Management în sănătate

XV/4/2011; pp. 13-20 MANAGEMENT FINANCIAR

OFERTA VS CEREREA DE SERVICII DE

SĂNĂTATE ÎN CONTEXTUL DEMOGRAFIC
ACTUAL DIN ROMÂNIA
Dr. Carmen Lavinia PANAIT,
medic primar Sănătate Publică şi Management
Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi
Perfecţionare în Domeniul Sanitar, Bucureşti
În contextul îmbătrânirii accentuate a populaţiei din ţara noastră, în prezent
este necesară o evaluare a situaţiei existente privind cererea şi oferta de servicii de
sănătate pusă la dispoziţie de către sistemul de sănătate.
Scop. Evaluarea situaţiei privind servicile de sănătate necesare populaţiei şi a celor
oferite în prezent , vizând în special pe cele adresate vârstnicilor.
Obiectivele principale ale lucrării au fost: a) analiza cadrului legal, b) identificarea
nevoilor de servicii de sănătate în raport cu evoluţia diferiţilor indicatori
demografici şi de sănătate, şi c) evaluarea ofertei serviciilor medicale şi medico-
sociale existente

I NTRODUCERE Metode. Studiu realizat este unul de tip observaţional, bazat pe analiză
descriptivă şi comparativă, pe date secundare.
Îmbătrânirea demografică preocupă din ce în ce mai Rezultate şi discuţii.
intens guvernele, în perspectiva găsirii de soluţii la Analiza cadrului legal actual a relevat faptul că accesul la servicii medicale
problemele induse de acest proces şi a diminuării se face în principal prin sistemul de asigurări de sănătate, fiind condiţionat
impactului acestora asupra economiei şi sistemelor publice de calitatea de asigurat, în timp ce accesarea serviciilor medico-sociale
de servicii. depinde de organizarea acestor servicii la nivel local de către autorităţile
Şi ţara noastră se confruntă în prezent cu acest locale. Distribuirea facilităţilor medicale şi medico-sociale, asigurarea cu
personal de îngrijire şi implicit furnizarea de servicii este diferită între cele
fenomen, cunoscând în ultimele decenii modificări două medii de rezidenţă, spaţiul rural fiind mai defavorizat. De asemenea,
semnificative ale structurii populaţiei. diferenţe între cele două medii de rezidenţă au fost înregistrate şi în ceea ce
Pentru a veni în întâmpinarea provocărilor ridicate de priveşte nevoile exprimate.
acest proces, ca ţară membră a Uniunii Europene, România Concluzii. Cererea de servicii de sănătate este în creştere, unele tipuri de
trebuie să adopte măsuri în concordanţă cu directivele servicii fiind solicitate mai frecvent de populaţie (cardiologie, oncologie,
acesteia, dar ţinând cont în acelaşi timp şi de condiţiile servicii de îngrijiri medico-sociale). Organizarea şi funcţionarea actuală a
sistemului de îngrijri de sănătate nu este adecvată şi nu stimulează
economice, sociale şi culturale specifice poporului român. furnizarea de îngrijiri eficiente medicale şi/sau medico-sociale, la domiciliu
În fundamentarea şi luarea de decizii adecvate privind sau în diferite instituţii, într-un cadru integrat. Oferta de servicii de sănătate
această problematică, este nevoie de cercetări multiple, cu răspunde în mică măsură nevoilor specifice persoanelor vârsnice, fiind
abordări diferite, în diverse domenii de activitate. afectată de subfinanţarea sistemului şi de alocarea arbitrară a fondurilor
Astfel, în domeniul sanitar se impune orientarea şi între diferitele tipuri de asistenţă medicală.
desfăşurarea de studii asupra unor aspecte cum ar fi:
sănătatea actuală a populaţiei şi nevoile acesteia în materie Cuvinte cheie. Cerere, ofertă, servicii de sănătate, vârstnici, analiză
situaţională.
de îngrijri de sănătate, organizarea şi funcţionarea
sistemului de sănătate şi posibilitatea acestuia de a
răspunde nevoilor actuale.
În încercarea de a completa informaţiile utile luării de
măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea accesului la servicii
M ETODOLOGIE
Încadrat în categoria studiilor observaţionale,
studiul are la bază metoda analizei descriptive şi
de sănătate, prezentul studiu şi-a propus să evalueze comparative pe date secundare.
acoperirea actuală cu servicii de sănătate în cadrul Sursele de informaţii folosite pentru selectarea datelor ce
sistemului de îngrijiri de sănătate din România, au făcut obiectul analizei au fost reprezentate de:
identificând totodată servicii necesare, corespunzătoare • acte normative care reglementează sistemul de
demografiei şi stării de sănătate actuale a populaţiei, asistenţă medicală şi medico-socială în România,
vizând în special pe cele adresate persoanelor vârstnice. • date statistice naţionale şi
• rezultate ale unor anchete realizate la nivel naţional,
Scop. Evaluarea situaţiei privind servicile de sănătate privind acoperirea cu servicii pentru întreaga populaţie sau
necesare populaţiei şi a celor oferite în prezent, vizând în numai pentru persoanele vârstnice.
special pe cele adresate vârstnicilor.
Pentru descrierea cererii de servicii de sănătate,
Obiectivele principale ale lucrării au fost: a) analiza văzută ca nevoi exprimate de populaţie către un furnizor,
cadrului legal privind organizarea serviciilor de sănătate, au fost abordaţi indicatori de accesare a diferitelor tipuri
b) identificarea nevoilor de servicii de sănătate în raport cu de servicii, iar în stabilirea nevoilor potenţiale de servicii
evoluţia diferiţilor indicatori demografici şi de sănătate, şi au fost evaluaţi deopotrivă indicatori demografici, ai stării
c) evaluarea ofertei serviciilor medicale şi medico-sociale de sănătate a populaţiei şi de accesare a diverselor
existente. servicii. 13

MANAGEMENT FINANCIAR
Oferta de servicii medicale şi medico-sociale a fost
analizată în special din perspectiva sistemului de asigurări
sociale de sănătate şi a celui de asistenţă socială, pe tipuri
de asistenţă, evidenţiindu-se totodată şi aspecte legate de
organizarea şi funcţionarea serviciilor.
