CURS 6

DESIGNUL UNIVERSAL PENTRU ÎNVĂȚARE

Designul Universal pentru Învățare (DUI) este un concept relativ nou în educație (1995).
Acesta propune un nou cadru pentru proiectarea curriculum-ului prin care se oferă flexibilitate
în stabilirea obiectivelor, în utilizarea metodelor, materialelor și a evaluării cu scopul de a
optimiza oportunitățile de învățare pentru toți indivizii. (Meyer și Rose, 2000; Rose & Meyer,
2002; Rose, Meyer și Hitchcock, 2005).

DUI este o subcomponentă a Designului Universal, o mișcare pentru drepturile omului apărută
în arhitectură și în dezvoltarea de produse, care are ca obiectiv regândirea modurilor în care
construim obiectele, spațiile sau bunurile de consul astfel încât acestea să fie utilizabile de cea
mai largă gamă posibilă de utilizatori (Mace, Hardie, & Place, 1996). Designul universal este
o modalitate de proiectare a produselor sau a mediilor care să fie accesibil tuturor în cea mai
mare măsură posibilă, fără a fi necesare modificări sau adaptări suplimentare. (Connell et all.
1997). Scopul Designului Universal este de a simplifica activitățile pentru toate persoanele prin
dezvoltarea de produse și medii accesibile și cât mai ușor de utilizat de către toate persoanele.

Un elment distinctiv al Designului Universal este acela că, deși deseori în conceperea unui nou
produs sau mediu se pornește de la nevoia de a satisface trebuințele persoanelor cu dizabilități,
în final de acel produs/serviciu/mediu ajung să beneficieze o gamă mult mai largă de oameni.
În 1987 arhitectul Ron Mace spunea despre termenul "design universal" că nu este o știință
nouă, și nici un stil unic, ci o abordare de bun-simț care ne spune că tot ceea ce proiectăm și
producem trebuie să fie utilizabil de către toate persoanele în cea mai mare măsură posibilă,
indiferent de vârstă, de limitările fizice sau de stadiul vieții”. De exemplu într-o clădire liftul și
scările rulante sunt modalități alternative care ajută persoanele cu deficiențe locomotorii, dar
nu numai deoarece acestea pot fi folosite și de alte persoane care pot resimți deplasarea pe scări
ca fiind prea dificilă precum o mamă cu un copil în cărucior, o persoană cu un bagaj greu și
voluminos, o persoană în vârstă etc.

Designul Universal propune o serie de repere pertinente referitor la modul în care ar trebui
proiectate produsele/mediile/serviciile pentru a fi utilizabile în cea mai mare măsură de către
toate persoanele. Centrul pentru Design Universal propune 7 principii generale (Conell et all.
1997):
- principiul utilizării echitabile – designul trebuie să fie folositor tuturor persoanelor cu
diferite abilități și să nu fie orientat spre un segment specific de populație;
- principiul flexibilității în utilizare – designul să fie adaptat preferințelor și abilităților
individuale;
- principiul unui design simplu și intuitiv – modul de utilizare trebuie să fie ușor de înțeles
indiferent de nivelul de experiență al utilizatorului sau de cunoștințele pe care acesta le
deține sau de abilitățile lingvistice;
- principiul unui design perceptibil – informațiile necesare trebuie comunicate în mod
adecvat pentru fiecare utilizator indiferent de condițiile ambientale sau de abilitățile
senzoriale ale utilizatorului prin folosirea de imagini, sunete, vibrații astfel încât să fie
transmise informațiile esențiale prin folosirea unui contrast între acestea și mediul
înconjurător;
- principiul toleranței la erori – trebuie să fie reduse la minimum consecințele negative
și riscul producerii unor acțiuni accidentale sau neintenționate, oferirea unor
avertismente pentru eventualele erori și oferirea unor soluții de siguranță;
- principiul unui efort fizic scăzut la utilizare – designul trebuie să fie utilizat eficient și
confortabil, cu un minimum de efort;
- principiul mărimii și spațiului în utilizare – mărimea și spațiul trebuie să fie adecvate
indiferent de mărimea sau gradul de mobilitate al utilizatorului, inclusiv în momentul
utilizării tehnologiilor de acces sau cu ajutorul unui asistent personal.

Designul Universal cuprinde elemente de accesibilitate și utilizabilitate. Unele produse nu sunt

accesibile, dar cu mici adaptări pot fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități de exemplu
mașinile pot fi modificate astfel încât să devină accesibile pentru persoanele cu deficiențe
locomotorii (ca șoferi sau ca pasageri).

