Piramidele din Egipt

-Piramidele egiptene sunt construcții vechi de piatră în formă piramidală situate în Egipt.
-Numărul de piramide egiptene variază de la 118 la 138.
-Cele mai vechi piramide cunoscute sunt în Saqqara. Cea mai veche este piramida lui Djoser, construită de
arhitectul Imhotep, în perioada 2667-2488 î.Hr.
-Cele mai cunoscute piramide sunt situate la Giza, orașului Cairo, trei dintre ele fiind încă unele dintre cele mai
mari construcții create vreodată de om. Piramida lui Keops este cea mai mare piramidă din Egipt și este una
dintre Cele Șapte Minuni ale lumii antice.
-Modul de construire: pe măsură ce piramida se înălța, în jurul ei, muncitorii făceau o rampă, pe care ridicau
blocurile de piatră pe niște sănii de lemn. În felul acesta, ei puneau bloc după bloc, până ce piramida era
terminată, apoi rampa era înlăturată, lăsând piramida singură, în toată splendoarea ei.Vârful piramidei era
acoperit cu aur.
-Motivele pentru care egiptenii au ales să își construiască piramide cu vârful ascuțit sunt de natură religioasă.
Zeul egiptean al soarelui, Ra, era considerat tatăl tuturor faraonilor. Despre acesta se spune ca s-a autocreat
dintr-o movilă de pământ care avea forma unei piramide, dupa care i-a creat și pe ceilalți zei.
-Scopul acestor piramide era de a îngropa faraonii, pentru a-i ajuta să treacă în lumea de dincolo.

Cum era realizată Mumificarea

Cei mai influenţi dintre vechii egipteni erau îmbălsămaţi în cadrul unei proceduri ce putea dura chiar şi 70 de
zile. Mumificarea era realizată de preoţi parcurgând etapele:
- lichefierea creierului şi extragerea lui prin orificiile nazale ale celui decedat.
- îndepărtarea organelor interne şi conservarea lor în recipiente separate, cu excepţia inimii, despre care se
spunea că este parte integrantă a fiinţei şi inteligenţei umane.
- uscarea cadavrului cu ajutorul unei săruri denumite natron şi învelirea lui în sute de fâşii de lână.
În momentul în care procesul de mumificare era finalizat, cadavrul era depus în mormânt. Totodată, în interiorul
încăperii erau depozitate alimente, amulete, dar şi alte obiecte despre care se credea că vor fi folosite de către
defunct în viaţa de apoi.

Religia egipteană
Religia egiptenilor a avut un dublu aspect, divin şi funerar. În perioada antică a fost o religie politeistă prin
excelență. La baza ei stătea ideea supravieţuirii sufletului, conceput ca avînd o triplă compoziţie: ka, ba şi akh.
-Ka reprezenta spiritul universal preexistent în individ,
-Akh întruchipa o forţă spirituală cu caracter supranatural și aparţinea cerului.
-Ba reprezenta sufletul, având forma sa proprie în funcție de fiinţa pe care o insufleţea, păstrându-şi aceste
caracteristici şi după moartea trupului de care era legat.
Reformatorul religiei a fost Akhenaton care a introdus religia monoteistă în locul venerării tuturor zeilor de
până atunci. Astfel, Aton este primul zeu din istoria omenirii căruia i se închină toată lumea. El a fost un zeu
unic suprem prin excelență. Nu numai că mulți au renunțat la religia politeistă pentru a i se închina numai lui,
dar religia sa permitea ca oricine să o poată adopta, neexistând restricții. Este reprezentat sub forma soarelui,
care strălucea peste absolut toți locuitorii regatului său, dar și pe locuitorii regatelor ce se întindeau dincolo de
granițele cetății.
Tutankhamon
Tutankhamon (n. 1341 î.Hr. - d. 1323 î.Hr.) a fost un faraon din dinastia a 18-a, numită și Epoca de aur a
faraonilor,
-a fost fiul faraonului Amenhotep IV (Akhenaton) și al reginei Kiya, făcând parte din Noul Regat
-a condus Egiptul între anii 1332 î.Hr. - 1323 î.Hr, urcând pe tron la 9 ani, după moartea fratelui său
-la 7 ani el a luat-o de soție pe frumoasa Ankesenamon ("Ea trăiește pentru Amon"), sora sa vitregă.
-în al doilea an de domnie, Tutankhamon părăsește Tel al-Amarna, efemera capitală întemeiată de Akhenaton, și
se instalează la Memfis, aproape de actualul Cairo. Face din el centrul administrativ
-își schimbă numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton", în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon",
marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba, capitala religioasă.
-demolează monumentelor închinate lui Aton și pune să se decoreze unii pereți ai templelor de la Karnak și
Luxor, închinate lui Amon, cu statui ale zeului și ale lui însuși.
-celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba,
descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a
scăpat neprofanat și nejefuit.
-Tutankhamon a murit la vârsta de 19 ani. Se presupune că ar fi fost ucis printr-o lovitură la cap, suspectul
principal fiind Ay, succesorul său, care dorea preluarea tronului.
-se spune că a avut 130 de bastoane pe care le folosea și că obișnuia sa tragă cu arcul atunci când stătea pe un
scaun, suferind de mai multe malformații ale picioarelor.