De-alungul analizelor s-a urmărit evidenţierea serviciilor şi
facilităţilor destinate persoanelor vârstnice, deoarece
această categorie este considerată ca fiind cea mai mare
consumatoare de servicii medicale.
Finanţarea serviciilor de sănătate a fost luată în considerare
ca factor care influenţează atât cererea, cât şi oferta de
servicii de sănătate, prin influenţarea accesului.
R EZULTATE ŞI DISCUŢII
Disparităţile în accesul la îngrijiri apar, în general, ca
urmare a costurilor directe suportate de populaţie (coplăţi,
costuri legate de tratamente şi spitalizare), a costurilor
indirecte (cost transport, timp de aşteptare), aşezării
geografice inadecvate a facilităţilor de îngrijiri şi a calităţii
inegale a serviciilor de acelaşi tip.
După unele opinii, gradul de accesibilitate a populaţiei
din ţara noastră la serviciile de sănătate este influenţat de
factori care ţin de organizarea şi funcţionarea sistemului de
sănătate, de statutul de asigurat în sistemul de asigurări
sociale de sănătate, dar şi de nivelul veniturilor individuale ale
persoanelor, mediul de rezidenţă, condiţiile generale de viaţă
(care influenţează dimensiunile şi structura nevoilor de
îngrijire), educaţia şi stilul de viaţă [1] [2].
1. Analiza cadrului legal privind organizarea serviciilor
de sănătate
Sistemul de sănătate din România, dezvoltat de-
alungul timpului pe baza contextului politic, social,
economic şi cultural specific, urmăreşte aceleaşi principii
caracteristice majorităţii sistemelor de sănătate cunoscute
la nivel mondial, respectiv, asigurarea accesului universal
şi echitabil la serviciile de sănătate, libertatea de alegere
pentru consumatori şi furnizori de servicii şi utilizarea
eficientă a resurselor disponibile.
Reglementarea, coordonarea şi supravegherea
întregului sistem de sănătate sunt asigurate, la nivel
central, de către Ministerul Sănătăţii (MS), responsabil şi
de asigurarea cooperării cu alte sectoare de activitate cu
impact asupra sănătăţii populaţiei.
Sistemul serviciilor de sănătate, component al sistemului
de sănătate, cuprinde resurse umane, materiale, financiare,
informaţionale şi simbolice, care, utilizate în diferite
combinaţii, produc îngrijiri şi servicii pentru îmbunătăţirea şi
menţinerea stării de sănătate” [3]. Modul de organizare şi
finanţare a acestuia influenţează accesarea serviciilor
medicale de către populaţie, costul şi calitatea serviciilor
oferite [4].
Analiza datelor privind accesul la servicii de sănătate
în România, ne arată că principalul sistem prin care acesta
este asigurat este cel al asigurărilor sociale de sănătate.
Calitatea de asigurat este cea care condiţionează
accesul la cele trei pachete de servicii oferite în
14 prezent de sistem:
Management în sănătate
XV/4/2011; pp. 13-20
• pachetul de servicii de bază,
• cel ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ şi
• pachetul minimal de servicii.
Serviciile medicale oferite în cadrul asigurărilor
sociale de sănătate şi condiţiile în care acestea se oferă
sunt definite de Contractul-cadru şi Normele de aplicare
ale acestuia, elaborate multianual de Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate pe baza consultării cu diferite
organizaţii profesionale, patronale şi sindicale
reprezentative la nivel naţional.
Persoanele vârstnice au acces la serviciile oferite de
sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata
contribuţiei, dacă au calitatea de pensionari cu venituri din
pensii mai mici de 740 lei, dacă se află în întreţinerea unei
persoane asigurate sau fac parte dintre beneficiarii
prevederilor unor legi speciale, fără să aibă alte venituri decât
cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi.
Asigurarea acestora cu plata contribuţiei are loc ca urmare a
deţinerii unor venituri din pensie mai mari de 740 lei [5].
Serviciile de bază acordate vârstnicilor asiguraţi nu
diferă, în general, de cele furnizate altor categorii de vârstă şi
constau în servicii medicale, servicii de îngrijire a sănătăţii,
medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale.
Persoanele neasigurate beneficiază de servicii medicale
minime prevăzute în pachetul minimal de servicii.
Accesul în sistem şi către nivele de competenţă
superioară este în principal asigurat prin medicul de
familie, care oferă asistenţă nediscriminatoriu pacienţilor
şi se ocupă de toate problemele acestora.
Serviciile medicale de specialitate se acordă în unităţi
medicale din ambulatoriu şi în spitale, autorizate şi
evaluate, iar serviciile de medicină dentară se acordă de
către medicul de medicină dentară în cabinete medicale de
medicină dentară.
Serviciile medicale de recuperare şi îngrijirile
medicale la domiciliu se acordă pentru o perioadă de timp
şi după un ritm stabilit de medicul curant, de către
furnizori autorizaţi şi evaluaţi în acest scop.
Medicamentele cu sau fără contribuţie personală
suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, în
ambulatoriu, sunt cuprinse în lista elaborată de către
Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate (CNAS), cu consultarea Colegiului Farmaciştilor.
Serviciile medicale astfel oferite sunt plătite pe bază
de contract, de către casele de asigurări de sănătate, prin
care se asigură administrarea şi gestionarea sistemului de
asigurări de sănătate şi a Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate (FNUASS).
