Cântarea psaltică românească, evoluția ei

Cântarea psaltică este cântarea ce se practică în Biserica Ortodoxă și își are originea în
aceleași zone ale Orientului de Mijloc ce au fost și leagănul creștinismului.1
Muzica religioasă ortodoxă își are rădăcinile în muzica și poezia poporului evreu, iar
primul izvor al muzicii bizantine este psalmodia, adică cântarea psalmilor lui David din
Vechiul Testament. Acești psalmi se păstrează și astăzi în cadru cultului ortodox și se cântă
sau se citesc la slujbele bisericești.
De la acești psalmi, vine și termenul de ,,psalt” care se referă la cântărețul de muzică
bisericească și termenul de ,, psaltichie” prin care se înțelege știința și arta interpretării
muzicii bisericești și constă în: stil, interpretare, text și etos (caracter sau moralitate)
Muzica bisericească izvorâtă din muzica psalmilor de la evrei a primit influiențe
grecești, iar cultura și filosofia grecească a preluat muzica creștină.
Prin felul de gândi muzica și de a o transforma în artă, s-a născut întregul sistem
de muzică psaltică.
Prin poporul grec, cu ajutorul imperiului bizantin, sistemul a pătruns la popoarele
creștine, printre care și la cel din spațiul carpato-dunăreano-pontic și fiecare a adaptat-o într-
un mod personal, fiind strâns legată de folclor, de la care a primit adaptarea.
Muzica bisericească este cunoscută de creștini sub numele de muzică bizantină
sau muzică psaltică, ambii termeni se referă la muzica cultului ortodox.2
La început a fost transmisă pe cale orală, iar mai târziu pe cale scrisă. Scrierea sau
notația muzicii psaltice își are începuturile în semiografia ecfonetică a primelor veacuri
creștine, adică notație simplă care se întrebuința numai la intonarea Apostolului și a
Evangheliei și din aceasta, prin completări și îmbogățiri ale semnelor, au luat naștere alte
două semiografii:
a)constantinopolitană – pe care au adoptat-o și rușii în sec. al X-lea, când au fost încreștinați
b)aghiopolitană – al cărui autor este sf. Ioan Damaschinul. 3

Românii, ca și popor dar și creștini sunt cei mai vechi în aceste ținuturi răsăritene ale
Europei. Pentru că situarea geografică era aproape de imperiu Bizantin, dar și multele
legături economice, culturale și religioase cu acesta, s-a ajuns la situația ca muzica bizantină
să fie preluată și dezvoltată în stil propriu, putându-se vorbi despre muzică bisericească
românească și să arate un interes pentru cercetarea și cunoașterea ei cât mai deplină .
Încă din cele mai vechi timpuri, muzica a ocupat un loc important în structura
spirituală a poporului român și împreună cu datinile și poveștile muzicii și poeziei populare
formează o adevărată arhivă populară ce reconstituie trecutul cel mai îndepărtat și mai puțin
cunoscut.
Interesul pentru muzica bizantină românească îl face vechimea și păstrarea ei
nealterată în esență, dar și păstrarea unui număr impresionant de manuscrise românești atât la
noi în țară, cât și peste hotare.
Începuturile muzicii bizantine la noi sunt legate de apariția și răspândirea
creștinismului oriental în țară, adeverite de documentele arheologice și istorice (biserici,
cimitire, obiecte și inscripții, martiri și a unei episcopii la Tomis în a doua jumătate a
secolului al III-lea); de martirizarea sf. Sava de la Buzău(+372) care era cântăreț de psalmi și

1 Preluare din ro.wikipedia.org/wiki/Muzica_bisericească_românească

2 Preluare din ziarullumina.ro/reportaj/muzica-psaltica-parfumul-slujbelor-ortodoxe
3 N.Lungu, pr.Gr.Costea, I.Croitoru, Gramatica muzicii psaltice, Ed. Institutului Biblic și de Misiune

Ortodoxă,București 1969, Cuvânt înainte

cultiva cu zel cântările; de existența imnului ,,Te Deum Laudamus” (Pre Tine Dumnezeule te
lăudăm…) executat în stilul bizantin atribuit episcopului Niceta de Remesiana (sec. IV-V) și
chiar de circulația la populația străromână a condacului Nașterii Domnului, creat de Roman
Melodul, într-o variantă mai simplă a cărui construcție modală este ehul III bizantin.4
Primele semne ale apariției muzicii bizantine la români, sunt târzii, cert este faptul că
s-a imprimat etosul românesc, iar amprenta o poartă interpretarea omului de rând, a muzicii
de strană prin care se reflectă folclorul românesc.
Răspândirea și organizarea creștinismului pe întreg teritoriu daco-roman s-a făcut între
sec. al V-lea și al IX-lea și nu se găsesc scrieri în limba latină, ci în limba slavonă, însă avem
dovezi și argumente puternice că răspândirea, s-a făcut înainte de venirea popoarelor slave,
prin însăși limba românească ce conțin cuvinte și noțiuni creștine fundamentale preluate din
limba latină.
Procesul de dezvoltare a cântărilor s-a desfășurat lent, până în sec. al IX-lea, când are
loc pătrunderea cărților de cult la populația românească, traduse din greacă în slavonă de către
discipolii lui Chiril și Metodiu, care au introdus și termeni bisericești de origine slavonă, ce
privesc ierarhia administrativ-bisericească, slujbele bisericești, cântările bisericești etc.
Aceeași origine are și termenul ,,glas” care este corespondentul eh-ului bizantin și
odată cu adaptarea limbii slavone ca limbă de cult, poporul roman, a adoptat și muzica
bizantină practicată, iar răspândirea cultului creștin dar și a cântării bisericești, devine mai
clară, mai ales pătrunderea celor opt glasuri ale sf. Ioan Damaschin
Muzica bisericească la români s-a dezvoltat și prin faptul că s-au înființat statele
feudale românești, care s-au ocupat cu studiul ei , prin înființarea școlilor de muzică psaltică,
așa cum dovedesc manuscrisele scrise de români între sec. XI-XIV

4 Preluare din ro.ortodoxwiki.org/Muzica_bisericească_românească