Sunteți pe pagina 1din 9

Seminar nr.

3-4

Probleme teoretice puse în discuţie

Contractul individual de muncă

1.Încheieera contractului individual de muncă


1.1. Noţiune, trăsături caracteristice, elemente esenţiale
1.2. Capacitatea juridică a persoanei fizice care se încadrează în muncă
1.3. Capacitatea juridică a angajatorului
1.4. Consimţământul părţilor la încheierea contractului individual de muncă
1.5. Forma contractului individual de muncă
1.6.Înregistrarea contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă poate fi definit ca fiind înţelegerea încheiată în scris, prin
care o parte – salariatul - se obligă la prestarea, cu continuitate, în timp, a unei munci în folosul şi
sub autoritatea celeilalte părţi – angajatorul - iar acesta îi asigură, la rândul său, plata salariului şi
condiţii adecvate de muncă.
Persoana fizică dobândeşte capacitatea deplină de a încheia un contract de muncă la
împlinirea vârstei de 16 ani, spre deosebire de dreptul comun unde capacitatea deplină de
exerciţiu se dobândeşte la vârsta de 18 ani.
Începând cu vârsta de 15 ani şi până la 16 ani, legea recunoaşte persoanei o capacitate
biologică de muncă parţială, ceea ce determină recunoaşterea capacităţii restrânse de a se încadra
în muncă. Încadrarea tinerilor sub 16 ani se poate face numai cu aprobarea părinţilor sau a
reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea lor fizică, aptitudinile şi
cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea
profesională.
La încheierea contractului, părinţii vor semna alături de copii, lipsa acordului va atrage
nulitatea absolută. Acordul va fi retras, dacă dezvoltarea minorului este periclitată, caz în care
contractul de muncă încetează.
Angajatorul persoană juridică poate încheia contracte individuale de muncă, din momentul
dobândirii personalităţii juridice. În principiu acesta dobândeşte capacitate de a încheia un
contract de muncă în momentul înfiinţării sale legale, respectiv în momentul dobândirii
personalităţii juridice.
Codul muncii stabileşte: contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului
părţilor în formă scrisă, în limba română.
Forma scrisă a contractului individual de muncă reprezintă o condiţie „ad
probationem”, ceea ce presupune că angajatul poate demonstra existenţa contractului prin orice
mijloc de probă prevăzut de lege.
Întrebări

1. Comentaţi conţinutul art.10 din Codul Muncii.

2. Care sunt trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă?

3. Precizaţi caracteristicile obligaţiei de informare a salariatului de către


angajator.

4. Care este forma cerută de lege pentru încheierea contractului individual


de muncă?
Speţe

Reclamantul C.T. a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va


pronunţa împotriva pârâtei S.C. B.C. S.R.L., aceasta să fie obligată să încheie în
forma cerută de lege şi să înregistreze la autorităţile competente, contractul de
muncă pentru perioada 1.08.2014- 15.09.2015 în care a fost angajat, precum şi la
achitarea salariului aferent perioadei de lucrate.
La data de 27.05.2015, contestatorul şi-a precizat acţiunea, în sensul ca
unitatea sa-i plătească salariul de 10. 600 lei pe perioada august-septembrie 2014,
reprezentând munca desfăşurată pe această perioadă în calitate de şofer pe
autobasculanta unităţii, înţelegând în acelaşi timp să renunţe la capătul de cerere
privind obligarea pârâtei să încheie un contract de muncă pe perioada în care a fost
încadrat.
Apreciind ca întemeiată cererea reclamantului, acesta a fost admisă de către
instanţa de judecată pe baza art.16 C. muncii.
În acest sens, instanţa a reţinut că între reclamant şi unitatea pârâtă nu a fost
încheiat un contract de muncă în formă scrisă, dar reclamantul a făcut dovada
faptului că a prestat muncă în cadrul unităţii pârâte în calitate de şofer. Că este aşa
o dovedesc probele existente la dosar, anume foile de parcurs depuse la dosar,
coroborate cu probele testimoniale administrate.