Serviciile medico-sociale sunt adresate persoanelor
dependente parţial sau total în realizarea activităţilor
curente de viaţă, persoanelor izolate, precum şi celor cu
afecţiuni fizice, psihice, mentale sau senzoriale. Acestea
reprezintă un complex de activităţi acordate în sistem
social şi medical integrat, pentru menţinerea autonomiei
persoanei şi prevenirea agravării situaţiei de dependenţă şi
se acordă, în general, în afara sistemului asigurărilor
sociale de sănătate.
 Management în sănătate
XV/4/2011; pp. 13-20 MANAGEMENT FINANCIAR
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este
cel care coordonează şi controlează la nivel central
asistenţa medico-socială.
Organizarea serviciilor medico-sociale la nivel local
este însă responsabilitatea autorităţilor administraţiei
publice locale (consiliile judeţene, consiliile locale -
municipale, orăşeneşti şi comunale).
Compartimentul din cadrul autorităţilor publice locale,
cu atribuţii în domeniul serviciilor medico-sociale, este
serviciul public de asistenţă socială, în care există
încadrată o echipă multidisciplinară alcătuită din asistenţi
sociali, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari,
care acordă îngrijiri integrate în comunitate.
Serviciile medico-sociale sunt acordate la domiciliu, în
instituţii de asistenţă socială sau unităţi medico-sociale, în
funcţie de rezultatele evaluărilor făcute în cadrul anchetei
sociale. Pentru vârstnici evaluările privind nevoile se fac
pe baza unei grile naţionale, care cuprinde criterii de
încadrare în grade de dependenţă [6].
Instituţiile de asistenţă socială, ca furnizori specializaţi
publici sau privaţi, asigură în principal găzduire, îngrijire
socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare,
reabilitare şi reinserţie socială. Unităţile specializate pentru
vârstnici, prevăzute în Nomenclatorul instituţiilor de asistenţă
socială, sunt reprezentate de: cămine pentru persoane
vârstnice, locuinţe protejate, centre de zi, centre care acordă
servicii de îngrijire şi asistenţă la domiciliu. Dintre acestea,
numai căminele şi locuinţele protejate acordă servicii în
sistem rezidenţial instituţionalizat, asigurând găzduire pe
perioada nedeterminată. Organizarea acestora diferă în funcţie
de situaţia în care se află beneficiarii acestora, de serviciile
oferite şi de durata acordării acestora.
Acordarea serviciilor medico-sociale la domiciliu sau
în instituţiile de asistenţă socială se realizează de echipe
multidisciplinare.
Unităţile de asistenţă medico-socială apărute, prin
reorganizarea unor unităţi medicale cu paturi, funcţionează
în subordinea autorităţilor locale şi acordă servicii
medicale şi sociale, persoanelor cu afecţiuni cronice care
necesită permanent sau temporar supraveghere, asistare,
îngrijire, tratament şi care, din diferite motive nu au
posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte
propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială.
Accesul în aceste unităţi se face cu avizul conducerii
acestora, la recomandarea unităţilor sanitare cu paturi sau
la solicitarea unor persoane fizice ori juridice, în baza unei
grile de evaluare medico-socială a persoanei, aprobată de
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.
Finanţarea serviciilor medicale şi a celor medico-sociale
se face diferit. În timp ce serviciile medicale sunt plătite în
majoritate din FNUASS, cele medico-sociale au ca sursă de
finanţare principală bugetele autorităţilor locale.
Unităţile medico-sociale sunt finanţate din venituri proprii
şi subvenţii acordate de la bugetele locale, în funcţie de
subordonare. Veniturile proprii provin din contribuţii
personale ale beneficiarilor sau ale susţinătorilor legali ai
acestora, stabilite de autorităţile cărora li se subordonează
şi din donaţii, sponsorizări sau alte surse [7]. Plăţile pentru
personalul medical, medicamentele şi materialele sanitare
din aceste unităţi se asigură prin transferuri de la bugetul
MS către bugetele locale [5].
2. Nevoile de servicii de sănătate în raport cu evoluţia
diferiţilor indicatori demografici şi de sănătate
O serie de indicatori demografici şi sanitari analizaţi
pentru evaluarea nevoilor de servicii de sănătate relevă
aspecte îngrijorătoare privind situaţia demografică a ţării,
starea de sănătate a populaţiei şi consumul de servicii.
Îmbătrânirea populaţiei este unul dintre factorii
recunoscuţi că determină creşterea nevoilor şi implicit a
cererii de servicii de sănătate.
Din punct de vedere demografic, structura pe grupe de
vârste în 2009 pune în evidenţă o populaţie deja îmbătrânită,
cu un procent de 19,9% persoane de 60 ani şi peste în totalul
populaţiei, evoluţia acesteia între anii 2000-2009, arătând o
creştere a procentului de vârstnici mai ales în detrimentul
persoanelor tinere (0-19 ani). Această evoluţie se va menţine
şi în viitor, potrivit proiecţiilor realizate de Centrul de
Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” Bucureşti.
Se constată totodată o creştere a speranţei de viaţă şi a
speranţei de viaţă la vârsta de 65 ani, cu o diferenţă între
cele două sexe şi medii de rezidenţă, în favoarea sexului
feminin şi a mediului urban [8].
Raportul de dependenţă a vârstnicilor a crescut de-a
lungul anilor atingând în 2008 valoarea de 21,3%, la nivel
naţional.
Starea de sănătate a populaţiei sugerează nevoi
specifice pentru diferite grupuri populaţionale, în timp ce
diferiţi indicatori privind îngrijirile de sănătate confimă o
creştere în accesarea unor tipuri de servicii medicale.
Astfel, deşi în ultima decadă mortalitatea generală a
înregistrat valori mai mari decât natalitatea, determinând
un spor natural negativ al populaţiei, ratele de mortalitate
pe grupe de vârste sunt în scădere la toate grupele de
vârstă, dar în special la grupele de vârstă înaintată. În
rândul populaţiei vârstnice mortalitatea este mai mare în
rural, faţă de urban [9].