Profesorii resimt permanent provocarea generată de eterogenitatea elevilor dar și presiunea

atingerii obiectivelor, a standardelor curriculare. Elevii pot proveni dintr-o varietate de medii
culturale, rasiale, lingvistice și socioeconomice, aducând cu ei informații și cunoștințe
anterioare diferite de ale celorlalți. Pot avea dizabilități care, în contextul unui curriculum
conceput îngust și rigid, se vor concretiza în limitarea opțiunilor în învățare și în rezultate
școlare slabe. Cu toate acestea, cel mai adesea profesorii nu au la îndemână instrumentele
necesare sau sprijinul de care au nevoie pentru a educa elevii folosind strategii care permit
opțiuni și modalități diverse pentru a avea succes.

Beneficii ale Designului Universal pentru Învățare:

 poate reprezenta un reper în dezvoltarea curriculum-ului;
 ajută profesorii și managerii școlilor în identificarea barierelor potențiale la nivelul
curriculumului sau al clasei;
 poate reduce barierele prin flexibilizarea curriculum-ului, oferind varietate și opțiuni care
să permită căi alternative de succes pentru fiecare elev. (Rose & Gravel, 2010; Rose &
Meyer, 2002).

Designului Universal pentru Învățare le permite profesorilor să realizeze diferențierea

curriculară - pe care UNESCO (2004) o definește drept „planificarea, predarea și evaluarea
pentru un grup eterogen de elevi într-o clasă unde toți învață la nivelul lor optim”. DUI se
focalizează pe realizarea unui curriculum mai expansiv și mai flexibil pornind de la modele
mai vechi de identificare și adaptare la nevoile speciale individuale. Din perspectiva DUI,
cerințele educaționale speciale au mai puțină legătură cu elevul ca individ, și mai degrabă sunt
generate de un curriculum care nu permite persoanelor care sunt diferite să învețe la niveluri
optime (Rose & Vue, 2010).

DUI vizează flexibilizarea curriculumului pentru a face față provocărilor variabilității și

diversității individuale. Principiile DUI urmăresc atât oferirea accesului fizic la materialele de
învățare din clasă, cât și accesarea curriculumului orientând totodată dezvoltarea unei
pedagogii incluzive. Pentru a ajuta profesorii să dezvolte un curriculum care se adresează
nevoilor tuturor elevilor într-o sală de clasă, au fost dezvoltate o serie de principii și de liniile
directoare ale UDL.
Principiile UDL abordează trei caracteristici esențiale ale oricărui mediu de predare și învățare:
-modalitățile prin care informațiile sunt prezentate elevului,
- modalitățile prin care elevul este solicitat să exprime ceea ce știe;
- modalitățile prin care elevii se angajează în învățare.
Tabel 1. Principiile de implementare a designului universal pentru învățare (după CAST, 2011)
Modalități multiple de
reprezentare
1. opțiuni pentru perceperea
materialului
1.1. opțiuni care îmbunătățesc /
personalizează prezentarea
informațiilor
1.2. opțiuni care oferă
alternative pentru informația
auditivă
1.3. opțiuni care oferă
alternative pentru informația
vizuală
2. opțiuni pentru limbaj și
simboluri
2.1. clarificarea vocabularului
și a simbolurilor
2.2.clarificarea sintaxei și
structurii
2.3. sprijin pentru decodarea
textelor, notațiilor matematice
și a simbolurilor
2.4. opțiuni care promovează
înțelegerea translingvistică
2.5. opțiuni care ilustrează
nonlingvistic concepte-cheie
3. opțiuni pentru înțelegere
3.1. opțiuni care oferă sau
activează cunoștințe de bază
3.2.opțuni care scot în evidență
trăsături-cheie, idei importante
sau relații
3.3. opțiuni care ghidează
procesarea informațiilor
Modalități multiple de
acțiune și exprimare
4. opțiuni pentru acțiunea
fizică
4.1. opțiuni în modul de
răspuns fizic
4.2. opțiuni în modul
orientare, navigare și deplasare
4.5. opțiuni pentru accesarea
unor instrumente sau
tehnologii asistive
5. opțiuni pentru exprimare și
fluență în comunicare
5.1. opțiuni pentru medii
diferite de comunicare
5.2. utilizarea de instrumente
variate pentru a construi / a
compune
5.3. construirea fluenței cu
niveluri graduale de sprijin
pentru practică și performanță
6. opțiuni pentru funcțiile
executive
6.1. opțiuni care ghidează
stabilirea adecvată a scopurilor
6.2. opțiuni care susțin
planificarea și dezvoltarea de
strategii
Modalități multiple de
implicare
7. opțiuni pentru creșterea
interesului
7.1. opțiuni care cresc
frecvența alegerilor individuale
și autonomia
7.2. opțiuni care îmbunătățesc
relevanța, valoarea și
autenticitatea
7.3. opțiuni care reduc
amenințările și distragerile
8. opțiuni în vederea creșterii
efortului și a persistenței
8.1. evidențierea scopurilor și a
obiectivelor
8.2. opțiuni care permit
optimizarea provocărilor prin
varierea nivelului solicitărilor
și al resurselor
8.3. opțiuni care permit /
sprijină comunicare și
colaborarea
8.4. opțiuni care cresc
feedbackul orientat spre
performanță
9. opțiuni pentru autoreglare
9.1.promovarea de așteptări și
credințe care să optimizeze
motivația
9.2. opțiuni care să promoveze
abilități și strategii de coping
 3.4. opțiuni care sprijină
memoria sau transferul
6.3. opțiuni care facilitează 9.3. opțiuni care să conducă la
managementul informațiilor și creșterea autoevaluării și a
al resurselor reflecției
6.4. opțiuni care îmbunătățesc
capacitatea de monitorizare a
progresului