Probleme de rezolvat

1. Ce ar trebui să hotărască instanţa de judecată? Argumentaţi.


Reclamanta M.F. a solicitat instanţei de judecată, ca prin hotărârea
judecătorească pe care o va pronunţa împotriva pârâtelor S.C. X şi ITM
Timiş pentru opozabilitate, să dispună anularea dispoziţiei de desfacere a
contractului individual de muncă cu nr. 1585964 din 1.10.2002, plata
contribuţiilor la asigurările sociale de stat, plata costului spitalizării, precum
şi daune morale pentru deteriorarea sănătăţii şi a tuturor cheltuielilor ce
derivă din aceasta.
Acţiunea reclamantei cu toate capetele sale de cerere, a fost apreciată
de instanţa de judecată ca inadmisibilă. În acest sens instanţa a observat că
între reclamantă şi unitatea S.C. X nu s-a încheiat un contract individual de
muncă , care să fie înregistrat în evidenţele ITM Timiş, or, în lipsa unui
asemenea contract, care să fie opozabil părţilor, reclamanta nu este
îndreptăţită să pretindă cele formulate în acţiune.
Cu alte cuvinte, reclamanta nu poate solicita instanţei obligarea
respectivei pârâte în calitate de angajator la respectarea unui contract
individual de muncă, care din punct de vedere juridic este inexistent. Acel
contract nu a fost înregistrat la ITM Timiş, chiar daca reclamanta a semnat
un asemenea contract după cum susţine , într-un singur exemplar, astfel că,
lipsa unui contract individual de muncă prohibeşte reclamanta de dreptul de
a pretinde drepturi recunoscute de lege persoanelor salariate în temeiul unui
contract individual de muncă.

Tribunalul Timiş, secţia civilă, sentinţa nr.410 din 30 martie 2004,


publicată în “Sinteză de practică judiciară comentată”, Ed. All Beck, p.69

Probleme de rezolvat

1. Comentaţi soluţia instanţei.


CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA
incheiat si inregistrat sub nr…../….. in registrul general de evidenta a salariatilor

Partile contractului

Angajator – persoana juridica/fizica ………………………. , cu sediul/domiciliul in


……………., inregistrata la registrul comertului/autoritatile administratiei publice din
………………. sub nr. ……………….., cod fiscal ……………., telefon …………,
reprezentata legal prin…………….., in calitate de ………………,
si
salariatul/salariata – domnul/doamna …………………, domiciliat/domiciliata in
localitatea ………………….., str. …………….., nr. ……, judetul ……………….,
posesor/posesoare al/a buletinului/cartii de identitate/pasaportului seria……….,
nr………………., eliberat/eliberata de ……………………… la data de
…………………………., CNP ……………………….. permis de munca
……………….. nr. ………………… din data ………………….,
am incheiat prezentul contract individual in urmatoarele conditii asupra carora am
convenit:

Obiectul contractului:…………………………………………….

Durata contractului:

nedeterminata, salariatul/salariata ……………. urmand sa inceapa activitatea la data


de …………………;
determinata, de ……….. luni, pe perioada cuprinsa intre data de …………….. si data
de …………………/ pe perioada suspendarii contractului individual de munca al
titularului de post.

Locul de munca

Activitatea se desfasoara la …………………………………


In lipsa unui loc de munca fix salariatul va desfasura activitatea astfel:
……………………………………………

Felul muncii
Functia/meseria ……………………………………. Conform Clasificarii ocupatiilor din
Romania.

Atributiile postului

Atributiile postului sunt prevazute in fisa postului, anexa la contractul individual de munca

Conditii de munca

Activitatea se desfasoara in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991 privind


stabilirea duratei timpului de munca sub 8 ore pe zi pentru salariatii care lucreaza
in conditii deosebite – vatamatoare, grele sau periculoase.
Activitatea prestata se desfasoara in conditii normale/deosebite/speciale de munca,
potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si ale drepturi de
asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.

Durata muncii

O norma intreaga, durata timpului de lucru fiind de ……. ore/zi, …… ore/saptamana.


a) Repartizarea programului de lucru se face dupa cum urmeaza: ………… (ore
zi/ ore noapte/inegal).
b) Programul de lucru se poate modifica in conditiile regulamentului
intern/contractului colectiv de munca aplicabil.
O fractiune de norma de …ore/zi (cel putin 2 ore/zi), ……ore/saptamana.
a) Repartizarea programului de munca se face dupa cum urmeaza: …………
(ore zi/ ore noapte).
b) Programul de lucru se poate modifica in conditiile regulamentului
intern/contractului colectiv de munca aplicabil.
c) Nu se vor efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau
pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau
inlaturarii consecintelor acestora.