Principalele cauze de mortalitate au fost între 2004-
2009, bolile aparatului cardiovascular şi tumorile.
Mortalitatea prin boli cardiovasculare a fost mai mare de-
alungul întregii perioade la femei decât la bărbaţi, pe când
cea prin tumori a avut valori mai mari la bărbaţi. [8].
Datele publicate pentru anii 2006 şi 2007 arătau că la
persoanele de 65 ani şi peste, principalele cauze de moarte
au fost aceleaşi ca în populaţia generală, dar mortalitatea
prin aceste cauze a fost cu mult mai mare ca în populaţia
generală (de 6 ori mai mare pentru bolile cardiovasculare
şi de 4 ori mai mare pentru tumori) [10].
Morbiditatea generală (cazuri noi de îmbolnăvire) în
populaţie a avut o tendinţă crescătoare în ultimii 10 ani.
Evoluţia structurii pe clase de boli a cazurilor noi de
îmbolnăviri ne arată că între anii 2000 şi 2009 au crescut
cazurile noi de îmbolnăviri prin boli ale aparatului
circulator, ale sistemului osteo-muscular, ale sistemului
nervos şi organelor de simţ, precum şi prin boli endocrine
şi de nutriţie (figura nr.1 ). 15

MANAGEMENT FINANCIAR
Figura 1. Evoluţia cazurilor noi de îmbolnăvire pe 6 clase de boli, 2000- aproximativ 56% erau femei. În cei doi ani
2009
Sursa datelor: Ministerul Sănătăţii, Anuarul de statistică sanitară 2009
Au fost remarcate scăderi ale cazurilor noi de
îmbolnăvire prin boli ale aparatului respirator şi boli
infecţioase şi parazitare.
În 2007, 44,9% din totalul cazurilor noi cu boli
cardiovasculare, 37, 3 % din cele cu boli ale sistemului
nervos şi 36, 4 % din totalul cazurilor noi cu tumori erau
persoane de 65 ani şi peste. Femeile vârstnice au avut
ponderi mari pentru bolile cardiovasculare, bolile
sistemului nervos, bolile sistemului osteomuscular, iar
bărbaţii vărstnici pentru boli ale aparatului circulator,
tumori şi boli ale sistemului nervos. [10].
Indicatorii privind accesarea serviciilor de sănătate pun
în evidenţă o creştere per total a internărilor în spital în 2009,
faţă de 2000. S-au înregistrat în această perioadă creşteri
pentru anumite clase de boli, precum boli cardiovasculare,
tumori, boli endocrine, nutriţie şi metabolism, boli ale
sistemului osteoarticular, şi scăderi pentru bolile infecţioase şi
parazitare, bolile respiratoriii, cele ale aparatului digestiv şi
ale organelor genito- urinare [9].
În 2009 şi 2010, potrivit datelor publicate de Şcoala
Naţională de Sănătate Publică, Management şi
Perfecţionare în Domeniul Sanitar, din totalul cazurilor
internate cea mai mare pondere o deţineau, în ordine
descrescătoare, internările pentru boli cardiovasculare,
boli respiratorii şi ale sistemului musculoscheletal.
Per total, cazurile externate decontate de Casa de
Asigurări de Sănătate a scăzut în 2009, faţă de 2006; în timp
ce cazurile externate decontate prin spitalizare continuă au
avut per ansamblu o evoluţie descrescătoare, cazurile
externate decontate prin spitalizare de zi au crescut.
Structura cazurilor externate decontate, pe secţii de
acuţi şi cronici, în aceeaşi perioadă, arată o predominanţă a
cazurilor din secţiile de acuţi, faţă de cele din secţiile de
cronici [11].
În jur de 20% dintre cazurile internate în secţiile de
acuţi din spitalele plătite pe bază de DRG, în anii 2005 şi
2006, erau persoane cu vârste de 65 ani şi peste, aproape
45% dintre acestea proveneau din mediul rural, iar
16
Management în sănătate
XV/4/2011; pp. 13-20
aproape jumătate din internările în spital s-au
făcut în urgenţă şi numai aproximativ în 20%
din acestea s-au făcut în baza trimiterii de la
medicul de familie sau medicul specialist
[12].
În ceea ce priveşte consultaţiile şi
tratamentele pentru diferite specialităţi
medicale, acestea au avut o variaţie oscilantă
între anii 2000 şi 2009. Specialităţile care au
întregistrat scăderi semnificative şi relativ
constante de la un an la altul au fost
chirurgia, ftiziologia, dermato-venerice,
oftalmologia, stomatologia şi ORL. Creşteri
au fost înregistrate pentru oncologie şi
medicina culturii fizice. Au existat variaţii
între judeţe în raport cu numărul de
consultaţii şi numărul de tratamente/locuitor
[9].
Raportat la aceeaşi perioadă, numărul de consultaţii în
dispensare a fost superior celui din unităţile ambulatorii şi
spitale luate împreună.
Totodată, potrivit datelor publicate de Casa Naţională
de Asigurări de Sănătate, numărul consultaţiilor în
ambulatoriu (la medicii de familie şi la medicii specialişti)
au crescut în 2009, faţă de 2005, acestea fiind mai
numeroase la medicul de familie, faţă de medicii
specialişti. De asemenea, a crescut numărul analizelor de
laborator şi a celor de imagistică medicală decontate de
casele de asigurări.
Evaluările subiective făcute de Institutul Naţional de
Statistică, în lucrarea ”Condiţiile de viaţă ale populaţiei din
România”, în 2006 şi 2007, au pus în evidenţă faptul că
persoanele vârstnice (65 ani şi peste) au avut ponderi
importante printre pacienţii medicilor cardiologi (45,6%),
urologi (32,3%), oftalmologi (30,7%) şi neurologi (28,5%).
