară garantat în plată.
Pe de altă parte, Legea nr. 157/2017 prevede în mod expres nivelul salariului de
bază minim brut pe țară garantat în plată ca limită minimă pentru stabilirea
cuantumului soldei/salariului de funcție, însă nici această lege nu era în vigoare la data
de 01.02.2017, dată la care se cere actualizarea cu salariul minim prevăzut de H.G. nr.
1/2017.
Însă, niciuna dintre aceste reglementări nu a fost în vigoare în perioada avută în
vedere, respectiv 1 februarie – 15 septembrie 2017.

Așadar, în perioada 1 februarie – 15 septembrie 2017 nu a fost în vigoare niciun

text legal care să stabilească o limită minimă a soldei de grad/salariului gradului
profesional și/sau soldei de funcție/salariului de funcție la nivelul salariului minim
garantat pe țară în plată, astfel că o interpretare în acest sens ar duce la alăturarea a
două norme, creând o lex tertia. Nu se poate proceda nici juridic, nici matematic la
realizarea unei ecuații ce operează cu itemi diferiți, în sensul solicitat de reclamantă,
respectiv ca solda de funcţie să fie înlocuită cu salariul minim pe economie şi, totodată,
ulterior de a fi cumulată cu celelalte elemente componente, întrucât determinarea
modalităţii de calcul nu se poate face decât prin raportare la legea de salarizare în
vigoare. Așa cum am arătat, pentru perioada cât dispozițiile art. 60 din Legea nr.
223/2015 au fost în vigoare în forma de care se prevalează contestatorii, s-a menținut
același sistem de salarizare în care nu s-a stabilit o valoare a salariului de funcției egală
cu valoarea salariului minim brut pe țară. Nu este permis ca, pe cale de interpretare,
prin alăturarea a două norme - să se creeze o lex tertia, întrucât această soluţie ar
conduce la supravieţuirea unei norme abrogate şi, mai mult decât atât, este contrară

84
soluţiei legislative explicite, cuprinsă în anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, aşa
cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.30/2016, privitoare la
dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, dacă salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază a respectat

limita salariului de bază minim brut pe țară aplicabil în perioada respectivă, nu era
aplicabilă actualizarea pensiei militare de serviciu, chiar dacă una din componentele lui
(solda/salariul de funcție) era mai mică decât cuantumul salariului de bază minim brut
pe țară.

În cadrul dezbaterilor s-a reținut că, de la momentul sesizării problemei de

drept, practica a fost unificată în sensul opiniei formatorilor INM.

3. Actualizarea pensiei de serviciu acordată personalului aeronautic civil navigant

profesionist cu rata medie anuală a inflației

Titlul problemei de drept1: Actualizarea pensiei de serviciu acordată personalului

aeronautic civil navigant profesionist cu rata medie anuală a inflaţiei.

Materia: civil
Subcategoria: litigii de muncă şi asigurări sociale
Obiect ECRIS: Asigurări sociale - recalculare pensie
Acte normative incidente: art. 425 din Legea nr.223/2007 privind Statutul personalului
aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România (forma în vigoare
începând din 07.08.2017)
Cuvinte-cheie: pensie de serviciu, rata inflației

1. Prezentarea problemei juridice cu arătarea situaţiei de fapt:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de beneficiarul unei pensii de
serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic
civil navigant profesionist se solicită, în contradictoriu cu casa de pensii din sistemul
public, obligarea pârâtei la actualizarea pensiei de serviciu cu indicele de inflaţie, cu
plata diferențelor de pensie, începând cu data de 01.03.2016 la zi.
o rata inflaţiei 2015 = -0,6% (negativă)