Concediul

Durata concediului anual de odihna este de ………….. zile lucratoare, in raport cu durata
muncii (norma intreaga, fractiune de norma).
De asemenea, beneficiaza de un concediu suplimentar de ………………

Salariul

Salariul de baza lunar brut: ………… lei


Alte elemente constitutive:
a) sporuri …………………
b) indemnizatii …………….
c) alte adaosuri …………….
Orele suplimentare prestate in afara programului normal de lucru sau in zilele in care
nu se lucreaza ori in zilele de sarbatori legale se compenseaza cu ore libere platite
sau se platesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de munca
aplicabil sau Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Drepturi si obligatii ale partilor privind securitatea si sanatatea in munca:

echipament individual de protectie ………………..;


echipamentu individual de lucru ………………….;
materiale igienico-sanitare ………………………..;
alimentatie de protectie …………………………...;
alte drepturi si obligatii privind sanatatea si securitatea
in munca…………………

Alte clauze

perioada de proba este de ………………;


perioada de preaviz in cazul concedierii este de ……….. zile lucratoare, conform
Legii nr. 53/2003 Codul muncii sau contractului colectiv de munca;
perioada de preaviz in cazul demisiei este de ……… zile calendaristice, conform
Legii nr. 53/2003 – Codul muncii sau contractului colectiv de munca;
in cazul in care salariatul urmeaza sa-si desfasoare activitatea in strainatate,
informatiile prevazute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul
muncii se vor regasi si in contractul individual de munca;
alte clauze.

Drepturi si obligatii generale ale partilor

Salariatul are, in principal, urmatoarele drepturi


a) dreptul la salarizare pentru munca depusa;
b) dreptul la repaus zilnic si saptamanal;
c) dreptul la concediu de odihna anual;
d) dreptul la egalitate de sanse si tratament;
e) dreptul la securitate si sanatate in munca;
f) dreptul la formare profesionala, in conditiile actelor aditionale.
Salariatului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:
a) obligatia de a realiza norma de munca sau, dupa caz, de a indeplini atributiile
ce ii revin conform fisei postului;
b) obligatia de a respecta disciplina muncii;
c) obligatia de fidelitate fata de angajator in executarea atributiilor de serviciu;
d) obligatia de a respecta masurile de securitate si sanatate a muncii in unitate;
e) obligatia de a respecta secretul de serviciu.
Angajatorul are, in principal, urmatoarele drepturi:
a) sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii
lor;
b) sa exercite controlul asupra modului de indeplinire a sarcinilor de serviciu;
c) sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile
corespunzatoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si
regulamentului intern.
4. Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:
a) sa acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de
munca, din contractul colectiv de munca aplicabil si din lege;
b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la
elaborarea normelor de munca si conditiile de munca;
c) sa informeze salariatul asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care
privesc desfasurarea relatiilor de munca;
d) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a
solicitantului;
e) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului.

Dispozitii finale

Prevederile prezentului contract individual de munca se completeaza cu dispozitiile Legii nr.


53/2003 – Codul muncii si ale contractului colectiv de munca aplicabil incheiat la nivelul
angajatorului/grupului de angajatori/ramurii/national, inregistrat sub. nr. ……/ ……. la Directia
generala de munca si solidaritate sociala a judetului/municipiului ………./ Ministerul Muncii si
Solidaritatii Sociale.
Orice modificare privind clauzele contractuale in timpul executarii contractului individual de
munca impune incheierea unui act aditional la contract, conform dispozitiilor legale.

Prezentul contract individual de munca s-a incheiat in doua exemplare, cate unul pentru fiecare
parte.

Conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau


incetarea prezentului contract individual de munca sunt solutionate de instanta
judecatoreasca competenta material si teritorial, potrivit legii.

Angajator, Salariat
……………….. ………………..

Reprezentant legal
…………………………….

Pe data de ……………… prezentul contract inceteaza in temeiul art. ………. din Legea
nr. 53/2003 – Codul muncii, in urma indeplinirii procedurii legale.

Angajator
……………………

S-ar putea să vă placă și