Persoanele care au depăşit vârsta de 50 ani efectuează mai
frecvent controale periodice. Dintre persoanele vârstnice de
65-74 ani, care au avut nevoie să consulte un medic
specialist, respectiv stomatolog şi nu au putut, peste 2/3 din
aceştia au spus că nu îşi permit.
Vizitele la domiciliu efectuate de personalul mediu
sanitar au scăzut de aproape 15 ori în anul 2009, faţă de
anul 1989, având pe tot parcursul perioadei o scădere
progresivă de la un an la altul [9].
Numărul de beneficiari ai serviciilor medicale la
domiciliu decontate de casele de asigurări era la jumătatea
anului 2009 destul de redus comparativ cu cei ai altor
servicii. Această situaţie, poate avea două presupuse
cauze: fie legislaţia în domeniul sanitar nu încurajează
furnizorii de astfel de servicii să încheie contracte cu
casele de asigurări de sănătate, fie sumele decontate sunt
considerate insuficiente pentru acoperirea costurilor
îngrijirilor oferite.
Nu sunt disponibile actual suficiente date cu privire la
numărul, tipul de servicii medicale şi cheltuielile cu acestea
pe categorii de vârstă, dar este cert că acestea sunt mai mari
 Management în sănătate
XV/4/2011; pp. 13-20 MANAGEMENT FINANCIAR
la categoriile de vârstă înaintată, întrucât îngrijirea medicală a
vârstnicilor implică tehnologii mai scumpe, spitalizare
îndelungată, îngrijiri şi supraveghere mai costisitoare.
Potrivit studiilor realizate de Consiliul Naţional al
Persoanelor Vârstnice în anul 2009, în România există
solicitări mari venite din partea persoanelor vârstnice
pentru a fi îngrijite în instituţii de asistenţă socială, din
cauza veniturilor insuficiente ale acestora pentru
acoperirea costurilor vieţii de zi cu zi (medicamente,
alimente, cheltuieli de întreţinere a locuinţei, căldură,
curent electric, etc.) şi a lipsei personalului de îngrijire la
domiciliu [13].
Datele publicate de Ministerul Muncii pentru acelaşi an
arătau un număr mare de cereri în aşteptare pentru cămine
destinate persoanelor vârstnice (2726), atât pentru cămine
aparţinând autorităţilor locale, cât şi pentru cămine ale ONG-
urilor. Numărul mediu lunar de beneficiari ai îngrijirilor
acordate în aceste instituţii a fost în acelaşi an, de 7379, la
nivelul întregii ţări. Adunând acest număr la cel al solicitărilor
în aşteptare, s-ar putea afla cu aproximaţie numărul
persoanelor vârstnice cu nevoi exprimate de servicii acordate
în astfel de unităţi (peste 10 000). Din numărul mediu lunar
de beneficiari ai îngrijirilor la domiciliu finanţate de la
bugetele organizaţiilor neguvernamentale (13.333) 81% au
fost persoane vârstnice, restul fiind copii, persoane cu
handicap şi alte categorii. [14].
Problemele principale cu care se confruntă instituţiile
de asistenţă socială în care sunt asistate persoane vârstnice
în regim rezidenţial (cămine pentru persoane vârstnice,
centre de îngrijire şi permanenţă, centre de recuperare şi
reabilitare) sunt reprezentate de: suprapopularea acestora
(număr mare de persoane într-o cameră), fonduri
insuficiente, lipsă de personal specializat, dotare precară a
camerelor de locuit şi cu aparatură medicală [13].
Aproape 80% dintre beneficiarii serviciilor acordate în
unităţile medico-sociale evaluate de Consiliul Naţional
pentru Persoanele Vârstnice, sunt persoane cu vârsta de
peste 60 ani, iar în rândul acestora predomină cele de 70-
74 ani, majoritatea necesitând îngrijiri de lungă durată.
Raportul dintre femei şi bărbaţi prezintă mici diferenţe în
favoarea persoanelor de sex feminin [15].
3. Oferta actuală de îngrijiri de sănătate
Accesibilitatea la servicii de îngrijire medicală este
determinată de concordanţa dintre oferta şi cererea de
servicii, respectiv dintre disponibilitatea reală a facilităţilor
de îngrijiri comparativ cu cererea bazată pe nevoia reală
pentru servicii de sănătate.
Gradul de dezvoltare şi de răspândire în teritoriu a
infrastructurii sanitare, asigurarea cu personal medical,
condiţiile de furnizare a serviciilor de sănătate, precum şi
distribuirea şi utilizarea resurselor financiare, sunt factori
prin care este pusă în evidenţă şi în acelaşi timp influenţată
oferta sistemului de sănătate în materie de îngrijiri de
sănătate.
În ţara noastră, repartiţia unităţilor sanitare este inegală
între judeţe, statul fiind proprietarul majorităţii spitalelor,
ambulatoriilor de spital şi de specialitate, precum şi al
cabinetelor de medicină de familie. Cabinetele de
medicină dentară, cabinetele medicale de specialitate şi
farmaciile sunt în cea mai mare proporţie private [8]. Cele
mai multe dintre unităţile sanitare publice cu paturi au fost
transferate în anul 2010 de la Ministerul Sănătăţii către
autorităţile locale, împreună cu alte competenţe, precum
asistenţa medicală comunitară şi asistenţa medicală din
unităţile de învăţământ.
În anul 2009, numărul de spitale la 100000 locuitori
era, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
(OMS), mai mic decât cel de la nivelul Uniunii Europene
(UE) - 2,48, faţă de 2,67, pe când numărul de paturi de
spital/100000 locuitori era mai mare.
În vederea diminuării activităţii spitaliceşti, guvernul a
decis pentru perioada 2011-2013, reducerea numărului de
paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia
contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti cu
spitalele publice şi private din România [16].