1
CA București

85
 o rata inflației 2016 = -1,5% (negativă)
o rata inflației 2017 = 1,3%.
o rata inflației 2018 = 4,6%.
Problema de drept priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 425 din Legea nr.
223/2007, în sensul de a se stabili dacă prin rata medie anuală a inflaţiei se înţelege:
1) indicatorul definitiv aferent anului precedent celui în care se face actualizarea,
indiferent dacă INS a comunicat sau nu acest indicator la data de 1 ianuarie a anului în
care se face actualizarea sau
2) ultimul indicator comunicat de INS şi cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în
care se face actualizarea.
Casa de pensii a interpretat textul legal în sensul că indicatorul definitiv cunoscut
prin comunicarea INS, la data de 1 ianuarie 2017, a fost rata medie anuală a inflaţiei
aferentă anului 2015 (negativă), indicatorul definitiv cunoscut la data de 01 ianuarie
2018, prin comunicarea INS, a fost rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2016
(negativă), iar indicatorul definitiv cunoscut la data de 01 ianuarie 2019, prin
comunicarea INS, a fost rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2017.
Beneficiarul pensiei de serviciu solicită ca actualizarea pensiei de serviciu să se
realizeze cu utilizarea ratei medie anuală a inflaţiei din anul precedent.
3. Legislaţia internă relevantă:
Art. 425 din Legea nr.223/2007 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.
59/2017 din 4 august 2017: „Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an,
cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a
fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată."
Art.102 alin.(2) din Legea nr.263/2010: „Valoarea punctului de pensie se
majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din
creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.”
Art.102 alin. (21) din Legea nr.263/2010: „Începând cu anul 2013, indicatorii
prevăzuţi la alin. (2), utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul
următor, sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior,
comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.”
4. Doctrina privind problemele juridice: -
5. Decizii ale Curţii Constituţionale, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care vizează strict problematica analizată: -
6. practica judiciară
6.1. Decizia nr. 4387/10.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în
dosarul nr. 4133/3/2019. Redăm considerentele relevante:

86
 „Curtea constată că atât rata anuală a inflaţiei pentru anul 2016, cât şi rata
anuală a inflaţiei pentru anul 2015 au fost negative (-1,5% în anul 2016 şi -0,6% în anul
2015).
Indicatorul definitiv cunoscut de intimată la data de 01.01.2017 a fost rata medie
anuală a inflaţiei aferentă anului 2015 cu valoare negativă, motiv pentru care, în mod
corect, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată cererea apelantei reclamante de
actualizare a pensiei de serviciu pentru anul 2017.
În ceea ce priveşte anul 2018, INS a comunicat rata medie anuală a inflaţiei pe
anul 2017 de 1,3% la data de 12.01.2018, prin comunicatul de presă nr.17/12.01.2018.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 425 din Legea nr. 223/2007 care se
referă în mod expres la „indicatorul definitiv cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an
în care se face actualizarea”, stabilind, totodată, şi modalitatea în care intimata ia
cunoştinţă de acest indicator definitiv „comunicat de Institutul Naţional de Statistică”,
Curtea apreciază că sunt neîntemeiate susţinerile apelantei reclamante privind obligaţia
intimatei de a îi actualiza pensia de serviciu, începând cu 01.01.2018, cu rata medie
anuală a inflaţiei pe anul 2017 de 1,3%.
La data de 01.01.2018, singurul indicator definitiv comunicat de Institutul
Naţional de Statistică era rata anuală a inflaţiei pentru anul 2016 care a fost negativă.
Interpretarea textului art. 425 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul
personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă nu poate fi decât una
literală, sensul normei juridice rezultând în mod expres din termenii folosiţi de legiuitor
pentru stabilirea momentului în care se face actualizarea şi a procedurii ce trebuie
urmată de intimată.
Interpretarea propusă de apelanta reclamantă privind modalitatea în care
intimata poate să ia cunoştinţă de indicatorul definitiv al ratei medii anuale a inflaţiei
sau data la care poate să realizeze actualizarea excede textului legal, fiind o adăugare
nepermisă la lege.”
6.2. Decizia nr. 5224/15.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în
dosarul nr. 6608/3/2019. Redăm considerentele relevante:
„Prin urmare, când vorbește despre indicator definitiv ”cunoscut” în anul curent
ori la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, legea are în vedere
sensul propriu al termenului ”cunoscut”, de fapt ajuns la cunoștința celui obligat, în
forma prevăzută de lege, în speță, prin comunicarea din partea Institutului Național de
Statistică, iar nu despre o simplă posibilitate a determinării și luării la cunoștință, pe
baza criteriilor relevante, care ar putea fi cunoscute la data de 1 ianuarie a fiecărui an.
De aceea, rata inflației cu care se face actualizarea într-un an nu este aferentă
nici măcar anului anterior, ci anului dinaintea acestuia, ca fiind ultima efectiv cunoscută
și comunicată la data de 1 ianuarie a respectivului an. Rata inflației aferentă anului