Cei trei indicatori din cadrul modelului au fost alcătuiți pe baza datelor din cadrul cercetărilor
de necunoștințe. Astfel, cadrele didactice sunt sfătuite sa ofere (Coombs, 2010):
1. Modalități multiple de reprezentare – deoarece elevii au posibilități, stiluri și nevoi de
învățare diferite este necesară oferirea de informații într-un format accesibil și unor de
receptat de către toți elevii. Se recomandă utilizarea materialelor senzoriale variate
(vizual, auditiv, tactil etc.) in mod alternativ sau complementar. Informațiile ar trebui
prezentate într-o forma flexibilă, astfel încât principalele caracteristici să poată fi
modificate: oferirea de informații într-un format care poate fi adaptat în funcție de
nevoile fiecărui elev (text care poate fi mărit; text cu culorile sau contrastul modificate;
text in format audio; sunet care poate fi amplificat; imagini suport pentru text;
film/animație/simulare video cu posibilitatea de a adapta caracteristici precum viteza
de redare, luminozitatea, contrastul, mărimea fontului subtitrării; obiecte concrete;
figurine; pictograme etc.).
2. Modalități multiple de exprimare și acțiune pe care elevul le are la dispoziție pentru
realizarea unei sarcini de lucru. Fiecare elev are un stil personal de acțiune și
particularități de exprimare proprii, limite impuse de gradul și tipul dizabilității. Astfel
este necesară utilizarea unor metode adecvate pentru ca elevul să poată exprima ceea
ce a învățat sau ceea ce dorește să comunice (de ex. utilizarea computerului, a
tehnologiilor asistive, a tabletei, a softurilor educaționale, utilizarea unor metode și
forme alternative de evaluare etc.).
3. Modalități multiple de angajare în sarcină Materialul didactic și experiențele de
învățare propuse trebuie realizate astfel încât sa fie atractive pentru toți elevii și să poate
fi integrate elementele de tehnologie utilizate de elevii cu dizabilități. Este necesară o
anumită flexibilitate la nivelul activității care să permită tuturor să se implice, precum
și o anumită libertate oferită elevului în ceea ce privește timpul, alegerile/opțiunile
permise, colaborarea etc. O mai bună autoreglare și creșterea independenței rămân
repere importante pentru o performanță ridicată.
O modalitate de a formula și crea un design incluziv pornește de la abordarea psihosocială a
dizabilității, dar și de la cunoașterea dificultăților cu care se confruntă un grup particular de
persoane, în cazul nostru elevii cu CES. Identificarea răspunsurilor atrage după sine stabilirea
strategiilor și tehnologiilor care vor fi folosite în clasa incluzivă în care învățarea este
promovată după principiile designului universal. Din punct de vedere educațional toate
barierele în învățare ar trebui să fie eliminate în elaborarea curriculum-ului și în organizarea
clasei astfel încât singura provocare pentru elev să fie cea a învățării.