Asigurarea cu personal medical în sistemul de îngrijiri
medicale este deficitară: deşi numărul personalului
medical a crescut uşor din anul 2002 până în anul 2009,
numărul acestuia la 1000 locuitori a fost mai mic decât
media în UE. Într-o situaţie, CNAS privind numărul de
medici de specialitate din ambulatoriu aflaţi în contract cu
casele de asigurări, medicii cu specialitatea geriatrie şi
gerontologie reprezentau în urmă cu doi ani numai 0,41%
din total. De asemenea, dintre cele 40 de specialităţi în
cadrul cărora se ofereau servicii în ambulatoriu populaţiei,
geriatria şi gerontologia ocupa locul 26 în ierarhia
realizată după numărul de medici oferind servicii sub
contract cu casa de asigurări, pe specialitate [17].
Deoarece asistenţa medicală este asigurată majoritar
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, este
important de evidenţiat situaţia furnizării serviciilor în
acest sistem.
Într-un studiu de evaluare efectuat de Casa Naţională
de Asigurări de Sănătate în anul 2009, asupra ofertei de
servicii existente, se arată că la jumătatea anului
respectiv existau un număr de 98 localităţi fără acoperire
cu servicii medicale în ambulatoriu, toate situate în
mediul rural [18].
În acelaşi an, exista o diferenţă în acoperirea cu
servicii de asistenţă medicală primară între cele două
medii de rezidenţă (mai slabă în rural faţă de urban), care
s-a menţinut, de altfel, pe parcursul întregii perioade 2004-
2009 şi care este explicată prin numărul mai mic de
medici de familie în contract cu casa de asigurări de
sănătate în rural, faţă de urban. Raportat la aceeaşi
perioadă, evoluţia ponderii populaţiei înscrise la medicul
de familie evidenţiază procente mai mici de persoane
asigurate înscrise în rural, faţă de urban.
Numărul contractelor cu furnizori de servicii
spitaliceşti a crescut de la 457 în 2004, la 515 în anul
2010, ca urmare a reorganizării unor spitale publice şi a
intrării în relaţie contractuală cu casele de asigurări de
sănătate a unor unităţi sanitare cu paturi private.
17
 Management în sănătate
MANAGEMENT FINANCIAR XV/4/2011; pp. 13-20

Situaţia furnizării de servicii în Figura 2. Situaţia contractelor şi a medicilor în contract cu casa de

ambulatoriu de specialitate ne arată o creştere asigurări de sănătate pentru unele tipuri de asistenţă medicală din
importantă a numărului de medici de ambulatoriu de specialitate
specialitate din ambulatoriu clinic în contract
cu casele de asigurări, începând cu anul 2008
(figura nr.2).
Numărul de contracte cu furnizorii de
servicii medicale clinice, paraclinice şi de
medicină dentară nu a variat semnificativ în
ultimii 7 ani.
Se constată însă o scădere a numărului de
servicii de medicină dentară decontate de casa
de asigurări în perioada 2006 - 2010, pentru
toate cele trei pachete de servicii: de bază,
facultativ şi minimal [11].
Datele referitoare la contractarea servi-
Sursa datelor: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Raport activitate 2010
ciilor de îngrijiri medicale la domiciliu de
către casele de asigurări relevă o subcontrac- Figura 3. Distribuţia furnizorilor de servicii medicale la domiciliu
tare a acestor tipuri de servicii, comparativ cu (personal mediu sanitar), la nivel naţional, la 30.06.2009
alte tipuri de asistenţă (66 furnizori în contract
în anul 2004; 295 în anul 2009, ca în anul
2010 acesta să se reducă la 267). Numărul de
servicii furnizate a avut o evoluţie crescătoare
pănă în anul 2008, ca apoi să scadă progresiv
în anul 2009 şi anul 2010. Scăderea acestuia în
2010 ar putea fi şi consecinţa schimbării
modalităţii de plată a furnizorilor, de la tariful
pe serviciu la tarif pe caz.
Personalul mediu sanitar care furniza
servicii medicale de îngrijiri la domiciliu
însuma la jumătatea anului 2009 numai 1095
de persoane la nivelul întregii ţări. Repartiţia
acestora pe fiecare judeţ (figura nr.3)
evidenţiază trei judeţe fără astfel de personal,
respectiv Sălaj, Ialomiţa şi Giurgiu şi numai
două judeţe în care numărul acestuia depăşea
cifra 100 (Harghita şi Iaşi).
Activitatea acestora se desfăşura în special Sursa datelor: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Oferta servicii medicale,
www.cnas.ro
în mediul urban, existând numai două judeţe
din ţară unde aceştia sunt prezenţi şi în mediul
rural, respectiv Iaşi şi Timiş, dar în număr foarte mic [18]. organizaţii nonguvernamentale (51). Capacitatea totală a
Segmentul de îngrijiri medicale la domiciliu a fost acestora era de 8267 locuri, instituţiile deţinute de
dezvoltat în anul 2010, prin introducerea serviciilor organizaţii nonguvernamentale având un număr de
paliative în pachetul de bază, care până atunci se aproape trei ori mai mic de paturi, per total, decât cele în
contractau numai cu unităţile sanitare cu paturi. subordinea consiliilor locale.