87
anterior va fi făcută cunoscută în forma prevăzută de lege după data de 1 ianuarie a
anului în curs și ea va da criteriul de actualizare a pensiei de serviciu pentru anul
următor, pentru că este ultima cunoscută la data de 1 ianuarie a acestuia.
În consecință, având în vedere că ratele medii anuale ale inflației cu care se fac
actualizările de pensie în anii 2017 și 2018 sunt cele aferente anilor 2015 și 2016, și că
acestea au fost negative (-0,6 % în 2015 și -1,5 în 2016), solicitarea vizând acordarea de
diferențe de pensie în considerarea lor, începând data de 1 ianuarie 2017, este
nefondată și de respins ca atare.”
6.3. Decizia nr. 4648/21.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în
dosarul nr. 1093/3/2019. Redăm considerentele relevante:
„Cu privire la referirea la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face
actualizarea făcută de textul de lege anterior evocat, Curtea are în vedere că raţiunea
pentru care legiuitorul a făcut trimitere la respectiva dată este aceea de a arăta faptul
că indicele de inflaţie în raport de care se actualizează pensia de serviciu este cel
aferent anului anterior celui în care urmează a se face actualizarea. O astfel de
concluzie rezultă, în principal, din faptul că numai utilizând acest indice de inflaţie,
care este cel mai apropiat de data la care se face actualizarea, se ajunge la atingerea
scopului pentru care a fost edictată dispoziţia legală redată mai sus, respectiv acela de
a acoperiri devalorizarea monedei naţionale determinată de procesul de inflaţie şi a
aduce, astfel, pensia la puterea de cumpărare din momentul la care se face
actualizarea.
Faptul că la data de 1 ianuarie din anul în care se face actualizarea nu se află
publicat pe pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică indicele de inflaţie din
anul anterior nu atrage, însă, concluzia la care a ajuns tribunalul, în sensul că se
utilizează indicele de inflaţie aferent anului care precedă pe cel anterior celui în care se
face actualizarea (cum este în speţă anul 2017 faţă de anul 2019) numai pentru simplul
fapt că acest indice este cel aflat pe pagina de internet a instituţiei menţionate la data
de 1 ianuarie anterior referită. În acest sens, instanţa menţionează că sintagma
„cunoscut” din cuprinsul art. 425 din Legea nr. 223/2007 nu reprezintă momentul la care
se publică pe pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică, întrucât, în măsura
în care s-ar interpreta astfel, s-ar ajunge la situaţia în care prin simpla manifestare de
voinţă a acestei instituţii să se poată influenţa cuantumul pensiilor de serviciu prevăzute
de Legea nr. 223/2007, lucru care este evident că nu poate fi permis.
În acest context, Curtea apreciază întemeiate criticile apelantului în sensul că
actualizarea pensiei dispusă de prima instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2019
trebuia să se raporteze la indicele de inflaţie aferent anului 2018, care, potrivit datelor
aflate pe pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică, a fost de 4,6, având
valoare pozitivă, împrejurarea că acest indice de inflaţie a fost diseminat publicului de

88
instituţia cu atribuţii în materie ulterior datei de 1 ianuarie 2019 nefiind de natură a
conduce la altă concluzie pentru argumentele expuse în cele ce preced.
Urmând acelaşi raţionament cu cel arătat, şi actualizarea pensiei începând cu
data de 01.01.2018, trebuie realizată prin raportare la indicele de inflaţie din anul
precedent, respectiv anul 2017, indice care, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, dar
nu l-a utilizat, a fost de 1,3, având, de asemenea, valoare pozitivă.”
7. Soluţii juridice posibile:
7.1. Într-o opinie (Decizia nr. 4387/10.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel
Bucureşti în dosarul nr. 4133/3/2019, Decizia nr. 5224/15.11.2019 pronunţată de Curtea
de Apel Bucureşti în dosarul nr. 6608/3/2019), se consideră că interpretarea dispozițiilor
art. 425 din Legea nr. 223/2007 astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 59/2017, nu poate fi decât literală, în sensul că rata medie anuală a
inflaţiei este indicatorul definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se
face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
7.2. În altă opinie (Decizia nr. 4648/21.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel
Bucureşti în dosarul nr. 1093/3/2019) se consideră că interpretarea dispozițiilor art. 42 5
din Legea nr. 223/2007 astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de Urgenţă nr.
59/2017, trebuie să se facă în scopul pentru care au fost reglementate: de actualizare a
drepturilor de pensie cu rata inflației din anul anterior. Faptul că indicatorul definitiv al
ratei medii anuale a inflaţiei din anul precedent nu este cunoscut la data de 1 ianuarie a
fiecărui an în care se face actualizarea, nu poate fi suportată de beneficiarul drepturilor
de pensie (culpa fiind a instituțiilor statului).
8. Opinia redactorului referatului
Prin rata medie anuală a inflaţiei prevăzută de art. 42 5 din Legea nr. 223/2007
astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2017 se înţelege ultimul
indicator comunicat de INS şi cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face
actualizarea, condiţiile de determinare a acestui indicator fiind explicit stabilite de
legiuitor în cuprinsul textului legal analizat.