Mitul lui Osiris- triumful vieții asupra morții

-Osiris este cel mai cunoscut dintre zeii vechiului Egipt.
-Numele de Osiris a fost tradus ca „loc al creaţiei”, „bucurie a ochilor mei”, „fiinţă regenerată perpetuu”.
-El i-a învăţat pe locuitorii văii Nilului să-şi cultive pămînturile şi să îngrijească viile
-Trădat şi asasinat de Seth, fratele său, care-l ademenește să intre într-un cufăr și-l aruncă în Nil, Osiris este
înviat de soţia sa, regina Isis.
-Textele înţelepciunii egiptene, vechi de mai bine de patru milenii, sunt Textele piramidelor, Cartea
morţilor sau Textele sarcofagelor,
Un ecou al legendei lui Isis şi a lui Osiris este şi opera Flautul fermecat a lui Mozart, (Tamino este salvat de
dragostea Paminei dni ghearele Diavolului)
Osiris înviat este reprezentarea divinităţii şi a inteligenţei creatoare. Spirit universal, întrupare a eternităţii, el
separă muritorul de nemuritor, menţine coeziunea forţelor vitale. Mitul lui Osiris este unul al drumului către
Lumină, al accederii la Cunoaştere, al triumfului Vieţii asupra morţii, al armoniei părţilor într-un Tot.

Hieroglifele, descifrarea lor

O hieroglifă egipteană este un caracter al sistemului de scriere al Egiptului antic ce conținea o combinație de
elemente logografice, alfabetice și ideografice. Apariția hieroglifelor este considerată a fi către 3500 î.e.n. Inițial
exclusiv figurativă, având în jur de 700 de caractere, scrierea hieroglifică s-a îmbogățit în timp, ajungând la nu
mai puțin de 5.000 caractere în epoca greco-romană.
Sensul de citire a propozițiilor se face de la stânga înspre dreapta. Acest lucru se poate aplica și cuvintelor
separate, dar nu este o regulă definită deoarece sunt cazuri în care citirea se face și de la dreapa înspre stânga, la
fel ca în majoritatea limbilor. De obicei sensul de citire al cuvintelor se determină in funcție de orientarea
reprezentărilor care alcătuiesc cuvântul, astfel: dacă obiectele, animalele, oamenii sau plantele sunt orientate cu
fața înspre stânga, citirea se va face de la stânga, iar dacă sunt orientate înspre dreapta citirea se va face de la
dreapta. Dispunerea cuvintelor se poate întâlni si pe coloane, citirea făcându-se de sus în jos sau invers în
funcție de conținut.
Jean-François Champollion (n. 23 decembrie 1790, Figeac, Franța - d. 4 martie 1832, Paris) a fost cel care a
descoperit metoda de citire a hieroglifelor.