Pentru asigurarea cu servicii medicale de urgenţă şi Distribuţia acestora pe cele 8 regiuni de dezvoltare a
transport sanitar numărul de contracte cu furnizorii de ţării este inegală, în sensul că cele mai multe cămine aflate
astfel de servicii a crescut de la 48 în anul 2006, la 70 în în subordinea consiliilor locale se află în regiunea Sud–Est
anul 2010. Numărul de kilometri efectuaţi au fost (15), pe când cele înfiinţate de ONG-uri şi cele aflate în
întotdeauna în această perioadă superiori celor contractaţi, proprietatea consiliilor judeţene aparţin regiunii Centru
ca şi numărul de solicitări efectuate, faţă de cele (18, respectiv 8). [14].
contractate iniţial. Numărul paturilor din căminele de bătrâni şi de îngrijire
Evaluarea ofertei privind serviciile medico-sociale a din România raportat de OMS era în anul 2009 de
scos în evidenţă că, în anul 2009 erau înregistrate în 94,45/100000 loc., mai mic faţă de anul 2004 (102,11).
evidenţele Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Pentru a răspunde cererilor în aşteptare înregistrate la
Sociale 149 cămine pentru persoane vârstnice, care nivelul autorităţilor locale şi a îmbunătăţi accesul la
aparţineau consiliilor locale municipale, orăşeneşti serviciile de îngrijire şi asistenţă în regim
18 sau comunale (57), consiliilor judeţene (41) sau unor instituţionalizat pentru persoanele vărstnice, guvernul a
 Management în sănătate
XV/4/2011; pp. 13-20 MANAGEMENT FINANCIAR
aprobat Programul de interes naţional Figura 4. Evoluţia cheltuielilor din bugetul CNAS pentru asistenţa
”Dezvoltarea reţelei de cămine spitalicească, asistenţa primară şi asistenţa cu medicamente în ambulatoriu,
pentru persoanele vârstnice”. Acesta se între 1999-2009 -milioane lei-
desfăşoară în perioada 1 aprilie 2011 - 31
decembrie 2013, şi se adresează autorităţilor
locale care decid concomitent înfiinţarea de
cămine pentru persoane vârstnice prin
reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi
aflate în reţeaua proprie a acestora, care se
desfiinţează. Vor putea fi astfel înfiinţate un
număr de până la 67 cămine pentru persoane
vârstnice, în care s-a estimat că vor primi
asistenţă între 1.500-4.200 persoane
vârstnice. [19].
Până în prezent, conform datelor
transmise de Ministerul Muncii, numai
pentru 22 din cele 67 unităţi sanitare
propuse pentru reorganizare în cămine de Sursa datelor: CNAS, Raport activitate 2010
bătrâni, s-a solicitat finanţare de către
autorităţile locale cale le deţin în administrare.
Centrele de zi pentru persoane vârstnice şi locuinţele
protejate erau în număr foarte mic, 78, respectiv 8, capacitatea
totală a primelor fiind de 9416 locuri, iar a locuinţelor
protejate de 180 [14].
Îngrijitorii la domiciliu aflaţi în evidenţă la finalul
anului 2009 înregistrau 1719 persoane fizice autorizate şi 9
persoane juridice.
Din anul 2003 de când au fost înfiinţate, unităţile
medico-sociale au rămas în proprietatea statului, numărul
crescând progresiv de la 18 la 68 în anul 2009. Cele mai
multe dintre acestea se aflau amplasate în mediul rural sau
în localităţi urbane mici. Distribuţia acestora pe regiuni, în
2007, artă un număr mai mare de astfel de unităţi în
regiunile Nord-Est (16) şi Sud-Vest Oltenia (12). În anul
2009, numărul total de paturi la nivel naţional în aceste
unităţi era de 2818, crescând cu 670 paturi faţă de anul
2004 [8].
Majoritatea unităţilor medico-sociale păstrează
aspectul fostelor unităţi sanitare cu paturi, având un număr
redus de paturi. Dotările camerelor de locuit pentru asistaţi
sunt limitate, iar dotările cu aparatură medicală nu sunt
adaptate profilului asistaţilor, astfel încât nu pot răspunde
nevoilor lor socio-medicale ale acestora.
S-a constatat, de asemenea, lipsa medicilor geriatri,
deşi în aceste instituţii sunt asistate în principal persoane
vârstnice care au nevoie de îngrijire medicală de
specialitate[15].
Deşi potrivit legislaţiei în vigoare, unităţile medico-
sociale trebuie să interneze persoane cu probleme medico-
sociale pe o perioadă determinată de timp, analizele a
evidenţiat că în 1/3 din cazuri durata asistării persoanelor
era pe perioadă nedeterminată, iar în 21% dintre acestea
între 4-6 luni, existând tendinţa ca aceste unităţi să devină
centre de permanenţă pentru îngrijire de lungă durată.
Finanţarea serviciilor de sănătate
Oferta, dar şi cererea de servicii de sănătate sunt
influenţate de finanţarea diferitelor tipuri de asistenţă în
cadrul sistemului de îngrijiri de sănătate, dar şi de
posibilitatea populaţiei de a suporta din resurse proprii
contravaloarea serviciilor.
De-alungul anilor, în România, nivelul cheltuielilor
publice alocate pentru sănătate a fost redus, ceea ce a
afectat întreţinerea sistemului, investiţiile în
echipamente şi accesul la servicii a persoanelor cu
venituri reduse – din care fac parte majoritatea
persoanelor vârstnice.
Procentul din PIB al cheltuielilor publice alocate pentru
sănătate în România a fost printre cele mai scăzute din ţările
UE, variind în perioada 2000-2008 între un minim de 3,3%
în 2006 şi un maxim de 4,1% în 2003 din PIB.
Din anul 1999, de când finanţarea sistemului de
sănătate se face în principal prin sistemul asigurărilor
sociale de sănătate, cheltuielile în acest sistem au crescut
de la un an la altul. În acelaşi timp, fondul pus la
dispoziţie pentru cheltuieli caselor de asigurări de sănătate
teritoriale s-a redus (în prezent numai o pondere de 60%
din contribuţiile colectate într-un judeţ revine casei de
asigurări de sănătate din judeţul respectiv) [5].
Cea mai mare pondere din bugetul CNAS a constituit-
o în întreaga perioadă 1999-2009 cheltuielile cu asistenţa
spitalicească, urmată de cele pentru medicamentele cu şi
fără contribuţie personală şi asistenţa medicală primară
(figura nr.4).
O parte din cheltuielile pentru medicamente sunt
finanţate prin „Programul pentru compensarea cu 90% a
preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionarii
cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/
lună”, care a fost elaborat şi implementat în anul 2009, în
vederea îmbunătăţirii accesului la medicamente a acestei
categorii de persoane [20].