Opinia formatorilor INM:

Preliminar, observăm că prin conținutul actual al art. 42 5 din Legea nr.223/2007,

introdus prin O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative
din domeniul pensiilor de serviciu, spre deosebire de reglementarea anterioară1,

1
Art. 425 din Legea nr.223/2007 în forma instituită prin Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007
privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, prevedea: ”Pensia de
serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul

89
actualizarea pensiilor de serviciu acordate personalului aeronautic civil navigant
profesionist a fost, formal, “autonomizată”, în sensul că a devenit un proces care nu mai
depinde de valoarea punctului de pensie și de dispozițiile aplicabile prin legile privind
sistemul public de pensii.
INS desfășoară o activitate reglementată, este organizat și funcționează ca organ
de specialitate cu personalitate juridică al administrației publice centrale în subordinea
Guvernului, având rol de organizare și coordonare a statisticii oficiale din România 1. INS
anunță public un calendar asumat de diseminare a indicatorilor statistici, inclusiv rata
anuală a inflației/indicele prețurilor de consum (IPC).
În mod obiectiv, rata medie anuală a inflației aferentă anului anterior, ca
indicator definitiv, nu poate fi cunoscută și comunicată anterior datei de 1 ianuarie a
fiecărui an. Textul referindu-se la indicator definitiv, rata prognozată nu poate fi luată
în considerare. Publicarea după data de 1 ianuarie a IPC definitiv pentru anul anterior nu
poate exprima o culpă a INS care are obligația de a colecta și prelucra de la furnizorii de
date statistice informațiile necesare calculului în raport de activitatea acestora până la
31 decembrie inclusiv.
Față de alegerea ca reper temporal a datei de 1 ianuarie a fiecărui an, de
menționarea expresă a caracterului definitiv a indicatorului referit, a termenului
“cunoscut”, în modalitatea comunicării de către INS, apreciem că, deși nu apare firesc
cel puțin prin raportare la sensul cuvântului “actualizare”, intenția legiuitorului nu a
fost aceea de a genera un proces de actualizare a pensiilor de serviciu acordate
personalului aeronautic civil navigant profesionist în raport de rata anuală a inflației din
anul anterior celui în care se face, din oficiu, actualizarea, ci în raport de inflația
aferentă anului precedent acestuia.
De altfel, același algoritm de “actualizare” este regăsit, de o manieră explicită, și
în alin. 21 al art. 102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice2,
dar și în art. 86 alin. 5 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. 3

corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.
1
Legea nr. 226 din 5 iunie 2009 a organizării și funcționării statisticii oficiale în România, H.G. nr. 957/2005 (rep.
2007) privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică ș.a.
2
Abrogat, între timp, de art. 183 alin. 1 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Textul prevedea:
„Începând cu anul 2013, indicatorii prevăzuţi la alin. (2), utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul
următor, sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul
Naţional de Statistică”.
3
„Indicatorii prevăzuţi la alin. (4) utilizaţi la stabilirea valorii punctului de referinţă pentru anul următor sunt cei
definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”.

90
 Soluțiile alternative de reglementare pentru o actualizare reală sunt evidente și
erau accesibile1, dar nu au fost însușite de legiuitor. Prin urmare, apreciem că nu atât
textul legal este interpretabil, cât rațiunea sa este discutabilă.
Față de cele de mai sus, apreciem că interpretarea textului art. 42 5 din Legea
nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din
aviaţia civilă nu poate fi decât una literală, sensul normei juridice rezultând în mod
expres din termenii folosiţi de legiuitor.
În concluzie, opinia formatorilor IMN este aceea că dispoziţiile art.425 din Legea
nr.223/2007 trebuie interpretate în sensul că prin rata medie anuală a inflaţiei se
înţelege ultimul indicator comunicat de INS şi cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în
care se face actualizarea2.