Din anul 2003, de când au început să fie decontate
serviciile medicale de îngrijiri la domiciliu, sumele destinate
acestora au fost cele mai mici dintre cele destinate altor tipuri
de servicii, reprezentând în intervalul 2003-2009, sub 1% din
totalul plăţilor pentru materiale şi prestări servicii cu
caracter medical [11]. 19
 Management în sănătate
MANAGEMENT FINANCIAR XV/4/2011; pp. 13-20

În anul 2009, totalul cheltuielilor cu căminele pentru
persoane vârstnice, la nivel naţional, însuma 156.157.305
lei. Numai 1,8% din această sumă reprezintă subvenţii de
la bugetul de stat, cea mai mare parte a fondurilor
provenind din bugetele instituţiilor/autorităţilor care deţin
aceste cămine, beneficiarii contribuind la această sumă
totală numai cu 18%.
Oferta actuală de servicii de asistenţă medicală şi
medico-socială este afectată, de finanţarea insuficientă,
insuficienţa resurselor materiale şi umane, fiind mai mică
în mediul rural, determinând astfel, inegalităţi în accesul
la serviciile de acest tip.
În timp ce cererea pentru servicii de îngrijiri medicale
şi sociale este în creştere, serviciile şi structurile
comunitare de la nivel local, ca şi cele nonguvernamentale

C ONCLUZII
În pofida unei disponibilităţi reduse a datelor publice
cu privire la serviciile şi facilităţile medicale şi medico-
sociale solicitate şi accesate de diferite grupuri
populaţionale, ceea ce ar putea sugera fie o lipsă de
transparenţă în sistem, fie inexistenţa unei preocupări reale
privind identificarea acestor nevoi, se constată, totuşi, în
ultimii ani, o creştere a cererii exprimate pentru unele
tipuri de servicii de sănătate (cardiologie, oncologie,
servicii de îngrijiri medico-sociale), o parte a acesteia
venind din partea persoanelor vârstnice.
Asigurarea serviciilor medicale în cadrul sistemului
de asigurări de sănătate, principalul sistem prin care
populaţia accesează serviciile de sănătate, depinde de
procentele alocate pe tipuri de asistenţă din FNUASS, şi
nu concordă cu nevoilor reale de servicii ale populaţiei.
Bibliografie
de intervenţie pentru ajutorul celor în nevoie medicală sau
socială, sunt într-un stadiu incipient şi se manifestă timid
faţă de nevoile actuale.
Slaba organizare, finanţare şi coordonare a unui
sistem care să integreze serviciile medicale şi sociale,
creează dificultăţi în a furniza eficient îngrijiri
grupurilor vulnerabile din populaţie, din care fac parte
şi vârstnicii.
Deşi recent au fost demarate acţiuni de îmbunătăţire a
asistenţei medico-sociale la domiciliu şi în instituţii
rezidenţiale destinate vârstnicilor, prin descentralizarea
asistenţei medicale comunitare şi prin transformarea unor
unităţi sanitare cu paturi în cămine pentru persoane
vârstnice, acestea rezolvă numai o foarte mică parte din
necesităţile existente în acest domeniu.

1.POENARU M, Îmbatrânirea demografică. O provocare pentru sistemul de sănătate, www.oeconomica.rofilespdf130.pdf, accesat

18.08.2010
2.Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, „Sistemul de sănătate - România în context European”, 2009, www.cnpv – rubrica analize şi
studii elaborate, accesat 1.03.2011
3.VLĂDESCU C. şi alţii, Sănătate publică şi management sanitar, Ed. Cartea Universitară, 2004
4.VLĂDESCU C., PREDESCU M., STOICESCU E., Sănătate Publică şi Management Sanitar – Evaluarea nevoilor şi planificarea în politicile
sanitare. Promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate. Etică medicală şi drepturile pacienţilor, Ed. Exclus, Bucureşti, 2002
5.Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitor Oficial al României, Partea I, nr. 372/2006,
cu modificările şi completările ulterioare
6.Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 507/2000
7.Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 648/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare
8.Institutul Naţional de Statistică, Anuarul statistic al României 2010
9.Ministerul Sănătăţii, Anuarul de statistică sanitară 2009
10.MIHART O.E, “Situaţia socio-economică a persoanelor vârstnice din România şi din ţări ale Uniunii Europene”, 2009, www.cnpv –
rubrica analize şi studii elaborate, accesat 1.03.2011
11.Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Raport de activitate 2010, www.cnas.ro, accesat 14 .06.2010
12.Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management în Domeniul Sanitar, Indicatori ai utilizării serviciilor, www.drg.ro, accesat
15.06.2011
13.Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de asistenţă socială în regim rezidenţial pentru
persoane vârstnice, 2009, www.cnpv – rubrica analize şi studii elaborate, accesat 10.01.2011
14.Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Evoluţii în domeniul asistenţei sociale, în anul 2009, rubrica Studii şi rapoarte,
www.mmuncii.ro, accesat 13. 03. 2010
15.Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, Asistenţa persoanelor vârstnice în unităţile medico-sociale, www.cnpv.ro, rubrica Analize şi
studii elaborate, accesat 21.11.2010
16.Hotărârea Guvernului României 151/ 2011 privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.155/2011
17.Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Rapoarte şi situaţii - Asistenţa medicală în anul 2009, http://www.cnas.ro/informatii-publice/
rapoarte-si-situatii/asistenta-medicala-in-anul-2009, accesat 17.01.2011
18.Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Oferta de servicii medicale, http://www.cnas.ro/despre-noi/oferta-servicii-medicale, accesat
21.12.2010
19.Hotărârea Guvernului României 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine
pentru persoanele vârstnice", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175/2011
20.Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al
medicamentelor2publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 123/2009, cu modificările şi completările ulterioare
20