Cu majoritate, participanții au agreat opinia conform căreia indicatorul

definitiv cunoscut la data de 1 ianuarie vizează rata medie a inflației aferentă
anului anterior, chiar dacă aceasta este comunicată de INS după data de 1
ianuarie, conform opiniei nr. 2 exprimată la nivelul Curții de Apel București.
În favoarea soluției agreate în opinie majoritară, au fost reținute, în plus față de
argumentele menționate în cea de-a doua opinie exprimată la nivelul Curții de Apel
București, următoarele:
- succesiunea în care sunt plasate, în cuprinsul art. 425 din Legea nr. 223/2007,
atributele aferente indicatorului privind rata medie a inflației, sprijină interpretarea

1
În arhitectonica Legii nr. 263/2010, această abordare apare a fi oarecum firească și logică, din moment ce art. 20
alin. (4) prevede că „în situaţia în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3
zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat
pe anul precedent, până la adoptarea noului buget”. Se înțelege că situația firească, regula, este aceea a adoptării
acestui act normativ înainte de expirarea exercițiului bugetar, deci cunoscându-se doar IPC aferent anului anterior.
Pe de altă parte, INS transmite public trimestrial date statistice definitive privind IPC. Totodată, dacă analizăm
situația începând cu anul 2017, observăm că au fost adoptate următoarele acte normative: Legea nr. 7 din 16
februarie 2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, Legea nr. 3 din 3 ianuarie 2018 a bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, Legea nr. 47 din 11 martie 2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe
anul 2019, Legea nr. 6 din 6 ianuarie 2020 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. În cel puțin două
cazuri IPC aferent anului anterior era calculat și chiar diseminat către public.
2
Prin decizia nr. 61 din data de 26 octombrie 2020 (dosarul nr. 1908/1/2020), Înalta Curte de Casație și Justiție a
respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunțatea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni
de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 425 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil
navigant profesionist din aviaţia civilă din România, în sensul de a se stabili înţelesul sintagmei „rata medie anuală a
inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de
Institutul Naţional de Statistică”, respectiv, dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care
se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face
actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică.

91
raportării la indicatorul “cunoscut” la data de 1 ianuarie, chiar dacă acesta este
“comunicat” de INS ulterior acestei date;
- menționarea datei de 1 ianuarie are o semnificație calendaristică, de delimitare
între anul în care se realizează actualizarea și cel în raport de care se realizează această
actualizare, și mai puțin semnificația intrinsecă de punct fix, în funcție de care se
stabilește valoarea de referință pentru actualizare.

În sprijinul opiniei exprimate de formatorii INM, în cadrul dezbaterilor s-au

menționat următoarele:
- în măsura în care scopul legiuitorului ar fi fost actualizarea, în toate cazurile, cu
rata inflației din anul anterior, acesta ar fi făcut o trimitere expresă în acest sens în
textul de lege, astfel cum a procedat în alte materii;
- dispozițiile art. 425 din Legea nr. 223/2007 fac referire la indicatorul „definitiv”
cunoscut la data de 1 ianuarie.

***

În cadrul întâlnirii au fost puse în discuție și o serie de alte probleme de drept,

apărute în practica judiciară de la momentul consultării instanțelor în vederea pregătirii
punctajului de discuții:
1) condițiile de acordare a repausului săptămânal, în cazul muncii efectuate în
ture, care presupun 12 ore de repaus zilnic între 2 zile de activitate. Opiniile exprimate
au fost în sensul că, în această ipoteză, în vederea realizării normei de lucru de 40 de
ore/săptămână, secvența de 12 ore de repaus zilnic poate fi considerată ca fiind
acoperită în cele 48 de ore de repaus săptămânal.
2) dovada cheltuielilor de școlarizare în cazul executării clauzelor de formare
profesională inserate în contractele de muncă.
3) temeiul și data de la care poate fi acordată dobânda legală aferentă drepturilor
de pensie, ca urmare a admiterii contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de
casele de pensii. În ceea ce privește temeiul acordării dobânzii, s-a opinat că acesta
este de natură delictuală, prejudiciul constând în lipsirea de folosința sumei de bani
aferentă drepturilor care nu au fost recunoscute. Referitor la momentul de la care poate
fi acordată dobânda legală, s-a menționat că trebuie avut în vedere momentul expirării
termenului în care casa de pensii avea obligația de a soluționa cererea, și nu momentul
depunerii cererii la casa de pensii.
4) competența între secțiile specializate în materia litigiilor privind drepturile
bănești ale militarilor: secția de contencios administrativ sau secțiile civile specializate

92
în soluționarea litigiilor de muncă? S-a reținut că, în practică, astfel de litigii sunt
soluționate în cadrul ambelor secții specializate.

Formatori INM
Prof. univ. dr. Luminița Dima
Conf. univ. dr. Septimiu Panainte

93